Revendicarile evreilor asupra Israelului

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 вер 2024
  • În 1967, Israelul a capturat Cisiordania de la Iordania în Războiul de Șase Zile. De atunci, lideri americani și mondiali au numit prezența Israelului acolo ilegală și nelegitimă. Azi, Cisiordania este considerată în continuare a fi teritoriu ocupat. Sunt acești termeni corecți din punct de vedere istoric?
    Este cea mai veche dispută din istorie cu privire la un teritoriu. Secole la rând, atât evreii, cât și arabii, au susținut că sunt deținătorii de drept ai Israelului.
    Revendicările evreilor asupra ținutului se bazează pe patru argumente principale.
    Primul este promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam.
    Revendicarea 1: Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam
    Prim-ministrul israelian David Ben Gurion a spus deseori că Biblia este mandatul evreiesc pentru așezarea în Israel.
    În Geneza, Dumnezeu a dat țara lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, patriarhii Israelului. În continuare, Biblia spune povestea stabilirii lor în țară. Moise a condus evreii în Israel după exilarea lor în Egipt. După 400 de ani, în jurul anului 1000 î.H., regele David a cucerit orașul Ierusalim și și-a stabilit capitala acolo.
    Povestea evreilor nu se limitează la granițele Israelului modern.
    Pașii lor au trecut prin Iudeea și Samaria, care formează azi Cisiordania palestiniană.
    Betel - locul în care Iacov a visat o scară ce ducea la cer, Silo - locul de odihnă al chivotului legământului, Betleem - orașul natal al regelui David și Hebron - locul în care sunt înmormântați patriarhii evrei.
    ''Toate acestea nu numai că sunt documentate în Biblie și în istorie, dar se și văd în fiecare palmă de pământ, în fiecare săpătură arheologică. E suficient să dai puțin pământul la o parte și descoperi o bogată cultură și istorie evreiască, cu o vechime de peste 3500 de ani, de când regele David a construit Ierusalimul, în urmă cu 3010 ani'', a afirmat Danny Ayalon, ambasador.
    Domnia evreilor asupra Israelului a fost documentată și în afara Bibliei, de cele mai multe ori de către dușmanii lor. În Egipt, o inscripție pe Stela lui Merneptah proclama în secolul al XIII-lea î.H. că Israel fusese distrus. În anul 840 î.H., regele moabit Meșa a scris despre casa lui David. Același lucru l-a făcut și un alt rege, un secol mai târziu: Hazael, împărat al Damascului.
    În secolul I d.H., istoricul evreu Iosephus a descris în detaliu templul evreiesc din Ierusalim, precum și distrugerea sa de către romani, poveste confirmată de un detaliu de pe Arcul lui Titus, din Roma.
    În fiecare zi, arheologia aduce tot mai multe dovezi ale culturii evreiești străvechi, de mii de ani. În secolul al XX-lea, această legătură istorică a fost recunoscută de mai multe ori
    de către dreptul internațional.
    Revendicarea 2: Dreptul internațional a acordat în mod repetat poporului evreu suveranitate în Palestina
    În anul 1917, secretarul afacerilor externe Arthur Balfour a emis o declarație care susținea ideea unei patrii evreiești în Palestina, cunoscută în acea vreme ca Siria de Sud.
    ''Palestina, la acea vreme, cuprindea toate teritoriile, cum ar fi Israel, Iudeea și Samaria, adică Cisiordania, și Iordania'', a afirmat Danny Ayalon, ambasador.
    În 1920, liderii aliaților s-au întâlnit în Sanremo, Italia, pentru a împărți rămășițele Imperiului Otoman. Au ajuns astfel la rezoluția conferinței de la Sanremo, în care era încorporată și Declarația Balfour. Rezoluția a fost semnată de membrii Ligii Națiunilor, iar britanicii au primit responsabilitatea Palestinei.
    Asta însemna că erau obligați legal să ajute poporul evreu să formeze un stat acolo.
    Doi ani mai târziu, în 1922, Liga a adoptat Mandatul britanic pentru Palestina, care recunoștea legătura istorică a poporului evreu și nevoia pentru reconstituirea căminului național în acea țară.
    Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 96 - octombrie 2015 - ultimele știri creștine: alfaomega.tv/st...

КОМЕНТАРІ • 20

  • @pereadam
    @pereadam 8 років тому +5

    La acest subiect sunt cenzurate/sterse replicele care nu sunt dorite de autorii filmuletului. Tipic lipsa de democratie si libera exprimare.

    • @sulcaelisabeta8384
      @sulcaelisabeta8384 5 років тому +2

      Clar cenzurat. Se spune tot filmul numai despre evrei, numai ej existau. Uitam ca erau cei mai bogati(bancheri, afaceristi),super influenta la cei care trebuiau sa decida(care sa fim seriosi numai dupa lege nu decideau). Ce este statul Israel: un spin in lumea araba, in interiorul lor, super inarmat, sprijinit de cei care au decis. Pentru mine de asta a fost creat. Adica astia au totul si aia nimic. Dovezi istorice spune undeva suprafata pe care o ocupau, nr. de locuitori? Dovezi istorice numai evreiesti. In razboiul cu Egiptul au jucat la ordinul Angliei, care vroia sa rastoarne presedintele care nu era un om de paie, ca ceilalti. Cind primesti ceva trebuie sa dai ceva.

    • @pereadam
      @pereadam 4 роки тому +2

      Dute acasa liza ca ai baut poate prea mult...

    • @lidiaaron1030
      @lidiaaron1030 3 роки тому +1

      @@sulcaelisabeta8384 Acum s-a schimbat replica:"Jidanii la Palestina" cu Israel e un spin ,lipsit de orice drepturi si lipsit dedfemocratie.Madame Elisabeta: invata putina istorie!Nu trbuie sa fi credincios ca sa vezi -ajunge sa nu fi orb sau orbit de ura!Imi pare rau de dumneavoastra.Mi-e mila de dumneavoastra!

  • @yosefrafael6876
    @yosefrafael6876 Рік тому

    CERCETATI TOTUL SI LUATI CE ESTE ( CEL MAI ) BUN = ATOTPUTERNICUL CREATOR DUMNEZEUL UNIVERSULUI PAMANTULUI SI OMULUI CARE A DAT IN STAPANIRE VESNICA TARA LUI AVRAAM YSAAK SI YAAKOV ISRAEL CU FRONTIERE LARGITE NU CUM ESTE ASTAZI MULT MAI MICA SI CONTESTATA DE lumea de azi !!! eu nu fac pe eroul dar PRIMUL SI ULTIMUL CUVANT A FOST AL CREATORULUI SI ULTIMUL CUVANT VA FI TOT AL SAU !!!

  • @rodionion3278
    @rodionion3278 7 років тому +7

    De ce nu se spune si ca Avraam a mai avut un fiu Ismael,care a fost alungat de Iehova (Dumnezeul bibliei),fiindca a spus ca legamantul il face numai cu neam evreiesc ! Vin si intreb : credeti cu tarie ca adevaratul Dumnezeu este xenofob ?

    • @danielbaciu5459
      @danielbaciu5459 7 років тому +2

      dumnezeu nu este xenofob sant cei care incearca cu orice pret sa ne. faca sa credem ce vreau ei astia sant gunoaiele societatii

    • @danielbaciu5459
      @danielbaciu5459 7 років тому

      este o singura dovada de Israel un secolul13 ac ca a fost distrus nu mail este nici una pana su sosit romanii

    • @pereadam
      @pereadam 6 років тому +2

      Citeste ma ,Biblia in versia ebraica ,in limba in care a fost scrisa si nu traducerile traducerilor si asa mai departe.... ca in ebraica este descries acest episodiu clar si nu strambat de o mie de traducatori in cursul celor 2000 de ani. Dar daca venii vorba,crestinii au luat din Judaism in motiv care de fapt depinde de Traditia evreilor si au brodat in jurul Sau o noua religie care slaveste acel Mesiah aevreilor si l-au crestinizat sau mai bine zis, L-au nationalizat. La inceput Crestinismul a fost o secta dinJudaism si asta se poate dovedii prin vestita biserica crestina care a fost gasita dearheologi crestini la Capernaum ,in ebraica satul lui Nahum (rorocul). Biserica este probabil cea mai veche din lume. Arhitectura bisericei este exacta cum sunt si azi sinagogile evreilor. Singurele diferente sunt baia de botez cioplita in piatra si lipsa dulapului unde se pastreaza sulurile de Tora.Islamul a luat si el exemplu de la crestini si au adoptat si ei o desriere din Tora-ua evreilor in care se descrie despre o aventura intre "primul evreu" si o servitoare din casa lui in care femeia naste in copil si este alungata de la serviciu....Copilul a fost ales de cei care au ifintat Islmul ca fiind intemeitorul Islamului .Ca sa economisesc faptul sa se intrebe inca si inca despre aceste "plagiate" , va raspund aci dece altii au luat din religia evreilor si nu au inventat singuri o noua credinta: Se pare ca din trecutul indepartat evreii au fost in popor cult si invatat. Afara de asta , si evreii au adoptat fapte din alte credinte care le-au precedat. De la Persani au luat ideia Celor Zece Porunci si de la Egipteni ideia raiului si iadului cum si Judecata de apoi.

    • @pereadam
      @pereadam 6 років тому +2

      Du-te ma la optician sa-ti potriveasca ochelari cu care poti sa inveti despre acest subiect...Israel, dovada in sec 13 .... Ce vei tu sa vinzi aci ca habar nu ai de subiect, Nu mai exista unpopor in lume care are o carte de istorie a lui care incepe cam inaintecu 3800 devani de cand a fost scrisa Toraua evreilor. Numai ca sa intelegi tu ceva,romanii au scris numai de 200-300deani iar evreii auscris Vechiul Testament inainte cu3800 devani....

    • @romeopricopie8036
      @romeopricopie8036 5 років тому

      eu cred , dar cu vin , nu cu tarie ca toti dumnezeii sunt xenofobi cand pierd la carti intre ei !