Bă săptămâna asta am promis două dileme ș-o poveste, încă nu le-am terminat pe toate, dar cu dilema asta de marți, eu zic că sunt în grafic..😅 Următorul clip o să fie vineri și mă refer la o poveste.😁 Cheers! 🍺
Eu zic ca are legatura cu universurile paralele sau,dupa o teorie pe care am vazut-o mai demult care spune ca big bangul este inceputul expandarii unviersului pana intr-un punct iar apoi se condenseaza toata materia inapoi in acel atom dupa care iar are loc big bang-ul iar timpul practic se reia incontinuu astfel ca noi am trait aceeasi viata intr-un numar infinit de ori iar unele amintiri dintr-un timp anterior al unui univers anterior raman "inmagazinate" in memorie si atunci cand avem aceea experienta ne readucem aminte dar nu si ca a fost in alt timp,alta viata,alt univers si astfel asta este teoria mea despre deja vu.REPET este doar o teorie care se bazeaza pe alta teorie care sunt decat teorii nu e nimic concret asa ca fara hate.Sper ca te-am ajutat cu raspunsul meu si ca nu te-am oripilat.Mersi ca ai citit pana la final!
Salut. Eu am o dilema... Ști inceputurile alea de filme gen, "interzis copiilor sub 11 , 12, 14, 18 ani" ? Cum anume se stabilește varsta ? Cum se măsoară gradul de violența sau sexualitate?
Nu stiu de filme, dar stiu despre jocurile video ca primesc rating-uri de varsta in functie de cateva criterii (cel mai probabil e la fel si cu filmele). Mai exact, criteriile astea ar fi in primul rand gradul de violență, cat de "realista" e violența (de exemplu, daca isi ia unul un pumn in curtea scolii e "violență ușoară" daca isi ia unul un glont si moare e "violenta moderata", dar daca vine unul si cioparteste pe careva cu un topor si ii da ramasitele mancare la peste este "violenta extrema"), daca are continut sexual (si aici, cat de explicit este), daca este "horror" (si aici, cat de horror este), daca in film apar anumite comportamente daunatoare (droguri, rasism etc). Nu sunt astia toti factorii dar sunt principalii.
Dilema: De ce unii cresc înalți chiar daca au părinți scunzi? Si cum de pot creste mai înalți decat altii cu genetic mai bun? Daca si tu te intrebi asta, lasa un like sa vadă Jimmy.
Poate sa fie ori din cauza ca ai avut cv bunic mai inalt, ori ca ai cv boala.. si daca mergi la doctor si esti complet sanatos si nu ai avut nici-un bunic inalt, sa te uiti ce vecini inalti ai daca sti la ce ma refer

Deoarece oamenii consideră că dacă ai o problemă de vedere e din cauza cititului ... In general (majoritatea ) persoanelor cu ochelari citesc mai mult , au un limbaj mai elevat , și sunt mai timizi
Când au apărut pentru prima dată, erau recomandate ca tratament pentru majoritatea bolilor. Cred ca in scop medicinal.. (la tabac ma refer nu la țigările de azi cu 1.000 de substanțe în ele)
Chelesc si femeile, cunosc in familie femei care mai au par de o baie, trecute de 50 de ani . Si culmea ca 5 din 5 surori au fost la fel . Totul depinde de gena .
Mr. 200IQ Tu crezi ca dak vi si corectezi pe altii esti mai presus decat ei? Si eu MAM saturat de astia ca voi care NAU viata si corecteaza ce zic altii crezând ca ei sunt mai buni dar tot cu mana in pantaloni raman.
Daca te referi sa spui când oamenii sunt născuți ei au ochii albăstrui, nu e adevărat. Când un om se naște are o anumita culoare a ochilor (verde, maro, albastru) și cu aceea rămâne totdeauna.
Pentru ca ochii de nou nascut sunt foarte sensibili si o culoare deschisa nu atrage asa multa lumina ca o culoare inchisa, e un mecanism de aparare daca vrei sa ii spui asa
Berea a apărut acum cca. 6.000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat și a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare. Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate ști sigur unde a fermentat la început berea. Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3.500-2.900 î.Hr., au fost descoperite de curând în Godin Tepe, Mesopotamia(astăzi în Iranul de vest). ...cred 😂
Corecta explicatia. Problema noilor generatii de "corporatisti fericiti" fortat, e ca pustii intre 23-30 ani .. chelesc foarte des. Iar asta NU se intampla inainte de 1990 decat extreeeeeeem de rar (eu nu am intalnit asa ceva niciodata). Explicatia ar fi stresul? Sau poate anumite droguri ce la favorizeaza productia de thc? Inainte de 90 nu se drogau mai mult de 2000pers in toata tara, iar acum procentul este FIX pe dos, in plus au aparut si foarte multi "lideri" ce nascocesc numai chestii benefice care apar in urma consumului de droguri 😂😂.. insa e firesc sa-si apere adictia, sa-si acopere slabiciunea de caracter si spiritul teribil de fragil.
Eo am invatat la biologie dar multi inca nu deci s-ar merita sa faca o dilema despre asta Apropo e un sistem de auto aparare ca ei sa camufleza si pradatori nu ii gasesc
Pe televizoarele, monitoarele si telefoanele noi, imaginea este sub forma de informatie care spune ce culoare sa arate fiecare led. La televizoarele si monitoarele vechi(cu tub) interiorul ecranului era dat cu o soluție si din 'tub" erau "aruncati" diferiti electroni care faceau acea substanta sa lumineze într-o anumita culoare. Sper ca te-am lămurit!!
Eu am un raspuns caterinca Pantru ca cainii sunt prea prosti sa fuga dupa dupa femei iar femelele deoarece sunt prea proaste sa fuga dupa iubitul ei dupa ce a inselato
Pentru ca scriitorii dar si indivizi in general pe vremuri sculptau in pietre, avand in vedere ca nu exista inca hartia, sculptatul pe o piatra cu dalta si ciocanul fiind mult mai "logic" de la dreapta la stanga, sistemele de scriere pentru latină și greacă au fost inventate mai târziu, când hârtia a fost pusă la dispoziție
Am inceput să iau tratament pentru par: mă spăl pe cap cu șampon cu ulei de ricin și luasem câteva pastile pentru creșterea părului parca una pe zi, dar imi făceau pofta de mâncare și așa am renunțat... Fiindcă am mai pus vreo 3-4 kg in plus
Din cauza ca barbati au testosteron , si fetel au alta chestie [nu mai stiu cum se cheama..:(], si chestia care o au fetel , le ajuta se creasca mai repede, la fund si tate,, =)) [[no joke]]=)) si la barbati , ei cresc mai incet , dar intrec fetel pe la vreo 18 -22 ani, si p@@a, pieptul si marul lui adam, adica gatul se dezvolta, gatul , [adica se face vocea mai groasa]. Na plm am avut team la scoal pe tema asta =)), nu vrei sa inveti ,dar na.. uite..=))))
Din cauza stresului femeile incep sa aiba mai multe sarcini si responsabilitati.. ceea ce declanseaza extrogenul (hormonul specific la femei) si le face sa se maturizeze prematur
probabil se referea la surzii surzii nascuti cu această dizabilitate. Probabil ei nu gandesc cuvinte sau isi fac ei propria limba neintentionat, sau in eventual dau cate un sunet fiecărei litere din alfabetul dactil, din nou, neintentionat.
Două Dileme :de ce oamenii citesc când văd cuvinte fără să vreau în gând?, explicație:adică când te uiți la televizor fără să vrei citești. A doua Dilemă: de ce când ești singur acasă îți e frică? . Like să vadă Jimmy ești cel mai tare povestitor📖
Pai ca sa iti raspund la intrebare ar trebui sa gandim logic. Dupa parerea mea injuraturile si prostiile de genul acesta au inceput odata cu crearea lumii. Cei care folosesc astfel de expresi cred ca au anumite probleme pe care nu si le pot controla. Daca am folosi,, floricele pe campii'' nu cred ca s-ar mai numi injuratura. DA E SIMPLU !!! ;))
Cea mai mare parte din praf e piele moarta care cade de pe noi si este purtata de miscarea aerului, praful se depune peste tot dar e mai vizibil in locuri neinfluentate de miscare (nu numai inguste si mici): exemplu deasupra dulapurilor

Pentru ca acea comă poate ajunge la stări adânci care crimogeneaza corpul mai mult decât o simplă lovitură la un organ intern . Iar acea crimogenare produsă de comă afectează foarte mult funcții vitale care se decrimogenizeaza in timp
Coma e modul organismului de a se vindeca singur, economiseste nutrimenti pentru ce este cu adevarat important. De exemplu rabia ar putea fi tratata in 7 zile de coma (daca ar fi intr-un stadiu in care vaccinul ar fi inutil) PS Nu sunt foarte explicit dar nu sunt nici doctor 🤗🤗
Nu stie nimeni cum arata Dumnezeu, ci doar sfintii sunt pictati in icoane si Iisus , cei care au trait pe pamant, Dumnezeu Tatal, s-a aratat doar in diferite forme, ce de foc spre exemplu, Dumnezeu este pictat ca un simbol in anumite picturi sub forma unui triunghi cu ochi, sau a unui batran in alb, sau ceva reprezentativ, dar asta nu inseamna ca asa arata Dumnezeu!
Oamenii nu stiu cum arata Dumnezeu... Nu ai sa vezi icoana cu Dumnezeu, sau daca vezi e facuta cum si-ar fi imaginat oamenii. Exista doar imagini cu Sfinti ce au fost spuse din vorba in vorba pana astazi.
Pe drumul spre răstignire El a primit un prosop alb si cum era el plin de sânge cand s-a sters pe fata ia rămas imprimată pe prosop. De acolo Ap Luca a facut prima icoană cu D-zeu!
Temperatura scade o dată cu înălțimea(altitudinea). Everest are zăpadă, datorita înălțimii sale de peste 8400 m. Aerul se rarefiază, presiunea crescută și altitudinea, sunt principalii factori ai zăpezii permanente.🐨🐸
Bosorogi sunt de vină Le crește lor pensiile PSD-ul dracu să facă voturi prin profanare unor viitoare cadavre în plm Mai pe scurt ăștia sunt și mulți că cei mai mulți tineri sunt plecați în străinătate pentru bani
Amice, fain clip. Doua precizari pentru tine: 1. Pluralul de la folicul este FOLICULI si nu folicule. 2. Tratamentul cu citostatice pentru anumite cazuri de cancer (nu se aplica la orice forma de tumoare si in orice faza) se numeste chemoterapie (uneori chimoterapie) si nu chimio... cum te-ar face sa intelegi termenul chimo, care probabil ai dedus tu ca ar fi gresit. In rest, numai bine si keep up the good work!
Dilema : De ce fetele din vestul lumii in general arata mai batrane decat sunt si in estul lumii fetelr arata mai tinere decat sunt??? Like sa vada Jimmy
Dilema:De ce la uni oameni li se duc coșurile mai repede ca la alti,si de ce au oameni coșuri? Like dacă te-au enervat coșurile si încă te enervează.🤬🤬🤬
Asta mai mult se întâmplă la fete de multe ori chestia asta inseamna ca esti la pubertate dar când treci de o anumită vârstă adică dispare pubertatea dispar și coșurile + ca unele cosuri apar de la prea multă grăsime și dulciuri (sunt fată nu întreba)
Parul se albeste deoarece atunci cand imbatranesti melanina din par îsi pierde puterea de a mai da culoare parului (melanina este oarecum pigmentul care da culoare parului)
Parul este alb,, numai ca, atunci cand esti bebelusi , adolescent si om matur , acesta se coloreaza,, [ nu stiu cum sa explic] , iar cand ajungi la batranete se face alb , culoarea lui normala, pentru ca acesta [corpul] nu il mai poate colora =)))
Aproximativ 583 la barbați si la femei 560 depinde sunt cazuri în care femeile şi barbați vad mai multe culori decat noi restul ei au nişte gene mai dezvoltate
Primele băuturi fermentate au apărut cel mai probabil alături de dezvoltarea agriculturii cerealiere cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, dar de la cine a pornit cu siguranta nu se stie din motiv ca aceasta s-a raspandit foarte repede peste tot in lume
Dilema cuvântului,,inainte".Adică atunci cand spui pune ceva inainte sau am ajuns înaintea ta adica primul sau inainte adica in fața.Inainte trecut ,mergem inainte adica in fața.Cum vin toate astea?
Bă săptămâna asta am promis două dileme ș-o poveste, încă nu le-am terminat pe toate, dar cu dilema asta de marți, eu zic că sunt în grafic..😅
Următorul clip o să fie vineri și mă refer la o poveste.😁
Cheers! 🍺
Ce bine o poveste vineri
M
Cheers!!!👌👌👌
Uau
Cine a inventat cărămida
Dilema “ deja vu”.
Iese o poveste interesantă👌🍻
Like sa ajunga la jimmy
Eu zic ca are legatura cu universurile paralele sau,dupa o teorie pe care am vazut-o mai demult care spune ca big bangul este inceputul expandarii unviersului pana intr-un punct iar apoi se condenseaza toata materia inapoi in acel atom dupa care iar are loc big bang-ul iar timpul practic se reia incontinuu astfel ca noi am trait aceeasi viata intr-un numar infinit de ori iar unele amintiri dintr-un timp anterior al unui univers anterior raman "inmagazinate" in memorie si atunci cand avem aceea experienta ne readucem aminte dar nu si ca a fost in alt timp,alta viata,alt univers si astfel asta este teoria mea despre deja vu.REPET este doar o teorie care se bazeaza pe alta teorie care sunt decat teorii nu e nimic concret asa ca fara hate.Sper ca te-am ajutat cu raspunsul meu si ca nu te-am oripilat.Mersi ca ai citit pana la final!
De ce visam ce se va intampla, iar cand traim momentul avem doar starea de deja vu si nu putem sa ne aducem in totalitate aminte pentru a prevenii?
Eu zic ca in Fortnite nu se intampla
Este ceva....dar nu este.....este un fel de halucinatie....
Îmi place ca ai inceput sa postezi mai des si pe canalul ăsta....
Bravo Jimmi
Bravo Jimmy! Îmi plac videoclipurile tale!!😊😉
Salut. Eu am o dilema... Ști inceputurile alea de filme gen, "interzis copiilor sub 11 , 12, 14, 18 ani" ? Cum anume se stabilește varsta ? Cum se măsoară gradul de violența sau sexualitate?
Pai la 18 e dacă se fut sau nu
Boss eu ma uit la filme de 15 ani si am 10
:)
Cu violențometrul !
Te-am lămurit ??? 😂😂😂
Nu stiu de filme, dar stiu despre jocurile video ca primesc rating-uri de varsta in functie de cateva criterii (cel mai probabil e la fel si cu filmele). Mai exact, criteriile astea ar fi in primul rand gradul de violență, cat de "realista" e violența (de exemplu, daca isi ia unul un pumn in curtea scolii e "violență ușoară" daca isi ia unul un glont si moare e "violenta moderata", dar daca vine unul si cioparteste pe careva cu un topor si ii da ramasitele mancare la peste este "violenta extrema"), daca are continut sexual (si aici, cat de explicit este), daca este "horror" (si aici, cat de horror este), daca in film apar anumite comportamente daunatoare (droguri, rasism etc). Nu sunt astia toti factorii dar sunt principalii.
Dilema:
De ce japonezii și chinezii au ochii diferiți de ai noștri???
Like să vadă Jimmy/regele băuturii
Pt Ca Au Lins Lamaie
@@ZaDomo nu cred🤣🤣🤣
Pentru ca erau zburliti de mici
Buna idee
Numai dai dracu ca sunt urâți
Dilema:
De ce unii cresc înalți chiar daca au părinți scunzi? Si cum de pot creste mai înalți decat altii cu genetic mai bun? Daca si tu te intrebi asta, lasa un like sa vadă Jimmy.
Poate sa fie ori din cauza ca ai avut cv bunic mai inalt, ori ca ai cv boala.. si daca mergi la doctor si esti complet sanatos si nu ai avut nici-un bunic inalt, sa te uiti ce vecini inalti ai daca sti la ce ma refer
Poate sa fie ori din cauza ca ai avut cv bunic mai inalt, ori ca ai cv boala.. si daca mergi la doctor si esti complet sanatos si nu ai avut nici-un bunic inalt, sa te uiti ce vecini inalti ai daca sti la ce ma refer
Asta nu contează de părinți
Poti moșteni înălțimea de la un bunic, străbunic etc
Depinde de hormoni și de ce activități faci , spre exemplu sport
Salutare, uite aici o dilemă ,sper să faci un video despre ea:de ce femeile au celulită și bărbații nu au. Faci o super treabă. M-am și abonat. 👍
AdioGringo 81 pentru ca ele nasc și după naștere apar la unele femei anumite probleme cauzate de creșterea in greutate după sarcina
Dilema:De ce vacile se unfla și mor de la ghizdei? LIKE sa vadă Jimmy
Nu mor
Ba da.
Pentru ca ghizdeiul e defapt un monstru
Pentru ca o data o gramada de ghizdei era dusman cu vacile ,
Pt ca ghizdeiele is de fapt baloane XD
Am o mare dilemă:
În ce limbă gândesc oamenii care se nasc surzi?💁🏻♂️
Buna iidee
Și eu sunt curios
Tot in limbajul semnelor
Si animalele in ce limbă gândesc? Mhm, probabil memorează secvențe/persoane si 'gandesc' in imagini :))
Ce mai mișto intrebare Jimmy te rog raspunde
Idee pentru dilemă: de ce si cum cresc ciupercile otravitoare? Alea care l-au dezamagit pe jimmy.
Ciupercile otrăvitoare cresc la fel ca și celelalte tipuri de ciuperci, iar otrava e un mecanism de apărare.
genial . place vocea ta si canalul, bravoooo
Dilemă: De ce se face legătura directă între ochelari și inteligență?
Pentru că cei care citesc mult poarta ochelari
Pentru ca cei cu ochelari sunt văzuți ca niște "Tocilari", adică ca învață mult! =)
Deoarece oamenii consideră că dacă ai o problemă de vedere e din cauza cititului ... In general (majoritatea ) persoanelor cu ochelari citesc mai mult , au un limbaj mai elevat , și sunt mai timizi
Nu se face...
Serios nst de ce
De treflă :))
Dilema:
Dece chinezi si japonezi au fizionomia feței diferită de restul oamenilor?
In general din cauza climei
In timp ce se inaste chinezu* isi pune mainile pe ochi si spune *Doamne de ce-s chinez
Un cuplu de gemeni, s-a întâlnit cu alt cuplu de gemeni, și mna...
Pt ca asa suntem noi
Suna interesant
Dilema:
De ce au fost inventate țigările
Like sa vadă Jimmy
Pentru relaxare
@@Alex-wy8mz Relaxare eternă =)))
Ca sa calmeze oamenii eu asa am auzit
Cand sau inventat țigările oamenii credeau că sunt sănătoase
Când au apărut pentru prima dată, erau recomandate ca tratament pentru majoritatea bolilor. Cred ca in scop medicinal.. (la tabac ma refer nu la țigările de azi cu 1.000 de substanțe în ele)
Chelesc si femeile, cunosc in familie femei care mai au par de o baie, trecute de 50 de ani . Si culmea ca 5 din 5 surori au fost la fel . Totul depinde de gena .
Jimmy
De ce câini au mereu dinții albi? (Ma cheamă Șerban Radu)
Sper sa apar în dilemă.
Am zis să încerc și eu.
Nu ii au mereu albi,credema
Ca ei mereu mananca iarba si iarba are stropi de apa
Cainii* ; crede-ma
Invatati in Plm sa scrieti ca m-am saturat de analfabeti
Mr. 200IQ Tu crezi ca dak vi si corectezi pe altii esti mai presus decat ei? Si eu MAM saturat de astia ca voi care NAU viata si corecteaza ce zic altii crezând ca ei sunt mai buni dar tot cu mana in pantaloni raman.
ca nu fumeaza ca noi :))
Dilemă:De ce avem la început ochi albaștri?
Like să vadă Jimmy
Daca te referi sa spui când oamenii sunt născuți ei au ochii albăstrui, nu e adevărat.
Când un om se naște are o anumita culoare a ochilor (verde, maro, albastru) și cu aceea rămâne totdeauna.
@@deumo6176 nu este adevărat.
Când ne naștem majoritatea avem ochi albăstri.
Pentru ca ochii de nou nascut sunt foarte sensibili si o culoare deschisa nu atrage asa multa lumina ca o culoare inchisa, e un mecanism de aparare daca vrei sa ii spui asa
Pentru ca asa a hotărât Night's King
Dilema: Cand a fost creată berea și unde ???like sa vadă Jimmy
daca mai tin bine minte au fost aztecii sau vikingi
A făcut videoclip despre asta...
Berea a apărut acum cca. 6.000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat și a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate ști sigur unde a fermentat la început berea.
Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3.500-2.900 î.Hr., au fost descoperite de curând în Godin Tepe, Mesopotamia(astăzi în Iranul de vest).
...cred 😂
Demult paa
Bereeeeeee...... Ba gimmy daca vezi asta zine despre nere
Corecta explicatia.
Problema noilor generatii de "corporatisti fericiti" fortat, e ca pustii intre 23-30 ani .. chelesc foarte des. Iar asta NU se intampla inainte de 1990 decat extreeeeeeem de rar (eu nu am intalnit asa ceva niciodata).
Explicatia ar fi stresul? Sau poate anumite droguri ce la favorizeaza productia de thc? Inainte de 90 nu se drogau mai mult de 2000pers in toata tara, iar acum procentul este FIX pe dos, in plus au aparut si foarte multi "lideri" ce nascocesc numai chestii benefice care apar in urma consumului de droguri 😂😂.. insa e firesc sa-si apere adictia, sa-si acopere slabiciunea de caracter si spiritul teribil de fragil.
Dilema :de ce arabii scriu de la dreapta la stânga și nu invers? PS : like se vada Jimmy
.. EDIT: Mersi mult pentru like-uri de la toti!!!
Din cauza religiei :'
Pentru ca vor si pentru ca pot
Pentru că aşa au moştenit ei să scrie,şi e un simbol care arată respectul tău.
Boss asa vor ei. N ai ce face!!😅
pentru ca se ard in cur
DILEMA:
VOCEA DIN MINTE FACE GANDIREA SA ACTIONEZE SAU GANDIREA ACTIVEAZA VOCEA DIN MINTE? (vocea eului cum ar zice S.Freud)
Buna dilema
@Master J, unde ai citit asta? Poti sa ma indrumi si pe mine pt cum as putea da de această informație? Sună prea interesant
Ba da-o dreacu de voce
lool,sper sa vada jimmy
@@justin_cta7362 Vocea din minte ....Nu vocea normala :)
Dilemă: de ce apă fierbinte întărește ouăle, dar înmoaie macaroanele? 🤔🤔
De smecher
Pt ca macaroane le sunt făcute din ingrediente multe și diferite față de oua
Îmi întărește coaiele mele DAIA👳👳👳👳👳
😂😂😂😂😂😂😂👍
Apa îmi fierbe ouăle mele °°
Dilemă: De ce cameleonul iși poate schimba culuarea și cum o face?
Like ca să vadă Jimmy că de ce nu :)
Am invatat la biologie
@@teodormihalache5698 eu inca nu deci n-o
@Estera Lup ms
O face că vrea și că poate
Eo am invatat la biologie dar multi inca nu deci s-ar merita sa faca o dilema despre asta
Apropo e un sistem de auto aparare ca ei sa camufleza si pradatori nu ii gasesc
Dilemă: cum se proiectează imaginea pe TV, smartphone,like să vadă și Jimmy👍👍👍👍👍👍
Asta e cat se poate de simplu, clip de 2 minute
Pe televizoarele, monitoarele si telefoanele noi, imaginea este sub forma de informatie care spune ce culoare sa arate fiecare led. La televizoarele si monitoarele vechi(cu tub) interiorul ecranului era dat cu o soluție si din 'tub" erau "aruncati" diferiti electroni care faceau acea substanta sa lumineze într-o anumita culoare. Sper ca te-am lămurit!!
Cât m-am uitat la episodul asta mi-au căzut 5 fire de păr 😂😂😂
🤣🤣🤣
Dilema:
Cum sa inventat berea
Like să vadă jimmy
Andrei Manea i-am propus și eu dar se pare ca nu a vazut
Si cine a inventat-o?
Pur si simplu
cauta pe google
Cine a inventato???
Daca oamenii nu vad aerul,oare peștii vad apa sau aerul?
Like să vadă Jimmy
Că tu ești prost și pești sunt deștepți
@@blondublondublondu461 cati 8 ani ai?
@@dumeaalexandru6609 darie alexandru
Cf BOSS
Nu ma noi vedem apa si nu vedem aerul si pesti nu vad apa da vede aerul
Dilema:
De ce jimmy posteaza atât de rar?
pentru ca durează mult sa faci o animatie
Pentru ca are doua canale
Ii e lene
Pentru ca așa vrea pwla lui
Pt ca mai are si viata gen
Dilemă:De ce avem momente de dejavu?Like să vadă Jimmy.Este o întrebare buna.
Da asa este dc se intampla asta ??
Ba chiar, dece?🤔🤔🤔
Ce e ala DEJAVU ?
Acele momente când ai impresia cā le-ai mai trāit odata(mi se intimpla des)
Deoarece nu stiu
Dilema: de ce pisicile urasc apa dar totusi le plac pestii?
Like sa vada jimmy
Lol
Sau Coca-Cola
Ele urăsc apa pentru că au blană. E ca si cum ai face duș cu hainele pe tine ! Și iubesc peștii pentru că sunt delicioși !
Pentru ca le plac mâncarea.Nu ai vazut cum mănâncă ca spartele,si a 2-a zi vor si mai multa mâncare?Nesaturatele drq
Urasc apa pentru ca in trecut a fost un razboi dintre pisici si apa si pesti sunt soldati pe care trebuie sa îi omoare
De ce vinul de tara este diferit de cel de la carrefour?
DILEMA: De ce ne gadilam? si de ce nu toti oameni se gadila??
LIKE SA VADA JIMMY
Eu nu ma gadil! :))
Este o reacție de autoapărare a organismului
Eu nu ma gadil
pt ca corpul tau deja stie ca vei fi gadilat :I
astai o buna intrebare
Dileme:
•De ce toți chinezii , asiaticii și coreenii arată aproape identic?
•Like să vadă Jimmy
Au gena asemănătoare și fac parte din aceeași categorie : asiatici.
Nustiu
habar n-am
Nu doar chinezii, cam toti asiaticii
Dumnezeu a făcut fiecare om diferit, doar ca la chinezi s-a 😑😑plictisit
Dilemă :
De ce câini și pisicile nu se înțeleg între ele?
Dilemă : Care este sistemul de schimbare a vitezei de la bicicletă și cum ajuta asta să te deplasezi mai rapid sau mai încet ???
Fizica frate dao drecu
Încă o dilemă : de ce câinii urăsc pisicile
Like sa vadă jimmy😂
o pitică din cauza instinctului de vânătoare
Eu vroiam sa spun dilema asta!!! :(((
Nu îi adv ... Câinele meu îmi iubește pisicile
Eu am la tara o pisica si un caine care se iubesc
de mere
Dilema : cum de știu pasările locul exact în care merg atunci migrează?
Like ca să vadă Jimmy
E un instinct din naștere, la fel cum căței știu să înoate chiar daca nu i.a învățat nimeni și chiar daca nu au înotat în viața lor .;)))
Se folosesc de rotatia pamantului.
Din cauza campului magnetic al pamantului.
pai merg spre zonele calde si isi fac casa unde e destul de cald pentru ele cred
Au noroc
*DILEMĂ*
De ce fug câinii după bicicliști\mașini
Pentru că viteza de deplasare a biciclistului/mașinii dă impresia unui fugar. 🏃
Eu am un raspuns caterinca
Pantru ca cainii sunt prea prosti sa fuga dupa dupa femei iar femelele deoarece sunt prea proaste sa fuga dupa iubitul ei dupa ce a inselato
@@albert2672 Nu-i asa ca si scoala ai facut-o la caterinca?
Pentru ca ie mici taică
Este instinctul de vânătoare
Bă jimmy cum se formeaza ploaia și chiar și fulgerele
Dilemă :dc arabii scriu de la dreapta la stânga?
Like sa vadă Jimmy... 😅
pentru ca nu scriu de la stanga la dreapta =))
Că sa nu înțeleaga ceilalți;)))
Pentru ca sunt pe invers
Pentru ca scriitorii dar si indivizi in general pe vremuri sculptau in pietre, avand in vedere ca nu exista inca hartia, sculptatul pe o piatra cu dalta si ciocanul fiind mult mai "logic" de la dreapta la stanga, sistemele de scriere pentru latină și greacă au fost inventate mai târziu, când hârtia a fost pusă la dispoziție
De ce nu...
Cine a inventat băuturile alcoolice și de ce?
Like să vadă Jimmy
Egiptenii... Din greseala le-au inventat, au observat ca apa rezultata din fermentarea graului are gust bun, si aia a fost
Nu stiu cine dar cred ca sunt rude cu mine.
Le-au creat pt Jimmy din prezent
Un popă francez
Să bea Jimmy
Dilema: De ce se spune ca toate blondele sunt mult mai puțin deștepte decât femeile care nu au parul blond.
Like sa vadă Jimmy.
Un simplu mit. Atât.
Pentru ca femeile blonde chiar sunt mai proaste =)))
Pentru că oameni sunt geloși și inventează minciuni(cunosc foarte multe fete blonde care sunt premiante)
E doar un mit ...
Motiv de ... discuții
Am inceput să iau tratament pentru par: mă spăl pe cap cu șampon cu ulei de ricin și luasem câteva pastile pentru creșterea părului parca una pe zi, dar imi făceau pofta de mâncare și așa am renunțat... Fiindcă am mai pus vreo 3-4 kg in plus
Dilemă:
De ce în Statele Unite temperatura se masoară în grade Fahrenheit și nu în grade Celsius?
Pentru ca asa vor ei cred
🤣
@@vdvcalin adv. VLADE CALINE
Fahrenheit boss se scrie
Fahrenheit*
Salut Jimmy
Dilemă:Cum functioneaza semafoarele si cand stiu sa dea rosu sau verde?
Sisteme. Învață, documentează-te.
Intre culoarea rosie si verde a semaforului sunt secunde setate de dinainte.
Com unii roboti sunt programati sa faca un anumit lucru, asa sunt peogramate si semafoarele sa schimbe culorile la un anumit interval
Cei care fac arest la domiciliu stau si numara cate masini trec si dupa fac un bilantz si seteaza semáforo...
@@saxag9 :)))))))))
De ce cameleoni își pot schimba culoarea?. Pls rezolvămi dilema. Like că să vadă Jimmy
Pentru ca ei au un fel de saculete cu , culori si cand vor o culoare deschid saculetul acela si au culoarea respectiva
Ca sa se camufleze de pradatori
Ei de la natură își schimbă culoarea.
Ca sa se camunfleze
@the eagle gaming foarte șmecheri
De ce cade parul de pe partea de sus a capului si cel de pe parti nu?
Dilema: Cum se manifesta visul?
Like sa vada Jimmy
Prin puterea mintii
dupa o bere deobicei
Oamenii votează PSD pt ca oamenii vor măriri de salariu
e o altercatie de ganduri fara sens(stiu ce e nu si cum se manifesta
Asa tac pac
Ba Jimmy de ce fetele se dezvolta mai repede decât băieții? Like ca sa vadă Jimmy!!!
Din cauza ca barbati au testosteron , si fetel au alta chestie [nu mai stiu cum se cheama..:(], si chestia care o au fetel , le ajuta se creasca mai repede, la fund si tate,, =)) [[no joke]]=)) si la barbati , ei cresc mai incet , dar intrec fetel pe la vreo 18 -22 ani, si p@@a, pieptul si marul lui adam, adica gatul se dezvolta, gatul , [adica se face vocea mai groasa]. Na plm am avut team la scoal pe tema asta =)), nu vrei sa inveti ,dar na.. uite..=))))
Suntem mai responsabile
Pentru ca is mai deștepte
@@marosoana8444 sunteti mai tute :))))) si cam proaste :)
Din cauza stresului femeile incep sa aiba mai multe sarcini si responsabilitati.. ceea ce declanseaza extrogenul (hormonul specific la femei) si le face sa se maturizeze prematur
Dilema: cum a apărut alfabetul?
Adică de exemplu a venit unul și a zis că r se scrie așa r?
Inveti tu in clasa a V-a!
Defapt nu se invata in clasa a Va
Eu stiu de la istorie ca a aparut pentru prima data un alfabet diferit iar apoi au aparut altele precum al nostru (a b c.....)
In clasa a 5a se invata
@@zolomenlol Baiatu', mai intai treci de clasa a 4-a si mai vedem noi!
Jimmy cum sa aflat curentul si focul???
Dilema:
în ce limba gandesc oameni care sunt surzi?
Da like👍sa vada Jimmy
La fel daca e roman vb romana pt ca in general surzesc in timpul vietii
probabil se referea la surzii surzii nascuti cu această dizabilitate. Probabil ei nu gandesc cuvinte sau isi fac ei propria limba neintentionat, sau in eventual dau cate un sunet fiecărei litere din alfabetul dactil, din nou, neintentionat.
Bună întrebare...
Cum să-ți răspundă Jimmy la ea...
În general, nici savanții nu pot citi gândurile
Oamenii care sunt surzi vorbesc prin semne
Gandesc tot in romana daca sunt romani pt ca pot citi pe buze
Dilema :de ce arabii scriu de la dreapta la stânga și nu invers? PS : like să vadă Jimmy ❤
Ca așa sunt ei obisnuiti
Pentru că da și pentru că pot :D
abiii
Pentru ca asa s-au obisnuit
Pt că ....arabi înțeleg in limba lor și ei zic că noi scriem invers
De ce , când eram mici și ne durea în gât (amigdalele),mama ne lega cartofi la gât?😂
Like să vadă Jimmy!
Ce?Se pune cartofi în gât? 😐 Am auzit pentru prima dată în viața mea..😐😐😐
Ca sa nu ni le lege de picior... si ca sa ne sugrumam xD
Nu știu cum dar chestia asta merge + putina țuică
😅😅😅😅
Alin GS 😂😂😂😂😂
Două Dileme :de ce oamenii citesc când văd cuvinte fără să vreau în gând?, explicație:adică când te uiți la televizor fără să vrei citești. A doua Dilemă: de ce când ești singur acasă îți e frică? . Like să vadă Jimmy ești cel mai tare povestitor📖
5:35 Jimmy de ce e chel?
Da.. =))) putin.. uitate pe insta la el
5:40 deci deasta esti tu chel in videouri😂
Dilemă :
Cine a inventat înjurăturile😂😂
Like sa vadă Jimmy!
Jimmy
E buna dilema asta.. eu cred ca oameni care s au saturat de neveste au inventat asta.. =))
Pai ca sa iti raspund la intrebare ar trebui sa gandim logic. Dupa parerea mea injuraturile si prostiile de genul acesta au inceput odata cu crearea lumii. Cei care folosesc astfel de expresi cred ca au anumite probleme pe care nu si le pot controla. Daca am folosi,, floricele pe campii'' nu cred ca s-ar mai numi injuratura.
DA E SIMPLU !!! ;))
Deoarece e frumos sa injuri :))) Cica oamenii destepti injura mult!
Prima injuratura a fost create pe baza lui jitler, de ce bunica Jimmy stie!
Jimy de ce au tigri au si pete pe piele
le-am numarat si nu sunt 100 mii de fire , m-ai mintit
@@Alex-tj1zs coaie a zis în gluma, tu chiar ești asa prost?
@@Alex-tj1zs esti prost rau, tu nu ti-ai dat seama că glumea?
tu ai prea mult timp liber
Dilema: De ce animalele imbatranesc mai rapid decât oamenii?
Like ca nu te doare mana
Sa vada Jimmy nu de alta😊
Din cauza hormonilor animalelor care se misca mult mai repede ca la oameni.
Din cauza ca animalele cresc mai repede decat un om(cam de 3 ori mai repede le cresc organele fata de oameni)
Deoarece cresc mai repede și mor mai repede
Deoarece la noi un 1 an la animale sunt 5 ani
Dumnezeu
Dilemă:de ce în locuri înguste,mici se crează praful și cum se crează praful like ca să vadă Jimmy cheerse.🍺🍺🍺🍻🍻🍻🍻🍻
Cea mai mare parte din praf e piele moarta care cade de pe noi si este purtata de miscarea aerului, praful se depune peste tot dar e mai vizibil in locuri neinfluentate de miscare (nu numai inguste si mici): exemplu deasupra dulapurilor
Cea mai mare parte din praf e piele moarta care cade de pe noi si este purtata de miscarea aerului, praful se depune peste tot dar e mai vizibil in locuri neinfluentate de miscare (nu numai inguste si mici): exemplu deasupra dulapurilor
Pentru că e foarte ușor și în spații largi se ridică iar în spații înguste nu
Pentru că e foarte ușor și în spații largi se ridică iar în spații înguste nu
Nu am idee
Jimmy vreau dilema nouă și o poveste nouă 😊😊
De ce parul își schimba culoarea la bătrânețe???...
Pentru ca incepe sa vina paduchii si ei sunt grii si o sa ai tot capul,din aceasta motivatie este parul schimbat
Melanina este devina
@@ieurospray1062 🤣🤣
@Ion Turețchi Nici nu a ajuns in clasa a VII-a... lasa-l!
David HD o sa inveti in clasa a7a , la biologie
De ce o coma pote dura chiar ani ?!
Like👇( ca sa vada Jimmy)
Motive medicale de sănătate. Ce, nu sunt doctor.
Pentru ca acea comă poate ajunge la stări adânci care crimogeneaza corpul mai mult decât o simplă lovitură la un organ intern . Iar acea crimogenare produsă de comă afectează foarte mult funcții vitale care se decrimogenizeaza in timp
Coma e modul organismului de a se vindeca singur, economiseste nutrimenti pentru ce este cu adevarat important. De exemplu rabia ar putea fi tratata in 7 zile de coma (daca ar fi intr-un stadiu in care vaccinul ar fi inutil) PS Nu sunt foarte explicit dar nu sunt nici doctor 🤗🤗
Jimmy pirmeste o notificare sa iti poata vedea com-ul, deci sa nu va mai aud “Like sa vada Jimmy👇❤️”😒
@@ioandascalu8533 și dacă cineva e în coma nu e chiar de rău cum credeam eu înainte. Dar se poate sa pierzi sau sa câștigi. Ori una ori alta ... aia e
Jimmy!!!!!
Pls rezolva dilema asta:
Cum au stiut cei care au inventat icoanele, cum arata Dumnezeu?
Pai il visa noapte pe Dumnezeu dasta
Daaaaaa
Nu stie nimeni cum arata Dumnezeu, ci doar sfintii sunt pictati in icoane si Iisus , cei care au trait pe pamant, Dumnezeu Tatal, s-a aratat doar in diferite forme, ce de foc spre exemplu, Dumnezeu este pictat ca un simbol in anumite picturi sub forma unui triunghi cu ochi, sau a unui batran in alb, sau ceva reprezentativ, dar asta nu inseamna ca asa arata Dumnezeu!
Oamenii nu stiu cum arata Dumnezeu... Nu ai sa vezi icoana cu Dumnezeu, sau daca vezi e facuta cum si-ar fi imaginat oamenii. Exista doar imagini cu Sfinti ce au fost spuse din vorba in vorba pana astazi.
Pe drumul spre răstignire El a primit un prosop alb si cum era el plin de sânge cand s-a sters pe fata ia rămas imprimată pe prosop. De acolo Ap Luca a facut prima icoană cu D-zeu!
Cum sa creat internetul ! Te urmăresc de mult si ma interesează asta
Dilema: Cine a invitat învățământul și cum? Like să vadă Jimmy! Huo școală 😂
Dumnezeu
Invatamantul a fost inventat de preoti...
✋
Galileo... Parca
Învățământul a fost inventat de Georgescu Parcat....
De ce pe vârful Everestului este zăpadă , dacă el este deasupra norilor ?
Like sa vada Jimmy , CHEERS !
Temperatura scade o dată cu înălțimea(altitudinea). Everest are zăpadă, datorita înălțimii sale de peste 8400 m. Aerul se rarefiază, presiunea crescută și altitudinea, sunt principalii factori ai zăpezii permanente.🐨🐸
Nynso da cum ajunge apa din nori deasupra norilor ? ( adica sumt destui vaporii de aer dintr-un aer asa rarefiat ? )
@@username436 Exista nori, Cumulonimbus care ajung la înălțimi de peste 10000 de metri. Nori de ploaie.
e zapada artificiala stai linistit
Ca sa nu fie cirese , ca le ciordesc romani
Dilemă:De ce oamenii mai votează PSD?
Bosorogi sunt de vină
Le crește lor pensiile PSD-ul dracu să facă voturi prin profanare unor viitoare cadavre în plm
Mai pe scurt ăștia sunt și mulți că cei mai mulți tineri sunt plecați în străinătate pentru bani
Adevarat, ce prosti sunt oamenii@-@
Dilema : Ce fel de oameni ar vota PMP ?
Sa voteze și altceva.
pentru ca sunt Penalii ca si Dragnea
Esti tare si povestile tale sunt mai tari ca tn
Jimmy
Dilema: Cum a fost inventat alfabetul chinezesc si de cine ?
Cheers!
Multumesc pentru 133 de like-uri
Răspuns:Pentru ca DE CE NU!!!?!?!
De un chinez in plm 😂😂😂
Chiar sunt curios !!
Ca sa vorbeasca si ei
alfabetul chinezesc a fost inventat de un om chinezesc ( glumesc )
Dilema: de ce oamenii pot fi foarte pitici “1m la 30 de ani” dau unii sunt foarte înalți “2/3m la 19 ani” ?
Boli Boli Boli
De la parinti
3 metri la 19 ani? 🤦♂️
Io cred ca depinde de ce mănânci și cât mănânci și cât dormi
Eu am 1.55 la 9 ani 😂😂😂 ma simt batran=))))
Uite o dilema foarte bună: Cum a apărut alfabetul??!?!
👇👇Like dacă ești curios!?!
pai cand s au inventat literele or fost scrise pe undeva si asa o ramas ordinea cred))
Fenicieni....ăă dă...am 10 ani si stiu asta nu esti atent/ă la istorie...
Copiii din ziua de azi...
😂😂😂😂
Cheers🍺
@@FilipFB-rh6jn nimeni nu te invata cum a fost creat....
Habar nam😂😂😂😂😂😂
@@captain.5827 inseamna noroc....si eu chiar am 10ani
Amice, fain clip. Doua precizari pentru tine:
1. Pluralul de la folicul este FOLICULI si nu folicule.
2. Tratamentul cu citostatice pentru anumite cazuri de cancer (nu se aplica la orice forma de tumoare si in orice faza) se numeste chemoterapie (uneori chimoterapie) si nu chimio... cum te-ar face sa intelegi termenul chimo, care probabil ai dedus tu ca ar fi gresit.
In rest, numai bine si keep up the good work!
Dilema : De ce fetele din vestul lumii in general arata mai batrane decat sunt si in estul lumii fetelr arata mai tinere decat sunt???
Like sa vada Jimmy
Fetele arată mai tinere decât sunt, deoarece majoritatea își fac operații estetice.
clima-alimentatia .. multe chestii
În vest e plin de balene de aia
De ce pot veda uni omeni mai bine noapta?
Dilema:De ce la uni oameni li se duc coșurile mai repede ca la alti,si de ce au oameni coșuri?
Like dacă te-au enervat coșurile si încă te enervează.🤬🤬🤬
Pai coșurile apar din cauza excesului de sebum. La un moment dat o sa treacă, ele țin până la terminarea adolescentei.
Asta mai mult se întâmplă la fete de multe ori chestia asta inseamna ca esti la pubertate dar când treci de o anumită vârstă adică dispare pubertatea dispar și coșurile + ca unele cosuri apar de la prea multă grăsime și dulciuri (sunt fată nu întreba)
Sau pot apărea și de la transpirație 😅
Ca sa ti urăști moaca
Din cauza lipsei de pizdă buci și sex oral 😂😂
Ce se folosea înainte de a se inventa paharele , cănile , sticlele, si alte vase din care bei sau mănânci?
De ce fetele se dezvoltă mai rapid decât băieții? (Mă refer la hormoni)
Like să vadă Jimmy!
pt ca fetele os capre
@@cuttyr1661 pt ca fetele sunt capabile sa faca lucruri mai grele ca băieții chiar dacă nu pare si nu se plâng ca voi, băieții!😫
@@cuttyr1661 🆒🚺👧👧
Nu ai raspuns la intrebarea lui, efectiv ai spus 2 perioade de varsta, dar de ce? Asta era întrebarea, nu când
Hai so aud si pasta🤣😂😂😂
Dilema:Ce se intampla cu corpul nostru dupa ce murim?
Like sa vada Jimmy
Pai te duci acolo sus ,iar corpul tau sta la -2m in pamant si se descompune si apoi raman oasele ;)
Păi visam încontinuu si ne transformăm în praf :))
Pai dupa ce mori corpu’ tau intra in pamant si d-acolo miezo cu mila. :)
Sângele nu mai circula și rămâne pe loc atât știu
Putrezește
cu ce influentiaza radiatile corpul uman ?
daca si tu vr sa sti asta apasa like !
Radiațiile sunt particule foarte puternice de curent electric.
Ne afectează deoarece glanda tiroidă le absoarbe din mediu in corpul nostru.
vrei sa te muti cu casa la chernobyl sau ce?))
Dacă nu-ți răspunde Jimmy te poți apuca de serialu' Chernobyl că afli de acolo tot ce vrei :))
@@dianasanta3866 sa il vada pe Vasia cum ajunge ×)
Succes să ajungi la Cernobyl. Vezi să dai și o tură cu roata :>
De ce literele sunt în ordinea asta în alfabet?
Bos iești tare hai cu milionu de abonați pentru jimi și la povesti cu Jimi și la Jimi Hex ține-o tot asa facem milionul și dai o bere
Jimmy:
Dilemă: DE CE PARUL SE ALBEȘTE CÂND ÎMBĂTRÂNEȘTI:like sa vada Jimmy
Parul se albeste deoarece atunci cand imbatranesti melanina din par îsi pierde puterea de a mai da culoare parului (melanina este oarecum pigmentul care da culoare parului)
Sau pentru ca expira 😂
Parul este alb,, numai ca, atunci cand esti bebelusi , adolescent si om matur , acesta se coloreaza,, [ nu stiu cum sa explic] , iar cand ajungi la batranete se face alb , culoarea lui normala, pentru ca acesta [corpul] nu il mai poate colora =)))
De ce oamenii se nasc cu culoarea irisului diferit?
Like să vadă Jimmy!🙏
Teodora Dragomir din cauza adn ului si a cromozomilor mosteniti de la mama si de la tata
@@deian4926 Nice🙏
De ce nu?
Genetica
Ca se picteaza in burta
BĂ Jimmy de ce se fac materii nefolositoare(desen muzica etc.) la scoala
Dilemă : De ce în filme doar femeile sunt posedate ?
Like să vadă Jimmy
Pentru că femeile sunt deja demonice. 😂
Pt ca virba aia femeile is dracu pe pamant=))
Datorita scriptului(scenariului) =)
Si cu ajutorul editarii si etc etc
Pentru ca ele sunt mai pruast e
cas sataniste :D
....
Am o dilemă
De ce jucrurile antice valorează in zilele de astăzi mai mult ca pe vremuri?
pentru-ca este ceva rar iar oamenii de stiinta sau chiar cei de la muzeu vrea sa le aiba pentru generatia urmatoare
Foarte jmecher episodul.
Idee:cati megapixeli are ochiul uman?
557 de megapixeli are ochiul uman, deci dilema rezolvata :)
69:)
578 :)
Aproximativ 583 la barbați si la femei 560 depinde sunt cazuri în care femeile şi barbați vad mai multe culori decat noi restul ei au nişte gene mai dezvoltate
Nush
Jimmy te înțeleg bine cu înregistrat o că și eu am aceleași probleme când fac și eu un episod UA-cam
Dilemă pt Jimmy:
Când și cum a fost inventată berea???
Sper să rezolvi dilema asta cândva...
Google?
Boss exista reteta pe net se foloseste drojdie de bere nu e ca si cum ai nevoie sa rezolve cineva aceasta dilema
Primele băuturi fermentate au apărut cel mai probabil alături de dezvoltarea agriculturii cerealiere cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, dar de la cine a pornit cu siguranta nu se stie din motiv ca aceasta s-a raspandit foarte repede peste tot in lume
Nu a fost inventata, a fost descoperită la fel că focul, din întâmplare.;))
egiptenii sunt primii care au inventat brerea ;)
Dilemă: De ce unii oameni sunt Stângaci și alții sunt dreptaci?
Like sa vada Jimmy
Depinde de care parte a creierului este mai activă.
Dilemă: Cine a inventat berea ?
Like ca sa vadă Jimmy 😂🍺💪
chinezii
Nemtii
Nemții ca de aia sunt numai meme uri despre germani cum beau bere ca disperați
Un bețiv pe nume jimmy uite răspunsul
Zet3rtop ba, beria a fost inventata de popoarele msiase( bețivii bețivilor dupa mine)
Dilema cuvântului,,inainte".Adică atunci cand spui pune ceva inainte sau am ajuns înaintea ta adica primul sau inainte adica in fața.Inainte trecut ,mergem inainte adica in fața.Cum vin toate astea?
Hey jimmy
Dilemaăăă: de ce foile cartii se ingalbenesc ??????
Că sa pisat câinele pe ele
De la bacterii si praf
Cand este mai veche
@@BadBoyz1231
V
Pt se i să pe ele
1:27 the best part =))))))))))))
Dilema:de ce le e frică pisicilor de apă?
Like sa vada Jimmy pls
De câini de mare !
Pt. Că ele se spala singure fara apa ci cu limba lor (scarbos)
Pt cα ele sunt finute si delicαte, dar ele se spαlα singure, cu limbα lor
Le place sa fie agile iar apa in blană le îngreunează și le provoacă un disconfort.
Ele nu se sperie de apă ci nu suportă să fie ude
De ce se dau de colind covrigi și portocale
Dilemă