Nu tăia din cruce | Poezie scrisă și recitată de Costache Ioanid
Вставка
- Опубліковано 9 бер 2021
- Nu tăia din cruce
- Costache Ioanid -
Pe-o lespede rece, din greu răsuflând,
Cu umbre ciudate pe chipul său blând,
Stă frânt de-oboseală bătrânul creștin,
Dorind să mai guste un strop de alin.
O clipă-i aleargă privirea-napoi,
Cu frunzele smulse din arborii goi,
Și vede prin ceață, pe drum de căruți
Atâtea icoane din anii trecuți.
O viață de zbucium, de mari suferinți,
Și totuși de multe și dragi biruinți.
Dar crucea o clipă lăsată acum...
Adesea prea grea-i păruse pe drum.
O viață întreagă să porți pe grumaz
Atâtea batjocuri și-atâta necaz
Betanii puține; și spini îndeajuns!
O clipă creștinul se simte pătruns.
O clipă, în suflet străbat îndoieli
Gândește-te bine... dar dacă te-înșeli?
Ce-i viața? Ce-i lumea? Un larg labirint.
Urechea te-nșeală și ochii te mint.
Să-nduri pentru lume? Când lumea nu vrea
Vai! Viața-i prea veche și crucea-i prea grea.
Și astfel cu-n umăr de cruce proptit
Bătrânul se lasă de somn biruit.
Și iată, în somnul de trudă și-amar
Lumini și imagini în minte-i răsar
El vede cum îngeri pe-un vârf de copac
Îl cheamă pe nume și semne îi fac.
Creștinul tresare! Se uită mirat
Și-n dată pornește sub cruce plecat
Și vântu-i aduce din culmi un ecou
Dar crucea apasă mai mult, tot mai mult
În piept dă năvală un negru tumult.
Prea grea mi-e povara acum la sfârșit
E drumul prea-ngust și prea povârnit.
Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc
Căci cerul mereu mai departe-l zăresc.
Se leagănă pașii, avântul e frânt
Bătrânul creștin a căzut la pământ.
"Mi-e peste putere, aicea rămân."
Și zace-n țărână sărmanul bătrân.
"Ehei, măi creștine", se-aude un glas,
"Prea mare-i povara, prea mult ai de tras.
Ia barda aceasta și taie din lemn!
Nu fii fără minte, din milă te-ndemn.
Aceasta-i o cruce ce nu poți s-o duci
Căci ea-i cea mai lungă și grea dintre cruci."
Creștinul ascultă îndemnul străin
Apucă unealta ce-l scapă de chin.
Din cruce retează un pic, încă-un pic.
O pune pe umăr, încearcă un pas,
Și iar mai scurtează din ce-a mai rămas.
Și iar mai încearcă; și apoi cu-n fior
Șoptește: "acuma, e mult mai ușor."
Și-ndată pornește pe cale voios
Cu crucea scurtată urmând pe Hristos.
Pe drum se-ntânește cu cete de frați
Și-i lasă în urmă sub cruci aplecați
Și astfel, degrabă, zorind pe poteci,
Ajunge la poarta cetății de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz și iacint,
Ce porți sclipitoare, de alb mărgărit,
Culori de stindarde, și scări! Și minuni!
Armate de îngeri și snopi de cununi!
Dar vai, de la el pân' la porți e un șanț
Pe care nu-i punte, nici bârnă, nici lanț
Și strigă bătrânul de spaimă pătruns,
Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.
Și strigă bătrânul, pierdut și livid.
Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni pe zid.
Deodată, din vale, cu ochi sclipitori,
Cu crucea pe umeri vin frați și surori.
Ei vin cu nădejde, o vorbă nu spun,
Ci repede crucea ca punte și-o pun,
Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,
Iar crucea în urmă se pierde la fund.
Bătrânul ia crucea cu-al dorului val
Și-ncearcă s-o pună și el de pe mal.
Dar crucea-i scurtată! Au toate un rost..
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost.
Creștinii trec șanțul și intră pe porți
Ce bine e crucea întreagă s-o porți!
Ce cântec! Ce chiot se-aude-n Eden
Ce largi mulțumiri într-un dulce refren.
Ce zboruri de îngeri! Ce slăvi de lumini!
Ce largi curcubeie de aur și crini.
Creștinul de-afară de jale răpus.
Cu greu peste șanț lemnul crucii și-a pus.
Și-ncearcă să treacă un pas, și încă-un pas.
O! Cât de aproape-i al cerului glas.
Un pas, încă unul, ah, raiu-i deschis.
Dar crucea, deodată, se duce-n abis
Și cade bătrânul în golul temut.
Edenul și viața și totu-i pierdut.
Dar iată, ce taină! El nu știe cum
Pe lespedea rece; la margini de drum
Acolo c-un umăr de cruce proptit
Creștinul acuma din somn s-a trezit
Dormise o clipă și visul ciudat,
Un semn și-o lumină din ceruri i-a dat.
Bătrânul se scoală și simte în piept
O flacără nouă și-un dor înțelept.
Cu grabă pe umeri povara luând
Privește-nainte cu chipul său blând.
Și crucea îi pare aripă spre zări.
Ah, crucea-i întreagă și-i fără scurtări.
Acum el va spune oricui către rai
"Din crucea credinței nimic să nu tai.
Cu crucea întreagă Isus către noi
Veni de la Tatăl cu sânge șuvoi
Și acum El din lume ne-așteaptă la fel,
Cu crucea întreagă să mergem spre El."
Vai, ce inspirat a fost, poetul când a scris aceasta poezie; Doamne ajuta -ne sa ajungem cu crucea netaiata!!
Mulțumesc Domnului pentru înaintașii noștri plini de puterea Duhului Sfânt în operele lor lăsate pentru noi ca încurajare, mustrare, mângâiere... Dumnezeu să te binecuvânteze, frate drag!
Amin!Domnul fie lăudat!
Adevărate cuvinte. Dumnezeu sa te binecuvanteze frate un călător.
Mulțumesc la fel! 🙏