Fiecare cuvânt al domnului doctor se așează liniștit și blând in urechile celor ce vor să audă și în mintea celor ce vor să cunoască! O onoare să particip ca și ascultător la aceasta emisiune, cu un asemenea invitat! Va mulțumesc!
Domnule profesor doctor Alexandru Vladimir Ciurea, vă mulțumim pentru că ne reamintiți cum ar trebui să ne comportaăm cu noi înșine, în familie și cu am putea factorii de stres care ne presează, ca o ghilotină. realitatea că orice ar face societatea , noi suntem aceea care trebuie să gestionăm sănătatea. Recomandările unui mdic de rangul dumneavoastră devine pentru noi momentul cheie de la care ar fi cazul să înțelegem , că fiecare dispune de propria energie de a-și gospădări fiecare clipă. Numai că adesea lăsăm totul pe altă dată.Am o vârstă care mă obligă .Sfaturile excelenței voastre sunt un adevărat tezaur.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să ascult cu maximă atenție toate informațiile și sfaturile domnului profesor doctor neuro chirurg Alexandru Vlad Ciurea.M-a impresionat deosebit de plăcut personitatea dumnealui,modul de a explica clar,pe înțelesul tuturor,vocea și privirea calde,frumusețea și bunătatea sufletească care îi radiau continuu.Deși multe din cele prezentate le știam,totuși felul cum ni le-a spus au acționat,cel puțin pentru mine,în sensul de a da mult mai mare atenție acestui minunat organ creierul,dar și întregului organism.În iureșul și stresul cotidian,din dorința de a performa mereu și a face față cu brio cerințelor,noi scăpăm din vedere,de multe ori, necesitățile esențiale pentru ca organismul nostru să funcționeze la parametrii normali,biologici pentru care a fost creat; nu odată îl forțăm peste limitele sale biologice. În mod deosebit creierului care este coordonatorul funcționării morfo fiziologice a întregului organism trebuie să-i a ocordăm o deosebită atenție și nu trebuie suprasolicitat, trebuie să-i acordăm odihna,alimentația și regimul de lucru,antrenament,relaxare, optime pentru a fi sănătos.Toate acestea nu le-a destăinut, totodată atenționându-ne,în această emisiune, acest cu totul deosebit medic profesor doctor neuro chirurg Alexandru Vlad Ciurea! Îi mărturisesc acestui ilustru OM, că fiul meu este medic și deși am îmbrățișat o profesie tehnică,am reușit,în mod special pentru el să-i ofer dintre multele și principalele spuse în această emisiune.Și rezultatele s-au văzut și se văd.Tot timpul i le-am spus,dar în mod deosebit i-am atras atenția că acest minunat organ creierul trebuie antrenat,pus la treabă logic,alimentat cu nutrienții necesari,cu un regim de lucru sănătos și mai ales nu trebuie supra solicitat.Vă mulțumesc,pe această cale, în mod deosebit domnule medic profesor doctor!Desigur îi voi transmite fiului meu acest video! Vă doresc din toată inima mulți ani cu multă sănătate, împliniri și toate cele bune! La fel și familiei dumneavoastră! Vă rog să ne mai bucurați și învățați cu asemenea informații ! Multe mulțumi realizatorului emisiunii, căruia îi doresc multă sănătate și toate cele bune dumnealui și familiei!
exceptional profesor cu explicatii clare pt persoane non medicale ca profesie - neurologie explicata foarte clar !!! multa sanatate domnului prof A.V. CIUREA !!! MINUNATA EMISIUNE!
Stimate Domn Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea v am ascultat cu mare interes emisiunea minunată și sfaturile care ni i le dați sunt de mare folos. Dumnezeu sa va dea sănătate! Și realizatorului d stra felicitări! Cu mult respect! Vă mulțumesc!
Domnule doctor este o placere sa va ascultam,aveti o voce deosebit de linistitoare si calma! Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si sa ne traiti,om minunat! Multumim pentru explicatiile date! Va iubim!
Trebuie remarcat și subliniat că școala Românească de Medicină a dat omenirii meci și savanți iluștri,cum de altfel poporul Român a dăruit personalități profesionale deosebite ! Trebuie spuse mai des,arătându-se activitatea și viața acestora, pentru a fi exemple demne de urmat pentru tinerii noștri,dar și pentru cei mari! Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest popor!
Eu de exemplu mă culc mai mareu după ora 00:00 noaptea și dimineața la ora 6 sau 7 mă trezesc și nu mă simt obosită. De 16 ani de zile nu mai lucrez și nici prea mare lucru nu fac prin casă, dar treaba este că mi-am schimbat locul, țara de 16 ani de zile și eu acasă nu am programe românești la televizor și tot timpul caut pe UA-cam programe românești interesante și găsesc videouri peste vudeouri care mai de care interesante și în felul acesta mă apucă miezul nopții și chiar ora 2 sau 3 dimineața, iar eu dimineața cînd mă trezesc pe la ora 6 sau 7, nu mă simt obosită. Acum eu am o întrebare. Pot avea probleme cu creierul în viitor???
Plantele sunt cele care refac organismul, organismul uman este creat pentru a le consuma, este un efort deosebit pentru el sa consume proteina animala.
Salut Domnule Doctor va multumesc din suflet si din inima sa aud aceste sfaturi foarte interesante pt.mine. Si eu sant un om din Comanesti judetul Bacau traiesc de mai bine de treizeci de ani pe strazi.Astazi traiesc an Italia Orasul Trieste.ca persoana fara adapost desocupat fara servici si alerg ziua foarte mult pt.un ban ma descurc cum pot.Nam cautat de lucru an italia.Dar ce pot sa va spun adevarul traiesc la mila italienilor.Antre timp mai fac si sport cand simt nevoia si sa fiu odihnit bine Dar sa stiti ca dorm foarte putin noaptea datorita gandurilor stresului nustiu cred ca sufar de o boala de o depresie am avut o italianca cu care am stat cu ea aproape un an si ma lasat pt.ca sant sarac si de atunci a trecut cam cinci ani de cand ma lasat si nam uitato nici an ziua de azi si o mai caut si acum pe Facebook si la telefon si nu mai vrea sa se antoarca cu mine anapoi.Am si denunt facut de ea la politie. Mama mia spus ca este o prostituata. scuzati expresia dar asa este asta este adevarul. si nustiu ce sa fac poate puteti sami dati un sfat ma rog si la biserica pt.sanatatea mea si a parintilor mei ce sa fa asta este. Varsta mea am 46 de ani sant nascut la data de 1.8.1974.ca sa stiti varsta mea.Ce sa fac asta este merg cu Dumnezeu anainte.Daca aveti timp liber astept un raspuns de la dumneavoastra spre binele meu pt.sanatatea mea va multumesc multa sanatate Doamne ajuta.
Eu am problemă cu tensiunea, dar nu mănînc sărat, prăjit, unsuros,dulce , beau valerianca ierburi plus ceai de păducel, mulțumesc lui Dumnezeu, acum e mai bine.
Interesant,dacă apărea o știre despre un nenorocit de interlop ordinar sau un politician puturos și obez ce doarme în parlamentul României pe banii nostri, imediat apăreau câteva sute de comentarii. Un om extraordinar și un doctor desăvârșit în meserie și nu numai. De unde să știe medicul nostru din zilele noastre, unde să pună punctul pe ,,i,, atunci când consultă un amărât de pacient, când el vine la servici mort de obosit, după o noapte de discotecă, sau cum a ajuns el ,,medic,, pe sacosele de brânză și damijenele de țuică trasă de trei ori să ajungă la 75 de grade ca în oaș. Să ne trăiți mulți ani sănătoși, fericiți și binecuvântați. Respect.
În dreapta sus, aveți 3 puncte pe ecran. Apăsați. Apoi, o sa observați cum scrie "viteza redare" - apăsați pe cifrele care indica viteza. Sub zero, e m incet
Domnu profesor de ce nu recomandați canabisul medical Pt boala picioarelor obosite aici in isdrael asta ce le da la oameni cu aceasta boala am o prietena care are aceasta boala și de cind ia canabis medical in sfirsit se poate odihni
Ce voce calda are dl. Profesor, o somitate inteligenta si coerenta in ceea ce spune. Un OM mare si minunat.
Ce mod liniștitor de a vorbi, domnule doctor! E o placere sa va ascult!
Fiecare cuvânt al domnului doctor se așează liniștit și blând in urechile celor ce vor să audă și în mintea celor ce vor să cunoască!
O onoare să particip ca și ascultător la aceasta emisiune, cu un asemenea invitat!
Va mulțumesc!
Aceste emisiuni medicale ajuta la cultivarea poporului și l învață cum să și trăiască viața mai bine
Domnule profesor doctor Alexandru Vladimir Ciurea, vă mulțumim pentru că ne reamintiți cum ar trebui să ne comportaăm cu noi înșine, în familie și cu am putea factorii de stres care ne presează, ca o ghilotină. realitatea că orice ar face societatea , noi suntem aceea care trebuie să gestionăm sănătatea. Recomandările unui mdic de rangul dumneavoastră devine pentru noi momentul cheie de la care ar fi cazul să înțelegem , că fiecare dispune de propria energie de a-și gospădări fiecare clipă. Numai că adesea lăsăm totul pe altă dată.Am o vârstă care mă obligă .Sfaturile excelenței voastre sunt un adevărat tezaur.
RESPECT !O VALOARE DE OM AVEM NEVOIE DE VALORI CA DUMNEAVOASTRA!
Mi-a făcut o deosebită plăcere să ascult cu maximă atenție toate informațiile și sfaturile domnului profesor doctor neuro chirurg Alexandru Vlad Ciurea.M-a impresionat deosebit de plăcut personitatea dumnealui,modul de a explica clar,pe înțelesul tuturor,vocea și privirea calde,frumusețea și bunătatea sufletească care îi radiau continuu.Deși multe din cele prezentate le știam,totuși felul cum ni le-a spus au acționat,cel puțin pentru mine,în sensul de a da mult mai mare atenție acestui minunat organ creierul,dar și întregului organism.În iureșul și stresul cotidian,din dorința de a performa mereu și a face față cu brio cerințelor,noi scăpăm din vedere,de multe ori, necesitățile esențiale pentru ca organismul nostru să funcționeze la parametrii normali,biologici pentru care a fost creat; nu odată îl forțăm peste limitele sale biologice.
În mod deosebit creierului care este coordonatorul funcționării morfo fiziologice a întregului organism trebuie să-i a ocordăm o deosebită atenție și nu trebuie suprasolicitat, trebuie să-i acordăm odihna,alimentația și regimul de lucru,antrenament,relaxare, optime pentru a fi sănătos.Toate acestea nu le-a destăinut, totodată atenționându-ne,în această emisiune, acest cu totul deosebit medic profesor doctor neuro chirurg Alexandru Vlad Ciurea! Îi mărturisesc acestui ilustru OM, că fiul meu este medic și deși am îmbrățișat o profesie tehnică,am reușit,în mod special pentru el să-i ofer dintre multele și principalele spuse în această emisiune.Și rezultatele s-au văzut și se văd.Tot timpul i le-am spus,dar în mod deosebit i-am atras atenția că acest minunat organ creierul trebuie antrenat,pus la treabă logic,alimentat cu nutrienții necesari,cu un regim de lucru sănătos și mai ales nu trebuie supra solicitat.Vă mulțumesc,pe această cale, în mod deosebit domnule medic profesor doctor!Desigur îi voi transmite fiului meu acest video! Vă doresc din toată inima mulți ani cu multă sănătate, împliniri și toate cele bune! La fel și familiei dumneavoastră! Vă rog să ne mai bucurați și învățați cu asemenea informații ! Multe mulțumi realizatorului emisiunii, căruia îi doresc multă sănătate și toate cele bune dumnealui și familiei!
Domnul doctor sa ne trăiți va ascult cu mare drag
Multumesc din toata inima. Bunul Dumnezeu sa va dea SANATATE si sa fim cu totii SANATOSI.
exceptional profesor cu explicatii clare pt persoane non medicale ca profesie - neurologie explicata foarte clar !!! multa sanatate domnului prof A.V. CIUREA !!! MINUNATA EMISIUNE!
A fost o placere sa va ascultam !!!
Felicitări !Vă ascult cu mare drag !
Superba emisiune!!Dumnezeu sa va binecuvinteze domnule profesor dr.si aceasta emisiune!!!Foarte educativa tema!
Stimate Domn Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea v am ascultat cu mare interes emisiunea minunată și sfaturile care ni i le dați sunt de mare folos. Dumnezeu sa va dea sănătate! Și realizatorului d stra felicitări! Cu mult respect! Vă mulțumesc!
Multumim dle doctor... multe nu stim ..altele nu reușim...multa sanatate!!!
MULTUMESC!Felicitari si Respect!
Sanatate multa domnu doctor
Foarte frumos explicat...mulțumim domnului doctor...Dumnezeu sa îl binecuvinteze cu viata eterna...👍🕊🙏
Domnule doctor este o placere sa va ascultam,aveti o voce deosebit de linistitoare si calma!
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si sa ne traiti,om minunat!
Multumim pentru explicatiile date!
Va iubim!
Multumim mult pt .indicati .
Trebuie remarcat și subliniat că școala Românească de Medicină a dat omenirii meci și savanți iluștri,cum de altfel poporul Român a dăruit personalități profesionale deosebite ! Trebuie spuse mai des,arătându-se activitatea și viața acestora, pentru a fi exemple demne de urmat pentru tinerii noștri,dar și pentru cei mari! Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest popor!
* medici și savanți...
Mulțumesc!Foarte bună emisiunea!D l profesor"de exceptie ''Felicitari!
Dumnezeu sa va dea sanatate ptr ca m-ati scapat de chinurIle si durerile coloanei.
Va multumesc frumos.
Thank you!
Sunteți un doctor foarte bun in profesia dumneavoastră și aveți o voce caldă sintet apropiat de pacienți sănătate multă și viață lungă felicitări
Doctori adevarati ai Romaniei, care doresc binele oamenilor si isi fac meseria cu onoare! Felicitari dl doctor 👏👏👏👏, salutari din Canada 🇨🇦 🤗
Super om
Cult calm excelent
Domnule doctor , Dumnezeu sa va binecuvanteze . e o placere sa va ascult, . Multumim pentru informatiile oferite .
Foarte important antă emisiunea multumesc mult.
Mulțumim! 😍
Frumos explicat ♥️ RESPEKT 🙏🏼
SUPER
Mii de aprecieri pentru modul în care explică D-nul doctor
Eu de exemplu mă culc mai mareu după ora 00:00 noaptea și dimineața la ora 6 sau 7 mă trezesc și nu mă simt obosită.
De 16 ani de zile nu mai lucrez și nici prea mare lucru nu fac prin casă, dar treaba este că mi-am schimbat locul, țara de 16 ani de zile și eu acasă nu am programe românești la televizor și tot timpul caut pe UA-cam programe românești interesante și găsesc videouri peste vudeouri care mai de care interesante și în felul acesta mă apucă miezul nopții și chiar ora 2 sau 3 dimineața, iar eu dimineața cînd mă trezesc pe la ora 6 sau 7, nu mă simt obosită.
Acum eu am o întrebare.
Pot avea probleme cu creierul în viitor???
Asa e. Am pățit, e foarte rau. Doctorul mi-a recomandat sa iau o pauza totală de la orice activitate timp de un an și sa dorm mult
MULTUMESC PTR.SFATURILE CA NI LE DATI ESTE O PLACERE SA VA ASCULT DE FIECARE DATA.
Plantele sunt cele care refac organismul, organismul uman este creat pentru a le consuma, este un efort deosebit pentru el sa consume proteina animala.
Foarte corect lamurit....de medik...asa placut la vorbire....modul de veata sanatos
Multumim pentru aceste informatii deosebit de pretioase!
Tot respectul!
Mulțumim pentru felul în care ne explicați ,pe înțelesul tuturor .Felicitări dle doctor !Multă sănătate va doresc !
viata*
modul de viata....
Salut Domnule Doctor va multumesc din suflet si din inima sa aud aceste sfaturi foarte interesante pt.mine. Si eu sant un om din Comanesti judetul Bacau traiesc de mai bine de treizeci de ani pe strazi.Astazi traiesc an Italia Orasul Trieste.ca persoana fara adapost desocupat fara servici si alerg ziua foarte mult pt.un ban ma descurc cum pot.Nam cautat de lucru an italia.Dar ce pot sa va spun adevarul traiesc la mila italienilor.Antre timp mai fac si sport cand simt nevoia si sa fiu odihnit bine Dar sa stiti ca dorm foarte putin noaptea datorita gandurilor stresului nustiu cred ca sufar de o boala de o depresie am avut o italianca cu care am stat cu ea aproape un an si ma lasat pt.ca sant sarac si de atunci a trecut cam cinci ani de cand ma lasat si nam uitato nici an ziua de azi si o mai caut si acum pe Facebook si la telefon si nu mai vrea sa se antoarca cu mine anapoi.Am si denunt facut de ea la politie. Mama mia spus ca este o prostituata. scuzati expresia dar asa este asta este adevarul. si nustiu ce sa fac poate puteti sami dati un sfat ma rog si la biserica pt.sanatatea mea si a parintilor mei ce sa fa asta este. Varsta mea am 46 de ani sant nascut la data de 1.8.1974.ca sa stiti varsta mea.Ce sa fac asta este merg cu Dumnezeu anainte.Daca aveti timp liber astept un raspuns de la dumneavoastra spre binele meu pt.sanatatea mea va multumesc multa sanatate Doamne ajuta.
Eu am problemă cu tensiunea, dar nu mănînc sărat, prăjit, unsuros,dulce , beau valerianca ierburi plus ceai de păducel, mulțumesc lui Dumnezeu, acum e mai bine.
Interesant,dacă apărea o știre despre un nenorocit de interlop ordinar sau un politician puturos și obez ce doarme în parlamentul României pe banii nostri, imediat apăreau câteva sute de comentarii.
Un om extraordinar și un doctor desăvârșit în meserie și nu numai.
De unde să știe medicul nostru din zilele noastre, unde să pună punctul pe ,,i,, atunci când consultă un amărât de pacient, când el vine la servici mort de obosit, după o noapte de discotecă, sau cum a ajuns el ,,medic,, pe sacosele de brânză și damijenele de țuică trasă de trei ori să ajungă la 75 de grade ca în oaș.
Să ne trăiți mulți ani sănătoși, fericiți și binecuvântați.
Respect.
d le prof dr,am o intrebare, aveti un nr de tel
Da
Sunt informații utile Dar nu le putem nota pentru ca se vorbește repede și nu am timp sa le notez
În dreapta sus, aveți 3 puncte pe ecran. Apăsați. Apoi, o sa observați cum scrie "viteza redare" - apăsați pe cifrele care indica viteza. Sub zero, e m incet
Doamne ajuta imi placea sa iti spun niste exemple foarte bune personale cum as putea sa vorbim personal
Unde îl pot gasii
Nu mai inchideti interviul cu dl. Profesor Alexandru Vladimir Ciurea, nu dați un alt interviu peste inainte de terminarea interviului
*Toate acestea Ni le-a destăinuit domnul profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea!
Sau de la încălțăminte, când sunt arsuri la călcâi sau tălpi, papuci sau pantofi schimbati
E posibil sa fie frig în camera, de aceea nu se poate dormi, la unele persoane dacă capul nu sta la căldură, nu pot dormi
Este o somitate ,de apreciat si sper sa nu fi depus al doilea juramant..Un om de valoare...
Domnu profesor de ce nu recomandați canabisul medical Pt boala picioarelor obosite aici in isdrael asta ce le da la oameni cu aceasta boala am o prietena care are aceasta boala și de cind ia canabis medical in sfirsit se poate odihni
O somitate
De ce nu este ministrul sănătății?
B
EU am un tiuit un creier
EU am un tiuit in creier