Este Biserica Ortodoxă Română utilă? (I)

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 23 вер 2024
  • Intelectual creștin și purtător de cuvânt al #BOR, Vasile Bănescu este o prezență frecventă în spațiul public. Poziționările sale legate de subiecte privind viața Bisericii ortodoxe, dar și de problem actuale ale societății, i-au adus numeroase atacuri și contestări din zona ultra-conservatoare.
    Am discutat cu Vasile Bănescu la Contramitologia despre istoria dureroasă a relației BOR cu regimul comunist și Securitatea, despre necesitatea unei auto-analize a acestui trecut, despre cât de necesară și utilă este astăzi BOR societății. O discuție deschisă și sinceră în cadrul căreia am combătut anumite mituri trecute și actuale despre una dintre instituțiile care se bucură de cea mai înaltă încredere din partea românilor în toate sondajele, dar care în același timp este ținta unor critici repetate datorită, în principal, conduitei unei părți a clerului.
    Pornind de la definţia „utilitaristă” promovată de regimurile totalitare am încercat să dscoperim dacă BOR are şi o utilitate publică, dincolo de misiunea ei pastorală.
    #VasileBănescu #Contramitologia #BOR #BisericaOrtodoxa

КОМЕНТАРІ • 143

  • @ionitac
    @ionitac 7 місяців тому +19

    Un om care vorbeste frumos ... pacat ca o face in justificarea ticalosiilor.

    • @mihai7km
      @mihai7km 7 місяців тому +5

      Atat, doar vorbeste frumos.
      Era mai bine daca mai si gandea si vorbea obiectiv, nu doar frumos :))

  • @viorelcarp7
    @viorelcarp7 7 місяців тому +7

    Sunt uimit,dom Bănescu nu a auzit de Sf Apostol Pavel!!

  • @danaroman4611
    @danaroman4611 7 місяців тому +10

    Cum putem identifica in mod real colaboratorii din randul preotilor atata timp cat arhivele care privesc biserica nu sunt inca predate?

    • @mihaelapuiu5673
      @mihaelapuiu5673 7 місяців тому +3

      Întreabă-l pe dl. Banescu. El are acces direct la "arhiva". Este parte a sistemului.

    • @vioricacoroama7494
      @vioricacoroama7494 4 місяці тому

      Intrebare E TRA,feliçitari!!!Amm intilnit popi"curiosi",destul de multi.

    • @vioricacoroama7494
      @vioricacoroama7494 4 місяці тому

      Exa t:ARHIVELE!!!Restul este BLA,BLA,SLA.

  • @paiusipetrica736
    @paiusipetrica736 7 місяців тому +4

    Sfânta ȘPAGĂ pentru ocuparea unui post de preot , o cunoașteți ?? Popi care ne învață cum să votăm și pe cine să-l ascultăm să-l credem ce ne spune, ce părere aveți, este corect ?.

  • @valentinmarian5338
    @valentinmarian5338 7 місяців тому +14

    Este o eroare de logica sa spui "nu cunosc cifrele, dar este evident ca DOAR o minoritate de preoti au colaborat cu securitatea". Ar trebui sa nu faceti afirmatii de aceasta factura pana cand nu se afla cifrele exacte, Dle Banescu.

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +3

      Am un anume respect pentru d-l Bănescu dar această pioasă necunoștință mi se pare înjositoare. Nu cunoaște fiindcă preferă să adopte politica struțului.

  • @mihaelapuiu5673
    @mihaelapuiu5673 7 місяців тому +9

    Da, Banescu prietenul securiștilor!
    Întrebați-l în primul rând pe el de când are relații cu sistemul.

  • @hoferhofer1279
    @hoferhofer1279 7 місяців тому +6

    Mananca bani oamenilor degiaba

  • @abcMW1989
    @abcMW1989 7 місяців тому +14

    E ceva diluat în discuția asta sau, altfel spus, mult abur.

  • @klobasasteluta6811
    @klobasasteluta6811 7 місяців тому +5

    Unde sînt celelalte comentarii?

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +4

      Păi... UA-cam-ul are serverele in America. Ca să fie postate comentariile trebuie să ajungă mai întâi acolo dar când trec oceanul unele cad peste bord ( și le mănâncă rechinii). 🤥

  • @vecinul8980
    @vecinul8980 7 місяців тому +4

    Dacă tot îi "dă tare"cu cuvantul evanghelic,eu l-aș întreba pe intelectualul Banescu dacă i-a placut cum s-a predicat pe marginea unuia din cele mai importante texte evanghelice,in catedrala patriarhală, chiar duminica trecută,4 feb.2024.Nu de altceva dar,desi textul evanghelic se referea, mai mult decat toate celelalte,la iubirea aproapelui,poruncă care reverbereaza în toată religia crestină,preotul care a fost pus sa "predice" a citit de pe niste foi,aproape fără să ridice ochii din ele,despre toate cele aferente acestei porunci cardinale,plimband mintea omului prin tot felul de teorii,cca. o jumatate de oră,iar în schimb, despre iubirea propriu-zisă a aproapelui,despre importanta ei,acesta a citit doar o frază,cu mai multe propozitii în ea,cei drept.Astfel,enoriasul nostru,ortodox obisnuit ,a iesit din catedrală aproape asa cum a intrat,ramanand doar cu o nebuloasă in cap,care "se evaporă" la primul colț de stradă.Mă asteptam,cum s-a întamplat de multe ori,ca predicatorul(de regulă unul din cei patru episcopi) sa puna accent pe aspectele legate mai mult de interesele clericilor si ale autoritatilor,dar,sincer, nu ma asteptam sa NU predice un episcop la această slujbă si sa nu se inteleagă mai nimic din continutul ESENTIAL al textului evanghelic.
    Sunt ortodox si cu frică de Dumnezeu.

    • @ada841
      @ada841 7 місяців тому +1

      D-le Bsnescu sunteți ortodox ?
      Va încurcați în explicații și nu sunteți natural.

    • @WillMakeYouFree
      @WillMakeYouFree 7 місяців тому +1

      ​​​@@ada841îmi cer scuze, dar cred că ați gresit adresa. Comentatorul de aici nu e Dl. Bănescu.
      Comentatorul este ortodox, dar eu care am imbratisat Teologia Biblica inteleg ce a experimentat la slujba ortodoxa, adica nimica.
      Te duci la o slujba să te inalti spiritual si sa CRESTI in CREDINTĂ, ceea ce omul acesta, si apreciez curajul si onestitatea, nu a trăit.
      Ce s-a intimplat cu Bisericile Mari, crestine de-a lungul secolelor este ca s-au instrainat de CRESTINISMUL de inceputuri, cel valabil, si asta pentru ca pun baza prea mult pe CEREMONII si RITUALURI.
      Cum CREȘTE ortodoxul în CREDINTĂ? Aprinde in loc de o lumînare, 10? Îsi lasa barba mai lungă? Nu-și mai taie unghiile? Sau nu se mai spală? Pupă toate icoanele din lacaș? Bea agheazmă? Sterge pardoseaua cu plecaciuni, în deosebi, in văzul lumii? 😢😢😢

    • @mihaelapuiu5673
      @mihaelapuiu5673 7 місяців тому +1

      ​@@WillMakeYouFreeÎncă unul care vrea să "înțeleagă" ortodoxia de la alții, în loc sa trăiască în ortodoxie.
      Pocăința și rugăciunea te duc la smerenie, smerenia la iubire și iubirea la Dumnezeu!

    • @WillMakeYouFree
      @WillMakeYouFree 7 місяців тому

      @@mihaelapuiu5673 Seriously?

  • @ioppdal
    @ioppdal 7 місяців тому +18

    min 10.37 "cultura organizationala a bisericii" Sa nu uitam ca actualui patriarh, marele alb, a fost in Elvetia la studii pe vremea lui Ceausescu... ceva absolut normal pentru un om dintr-un stat totalitar si apoi a avansat fulminant in functii...

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +3

      Ai cumva idee la ce școală a învățat el acolo? Cumva una care funcționa sub egida bisericii ortodoxe elvețiene?

    • @gheorghe6620
      @gheorghe6620 7 місяців тому

      Mănînci mult ... Mai respiră ...

    • @ioppdal
      @ioppdal 7 місяців тому +1

      @@gheorghe6620 Ghitaaa... welcome!

    • @imhotep43210
      @imhotep43210 7 місяців тому

      Băi deșteptule, neurochirurgul Leon Dănăilă a fost la studii la începutul anilor '80 în SUA. După logica ta era și el un securist deghizat. Marș, mă!

  • @zekko2442
    @zekko2442 7 місяців тому +11

    Singuru episod la care o sa dau skip , nici platit nu vreau sa il aud pe Banescu cum vorbeste imi e ca sare vreo aschie cand vorbeste

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому +4

      Bănescu este ultimul personaj dubios, căci om nu se poate numi, care să vorbească despre BISERICA ORTODOXĂ in general și cu atât mai mult de BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ!

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому

      ​@@ilovethetruth2130Probabil că ai multă dreptate dar n-ar trebui să uiți un lucru: nici Dumnezeu nu se judecă cu un om înainte de moartea acestuia. Pentru ce am fi mai exigenți decât El?

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому +3

      @@Cristi-nb3dz Și tu ai dreptate, cum spunea Înțeleptul Solomon, când dădea dreptate fiecăruia din punctul lui de vedere! Nu pe omul Dan Popovici am judecat, ci rătăcirea lui, păcatul! Dumnezeu ne vrea smeriți, dar nu proști umili! Sub nicio formă nu sunt la înălțimea mărturisitorilor de Dumnezeu, a mucenicilor și sfinților lui Dumnezeu, însă îi am ca model de viețuire după Hristos și după Maica Domnului! Sfinții și mucenicii au înfruntat conducători lumești, regi și împărați, când aceștia greșeau, nu făceau rabat de poziția lor, nu aveau ,,toleranță" cu păcatul, cum oamenii de azi sunt îndemnați la toleranță! Nu! Toleranță să avem cu neputințele celorlalți, nu cu păcatul săvârșit de ei! Și Domnul Iisus Hristos a înfierat păcatul și nu pe păcătos, chiar înainte de Judecata personală sau de Judecata de obște!

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому

      @@ilovethetruth2130 Wow! Foarte interesant. Am auzit de mult de celebra expresie dar n-am știut că aparține lui Solomon.

    • @mihaelapuiu5673
      @mihaelapuiu5673 4 місяці тому

      @@ilovethetruth2130 Cuvântul "toleranță" nu este creștinesc. Înseamnă să accepți păcatul altuia, chiar dacă nu ești de acord cu el. Asta face marxismul.
      Creștinii privesc cu ÎNGĂDUINȚĂ pe păcătoși, nu și păcatele lor.

  • @nd2912
    @nd2912 7 місяців тому +7

    Are vreo importanță pentru colaborarea în ansamblu faptul că studenții la teologie făceau armata la unități de „Cercetare-diversiune”?

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому +4

      Așa, și? Acei băieți, trebuia în caz de nevoie să-și apere și țara de dușmanii care acum au năpădit-o! Cercetarea și diversiunea era pt pregătire să ști să lupți cu inamicul, nu să facă diversiuni cum fac acum unii din cei ce nu au făcut armata, dar sunt instruiți din afară de inamic, pt diversiune in sânul Bisericii! La Judecata de apoi, toți vor da socoteală de arginții pt care au vândut neamul și dreapta credință!

  • @ioppdal
    @ioppdal 7 місяців тому +11

    Bamescu: "se turnau la securitate (de catre popi si seminaristi) lucruri mai mult sau mai putin importante..." de parca Securitatea era o coafeza interesata de numarul de la pantofi sau de cum iti ascuti creionul pentru scris... da, da... si evident ca nu a avut de suferit din diverse motive dar stie cum e cu turnatul si ii stie pe turnatori.

  • @alin-catalinzambreanu5723
    @alin-catalinzambreanu5723 7 місяців тому +5

    Evident da.

  • @aventurileluihabarn-am
    @aventurileluihabarn-am 7 місяців тому +5

    Deci Daniel nu e și nici nu a fost, nu?

  • @eduardmarianrossler9430
    @eduardmarianrossler9430 7 місяців тому +13

    Ce e cu diavolul în emisiune?

    • @GeorgeGeorgescu-ow5mm
      @GeorgeGeorgescu-ow5mm 7 місяців тому

      😅

    • @mihaelapuiu5673
      @mihaelapuiu5673 7 місяців тому

      La trimis șeful lui, satana.

    • @olgasabau3832
      @olgasabau3832 7 місяців тому

      ​@@GeorgeGeorgescu-ow5mmla postul de toleranță rfi, sarsailă are rezervare permanentă, si evident bălescu este si el invitat.

  • @SilviaZlat-qp8zh
    @SilviaZlat-qp8zh 7 місяців тому +3

    Vă așteptați ca acest domn să spună adevărul?

  • @mihaelapuiu5673
    @mihaelapuiu5673 7 місяців тому +9

    Dar voi la ce sunteți utili????

  • @soniacamarasan5229
    @soniacamarasan5229 7 місяців тому +15

    Cu tot respectul,d-nule Bănescu,nu este o scuză faptul că și alte culte au colaborat cu securitatea .Biserica ortodoxă va fi utila atunci când se va face curățenie în rândurile ei și atunci când va înapoia bisericii greco-catolice ce i se cuvine.

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому

      Biserica Ortodoxă, nu este Biserica celor ce nu sunt in ADEVĂR! Aceia sunt doar funcționari in instituția divino-umană, numită biserică! Cei ce luptă împotriva Bisericii Ortodoxe, nu sunt in biserică și nici din biserică! Sunt lupi hulpavi îmbrăcați în piei de oaie, năimiți, soldații din Calul Troian! Numai că aici, nu este Troia, ci este Casă de Rugăciune, Casa Tatălui MEU, cum o numește Domnul Iisus Hristos, iar porțile iadului nu o vor birui, ne asigură Domnul!

  • @ivanradu2503
    @ivanradu2503 4 місяці тому

    Dacă statul si societatea nu obligă la mărturisiri de colaborare cu Securitatea, cred că sănătos ar fi să iasă fiecare dintre cei ce se știu să fi avut astfel de colaborări și să mărturisească respectivul fapt. Nu doar ortodocsii, ci si catolicii, cultele protestante, musulmani etc.: toți-toți cei care au fost și sunt păstori spirituali ai comunităților lor. Recunoasterea lor ar fi benefică mai ales pentru cei în cauză. Credincioșii i-au iertat, dar păstorii mincinoși nu se pot vindeca fără o asemenea mărturisire. Nu ar fi chiar greu. Poate e nevoie și de încurajări din partea maselor de credincioși.

  • @constantinserbu7211
    @constantinserbu7211 7 місяців тому +1

    Ortodoxia nu mantueshte pe nimeni ,doar credinta an Isus duce la mantuire ashdar singurul mijlocitor antre om si Dumnezeu e Isus Amin

  • @sorinlupascu1348
    @sorinlupascu1348 7 місяців тому +2

    Nu stiu cum a ajuns acest Bănescu speakerul BOR

    • @olgasabau3832
      @olgasabau3832 7 місяців тому +1

      mare mister!
      Păcat!!! că se vede cu ochiul liber! este atât de disciplinat, in ipocrizia lui !!!

  • @cartinlavinia2853
    @cartinlavinia2853 5 місяців тому

  • @gheorghemoraru634
    @gheorghemoraru634 7 місяців тому

    Este utilă NUMAI pentru ca popii (mai mari și mai mici) să-și poate menține privilegiile și banii mulți manipulați, adică banii primiți de la bugetul țării, indiferent că cetățenii sunt sau nu de acord, în loc să se finanțeze de la enoriașii benevoli, nu forțați... RUȘINE ȘI TICĂLOȘIE IMENSĂ!!!

  • @vali7397
    @vali7397 7 місяців тому +2

    Pai rolul principal era sa informeze si ultima faptura pana "la capatul pamantului" de existenta lui Dumnezeu. Rolul asta e inlocuit cu brio de toate mijloacele de informare globale. Ritualurile sunt ceva depasit pentru nivelul de cunostinte la care a ajuns omenirea. Consilierea sufleteasca, hei , ce sa vezi avem terapeuti. Pentru oamenii care au un nivel normal de inteligenta al zilelor noastre e total inutila biserica, bani aruncati. Pentru cei lenesi, prosti si fricosi e foarte utila biserica pe post de picior de iepure.

  • @ioppdal
    @ioppdal 7 місяців тому +10

    Intelectual? De ce nu-si asuma si el titlul de savant de renume mondial? ca e la fel de fals.

    • @boracao
      @boracao 7 місяців тому +2

      Esti prea activ in comentarii, du-te si atinge iarba din parc prietene

    • @ioppdal
      @ioppdal 7 місяців тому +2

      Brotacan, ma scuzi tovarase ceausescu ca-mi permit sa vorbesc! Ai dreptate, trebuie sa stam cu totii la locurile noastre si sa salivam la promisiunea unei sute de lei! Da , e un mare defect sa fii activ! Sper ca nu te supar poate esti de la cealalta organizatie TOTALITARA ce bantuie Romania borharaia?!?

  • @argonlitium2837
    @argonlitium2837 7 місяців тому +1

    la naiba mint astia acuma doar sa ii faca pe plac
    peste 20% cred ca colaborau cu securitatea

  • @ioppdal
    @ioppdal 7 місяців тому +7

    Astia trei din emisiune: Cum mai comenteaza popii vostri declaratiaca: "Bine ca au murit!" spusa de popi despre tinerii de la Colectiv?!?!?!?

  • @ioppdal
    @ioppdal 7 місяців тому +5

    "Nu exista o relatie deajuns de stransa intre biserica si societate"? Asa cum "NE OBLIGA EVANGHELIA"? Si daca religia papuasilor zice ca trebuie sa ne rugam la zeii lor ce facem, pe care religie o credem, care basm? Sau de vin musulmanii cu religia lor si ne predica cum ca in basmul lor (deasemeni abrahamic) trebuie sa stam in patru labe? Care basm il credem? Are vreo importanta ca societatile civilizate lasa in uitare basmele si promovarea lor? Sau trebuie sa promovam sarlatani ce ne zic ca "NE OBLIGA EVANGHELIA" ?!?

    • @dionis5553
      @dionis5553 7 місяців тому

      Nu tr obligă nimeni,umblă ca musca fără cap in continuare după “prințul văzduhului”!

    • @olgasabau3832
      @olgasabau3832 7 місяців тому +1

      evident l-ai surclasat pe bănescu ! papuasi, creștini, musulmani, credință, basme,..un ghiveci demn de un "progresist" bine aprovizionat, si cu capul gol si gușa plină ! Ca la rfi !

    • @corneliaene2764
      @corneliaene2764 7 місяців тому

      Uitați-vă la țările "civilizate": au ajuns la "gen", LGBT, schimbarea de sex decisă de copilul de 6 ani și părinții nu se pot ooune, educație sexuală, etc
      Peste 4000 de biserici în Anglia și Franța au dispărut. În schimb, se construiesc mi de temple musulmane.
      La Davos au declarat că în 2052 populația va fi LGBT și transumani.
      Deci cuplurile heterosexuale vor fi condamnate !! Unde va fi atunci rezultatul activității bisericii ortodoxe?

  • @razvanastrenie1455
    @razvanastrenie1455 7 місяців тому

    Este Biserica Ortodoxă Română utilă? Insasi intrebarea asta este o gluma !😀

  • @costell3308
    @costell3308 7 місяців тому

    Da este utila . Toate bisericile indiferent de religie sunt utile .Dar sa educe enoriasi pe calea cea buna.Sa nu faca din religie o politica de deszinare

  • @klobasasteluta6811
    @klobasasteluta6811 7 місяців тому +11

    Este foarte utilă,cu excepția faptelor unor intruși care,se fac de rușine pe ei în primul rând și se abat de la cerințele Ortodoxiei!

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому +1

      Când te abați de la drum, nu mai ești pe drum! Acele scursuri, nu au fost niciodată pe DRUM, pe drumul adevăratei credințe! Ei au fost iude încă de la început, căci nimeni dintre cei drepți, nu își vinde sufletul pt nimic în lume! Ei au trădat dreapta credință, au trădat pe Domnul Iisus Hristos, sunt iude! Vai sufletelor lor, cum spune Domnul Iisus Hristos celor ce fac pact cu diavolul, asemenea fariseilor și cărturarilor ce au răstignit pe cruce pe Domnul Iisus Hristos pt interesele lor! Însă...vai lor!

    • @VicentiuState
      @VicentiuState 7 місяців тому +1

      TE UIȚI CAM MULT LA ȘTIRILE PRO TV, MAI SCHIMBA POSTUL

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +2

      "Cerințele ortodoxiei"... Bine ai zis, fiindcă biserica ortodoxă știe numai să ceară, nu să și ofere ceva. Apropo, ce zici: Iisus Hristos a fost tot ortodox?

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому

      @@VicentiuState cât este ora la care tu delirezi când scri acest jalnic comentariu? Mai poți fi apt de orice activitate în timpul zilei dacă tu la 3 noaptea,, navighezi " pe net?

    • @ilovethetruth2130
      @ilovethetruth2130 7 місяців тому

      @@Cristi-nb3dz De Vasiliade ai auzit? Ce zici, Sfântul Vasile cel Mare, a fost unul de ai voștri, sau creștin ortodox? De atunci Biserica Ortodoxă este într-o continuă și împreună lucrare cu Dumnezeu, cu SFÂNTA TREIME, în ajutorul și alinarea suferințelor oamenilor! Sunt multe dintre de asistență socială făcute de Biserica Ortodoxă prin unii din bravii ei slujitori! Nu uita! Chiar unul din apostolii aleși a vândut pe Domnul, așa și în Biserică or fi uscături , dar nu toți sunt la fel! Pământul este îmbibat de sângele creștinilor ortodocși, mucenici pt HRISTOS, și nu de ,, pocăiții" închipuiți adunați în sute și mii de secte, de care își râd dracii! Hristos nu poate fi ortodox, EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU, AL DUMNEZEULUI CELUI VIU, DE O FIINȚĂ CU TATĂL! Ce vorbă este asta, dacă Domnul Iisus Hristos este ortodox? Noi cei ce ii urmăm poruncile și păstrăm nealterat Învățătura lui Sfântă, suntem ortodocși! Un lucru însă: nu tot cel ce își zice ortodox, și este ortodox! Ortodoxia nu este o religie, ci un mod de viață după voia Domnului! Încă un lucru: Domnul Iisus Hristos spune: Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, v-a intra in Împărăția Cerurilor! Așa că las-o mai moale cu atacul sectarilor la adresa ORTODOXIEI și a ortodocșilor, de fapt împotriva lui Hristos!

  • @gigelchiazna1573
    @gigelchiazna1573 7 місяців тому +3

    ce ne facem cu mitologia NATO?

  • @catalinmihaidobre2391
    @catalinmihaidobre2391 7 місяців тому +8

    Biserica are in derulare, an de an, sute de programe sociale si de voluntariat prin care ajuta mii de oameni.

    • @mihai7km
      @mihai7km 7 місяців тому +4

      Si suge de la buget anual 800 de milioane de lei, chiar credeti ca ofera suport social de 800 de mln, eu zic ca nici macar de 10mln nu ofera dar na, pt oamenii religiosi banii nu conteaza ca nu ii dau din buzunarul lor. Ei doar zic ca spitalele sunt proaste cand merg sa se trateze dar nu ii deranjeaza ca banii care puteau fi investiti anual in spitale, scoli si drumuri sunt alocati la biserici, ba chiar se si bucura... ipocrizie si prostie

    • @catalinmihaidobre2391
      @catalinmihaidobre2391 7 місяців тому +3

      @mihai7km 800 alocate tuturor cultelor, nu doar BOR. Şi da, majoritatea banilor se duc catre proiectele sociale, care sunt de ordinul sutelor. Aprox 800 şi ele. Dincolo de acest fapt, banii vin de la contribuabili, plătitori de taxe, care în majoritatea lor sunt creștini şi îşi declară cu prilejul tuturor sondajelor, sprijinul şi increderea pentru Biserică. Este simplu să ai încredere în ea când vezi că este model de organizare şi hărnicie, pentru oricare altă instituție laică. Dacă România ar fi fost guvernată laic, aşa cum este condusă BOR, România ar fi fost departe astăzi.
      Nu lipsa banilor, ci corupția din sistem este problema României. Nu Biserica este vinovată că suntem ultimii din Europa, ci bolovani ca tine, care votează şi se încred în toți golanii, de 34 de ani, încoace.

    • @mihai7km
      @mihai7km 7 місяців тому

      @@catalinmihaidobre2391 Te rog frumos sa te duci sa te culci cu argumentul asta ca nu e doar pentru BOR, e pt toate cultele... bah nene, cu totii stim ca BOR ia majoritatea banilor, nu va mai scuzati cu argumente din astea ca va faceti de rusine. Eu zic sa pui mana sa calculezi si o sa-ti dai seama ca nici 5% din banii pe care ii ia biserica nu ajung efectiv sa ajute oameni, trezeste-te. Banii vin si de la cei care nu sunt crestini, adica 38% din populatie si chiar si cei crestini nu-si doresc totii 18.000 biserici, multi isi doresc de exemplu gratuitate la gradinite, scoli, spitale, in transportul in comun... dar nu au de ales, nu ii intreaba nimeni ce vor sa faca cu aia 800mln de lei anual si nu li se permite sa redirectioneze banii aia spre altceva asa ca mai gandeste-te putin daca e chiar asa cum vezi tu realitate, pt ca nu prea e. Daca eu sunt bolnav, atunci tu ce esti? Mi-e mila de tine, crestinule obosit care ai ajuns sa faci pe cineva pe internet bolnav pt ca argumenteaza logic niste lucruri cu care nu e de acord. Va laudati ca sunteti umani si propavaduiti pacea si intelepciunea dar fix voi sariti primii cu injuratul si afurisitul, halal crestini. Daca sunteti asa smecheri si nebolnavi, de ce mai aveti nevoie de bani de la buget? Printati-va nene singuri banii, cereti de la Dumnezeu ca e atotputernic... luati banii de la gradinite, scoli si spitale si ii bagati in povestile voastre vechi de 2000 de ani. Rusine sa va fie!

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +2

      Serios glumești? Dar Mercedes-urile alea de peste 100 000 de euro tot pentru ajutorarea oamenilor sunt achiziționate? Cumva că să ajungă mai iute la ei când au vreo nevoie?

    • @catalinmihaidobre2391
      @catalinmihaidobre2391 7 місяців тому

      Sunt exceptii, nu este regula. Mizerie, corupti si impostori gasim si in BOR. Tot ce zic este faptul ca spre deosebire de alte institutii, BOR este cea care face treaba cea mai buna. Cu toti coruptii si impostorii ei.
      @@Cristi-nb3dz

  • @Natas-et2cv
    @Natas-et2cv 7 місяців тому +1

    Este utila pentru o inmormintare botez nunta shi alte chestii de unde iese un ban

  • @adriann1496
    @adriann1496 7 місяців тому +8

    Este irelevantă. Doar mânâncă bani degeaba

  • @NINACHIRANU
    @NINACHIRANU 7 місяців тому

    Nu biserica uni și vor răspunde în fața lui Dumnezeu Tată Fiu și Spirit Sfânt ISUS Maria și Iosif AMIN oamenii buni prieteni trezitiva Absența prezentei lui Dumnezeu este dureroasă,.... UNII.....

  • @lidiapetre3468
    @lidiapetre3468 7 місяців тому

    V

  • @constantincapalnean9223
    @constantincapalnean9223 7 місяців тому +3

    Lagărele de exterminare au fost utile ?

    • @olgasabau3832
      @olgasabau3832 7 місяців тому

      genocidul din din gaza a fost util?!

  • @GusteritanGeorge
    @GusteritanGeorge 7 місяців тому +4

    Am 46 de ani,botezat ortodox dar trecut la romano-catolicism in ultimul an deoarece BOR si-a pierdut orice incredere in ceea ce ma priveste.NU mai rezonez DELOC la ortodoxism ,familia (sotia si copii sunt botezati R.C.) si eu personal ma simt MULT MAI BINE la slujbele catolice.
    Il respect foarte mult pe dnul.Banescu si sincer il apreciez....
    Adevarul este ca B.O.R. "se duce in cap" ...pt ca nu sunt in stare sa se reformeze...sa se ragandeasca...sa se adapteze...sa evolueze.
    Un SINGUR exemplu va dau : Biserica Millenium R.C. (Timisoara) are exact langa altar(deschis) LOC DE JOACA PT COPII ...cu scaunele ,cu masute,cu creioane cu absolut tot ..cam ca si la o gradinita. Si iti lasi acolo pruncii (NU ai supravegeaza nimeni ,doar tu ca si parinte) si credeti-ma NU DERANJEAZA DELOC slujba si predica. Si asta se intampla DE ANI DE ZILE ! Slujba normala tine EXACT 60 minute cele de sarbatori mari tin 90 min. SCURT si la OBIECT!
    As avea multe sa mai scriu dar nu vreu sa plictisesc ... Va salut si va urmaresc emisiunile si invitatii.
    Cu respect din Banat - TM

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому +2

      Și crezi că dacă ai trecut la catolici ai făcut o mare afacere, da? Dacă ai citi chiar și numai superficial cartea apocalipsei (din biblie, bineînțeles) ai putea afla cu stupoare că biserica catolică, inițial continuatoarea bisericii apostolice, a ajuns cu timpul "curva cea mare" despre care autorul acestei cărți vorbește prezentând o mulțime de argumente. Nu poți să fii enoriaș al bisericii ortodoxe sau catolice dacă Îl cunoști pe Iisus pentrucă învățătura Lui este in contrast flagrant cu doctrinele acestor așa zise biserici. (În realitate niște organizații politico-religioase de tip struțo-camilă care slujesc interesele unor paraziți fără nicio legătură cu Dumnezeu).

    • @catalinmihaidobre2391
      @catalinmihaidobre2391 7 місяців тому

      Reformezi adevarul? Ideea este sa nu schimbi nimic din ritual pentru a nu ajunge sa modifici si adevarul de credinta. Ii prefer pe preoti ne-reformati, cu obiceiurile Bisericii, invechite si medievale, tocmai pentru a garanta adevarul de credinta. Catolicii sunt fratii nostri, cealalta jumatate a Bisericii lui Hristos. Insa, nu sunt cu nimic mai presus. Aberatiile care izvorasc acum de la Vatican, te fac sa te iei cu mainile de cap. Produc incredibile rupturi si dezamagiri in randul credinciosilor.
      Avem si experimentul lui Luther, ale catui rezultate le stim si inca le vedem astazi: dezbinare, razboaie fratricide.

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому

      @@catalinmihaidobre2391 Ești dus cu pluta, amice, încă rău de tot. Habar nu ai din ce cauză a ajuns Luther în conflict cu biserica catolică. Rezultatul reformațiunii declanșate de el este emanciparea Germaniei. Vizitează Germania, ia-o la pas de la un capăt la altul apoi du -te și în Rusia (ortodoxă) și trage concluzia.

    • @catalinmihaidobre2391
      @catalinmihaidobre2391 7 місяців тому

      Bati campii rau de tot! Nu am spus ca Luther nu ar fi fost indreptatit sa fie suparat, ci anume ca ceea ce a pornit el a dus la dezbinare si scindare intre fratii crestini. Scindare care continua si astazi. Din punctul de vedere al "emanciparii", Catolicismul sta la baza civilizatiei occidentale. Ceea ce sugerezi aici in mod gresit, e doar propaganda protestanta impotriva Bisericii Crestine, care deja are cateva secole vechime.@@Cristi-nb3dz

    • @Cristi-nb3dz
      @Cristi-nb3dz 7 місяців тому

      @@catalinmihaidobre2391 Dacă asta e tot ce ai înțeles din istoria religiilor atunci...somn ușor! Dormi liniștit mai departe că diavolul asta vrea: oamenii să doarmă până vor cădea toți în plasa lui.

  • @lidiapetre3468
    @lidiapetre3468 7 місяців тому +4

    Dl Banescu,o persoana educata,de o rară finețe,căruia i s au pus in cârca ,afirmații pe care nu le a făcut vreodat.

    • @mihaelapuiu5673
      @mihaelapuiu5673 7 місяців тому +3

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  • @NINACHIRANU
    @NINACHIRANU 7 місяців тому

    Dece biserica ortodoxă română,???? lSUS este trupul iar noi mădularele trupului lui DUMNEZEU....cum au fost pedepsiți cei 7 Episcopi Greu Catolici,dar las pe ISUS să hotărască AMIN,

  • @poozoo8352
    @poozoo8352 7 місяців тому +3

    Este utila pt rusia si pt extremistii haurolaci sosocari

  • @cartinlavinia2853
    @cartinlavinia2853 5 місяців тому