ARTA de a ne înțelege reciproc - PĂRINȚI și COPII | Prof. Univ. Dr. Dumitru Borțun | S04 EP06

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 29 тра 2024
  • Ca să știm încotro ne îndreptăm, e bine să ne înțelegem originile. Generația Z este una dintre cele mai informate, actualizate, educate, capabile și totuși singure, triste și aparent deconectate dintre generații.
    E util să decriptăm cine suntem, de unde venim, care ne este scopul și spre ce ne îndreptăm. Împreună cu Profesorul Dumitru Borțun, am discutat despre ipocrizie, schisma dintre generații, cum putem comunica eficient, care sunt avantajele și dezavantajele generației noastre, precum și despre relația cu Dumnezeu.
    Am abordat și aparentul conflict dintre știință și religie pe care societatea contemporană ni-l prezintă ca status quo. De asemenea vei afla cum poți comunica înțelept cu părinții sau bunicii tăi, deși ei fac parte dintr-o altă generație. Pentru mine a fost o onoare să port un dialog firesc cu unul dintre cei mai competenți, respectați și înțelepți specialiști în comunicare din România.
    Sper ca acest episod de PODCAST să fie o delectare și pentru tine.
    Notițe:
    00:00:00 - INTRO
    00:02:13 - Generație NU înseamnă promoție
    00:05:36 - Rebel fără o cauză
    00:07:11 - Tinerii nu se mai împlinesc prin muncă
    00:14:10 - Autenticitate și ipocrizie
    00:19:44 - Asta se dă la BAC?
    00:24:40 - Infantilism și EGO
    00:32:20 - Moralitate și ETICĂ
    00:35:26 - Lectura e pentru bătrâni?
    00:39:35 - LĂCOMIA și fuga după BANI
    00:41:50 - Toți ne dorim “speciali”
    00:48:08 - TRADIȚIA și „Așa am pomenit, maică”
    00:52:30 - Religie sau Știință?!
    00:57:52 - REȚELELE SOCIALE și comunicarea
    01:12:43 - Percepții, filtre și perspective
    01:14:24 - Cum să comunicăm eficient?
    01:20:04 - Mulțumiri și semnătura domnului Borțun
    #DubluSens #Generații #DumitruBorțun

КОМЕНТАРІ • 392

  • @gabrielamaeschi7364
    @gabrielamaeschi7364 Рік тому +67

    Pe domnul profesor Borțun îl ascult mereu cu drag și cu interes. Știu cât este de cult, de valoros și de înțelept. Surpriza mea a fost acest tânăr frumos și carismatic care a punctat foarte bine. Întrebările au fost documentate, comentariile au fost la obiect și exprimate cu eleganță. Felicitări pentru acest podcast! Ceilalti tineri care au astfel de emisiuni pe youtube ar trebui sa ia lecții despre ceea ce înseamnă profesionalism și competență.

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +6

      Nu pot să spun altfel, decât că vă sunt recunoscător pentru cuvintele amabile și descrierea făcută. Sunt onorat!

    • @alexandruionica5070
      @alexandruionica5070 7 місяців тому +3

      Este-o lecție de filizofie a vieții ... un episod valoros !,,, felicitări !

  • @DubluSensPodcast
    @DubluSensPodcast  Рік тому +109

    Pentru mine a fost o onoare să port un dialog firesc cu unul dintre cei mai competenți, respectați și înțelepți specialiști în comunicare din România. Sper ca acest episod de PODCAST cu domnul Profesor Dumitru Borțun, să fie o delectare și pentru tine. Lasă în comentarii un feedback vis-a-vis de discuția noastră!

    • @ggagarius
      @ggagarius Рік тому +17

      Foarte bun podcastul. L-am savurat si cu siguranta il voi reasculta cand timpul imi va permite, cel mai probabil la urmatorul drum mai lung cu masina. Domnul profesor, ca in oricare alt podcast in care l-am mai ascultat, e un interlocutor extraordinar. Felicitari si la mai multe !

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +17

      Domnul Borțun este un om de la care avem de învățat continuu. A fost o onoare să îl am invitat la podcast. Oricând cu plăcere. Mulțumim pentru comentariu :)

    • @cameliaionescu1034
      @cameliaionescu1034 Рік тому +15

      ,,Un câștig uimitor" este orice discutie cu domnul Profesor Dumitru Bortun

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +5

      Subscriem!

    • @gabrielK5659
      @gabrielK5659 Рік тому +12

      Bună ziua ! Acum am descoperit podcastul DubluSens , asta fiindcă alerg prin podcasturi după domnul profesor ! Felicitări și mulțumim!

  • @comanescuoana3005
    @comanescuoana3005 Рік тому +19

    Exista speranța când vad tineri deștepți și citiți care prind profunzimi sau le cauta la personalități de valoare ! Felicitări,a fost o incantare!

  • @ancae.4116
    @ancae.4116 Рік тому +95

    Un tanar extrem de inteligent, respectuos si documentat alaturi de un invitat extraordinar. Felicitari sincere!

  • @danastoica5004
    @danastoica5004 Рік тому +38

    Un moderator inteligent, carismatic și foarte cult, alături de un invitat EXCEPȚIONAL, a rezultat astfel un dialog nemaipomenit de savuros și plin de învățăminte. Felicitări amândurora, din tot sufletul! A fost realmente o delectare pentru mine să vă ascult. Așteptăm un nou episod. Însa, până atunci, numai bine vă doresc!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Apreciem cuvintele frumoase.
      Vă suntem recunoscători și ne bucurăm să avem urmăritori care se exprimă precum dumneavoastră 🤗

    • @gabrielaiovanescu2019
      @gabrielaiovanescu2019 9 місяців тому +1

      Acum am descoperit acest interviu.Felicitari și la mai multe ❤

  • @semnifica
    @semnifica Рік тому +35

    "Copilul e un produs vectorial, între părinte și epoca în care se naște" Genial! Și asta a fost numai una din multitudinea de idei bune din acest dialog între generații 👍🔄

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +3

      Domnul Profesor vorbește de multe ori despre Zeitgeist, spiritul vremii și importanța înțelegerii acestui concept. Pierdem din vedere deseori raportarea la contemporaneitate. Mulțumim pentru comentariu 🙏

    • @elenavilceanu8931
      @elenavilceanu8931 10 місяців тому +3

      Foarte bun podcastul,cu un remarcabil profesor și un tânăr pe măsură Felicitări,de învățat!🍀🍀🙏

  • @nicolaeontelus1286
    @nicolaeontelus1286 Рік тому +11

    Mulțumim domnule profesor și felicitări domnului doctor.Dumnezeu sa va binecuvânteze

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Mulțumim! A fost o onoare să dialoghez cu domnul Prof. Borțun.

  • @skarly1705
    @skarly1705 Рік тому +6

    Un mare 👍 de la început,
    Dl Borțun un mare OM !!

  • @valentinachiru2078
    @valentinachiru2078 9 місяців тому +3

    Pe Domnul Profesor Borțun îl urmăresc absolut peste tot. Mare Om, mare caracter.

  • @d.i.6979
    @d.i.6979 Рік тому +7

    Absolut geniala emisiunea.
    Ceva atât de benefic și instructiv încât am lăsat la o parte toate lucrurile și am audiat cu încântare "dialogul generatiilor" . SUPERB. MULȚUMESC.

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Este o plăcere pentru noi să citim așa comentarii. Cu drag! 🤗🙈

  • @liviacorinapopa6843
    @liviacorinapopa6843 Рік тому +21

    Felicitări pentru podcast!!! Domnul profesor Borțun este un om minunat.

  • @user-ei4wp1cm2r
    @user-ei4wp1cm2r 7 місяців тому +2

    Va mulțumesc! A fost o plăcere sa va ascult, mereu putem învață și creste. Multă sănătate , Doamne ajuta🤗❤️🥰

  • @nickyd2025
    @nickyd2025 Рік тому +9

    Dl Bortun e o minune de om. Asta este stiut. Surpriza este acest tanar frumos si cultivat. Ce bucurie sa mai vezi si astfel de copii,nu doar cocalari nesimtiti,manelizati si analfabeti.

  • @andreasiosif3370
    @andreasiosif3370 Рік тому +7

    Domnul Borțun este un puț de cunoaştere ❤️❤️❤️

  • @dianapopa1330
    @dianapopa1330 Рік тому +8

    Un dialog inteligent și necesar. Felicitări!

  • @CroitorimcuAdriana
    @CroitorimcuAdriana Рік тому +8

    Cautam interviuri cu domnul profesor Borțun și am dat peste acest podcast făcut de un tânăr extrem de cult, de bine educat , de frumușel! Am sorbit fiecare cuvânt al acestui podcast și ma voi abona ca să vad și alte interviuri la fel de alese și de " imbogatitoare " ! Felicitări, tinere !

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Apreciez mult 🤗☺️

  • @irinabenea4561
    @irinabenea4561 Рік тому +13

    Te felicit tinere pentru modul de abordare a problemelor ,pentru invitat pe care l îndrăgesc si il respect fiind un profesor in sociologie eminent urmărindu l in multe emisiuni am avut ce invăta ascultindu l.Iti doresc succes in carieră si la citi mai multi iinvitati de valoare 👍

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Ma bucur daca a fost un episod de folos pentru dvs 🤗

  • @rakossyjulia124
    @rakossyjulia124 Рік тому +3

    Ultima întrebare și răspunsul domnului profesor ar trebui gravat in aur și expus peste tot. Copiii nostri sunt suflete independente și noi părinții ar trebui in primul rând sa avem o relație de prietenie cu ei. Sa nu ne credem mai presus de ei. Și da, trebuie sa ținem pasul cu vremurile. Altfel ne marginalizăm singuri. Curiozitatea si setea pentru lucruri noi ar trebui sa dăinuie in noi toată viața. Îmi este mila de toți cei care spun: am o vârsta deja , nu mai am ce invata. Cea mai mare greșeală. Eu nu ma uit in buletin, sufletul îmi este tânăr si asta contează.❤❤❤

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Frumos spus! Mulțumim că ați împărtășit cu noi gânduri frumoase 💫🙈

  • @ValentinGioroceanu
    @ValentinGioroceanu Рік тому +6

    Felicitări, este primul Podcast la care ma uit pe acest canal.

  • @violetapirvu1671
    @violetapirvu1671 9 місяців тому +2

    Ma bucur cand descopar asemenea oameni !
    Un asemenea interviu imi intareste convingerea ca exista pe langa oamenii de o valoare uriasa asa cum este domnul peofesor, exista tineri exceptionali care pot initia astfel de discutii.
    Mi-as dori ca asemenea tineri sa fie promovati mai mult, deoarece consider ca este o mare lipsa de promovare a valorilor.
    Imi place ca podcastul este facut de tineri pentru toate varstele!!
    Mi-a placut foarte mult gestionarea situatiei cu doamna invatatoare!
    De asta avem nevoie de tineri de valoare!
    Felicitari pentru nivelul discutiei si multa admiratie!
    Multumesc!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  9 місяців тому

      Mulțumim noi pentru feedback și deschidere. Vă suntem recunoscători pentru faptul că aveți disponibilitatea de a încuraja inițiativa noastră. Ne puteți promova la prieteni și cunoscuți, în felul aceasta ajungem la cât mai mulți oameni :)

  • @mateiana-maria9530
    @mateiana-maria9530 11 місяців тому +2

    De foarte mare folos tot ceea ce s-a discutat aici! Cât despre Domnul profesor Borțun, este o enciclopedie vie. Mulțumesc și la cât mai multe astfel de întâlniri revelatoare!

  • @danagavrila371
    @danagavrila371 Рік тому +6

    Vă mulțumesc frumos pentru aceste sfaturi! Mi a făcut o deosebită plăcere să vă ascult., să învăț de la d stra .Vă mulțumesc!

  • @cristiangirbea
    @cristiangirbea Рік тому +33

    Il urmaresc pe domnul profesor pe unde apuc. Sunt unul dintre norocosii care foloseste vocea dansului ca un pod intre mine si parintii mei, pentru a imbunatati comunicarea dintre noi.

  • @alexamihai5736
    @alexamihai5736 Рік тому +7

    Vă mulțumim din suflet domnule Dumitru Bortun 🙏
    Apreciem în același timp profesionalismul și dăruirea de care dă dovadă gazda emisiunii, un adevărat exemplu de la care avem ce învăța. Felicitări

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Mulțumim pentru complimente 🤗
      Ne bucurăm dacă este de folos 🙈

  • @viomircea2142
    @viomircea2142 3 місяці тому +1

    Un Domn profesor genial. Am inceput să-l urmăresc de ceva timp.

  • @danielamare283
    @danielamare283 Рік тому +7

    Mulțumesc mult. Orice dialog de nivelul acesta e o prețioasă investiție în dezvoltarea personală. Succes mai departe

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Mulțumim și noi pentru feedback. Apreciem mult cuvintele frumoase 🤗

  • @mariacostache2189
    @mariacostache2189 Рік тому +7

    E cel mai bun podcast pe care l-am urmărit până acum. Mulțumesc!

  • @feliciahapau5207
    @feliciahapau5207 Рік тому +9

    Felicitări pentru acest podcast. O plăcere să-l ascult din nou pe domnul profesor Dumitru Borțun!
    Întotdeauna ne ,,predă" o lecție nouă despre orice.
    👏👏

  • @mihaeladamian5211
    @mihaeladamian5211 10 місяців тому +2

    Un podcast de exceptie. Felicitări

  • @user-pv2ph4dz4x
    @user-pv2ph4dz4x 10 місяців тому +2

    Un tânăr extrem de inteligent si un invitat excepțional! Felicitari si jos pălăria pentu astfel de oameni valoroși!

  • @constandachecarmen3516
    @constandachecarmen3516 9 місяців тому +2

    Am ascultat și m am ..delectat ! FELICITARI , o încântare să-l ascult pe domnul profesor dar ,să constat ca avem tineri frumoși!

  • @stefaniabara5322
    @stefaniabara5322 10 місяців тому +2

    Un dialog extraordinar, la un nivel inalt. Mi a facut mare placere sa ascult, sa invat si sa inteleg. Felicitari realizatorului! Esti minunat!

  • @ioanapriu3992
    @ioanapriu3992 Рік тому +7

    Bună ziua, domnule profesor ,sunteți o enciclopedie, nu ma pot satura ascultndu va. Iar acest tânăr care mai este și oltean ca mine îl iubesc și mii de felicitări și părinților lui. Va respect și va iubesc!

  • @jenibosneac629
    @jenibosneac629 Рік тому +8

    Dumnezeu să vă binecuvânteze!!!

  • @ileanagrozav2814
    @ileanagrozav2814 Рік тому +20

    Cât de înțelept să îți crești copiii cu ideea că ai și tu ce învăța de la ei. Cred că ăsta e unul din factorii care îi determină să te respecte și să creadă la rândul lor că au ce învăța de la tine ca părinte. E crucial mai ales în perioada aceea de adolescență când credem că le știm pe toate.
    Multă admirație și respect din partea mea! 🙏🏻

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +6

      Domnul Profesor este un om cu vastă cultură și inteligență, care are totuși deschiderea să învețe de la studenții, tinerii și copiii din preajma dânsului. Și pe mine m-a uimit această abordare, dar era de așteptat de la un om de talia dumnealui.

  • @ionutneculaiu3205
    @ionutneculaiu3205 Рік тому +2

    O discutie extraordinara cu domnul profesor Borțun pe care îl ascult mereu cu drag

  • @sellmarkpro2960
    @sellmarkpro2960 Рік тому +7

    Felicitari amândurora pentru dialogul purtat din care avem foarte multe de invatat! Domnului profesor ii urez multa sanatate, sa ne imbogateasca ani buni cu informatiile si gandirea sa!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Mulțumim tare de tot pentru comentariu. Vă prețuim 🤗

  • @cameliaionescu1034
    @cameliaionescu1034 Рік тому +5

    Felicitari pentru acest dialog elegant, natural si extrem de interesant cu domnul profesor Bortun.
    Ascultat...si reascultat 👏👏👏

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Apreciem tare că ne oferiți așa cuvinte faine. Dacă a fost util e tot ce ne bucură 🤗🙌

  • @fritzmariana2646
    @fritzmariana2646 Рік тому +7

    Respect ptr acest podcast și multe binecuvântări Domnului Profesor Bortun

  • @floareacostia8565
    @floareacostia8565 9 місяців тому +1

    Felicitări pentru acest podcast, o discuție atat de elevata, intre acesti domni extrem de inteligenti.
    Multumesc,cu apreciere!

  • @nicoletapirosca3505
    @nicoletapirosca3505 Рік тому +6

    Este o delectare sa l ascult pe dnul profesor!Da,toata viata avem de invatat.Multumim!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Într-adevăr, dialogul cu dânsul este o plăcere! 🤗

  • @paraschivanatea6543
    @paraschivanatea6543 Рік тому +2

    Va mulțumim frumos amândurora 🙏🙏🙏🙏🙏♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️

  • @Komarovsky9809
    @Komarovsky9809 10 місяців тому +2

    Multumim!!!!mai exista elită ca dvs, domnule profesor? Exista și bine ar fi sa se implice, sa nu se lase scarbiti de situația actuala. Avem nevoie de dvs!

  • @cristinaioan1730
    @cristinaioan1730 Рік тому +5

    Si eu simt ca il cunosc pe domnul profesor de-o viață!Probabil pentru că empatizez cu parerile dumnealui!

  • @livialivia
    @livialivia Рік тому +2

    Mulțumesc mult, domnule PROFESOR, aveți întru-totul DREPTATE!

  • @violetacaranfil9462
    @violetacaranfil9462 10 місяців тому +2

    Eu am copii de varsta ta si sunt incantata sa te ascult
    Beavo

  • @cristina-yh4vu
    @cristina-yh4vu Рік тому +2

    Wurmbrand , mare om. Ce frumos ca ați amintit de el, dle Bortun!

  • @andreeanovac6686
    @andreeanovac6686 Рік тому +4

    Acum am terminat de audiat/ vizionat podcastul. Cuvinte precum: felicitări, fascinant, extraordinar...sunt de prisos. Sunt încă sub imperiul emoțiilor după o astfel de discuție, cu acești doi..."grei": un "greu mare" și un "greu mic".
    Sunt recunoscătoare că v-am descoperit!
    P.S. "Greule mic", m-am abonat! Multumesc!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Vă mulțumesc! Mă înclin în fața unor cuvinte mult prea mari pentru mine 🤗

  • @cornelferaru3106
    @cornelferaru3106 Рік тому +2

    Felicitari ! Utile si notitele. Voi transmite si copiilor mei. Impresionanta tinerețea, munca si profunzimea autorului. Dl profesor- exceptional, un model. Mulțumesc, cu recunoștintă.

  • @brigitacsongovai9201
    @brigitacsongovai9201 9 місяців тому +2

    Da un căștigă uimitor.Vă mulțumesc.

  • @auricabotis7622
    @auricabotis7622 Рік тому +2

    Minunat doi oameni deștepți din generații diferite

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Рік тому +4

    Si eu îl urmăresc cu interes pe domnul profesor universitar Dumitru Bortun știe o gramada de lucruri faine și interesante despre psihologie , sociciologie, filozofie și științe politice. Domnul profesor universitar Dumitru Bortun face analize pertinente despre mentalitatea societății românești contemporane .

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Este un om excepțional de competent și bine pregătit pe multe subiecte. Și noi îl apreciem nespus de tare.

  • @inamalanca
    @inamalanca Рік тому +6

    Multumesc cu recunostinta! A fost fascinant sa ascult discutia aceasta! Imi plac foarte mult intrebarile si interventiile gazdei, dar si perspectivele invitatului si deschiderea. Ma simt si eu imbogatita dupa urmarirea episodului.
    Eu am copii care au acces limitat la gadgeturi, fiind inca mici (cel mare are 9 ani) si ma ajuta mult informatiile despre citit, reprezentare, atentie, social media. Nu sunt informatii noi pentru mine, dar probabil nu le-am pus toate impreuna in acest context (cel putin, nu constient).
    Cu consideratie, o mileniala 😁 mama si fiica 🤗

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +2

      Ne bucurăm că ați împărtășit cu noi perspectiva unei mileniale, care este deopotrivă mamă si fiică. Mulțumim pentru cuvintele frumoase și ne încântă să avem așa urmăritori 🤗

  • @monaindries5419
    @monaindries5419 Рік тому +4

    Felicitari, pentru aceasta întâlnire cu Domnul Dr Profesor Universitar Dumitru Borțun! M-am uitat la tot interviul, ca la un film fain! ❤️🙏

  • @dariaduta434
    @dariaduta434 Рік тому +15

    O discutie revelatoare, care cu siguranta a ridicat niste intrebari multora dintre ascultatori. Felicitari atat realizatorilor, cat si invitatului, pentru aceasta dezbatere captivanta!

  • @corinastan5926
    @corinastan5926 Рік тому +10

    Excelent podcast, felicitari relizatorului si invitatului! Ambii sunt open-minded si dornici sa creasca, ce frumos!!
    Extra apreciere pentru tanarul realizator, care ne da speranta, celor din generatia parintilor +, ca lumea de maine are la randul ei exponenti de valoare, pe masura oredecesorilor.
    Fiul meu are 14 ani, il voi indruma catre sialogul dumneavoastra!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Apreciez limbajul ales. Sper să fie de folos și pentru băiatul dvs 🤗

  • @bologelena7257
    @bologelena7257 Рік тому +2

    Este o utopie sa pretinzi ca esti CREATIV si UNIC, fara a te raporta la nevoile primordiale ale vietii in perioada in care traiesti. Generatiile anterioare aveau simtul valorii proprii trecute prin filtrul faptului ca ca a te erija in PICASSO este un risc pe care trebuie sa ti-l asumi. Azi se pretind creativi si unici, dar cer ajutor de la societate cand nu sunt in satre sa-si asigure supravietuirea .
    A se vedea cata publicitate si cate ONG-uri apara cauza celor ''DISCRIMINATI'' !!!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Perspectiva pe care o prezentați este în multe cazuri, adevărată 👍🏻

  • @larisa-mariaenesel191
    @larisa-mariaenesel191 Рік тому +4

    Multă sănătate și felicitări. Vă așteptăm și la FLOREȘTI CJ.

  • @MariaTrandafir-zd7ok
    @MariaTrandafir-zd7ok 6 місяців тому +1

    Și felicitări acestui tânăr - foarte citit

  • @martajacheanu
    @martajacheanu Рік тому +6

    Fiți binecuvântați! V-am ascultat cu mare drag.

  • @cristianaandras227
    @cristianaandras227 10 місяців тому +2

    Interviul acesta, un adevarat deliciu. Multumesc pentru fiecare minut oferit!

  • @vasilicanegru7218
    @vasilicanegru7218 Рік тому +4

    Respect și toată stima pentru acest podcast cu deosebitul om d-ul prof universitar Borțun, de fiecare data il ascult cu mare atenție pentru-că intodeuna învăț ceva nou și foarte folositor

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Mulțumim mult. Este un om de excepție, domnul profesor 🤗🙈

    • @vasilicanegru7218
      @vasilicanegru7218 Рік тому +2

      @@DubluSensPodcast ii călcați pe urme☘

  • @clementiordanescu3266
    @clementiordanescu3266 Рік тому +2

    Este un profesor în adevăratul sens al cuvântului, ce se apropie mai întâi cu inima de cel ce îl asculta, și tocmai de aceea , ceea ce spune este înțeles și însușit cu plăcere.

  • @vasilerusu4885
    @vasilerusu4885 Рік тому +2

    Superb.
    Am sa i recomand și copilului meu, adolescent, sa l asculte .
    Felicitări!

  • @bogdanistriteanu1533
    @bogdanistriteanu1533 Рік тому +5

    Multumim mult pentru informatiile, timpul si ideile impartasite ! Respect maxim pentru puterea de a va cobora la nivelul multora dintre noi , Domnule Profesor !

  •  Рік тому +2

    Felicitări pentru dialog! E o plăcere să îl asculți pe domnul profesor.

  • @klobasasteluta6811
    @klobasasteluta6811 10 місяців тому +2

    Felicitari pentru acest Podcast,autorului si invitatului,d.l profesor Bortun,care este o adevarata comoara,de cunostiinte in toate domeniile! Multa sanatate !
    ❤❤❤❤

  • @urufhfufi1675
    @urufhfufi1675 Рік тому +2

    Mulțumesc frumos pentru emisiune și invitatul dvs,domnul Bortun, am învățat multe!

  • @loisicb17
    @loisicb17 Рік тому +23

    Cum ați spus în final: "un câștig uimitor" că v-am urmărit și ascultat!! Prețioasă discuție!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +2

      Mulțumim, Lois! Ne bucurăm când suntem de folos 🙈

  • @furtunaveronica413
    @furtunaveronica413 4 місяці тому +1

    Mi.a placut foarte mult de domnul,profesor Bortun ,il urmăresc !Felicitări si mult noroc si succes in continuare !🙏

  • @user-jb6en7ey7s
    @user-jb6en7ey7s 9 місяців тому +1

    Foarte profund acest Podcast. M-am îmbogățit si eu ascultând si învâțând de la voi. M-au suprins plăcut subiectele abordate aici. Respect si admirație !

  • @andrageanta7681
    @andrageanta7681 Рік тому +4

    Wow, ce discutie neasteptat de interesanta! Pe Dl Profesor am avut onoarea de a-l cunoaste in facultate, cand de-abia prindeam loc la cursurile dumnealui, prin urmare nu ma surprinde perspectiva atat de frumos conturata pe care dansul a expus-o. In schimb, marea surpriza vine de la initiatorul discutiei, acest tanar nascut in '96 care indeamna oamenii sa-si puna intrebari si sa deschida o carte. Chapeau-bas in fata ta pentru o emisiune superb structurata si realizata cursiv, pentru o gandire asa profunda bazata pe cercetare si valori puternice! M-am abonat la canalul tau si cu siguranta le voi spune tuturor despre tine! Keep up the good work!

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому

      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru abonare. Revenim cu alte episoade la fel de bine structurate și valoroase 🤗

  • @adelinalupu1320
    @adelinalupu1320 10 місяців тому +2

    Multumesc mult pentru acest podcast !
    Astept cu drag partea a doua cu Domnul Profesor !

  • @ibisturm3281
    @ibisturm3281 9 місяців тому +1

    Fascinantă emisiune pentru mine bunica la 75 de ani care "se ține "după copii și nepoți. Felicitări!❤

  • @vilicandea
    @vilicandea 10 місяців тому +2

    Da ,un moderator isteț, cu bun simț, care s-a ridicat la nivelul domnului profesor. Felicitări !

  • @stefaniadajbog477
    @stefaniadajbog477 Рік тому +5

    Super interesant videoclipul . La cât mai multe astfel de video-uri . 🤗🤗🤗🙏🏼🙏🏼🙏🏼

  • @kiukcris4151
    @kiukcris4151 Рік тому +5

    Astazi m-am imbogatit cu adevarat !Multumim!

  • @technocris1
    @technocris1 Рік тому +4

    Felicitari pt podcast , m-a inclin in fata Dlui Profesor Bortun !

  • @petronicaambrose4671
    @petronicaambrose4671 2 місяці тому +2

    Felicitări pentru podcast!❤ Iată că și internetul are dublu sens..de acesta data ne îmbogățește.

  • @raducomanici5262
    @raducomanici5262 7 місяців тому +1

    Profesor de excepție și un tânăr de excepție. Vă admir,multumesc

  • @oliviasavu260
    @oliviasavu260 Рік тому +4

    Dumnezeu sa vă Binecuvânteze ! Vă mulțumim pentru sfaturi .

  •  Рік тому +5

    Felicitări pentru podcast. Domnul profesor este un om extraordinar, iar tu ai în față un viitor cu 2 cărări! Succes!

  • @violetacengher5047
    @violetacengher5047 Рік тому +4

    Vă mulțumesc amândurora pentru acest material! Eu simt că m-am îmbogățit cu ce am ascultat. Felicitări! 🙏👍💖

  • @mariaobreja7369
    @mariaobreja7369 10 місяців тому +2

    Felicitari Oameni minunati!Multumesc cu recunostinta.

  • @marioarapetrila3620
    @marioarapetrila3620 Рік тому +2

    Buna ,este un Argument deosebit de bun,m-am găsit in multe dintre cele spuse ,felicitari ,va ascult cu mult interes 👏🏻👏🏻👏🏻

  • @aurellepadatu8855
    @aurellepadatu8855 10 місяців тому +2

    Mă bucur că am avut ocazia să vă ascult perspectiva ,sunteți minunați !

  • @manolesecan6116
    @manolesecan6116 Рік тому +2

    Bravo domnilor ! Va Multumesc ! Grozav dialog , bogăție !!!

  • @ancasecareanu6790
    @ancasecareanu6790 Рік тому +3

    Am descoperit acum ceva timp podcastul și ma bucur! Chiar am invatat lucruri noi si pot sa spun ca din fiecare episod învăț câte ceva! Domnul sa va binecuvânteze și sa va ajute sa continuați, ca faceți treaba buna! ❤🙏🏻

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Astfel de ecouri ne oferă inspirație și curaj să continuăm. Mulțumim 🤗

  • @bogdanistriteanu1533
    @bogdanistriteanu1533 Рік тому +2

    Felicitari moderatorului , Este un exemplu in bransa !

  • @user-bz3cr7gc5l
    @user-bz3cr7gc5l Рік тому +2

    Multumim mult pentru munca depusa ...experienta de viata si dorinta de viata ce apare in cei ce doresc sa devina ceea ce Dumnezeu a creat la inceput.

  • @marianagherlovanu6723
    @marianagherlovanu6723 10 місяців тому +2

    Un interviu exceptional! Multumesc si mult succes in continuare!

  • @irinateaca6603
    @irinateaca6603 Рік тому +9

    Felicitari pentru interviu!
    As sugera realizatorului interviului, daca e posibil, sa lase lista de carti, autori si filmele mentionate in acest dialog.
    Apreciez efortul depus, asta te plaseaza pe alt nivel.

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +2

      Mulțumim mult de tot 🤗
      O sugestie excepțională. Le voi pune în descrierea episodului curând 🙌

  • @luciachereji4513
    @luciachereji4513 Рік тому +3

    Da este un tanar de apreciat,
    Il rog sa foloseasca termenii in limba romana, sau macar pe amandoua. Sintem totusi romani si vrem sa dainuim in viitor.
    Cred ca sint mai multi de aceasta parere.
    Prea asimilam alte limbaje, cand cel al limbii romane e atat de expresiv, profund si dulce.
    Mult succes !

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +3

      Mulțumim pentru feedback. Și limba altor nații/popoare este la fel de frumoasă, expresivă și colorată. Citind cărți în limba engleză, automat există expresii sau cuvinte care rămân întipărite și pot să apară mai natural în exprimare decât cele în limba română.
      Nu este nici fandoseală, nici sincretism lingvistic, doar un mixt care se produce natural din cauza faptului că urmăresc podcasturi, citesc cărți, ascult muzică și în alte limbi decât română 😁
      Dăinuirea limbii române nu depinde de posibila apariție în limbajul uzual a unor neologisme. De altfel limba română este rezultatul unor mixturi de-a lungul istoriei dintre slavonă, latină și limba dacilor. Între timp am asimilat și cuvinte provenite din italiană, franceză, engleză și mai multe limbi europene, care au apărut în DEX ca neologisme.
      Acesta este rezultatul globalizării și al legăturilor nemijlocite cu alte state. Legături care nu ar trebui să ne sperie sau să ne deranjeze în vreun fel. Mi-ar fi mai teamă de cei care masacrează limba română, necunoscându-i gramatica sau sunt lipsiți de elementara educație a înțelegerii sensului cuvintelor - analfabetism funcțional.

  • @elenamatei505
    @elenamatei505 7 місяців тому +1

    Felicitări pentru acest podcast! Pe domnul profesor îl urmaresc de mult și sunt entuziasmată de fiecare dată. Dar pe acest tanar, l-am descoperit acum și mă bucur că avem așa tineri minunati!

  • @mr_geography8712
    @mr_geography8712 7 місяців тому +1

    Valoare cu dublu sens....si dinspre invitat si dinspre moderator!Felicitari!

  • @violetamarin1776
    @violetamarin1776 9 місяців тому +2

    Mulțumim pentru acest interviu,e foarte important și educativ !
    Un om deosebit pe care nu mă satur să-l ascult.Învățăm până murim !

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  9 місяців тому

      Tare fain ce spuneți. Învățăm până murim 💫

  • @mariahudelcu1338
    @mariahudelcu1338 9 місяців тому +2

    VA MULTUMESC PTR EMISIUNE. LA VIRSTA MEA DE 75 DE ANI VREAU SA TIN PASUL CU TOATE GENERATIILE. UN DIALOG MINUNAT. FELICITARI. ❤❤❤

  • @ioandamian2994
    @ioandamian2994 Рік тому +7

    Foarte bun podcast, și un invitat mare spre gigantic 🚀

    • @DubluSensPodcast
      @DubluSensPodcast  Рік тому +1

      Mulțumim. Într-adevăr, domnul Profesor este o somitate 😊

  • @mioaracorneanu1331
    @mioaracorneanu1331 8 місяців тому +1

    ,,Fa ceea ce iti place si iubeste ceea ce faci!"

  • @anast4221
    @anast4221 Рік тому +5

    Multumesc pentru acest regal!