Am văzut de curând pe Agrointeligența o doamnă psiholog și nutriționist care și a realizat o casă de pământ și o cameră din puzderie de cânepă pentru vindecare despre care spunea că nu aveau nevoie de încălzire sau aerisire și m aș bucura ca peste tot în lume să se dezvolte niște comunități realizate în jurul noțiunilor de fertilizare a solurilor cu biochar și alte metode naturale și cele mai faine și rezistente soiuri de copaci sau plante.
Sa fiti sanatosi. O familie frumoasa. Este o frumusete Rusia, cu ger si o natura superba. Oameni primitori moldovenii, harnici si gospodarosi. Sumt din R. Moldova, Rezina. O sa va urmaresc cu drag.
Am 81ani și am apucat școala primară cu prestarea obligatorie a limbii ruse in scoli și ca orice lucru impus este respins așa că azi abea recunosc alfabetul. Pe de altă parte am învățat engleza de una singura și încă mai învăț. Apreciez cultura si natura umană arusilor dar ce am trăit în epoca stalinista m-a indepartat de vecinii nostri. Inteleg că limba rusă este factorul esential pentru comunicare în alegerea țării de reședință iar în cazul tău în plus casatoria cu Elena. Am spus toată povestea asta pentru aceia care spun că uite că românii merg și în Rusia nu numai în europa. Oricare ar fi parerea mea iți doresc succes și un an plin de realizari.
Am apreciat ce ati scris,eu personal nu sunt deacord cu ceea ce au facut rusii 80 de ani cu tarile estice ,eu avind radacini germane din Bucovina de Nord ,ami pare rau dar poporul rus nu a platit pentru tot ce au facut rau in lume ! La multi ani cu sanatate pentru familia de romani din Rusia !
Da ce rau tia facut rusii,de ce nu vorbiti de nemti de fasizm cit de rusi sinteti foarte scirbosi,tata meu a trait cu rominii si spunea ca nui la sa sa faca scoala,dar cu rusii a invaiat scoala si a fost om ,asa ca nu gudecati
În cartea Maica Veronica de la Vladimirești se spune că la șaisprezece ani a vorbit la radio avertizându i pe români că dacă nu se vor pocăi va veni steaua roșie de la răsărit peste ei și după o vreme ciobanul de la Maglavit a spus că românii nu s au pocăit. În cartea Sfântul Lavrentie al Cernigovului se spune că o soră de mănăstire l a întrebat pe părintele dacă să i facă înmormântarea surorii pe care o avea în lume după ce nemții dăduseră foc satelor iar părintele a întrebat-o dacă o ajutase cu ceva. Sora a răspuns că adeseori îi adusese pâine și lapte iar părintele i a spus că atunci nu va muri nici de foc sau de apă. Am citit mai multe cărți și despre deportări și despre închisorile din Rusia dar nu cred că poporul rus ar trebui învinovățit iar în cartea părintelui Paisie Aghioritul se spune că se pregătesc de mult timp pentru dictatura sionistă. Nu m aș mira ca și faptul că în cartea doctorului Peter J D'Adamo Alimentația adecvată celor 4 grupe sangvine nu se spune despre gutui să fie parte din aceste pregătiri și într un comentariu la canalul de youtube al unui doctor american se spunea că intenționat de acum treizeci de ani s a dorit ca oamenii să fie cât mai bolnavi și ținuți în frică pentru a putea fi mai ușor manipulați. De curând am aflat că domnul Marius Văduva a spus unui copil care era pe insulină de trei ani că nu avea diabet pentru că avea probleme cu paraziții și după o săptămână de tratament nu mai avea probleme cu glicemia. Domnul Marius Văduva a spus că s ar descongestiona spitalele dacă medicii ar lua în considerare analiza care arată o problemă cu eozinofilele și are și alte soluții pentru diverse probleme.
Bună Andrei și la mulți ani! Și eu am stat in Galați cam 18 ani, după care m-am mutat cu părinții în Iași, in anul 1984! Spun asta pentru că, Galațiul este orașul tinereții mele, un oraș foarte frumos! Acum, sunt in UK cu băieții mei! Sunt fascinată de Rusia, de cultura ei, din toate punctele de vedere! De altfel, îi urmăresc și pe cei din fam.Radeanu și mai ales pe Cosmin Avram, care in aceasta perioadă este in Rusia! Eu ii doresc sotiei tale naștere ușoară și în general, sa va împliniți toate visele!
@horiacojocariu7804, sunt fascinata de tot ceea ce înseamnă cultura, istorie, viata oamenilor simpli și curați la suflet! De peste tot, din toată lumea! Dacă nu am posibilitatea sa vizitez lumea, macar asa, prin intermediul altora! Asta-i pe de o parte, de cealalta parte, cea cu Putin, nu confund cioara cu vrabia! Mai pe inteles, Putin nu este Rusia! Nimeni nu este vesnic!
@@emanuelas5534 CU ce V.V.Putin te ancurca ??? Ucrainenii so ales fascizmul. Ce-i de facut ??? De ce Ucrainenii o anceput a ucide oamenii de nationalitate rusa? Opt ani bombardau si ucideau copii femei gravide nfascistii vostri si topate tarile NATO e ajuta cu armament? Daca sa baga nasul? sa implica ostirea romana an ucraina.. Doua super rackete spe Buharest, si-n cinci minute romanie nu eczista,,, Asa ca nu va bagati nasurile Ucraina e pamint Rusesc....
M-am născut în Ulianovsk și am copilărit acolo 3 ani, după care în 1991 am schimbat apartamentul pe unul din Chișinău🇲🇩. Și toată viața îmi doresc să ajung vreodată în Ulianovsk, să găsesc blocul unde am trăit, să văd ograda ceea și îmi e foarte interesant ce voi simți, am câteva poze din acele vremuri și acele blocuri unde mă jucam pe afară în ogrăzi... ce să zic, aș vrea să le găsesc, să le compar, să fiu acolo, în acel loc, unde am copilărit scurt, din păcate în memorie nu sa păstrat nimic din acele amintiri și aș vrea să revin cândva în viața asta. Deși am stat în Moscova o perioadă, în 2011-12, dar n-am avut ocazia să ajung și-n Ulianovsc. Însă cu siguranță mi-aș dori să călătoresc prin Rusia, pentru exemplu de locații ca: Lacul Baikal, în orașele Sankt-Petersburg, Soci, Tambov, EKATERINBURG, Irkutsk, VLADIVOSTOK, Kazan, Insula Kizhi, Habarovsk, Murmansk, Peninsula Kamceatka, Ulan Ude, Suzdal, Peterhof, Volgograd (Stalingrad), Kaliningrad, Taiga...etc. Cât de interesant e să vezi cu ochii tăi atâtea culturi și etnii, atâta divertisment de culturi și de popoare s.a.m.d. într-un teritoriu comun.
Salut! Nu stiu cum am dat de canalul tau, dar imi place. Vedem Rusia si altfel decat prin prisma politica. Oamenii sunt oameni, indiferent unde s-ar afla. Intamplator, sunt din Reghin, si ne cunoastem bine cu familia Gliga. A fost o surpriza pentru mine. Dragul meu, continua. Este interesant. Succes !
Ce înseamnă iubirea adevărată și cum se vede pe chipurile voastre! Se vede că vă iubiți și trăiți în armonie, puțini oameni mai reușesc să aibă o relație atât de frumoasă. Felicitări! Rusia este o țară curată din tot ce am văzut și mă uit cu plăcere la videoclipuri. Clădirile sunt fascinante, străzile late, iar iernile superbe. Se pare că și oamenii sunt buni, deși istoria îi contrazice, dar nici nu mai contează. Tu ești un om foarte blând și familist, probabil au apreciat aceste calitați și de aceea te-au primit călduros. Mult succes! Doamne-ajută!🙏
V-am descoperit când ați plecat din Rusia, pe ,,Planeta Rădeanu". Am urmărit și vloguri din România, dar acum urmăresc tot ce puneți. Îmi sunteți dragi. Elena este caldă și frumoasă, băiatul vostru este un simpatic, iar tu, Andrei, ești foarte pragmatic și asta face să fii plăcut. Să vă meargă totul din plin!
Vă doresc bucuria și fericirea familiei dvs. în anul nou! Locuiesc în Rusia, la Moscova. Studiez cultura vechilor credincioși ruși din România lipovenească, din această cauză am început să învăț limba română. Ți-am găsit canalul recent. O să mă uit acum.
Ce bine ești în Rusia...împreună cu o familie atât de minunată...și cu bunicul și mătușa Ira, care te invită la chifle proaspăt coapte....Afară e geroasă, dar în casă...e cald. ..si mental🌲⛄❄️❄️❄️👍👍👍🇷🇺
Andrei,ma bucur ca-tj placeRusia,dar n-am inteles cine e deda pentru voi,,?Vreau sa-ti traduc Universitatea Agrara pe langa care ai trecut.Bafta familiei in toate!
functioneaza spalarea pe creier a populatie de catre presa vanduta occidentului!oricat bine ne-au facut rusii(de ex avem dobrogea datorita lor si ardealul la fel,ne-au ajutat sa iesim din evul mediu in perioada comunista,ne-au ajutat sa ne indusrializam tara,in 1877 ne-au ajutat sa obtinem independenta,cind toate tarile europei occidentale se opuneau si erau de partea turcilor),noi romanii ne-am dus dupa fenta si am avut mereu ceva de rau de zis despre ei,asta inseamna ca propaganda a functionat!la noi nemtii ,care ne-au cotropit in 1916 si apoi ne-au vandut la unguri,bulgari si sovieticilor in 1940,sunt bine vazuti si admirati(nu mai zic ce curve au fost nemtii, care dupa ce noi am capitulat in 23 august 1944,ne-au atacat si ne-au bombardat ca niste lasi pe la spate,fara declaratie de razboi,desi initial au fost de acord cu un pact de neagresiune reciproca,iar azi daca intrebi orice roman,iti va spune invers:ca ai nostrii au fost curve si au intors armele,ceea ce e fals complet!romanii au intors armele abia dupa atacul miselesc al nazistilor asupra capitalei!),deci nemtii sunt admirati iar rusii sunt urati!asta inseamna falsificarea istoriei si spalarea unor natii de criminali si minjirea si murdarirea eroilor, care au salvat europa si ommenirea de nazisti!@@valentinacroitoru6105
Amandoi au fost mari criminali , dar Stalin a fost mult mai mare, Lenin a murit repede si n-a apucat sa omoare atat de multi oameni ca Stalin. Ma mir ca au lasat numele orasului dupa Lenin, cum ar fi ca nemtii sa aiba un oras numit dupa Hitler. Dar asta arata cam ce fel de guvern e la Moscova (oricum, mult mai mult vedem asta dupa razboiul din Ucraina si atitudinea agresiva fata de restul tarilor din fostul Imperiu tarist).
Îmi pare bine că v-am găsit îmi plac foarte mult să vizionez bloguri din Rusia am să vă urmăresc cu mare drag vă urez că la început de an La mulți ani fericiți și sănătate multa.Eu sunt di orașul Brașov cu toate că e la munte pină acum nu am avut zăpadă așa cum erau în anii trecuți
Sa aveti un An Nou cu prosperitate,si cat mai multe bucurii alaturi de toti cei dragi!Pentru noi sunt imagini pe care nu am avea cum sa le vedem,acolo,la fata locului.Multumim!🤗🤗😚
HRISTOS SA BOTĂZAT prieteni chiar îmi sunteți drăguți toată familia vă iubesc scumpetelor o poveste despre Rusia și România Andrei Elena și Cosmin o poveste frumoasă vă doresc soarele IISUS HRISTOS să vă lumineze viața și căsuța și măsuța DOAMNE AJUTA
Maaa baiatule , imi place mult accentul tau rusesc , si bravo ție ca ai reușit să înveți asa de bine limba rusă. FELICITĂRI. CRED CA N-AI GREȘIT DE LOC CĂ AI PLECAT IN RUSIA. TU ȘTII FOARTE BINE CUME MAI BINE❤❤
Doamneeee, cum se aude zapada scartaind!!!! ❤❤❤❤❤❤ Imi aduce aminte de copilaria de la tara, cand inca mai aveam ierni si n Romania, cu -15 20 de grade! Off...ce dor mi e de iarna aia! Multa sanatate si multe bucurii!!
Dacă acesta este frumos.. Alain Delon, Alexandru HERESCU, Florin Piersic cum mai sunt!!!??? Nu vă mai jucați cu cuvintele. CE, oameni urâți nu mai există????
MULTUMESC PENTRU TOATE INFORMATILE PE CARE LE FURNIZEZI DESPRE RUSIA .TE URMARESC IN CONTINUARE CU MARE INTERES. SANATATE FAMILIEI SI SPOR IN CONTINUARE .
Șașlâc - ul e un fel de frigărui , mâncare care își are originea în Caucaz . Clădirea aceea frumoasă este Casa memorială a scriitorului rus Ivan Aleksandrovici Goncearov ( în limba rusă este obligatoriu să adaugi și patronimicul/ numele tatălui , atunci când rostești numele cuiva ). Goncearov este autorul celebrului roman " Oblomov " , personajul principal fiind simbolul visătorului care își propune tot felul de lucruri , pe care le amână la nesfârșit . De ce Norilsk este oraș închis ? După felul în care te- au acceptat rușii , se vede că prejudecăți avem noi , românii , și nu ei ( rușii ) .
la noi plus 14. da se vede pe fata sotiei ca se simte acasa, in Romania nu se simtea bine. sunt ,,aproape'' sigura ca ea se repatria si fara tine, am trait asa ceva pe pielea mea, doar ca era vorba de alta tara. fericire si pace.
Mulțumesc frumos Andrei! Pe măsură ce cobor pe firul timpului cu episoadele ce ne-ai dăruit, tot mai mult îmi place. Am să ajung dependent. Deja am ajuns. Îi tare frumos. Acum tu ești în tren spre Moscova, probabil. De abia aștept zilele următoare filme de acolo. ❤❤❤❤
Felicitari,tinere!Un adevarat barbat care a stiut ce îşi doreste cu adevarat!O familie si pentru asta a facut sacrificii.Sanatate,fericire si pentru sotie,Nastere usoara!Acum m-am abonat,cu drag!❤😘
Nașterea lui cu pace și bucurie va dorim și noi santem tot in dreapta ortodoxie acum serbam Nașterea Domnului am dori și noi sa ne transferam în Rusia dacă ne-ați da câteva detalii sau să-mi dai un ne de tel sa vorbim Vasile și Glicheria Italia
Asa era si in România ,copii nu aveau voie să stea la masa cu cei mari cînd erau petreceri ,li se făcea o masă separată într-o altă cameră pentru a nu asculta poveștile celor mari
Sunt abonata, dau mereu like nu uit niciodata si te urmaresc cu mult drag. Ce frumos scartiie zapada, mie dor de anii de copilarie cand erau zapezi f mari si f frig
Foarte frumos ce ne ai povestit, o poveste sinceră și la obiect. A-și fi vrut sa ne spui cum ai învățat limba rusă și în cit timp. Te urmărim cu plăcere, bravo.
Acum "v-am descoperit".Andrei,esti nascut in orasul meu natal,Galati.Dar,locuiesc de 30 de ani in Noua Zeelanda.Te rog,trimite niste zapada si in Wellington,unde nu ninge.Iti dai seama ce mult mi-a placut sa vad zapada,cum scartie sub picioarele voastre.Video clipul,realizat de tine,este frumos.Sa fii sanatos,impreuna cu familia ta.Am sa ma mai uit la video clipurile tale.
Familie frumoasă, la mulți ani! Asemenea și părinților Elenei! V-am descoperit odată cu sosirea în Rusia, iar de atunci aștept cu nerăbdare noile videoclipuri.
Va îmbrățișez Andrei! Sunt din Reghin, dar traiesc de 15 ani in Seattle Washington state USA. M-am emotionat cand ai pomenit de Reghin, jud. Mures. ❤ Gliga are in continuare fabrica de viori si scoala de dans. Va urmaresc cu drag, sunteti foarte simpatici.
@@andreieneart Tare. Si eu sunt de langa Reghin, am facut scoala acolo. O adevarata uimire sa aud de Reghin intr-un vlog din Rusia. Succes!! Astept cu nearabdare sa ajung si eu pe acolo.
Bravo caciula jos pentru voi si mai ales pentru tine pentru gestul si gandirea ta,nai gandit numai pentru tine dar si pentru Elena,ai avut si tu de castigat.asa sa fiti mereu .BRAVO PENTRU VOI.❤
La multi ani cu mari realizari pentru toata familia.Elena (Ella) sa aiba o nastere cat mai ușoară iar Artemy sa fie un fratior fericit alaturi de Le Bebe.Pupam cu drag si pe Bunici.Sunt uimita de tataita cat de fluent vorbeste Romana.
Salutare.V-am urmarit pentru prima dată si mi-ați placut tare mult.Sunt din Moldova.Locuiesc in suburbia Moscovei.Si tare m-am bucurat sa aud un romin in Rusia.Succese.
Salutare ! Frumoasa povestea voastra ,toate cele bune sa aveti sanatate sotiei sa aibe o sarcina usoara si si o nastere la fel usoara si sa fiti cu totii bine ! Cel mai misto moment al video uli a fost finalul cand tia revenit zambetul pe buze dupa coniacul cu tata socru .....
Felicitari pt decizia de a locui acolo.Noi suntem programati ca in vest e raiul.Imi placfilmarile de acolo. Precizez ca in tinerete ( acum 40 de ani) am vorbit cu mai multi oameni care au fost dusi la reconstructie, pt 5 ani in URSS, dupa razboi.Fiind sasi din Transilvania erau considerati loialii lui Hitler, deci au fost luati.In fiecare sat bateau clopotele bisericilor si oamenii plangeau fiind siguri ca nu se mai intorc . s-au intors ff multi, slabi, dar cu toti cei cu care am vorbit, toti vorbeau de bine rusii.Ziceau ca erau f saraci, ca dupa razboi, dar ca imparteau cu ei tot ce aveau.(uneori o sfecla pe care o mancau fiarta).Doresc tuturor un an cu bucurii si sa nu uitam ca TOTI SUNTEM COPIII LUI DUMNEZEU.
Sa povestesc si eu o intamplare auzita tot de la un sas. A fost deportat in Siberia desi avea doar 18 ani. A fost foarte greu, dar dupa un timp paznicii lagarului au inceput sa fie mai toleranti. Era un sat in apropiere dar mai mult cu femei, ca barbatii au murit foarte multi in razboi. Detinutii mai mergeau sa mai faca unele treburi in schimbul unui cartof sau orice ca sa le mai astampere foamea. Mi-a povestit cum odata, lucrand la o rusoaica, a reusit sa prinda un sobolan pe care l-a dus in lagar ca sa il manance. Nu a vorbit cu nimeni, dar a aranjat cu bucatareasa, tot o detinuta sasoaica, sa se scoale pe noapte dupa ce toata lumea doarme si sa-i gateasca sobolanul, ca sa nu il imparta cu altii. Revenind la povestea inceputa, acest baiat intra prin casele din sat si intreba daca poate sa ajute cu ceva, ca sa primeasca mancare. Incercand la mai multe case, pana la urma a intrat in pridvorul unei case, dar acolo a gasit doua farfurioare cu cas de capra. Cand a vazut mancarea, a uitat de ce s-a dus, a pus mana pe unul din cele doua casuri si a dat sa plece. Dar din casa rusoaica a auzit miscare si a iesit. Cand a vazut-o, el a bagat casul in pantalonii care erau stransi la glezne cu ate, ca sa mai protejeze de frig si a inceput sa fuga. Rusoaica a inceput sa strige foarte tare, sa se tanguie parca a pierdut nu stiu ce comoara. Pe strada, in preajma patrula un militian care s-a luat dupa el, l-a prins si l-a adus in curtea pagubitei. Aceasta a spus ca i-a furat casul si ca il vrea inapoi. Militianul l-a perchizitionat dar nu a gasit casul. Atunci a rupt o tulpina de floarea-soarelui din care era facut gardul si a inceput sa il bata pe baiat, sa spuna unde-i casul. Rusoaica insa cand a vazut cum il bate a inceput sa strige:"fugi, fugi!" si el a rupt-o la fuga. Militianul probabil s-a inmuiat si el, ca nu l-a mai urmarit. M-a impresionat acea rusoaica, desi asa saraca, i-a fost mila de acel amarat si l-a lasat sa fuga cu ce a furat.
La multi ani!!!! Sa aveti un an fabulos, plin de sanatate, realizari si vise implinite, oriunde ati fi in lumea asta mare!!! Sunteti o familie frumoasa si va imbratisez cu mult drag din Romania!❤❤❤
Salut Andrei! С Новым годом !!! Va doresc un an liniștit cu sănătate si fericire!!! Ma bucur sa va vad din nou acasă la Ulyanovsk!!! Acum 2 1/2 ani când ați plecat in Romania, imediat după începerea conflictului in UA am înțeles decizia voastră si m-am gândit o vreme cum as fi procedat daca eram in locul vostru. Cel mai probabil as fi făcut la fel,punând siguranța familiei si a mea pe primul loc! V-am “urmărit” o perioada in RO (Galați+B) apoi am încetat sa va “urmăresc” deoarece aveam idee despre cum merg lucrurile in RO. Așteptăm doar sa vad daca reintegrarea ta si integrarea soției si copilului tau se va petrece “lin si fără evenimente”… Voi știți cel mai bine cum si ce a fost😊 dar faptul ca v-ați întors in RU îmi spune ca ceva “a dat cu virgula” pana la urma. Nu vreau sa critic sa sa ponegresc pe cineva,insa in RO lucrurile sunt foarte diferite fata de alte tari,iar asta nu neapărat in sensul pozitiv. Cum spuneau strămoșii noștri din partea primului tată : “Uni bene, ibi patria” Cel de-al doilea tata al neamului a tăiat viile ca nu se mai înțelegea cu “dacii liberi”. 😊😊😊 Deh, istorie complicata…🫣 Voi încerca sa urmăresc postările voastre, mai ales acum când spui ca ne vei împărtăși tradiții si obiceiuri din RU. Mi-e im place cultura si limba rusa, iar faptul ca obiceiuri,tradiții năravuri vor fi auzite din sursa sigura nu fac decât sa îmi lărgească orizontul educational (desigur si celorlalți privitori!). Multumesc încă odată ca ne împărtășești lucruri frumoase și interesante si aștept cu interes episoade noi. Orlando! P.s. Pe vremuri putem deveni susținător (patron- Patron)… acum nu se mai poate?
С новым годам !! Multumim, multă sănătate si tie!! Poti susține canalul! Poti deveni membru sau daca vrei sa faci o sponsorizare poti pe conturile din Romania. ING sau Revolut.
Buna,Andrei! Te-am descoperit ieri de pe canalul " Planeta Radeanu" si m-am abonat! Mi se pare foarte interesant tot ce ai povestit in acest vlog. Si eu traiesc in Italia,la Roma de 24 de ani, sunt casatorita cu un italian si am un baiat de aproape 15 ani! Craciun fericit si succes in tot ceea ce va propuneti!🤗
Salutare! Păi clar că e Universitatea Agronomică! Dar suna destul de clar cuvântul "agrarnai" nu trebuie să cunoști limba rusă! Multă sănătate familiei și viitorului membru! Frumoasă prezentare a orașului , dar are o arhitectura comunistă ca dealtfel specifica orașelor rusești! Bineînțeles că și în România și-a pus amprenta stilul construcțiilor rusești mai ales în zona Moldovei! Hai România!👍🇷🇴
Îmi place determinarea ta, Andrei. Ai relansat vlogul, sunt f interesante vlogurile din Rusia și cred ca in ritmul asta vlogul va merge f bine. Mult succes! 👏👏👏
Аграрный Университет , inseamna Universitatea Agrara (agricola ). E uluitor cat de bine au reusit sa mentina si sa conserve vechile cladiri . Bravo tie !
Aveti un oras foarte frumos ,felicitari si ptr.acest vlog ! Sa aveti un An Nou bun si fericit cu totii in familie ! 🍀🍀🍀 Am scris despre voi si pe canalul lui domul Razvan " Un roman in Rusia " ! Merita vizionat si dansul ! Mersi! Sa fiti norocosi si iubiti!🌺
❤🎉😊bravo 👏 FELICITĂRI 👍🏼 e frumos acolo🌹
Eu locuiesc în Rusia. Învăț limba română.
Vă doresc un An Nou fericit. Sănătate!
Multă sănătate!!
Румынский язык сложен?😊
Am văzut de curând pe Agrointeligența o doamnă psiholog și nutriționist care și a realizat o casă de pământ și o cameră din puzderie de cânepă pentru vindecare despre care spunea că nu aveau nevoie de încălzire sau aerisire și m aș bucura ca peste tot în lume să se dezvolte niște comunități realizate în jurul noțiunilor de fertilizare a solurilor cu biochar și alte metode naturale și cele mai faine și rezistente soiuri de copaci sau plante.
Mult succes în învățarea limbii române! La mulți ani și multă sănătate!
@@Costa7999foarte greu de învățat corect.....😂😂😂
Dar voi rușii sunteți deștepți❤ și puteți învăța dacă vreți!
Ce fain, mai rar asa barbatii in ziua de azi. Sa se gindeasca la cariera sotiei, bravooo❤
Sa fiti sanatosi. O familie frumoasa. Este o frumusete Rusia, cu ger si o natura superba. Oameni primitori moldovenii, harnici si gospodarosi. Sumt din R. Moldova, Rezina. O sa va urmaresc cu drag.
Multumim, multă sănătate!
Am 81ani și am apucat școala primară cu prestarea obligatorie a limbii ruse in scoli și ca orice lucru impus este respins așa că azi abea recunosc alfabetul. Pe de altă parte am învățat engleza de una singura și încă mai învăț. Apreciez cultura si natura umană arusilor dar ce am trăit în epoca stalinista m-a indepartat de vecinii nostri. Inteleg că limba rusă este factorul esential pentru comunicare în alegerea țării de reședință iar în cazul tău în plus casatoria cu Elena. Am spus toată povestea asta pentru aceia care spun că uite că românii merg și în Rusia nu numai în europa. Oricare ar fi parerea mea iți doresc succes și un an plin de realizari.
Am apreciat ce ati scris,eu personal nu sunt deacord cu ceea ce au facut rusii 80 de ani cu tarile estice ,eu avind radacini germane din Bucovina de Nord ,ami pare rau dar poporul rus nu a platit pentru tot ce au facut rau in lume ! La multi ani cu sanatate pentru familia de romani din Rusia !
Da ce rau tia facut rusii,de ce nu vorbiti de nemti de fasizm cit de rusi sinteti foarte scirbosi,tata meu a trait cu rominii si spunea ca nui la sa sa faca scoala,dar cu rusii a invaiat scoala si a fost om ,asa ca nu gudecati
În cartea Maica Veronica de la Vladimirești se spune că la șaisprezece ani a vorbit la radio avertizându i pe români că dacă nu se vor pocăi va veni steaua roșie de la răsărit peste ei și după o vreme ciobanul de la Maglavit a spus că românii nu s au pocăit. În cartea Sfântul Lavrentie al Cernigovului se spune că o soră de mănăstire l a întrebat pe părintele dacă să i facă înmormântarea surorii pe care o avea în lume după ce nemții dăduseră foc satelor iar părintele a întrebat-o dacă o ajutase cu ceva. Sora a răspuns că adeseori îi adusese pâine și lapte iar părintele i a spus că atunci nu va muri nici de foc sau de apă. Am citit mai multe cărți și despre deportări și despre închisorile din Rusia dar nu cred că poporul rus ar trebui învinovățit iar în cartea părintelui Paisie Aghioritul se spune că se pregătesc de mult timp pentru dictatura sionistă. Nu m aș mira ca și faptul că în cartea doctorului Peter J D'Adamo Alimentația adecvată celor 4 grupe sangvine nu se spune despre gutui să fie parte din aceste pregătiri și într un comentariu la canalul de youtube al unui doctor american se spunea că intenționat de acum treizeci de ani s a dorit ca oamenii să fie cât mai bolnavi și ținuți în frică pentru a putea fi mai ușor manipulați. De curând am aflat că domnul Marius Văduva a spus unui copil care era pe insulină de trei ani că nu avea diabet pentru că avea probleme cu paraziții și după o săptămână de tratament nu mai avea probleme cu glicemia. Domnul Marius Văduva a spus că s ar descongestiona spitalele dacă medicii ar lua în considerare analiza care arată o problemă cu eozinofilele și are și alte soluții pentru diverse probleme.
Multumim, multă sănătate!!
@@chadrinskaiajocainta471 niste exercitii fizice si socializare v-ar prinde bine.
Bună Andrei și la mulți ani! Și eu am stat in Galați cam 18 ani, după care m-am mutat cu părinții în Iași, in anul 1984! Spun asta pentru că, Galațiul este orașul tinereții mele, un oraș foarte frumos! Acum, sunt in UK cu băieții mei! Sunt fascinată de Rusia, de cultura ei, din toate punctele de vedere! De altfel, îi urmăresc și pe cei din fam.Radeanu și mai ales pe Cosmin Avram, care in aceasta perioadă este in Rusia!
Eu ii doresc sotiei tale naștere ușoară și în general, sa va împliniți toate visele!
Multumim, multă sănătate!!
Dacă ești fascinata ce cauți în UK?
@@danielazamfir7234, copîi mei s-au mutat aici!
@horiacojocariu7804, sunt fascinata de tot ceea ce înseamnă cultura, istorie, viata oamenilor simpli și curați la suflet! De peste tot, din toată lumea! Dacă nu am posibilitatea sa vizitez lumea, macar asa, prin intermediul altora!
Asta-i pe de o parte, de cealalta parte, cea cu Putin, nu confund cioara cu vrabia! Mai pe inteles, Putin nu este Rusia! Nimeni nu este vesnic!
@@emanuelas5534 CU ce V.V.Putin te ancurca ??? Ucrainenii so ales fascizmul. Ce-i de facut ??? De ce Ucrainenii o anceput a ucide oamenii de nationalitate rusa? Opt ani bombardau si ucideau copii femei gravide nfascistii vostri si topate tarile NATO e ajuta cu armament? Daca sa baga nasul? sa implica ostirea romana an ucraina.. Doua super rackete spe Buharest, si-n cinci minute romanie nu eczista,,, Asa ca nu va bagati nasurile Ucraina e pamint Rusesc....
M-am născut în Ulianovsk și am copilărit acolo 3 ani, după care în 1991 am schimbat apartamentul pe unul din Chișinău🇲🇩. Și toată viața îmi doresc să ajung vreodată în Ulianovsk, să găsesc blocul unde am trăit, să văd ograda ceea și îmi e foarte interesant ce voi simți, am câteva poze din acele vremuri și acele blocuri unde mă jucam pe afară în ogrăzi... ce să zic, aș vrea să le găsesc, să le compar, să fiu acolo, în acel loc, unde am copilărit scurt, din păcate în memorie nu sa păstrat nimic din acele amintiri și aș vrea să revin cândva în viața asta. Deși am stat în Moscova o perioadă, în 2011-12, dar n-am avut ocazia să ajung și-n Ulianovsc. Însă cu siguranță mi-aș dori să călătoresc prin Rusia, pentru exemplu de locații ca: Lacul Baikal, în orașele Sankt-Petersburg, Soci, Tambov, EKATERINBURG, Irkutsk, VLADIVOSTOK, Kazan, Insula Kizhi, Habarovsk, Murmansk, Peninsula Kamceatka, Ulan Ude, Suzdal, Peterhof, Volgograd (Stalingrad), Kaliningrad, Taiga...etc. Cât de interesant e să vezi cu ochii tăi atâtea culturi și etnii, atâta divertisment de culturi și de popoare s.a.m.d. într-un teritoriu comun.
👍🏻
Acu e momentul, Rusia vă cheamă !!!
I have always wanted to visit Russia.
Nu ai viză?
Este viața voastră faceți ce e plăcut pentru familia ta și bucurați-vă de tot ce vă doriți îmi sunteți chiar dragi prieteni și buni creștini ortodocși
Frumos felicitări pentru că ne arăți cum este Rusia adevărată
Foarte frumoasă povestea voastră de viață, de zi cu zi ❤
Salut! Nu stiu cum am dat de canalul tau, dar imi place. Vedem Rusia si altfel decat prin prisma politica. Oamenii sunt oameni, indiferent unde s-ar afla. Intamplator, sunt din Reghin, si ne cunoastem bine cu familia Gliga. A fost o surpriza pentru mine. Dragul meu, continua. Este interesant. Succes !
Sulea Daniel a fost coleg cu mine in generala in Reghin.
Ce înseamnă iubirea adevărată și cum se vede pe chipurile voastre! Se vede că vă iubiți și trăiți în armonie, puțini oameni mai reușesc să aibă o relație atât de frumoasă. Felicitări!
Rusia este o țară curată din tot ce am văzut și mă uit cu plăcere la videoclipuri. Clădirile sunt fascinante, străzile late, iar iernile superbe. Se pare că și oamenii sunt buni, deși istoria îi contrazice, dar nici nu mai contează. Tu ești un om foarte blând și familist, probabil au apreciat aceste calitați și de aceea te-au primit călduros.
Mult succes! Doamne-ajută!🙏
Super familie ! Vă doresc un an 2024 să aveți numai noroc și multă sănătate și soția să aibă naștere ușoară. Încă odată La mulți ani!
Multumim, la multi ani!
Cu respect și simpatie din Wiena te urmăresc.
Copii sunt fascinați de Rusia
V-am descoperit când ați plecat din Rusia, pe ,,Planeta Rădeanu". Am urmărit și vloguri din România, dar acum urmăresc tot ce puneți. Îmi sunteți dragi. Elena este caldă și frumoasă, băiatul vostru este un simpatic, iar tu, Andrei, ești foarte pragmatic și asta face să fii plăcut. Să vă meargă totul din plin!
Multumim Elvira, multa sanatate!!
@@andreieneartАграрный (Agrarnii) Inseamna Agrara .Universitatea Agrara.
Uau ! Ce poveste !
Să fiți sănătoși !
Salutări din Baia Mare !
Decizie bună.
Oameni frumoși.
Cel mai bine este acolo unde tu te simți bine.
❤
FELICITARII UN BUN PROFESIONIT ESTE BINE PRIMIT PESTE TOT
Ați reușit sunteți luptătorii mila PREA SFINTA TRAIMEA MAICUTA DOMNULUI si toți SFÎNȚII fie cu voi
Hei dragilor!Nu v am mai văzut de când veniseră în România.Cum de v ați întors iar în Rusia.Felicitari pentru următorul bebe!
Vă doresc bucuria și fericirea familiei dvs. în anul nou! Locuiesc în Rusia, la Moscova. Studiez cultura vechilor credincioși ruși din România lipovenească, din această cauză am început să învăț limba română. Ți-am găsit canalul recent. O să mă uit acum.
Bine ati venit! Multumim!
Ce bine ești în Rusia...împreună cu o familie atât de minunată...și cu bunicul și mătușa Ira, care te invită la chifle proaspăt coapte....Afară e geroasă, dar în casă...e cald. ..si mental🌲⛄❄️❄️❄️👍👍👍🇷🇺
Daaa, asta e un fel de nostalgie pentru romani.
Asta nu am înțeles noi ca rusii nu sint mai rai ca europenii
Andrei,ma bucur ca-tj placeRusia,dar n-am inteles cine e deda pentru voi,,?Vreau sa-ti traduc Universitatea Agrara pe langa care ai trecut.Bafta familiei in toate!
functioneaza spalarea pe creier a populatie de catre presa vanduta occidentului!oricat bine ne-au facut rusii(de ex avem dobrogea datorita lor si ardealul la fel,ne-au ajutat sa iesim din evul mediu in perioada comunista,ne-au ajutat sa ne indusrializam tara,in 1877 ne-au ajutat sa obtinem independenta,cind toate tarile europei occidentale se opuneau si erau de partea turcilor),noi romanii ne-am dus dupa fenta si am avut mereu ceva de rau de zis despre ei,asta inseamna ca propaganda a functionat!la noi nemtii ,care ne-au cotropit in 1916 si apoi ne-au vandut la unguri,bulgari si sovieticilor in 1940,sunt bine vazuti si admirati(nu mai zic ce curve au fost nemtii, care dupa ce noi am capitulat in 23 august 1944,ne-au atacat si ne-au bombardat ca niste lasi pe la spate,fara declaratie de razboi,desi initial au fost de acord cu un pact de neagresiune reciproca,iar azi daca intrebi orice roman,iti va spune invers:ca ai nostrii au fost curve si au intors armele,ceea ce e fals complet!romanii au intors armele abia dupa atacul miselesc al nazistilor asupra capitalei!),deci nemtii sunt admirati iar rusii sunt urati!asta inseamna falsificarea istoriei si spalarea unor natii de criminali si minjirea si murdarirea eroilor, care au salvat europa si ommenirea de nazisti!@@valentinacroitoru6105
Să trăiți oameni dragi.
Vă simt foarte aproape de sufletul meu.
Să fiți binecuvântați și să vă dea Domnul tot ce-i de folos vouă.
❤❤❤
Multumim! Doamne ajuta, multa sanatate!!
Mulțumim frumos pentru ceea ce faci
Amandoi au fost mari criminali , dar Stalin a fost mult mai mare, Lenin a murit repede si n-a apucat sa omoare atat de multi oameni ca Stalin. Ma mir ca au lasat numele orasului dupa Lenin, cum ar fi ca nemtii sa aiba un oras numit dupa Hitler. Dar asta arata cam ce fel de guvern e la Moscova (oricum, mult mai mult vedem asta dupa razboiul din Ucraina si atitudinea agresiva fata de restul tarilor din fostul Imperiu tarist).
Imperiul țarist e una și cel sovietic e alta, domnule doctor. Pe vremea aia toată lumea devenise violentă. În România, de pildă, erau legionarii.
Mult succes,Andrei !Un tânăr curajos cu o familie frumoasă ❤❤❤😊
Multumim !
Mulțumiri speciale pentru oportunitatea de a le vedea pe Elena și Artemy! ❤️❤️❤️
Ce frumos e acolo, ai mare noroc cu socrii tai, va ajuta, dl socru e genul pe care te poți baza
Îmi pare bine că v-am găsit îmi plac foarte mult să vizionez bloguri din Rusia am să vă urmăresc cu mare drag vă urez că la început de an La mulți ani fericiți și sănătate multa.Eu sunt di orașul Brașov cu toate că e la munte pină acum nu am avut zăpadă așa cum erau în anii trecuți
Andrei, ne ajuți să vedem Ulyanovsk în toată splendoarea lui și să ne îndrăgostim de acest oraș! ❤❤❤💪🔥
Sa aveti un An Nou cu prosperitate,si cat mai multe bucurii alaturi de toti cei dragi!Pentru noi sunt imagini pe care nu am avea cum sa le vedem,acolo,la fata locului.Multumim!🤗🤗😚
Multumim, multă sănătate!!
HRISTOS SA BOTĂZAT prieteni chiar îmi sunteți drăguți toată familia vă iubesc scumpetelor o poveste despre Rusia și România Andrei Elena și Cosmin o poveste frumoasă vă doresc soarele IISUS HRISTOS să vă lumineze viața și căsuța și măsuța DOAMNE AJUTA
Frumos vlog de familie ! Scârțâitul zăpezii îmi amintește de copilărie! Va pup cu drag !
Maaa baiatule , imi place mult accentul tau rusesc , si bravo ție ca ai reușit să înveți asa de bine limba rusă. FELICITĂRI. CRED CA N-AI GREȘIT DE LOC CĂ AI PLECAT IN RUSIA. TU ȘTII FOARTE BINE CUME MAI BINE❤❤
Absolut , toata Rusia merita vazuta , cu frumusetile ei stiute si nestiute , cu bune si cu rele....Un popor incercat dar cu suflet mare!
Doamneeee, cum se aude zapada scartaind!!!! ❤❤❤❤❤❤ Imi aduce aminte de copilaria de la tara, cand inca mai aveam ierni si n Romania, cu -15 20 de grade! Off...ce dor mi e de iarna aia! Multa sanatate si multe bucurii!!
Sunteți de admirat. Tineri frumoși și îndrăzneți.
Dacă acesta este frumos.. Alain Delon, Alexandru HERESCU, Florin Piersic cum mai sunt!!!???
Nu vă mai jucați cu cuvintele.
CE, oameni urâți nu mai există????
MULTUMESC PENTRU TOATE INFORMATILE PE CARE LE FURNIZEZI DESPRE RUSIA .TE URMARESC IN CONTINUARE CU MARE INTERES. SANATATE FAMILIEI SI SPOR IN CONTINUARE .
Șașlâc - ul e un fel de frigărui , mâncare care își are originea în Caucaz .
Clădirea aceea frumoasă este Casa memorială a scriitorului rus Ivan Aleksandrovici Goncearov ( în limba rusă este obligatoriu să adaugi și patronimicul/ numele tatălui , atunci când rostești numele cuiva ).
Goncearov este autorul celebrului roman " Oblomov " , personajul principal fiind simbolul visătorului care își propune tot felul de lucruri , pe care le amână la nesfârșit .
De ce Norilsk este oraș închis ?
După felul în care te- au acceptat rușii , se vede că prejudecăți avem noi , românii , și nu ei ( rușii ) .
Norilsk este in oras strategic. Multe mine si multi bani iesa de acolo.
Foarte interesant.Multumim.
la noi plus 14. da se vede pe fata sotiei ca se simte acasa, in Romania nu se simtea bine. sunt ,,aproape'' sigura ca ea se repatria si fara tine, am trait asa ceva pe pielea mea, doar ca era vorba de alta tara. fericire si pace.
Da . Va urmăresc cu mare drag ! Rusia este frumoasa ! Sper sa va plateasca UA-cam.
Felicitări, Andrei! Un clip frumos). Salutari din Орёл)
Multumesc Razvan!! Succes si tie 👍🏻
Un om deosebit Te rog sa rămâi același om Felicitari
Mulțumesc Andrei pt. Vlog!Sunteți drăguți toți trei.Sa va ajute bunul Dumnezeu și sa fiți sănătoși și fericiți!❤❤❤❤
Multumim, multa sanatate!
Mulțumesc frumos Andrei! Pe măsură ce cobor pe firul timpului cu episoadele ce ne-ai dăruit, tot mai mult îmi place. Am să ajung dependent. Deja am ajuns. Îi tare frumos. Acum tu ești în tren spre Moscova, probabil. De abia aștept zilele următoare filme de acolo. ❤❤❤❤
Bravo Andrei ! Familie fericita ! La multi ani !
Success cu UA-cam esti un curajos ti ai urmat destinu sa ti familia frumoasa .
Multumim
Felicitari,tinere!Un adevarat barbat care a stiut ce îşi doreste cu adevarat!O familie si pentru asta a facut sacrificii.Sanatate,fericire si pentru sotie,Nastere usoara!Acum m-am abonat,cu drag!❤😘
Mulțumim și bine ai venit!! Multa sănătate!!
Nașterea lui cu pace și bucurie va dorim și noi santem tot in dreapta ortodoxie acum serbam Nașterea Domnului am dori și noi sa ne transferam în Rusia dacă ne-ați da câteva detalii sau să-mi dai un ne de tel sa vorbim Vasile și Glicheria Italia
Frunos. Frumoasă și muzica. Mulțumim.
Asa era si in România ,copii nu aveau voie să stea la masa cu cei mari cînd erau petreceri ,li se făcea o masă separată într-o altă cameră pentru a nu asculta poveștile celor mari
Si era atât de bine ! Si o spun copil fiind pe-atunci !
@@Calauza era minunat. Mostenirea bolşevică
@@Calauza😂😂😂😂 Era bine?
@@adriann1496 Noi ne-am bucurat și distrat de numa, nu aveau ochii pe noi și asta era fain!
Felicitări! Faci o trebă foarte bună. Sunt locuri frumoase și oameni plăcuți, civilizați. Așa arată normalitatea!
Sunt abonata, dau mereu like nu uit niciodata si te urmaresc cu mult drag. Ce frumos scartiie zapada, mie dor de anii de copilarie cand erau zapezi f mari si f frig
Mulyumesc Angela 🤗
Salutari din România!
Felicitări pentru tot ce faci, dar mai ales ca ați învățat copilul și limba română! Mult succes!
Multumim
Mă bucur să văd o familie frumoasă împreună cu socrii...deda e un rus fain....multă sănătate și un an mai bun!!!LA Mulți Ani
Multumim, multă sănătate!!
Vă pup!
Salutare!
Tu știi ce este mai bine pentru tine și familia ta 👍
Te urmăresc cu drag 👍
Vă cunosc prin intermediu lui COSMIN...PRIN DUMNEV.DORESC SĂ CUNOSC ȘI ALTE ȚĂRI ÎN-AFARĂ DE ROMĂNIA..SIGUR ȘI PUȚINĂ ISTORIE.MULȚUMIM.
Foarte frumos ce ne ai povestit, o poveste sinceră și la obiect. A-și fi vrut sa ne spui cum ai învățat limba rusă și în cit timp. Te urmărim cu plăcere, bravo.
Multumesc Sorin. O sa povestesc cum am invatat limba rusa.
Acum "v-am descoperit".Andrei,esti nascut in orasul meu natal,Galati.Dar,locuiesc de 30 de ani in Noua Zeelanda.Te rog,trimite niste zapada si in Wellington,unde nu ninge.Iti dai seama ce mult mi-a placut sa vad zapada,cum scartie sub picioarele voastre.Video clipul,realizat de tine,este frumos.Sa fii sanatos,impreuna cu familia ta.Am sa ma mai uit la video clipurile tale.
Multumim, multă sănătate! Incerc sa trimit 😄
Familie frumoasă, la mulți ani! Asemenea și părinților Elenei!
V-am descoperit odată cu sosirea în Rusia, iar de atunci aștept cu nerăbdare noile videoclipuri.
Bine ati venit!!
😮 Am fost in Moscova de doua ori vra vara am fost in Leningrad Vladivostok irskuxk și în alte țări ❤❤
Va îmbrățișez Andrei! Sunt din Reghin, dar traiesc de 15 ani in Seattle Washington state USA. M-am emotionat cand ai pomenit de Reghin, jud. Mures. ❤ Gliga are in continuare fabrica de viori si scoala de dans. Va urmaresc cu drag, sunteti foarte simpatici.
Buna Elena. Am avut o colega cu numele de familie Pop. Multumim, multă sănătate!!
@@andreieneart Tare. Si eu sunt de langa Reghin, am facut scoala acolo. O adevarata uimire sa aud de Reghin intr-un vlog din Rusia. Succes!! Astept cu nearabdare sa ajung si eu pe acolo.
Familie de oameni ....OAMENI
Fara sclife sau mofturi elitiste
Multa sanatate la toata familia!
Bravo caciula jos pentru voi si mai ales pentru tine pentru gestul si gandirea ta,nai gandit numai pentru tine dar si pentru Elena,ai avut si tu de castigat.asa sa fiti mereu .BRAVO PENTRU VOI.❤
Multumim
bravo nota 10
Si mie-mi place Patriotul, dar are motor de 2.7 si in Romania impozitul este foarte mare, plus piesele de schimb in aceste vremuri.
Să ai mult succes cum are Cosmin.
La multi ani cu mari realizari pentru toata familia.Elena (Ella) sa aiba o nastere cat mai ușoară iar Artemy sa fie un fratior fericit alaturi de Le Bebe.Pupam cu drag si pe Bunici.Sunt uimita de tataita cat de fluent vorbeste Romana.
Multumim, multă sănătate!!
Salutare.V-am urmarit pentru prima dată si mi-ați placut tare mult.Sunt din Moldova.Locuiesc in suburbia Moscovei.Si tare m-am bucurat sa aud un romin in Rusia.Succese.
Multumesc
Dragilor daca voua va place in rusia sa ramineti sanatosi acolo tara e minunata frumossa sa fiti fericiti acolo unde e va este bine
Bravissimo Andrei,ai ales cea mai bună variantă!Sa fiți fericiți și sănătoși alături de familie.👏🏆
Salutare ! Frumoasa povestea voastra ,toate cele bune sa aveti sanatate sotiei sa aibe o sarcina usoara si si o nastere la fel usoara si sa fiti cu totii bine ! Cel mai misto moment al video uli a fost finalul cand tia revenit zambetul pe buze dupa coniacul cu tata socru .....
Multumim, multă sănătate!!
keep going! Bravo!
Sunt convinsa ca, desi frigul e greu de suportat, ati gasit acolo mai multa liniste! Dumnezeu sa va binecuvânteze si sa va ocrotească!
Frigul face parte din pacea noastră interioară. Doamne ajuta! Multumim!
Sănătate multă tuturor!🎉❤
Ești un exemplu, se vede că îți respecți familia.
Mă bucur să vă văd,îmi place prezentați voi acolo .
Felicitari pt decizia de a locui acolo.Noi suntem programati ca in vest e raiul.Imi placfilmarile de acolo.
Precizez ca in tinerete ( acum 40 de ani) am vorbit cu mai multi oameni care au fost dusi la reconstructie, pt 5 ani in URSS, dupa razboi.Fiind sasi din Transilvania erau considerati loialii lui Hitler, deci au fost luati.In fiecare sat bateau clopotele bisericilor si oamenii plangeau fiind siguri ca nu se mai intorc .
s-au intors ff multi, slabi, dar cu toti cei cu care am vorbit, toti vorbeau de bine rusii.Ziceau ca erau f saraci, ca dupa razboi, dar ca imparteau cu ei tot ce aveau.(uneori o sfecla pe care o mancau fiarta).Doresc tuturor un an cu bucurii si sa nu uitam ca TOTI SUNTEM COPIII LUI DUMNEZEU.
Din păcate este adevărat, că armata romină, italiană, ba chear toată Europa au mers cu Hitler, contra Uniunii Sovietice.
Sa povestesc si eu o intamplare auzita tot de la un sas.
A fost deportat in Siberia desi avea doar 18 ani. A fost foarte greu, dar dupa un timp paznicii lagarului au inceput sa fie mai toleranti. Era un sat in apropiere dar mai mult cu femei, ca barbatii au murit foarte multi in razboi. Detinutii mai mergeau sa mai faca unele treburi in schimbul unui cartof sau orice ca sa le mai astampere foamea. Mi-a povestit cum odata, lucrand la o rusoaica, a reusit sa prinda un sobolan pe care l-a dus in lagar ca sa il manance. Nu a vorbit cu nimeni, dar a aranjat cu bucatareasa, tot o detinuta sasoaica, sa se scoale pe noapte dupa ce toata lumea doarme si sa-i gateasca sobolanul, ca sa nu il imparta cu altii.
Revenind la povestea inceputa, acest baiat intra prin casele din sat si intreba daca poate sa ajute cu ceva, ca sa primeasca mancare. Incercand la mai multe case, pana la urma a intrat in pridvorul unei case, dar acolo a gasit doua farfurioare cu cas de capra. Cand a vazut mancarea, a uitat de ce s-a dus, a pus mana pe unul din cele doua casuri si a dat sa plece. Dar din casa rusoaica a auzit miscare si a iesit. Cand a vazut-o, el a bagat casul in pantalonii care erau stransi la glezne cu ate, ca sa mai protejeze de frig si a inceput sa fuga. Rusoaica a inceput sa strige foarte tare, sa se tanguie parca a pierdut nu stiu ce comoara. Pe strada, in preajma patrula un militian care s-a luat dupa el, l-a prins si l-a adus in curtea pagubitei. Aceasta a spus ca i-a furat casul si ca il vrea inapoi. Militianul l-a perchizitionat dar nu a gasit casul. Atunci a rupt o tulpina de floarea-soarelui din care era facut gardul si a inceput sa il bata pe baiat, sa spuna unde-i casul. Rusoaica insa cand a vazut cum il bate a inceput sa strige:"fugi, fugi!" si el a rupt-o la fuga. Militianul probabil s-a inmuiat si el, ca nu l-a mai urmarit. M-a impresionat acea rusoaica, desi asa saraca, i-a fost mila de acel amarat si l-a lasat sa fuga cu ce a furat.
Asta a fost trecutu toti au fost bun ..Se scimba tot ..
Sunteți minunați!Felicitări pentru bebe!Sa fiți fericiți!❤
Salutare Dragiilor !!! Mult succes va dorim,si va inbratisam cu drag din Grecia 🤗
Multumim!
Foarte frumos, foarte interesant, sacrificii, implicare, evolutie. Felicitari!
Bună seara...Să vă BUCURAȚI de viață care vă oferă RUSIA. AI O FAMILIE FRUMOASĂ ...
BRAVO Andrei, cel mai bun lucru făcut, să vă mutați înapoi, acolo e acasă și e frumos, tu ești obișnuit, noroc mult ❤🎉 baftă și sănătate ❗🖐️🍀
La multi ani!!!! Sa aveti un an fabulos, plin de sanatate, realizari si vise implinite, oriunde ati fi in lumea asta mare!!! Sunteti o familie frumoasa si va imbratisez cu mult drag din Romania!❤❤❤
Multumim! La multi ani si multă sănătate!!
Frumoasa povestea voastră!Mergi acolo unde ți e soarta!ai învățat limba rusa acolo,sau o știai dinainte?
@@marianailie9265 am invatat aici.
Salut Andrei! С Новым годом !!! Va doresc un an liniștit cu sănătate si fericire!!! Ma bucur sa va vad din nou acasă la Ulyanovsk!!! Acum 2 1/2 ani când ați plecat in Romania, imediat după începerea conflictului in UA am înțeles decizia voastră si m-am gândit o vreme cum as fi procedat daca eram in locul vostru. Cel mai probabil as fi făcut la fel,punând siguranța familiei si a mea pe primul loc! V-am “urmărit” o perioada in RO (Galați+B) apoi am încetat sa va “urmăresc” deoarece aveam idee despre cum merg lucrurile in RO. Așteptăm doar sa vad daca reintegrarea ta si integrarea soției si copilului tau se va petrece “lin si fără evenimente”… Voi știți cel mai bine cum si ce a fost😊 dar faptul ca v-ați întors in RU îmi spune ca ceva “a dat cu virgula” pana la urma. Nu vreau sa critic sa sa ponegresc pe cineva,insa in RO lucrurile sunt foarte diferite fata de alte tari,iar asta nu neapărat in sensul pozitiv. Cum spuneau strămoșii noștri din partea primului tată : “Uni bene, ibi patria” Cel de-al doilea tata al neamului a tăiat viile ca nu se mai înțelegea cu “dacii liberi”. 😊😊😊 Deh, istorie complicata…🫣
Voi încerca sa urmăresc postările voastre, mai ales acum când spui ca ne vei împărtăși tradiții si obiceiuri din RU. Mi-e im place cultura si limba rusa, iar faptul ca obiceiuri,tradiții năravuri vor fi auzite din sursa sigura nu fac decât sa îmi lărgească orizontul educational (desigur si celorlalți privitori!).
Multumesc încă odată ca ne împărtășești lucruri frumoase și interesante si aștept cu interes episoade noi. Orlando!
P.s.
Pe vremuri putem deveni susținător (patron- Patron)… acum nu se mai poate?
С новым годам !! Multumim, multă sănătate si tie!! Poti susține canalul! Poti deveni membru sau daca vrei sa faci o sponsorizare poti pe conturile din Romania. ING sau Revolut.
Buna,Andrei! Te-am descoperit ieri de pe canalul " Planeta Radeanu" si m-am abonat! Mi se pare foarte interesant tot ce ai povestit in acest vlog. Si eu traiesc in Italia,la Roma de 24 de ani, sunt casatorita cu un italian si am un baiat de aproape 15 ani! Craciun fericit si succes in tot ceea ce va propuneti!🤗
Daca as avea posibilitati , ar fi cea mai importanta calatorie a vietii mele!
Salutări de la un alt gălățean! Suntem din aceeași generație👍🏻 tine-o tot așa! 💪🏻 Аграрный университет este universitatea agrară.
Salut!
Salutare! Păi clar că e Universitatea Agronomică! Dar suna destul de clar cuvântul "agrarnai" nu trebuie să cunoști limba rusă! Multă sănătate familiei și viitorului membru! Frumoasă prezentare a orașului , dar are o arhitectura comunistă ca dealtfel specifica orașelor rusești! Bineînțeles că și în România și-a pus amprenta stilul construcțiilor rusești mai ales în zona Moldovei! Hai România!👍🇷🇴
bravo continua esti un exemplu bun.
Îmi place determinarea ta, Andrei. Ai relansat vlogul, sunt f interesante vlogurile din Rusia și cred ca in ritmul asta vlogul va merge f bine. Mult succes! 👏👏👏
Multumesc Dan 👍🏻
@@andreieneart Mulțumesc și eu, Andrei!!!!
HRISTOS SA BOTĂZAT sunt foarte supărat pe voi
Аграрный Университет , inseamna Universitatea Agrara (agricola ). E uluitor cat de bine au reusit sa mentina si sa conserve vechile cladiri . Bravo tie !
Nu s-au vandut ieftin mirajului fals vestic(Capitalism) drept dovada vor avea mult de castigat pe viitor.
Frumoasă atmosfera de iarnă. Adevarata
Felicitari pentru vlog! La multi ani!
Multumesc, la multi ani!!
Thanks
Multumim 🤗
Aveti un oras foarte frumos ,felicitari si ptr.acest vlog ! Sa aveti un An Nou bun si fericit cu totii in familie ! 🍀🍀🍀 Am scris despre voi si pe canalul lui domul Razvan " Un roman in Rusia " ! Merita vizionat si dansul ! Mersi! Sa fiti norocosi si iubiti!🌺
Multumim
@@andreieneart Cu placere !
Te urmăresc cu mare plăcere și interes! Numai bine Andrei !
Multumesc, multă sănătate!
Frumosă familie , buni gospodari şi gospodine. Bravo.
Multumim
@@andreieneartmeritați. Ai o familie formidabilă. Удачи и ищи работу по специальности.
Felicitări !! Sunteți o familie foarte frumoasa și cred ca sunteți liniștiți sufletește !!!