Concluzia d-lui Tatulici legata de sistemici și alegeri ar putea fi corectă doar ca asta implica ca noi, cetățenii sa nu ne mai implicăm în viata politică pt ca "știu ei mai bine" ori asta e profund greșit. Respectivii sistemici exact vor și visează. Suntem datori sa nu uitam ca cei care au ieșit în strada atât în 1989 cât și 1990 sau în 2018 își doreau sa poată pună presiune pe "sistemici", nu putem sa ii lăsăm sa facă chiar orice vor.
Lovitură de stat , mai are cineva dubii ? Acum cineva vrea sa ne întoarcem la comunism si dictatura dar nu la cum era atunci ci mult mai rau , cei care am trăit epoca aceea să spuna cu mana pe inima cat de rau am trait făcând diferența cu ce traim acum din toate punctele de vedere , da atunci nu era dezmățul de acum , droguri , nesiguranța zilei de maine , teama de a merge pe stradă pentru ca nu stii cand te trezesti jefuit saucmai rau înjunghiat si mă opresc aici , continuați cei care puteti face aceste diferențe !
@@porecla Buna intrebare... Dar, daca dup-o lovitura de stat ies decent, mi-e egal; daca, dup-o astfel de treaba, ies ciufulit, nu mai e ok ! Deci : dupa "89, am iesit decenti, verticali (cu toate balbaielile, cu victime nedorite, in sarcina cui nu va plati, ca aseaza baietii cum trebuie...); acum, iesim dezbinati, frustrati, scarbiti ! Atunci, vedeam o schimbare (si-a fost !); acum, vedem doar o mictionare ! Si, e ! Ca antevorbitoarea, Mariuca, scrie de pe telefon (n-are punctuatie, n-are coerenta !), e drept castigat ! Ca nu intelege asta, e "dupa posibilitati", in ce-o priveste ! Ca definitie : lovitura de stat suceste constitutia in vigoare; orice revolutie o cam suceste... deci, si d-a fost "89, cum spune lache internaut, "lovilutie", macar un lucru e cert : datorita "89 e scriitor, p-aici ! Ca, poate, portocale la liber primea, dupa ce murea ceasca (lucru inerent, ca nu ra vesnic, oricat credeam multi ca e !); dar, poate nu isi exprima, in afara directivelor de partid, opinia... Glasnost, perestroica... dar, cu limite...poate ?!
Chiar nu va este RUSINE???!!! Chiar nu va este Rușine sa mai faceți astfel de emisiuni?? și sa va intr3bati dacă a fost sau nu revoluție?? VOI TELEVIZIUNEA ROMANA ???? CARE ATI TRANSMIS .....VOI SINGURA TELZVIZIUNE PE ATUNCI !!!!! RUSINE !!! RUSINE RUSINE !!! OAMENI BUNI ....SUNTEM IN 2024 ...nu mai suntem în anii 90 " când poate mai mergea manipularea asta ...😢😢
@yenkoSS CE fel de serial ??? uita te la filmulețele din zilele acelea ....21 ...22...23...24..chiar și 25 când a fost impuscat Ceaușescu...uitate când vorbește Dinescu dar acel filmuleț când este pregătit sa filmeze (dinainte) discursul lui Dinescu...cum "muncește el pentru tara "))))))
@yenkoSS Este ca și cum mi as inscena eu o răpire....și tot eu as face un documentar despre cum am fost răpit!!""" Asa au făcut acești oamenii ani la rand....și vad ca continua și după 35 de ani !!!! chiar n au pic de rușine!!!! nu înțelegi ca totul a fost o regie !!! o bulibaseala tipic românească....de le a scăpat de sub control totul încât nu mai știau unii de alții....cine care cu cine mai erau !!! d aia s au împușcat unii pe alții!!!! Toți securiștii comuniștii vremurilor de atunci...erau În fața camerelor de filmat....Comuniștii securiștii strigau în gura mare sa iasă lumea sa apere televiziunea....pai de cine sa apere...tot de ei securiștii comuniști xqre mai rămăseseră fideli ...nici ei nu mai știau cui ...d aia zic ca a fost o bilibaseala încât au murit mii și mii de oameni!!!! TERMINATI CU ASTFEL DE ASA ZISE DOCUMENTARE !! RUSINE ...RUSINE ....RUSINE !!!!
@@ToTo-od9wz Peste tot a fost o mare bulibaseala !!! La București însă s a pierdut întregul control încât s a murit mii și mii de oameni! aceasta televiziune ar fi trebuit desființată!!!
@@Istori3Ro "cercetările" făcute de tatulici, sânt apă de ploaie. Crimele făcute în decembrie '89 au fost făcute de org.teroristă c.i a. Securiștii români știau, dar au tăcut pt.a nu fi eliminați.
Si tu acuma...Tatulici a fost in miezul lucrurilor. Ai impresia ca ajungea cineva acolo fara sa fie parte sau sa fie acceptat de sistem? Suntem naivi, ne-au dus de nas. Fara lustratie, comunistii au ramas pe functii si unii dintre ei ne conduc si acum, fac legi, impart dreptatea. De aia continua abuzurile, justitia la pamant iar de aici...Si noi cautam vinovati aiurea pe campii. Vinovati sunt simplu de gasit - follow the money.
Domnul Tatulici de astăzi este tovarășul Tatulici, comunistul ceaușist de "ieri", care în perioada ceaușistă lua la întrebări tineretul dezordonat care nu respecta la literă ordinea și disciplina societății comuniste multilateral dezvoltată.
Tatulici, este definiția aroganței! Numai ce spune el, numai ce știe el este relevant. Toți ceilalți sunt infantili, nu știu nimic, nu înțeleg nimic. Vă rog, nu-l mai invitați. Este penibil. Întreabă unde sunt dovezile ? În rechizitoriul generalului Pițu! Dosarul a fost acceptat pentru începerea judecății. După care a fost respins pentru că, (complet hilar) nu este clar care este acuzația😅😅😅.
Concluzia d-lui Tatulici legata de sistemici și alegeri ar putea fi corectă doar ca asta implica ca noi, cetățenii sa nu ne mai implicăm în viata politică pt ca "știu ei mai bine" ori asta e profund greșit. Respectivii sistemici exact vor și visează. Suntem datori sa nu uitam ca cei care au ieșit în strada atât în 1989 cât și 1990 sau în 2018 își doreau sa poată pună presiune pe "sistemici", nu putem sa ii lăsăm sa facă chiar orice vor.
Lovitură de stat , mai are cineva dubii ? Acum cineva vrea sa ne întoarcem la comunism si dictatura dar nu la cum era atunci ci mult mai rau , cei care am trăit epoca aceea să spuna cu mana pe inima cat de rau am trait făcând diferența cu ce traim acum din toate punctele de vedere , da atunci nu era dezmățul de acum , droguri , nesiguranța zilei de maine , teama de a merge pe stradă pentru ca nu stii cand te trezesti jefuit saucmai rau înjunghiat si mă opresc aici , continuați cei care puteti face aceste diferențe !
Se poate revoluție fara lovitura de stat ?
@@porecla Buna intrebare... Dar, daca dup-o lovitura de stat ies decent, mi-e egal; daca, dup-o astfel de treaba, ies ciufulit, nu mai e ok !
Deci : dupa "89, am iesit decenti, verticali (cu toate balbaielile, cu victime nedorite, in sarcina cui nu va plati, ca aseaza baietii cum trebuie...); acum, iesim dezbinati, frustrati, scarbiti !
Atunci, vedeam o schimbare (si-a fost !); acum, vedem doar o mictionare ! Si, e !
Ca antevorbitoarea, Mariuca, scrie de pe telefon (n-are punctuatie, n-are coerenta !), e drept castigat ! Ca nu intelege asta, e "dupa posibilitati", in ce-o priveste !
Ca definitie : lovitura de stat suceste constitutia in vigoare; orice revolutie o cam suceste... deci, si d-a fost "89, cum spune lache internaut, "lovilutie", macar un lucru e cert : datorita "89 e scriitor, p-aici ! Ca, poate, portocale la liber primea, dupa ce murea ceasca (lucru inerent, ca nu ra vesnic, oricat credeam multi ca e !); dar, poate nu isi exprima, in afara directivelor de partid, opinia... Glasnost, perestroica... dar, cu limite...poate ?!
Chiar nu va este RUSINE???!!! Chiar nu va este Rușine sa mai faceți astfel de emisiuni?? și sa va intr3bati dacă a fost sau nu revoluție?? VOI TELEVIZIUNEA ROMANA ???? CARE ATI TRANSMIS .....VOI SINGURA TELZVIZIUNE PE ATUNCI !!!!! RUSINE !!! RUSINE RUSINE !!!
OAMENI BUNI ....SUNTEM IN 2024 ...nu mai suntem în anii 90 " când poate mai mergea manipularea asta ...😢😢
@yenkoSS Praf în ochi..scuza ma ca te întreb...ai trăit acei ani ??? la revoluție" zic ..
@yenkoSS CE fel de serial ??? uita te la filmulețele din zilele acelea ....21 ...22...23...24..chiar și 25 când a fost impuscat Ceaușescu...uitate când vorbește Dinescu dar acel filmuleț când este pregătit sa filmeze (dinainte) discursul lui Dinescu...cum "muncește el pentru tara "))))))
@yenkoSS Este ca și cum mi as inscena eu o răpire....și tot eu as face un documentar despre cum am fost răpit!!""" Asa au făcut acești oamenii ani la rand....și vad ca continua și după 35 de ani !!!! chiar n au pic de rușine!!!! nu înțelegi ca totul a fost o regie !!! o bulibaseala tipic românească....de le a scăpat de sub control totul încât nu mai știau unii de alții....cine care cu cine mai erau !!! d aia s au împușcat unii pe alții!!!! Toți securiștii comuniștii vremurilor de atunci...erau În fața camerelor de filmat....Comuniștii securiștii strigau în gura mare sa iasă lumea sa apere televiziunea....pai de cine sa apere...tot de ei securiștii comuniști xqre mai rămăseseră fideli ...nici ei nu mai știau cui ...d aia zic ca a fost o bilibaseala încât au murit mii și mii de oameni!!!!
TERMINATI CU ASTFEL DE ASA ZISE DOCUMENTARE !!
RUSINE ...RUSINE ....RUSINE !!!!
A fost lovitură de stat liberă
@@Silwianis777au fost teroriștii de la c.i.a. iar securiștii comuniști s-au dat la fund, să nu fie eliminați
Felicitări, domnule Cristoiu",ați bătut șaua ca să priceapă iapa ",dând exemplul și făcând apropouri cu Beria!
Multe raspunsuri putea sa dea fiul lui Gheorghe URSU ....dar ...ce sa vezi ....ASTA E
Macar sa îi citeasca cartea ..
Felicitari domnilor Butaru si Mihalache !
cele 13 episoade ale lui tatulici le puteti publica?
Nu ai ascultat emisiunea? Au dispărut ca prin minune din arhivele TVR
Joc de baut: Bea de fiecare data cand zice Tatulici 'bulibaseala'
La Bucuresti lovitura de Stat clar, in prima faza!
@@ToTo-od9wz Peste tot a fost o mare bulibaseala !!! La București însă s a pierdut întregul control încât s a murit mii și mii de oameni! aceasta televiziune ar fi trebuit desființată!!!
Tatulici e penibil. Fie nu vrea să recunoască faptul că a fost depășit de cercetările făcute după el, fie e pus să îi acopere pe criminali.
@@Istori3Ro "cercetările" făcute de tatulici, sânt apă de ploaie. Crimele făcute în decembrie '89 au fost făcute de org.teroristă c.i a. Securiștii români știau, dar au tăcut pt.a nu fi eliminați.
Si tu acuma...Tatulici a fost in miezul lucrurilor. Ai impresia ca ajungea cineva acolo fara sa fie parte sau sa fie acceptat de sistem? Suntem naivi, ne-au dus de nas. Fara lustratie, comunistii au ramas pe functii si unii dintre ei ne conduc si acum, fac legi, impart dreptatea. De aia continua abuzurile, justitia la pamant iar de aici...Si noi cautam vinovati aiurea pe campii. Vinovati sunt simplu de gasit - follow the money.
...face pe prostu' ("penibil" e un cuvânt blând). trebuie să avem răbdare să moară și ultimii ”actori”... dacă mai apucăm! :)))
Dn Tatulici este umpic Dubios
Doar un pic?😂
Domnul Tatulici de astăzi este tovarășul Tatulici, comunistul ceaușist de "ieri", care în perioada ceaușistă lua la întrebări tineretul dezordonat care nu respecta la literă ordinea și disciplina societății comuniste multilateral dezvoltată.
Lovitura de stat in revolutie
Penibil Tatulici, ca intotdeauna.
Cu jigodia de Tatulici care și a părăsit camaradul în evenimentele din Chișinău/Rep.Moldova în 1991, nu veți afla nimic despre DEC.89.
De ce nu invitați pe d-nul Corvin Lupu dacă vreți să aflați adevărul? Toți tatulicii din țară bat câmpii și se învârt în jurul cozii.
Comentariu pentru algoritm.
Vorbiti ca prostii unii peste altii si nu se intelege nimic
HMM, ACUM REVOLUTIE
Tatulici, este definiția aroganței! Numai ce spune el, numai ce știe el este relevant. Toți ceilalți sunt infantili, nu știu nimic, nu înțeleg nimic. Vă rog, nu-l mai invitați. Este penibil. Întreabă unde sunt dovezile ? În rechizitoriul generalului Pițu! Dosarul a fost acceptat pentru începerea judecății. După care a fost respins pentru că, (complet hilar) nu este clar care este acuzația😅😅😅.
D-le Tatulici, sunteți caraghios!!!🎉
Loviluție!
Ce e aia??
Cum de Vadim Tudor,nu a avut timp sa glumeasca cu asssssinii?doar voi vitejilor?