Planul fantastic în cazul în care Barajul Vidraru s-ar rupe

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 вер 2024
  • Construit între ani 1960-1966 în scopul producerii de energie electrică, pentru irigații și pentru a evita inundațiile, complexul hidroenergetic amenajat pe râul Argeș este reprezentat de centrala hidroelectrică (denumită “Gheorghe Gheorghiu-Dej” până în 1989) și un ansamblu de 14 microhidrocentrale în aval ce dezvoltă o producție de energie de 350 milioane kWh.
    Centrala principală se află într-o galerie săpată la 130 m sub albia râului Argeș și a fost proiectată astfel încât să se poată controla hidrocentrala de la distanță, din București. Prezintă o putere de 220MW și capacitate de producție energie de 400 milioane kWh pe an, în condiții de precipitații medii.
    Regularizarea debitului Argesului (și afluenților Topolog, Vâlsan, Cernat, Doamnei, Valea lui Stan, Limpedea) contribuie de asemenea la mărirea suprafețelor irigate din bazinul Argesului cu aproximativ 100000 hectare și prevenirea viiturilor în teritoriul Argesului - permițând efectuarea agriculturii pe suprafețe extinse care altfel ar fi fost afectate de inundații.
    Barajul Vidraru prezintă o înălțime de 166,6 metri, o lungime a coronamentului de 307m și o grosime a coronamentului de 6 m. Arcul barajului cuprinde 22 de coloane verticale îmbinate prin rosturi de dilatație, iar fiecare coloană este secționată în lamele de 2 m înălțime. Pentru construcție au fost necesari 480 000 metri cubi de beton nearmat, impermeabil, marca B600.
    Stellarium Exclusive - pentru clipuri exclusive si explicite
    🔴Link- / @stelarium
    ⭐️ Collab.- fabricadestele@gmail.com (Flavius de la Stellarium)
    ⭐️VoiceOver & Owner- Flavius Calin
    ⭐️ Paypal- www.paypal.me/...
    ⭐️ Mail- fabricadestele@gmail.com

КОМЕНТАРІ • 80

  • @viorelpetre1905
    @viorelpetre1905 7 місяців тому +13

    Cu tehnologia trecuta sa facut multe. Felicitări pentru videoclip!

  • @6Madalin66.-_-
    @6Madalin66.-_- 7 місяців тому +9

    O construcție extraordinară!

  • @ionmihaitoma3020
    @ionmihaitoma3020 7 місяців тому +9

    Un baraj impresionant! 🇹🇩

  • @user-mk5wv8wg8p
    @user-mk5wv8wg8p 7 місяців тому +10

    Are o garanție de 300 ani nu 70 ani 👍👍👍

  • @GusteritanGeorge
    @GusteritanGeorge 7 місяців тому +7

    De pe Vidraru am facut bunjie jumping la 30 de ani (cadou de ziua mea) >Acum la peste 15 ani nu stiu daca as mai avea cohones sa o fac 🙂. Foarte frumos reportaj

  • @Nectarie1986
    @Nectarie1986 Місяць тому

    Mulțumim pentru informații!!!Foarte bine documentat!!!Bravo Stellarium!!!👍

  • @mahasat
    @mahasat 7 місяців тому +6

    Frumos reportaj pacat ca ati folosit imagini si filmari din alte baraje ale altor tari..... se putea arata zonele unde sau produs acele ruperi de teren zonele unde sunt tunelurile etc.. una peste alta de apreciat efortul

    • @danyTK43
      @danyTK43 7 місяців тому +1

      Nu se gasesc fotografii cu acele avarii

    • @mahasat
      @mahasat 7 місяців тому

      @@danyTK43 aaa imi pare rau, pacattt era superb sa avem ceva poze, o frumusete locu preferat al meu mergeam zilnic aproape la baraj acum cativa ani

  • @emilmutu7043
    @emilmutu7043 7 місяців тому +33

    Dacă nu făcea Ceaușescu așa ceva, nu aveați ce să dați pe net. Faceți un clip cu ce au făcut conducători din ziua de azi!!!

    • @FCDinADN48
      @FCDinADN48 7 місяців тому +8

      Este meritul strict al inginerilor și al oamenilor de știință români(in acele vremuri chiar aveam profesioniști),Ceaușescu are și el meritele lui dar despre baraje nu avea habar

    • @danyTK43
      @danyTK43 7 місяців тому +8

      Nu-l mai pupați atâta!
      Se făceau oricum, indiferent de ce regim politic ar fi fost, ptr că era necesar.

    • @Costin2702
      @Costin2702 7 місяців тому +6

      ​@@danyTK43
      Dacă NU era TOVARĂȘU'...eram mai RĂU.
      Așa cum a fost el, a fost CONDUCĂTORUL NOSTRU, a fost UN OM, și NU a meritat(SINGUR)să moară așa(de Crăciun), și mai ales că NU el a făcut de capul lui toate nenorocirile, dar...mereu va trebuii să existe un 'ȚAP ISPĂȘITOR'
      P.S. Și referitor la ce ai spus tu, nu-ți pot răspunde deoarece îmi va șterge youtube mesajul, dar i-aș face multe "BUCURII" mamei tale, și tu să te uiți😂😅

    • @dacialibera2575
      @dacialibera2575 7 місяців тому +2

      ​@@danyTK43au trecut 33 de ani și astea nu au fost instare sa facă nimic pentru tara . Deci nu mai zice ca se făcea oricum ca astea nu au pus o cărămidă macar la o construcție ca nu au construit nimic

    • @liviurosca
      @liviurosca 7 місяців тому

      Ador oamenii care îl plâng pe Ceaușescu pe internet. PE INTERNET! 😂😂😂😂 Un mediu la care sigur nu aveai acces dacă încă era Ceaușescu, cum nu aveai nici dreptul la păreri. Așa că mucles, dacă rămâneți fără curent 2 ore vă iese tot comunismul din cap.

  • @ioanstetco8103
    @ioanstetco8103 7 місяців тому +2

    Au muncit cu multa răspundere civică și economică!

  • @lauraleordeanu236
    @lauraleordeanu236 7 місяців тому +16

    Pai cum sa nu-l dea jos pe Ceaușescu, marile puteri, când România trebui sa devina una din cele mai mari puteri ale lumi, chiar dacă era o tara mica

    • @dragosbucur5592
      @dragosbucur5592 7 місяців тому

      Noi in anii 60 eram spuma….. după castori romanii au reușit sa facă primul baraj, aveam o tehnologie de invidiat Ceaușescu făcuse calcule

  • @mindricangabriel553
    @mindricangabriel553 6 місяців тому +1

    Este discutat doar cel mai rau caz : lacul plin si barajul sa dispara ca prin miracol . Nu este posibil asa ceva.

  • @liviurosca
    @liviurosca 7 місяців тому +3

    La 5:11 este barajul “Llyn Vyrnwy Dam” din UK, Țara Galilor, SY10 0LR este postcode-ul. Am fost acolo anul trecut în vară și când am văzut secvențele mi-am adus aminte imediat. 😅 Recomand locul dacă sunteți din UK.

    • @alincirstescu4732
      @alincirstescu4732 6 місяців тому

      Mulțumesc,o să caut adresa si poate voi ajunge acolo,trăiesc in UK!

    • @alincirstescu4732
      @alincirstescu4732 6 місяців тому

      SY10 0LZ am văzut că e post-code-ul,oricum,aproape

  • @michaelsalcau6010
    @michaelsalcau6010 Місяць тому

    Ce scop are filmulețul ăsta ? Uñ V2 de la Moscova vine 15 minute.

  • @nicky5193
    @nicky5193 7 місяців тому +4

    Fără cuvinte......

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote 7 місяців тому +3

    👍

  • @ioncerbu446
    @ioncerbu446 7 місяців тому +2

    Titrarea reportajului, conține denumiri eronate, cifre incorecte repetate obsesiv, dorindu-se inducerea insecurității locuitorilor din aval. Păcat că se procedează așa.

  • @ioan16
    @ioan16 7 місяців тому +3

    1.42 ...1.4 milioane de lei ?!...e o gluma ; însa mi-a placut Planul B de care nu stiam.

    • @Stelarium
      @Stelarium  7 місяців тому +2

      1,4 miliarde lei. Eroarea mea

    • @cosminburlacu3187
      @cosminburlacu3187 7 місяців тому +1

      Asta mă gândeam și eu , milioane de MC ,930 000 MC de beton , cât trebuia să coste MC de beton? 0,01 lei ?

  • @flxjay8985
    @flxjay8985 7 місяців тому

    N-au trecut 60 de ani dar galeriile rezista de peste un secol!!!

  • @disabilitylife8209
    @disabilitylife8209 7 місяців тому +1

  • @avramlex
    @avramlex 7 місяців тому +1

    👍👍👍

  • @ioandragu4334
    @ioandragu4334 7 місяців тому +6

    Noi nu suntem capabili nici sa vopsim ce a construit Ceausescu😅😅😅😅😅

    • @cosminmangra9027
      @cosminmangra9027 6 місяців тому

      Sunt făcute de poporul Român nu de ceausecu. Și ca să fim corecți până la sfârșit e făcut pe vremea lui Dej.

  • @ioandragu4334
    @ioandragu4334 7 місяців тому +2

    Noi , acum , ne laudam doar cu videochat si onlyfans😅😅😅😅😅😅😅😅😅

  • @ionconstantinescu8263
    @ionconstantinescu8263 7 місяців тому

    In 1970 am fost pe el, autocarul a intors pe el, dincolo de omul de fier nu se circula treceau militari cu rucsac, cica se lucra....la un drum

    • @flxjay8985
      @flxjay8985 7 місяців тому

      Transfàgaràşanul.

  • @gheorghegalsan5743
    @gheorghegalsan5743 7 місяців тому +1

    ANI DE VIATÁ CREATOARE ÍN ISTORIA ROMÁNIEI ...irepetabili ín actuala colonie de consum
    si cazarmá nato=usa....

  • @stefanclamparu586
    @stefanclamparu586 6 місяців тому

    Exact așai dar cine la construit PSD PNL aur sau pntcd

  • @dan-x7v
    @dan-x7v 13 днів тому

    A ramas doar o. vana blocata documenteaza-te din sursrse sigure , nu minti din povesti.

  • @h2oh2o
    @h2oh2o 7 місяців тому +1

    Vidraru e mic!!! Barajur Möhnesee 215 m !!😮😮😮😮😮😮

  • @AndrewJackson2000
    @AndrewJackson2000 7 місяців тому

    Citesti de pe wiki sau... ca la un momet dat te blochezi.....

  • @ioandragu4334
    @ioandragu4334 7 місяців тому

    Gura Apelor e pe primul loc

  • @emanuel-xl6hc
    @emanuel-xl6hc 7 місяців тому

    Interesant că din1960 a trecut 1 secol 😅

    • @ioandragu4334
      @ioandragu4334 7 місяців тому +1

      😂😂😂😂exact asta am observat si eu😅😅😅😅...mai trag pe nas unii si le trece timpul mai repede😅

    • @ioandragu4334
      @ioandragu4334 7 місяців тому

      Pardon din 1966😂

    • @emanuel-xl6hc
      @emanuel-xl6hc 7 місяців тому

      @@ioandragu4334 posibil din 66 sa fie un secol

    • @emanuel-xl6hc
      @emanuel-xl6hc 7 місяців тому

      @@ioandragu4334 nu exista ceva sa dai timpul înapoi cum se dau kilometri la mașini

  • @bunisebastian8152
    @bunisebastian8152 7 місяців тому +1

    Îți place să te repeți sa ții clipul cit mai mult timp 😂

  • @LiviuG06
    @LiviuG06 7 місяців тому +6

    Pentru economia umana este o minune, dar pentru ecosisteme barajele sunt ucigătoare! În mod normal, dacă am avea alte surse de energie, ar trebui demolate toate.

    • @ioandragu4334
      @ioandragu4334 7 місяців тому

      Daune colaterale😮

    • @NeagoiIoan
      @NeagoiIoan 7 місяців тому

      Sa cresteti vot gandaci nu...

  • @bartolomeu2050
    @bartolomeu2050 7 місяців тому

    La romanezi nu intereseaza pe nimeni citi oameni v-or muri,stiu ca supara afirmatia dar acesta e adevarul.Cazuri avem destule care ne fac s-a gindim astfel,si nu sintem dereglati cind afirmam astfel.