Foarte bine se misca acesti turci. Daca mentin ritmul si vremea e buna cred ca la final de vara se poate circula. UMB cred ca se vor apuca de pod dupa sarbatori. Important este ca se vede progres la fiecare filmare.
Multumim! Sper ca turcii au in plan finalizarea in avans a acelui nod rutier dinainte de podul Buzau, ca sa poata fi folosit si lotul 1 Buzau-Focsani in primavara, cand probabil se vor termina lucrarile la acel pod
Ca o observație personală, este greșită denumirea de Pietroasele. Este vorba de fapt de localitatea Pietrosu, din proximitatea traseului autostrăzii, localitate situată pe DJ203G, pe unde se va face descărcarea temporară până la finalizarea respectivului lot. Tot la fel de bine se putea face referire la localitatea Stâlpu, de pe același DJ203G, pentru că A7 trece la o distanță aproximativ egală de ambele localități. Astfel, cei care vor accesa în prima fază A7 și să sperăm cât mai curând (!), dacă vor veni de pe DN1B, când vor intra pe DJ203G, pentru a ajunge la giratoriul de lângă podul de peste A7 și breteaua de acces pe aceasta, vor tranzita loc. Stâlpu, iar cei ce vor veni de pe DN2, vor intra pe l capătul celălalt al DJ203G, prin loc. Costești, după care vor trece prin loc. Pietrosu, apoi prin giratoriul și breteaua de acces pe A7.
Un lucru este sigur in cativa ani vom avea autostrazi in toate zonele de maaxima importanta in tara se lucreaza peste tot, iar acest lucru este cel mai important nu stagnam
Turcii prioritizeaza prima parte a lotului fiind si cea mai usoara parte , cred ca prin martie-aprilie se poate ajunge printr-o descarcare provizorie in DN2 .Sunt curios cum astupa gropile de imprumut de langa sosea, unde ar trebui sa fie perdeaua forestiera
Muuuuuultumesc muuuuuult Raducu ca ai filmat și lotul 1 Buzău Focșani cu podul de peste râul Buzău !!! Se vede ca umb a schimbat strategia. Anul acesta nuu va fi finalizat podul!!! Nuuu este bai, la anu ' la primăvară a fi gata!!! Încă o dată felicitări Radu!! 🎉😂❤😊
Știe cineva dacă turcii vor folosi la podul lor de peste calea ferată (cel de lângă podul UMB), grinzi metalice sau din beton? Tot la fel, cunoaște cineva sursa grinzilor de la podurile de pe acest lot? Nu de alta, dar să nu se repete istoria, ca în cazul loturilor 1 și 2, știți la ce mă refer! Totuși am convingerea că și acest lot, dacă treburile merg bine va fi deschis înainte de data limită.
Podul de peste Buzau a inghetat, UMB nu a mai avut forta, fiind prinsi in multe proiecte. Nu e bai, de am vedea gata lotul Ramnic-Focsani, ca sa aiba utilitate autostrada. La capatul lotului filmat acum, nu se vede nici un fel de trafic pe traseul Ramnic-Buzau, multi prefera sa mearga tot pe DN2, fara sa ocoleasca.
@@iulianbunescu4040 te cred, dar se va vedea mutarea traficului abia cand se va da drumul la lotul 3, de la nord de Focsani toti care merg spre sud o vor lua pe A7 (ceea ce nu se intampla acum). Atunci DN2 se va goli semnificativ.
UMB numai prin SA&PE Construct are in ROGOP facturi (oct,noi,dec 2024) de aproape 1 miliard. nu poti lucra la infinit pe datorie. aici bat la palma data politicului prin abandonarea momentana a podului Bz. adica va fac va fac...da voi cu banii cand?!
@@gheorghecosmin5347 Nu intra nici o transa nimic. Romania a negociat ,,reforme,, cu UE in schimbul banilor acelora reforme care nu au mai fost puse in practica. Traducerea ar fi noi taxe si impozite.
Facturile din Oct 2024 apar ca și achitate (OP), iar din Noiembrie este doar cea emisa în 29.11 care nu este încă achitata. Deci nu par sa fie întârzieri în ceea ce privește achitarea facturilor din partea beneficiarului.
Uite cum se împrăștie o dezinformare. Banii pentru A7 exista, banii din PNRR se vor accesa, nu exista probleme in acest sens, avem fonduri din PNRR pentru alte proiecte majore care probabil le vom pierde, din cauza politicului și a acestei hârțogării din toate instituțiile de stat care emit documente. Și te mai mira că a ajuns unu care spune că apa are memorie, gaza vine de la gaz, industria calului și alte bullshit-uri, în turul 2..
Mereu la noi e asa, se fac trei loturi, doua se misca, al treilea e in urma, si nu se poate folosi niciunul. Mai pe la anul prin toamna-iarna asa, sa fie si asta gata...
Foarte bine se misca acesti turci. Daca mentin ritmul si vremea e buna cred ca la final de vara se poate circula. UMB cred ca se vor apuca de pod dupa sarbatori. Important este ca se vede progres la fiecare filmare.
Multumim ! Foarte harnici turcii de la Nurol-Makyol ! Felicitari ! Hai,Romania !!!
🤩Thanks
Mersi mult Raducu pentru filmari!
(si pentru bonusul cu Podul Buzau!! - apreciez mult gestul!)
Arata bine, se vede ca exista implicare. Multumim Raducu!
Există speranță și pe acest lot să fie finalizat mai repede. Mulțumim Răducu!
Multumim!!! Se vede superb nodul luminat in conditii de ceata.
Mulțumesc pentru frumoasă filmare și update 🤗
Mulțumim pentru filmare și spor la treaba pentru constructori!
Mulțumim frumos👍👷♂️🛣️
Multumim!
Superb!❤
Multumim pentru filmare!
Felicitări pentru filmare !!
Ce e e ce nu e nu e , asta e 😂.Bravo Raducu 👏👍
Mulțumim
Multumim! Sper ca turcii au in plan finalizarea in avans a acelui nod rutier dinainte de podul Buzau, ca sa poata fi folosit si lotul 1 Buzau-Focsani in primavara, cand probabil se vor termina lucrarile la acel pod
Ca o observație personală, este greșită denumirea de Pietroasele. Este vorba de fapt de localitatea Pietrosu, din proximitatea traseului autostrăzii, localitate situată pe DJ203G, pe unde se va face descărcarea temporară până la finalizarea respectivului lot. Tot la fel de bine se putea face referire la localitatea Stâlpu, de pe același DJ203G, pentru că A7 trece la o distanță aproximativ egală de ambele localități. Astfel, cei care vor accesa în prima fază A7 și să sperăm cât mai curând (!), dacă vor veni de pe DN1B, când vor intra pe DJ203G, pentru a ajunge la giratoriul de lângă podul de peste A7 și breteaua de acces pe aceasta, vor tranzita loc. Stâlpu, iar cei ce vor veni de pe DN2, vor intra pe l capătul celălalt al DJ203G, prin loc. Costești, după care vor trece prin loc. Pietrosu, apoi prin giratoriul și breteaua de acces pe A7.
sunt multe pietre acolo boss, de aia pietroasele
multumim raducu ....turci fac o figura faina aici....
Un lucru este sigur in cativa ani vom avea autostrazi in toate zonele de maaxima importanta in tara se lucreaza peste tot, iar acest lucru este cel mai important nu stagnam
in afara de Tulcea care este un ținut uitat in timp...si nu se vede nici o perspectivă pe viitor!
@@johnnyxdyabloTulcea, Galați mai sunt și alte județe.
@@tudorp2610 Galatiul va fi rezolvat, problema ramane Tulcea si nordul Moldovei impreuna cu Maramuresul!
Brasov unde e in acest calcul?…. Cetateni de mana a doua in Romania lui Werner
Turcii prioritizeaza prima parte a lotului fiind si cea mai usoara parte , cred ca prin martie-aprilie se poate ajunge printr-o descarcare provizorie in DN2 .Sunt curios cum astupa gropile de imprumut de langa sosea, unde ar trebui sa fie perdeaua forestiera
Iau de altundeva
Muuuuuultumesc muuuuuult Raducu ca ai filmat și lotul 1 Buzău Focșani cu podul de peste râul Buzău !!! Se vede ca umb a schimbat strategia. Anul acesta nuu va fi finalizat podul!!! Nuuu este bai, la anu ' la primăvară a fi gata!!! Încă o dată felicitări Radu!! 🎉😂❤😊
Superb.
Excelent se mișcă firma NUROL.
probabil or sa termine înainte de termen
💙
👍👍👍
Știe cineva dacă turcii vor folosi la podul lor de peste calea ferată (cel de lângă podul UMB), grinzi metalice sau din beton? Tot la fel, cunoaște cineva sursa grinzilor de la podurile de pe acest lot? Nu de alta, dar să nu se repete istoria, ca în cazul loturilor 1 și 2, știți la ce mă refer! Totuși am convingerea că și acest lot, dacă treburile merg bine va fi deschis înainte de data limită.
Vor fi grinzi de beton. Se vede dupa distanta dintre pile si din cum arata o pila aproape de finalizare (primele din filmare).
🛣️
Raducu pe baricade pe orice vreme si in orice vremi!
S au miscat bine cam toate firmele turcești..Alsim -Alarko > Nurol - Makyol 🎉😊 față de altele .care au lucrări prin țară...."●☆¤
Podul de peste Buzau a inghetat, UMB nu a mai avut forta, fiind prinsi in multe proiecte. Nu e bai, de am vedea gata lotul Ramnic-Focsani, ca sa aiba utilitate autostrada. La capatul lotului filmat acum, nu se vede nici un fel de trafic pe traseul Ramnic-Buzau, multi prefera sa mearga tot pe DN2, fara sa ocoleasca.
Între Buzău și Râmnic se merge blană pe timpul nopții! Chiar nu e nevoie să te abați!
@@iulianbunescu4040 te cred, dar se va vedea mutarea traficului abia cand se va da drumul la lotul 3, de la nord de Focsani toti care merg spre sud o vor lua pe A7 (ceea ce nu se intampla acum). Atunci DN2 se va goli semnificativ.
Intreba cineva unde au ajuns grinzile de pe lotul 2 😂
UMB numai prin SA&PE Construct are in ROGOP facturi (oct,noi,dec 2024) de aproape 1 miliard. nu poti lucra la infinit pe datorie. aici bat la palma data politicului prin abandonarea momentana a podului Bz. adica va fac va fac...da voi cu banii cand?!
Parca acest lot este finantat in mare parte din PNRR? Poate doar asteapta sa intre urmatoarea transa de la EU.
@@gheorghecosmin5347 Nu intra nici o transa nimic. Romania a negociat ,,reforme,, cu UE in schimbul banilor acelora reforme care nu au mai fost puse in practica. Traducerea ar fi noi taxe si impozite.
@@gheorghecosmin5347 Da, dar si transa e coditionata de ceva parca
Facturile din Oct 2024 apar ca și achitate (OP), iar din Noiembrie este doar cea emisa în 29.11 care nu este încă achitata. Deci nu par sa fie întârzieri în ceea ce privește achitarea facturilor din partea beneficiarului.
Uite cum se împrăștie o dezinformare. Banii pentru A7 exista, banii din PNRR se vor accesa, nu exista probleme in acest sens, avem fonduri din PNRR pentru alte proiecte majore care probabil le vom pierde, din cauza politicului și a acestei hârțogării din toate instituțiile de stat care emit documente.
Și te mai mira că a ajuns unu care spune că apa are memorie, gaza vine de la gaz, industria calului și alte bullshit-uri, în turul 2..
Slaba miscare,unde vedeti ca se misca ceva la segmentul acesta de autostrada?