Frate Filat, va ascult pentru prima dată, bunul Dumnezeu să fie lăudat că va ridicat că sa vestiți CUVANTUL IMPRATIEI !!!! explicați FOARTE. BINE. !!!! simplu și pe înțelesul oricui, SI. mai ales abordați subiecte care sunt foarte importante, toți oamenii își pun asemenea întrebări , fie că sunt creștini dar mai ales necreștine, sunt întrebări de căpătâi pe care și.o pune orice om vă mulțumim, bunul Dumnezeu să va binecuvinteze !!
Fiica mea a plecat la Domnul de 24 de ani. A ramas fetita ei adica nepotica noastra de 9 lunisoare. Am chemat pastor la spital. Fiica sa pocait. Eu cred ca a plecat la Domnul o Rai. Amin. Fiti Binecuvintati cu totii.
În această lume sunt foarte multe religii și credințe religioase. După spusele dumneavoastră, toți cei care nu cred în Isus Hristos ajung în ceea ce numiți iad. Eu cred că nimeni nu se poate considera superior alții om datorită unei religii. Pe de altă parte, Dumnezeu este unul pentru toți indiferent unde ne aflăm pe acest pământ și pentru cel din oraș, sat sau vreun trib din lumea aceasta, indiferent de culoarea pielii, bani sau statut social. Dumnezeu înseamnă iubire pură , o iubire pe care noi oamenii nu o putem înțelege. Și mai e ceva. A alege în ceea ce crezi cu adevărat, înseamnă să cunoști foarte bine cel puțin 2 lucruri. Când ești învățat de mic cava, dar nu ai posibilitatea de a citi despre alte credințe și despre alte moduri de a gândi a altor oameni și popoare, asta înseamnă indoctrinare și nicidecum alegere. Una e religia și alta e credința reală, adevărată. Credința în bine adevăr și frumos este extrem de greu de realizat, doar putini oameni ajung să ajungă la această credință. Și acest mod de a gândi și a te comporta, ceea ce înseamnă credința adevărată pentru oricine pe această lume e unică și nu depinde de vreo religie anume. A te considera superior altora prin religie este incorect, absurd și de neacceptat. Cu tot respectul, îndemnat oamenii să citească și despre alte culturi, religii și credințe religioase pentru a putea înțelege mai bine această lume și oamenii din ea.
Faptul că nu credeți, nu înseamnă că Dumnezeu nu face acest lucru. Biblia spune că ”Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului”. Totuși, dacă un om păcătuiește, alege să trăiască în păcat, un Dumnezeu drept va pedepsi și va trimite în iad, potrivit cu alegerea omului și nedorința sa de se naște din nou, de a se pocăi.
Toti cei care tin sabatul cred ca omul dupa moarte nu mai stie nimic atunci de ce a fost nevoie de jertfa Domnului Isus ptr ce ca sa fim anihilati asa cum spun cei de ziua a 7 nu mai va inselati exista rai si iad asa ca nastetiva din nou din duhul si traiti cu Domnul Isus în inima
Așa este - există rai și iad și noi toți vom merge sau în rai, sau în iad, potrivit cu alegerea de a ne naște din nou și a trăi potrivit Cuvântului lui Dumnezeu.
Pace și dacă o persoană a crezut în Domnu Isus dar din păcate sa îmbolnăvit într-un timp foarte scurt și-a mărturisit păcatele când a fost bolnavă și a vrut să facă botezul dar nu a apucat că a murit după câteva zile de la mărturisire.
Dacă este asa,atunci este ca si tîlharul de pe cruce că nu a mai apucat sa se boteze si,CU SIGURANȚĂ este mîntuit! Slava Domnului! Poti sta linistita ptr că este ceea ce spune Cuvîntul Domnului n-o spun eu!
Dar dacă acea persoană dragă care a murit este copil și nu a fost botezată? Cum rămâne? Sau a avut un handicap, sau nu a putut merge, etc. Aș vrea vă rog frumos sa ami răspundeți. Vă rog an numele Domnului Iisus hristos
Am scris un articol la acest subiect pe care vă recomand să îl citiți. moldovacrestina.md/video-ce-va-fi-cu-sufletul-pruncului-care-moare-fara-fi-botezat/
Nu se poate așa. În Biblie spune că cel născut din nou nu poate să păcătuiască. Deci, dacă păcătuiesc mult înseamnă că nu a avut loc o naștere din nou autentică.
La întrebarea unde se duc cei dragi după moarte, nu ai răspuns cu sta scris. Iată ce sta scris: Eclesiastul (9:3) Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaș soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate, și deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți. (9:5) Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă și pomenirea li se uită. (9:6) Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare. Deci pana în ziua învierii morții merg în țărâna pământului, unde se odihnesc de ostenelile lor, apoi în ziua învierii unii vor trece la viața veșnică iar alții la judecata și moarte veșnică. Cultul acesta al nemuririi sufletului este inventat, nu exista în Scriptura. În ce privește pe cei care sunt mântuiți sau nu, noi nu putem cunoaște credință cuiva. Biblia spune că și dracii cred și se înfioară. Nu înțeleg despre ce iad și chin vorbiți ca merg morții care n-au crezut, înainte de revenirea lui Hristos? De ce nu veniți cu sta scris, nu cu rastalmaciri ale Scripturii, inchipuiri omenesti? O altă întrebare, dacă poruncile au fost date evreilor, înseamnă că noi dacă furam, mințim, curvim, pe noi legea lui Dumnezeu nu ne condamna. Dacă spuneți că călcarea poruncii lui Dumnezeu cu privire la a pofti nevasta sau altceva ce este a aproapelui tău, sau a curvi este păcat, atunci de ce nu au aceeași valabilitate toate poruncile? Omule drag, oricât de frumos ai vorbi, dacă ce spui este fals și nu corespunde cu sta scris, acolo nu exista nici o naștere din nou, ptr ca Duhul Sfant ii descopere omului tot adevărul. În timp ce te ascultam, mi-am adus aminte de cât de frumos ii explica șarpele Evei cum sa nu asculte de Dumnezeu cât de frumos și cu ce voce convingătoare a făcut-o pe Eva să-l creadă pe el și nu pe Dumnezeu. Dacă tu crezi că Dumnezeu răspunde rugăciunilor, fa un experiment și întreabă-L dacă ești sincer cu tine ca să cunoști adevărul um este cu porunca a patra de care fugiți, la care veniți cu explicații omenești care nu au nimic de a face cu ce spune Dumnezeu..
Cartea Eclesiastul a fost scrisă atunci când Solomon avea multe întrebări cu privire ce este viața, moartea, ce se întâmplă după moarte. Acestea sunt descoperirile sale, și nicidecum întregul plan al lui Dumnezeu cu privire la viața după moarte.
Dacă mortul este zâmbitor și pare viu ști sigur unde a mers, dacă mortul este trist, schimonosit, de-asemenea ști unde a mers. Domnezeu nu ne lasă în ne cunoștință!
Dar asta a fost minciuna lui Satana din grădina Edenului… “Hotarit ca nu veți muri” Adică le duce sufletele oamenilor in iad sau rai? Dumnezeu le-a spus clar ca vor muri, apoi va fi învierea la a doua sa venire!!! De unde ați luat învățătura ca sufletele pot trai fără trup și fără duhul Domnului? Genesa 2:7 spune clar: țărână + suflarea (duh) de viața și astfel omul a devenit un suflet viu! Cind omul moare duhul sau suflarea de viața pe care ia dat-o Dumnezeu se întoarce iarăși la el, trupul îl ducem in țarina .Dar cum poate trai sufletul fără de trup și duhul lui Dumnezeu ?
unde este iadu la oraa actuala biblia spune ca locuinta lui sata este pe pamintul aceasta si nam gasit un loc special in care dumnezeu lar fi aruncat pe satana in trun loc sa fie iad eclisisiastu 9 v 6 spune ca morti nu stiu nimic in moarmintul in care mergi nu este nici stinta nici intelpciune lucrile invatatura aceasta vine din biblie nu de la om dar aideti la invatatura domnului isus cind el numeste moartea un somn si daca dormi nu sti ce se intinpla in jurul nostru si daca morti primesc rasplata cind mor si ajunge imediat in cer de ce ar mai trebui sa easa el din mormint la inviere dmnul isus spune iata eu vin curind si rasplata mea este cu mine apostolul pavel spune despre ceilanti morti in evrei cap 11 in lista aia intraga toti au tracut toti acei sfinti nau primit nimic ca sa nu ajunga ei la desavirsire fara noi la intinpinarea domnului morti vor invia din pamint ei nu vor veni de undeva din ceruri cei vi si cei morti sfint nu vor luoua inaitea celor morti cei vi si ceimorti deabia atunci vor intinpina pedomnul in vazduc si asfel vor fi todeauna cu domnul de abea atunci vor primi nemurirea pina la venirea domnului ei dorm in pamint si buni si rai dumnezeu mai spune ca va fi intiia inviere si a doua inviere a celor nelegiuiti fericiti si sfinti sint care au parte de 1 inviere pe care vor invia la a doa inviere atunci cum ne descopere si ne spune dumnezeu un lac de foc se va nimici pe satana si ingeri lui si omeni lui toti vor fi aruncati de vi in lacul de foc si pucioasa dumnezeu mai spune ca iazul de foc in care si satana va peri va fi moartea a doua si daca este moarte nare cum sa mai ramina cineva intrun foc vesnic dumnezeu mai vorbeste ca toti se vor deveni cenusa pe suprafata pamintului acesta este iadul este o erezi ca morti ajung direct in cer dupa moarte imediat asa sa nascut cultul sfintilor al mostelorsi le aduce inchinare aceasta este minciuna din eden a lui satana cind ia spus evei ca hotarit ca nu veti muri aceasta invatatur vine din paginism si a intrat si in crestinism si este de actoalitate in intrgime in toate bisericile prin aceasta invatatura multe suflete comunica direct cu maiestatea sa satanica fratilor cercetati indeaproape sfinta carte nu va luati dupa tot ce spune unul si altul de la amvoanele crestinatati satana mai are un pas ca tota lumea sa comunice cu el va face semne mari si puteri mincinoase ca lumea in final sai aduca inchinarea el din cer a dorit tronul lui dumnezeu si inchinarea cit despre suflet care se incarneaza si are un corp acolo sus stie tot ce se intinpla este o alta inselare a lui satana care voi mai vorbi in alt material
Nu este adevărat. Nu ați dat decât un singur loc din Biblie și ce este scris in cartea Eccleziastul sunt căutările spirituale ale lui Solomon. Doar la urmă el face concluzia dreaptă și spune că orice suflet va veni la judecată. Cei care afirmă că nu este iad se fac că nu văd concluzia cărții Eccleziastul de la sfârșit. Căutați să vedeți tot ce spune Biblia.
Dacă omul in functie de credință, fapte... va merge în rai sau iad după moarte, atunci de ce trebuie să mai vină dnul Isus pe norii cerului pt a-și lua biserica, mireasa, cei ce au urmat calea adevărului? De ce trebuie să învie morții? Pt ce? Dacă ei există undeva anume ..? Nu-i logic ce spui omule! Îi duci pe mulți in rătăcire!!! Nu vei intra nici tu in rai si nici pe ceilalți nu-i lași. Oamenii doritori de ADEVĂR găsesc adevărul în SCRIPTURĂ, nu in gura ta si nici ă altora...STUDIATI si nu vă lăsați ÎNȘELAȚI!
Cum putem intra la cursul online?
Trimite-ți mesaj la adresa contact@moldovacrestina.md și solicitați datele de conectare.
Domnul să vă binecuvânteze suflete minunate 🙏🙏
Frate Filat, va ascult pentru prima dată, bunul Dumnezeu să fie lăudat că va ridicat că sa vestiți CUVANTUL IMPRATIEI !!!! explicați FOARTE. BINE. !!!! simplu și pe înțelesul oricui, SI. mai ales abordați subiecte care sunt foarte importante, toți oamenii își pun asemenea întrebări , fie că sunt creștini dar mai ales necreștine, sunt întrebări de căpătâi pe care și.o pune orice om vă mulțumim, bunul Dumnezeu să va binecuvinteze !!
Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru aceste învățături sănătoase din Cuvântul Lui Dumnezeu! 🙏❤️
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Va mulțumesc mult pentru răspunsul dumneavoastră!
Pacea Domnului să fie cu tine 😊
Mulțumesc pentru rugăciuni și binecuvântări.
Domnul Isus să te bine cuvintele bună as dori sase roge toată biserica casă mă pot lăsa de țigări
Dumnezeu să vă ajute. moldovacrestina.md/cum-sa-renunti-la-fumat/
Foarte adevarat Domnu sava binecuvinteze frate vasile cu lumina sa dai invataturi sanatoase
Amin, așa să mă ajute Dumnezeu. Mulțumesc pentru rugăciuni.
Pace frate pastor te ascult cu mare drag domnul sa ți dea putere
Mă bucur să aud aceasta. Sunt curios de unde urmăriți aceste postări?
Domnul Isus sa va binecuvanteze!
Mulțumesc pentru rugăciuni.
God bless you! 😊
Thank you! Do you speak Romanian?
DOMNU SĂ VĂ BINE CUVÂNTEZE. ȘI SĂ VĂ CĂLĂUZEASCA PE DRUM UNDE SÂNTEȚI.
Mulțumesc pentru rugăciuni.
Fiica mea a plecat la Domnul de 24 de ani. A ramas fetita ei adica nepotica noastra de 9 lunisoare. Am chemat pastor la spital. Fiica sa pocait. Eu cred ca a plecat la Domnul o Rai. Amin. Fiti Binecuvintati cu totii.
În această lume sunt foarte multe religii și credințe religioase. După spusele dumneavoastră, toți cei care nu cred în Isus Hristos ajung în ceea ce numiți iad. Eu cred că nimeni nu se poate considera superior alții om datorită unei religii. Pe de altă parte, Dumnezeu este unul pentru toți indiferent unde ne aflăm pe acest pământ și pentru cel din oraș, sat sau vreun trib din lumea aceasta, indiferent de culoarea pielii, bani sau statut social. Dumnezeu înseamnă iubire pură , o iubire pe care noi oamenii nu o putem înțelege. Și mai e ceva. A alege în ceea ce crezi cu adevărat, înseamnă să cunoști foarte bine cel puțin 2 lucruri. Când ești învățat de mic cava, dar nu ai posibilitatea de a citi despre alte credințe și despre alte moduri de a gândi a altor oameni și popoare, asta înseamnă indoctrinare și nicidecum alegere. Una e religia și alta e credința reală, adevărată. Credința în bine adevăr și frumos este extrem de greu de realizat, doar putini oameni ajung să ajungă la această credință. Și acest mod de a gândi și a te comporta, ceea ce înseamnă credința adevărată pentru oricine pe această lume e unică și nu depinde de vreo religie anume. A te considera superior altora prin religie este incorect, absurd și de neacceptat. Cu tot respectul, îndemnat oamenii să citească și despre alte culturi, religii și credințe religioase pentru a putea înțelege mai bine această lume și oamenii din ea.
Eu nu cred ca Dumnezeu trimite pe cineva la chin. Doar ca nu l mai învie în viața de apoi
Faptul că nu credeți, nu înseamnă că Dumnezeu nu face acest lucru. Biblia spune că ”Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului”. Totuși, dacă un om păcătuiește, alege să trăiască în păcat, un Dumnezeu drept va pedepsi și va trimite în iad, potrivit cu alegerea omului și nedorința sa de se naște din nou, de a se pocăi.
Toti cei care tin sabatul cred ca omul dupa moarte nu mai stie nimic atunci de ce a fost nevoie de jertfa Domnului Isus ptr ce ca sa fim anihilati asa cum spun cei de ziua a 7 nu mai va inselati exista rai si iad asa ca nastetiva din nou din duhul si traiti cu Domnul Isus în inima
Așa este - există rai și iad și noi toți vom merge sau în rai, sau în iad, potrivit cu alegerea de a ne naște din nou și a trăi potrivit Cuvântului lui Dumnezeu.
Pace și dacă o persoană a crezut în Domnu Isus dar din păcate sa îmbolnăvit într-un timp foarte scurt și-a mărturisit păcatele când a fost bolnavă și a vrut să facă botezul dar nu a apucat că a murit după câteva zile de la mărturisire.
Am explicat suficient aceasta în acest video. Mai ascultați odată.
Dacă este asa,atunci este ca si tîlharul de pe cruce că nu a mai apucat sa se boteze si,CU SIGURANȚĂ este mîntuit!
Slava Domnului!
Poti sta linistita ptr că este ceea ce spune Cuvîntul Domnului n-o spun eu!
😊 25:35
Se arată și prin semne tare mult!!!
Nu, așa nu este.
Dar dacă acea persoană dragă care a murit este copil și nu a fost botezată? Cum rămâne? Sau a avut un handicap, sau nu a putut merge, etc. Aș vrea vă rog frumos sa ami răspundeți. Vă rog an numele Domnului Iisus hristos
Am scris un articol la acest subiect pe care vă recomand să îl citiți. moldovacrestina.md/video-ce-va-fi-cu-sufletul-pruncului-care-moare-fara-fi-botezat/
Multi se nascdin nou și păcătuiesc mult
Nu se poate așa. În Biblie spune că cel născut din nou nu poate să păcătuiască. Deci, dacă păcătuiesc mult înseamnă că nu a avut loc o naștere din nou autentică.
La întrebarea unde se duc cei dragi după moarte, nu ai răspuns cu sta scris. Iată ce sta scris: Eclesiastul
(9:3) Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaș soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate, și deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți.
(9:5) Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă și pomenirea li se uită.
(9:6) Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.
Deci pana în ziua învierii morții merg în țărâna pământului, unde se odihnesc de ostenelile lor, apoi în ziua învierii unii vor trece la viața veșnică iar alții la judecata și moarte veșnică. Cultul acesta al nemuririi sufletului este inventat, nu exista în Scriptura. În ce privește pe cei care sunt mântuiți sau nu, noi nu putem cunoaște credință cuiva. Biblia spune că și dracii cred și se înfioară. Nu înțeleg despre ce iad și chin vorbiți ca merg morții care n-au crezut, înainte de revenirea lui Hristos? De ce nu veniți cu sta scris, nu cu rastalmaciri ale Scripturii, inchipuiri omenesti?
O altă întrebare, dacă poruncile au fost date evreilor, înseamnă că noi dacă furam, mințim, curvim, pe noi legea lui Dumnezeu nu ne condamna.
Dacă spuneți că călcarea poruncii lui Dumnezeu cu privire la a pofti nevasta sau altceva ce este a aproapelui tău, sau a curvi este păcat, atunci de ce nu au aceeași valabilitate toate poruncile?
Omule drag, oricât de frumos ai vorbi, dacă ce spui este fals și nu corespunde cu sta scris, acolo nu exista nici o naștere din nou, ptr ca Duhul Sfant ii descopere omului tot adevărul. În timp ce te ascultam, mi-am adus aminte de cât de frumos ii explica șarpele Evei cum sa nu asculte de Dumnezeu cât de frumos și cu ce voce convingătoare a făcut-o pe Eva să-l creadă pe el și nu pe Dumnezeu. Dacă tu crezi că Dumnezeu răspunde rugăciunilor, fa un experiment și întreabă-L dacă ești sincer cu tine ca să cunoști adevărul um este cu porunca a patra de care fugiți, la care veniți cu explicații omenești care nu au nimic de a face cu ce spune Dumnezeu..
Cartea Eclesiastul a fost scrisă atunci când Solomon avea multe întrebări cu privire ce este viața, moartea, ce se întâmplă după moarte. Acestea sunt descoperirile sale, și nicidecum întregul plan al lui Dumnezeu cu privire la viața după moarte.
Dacă mortul este zâmbitor și pare viu ști sigur unde a mers, dacă mortul este trist, schimonosit, de-asemenea ști unde a mers. Domnezeu nu ne lasă în ne cunoștință!
Nu, așa nu poți judeca.
Dar asta a fost minciuna lui Satana din grădina Edenului… “Hotarit ca nu veți muri” Adică le duce sufletele oamenilor in iad sau rai? Dumnezeu le-a spus clar ca vor muri, apoi va fi învierea la a doua sa venire!!!
De unde ați luat învățătura ca sufletele pot trai fără trup și fără duhul Domnului?
Genesa 2:7 spune clar: țărână + suflarea (duh) de viața și astfel omul a devenit un suflet viu!
Cind omul moare duhul sau suflarea de viața pe care ia dat-o Dumnezeu se întoarce iarăși la el, trupul îl ducem in țarina .Dar cum poate trai sufletul fără de trup și duhul lui Dumnezeu ?
Din Biblie, din Biblie am luat! Nu ați citit cazul lui Lazăr cu bogatul?
Salutare! Frate pastor, în cazul lui Lazăr cu bogatul: Domnul Isus ne redă doar o pildă!
unde este iadu la oraa actuala biblia spune ca locuinta lui sata este pe pamintul aceasta si nam gasit un loc special in care dumnezeu lar fi aruncat pe satana in trun loc sa fie iad eclisisiastu 9 v 6 spune ca morti nu stiu nimic in moarmintul in care mergi nu este nici stinta nici intelpciune lucrile invatatura aceasta vine din biblie nu de la om dar aideti la invatatura domnului isus cind el numeste moartea un somn si daca dormi nu sti ce se intinpla in jurul nostru si daca morti primesc rasplata cind mor si ajunge imediat in cer de ce ar mai trebui sa easa el din mormint la inviere dmnul isus spune iata eu vin curind si rasplata mea este cu mine apostolul pavel spune despre ceilanti morti in evrei cap 11 in lista aia intraga toti au tracut toti acei sfinti nau primit nimic ca sa nu ajunga ei la desavirsire fara noi la intinpinarea domnului morti vor invia din pamint ei nu vor veni de undeva din ceruri cei vi si cei morti sfint nu vor luoua inaitea celor morti cei vi si ceimorti deabia atunci vor intinpina pedomnul in vazduc si asfel vor fi todeauna cu domnul de abea atunci vor primi nemurirea pina la venirea domnului ei dorm in pamint si buni si rai dumnezeu mai spune ca va fi intiia inviere si a doua inviere a celor nelegiuiti fericiti si sfinti sint care au parte de 1 inviere pe care vor invia la a doa inviere atunci cum ne descopere si ne spune dumnezeu un lac de foc se va nimici pe satana si ingeri lui si omeni lui toti vor fi aruncati de vi in lacul de foc si pucioasa dumnezeu mai spune ca iazul de foc in care si satana va peri va fi moartea a doua si daca este moarte nare cum sa mai ramina cineva intrun foc vesnic dumnezeu mai vorbeste ca toti se vor deveni cenusa pe suprafata pamintului acesta este iadul este o erezi ca morti ajung direct in cer dupa moarte imediat asa sa nascut cultul sfintilor al mostelorsi le aduce inchinare aceasta este minciuna din eden a lui satana cind ia spus evei ca hotarit ca nu veti muri aceasta invatatur vine din paginism si a intrat si in crestinism si este de actoalitate in intrgime in toate bisericile prin aceasta invatatura multe suflete comunica direct cu maiestatea sa satanica fratilor cercetati indeaproape sfinta carte nu va luati dupa tot ce spune unul si altul de la amvoanele crestinatati satana mai are un pas ca tota lumea sa comunice cu el va face semne mari si puteri mincinoase ca lumea in final sai aduca inchinarea el din cer a dorit tronul lui dumnezeu si inchinarea cit despre suflet care se incarneaza si are un corp acolo sus stie tot ce se intinpla este o alta inselare a lui satana care voi mai vorbi in alt material
Nu este adevărat. Nu ați dat decât un singur loc din Biblie și ce este scris in cartea Eccleziastul sunt căutările spirituale ale lui Solomon. Doar la urmă el face concluzia dreaptă și spune că orice suflet va veni la judecată. Cei care afirmă că nu este iad se fac că nu văd concluzia cărții Eccleziastul de la sfârșit. Căutați să vedeți tot ce spune Biblia.
Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului - omul face alegerea, iar potrivit cu alegerea lui merge în rai sau în iad.