O performanță remarcabilă a Maestrului Tudor Gheorghe cu o poezie care a scos peri albi multor generații de liceeni (cel puțin de la inceputul anilor 80' incoace).Deși nici acum n-am avut puterea s-o ascult până la capăt (ascultând-o NU mă" troienesc cu drag/aduceri aminte"...),nu pot să nu remarc talentul acestui mare artist de a "innobila" orice cu interpretarea-i inegalabilă.
Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, Mult îndărătnic menestrel, Un cântec larg tot mai încearcă, Zi-mi de lapona Enigel Şi Crypto, regele-ciupearcă! - Nuntaş fruntaş! Ospăţul tău limba mi-a fript-o, Dar, cântecul, tot zice-l-aş, Cu Enigel şi riga Crypto. - Zi-l menestrel! Cu foc l-ai zis acum o vară; Azi zi-mi-l strâns, încetinel, La spartul nunţii, în cămară. * Des cercetat de pădureţi În pat de râu şi-n humă unsă, Împărăţea peste bureţi Crai Crypto, inimă ascunsă, La vecinic tron, de rouă parcă! Dar printre ei bârfeau bureţii De-o vrăjitoare mânătarcă, De la fântâna tinereţii. Şi răi ghioci şi toporaşi Din gropi ieşeau să-l ocărască, Sterp îl făceau şi nărăvaş, Că nu voia să înflorească. În ţări de gheaţă urgisită, Pe-acelaşi timp trăia cu el, Laponă mică, liniştită, Cu piei, pre nume Enigel. De la iernat, la păşunat, În noul an, să-şi ducă renii, Prin aer ud, tot mai la sud, Ea poposi pe muşchiul crud La Crypto, mirele poienii. Pe trei covoare de răcoare Lin adormi, torcând verdeaţă: Când lângă sân, un rigă spân, Cu eunucul lui bătrân, Veni s-o-mbie, cu dulceaţă: - Enigel, Enigel, Ţi-am adus dulceaţă, iacă. Uite fragi, ţie dragi, Ia-i şi toarnă-i în puiacă. - Rigă spân, de la sân, Mulţumesc Dumitale. Eu mă duc să culeg Fragii fragezi, mai la vale. -Enigel, Enigel, Scade noaptea, ies lumine, Dacă pleci să culegi, Începi, rogu-te, cu mine. -Te-aş culege, rigă blând... Zorile încep să joace Şi eşti umed şi plăpând: Teamă mi-e, te frângi curând, Lasă. - Aşteaptă de te coace. -Să mă coc, Enigel, Mult aş vrea, dar vezi, de soare, Visuri sute, de măcel, Mă despart. E roşu, mare, Pete are fel de fel; Lasă-l, uită-l, Enigel, În somn fraged şi răcoare. - Rigă Crypto, rigă Crypto, Ca o lamă de blestem Vorba-n inimă-ai înfipt-o! Eu de umbră mult mă tem, Că dacă-n iarnă sunt făcută, Şi ursul alb mi-e vărul drept, Din umbra deasă, desfăcută, Mă-nchin la soarele-nţelept. La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, Tot polul meu un vis visează. Greu taler scump cu margini verzi De aur, visu-i cercetează. Mă-nchin la soarele-nţelept, Că sufletu-i fântână-n piept, Şi roata albă mi-e stăpână, Ce zace-n sufletul-fântână. La soare, roata se măreşte; La umbră, numai carnea creşte Şi somn e carnea, se dezumflă, Dar vânt şi umbră iar o umflă... Frumos vorbi şi subţirel Lapona dreaptă, Enigel, Dar timpul, vezi, nu adăsta, Iar soarele acuma sta Svârlit în sus, ca un inel. - Plângi, preacuminte Enigel! Lui Crypto, regele-ciupearcă. Lumina iute cum să-i placă? El se desface uşurel De Enigel, De partea umbrei moi, să treacă... Dar soarele, aprins inel, Se oglindi adânc în el; De zece ori, fără sfială, Se oglindi în pielea-i cheală. Şi sucul dulce înăcreşte! Ascunsa-i inimă plesneşte, Spre zece vii peceţi de semn, Venin şi roşu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Că sufletul nu e fântână Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai firavă Pahar e gândul, cu otravă, Ca la nebunul rigă Crypto, Ce focul inima i-a fript-o, De a rămas să rătăcească Cu altă faţă, mai crăiască: Cu Laurul-Balaurul, Să toarne-n lume aurul, Să-l toace, gol la drum să iasă, Cu măsălariţa-mireasă, Să-i ţie de împărăteasă. Inapoi
O adevărată splendoare din timpurile de mult apuse,atunci când cultura se manca pe paine, mai ales în studiourile televiziunii romane. Acum, în școlile din romanica noastră se mai întâmplă asa ceva? N-ar fi timpul sa ne întoarcem acolo si sa continuam?.....
Se manca....ce se gasea.Daca aveai relatii.Nu mai bate campii.Era o viata de cacao .Daca-ti doresti....China,Coreea,iti ofera sansa de a trai "ca atunci".
O capodopera. Și poezia și Omul care o interpretează... S-au dus vremurile frumoase. Bine ca le mai avem pe monitor măcar.
Mulțumim TVR !!! Singura televiziune cu adevărat a poporului român :-)
Impresionant!!! . Felul cum recita si interpreteaza aceasta poezie este adorabil . ❤
Superb,mai dorim sa ne postați cu acest imens și unic Artist,mulțumim tvR
Geniul cultural artistic și uman,Unic în istoria omeniri
Si iatã- mã si pe mine, ca si amintirea copilului din mine, care principe crezându- se, realiza cã lumea in care fu azvârlit a , lui NUI!
🙏
Superb!!! Am încremenit, cu lacrimi!!! Adâncă plecăciune artistului, maestrului, Tudor Gheorghe
Și el este un FENOMEN APARTE TALENT CÂT CUPRIDE UNIC ÎN INTERPRETARE
O performanță remarcabilă a Maestrului Tudor Gheorghe cu o poezie care a scos peri albi multor generații de liceeni (cel puțin de la inceputul anilor 80' incoace).Deși nici acum n-am avut puterea s-o ascult până la capăt (ascultând-o NU mă" troienesc cu drag/aduceri aminte"...),nu pot să nu remarc talentul acestui mare artist de a "innobila" orice cu interpretarea-i inegalabilă.
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Inapoi
💕💕💕💕💕
❤❤❤
Cool !
O adevărată splendoare din timpurile de mult apuse,atunci când cultura se manca pe paine, mai ales în studiourile televiziunii romane. Acum, în școlile din romanica noastră se mai întâmplă asa ceva? N-ar fi timpul sa ne întoarcem acolo si sa continuam?.....
Nu
Se manca....ce se gasea.Daca aveai relatii.Nu mai bate campii.Era o viata de cacao .Daca-ti doresti....China,Coreea,iti ofera sansa de a trai "ca atunci".
bro got no reason to go that hard
ma uit la asta doar pentru ca am bac
Succes.
Sper ca ai luat nota mare:))))
ft taaare Kollege, richtig geil
.