Rugaciune se face numai in ascuns de oameni ,,in cămaruța ta,, Fariseii faceau rugaciuni in piețele puplice ca sa fie apreciati de oameni si sa fi considerati cei mai buni.
Nu e nebun,d.l Predoiu a gasit termenul ,,narcisist,,Mas media trebuie sa aduca cine stie sa explice ce inseamna.( cred ca d.l Duminica,este specialist cred eu)
Pregătit că întotdeauna, felicitări domnule Paleologu,v am votat acum 5 ani in primul tur, păcat ați fi fost o opțiune mult mai bună decât cele două de astăzi
Excelent dl Paleologu,cea mai concisă și incisivă analiză și descriere a celor doi nebuni și a situației în care ne aflăm. Dacă ai vreo speranță cu vreun apropiat, votant în totul 1 cu nebunul, cu acest video poți să speri să faci exorcizare și revenire la simțuri. Plus interviul CG din Reuters in care declară răspicat că vrea naționalizare, scoatere din NATO și UE.
@@Serinia4melodic nu știu ce să zic, ăștia vor sa joace cu rușii, și lui Ceaușescu nu prea ii plăcea să se joace cu ei, mai ales după mai multe tentative de otrăvire etc
@@LunaPR1230 și eu la fel. Din păcate avem foarte mulți oameni valoroși în România, dar electoratul nu-i poate înțelege. Întotdeauna am avut. Dacă ne uităm și în 90 prin persoana dl Ion Rațiu, care ne dădea o definiție atât de frumoasă a democrației. Păcatul cel mai mare din pct meu de vedere, este ca mulți văd puțini înțeleg.
Vin de pe Tiktok. Am realizat între timp ca decizia mea de vot a fost aiurea, am votat impulsiv sa terminam cu PSD-ul. Dar m-am trezit la realitate rapid. Din pacate sunt tot mai multi in bula CG 🤦♂ Recomand o documentare profunda a ideilor propagate de ambele parti!
O sa-i trezeasca crunta realitate a intoarcerii anilor 80,in care am fost eu adolescent.Sunt sigur ca o sa le iasa pe nas,dar o sa fie prea tarziu sa mai faca ceva.
exista democratie daca vrei sa termini cu psd nu votezu un hitler ca ala ne termina pe toti. votezi un partid de centru in afara de psd dar nu un dictator.
@mariaraduinea2151 *...eu as vrea sa se faca control si la votanti, noi am ajuns aici si datorita inculturii promovate cu varf si îndesat de clasa politica...ce am semanat în acesti 35 culegem acum, vai...vaaai vaaaiii!*
@@GEO_65Aveti dreptate, dar ,de la o vârstă, poți fi autodidact. Am cunoscut oameni cu patru clase, cu o inteligența peste medie, care citiseră la viata lor, aveau bibliotecă..
Dl Paleologu, un om exceptional,...îl vrem înapoi în politica,...românia are nevoie de oameni capabili! Nu de golanii, impostorii....pe care i a enumerat
Buna ziua. Va rog sa-l invitati pe dl. Paleologu zilnic pana la alegeri. Poate deschide mintea multor alegatori. Multumesc pentru singura sursa de afevar din aceasta perioada.
Mii de mulțumiri pt această emisiune. Toată admirația pt Dl Paleologu , 🎉🎉🎉😮a vorbit exact la obiect fără nici un fel de exagerare Mii de urări de bine și sănătate
Bine punctat la final....mare grija ce alegem....ca de această alegere depindem cu totii,.....sper ca macar in al 12..lea ceas sa gandim un pic mai mult...si sa ne fie bine tuturor
Se pare ca Simuon in numele lui Isus vrea sa inceapa din nou un razboi de intregirea " neamului " Ma tot intreb dece Biserica nu spune nimic catre acesti oameni
Tătucul nostru mai degraba... Mă opresc aici,că "Romania poate cuceri lumea " cu CG deci Danemarca era deja Dacica ! 😂 Mulțumiri Dle. Paleologu! Mulțumiri Digi Fm!
@@ceraselaconstantinescu7917 este vorba de simbolistica si atitudine - iti atribui niste energii in functie de atitudine si conceptie. Cauti sa fii femeie - ai parte de anumite energii, vrei sa fii barbat - universul te ajuta in directia asta. Nu mai luati totul mot amo - poate atat a stiut femeia sa explice.
Danemarca pentru mine este cel mai democrat stat si curat.Romania este la 50 de ani in urma Danemarcei ca sa nu vorbesc ca noi romanii santem in urma multor tari si ca economie si ca educatie.
...✨🙄🙄 DACĂ VREI SĂ TRĂIEȘTI DUPĂ ȘABLOANE ....DU-TE ACOLO...!!...AI SA FII DRESAT BINE...!!..ACELASI LUCRU E SI IN BELGIA ȘI ALTE CÂTEVA STATE ....EU AM VENIT DE ACOLO....✨🫣🫣🫣🫣
Eu gandesc așa! libertatea este cea mai importantă, fără aceasta nu ai o identitate nici ca individ, ce sa mai zici de identitate națională?! Tot ce spune acest om Călin(care timp de 62 de ani nu a facut nimic concret,desi ar fi putut sa înceapă cu un ONG) ma duce cu gandul la obligativitate si forțare. Ori noi românii,haideți sa fim serioși, daca ne atingem prin autobuz ne uităm urat unii la alții sau ne înjuram in trafic sau ne certam ptr 5 cm de pământ, la țară....deci cum credeți ca am putea sa aplicam tot ce spune acest Călin, fara totalitarism?! Pai va spun eu,ca nu putem!deci asta vreți?sa pierdem timpul cu proteste?eu zic sa incercam sa apreciem tot progresul care s-a facut pana acum,asa micut cum e si poate sa devenim mai conștienți ca si de noi civilii depinde cum vor evolua lucrurile! Trebuie sa tragem la răspundere ,in timp real,clasa politică, asa cum fac țările civilizate,dar in niciun caz extremismul nu este o soluție. Uitați-vă la alte țări, ce înseamnă ideologii extreme,trebuie sa învățăm din greșeli, atât ale noastre,cat si a altora!
@marianahalmagean6572 nu doar ca nu a facut un ONG, a calcat pe spinarea ONG-urilor care vroiau sa faca ceva - daca te uiti la trecutul lui si ce a facut pe partea de dezvoltare durabila si parcuri naturale...
Bravo! Ideea e ca noi nu putem trage la răspundere clasa politică fiindcă nu există nici o instituție sau serviciu care să o poate face. Toate sunt controlate politic. Patru judecători din CCR sunt ai PSD-ului. Stie asta prostimea?!...nu stie!
Ieri , IERI . Alexandr Dughin , ideologul lui Putin , îl laudă pe C.Georgescu și spune : ,,România va fi parte a Rusiei." Așa cevaaa...DOAMNE , FEREȘTE !!!!!!!!
Culmea chiar cumnatul ,care lucreaza in Danemarca de cel putin 6-7 ani si afirma ca este o tara minunata , a votat cu acest domn pe ideea ca arata asa " serios "
Poate părea serios în filme de cîteva secunde, dar, cînd auzi și vezi mai mult din prezentările sale, îți dai seama de ridicol. Numai că e musai să fii foarte atent. Și să mai observi că 11 este premeditat, pentru oamenii care au mai auzit povești despre numărul maestru 11. Și altele...
Si eu speram ca Rares Bogdan sa aiba " ciocul mic" dar vad ca obraznicia lui este incomensurabilă! Cred ca PNL nu se va " spala" in ochii alegatorilor atâta timp cat mai ține in frunte astfel de trompete.
Paleologu mi-a ridicat moralul la maxim .Îmi cer scuze că l-am crezut prorus o bună vreme .Sînt de acord cu tot .Am ascultat atîtea convorbiri încît mi-a provocat grețuri .
Noroc ca am avut rabdarea sa ascult ce spune dl. Paleologu. Altfel din titlu se intelege ca intrebarea face referire la el (CG) sau ea (Lasconi) si nu, CG barbatul si CG femeia :)
Omul ăsta e bolnav...in România nu vor mai fi partide politice ?!...dar președinte la ce ne mai trebuie ?...ne conduc străbunii vii din morminte pe ăștia morti care umblam pe străzi fără să înțelegem nimic...Doamne , ajuta l pe el si pe noi !😢🙏🇹🇩
10:40 Nu pot sa cred ca Johannis a făcut greșeli. E imposibil. Ca sa faci greșeli trec sa te apuci sa faci ceva. El însă a stat de decor. E posibil sa fi greșit cei de la aranjamente de la Cotroceni când l-au poziționat ca decor.
Amandoi . Stiam enuntul inainte de a asculta ce si cum . Exact . Golanie si dementa. Si da , cred ca e mult mai periculos decat pare. Au facut un ghiveci care e pe placul unor creiere neformate ( o mare parte din societate , precum vedem ) .Pana la urma ''it is what it is ''. In legatura cu ''plecarea la studii '' a dementului pai in 86 n pleca nimeni . In UK and USA ? Pai nu stie engleza dom'le . Adica stie engleza la nivel de muncitor sezonier la Amazon ;-))) .
Niciodata nu am vazut pe dl.Paleologu atat de clar in exprimare,m.a incantat faptul ca mai avem intelectuali integri ,pe a caror vorbe sa pune baza,multumesc!!!
“Saloanele de înfrumusețare sunt periculoase pt ca o căprioară nu merge la pensat și păsările nu calcă în salon de înfrumusețare.” Citat din CG. Votăm masiv pro democrație, Elena Lasconi.
O să avem cu doamna Lasconi o demonstrație cu LGBDQ și o susținere a Ucrainei că să câștigăm războiul. Copii Ucrainei să primească 3000 lei ai noștri 200. O democrație că și în pandemie. Când USR era la guvernare. Ați uitat. Uitațiva ce oameni are pe lângă ia. Și apoi o să vedeți democrația.
Vai am ratat clipul sau textul unde vorbea CG despre Unabomber... ☹ Cand credeai ca nu poate fi mai rau... desi na, trebuia sa ma astept chiar si la asta... pffft. Zici ca ne-am intors toti in trecut...
cu titluri d-astea mai impingeti si voi nehotaratii in directia gresita. Eu zic ca e mai important de subliniat pericolul decat ambiguitatile din titluri senzationaliste
Cineva de aici, mi-a replicat că aveam ce alege în turul întâi. FALS! Candidatii independenti nu au nici o șansă să întrunească numărul de voturi necesare pentru a se califica mai departe, pentru că acestea sunt asigurate pentru sine, de partidele aflate la putere (vezi PSD/PNL cum isi cumpără electorat din zona pensionarilor, marindu-le pensiile, a militarilor de profesie păstrându-le benefiicile materiale și nu numai, a magistraților păstrându-le privilegiile speciale - după care aceleasi partide apelează la vechile 'vaci' de muls, majorând toate costurile posibile (taxe, impozite, carburanti, energie, gaze, TVA) din pix, sărăcindu-i și mai mult pe cei mai săraci). Fără alianțe cu entități sau partide politice ce le pot asigura un număr consistent de voturi, independenții nu au șanse. A spus-o și Simion, direct, sincer, într-un podcast cu Valeriu Nicolae. Și da, nu am precizat că mă refeream la cei rămași și prezentați în turul doi. Sistemul de votare este conceput să funcționeze corupt din start. Odată instalate la putere anumite partide, membrii acestora vor migra de la unul la altul cu numărul de votanți aferent, aceasta fiind moneda de schimb pentru a li se asigura o pozitie în Parlament, Senat sau in celelalte sisteme administrate de stat. Aceasta este unica realitate. Restul, jonglerii, oglinzi si fum date din greu, pentru derutarea celor mai slabi. Nu vă mai mirați atât că v-ați trezit cu extremiștii la usă, că trăim aici și vedem toate manevrele, furturile si delapidările din bani publici cum sunt pedepsite numai de formă, la mișto...
Rugaciune se face numai in ascuns de oameni ,,in cămaruța ta,,
Fariseii faceau rugaciuni in piețele puplice ca sa fie apreciati de oameni si sa fi considerati cei mai buni.
@@PompiDanasel bine zis...
Bine face Gherghe Simion, el cunoaște f. bine faptul că fățărnicia este pe placul publicului larg, ea reprezentâdu-l plenar!
Bine ca se roagă Lasconi. Mare crestina
bine zis
@@sebastianserbanescu7628 si daca nu se roaga care ar fi probleme...?!?!
Un om foarte deștept care zice lucrurilor pe nume! Bravo!
Exact...nu trebuie sa ai studii superioare ca sa vezi ca acest CG este nebun!
prinde la oi.
@@sofroneaionut3093 - Nu trebuie să avem studii superioare ca să ne dăm seama că bei apă de la găini.
@@petterweinberg tu bei apă încărcată informațional cu nanocipuri 😅
@@petterweinbergŞi dvs. ați scăpat de la Bălăceanca?
Nu e nebun,d.l Predoiu a gasit termenul ,,narcisist,,Mas media trebuie sa aduca cine stie sa explice ce inseamna.( cred ca d.l Duminica,este specialist cred eu)
Pregătit că întotdeauna, felicitări domnule Paleologu,v am votat acum 5 ani in primul tur, păcat ați fi fost o opțiune mult mai bună decât cele două de astăzi
@@georgeungureanu2905 idem
Da, rusinos pentru inteligenta poporului roman , care s-a remarcat inca din pandemie, dar acum urca pe podium :(
@@dianaanaid7975 alta rationala, fara simtire...bla...bla...bla
Adevarat!
Singurul comentariu adevarat. Bravo D-lui Paleologu
Excelent dl Paleologu,cea mai concisă și incisivă analiză și descriere a celor doi nebuni și a situației în care ne aflăm. Dacă ai vreo speranță cu vreun apropiat, votant în totul 1 cu nebunul, cu acest video poți să speri să faci exorcizare și revenire la simțuri. Plus interviul CG din Reuters in care declară răspicat că vrea naționalizare, scoatere din NATO și UE.
Astia ii intrec pe sotii Ceausescu din pacate
@@Serinia4melodic 😀😀
Nu chiar, dar se îndreptă cu viteză.
@@Serinia4melodic da, sigur varianta New Age
@@Serinia4melodic nu știu ce să zic, ăștia vor sa joace cu rușii, și lui Ceaușescu nu prea ii plăcea să se joace cu ei, mai ales după mai multe tentative de otrăvire etc
Varianta 2024
L-am votat pe domnul Paleologu. La acea vreme , au fost extrem de puțini oameni care să înțeleagă pe ce ar fi pus preț acest om.
@@LunaPR1230 și eu la fel. Din păcate avem foarte mulți oameni valoroși în România, dar electoratul nu-i poate înțelege. Întotdeauna am avut. Dacă ne uităm și în 90 prin persoana dl Ion Rațiu, care ne dădea o definiție atât de frumoasă a democrației. Păcatul cel mai mare din pct meu de vedere, este ca mulți văd puțini înțeleg.
E tare apreciat de aceea a fost votat de f multi oameni.😂😂😂
@@s-t-f-r nu înțeleg ce vrei să spui, poți dezvolta?
@@Musicmedstudio Imi pare rau ca nu intelegi. Am scris romaneste.
@ 😂 ok
„Te întrebi care e mai nebun, ea sau el?” amandoi au fugit de la spitalul 9
EXACT !
În ce dată au fost internați la spitalul 9? Și în ce dată au fugit? Ai date de la vreun medic psihiatru cu diagnostic?
@@diki-y1yEra o ironie! Dar...adevărul e că nu sunt normali!
Cel mai pertinent comentariu, m-ati uns pe suflet domnule Paleologu 👏👏👏
Cu astfel de cuvinte grosolane, nu se pretează cu un omdr cultură ne-a dat cu barosul în stomac bădăranul.
Un smecher Paleologu,a scapat ciolanul si acum arunca cu noroi
Vin de pe Tiktok. Am realizat între timp ca decizia mea de vot a fost aiurea, am votat impulsiv sa terminam cu PSD-ul. Dar m-am trezit la realitate rapid.
Din pacate sunt tot mai multi in bula CG 🤦♂
Recomand o documentare profunda a ideilor propagate de ambele parti!
Convinge i! ca mai sunt 3 zile și e ar putea să nu mai avem nimic.
❤
Felicitări
O sa-i trezeasca crunta realitate a intoarcerii anilor 80,in care am fost eu adolescent.Sunt sigur ca o sa le iasa pe nas,dar o sa fie prea tarziu sa mai faca ceva.
exista democratie daca vrei sa termini cu psd nu votezu un hitler ca ala ne termina pe toti. votezi un partid de centru in afara de psd dar nu un dictator.
Adevărul e gol goluț , România 30 % nebună de legat
Eu cred ca e mai mult de 30%
Poate sa ai dteptate dar pe tine trebuie sa-i lasi pe altii sa te considere destept.
Mult peste 30%..
matematica ne doare. 3 milioane de votanti = 16,6 % din cetatenii cu drept de vot. dar, stai, se stie 3/18 = "mult peste 30 %".
@@dan-d8s203 eu nu mă raportam doar la votanți, ci la toată populația.
Cat curaj pe Paleologu sa spuna atatea cuvinte de "lauda" la adresa "dacului liber"... sa-l mai invitați, e savuros
Felicitări domnului profesor Paleologu ❤
Ipocrizie ....Bazaconiile de care vorbeste au fost prezente in scrierile dar si faptele multor oameni de cultura din secolul trecut
@@Vlahk-c3n Sigur, pentru cei care aud, dar nu înțeleg nimic, sunt bazaconii!
Si Puric ii tare periculos
Hai la vot! Altfel, Doamne ferește!
Aia cu "Doamne ferește" e cu tenta misogină.
Propun ca înainte de turul 2 să se facă un control psihiatric și un profil psihologic candidaților la presidenție. Rezultatul să fie făcut public.
@mariaraduinea2151 *...eu as vrea sa se faca control si la votanti, noi am ajuns aici si datorita inculturii promovate cu varf si îndesat de clasa politica...ce am semanat în acesti 35 culegem acum, vai...vaaai vaaaiii!*
*președintie
Legea nu permite. Se presupune ca populatia distinge nebunii. Presupunerra se pare ca nu e 100% confirmata.😢
@@GEO_65Aveti dreptate, dar ,de la o vârstă, poți fi autodidact. Am cunoscut oameni cu patru clase, cu o inteligența peste medie, care citiseră la viata lor, aveau bibliotecă..
@@GEO_65 nu e timp!
Di păcate nu toți romani înțeleg ce spune maestrul Paleologu.
La inepțiile pe care le debitează, și el, și Andrei Caramitru, și Papahagi etc, nici n-ai cum înțelege (de fapt, CE înțelege).
Cuvinte prea sofisticate pentru românul de rând..
@@adriansovejanu5359 vai dar cum îl contestați pe " maestrul " ? LOL !
Dl Paleologu, un om exceptional,...îl vrem înapoi în politica,...românia are nevoie de oameni capabili! Nu de golanii, impostorii....pe care i a enumerat
@@angheldumitru6783 cand a fost in politica si a canditat la prezidentiale in 2019, atunci cand l am votat si eu, a avut undeva la 2,3 procente
@@angheldumitru6783 Din păcate românii aleg meru persoane incapabile, şi nu capete luminate!
Și eu l am votat cu drag. Din păcate, n a fost sa fie 😢
@@teo4095 Aproape cat dl. Ratiu - 4 %!
Din păcate, intelectualii sunt demonizați în țara asta.
Încerc să îmi dau seama, Nebunii votează cu un nebun.
Bine spus❤
@@DanHomornic Dar ca primar a oficiat mai multe sute de căsători în decursul mandatului.
Bravo vouă, avem nevoie de cât mai multe emisiuni de genul ăsta!!! Poate că așa se mai deșteaptă populația un pic!!!!
@@adrianzara9184 foarte bine punctat, , în sfârșit un comentariu pertinent,, multumesc
Populația aceea, din păcate în număr foarte mare, nu se uită la emisiuni de genul acesta, se uită doar la emisiuni de cancan, și asta spune tot.
Domnul Paleologu trebuia sa ne fie presedinte in 2019, daca tara asta era normala la cap.
....dar nu e!
Da, dar ... mai conteaza si vehiculul !
DA!DA!DA!
cand te gandesti ca in 2019 cand a candidat Paleologu am avut finala iohannis-dancila...
😂😂😂😂😂😂
Il iubesc pe omul acesta .Cat de liber este in a gandi ,a vorbi ...!
F.buna interventia dlui Paleologu ..
Felicitari !
Domnul Paleologu ,multă sănătate şi mult respect!👍
Este minunat că mai există oameni ca domnul Paleologu. Mai avem speranțe.
Fabulos domnul Paleologu . Va multumesc
@@ceraselaconstantinescu7917 😅😅😅😅
Felicitari ,domnule Paleologu ! Multa sanatate!
Dacă te confirmă este bun! Așteaptă un pic să zică ceva ce nu-ți convine, atunci să vezi ce îl înjuri!
I love this man! ❤️ E destept, cult, realist, obiectiv si, mai ales, are un simt al umorului adorabil! 😄
@@madalinaavram7831 ditto! 💪
Am avut șansa acum 5 ani să avem un președinte ca Paleologu, și am dat cu picioru. Vai de capul nostru.
@@ONNEY007 - Extraordinar ! Cred că acum nu mai aveam butoaie suficiente pt. a colecta laptele și mierea care ar fi căzut din cer !!!!!
Buna ziua.
Va rog sa-l invitati pe dl. Paleologu zilnic pana la alegeri. Poate deschide mintea multor alegatori. Multumesc pentru singura sursa de afevar din aceasta perioada.
😂😂😂 Nu stiti ca pe cei " incremeniti in proiect" ( vorba lui A. Plesu) nu poti sa.i misti din " proiectul " lor?!
Da,da foarte bine dna draga.
@@ancatoma7323În traducere liberă..." încremeniți în prostie"!
Mii de mulțumiri pt această emisiune. Toată admirația pt Dl Paleologu , 🎉🎉🎉😮a vorbit exact la obiect fără nici un fel de exagerare
Mii de urări de bine și sănătate
Bine punctat la final....mare grija ce alegem....ca de această alegere depindem cu totii,.....sper ca macar in al 12..lea ceas sa gandim un pic mai mult...si sa ne fie bine tuturor
Se pare ca Simuon in numele lui Isus vrea sa inceapa din nou un razboi de intregirea " neamului "
Ma tot intreb dece Biserica nu spune nimic catre acesti oameni
Pentru ca e complice !
Biserica e mai coruptă decat Simion.
Dacă ar fi ajuns președinte, "Preafericitul Daniel" i-ar fi dat binecuvântarea, la fel ca Kiril lui Putin!
Rar l-am văzut pe domnul Theodor Paleologu atât de vehement. Excelentă emisiune! 👏👏👏
Normal ca e vehement, la ordin
@@dumitruciuca1663in ce lume fantastica traiti de debitati asemenea tampenii? 😊
Mai mare dragul să îl asculți pe dl Paleologu !
Sper ca dacă îl asculți cu drag înțelegi și ce spune. Votam Lasconi
Și decât ea, și decât el, votanții lor! Ca să votezi așa ceva, e clar în ce hal trebuie să fii.
respect domnul Paleologu. foarte buna si realista incheierea 😂
S - ar putea să fim plăcut surprinși de Elena Lasconi.
Sunt de acord cu dl. Paleologu
initial credeam ca e semidoct, da cu timpul mi-am dat seama ca e de legat
poate sferto ...
Tătucul nostru mai degraba...
Mă opresc aici,că "Romania poate cuceri lumea " cu CG deci Danemarca era deja Dacica ! 😂
Mulțumiri Dle. Paleologu!
Mulțumiri Digi Fm!
Aloooooo, să nu uităm că limba română a stat la baza limbii latine!😂😂😂😂
Orice este cu putinta celui ce crede (citat din Biblie doamna Monica. Probabil n-ati prea citit).
"Romania poate cuceri lumea " nu cred ca trebuie luata ad literam
Nebuni sunt cei care nu vad adevărul,desi il au in fața! Sau rău intenționați!!!
Simion parcă era la o întâlnire de sectă, vai de noi
Deci fusta si fara chiloti ca energia da patrunda cum patrunde cipul in noi din Cola .
😂😂😂👌
@@ceraselaconstantinescu7917 este vorba de simbolistica si atitudine - iti atribui niste energii in functie de atitudine si conceptie. Cauti sa fii femeie - ai parte de anumite energii, vrei sa fii barbat - universul te ajuta in directia asta. Nu mai luati totul mot amo - poate atat a stiut femeia sa explice.
Stii tu ce stii Ceraselo'. Asta o fac de mult romancele prin Italia. Poate devenim si noi mai demni in viitorul apropiat.
Se pare ca sti tu mai bine ce fac eu 🙈 ca de suntem romani . Rai unii cu altii si invidiosi ca unii sau unele pot ridica fusta mai sus 😂😂
Respect dl Paleologul va multumim, macar ptr cei mai tineri sa inteleaga 👏👍
Cuplul "Stan si Bran", oglinda perfecta a "Romaniei profunde".
Adevarat. Bine spus. Bravo
Mulțumesc-ți Doamne că mai există oameni ca domnul Paleologu!!!
Graseierea este O excepție de la regulă! Felicitări celor ce mai pot graseia cu atâta delicatețe 🙏 💞
Anonimul asta de abia așteaptă sa ne vândă la Ruși unde a fost pana acuma ?
Sfânta liturghie nici nu începe cu rugăciunea "Tatăl nostru", dar poate e printre putinele pe care le stie persona respectiva.
Felicitări pentru invitatul dumneavoastră, Teodor Paleologu! Un om excepțional!
Danemarca pentru mine este cel mai democrat stat si curat.Romania este la 50 de ani in urma Danemarcei ca sa nu vorbesc ca noi romanii santem in urma multor tari si ca economie si ca educatie.
După cum s-a votat, nu suntem chiar asa în urmă. Ba dimpotrivă. Aș zice că suntem pe locul doi. Îi suflăm Rusiei în ceafă. 😂😂😂
PACAT ca nu mai apartine de Romania. N-am stiut sa pastram ce a cucerit Burebista... :)
acum 35 de ani,eram cu o sută de ani în urma europei....deci, am avansat....
...✨🙄🙄 DACĂ VREI SĂ TRĂIEȘTI DUPĂ ȘABLOANE ....DU-TE ACOLO...!!...AI SA FII DRESAT BINE...!!..ACELASI LUCRU E SI IN BELGIA ȘI ALTE CÂTEVA STATE ....EU AM VENIT DE ACOLO....✨🫣🫣🫣🫣
@mariusmitrea5462 felicitări. Sau terminat morcovi de cules ?
Nu ne mai intrebam,deja stim ca ea fabuleaza !
Eu gandesc așa! libertatea este cea mai importantă, fără aceasta nu ai o identitate nici ca individ, ce sa mai zici de identitate națională?! Tot ce spune acest om Călin(care timp de 62 de ani nu a facut nimic concret,desi ar fi putut sa înceapă cu un ONG) ma duce cu gandul la obligativitate si forțare. Ori noi românii,haideți sa fim serioși, daca ne atingem prin autobuz ne uităm urat unii la alții sau ne înjuram in trafic sau ne certam ptr 5 cm de pământ, la țară....deci cum credeți ca am putea sa aplicam tot ce spune acest Călin, fara totalitarism?! Pai va spun eu,ca nu putem!deci asta vreți?sa pierdem timpul cu proteste?eu zic sa incercam sa apreciem tot progresul care s-a facut pana acum,asa micut cum e si poate sa devenim mai conștienți ca si de noi civilii depinde cum vor evolua lucrurile! Trebuie sa tragem la răspundere ,in timp real,clasa politică, asa cum fac țările civilizate,dar in niciun caz extremismul nu este o soluție. Uitați-vă la alte țări, ce înseamnă ideologii extreme,trebuie sa învățăm din greșeli, atât ale noastre,cat si a altora!
@marianahalmagean6572 nu doar ca nu a facut un ONG, a calcat pe spinarea ONG-urilor care vroiau sa faca ceva - daca te uiti la trecutul lui si ce a facut pe partea de dezvoltare durabila si parcuri naturale...
Bine punctat🙏
Bravo!
Bravo! Ideea e ca noi nu putem trage la răspundere clasa politică fiindcă nu există nici o instituție sau serviciu care să o poate face. Toate sunt controlate politic. Patru judecători din CCR sunt ai PSD-ului. Stie asta prostimea?!...nu stie!
Ieri , IERI . Alexandr Dughin , ideologul lui Putin , îl laudă pe C.Georgescu și spune : ,,România va fi parte a Rusiei." Așa cevaaa...DOAMNE , FEREȘTE !!!!!!!!
@@elenavoicu8150 a fost un cont fals sa dovedit asta dar trebuie sa cauti
da ma, sigur..., daca tu ai impresia ca ala e contul real.. Doamne Fereste!!! :))
Mi-a placut indemnul “cititi sa va dumiriti!” Pai el e votat de cei care citesc? Cititul nu e o abilitate necesara vizionarii clipurilor pe TikTok!
Absolut corect, multi dintre votantii tov. nici nu pot silabisi !
Ce nu cunoști nu înseamnă că nu există.
❤❤❤
Culmea chiar cumnatul ,care lucreaza in Danemarca de cel putin 6-7 ani si afirma ca este o tara minunata , a votat cu acest domn pe ideea ca arata asa " serios "
@@ceraselaconstantinescu7917 Când cumperi o conservă o cumperi pt ce are înăuntru, nu pentru eticheta.
@@ceraselaconstantinescu7917 mai are o șansă în 8 12 2024.
Poate părea serios în filme de cîteva secunde, dar, cînd auzi și vezi mai mult din prezentările sale, îți dai seama de ridicol. Numai că e musai să fii foarte atent. Și să mai observi că 11 este premeditat, pentru oamenii care au mai auzit povești despre numărul maestru 11. Și altele...
Va vota din nou, duminică.
35 de ani de regres social , o școală nu sa construit , a-ți bagat religia in scoli , gresit.
Si eu speram ca Rares Bogdan sa aiba " ciocul mic" dar vad ca obraznicia lui este incomensurabilă! Cred ca PNL nu se va " spala" in ochii alegatorilor atâta timp cat mai ține in frunte astfel de trompete.
L-as vota pe domnul profesor presedinte.
De ce nu i se cauta la CNSAS dosarul lui CG?
Paleologu mi-a ridicat moralul la maxim .Îmi cer scuze că l-am crezut prorus o bună vreme .Sînt de acord cu tot .Am ascultat atîtea convorbiri încît mi-a provocat grețuri .
Noroc ca am avut rabdarea sa ascult ce spune dl. Paleologu. Altfel din titlu se intelege ca intrebarea face referire la el (CG) sau ea (Lasconi) si nu, CG barbatul si CG femeia :)
@@Pushtyu89 păi da, cineva de la Digi se pricepe la clickbait, și în momente ca acestea nu avem nevoie de așa ceva
@@AlexHutan exact asta gandesc si eu. Din motivul asta, am decis sa las acest comment (desi nu prea las in mod normal comments pe youtube)
@@AlexHutan Ba exact de asta avem nevoie pentru ca e nevoie sa ajunga asa ceva si la urechile sustinatorilor lui CG.
@@Vlad-bs1js bine punctat, sunt de acord
Omul ăsta e bolnav...in România nu vor mai fi partide politice ?!...dar președinte la ce ne mai trebuie ?...ne conduc străbunii vii din morminte pe ăștia morti care umblam pe străzi fără să înțelegem nimic...Doamne , ajuta l pe el si pe noi !😢🙏🇹🇩
😂😂😂
CG afost informator securist in schimbul studiilor ( misiune) în străinătate.
10:40 Nu pot sa cred ca Johannis a făcut greșeli. E imposibil. Ca sa faci greșeli trec sa te apuci sa faci ceva. El însă a stat de decor. E posibil sa fi greșit cei de la aranjamente de la Cotroceni când l-au poziționat ca decor.
Amandoi . Stiam enuntul inainte de a asculta ce si cum . Exact . Golanie si dementa. Si da , cred ca e mult mai periculos decat pare. Au facut un ghiveci care e pe placul unor creiere neformate ( o mare parte din societate , precum vedem ) .Pana la urma ''it is what it is ''. In legatura cu ''plecarea la studii '' a dementului pai in 86 n pleca nimeni . In UK and USA ? Pai nu stie engleza dom'le . Adica stie engleza la nivel de muncitor sezonier la Amazon ;-))) .
L-am auzit cum vorbeste engleza si va dau perfecta dreptate!!!
Niciodata nu am vazut pe dl.Paleologu atat de clar in exprimare,m.a incantat faptul ca mai avem intelectuali integri ,pe a caror vorbe sa pune baza,multumesc!!!
😂😂😂
Păi da . Și el se teme că pică sistemul și atunci urlă din străfunduri cat poate .
Rugăciunile se fac acasă și la biserică!
Apreciez intervenția d-lui Paleologu!
CONSERVĂ..RUSEASCĂ....
E mai ieftină decat cele din UE.
Este o reală plăcere sa îl asculți pe domnul Paleologu...mulțumesc!
E o mare plăcere să-l asculți pe acest om. Un adevărat român intelectual
Rares Bogdan l-a tras in jos pe Ciuca pana l-a daramat.
Theodor Paleologu PRESEDINTE !
Nu a avut curajul pt asta.
Nu mai are șanse de a ajunge președinte ...A pierdut "trenu'"..acum câțiva ani.
" Noaptea nebunul , ziua fiara ... / Pe fruntea cui să pun tiara ? " (Ștefan Augustin Doinaș)
Votam ELENA LASCONI
O "aripă" a partidului pe care dansa il conduce, va fi alcătuită din poponari.
Stiați asta ?
@@valeriuantochi6679 dvs de unde știți asta?
Un Președinte ca d-voastră ,ar fi fost fericirea României.
Dar nu avem de ales.Votăm răul cel mai mic.Votăm ,Lasconi.
Dl. Paleologu este Fantastic 👏👏👏.
Toată admirația și respectul! Este un deliciu să îl asculți de fiecare dată! ❤️Felicitari pentru emisiune!
Ce minunat președinte ar fi fost Dl Paleologu!!!!
Felicitări d-le Paleologu, vaa vrem in politică
Paleologu!👍👏👏👏
Multumesc pentru prezentare.
“Saloanele de înfrumusețare sunt periculoase pt ca o căprioară nu merge la pensat și păsările nu calcă în salon de înfrumusețare.” Citat din CG.
Votăm masiv pro democrație, Elena Lasconi.
O să avem cu doamna Lasconi o demonstrație cu LGBDQ și o susținere a Ucrainei că să câștigăm războiul. Copii Ucrainei să primească 3000 lei ai noștri 200. O democrație că și în pandemie. Când USR era la guvernare. Ați uitat. Uitațiva ce oameni are pe lângă ia. Și apoi o să vedeți democrația.
Și dacă CG e cu Rusia înseamnă că suntem o țară împăciuitoare.pentru că este și cu America.
@ 😂 va înșelati. O sa vedeti daca iese el președinte. Va fi dictator in mai puțin de 1 an. Nu vă zic eu, o să vă lămuriți singură .
@@2risteska what?? :))) nu are niciun sens, ca tot ce vorbeste CG de altfel
Votam Elena Lasconi👍
Dar chiar CG este pensata si cu sprancenele facute, si nu cred ca si le face singura
Si Lasconi ce este, d-l filosof???
Bravo dle Paleologu sunteti extraordinar ar trebui să reve iti,se vede că su teti erudit
Am o intrebare:Firma Digi unde isi plătește impozitele?In România sau in alta tara?Plateste impozit pe profit?Ca sa stim de ce sunteti contra.
I'mi place enorm de mult analiza dv.
Iubesc oamenii inteligenti!
Vai am ratat clipul sau textul unde vorbea CG despre Unabomber... ☹ Cand credeai ca nu poate fi mai rau... desi na, trebuia sa ma astept chiar si la asta... pffft. Zici ca ne-am intors toti in trecut...
Am râs cu lacrimi. Excepțional Domnul Paleologu!
Amândoi
Domnule Profesor Paleologu, sunteti poate unica voce de intelectual respectabil, vorbiti va rog despre Idiocratie. Va multumim!
cu titluri d-astea mai impingeti si voi nehotaratii in directia gresita. Eu zic ca e mai important de subliniat pericolul decat ambiguitatile din titluri senzationaliste
Exact..
CG trebuie dus la Obreja
O să.l feliciți peste căteva zile.
@@valeriuantochi6679 veșnica pomenire poate
Crezi tu. Va fi votat
Cineva de aici, mi-a replicat că aveam ce alege în turul întâi. FALS! Candidatii independenti nu au nici o șansă să întrunească numărul de voturi necesare pentru a se califica mai departe, pentru că acestea sunt asigurate pentru sine, de partidele aflate la putere (vezi PSD/PNL cum isi cumpără electorat din zona pensionarilor, marindu-le pensiile, a militarilor de profesie păstrându-le benefiicile materiale și nu numai, a magistraților păstrându-le privilegiile speciale - după care aceleasi partide apelează la vechile 'vaci' de muls, majorând toate costurile posibile (taxe, impozite, carburanti, energie, gaze, TVA) din pix, sărăcindu-i și mai mult pe cei mai săraci). Fără alianțe cu entități sau partide politice ce le pot asigura un număr consistent de voturi, independenții nu au șanse. A spus-o și Simion, direct, sincer, într-un podcast cu Valeriu Nicolae. Și da, nu am precizat că mă refeream la cei rămași și prezentați în turul doi. Sistemul de votare este conceput să funcționeze corupt din start. Odată instalate la putere anumite partide, membrii acestora vor migra de la unul la altul cu numărul de votanți aferent, aceasta fiind moneda de schimb pentru a li se asigura o pozitie în Parlament, Senat sau in celelalte sisteme administrate de stat. Aceasta este unica realitate. Restul, jonglerii, oglinzi si fum date din greu, pentru derutarea celor mai slabi. Nu vă mai mirați atât că v-ați trezit cu extremiștii la usă, că trăim aici și vedem toate manevrele, furturile si delapidările din bani publici cum sunt pedepsite numai de formă, la mișto...
Alegem pe cel mai puțin periculos !!! 😂😂😂