Mă bucur că postul pentru tine înseamnă și credința,și nu o faci doar pentru trup.Felicitari pentru sfaturile care le dai poporului nostru care tot mai mult aluneca la vale.
Deși știu cât de folositor este postul și din punct de vedere duhovnicesc dar și trupesc, îmi place să vă ascult mereu despre acest subiect, prind mereu curaj și râvnă...
Acest gen de post este, dupa cum bine spune domnul Cezar Elisei, in primul rand pentru suflet. Beneficiile care ne vin in plan fizic, prin corectarea in mod desavarsit a starii de sanatate, sunt doar un bonus pe care Dumnezeu îl da numai celor care au inteles reversibilitatea insanatosirii suflet- trup si care vin printr- o constiinta senina. Mai cred ca asemenea dar vine la cererea noastra ferma, daca e insotita de o credinta neclintita! Un dar primit si neconstientizat nici nu poate salaslui mult in noi pentru ca nu suntem pregatiti sa- l pastram. Cred ca asa se explica recidivarea unor boli, ne- a vindecat Dumnezeu si ne- am intors la ale noastre. Ori Dumnezeu vrea altceva de la noi, ne- a vindecat sa devenim cu adevarat vii pentru a ne trai viata cu sens, in Hristos, pentru noi si pentru aproapele. Parerile sunt oricum impartite, precum darurile, nu sunt toate la fel si discernerea intre ceea ce ne este de folos din cele multe ingaduite este tot un dar, poate fi chiar inceputul intelepciunii care vine doar cu varsta. La 20 de ani setul de valori este altul si postul pentru Hristos pare nebunie pentru oameni! E doar un gand venit din suflet pentru cei ce se- ngrijesc de el!
D. Ina Mulțumim încă odată Cezar , pentru sfaturile bune pe care ni le dai , NUMAI SĂ ȚINEM POSTUL CARE SIGUR NE VA ÎMBUNĂTĂȚI SĂNĂTATEA ȘI CREDINȚA ! Ne-am bucura să mai știm câte ceva și despre tovarășii pelerinajului pedestru din ajunul ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI IISUS HRISTOS anului 2022 ! Sunteți temerarii ortodoxiei din România ! Multă sănătate și împliniri familiale și profesionale (duhovnicești)⛪🙏🌈🌎
Multumim ptr tot ! Chiar ajuta foarte mult ! Si strabunica tinea postul miercuri a si vinerea ; bunica la fel si au trait 88 si 93 de ani ! Da intradevar ajuta corpul sa fie mai sanatos! Prin dumneavoastra be dam si noi seama de cria ce am uitat ! Sa intoarcem fata cater Dumnezeu 🙏🙏🙏
Bună ziua! Mă bucur că v-am " descoperit! Sunt lacto-vegetariana de 10 ani, de 3 martie țin postul intermitent 8/16, iar de joi seara până astăzi am reuși să țin postul cu apă. Vă mulțumesc pentru toate sfaturile prețioase! Doamne ajută!
Scopul faptei este sufletul ei spun Sfinții Părinți și fapta este trupul .Nu au valoare decât faptele care se fac spre Slava lui Dumnezeu și folosul aproapelui.Asadar Sfinții Părinți ne învață să ținem postul pt Dumnezeu sau aproapele și nu egoist pt noi pt că altfel scopul nu este plăcut Domnului și ne duce în mândrie.Post cu Domnul și spre Slava Domnului.Amin.
Cuvantul de post noi crestinii il intelegem ca si post duhovnicesc, cuvantul de post intrmitent este gresit De fapt el este o dieta, daca nu este asociat si cu rugaciune.Sant deacord cu dvs ,este bun ,sa-l tinem cu 1.. 2..3 zile pe saptamana post cu apa si multe rugaciuni iar in restul zilelor ,mancat de 2ori in maxim 8ore Eu il tin de cateva luni cu 1 zi post cu apa si in rest mancat de maxim 2 ori pe zi Analizele sau imbunatatit,ma simt mult mai bine si in ziua de vineri nici nu mai doresc sa mananc nimic Sa multumim lui Dumnezeu ca reusim sa facem si noi un mic efort Dumnezeu sa ne ajute la toti si sa-i multumim pentru toate
Mă bucur că postul pentru tine înseamnă și credința,și nu o faci doar pentru trup.Felicitari pentru sfaturile care le dai poporului nostru care tot mai mult aluneca la vale.
Ce frumoasa declaratie de dragoste catre Bunul Dumnezeu...sa luam aminte si sa o facem zilnic.Amin!
Multumim dle Cezar...ferice de tot ce faci.
Deși știu cât de folositor este postul și din punct de vedere duhovnicesc dar și trupesc, îmi place să vă ascult mereu despre acest subiect, prind mereu curaj și râvnă...
Eu am fost in tabăra de post. Recomand tuturor, cel putin o data pe an. 🙏🙏🙏
Marcela Damian cât Tea costa sa stai la tabăra și câte zile ai stat mulțumesc dacă poți să-mi răspunzi
eu am fost 10 zile si am platit 1700 lei
Bună ziua, d-e Cezar! Mulțumim pentru sfaturi! 🙏🏻 Un post binecuvântat, tuturor! Doamne ajută!🙏🏻❤😇👏
Doamne ajuta la toată lumea și mie păcătoasa
Va mulțumim pentru tot ce faceți.Dumnezeu sa ne binecuvinteze!
Acest gen de post este, dupa cum bine spune domnul Cezar Elisei, in primul rand pentru suflet. Beneficiile care ne vin in plan fizic, prin corectarea in mod desavarsit a starii de sanatate, sunt doar un bonus pe care Dumnezeu îl da numai celor care au inteles reversibilitatea insanatosirii suflet- trup si care vin printr- o constiinta senina. Mai cred ca asemenea dar vine la cererea noastra ferma, daca e insotita de o credinta neclintita! Un dar primit si neconstientizat nici nu poate salaslui mult in noi pentru ca nu suntem pregatiti sa- l pastram. Cred ca asa se explica recidivarea unor boli, ne- a vindecat Dumnezeu si ne- am intors la ale noastre. Ori Dumnezeu vrea altceva de la noi, ne- a vindecat sa devenim cu adevarat vii pentru a ne trai viata cu sens, in Hristos, pentru noi si pentru aproapele. Parerile sunt oricum impartite, precum darurile, nu sunt toate la fel si discernerea intre ceea ce ne este de folos din cele multe ingaduite este tot un dar, poate fi chiar inceputul intelepciunii care vine doar cu varsta. La 20 de ani setul de valori este altul si postul pentru Hristos pare nebunie pentru oameni! E doar un gand venit din suflet pentru cei ce se- ngrijesc de el!
Daaaa
Foarte frumos ati spus!
Prețioasă info. Doamne ajută!
D. Ina
Mulțumim încă odată Cezar , pentru sfaturile bune pe care ni le dai , NUMAI SĂ ȚINEM POSTUL CARE SIGUR NE VA ÎMBUNĂTĂȚI SĂNĂTATEA ȘI CREDINȚA !
Ne-am bucura să mai știm câte ceva și despre tovarășii pelerinajului pedestru din ajunul ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI IISUS HRISTOS anului 2022 !
Sunteți temerarii ortodoxiei din România !
Multă sănătate și împliniri familiale și profesionale (duhovnicești)⛪🙏🌈🌎
Multumesc Cezar Elisei, mesagerul lui DUMNEZEU 💖
Multumim ptr tot ! Chiar ajuta foarte mult ! Si strabunica tinea postul miercuri a si vinerea ; bunica la fel si au trait 88 si 93 de ani ! Da intradevar ajuta corpul sa fie mai sanatos! Prin dumneavoastra be dam si noi seama de cria ce am uitat ! Sa intoarcem fata cater Dumnezeu 🙏🙏🙏
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu 🙏🙏🙏
Bună ziua! Mă bucur că v-am " descoperit! Sunt lacto-vegetariana de 10 ani, de 3 martie țin postul intermitent 8/16, iar de joi seara până astăzi am reuși să țin postul cu apă. Vă mulțumesc pentru toate sfaturile prețioase! Doamne ajută!
Bogdaproste din suflet pentru sfaturi 🙏🙏🙏🥰💞
Sunteți minunat,vă ascult cu drag și chiar încerc să urmez sfaturile,atît cît pot și tind la mai mult,sănătate Dn Elisei.
Multumim tare mult ! Doamne ajuta-ne!
Mulțumesc mult, d'le Cezar, pt toate sfaturile duhovnicesti, Doamne ajuta sa le putem pune si in practica.
Doamne ajuta!
Doamne ajuta ,post binecuvantat tuturor
Foarte frumos! Mulțumim!
Multumesc. Dumnezeu sa va ajute.
Mulțumesc mult pentru sfaturi
Scopul faptei este sufletul ei spun Sfinții Părinți și fapta este trupul .Nu au valoare decât faptele care se fac spre Slava lui Dumnezeu și folosul aproapelui.Asadar Sfinții Părinți ne învață să ținem postul pt Dumnezeu sau aproapele și nu egoist pt noi pt că altfel scopul nu este plăcut Domnului și ne duce în mândrie.Post cu Domnul și spre Slava Domnului.Amin.
Asa este!
Amin.
Multumim!
Adevăr grăiești! Știu bine ceea ce tu spui!
Cuvantul de post noi crestinii il intelegem ca si post duhovnicesc, cuvantul de post intrmitent este gresit De fapt el este o dieta, daca nu este asociat si cu rugaciune.Sant deacord cu dvs ,este bun ,sa-l tinem cu 1.. 2..3 zile pe saptamana post cu apa si multe rugaciuni iar in restul zilelor ,mancat de 2ori in maxim 8ore Eu il tin de cateva luni cu 1 zi post cu apa si in rest mancat de maxim 2 ori pe zi Analizele sau imbunatatit,ma simt mult mai bine si in ziua de vineri nici nu mai doresc sa mananc nimic Sa multumim lui Dumnezeu ca reusim sa facem si noi un mic efort Dumnezeu sa ne ajute la toti si sa-i multumim pentru toate
Eu seara mananc tin 24 de ore este bine.odata la 2 zile tin post 24 de ore
Sant Mirela ...voian sa te intreb daca 2 zile mananc si una post pe termen lung este bine?de o luna tot asa fac si mi bine.mentionez ca sant vegana
Bună ziua! As dori un nr de contact. Doresc sa va cer niște informații în privat.
Zi frumoasă să aveți!
0332.802.834
🙏🙏🙏👍👍👍👍👍👍👍👍
💖👍
As vrea sa stiu pentru copiii in varsta de 4-6-8 ani ,cate mese pe zi ar fi indicate?
2-3
@@cezarelisei multumesc!
🙏💒❤
Daca ai avea si CC ar fi minunat. Pe metrou nu prea te aud.
Doamne ajuta!