Conform stării actuale, nu poți să nu plângi la această cântare, care relatează adevărul cu privire la prigonirea Preoților, credincioșilor, Bisericii și Religiei Ortodoxă!!!😥
Mulțumesc frumos pentru cuvinte de întărirea în credință mulțumim de vocea Ardealului de care sunt mândră Dumnezeu să ne ajute !mult succes 👍🙏❤️🙏🫂😅❤️🙏👍
Binecuvântările preacucernice părinte sa fie alături de noi Fie ca bunul Dumnezeu sa aducă liniște și pace în sufletele noastre Ați înbiat f bine credință cu muzica ceea ce da dovada de multa iubire asupra semenilor noștri Va respect f mult și va ascult cu mare drag
Acest preot este ingerul meu Acest Preot prin glasul lui mi-a salvat viata Mia scos gandurile negre Multumesc Parinte Domnu sa va binecuvinteze Cand imi va fi greu ve-ti fii ingerul meu trimis de Dumnezeu Va voi asculta cu drag iar gandurile negre vor disparea
Doamne , auzi rugaciunile noastre , deschide Usile Casei Tale Sfintele Bisericii , si ne vindeca din preasfîntul Potir cu Sfîntul Trup si Sînge , Te Slavim si te Marim în vecii vecilor . Amin
Sărut mana părinte Ciprian, un OM al Domnului cu suflet mare, bun, iubitor care numai prin atitudinea lui în fata noastră ne impune Credință, Cinste, Dragoste,, Corectitudine, Milostenie, iar cu vocea dansului de aur, duhovniceasca, ii purtam mult respect, stima cu multa smerenie, îl ascultam cu multa dragoste buchetul imens de cântece atât duhovnicești cât și inspirate din viata zi de zi. Mulțumim Părinte Ciprian ca existați și pătrundeți în casele și sufletele noastre cu multa dragoste și smerenie. Ne rugam sa fiți sănătos alături de familia dvs. deosebita, sa i slujiți mulții ani în slujba Bunului Dumnezeu și sa nu uitați sa va rugați de noi toți, de poporul nostru și întreaga omenire ptr. alungarea râului, al întunericului prin care trăim, rătăcim, iertați ne și toate rugăciunile noastre la un loc vom birui tot Raul care ne apasă din zi în zi. Ne dorim sănătate, libertate în credință, pace, liniște, sa ne bucuram și sa lăsăm copiilor și nepoților noștri O TARA FRUMOASA, BOGATA, LIBERA, SA TRĂIM ÎN SIGURANȚĂ ȘI RESPONSABILITATE. Mulții dintre noi am rătăcit și poate mai rătăcim, l am lăsat singur pe DOMNUL SINGUR ÎN SF. ALTAR, cu voia sau fără voia noastră, dar IARTĂ NE DOAMNE CA am rătăcit destul și AJUTA NE sa revenim pe calea cea DREAPTA, sa ne rugam cu multa SMERENIE, sa trăim în bună CREDINȚĂ, sa l iubim pe DOMNUL, sa nu l mai lăsăm SINGUR, ca noi suntem fii și fi cele sale și numai împreună vom alunga spiritele rele care ne înconjoară. DOMNUL ESTE CU NOI ȘI NOI TREBUIE SA FIM CU DOMNUL, CA FĂRĂ DOMNUL NIMIC NU ESTE, DOAMNE AJUTA. MĂRIT ȘI SLĂVIT SA FI DOAMNE ÎN MAREA TA ÎMPĂRĂȚIE ATAT ÎN CER CÂT ȘI PE PĂMÂNT. AMIN. 😇😘😘😘♥️♥️♥️🤗🤗🤗🌹🌹🌹🕯️🕯️🕯️😪😥😢👏👏👏🙏🙏🙏
Suntem despartiti de copii de fratii de rude prieteni din cauza acestui virus ne uitam urat unu la altul nu cumva sa luam virusu sa ne rugam cu totii ca Dumnezeu sa ne asculte mulțumim acestui preot acest cantec Dumnezeu sa va binecuvanteze Amin
Pricesnele d-voastra ne patrund in adancul sufletului si ne aduc aminte cat de mult a suferit fiul lui D-zeu pt. noi,doamne ajuta-ne sa gasim calea spre mantuire!
A venit APOCALIPSA, mai repede decât am fi crezut. Și acuma, ce se mai poate face Doamne Iisuse Hristoase? Te rugăm să ne Ierți pentru toate nelagiuirile noastre. Ajută-ne , Iisuse Hristoase, să găsim calea către Tine și să nu Te mai părăsim niciodată. Miluiește-ne și ne Mânuiește Doamne și Dă-ne mintea cea de pe urmă și mai multă înțelepciune. Amin
Doamne ajută, părinte! Atâta adevăr spuneți în cuvintele dumneavoastră, să ne ierte Dumnezeu că suntem niște păcătoși pe acest pământ! Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu miluiește-ne și ne mântuiește pe noi păcătoșii!
Noi l am parasit demult pe Dumnezeu ...de asta ne a oprit in loc din toate lucrarile noastre ...acum avem timp sa ne întoarcem din nou la E!! Felicitari părinte mi s a facut pielea de găină!
O voce de aur...Sarut mana Parinte pentru sfaturi!Doamne Iisuse Hristoase iartă ne si lumineaza mintea noastra sa gandim numai la cele placute Tie ca suntem neputinciosi...Doamne ajută ne ...mantuieste ne si ne izbaveste de cel rău Amin
Nimic fara Dumnezeu doar cu ajutorul lui putem sa mergem mai departe, pacat de oamenii care și au pierdut viața nevinovați, Dumnezeu a-și întoarce fata la noi nu ne va lasa.Doamne ajută la toata lumea de pe planetă
Doamne-ajuta parintelui nostru drag ,fiti ocrotit de Maica Domnului ,faina -Priceasna ,mi se face piele de gaina !!Este f greu sa stam acasa in timpul Liturghiei doar preotii si casa Domnului goala ,trist f trist ,n-as fi crezut niciodata ca traiesc sa vad asa ceva !!Multam fain ptr toate postarile pe youtube !!Amin Tie Doamne !!
Doamne ocroteste mi copilasii si nepotii! Nu i lása Doamne sá páráseascá drumul drept! Eu nu mai am putere Doamne dar am vointa de a lupta cu rául si ami duce crucea pâná la capát...
Sunt convinsă că rugăciunile preoților şi ale credincioşilor se vor uni şi vor ajunge la Mântuitorul nostru bun ! Îartă-ne Doamne şi nu-ți întoarce fața de la noi !
Iți mulțumesc pt aprecieri Inmaculada eu sunt o persoana in vârsta o bunică si nu pot sa-mi permit să fac altfel de comentarii decât în limita bunului simț sunt de modă veche iubesc adevărul si sinceritatea și oamenii care mai țin la demnitatea lor💖
Doamne Isuse Cristoase fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii, iarta ne și ajuta ne sa scăpăm de nenorocirea, ce s a abătut asupra omenirii Amin!
An aceste ceasuri triste vad atata lume ca se roaga Prea bunule si scump Parinte Tu iartane si dane multa indurara sa avem timp si noi sa ne mai bucuram de pruncii nostri.Amin.
AMIN!Sărut mîna Părinte am avut ocazia să vă ascult la un spectacol laTimișoara și mulțumesc că orice interpretați mă mișcă enorm!BUNUL D ZEU SĂ VĂ DEA SĂNĂTATE ÎNTREGI FAMILIEI!🙏🙏
O PRICEASNA FOARTE FRUMOASĂ , Care Pătrunde Puternic La Sufletul Omului Și LUMINEAZĂ MINTEA . O Voce Foarte Frumoasă , Unică . O VOCE DUMNEZEIASCĂ !!!. SLAVĂ DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS , MÂNTUITORUL NOSTRU !. SLAVĂ PREASFINTEI FECIOARA MARIA , NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU !. DOAMNE , IARTĂ-NE , OCROTEȘTE - NE ȘI NE AJUTĂ PE NOI PĂCĂTOȘI !. DOAMNE , AI MILĂ DE NOI ȘI NE APĂRĂ !. AMIN !. DOAMNE AJUTĂ !. DUMNEZEU SĂ NE BINECUVINTEZE PE TOȚI !!!. Mulțumim Pentru SFÂNTA POSTARE !. DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVINTEZE !!!. MULT RESPECT ȘI PREȚUIRE , Veronica .
Sufletul imi plânge si mà simt neputincioasà in fața ráului ce ne impresoará din toate pàrțile.Dacá aş putea... aş lua pe umerii mei toate durerile lumii....De ce Doamne oamenii nu mai sunt oameni.De ce s au transformay in masini de ucis?De ce ni se gândesc la generatiile care vor venii si vor purta pe umeri pacatul suprem...acela de a ucide.Atâta de ieftin si ai vândut sufletele... Tehnologia si lumea nevazutá a intunecatilor i a tranformat in niste roboti .Sclavii ráului.Cu atâta usurintá distrug si ucid tot ce dumnezeu a creat.Rául ne impresoará din toate partile.Nu pandemia este pericolul ce omoará.Omul,neom este adeváratul pericol.Oare cât v a mai putea dumnezeu sá indure toate durerile lumii ?!Dumnezeu tráieste in fiecare suflet pe care cei vanduti ráului,il distrig si ucid.Doamne ...ai milá de poporul táu !Ai grijá tu de cei care indurá toate ráutátile...durerea si moartea trupului findcá nu vor sá te páráseascá si sá treacá de cealaltá parte...Mi e milá de urmasii lor care vor duce pe umerii lor ,nouá generatii pácatul crimei.Fericiti cei saraci cu duhul!Mácar ei nestiind despre ce este vorba si ce li se intâmplá.. pot sá se bucure de lucrurile marunte.Sunt rupti de realitate...nu inteleg nimic din jihadul care s a pornit pe pámânt.Tehnologia era menitá sá usureze viata omului.Din pácate s a transformat in arme de ucis.Copiii nu mai au copilarie...Au ghedgeturi cu care la inceput au invátat sá ucidá monstri apoi au trecut la oamenii.Cu 4 G si cu ajutorul satelitului pátrund 3 cm in organismul viu...om ,animal...cu 5 G trec prin om distrugând toate organele 5 ...6cm...Tráim chinuiți de niste minți bonlave care se distreazá ucigând si apoi recurg la a ne cere sá i iertám findcá asa au inteles ei inváțáturile lui Dumnezeu. Il ucid in fiecare zi pe Dumnezeu cu fiecare suflet ce are nenorocul sá intre in raza lor de actiune.Grav este cá sunt si párintii...bunici ,ce fac acelasi lucru fárá a gândii cá toate actiunile lor le vor prelua copiii si nepotii lor din generatie in generatie.Dumnezeu plânge cu lacrimi de sânge pentru poporul Sáu😥😥😥...Au venit vremurile in care ''grâul se cerne de neghiná'' Putini sunt cei care rámân aláturi de Dumnezeu...cei alesi vor sti sá indure toate duterile di chinurile si nu il vor párási oricât de greu v a fi...Dacá Isus a putut indura si noi vom putea😥😥😥Oricât de grea v a fi crucea.. o voi duce pâná la final si nu l voi tráda si párási pe dumnezeu.Fá Doamne o minune!Fá ca satelitii sá dispará si atunci rául v a lua sfarsit.Omul v a redevenii om si cei ce te au vândut atâta de ieftin vor merge acolo unde singuri au ales.Tráim intr o lume in care suntem inconjurati de lume multá dar OAMENI PUTINI.
Bunul Dumnezeu să ne ierte, să întărească credința neclintită în inimile noastre😔😭 .. să mântuiască sufletele noastre, nu după meritele noastre, ci dupa nemăsurata Sa iubire față de noi😢😭💔🙏 Iartă-ne Doamne pe noi nevrednicii
SĂRUT MINA PĂRINTE CE VREMURI GRELE MISE RUPE SUFLETUL DE DURERE CA SFINTA BISERICA E GOALA ȘI PREOȚI SE ROAGĂ SINGURI DOMNULUI. IISUS HRISTOS CU RUGĂCIUNILE CITITE LA SFINTUL PROSCOMEDIEAR ȘI CELE LALTE RUGĂCIUNILE SA MILOSTIVEASCA CĂTRE NOI PĂCĂTOȘI OCROTEȘTENE DOAMNE TOT POPORUL💒AMIN
Ne-au interzis mergem la biserică dar nu pot să ne interzică să ne rugăm acasă. Deci să ne rugăm bunului Dumnezeu să oprească această molimă și să nu ne pierdem nădejdea în puterea lui.
Frumos foarte frumos pārinte !Doamne ajutā ne si ne iartā Doamne de pācatele noastre cele de voie si fārā de voie!Amin Domnul sā vā binecuvānteze cu sānātate si har !
Chiar e parasit! Cu amărăciune în suflet scriu ! Dar cei ce au închis Bisericile sa stie ca o sa fim mai MULTI cand se vor deschide! Sufletul e rămas acolo in casa Domnului.
Nu mai avem dragoste pt Creator si nici compasiune pentru semenii nostri.Tot ce se intimpla este reflectia noastra din interior.Sa ne intoarcem la Dzeu cu inima curata!
Doamne luminează mintea și gândurile noastre și ajutane sa fim plini de dragoste și bunătate uni fata de alti și inimile noastre sa fie pacea și duhul tău și nimic sa nu iubim mai decât pe tine Amin.
Dumnezeu v-a dat vocea și d-voastră a-ți știut ce să faceți cu ea. Felicitări și continuați tot așa!
Conform stării actuale, nu poți să nu plângi la această cântare, care relatează adevărul cu privire la prigonirea Preoților, credincioșilor, Bisericii și Religiei Ortodoxă!!!😥
Doamne cât adevar graiti Parinte drag!Ce voce minunata aveți! Îmi închipui când rostiti "Luați, mincati...." Sa aveți bucurie și pace🙏
PĂRINTE BUNUL DUMNEZEU să vă BINECUVINTEZE mulțumim 💥♥💖 pentru toate pricesnele AMIN!!!!!!
Dòamne ajutăne să fim mai buni ,mai rugători de Dumnezeu, si să ñu te părăsim niciodata .Doamne ajută Amin
Sa trăiți Părinte să puteți să ne mai cîntati cîte o priciasna frumoasa BUNUL D ZEU SA VA DEA SANATATE SI ÎMPLINIRI ALATURI DE CEI DRAGI
F frumos felicitări
Dumnezeu Sa te binecuvanteze
Este o priceasnă cu multă încărcătură spirituală ,emoțională și credință . TE IUBIM DOAMNE !
Mulțumesc frumos pentru cuvinte de întărirea în credință mulțumim de vocea Ardealului de care sunt mândră Dumnezeu să ne ajute !mult succes 👍🙏❤️🙏🫂😅❤️🙏👍
Binecuvântările preacucernice părinte sa fie alături de noi Fie ca bunul Dumnezeu sa aducă liniște și pace în sufletele noastre Ați înbiat f bine credință cu muzica ceea ce da dovada de multa iubire asupra semenilor noștri Va respect f mult și va ascult cu mare drag
Domne ajuta la tota lumea! Sunteti un Parinte minunat
Părinte, Vă mulțumesc din suflet!
Doamne iartă-ne și ne miluiește pe noi toți păcătoșii!!!
Amin!
DOAMNE MILUIEȘTE-NE PE NOI PĂCĂTOȘI...
Acest preot este ingerul meu Acest Preot prin glasul lui mi-a salvat viata Mia scos gandurile negre Multumesc Parinte Domnu sa va binecuvinteze Cand imi va fi greu ve-ti fii ingerul meu trimis de Dumnezeu Va voi asculta cu drag iar gandurile negre vor disparea
O ce frumos, si de adevarat, multa sanatate parinte.
Bunul Iisuse Hristos fiul lui Dumnezeu miluiește pe noi păcătoșii Amin Mulțumesc
Minunat
Doamne , auzi rugaciunile noastre , deschide Usile Casei Tale Sfintele Bisericii , si ne vindeca din preasfîntul Potir cu Sfîntul Trup si Sînge , Te Slavim si te Marim în vecii vecilor . Amin
Sărut mana părinte Ciprian, un OM al Domnului cu suflet mare, bun, iubitor care numai prin atitudinea lui în fata noastră ne impune Credință, Cinste, Dragoste,, Corectitudine, Milostenie, iar cu vocea dansului de aur, duhovniceasca, ii purtam mult respect, stima cu multa smerenie, îl ascultam cu multa dragoste buchetul imens de cântece atât duhovnicești cât și inspirate din viata zi de zi. Mulțumim Părinte Ciprian ca existați și pătrundeți în casele și sufletele noastre cu multa dragoste și smerenie. Ne rugam sa fiți sănătos alături de familia dvs. deosebita, sa i slujiți mulții ani în slujba Bunului Dumnezeu și sa nu uitați sa va rugați de noi toți, de poporul nostru și întreaga omenire ptr. alungarea râului, al întunericului prin care trăim, rătăcim, iertați ne și toate rugăciunile noastre la un loc vom birui tot Raul care ne apasă din zi în zi. Ne dorim sănătate, libertate în credință, pace, liniște, sa ne bucuram și sa lăsăm copiilor și nepoților noștri O TARA FRUMOASA, BOGATA, LIBERA, SA TRĂIM ÎN SIGURANȚĂ ȘI RESPONSABILITATE. Mulții dintre noi am rătăcit și poate mai rătăcim, l am lăsat singur pe DOMNUL SINGUR ÎN SF. ALTAR, cu voia sau fără voia noastră, dar IARTĂ NE DOAMNE CA am rătăcit destul și AJUTA NE sa revenim pe calea cea DREAPTA, sa ne rugam cu multa SMERENIE, sa trăim în bună CREDINȚĂ, sa l iubim pe DOMNUL, sa nu l mai lăsăm SINGUR, ca noi suntem fii și fi cele sale și numai împreună vom alunga spiritele rele care ne înconjoară. DOMNUL ESTE CU NOI ȘI NOI TREBUIE SA FIM CU DOMNUL, CA FĂRĂ DOMNUL NIMIC NU ESTE, DOAMNE AJUTA. MĂRIT ȘI SLĂVIT SA FI DOAMNE ÎN MAREA TA ÎMPĂRĂȚIE ATAT ÎN CER CÂT ȘI PE PĂMÂNT. AMIN. 😇😘😘😘♥️♥️♥️🤗🤗🤗🌹🌹🌹🕯️🕯️🕯️😪😥😢👏👏👏🙏🙏🙏
Doamne IISUSE HRISTOASE, fiul lui Dumnezeu miluieste- ne pe noi păcătoșii,
Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze Părinte Doamne ajuta Amin
Multa sanatate si fericire sa aveti! Paste Luminat sa aveti! Doamne ajută!
Suntem despartiti de copii de fratii de rude prieteni din cauza acestui virus ne uitam urat unu la altul nu cumva sa luam virusu sa ne rugam cu totii ca Dumnezeu sa ne asculte mulțumim acestui preot acest cantec Dumnezeu sa va binecuvanteze Amin
Minunat parintele Marius voce de aur ,fiti binecuvantat
Mă rog la bunul dumnezeu părinte să va tina o sută de ani în viața sănătos pentru că vindecați sufletele oamenilor prin contractele dumneavoastra
Pr.Marius!Bunul Dumnezeu va înzestrat cu o voce de aur.Multumesc pentru cuvintele duhovnicești înțelepte. 👍🙏🙏🙏💥
Doamne,ajuta-ne pe toti!Părinte aveți o voce de aur si un suflet minunat!Sa va de-a Dumnezeu sănătate alaturi de cei dragi.
Dumnezeu sa iti ocroteasca Familia si sa va tina in bratele lui. Dumnezeu sa te binecuvanteze de aici din SUEDIA.
Pricesnele d-voastra ne patrund in adancul sufletului si ne aduc aminte cat de mult a suferit fiul lui D-zeu pt. noi,doamne ajuta-ne sa gasim calea spre mantuire!
A venit APOCALIPSA, mai repede decât am fi crezut.
Și acuma, ce se mai poate face Doamne Iisuse Hristoase?
Te rugăm să ne Ierți pentru toate nelagiuirile noastre. Ajută-ne , Iisuse Hristoase, să găsim calea către Tine și să nu Te mai părăsim niciodată.
Miluiește-ne și ne Mânuiește Doamne și Dă-ne mintea cea de pe urmă și mai multă înțelepciune. Amin
1
Extraordinar.Are un glas Dumnezeesc.
Sărut mana părinte! Sa fiți sănătos sa va rugați pentru noi!
Rugaciunea Parintelui NU e suficienta trebuie cea personala....
Dumnezeu sa va binecuventeze sa fiti sanatos ca faceti rugaciuni forte frumose!!Domne ajuta la tota lumea si la familia mostrar!!!
Doamne ce voce minunată. Felicitări părinte și multă sănătate ❤
Doamne ajută, părinte! Atâta adevăr spuneți în cuvintele dumneavoastră, să ne ierte Dumnezeu că suntem niște păcătoși pe acest pământ! Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu miluiește-ne și ne mântuiește pe noi păcătoșii!
Doamne ajuta părinte ne aliniați sufletele cu cîntări frumoase!!
Noi l am parasit demult pe Dumnezeu ...de asta ne a oprit in loc din toate lucrarile noastre ...acum avem timp sa ne întoarcem din nou la E!!
Felicitari părinte mi s a facut pielea de găină!
Doamne Iisuse Hristoase miluește-ne pe noi păcătoșii!
Citi dintre noi vedem ca dumnezeu nu ne mai vrea in
@@biancaabalutoiu5766
Asa este !! 😥
Doamne ajuta nouă că l am părăsit de mult pe domnul dar nu-i Turzii sa ne rugam
@@elenasava2616
Amin!
Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii! Amin!
Ce voce extraordinara🙏🙏🙏
Doamne , Bunule , îmbrățișează ne și ne iartă !
Felicitări, dle Ciprian Pop!!!!!Va6 mulțumim din suflet,pt.Pricesnele oferite.
Să vă dea Bunul Dumnezeu Sanatate si fericire!
O voce de aur...Sarut mana Parinte pentru sfaturi!Doamne Iisuse Hristoase iartă ne si lumineaza mintea noastra sa gandim numai la cele placute Tie ca suntem neputinciosi...Doamne ajută ne ...mantuieste ne si ne izbaveste de cel rău Amin
Doamne ajuta părinte sunteți un om minunat, vă doresc multă sănătate.
Nimic fara Dumnezeu doar cu ajutorul lui putem sa mergem mai departe, pacat de oamenii care și au pierdut viața nevinovați, Dumnezeu a-și întoarce fata la noi nu ne va lasa.Doamne ajută la toata lumea de pe planetă
Adevarat oamenii zic ca dumnezeu nu exista dar nu e adevarat exista oamenii trebuie sa antoarca fata catre el bravo parinte
Doamne-ajuta parintelui nostru drag ,fiti ocrotit de Maica Domnului ,faina -Priceasna ,mi se face piele de gaina !!Este f greu sa stam acasa in timpul Liturghiei doar preotii si casa Domnului goala ,trist f trist ,n-as fi crezut niciodata ca traiesc sa vad asa ceva !!Multam fain ptr toate postarile pe youtube !!Amin Tie Doamne !!
Din pacate parintele Arsenie Boca a profetit ca bisericile vor fi goale si vor canta cucuvelele in ele....
Silvia cât de singură mă simt Doamne că nu mă pot ruga in biserica Ta cea sfântă !
Doamne ajuta .Sfinte Parinte aveți o voce de aur.
Doamne ocroteste mi copilasii si nepotii! Nu i lása Doamne sá páráseascá drumul drept! Eu nu mai am putere Doamne dar am vointa de a lupta cu rául si ami duce crucea pâná la capát...
ESTE ADEVARAT MULTI AM UITAT DE DOMNUL NARIUS CIPRIAN POP ESTE INCREDIBIL DE
Sunt convinsă că rugăciunile preoților şi ale credincioşilor se vor uni
şi vor ajunge la Mântuitorul nostru bun ! Îartă-ne Doamne şi nu-ți întoarce fața de la noi !
Multumim pt asa ceva.....parinte
..aveam nevoie..
Dumnezeu să vă dea sănătate si fericire
Doamne Iisuse hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește.ne pe noi pacatosii amin
Iți mulțumesc pt aprecieri Inmaculada eu sunt o persoana in vârsta o bunică si nu pot sa-mi permit să fac altfel de comentarii decât în limita bunului simț sunt de modă veche iubesc adevărul si sinceritatea și oamenii care mai țin la demnitatea lor💖
Doamne Isuse Cristoase fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii, iarta ne și ajuta ne sa scăpăm de nenorocirea, ce s a abătut asupra omenirii Amin!
O voce superba 🤗🤗🤗🤗ce ți induce o stare de bine felicitari
Părinte drag și bun va rog sa ma scuzați pentru aceasta rugăminte, am mare nevoie de rugăciune va mulțumesc frumos. Maria.
An aceste ceasuri triste vad atata lume ca se roaga Prea bunule si scump Parinte Tu iartane si dane multa indurara sa avem timp si noi sa ne mai bucuram de pruncii nostri.Amin.
Va respect si va apreciez o voce de înger minunat dumnezeu sa va tie sanatos
Sărut mina parinte .Sa trăiți. Acest cântec. Mă cutremura. Îl simt atit de aproape pe domnul.
Doamne numai tu poți sa ne trezești din amorțeală sa ne putem ruga cu iubire și dragoste în sufletele noastre pentru tara,familie și credinta Amin!
Un cântec minunat mulțumim parinte
Slava tie IISUSE HRISTOASE CU PUTEREA TA VOM BIRUI SI RUGAGIUNILE NOASTRE ALELUIA
AMIN!Sărut mîna Părinte am avut ocazia să vă ascult la un spectacol laTimișoara și mulțumesc că orice interpretați mă mișcă enorm!BUNUL D ZEU SĂ VĂ DEA SĂNĂTATE ÎNTREGI FAMILIEI!🙏🙏
Doamne fara tine nu am fi nimic
Doamne
Ajută
Amin
Doamne iarta-ne greșelile ce le facem cu voie și fără de voie, numele tău să fie slăvit in veci vecilor Amin!
Doamne ajuta.
O voce de aur , de suflet să ne trăiești părinte că ne mîngîi sufletele.
Să vă de-a bunul dumnezeu sănătate. Vă iubim
O.voce de aur!!! Maria din Filea și soțul ei Augustin
O PRICEASNA FOARTE FRUMOASĂ , Care Pătrunde Puternic La Sufletul Omului Și LUMINEAZĂ MINTEA . O Voce Foarte Frumoasă , Unică . O VOCE DUMNEZEIASCĂ !!!. SLAVĂ DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS , MÂNTUITORUL NOSTRU !. SLAVĂ PREASFINTEI FECIOARA MARIA , NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU !. DOAMNE , IARTĂ-NE , OCROTEȘTE - NE ȘI NE AJUTĂ PE NOI PĂCĂTOȘI !. DOAMNE , AI MILĂ DE NOI ȘI NE APĂRĂ !. AMIN !. DOAMNE AJUTĂ !. DUMNEZEU SĂ NE BINECUVINTEZE PE TOȚI !!!. Mulțumim Pentru SFÂNTA POSTARE !. DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVINTEZE !!!. MULT RESPECT ȘI PREȚUIRE , Veronica .
Doamne ajuta pe noi pacatosii
Amin
Mulțumim pentru rugăciuni Dumnezeu sa ne apere de tot raul
Sufletul imi plânge si mà simt neputincioasà in fața ráului ce ne impresoará din toate pàrțile.Dacá aş putea... aş lua pe umerii mei toate durerile lumii....De ce Doamne oamenii nu mai sunt oameni.De ce s au transformay in masini de ucis?De ce ni se gândesc la generatiile care vor venii si vor purta pe umeri pacatul suprem...acela de a ucide.Atâta de ieftin si ai vândut sufletele... Tehnologia si lumea nevazutá a intunecatilor i a tranformat in niste roboti .Sclavii ráului.Cu atâta usurintá distrug si ucid tot ce dumnezeu a creat.Rául ne impresoará din toate partile.Nu pandemia este pericolul ce omoará.Omul,neom este adeváratul pericol.Oare cât v a mai putea dumnezeu sá indure toate durerile lumii ?!Dumnezeu tráieste in fiecare suflet pe care cei vanduti ráului,il distrig si ucid.Doamne ...ai milá de poporul táu !Ai grijá tu de cei care indurá toate ráutátile...durerea si moartea trupului findcá nu vor sá te páráseascá si sá treacá de cealaltá parte...Mi e milá de urmasii lor care vor duce pe umerii lor ,nouá generatii pácatul crimei.Fericiti cei saraci cu duhul!Mácar ei nestiind despre ce este vorba si ce li se intâmplá.. pot sá se bucure de lucrurile marunte.Sunt rupti de realitate...nu inteleg nimic din jihadul care s a pornit pe pámânt.Tehnologia era menitá sá usureze viata omului.Din pácate s a transformat in arme de ucis.Copiii nu mai au copilarie...Au ghedgeturi cu care la inceput au invátat sá ucidá monstri apoi au trecut la oamenii.Cu 4 G si cu ajutorul satelitului pátrund 3 cm in organismul viu...om ,animal...cu 5 G trec prin om distrugând toate organele 5 ...6cm...Tráim chinuiți de niste minți bonlave care se distreazá ucigând si apoi recurg la a ne cere sá i iertám findcá asa au inteles ei inváțáturile lui Dumnezeu. Il ucid in fiecare zi pe Dumnezeu cu fiecare suflet ce are nenorocul sá intre in raza lor de actiune.Grav este cá sunt si párintii...bunici ,ce fac acelasi lucru fárá a gândii cá toate actiunile lor le vor prelua copiii si nepotii lor din generatie in generatie.Dumnezeu plânge cu lacrimi de sânge pentru poporul Sáu😥😥😥...Au venit vremurile in care ''grâul se cerne de neghiná'' Putini sunt cei care rámân aláturi de Dumnezeu...cei alesi vor sti sá indure toate duterile di chinurile si nu il vor párási oricât de greu v a fi...Dacá Isus a putut indura si noi vom putea😥😥😥Oricât de grea v a fi crucea.. o voi duce pâná la final si nu l voi tráda si párási pe dumnezeu.Fá Doamne o minune!Fá ca satelitii sá dispará si atunci rául v a lua sfarsit.Omul v a redevenii om si cei ce te au vândut atâta de ieftin vor merge acolo unde singuri au ales.Tráim intr o lume in care suntem inconjurati de lume multá dar OAMENI PUTINI.
La mulți ani Sfinte Parinte Ciprian ,in Noul An 2021 , cu sănătate și pace în suflet
Trist și adevărată rugăciune către Îngeri Dumnezeu sa ne ierte și sa apere pe Toata lumea
Doamne iartă ne si ne bine cuvîñteaza pe noi toți AMIN!
Doamne ajuta părinte drag🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne c’è frumos Doamne ajutane pe noi Amin si nu ne indeparta de la Tine Doamne ca la Tine albergam
Cat adevar an aceasta pricessna foarte adevarat amin
Un,solist,foarte,renumit,și,o,melodie,adevărată,doamne,ajuta.
Dumnezeu sa va ajute sa vedeți și aceasta durere a mea va mulțumesc frumos părinte.
Bunul Dumnezeu să ne ierte, să întărească credința neclintită în inimile noastre😔😭 .. să mântuiască sufletele noastre, nu după meritele noastre, ci dupa nemăsurata Sa iubire față de noi😢😭💔🙏 Iartă-ne Doamne pe noi nevrednicii
Sa nu deznadajduim răbdare răbdare răbdare că Dzeu este TOTUL AMIN
Multumim Parinte din tot sufletul pentru toate cuvintele frumoase pe care rostiti! Felicitari! 🌷🌷🌷
SĂRUT MINA PĂRINTE CE VREMURI GRELE MISE RUPE SUFLETUL DE DURERE CA SFINTA BISERICA E GOALA ȘI PREOȚI SE ROAGĂ SINGURI DOMNULUI. IISUS HRISTOS CU RUGĂCIUNILE CITITE LA SFINTUL PROSCOMEDIEAR ȘI CELE LALTE RUGĂCIUNILE SA MILOSTIVEASCA CĂTRE NOI PĂCĂTOȘI OCROTEȘTENE DOAMNE TOT POPORUL💒AMIN
Asa este ne preocupă altceva in loc sa venim in casa domnului sa ne rugam
Mi se rupe inima ascultând, stiind ca nu putem sa mergem la Sfânta Biserica!
Rugați va la Dumnezeu sa ne întoarcem la el , acum ar fi momentul sa realizam ca fara el nu se poate nimic
Ne-au interzis mergem la biserică dar nu pot să ne interzică să ne rugăm acasă. Deci să ne rugăm bunului Dumnezeu să oprească această molimă și să nu ne pierdem nădejdea în puterea lui.
Domnul să vă ferească de rău și să vă dea sănătate parinte.
Fii binecuvantat Amin❤
Asta e adevărul am uitat sa ne mai rugăm și să i mulțumim tatălui nostru
Frumos foarte frumos pārinte !Doamne ajutā ne si ne iartā Doamne de pācatele noastre cele de voie si fārā de voie!Amin Domnul sā vā binecuvānteze cu sānātate si har !
Chiar e parasit! Cu amărăciune în suflet scriu ! Dar cei ce au închis Bisericile sa stie ca o sa fim mai MULTI cand se vor deschide! Sufletul e rămas acolo in casa Domnului.
Nu mai avem dragoste pt Creator si nici compasiune pentru semenii nostri.Tot ce se intimpla este reflectia noastra din interior.Sa ne intoarcem la Dzeu cu inima curata!
Doamne ajutane amin plang mereu cand ascult aceasta piesa felicitari foarte frumoasa piesa
Dumnezeu să îți dea sănătate că frumos ne înveți... Doamne ajuta 🙏🙏
CRACIUN. FERICIT. DRAGUL. MEU. CIORIAN. POP. SANATATE. MULTA
Dumnezeu să-ți ajute
Parinte
Doamne Ajuta, o voce de aur,de rai,de suflet si liniste maxima.
Dumnezeu sa binecuvînteze
Trist si adevarat, ne- au oprit de la cele sfinte!
😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼😙
Nu ne-au oprit,ne-am oprit noi singuri cand striga lumea vrem spitale nu biserici
Doamne luminează mintea și gândurile noastre și ajutane sa fim plini de dragoste și bunătate uni fata de alti și inimile noastre sa fie pacea și duhul tău și nimic sa nu iubim mai decât pe tine Amin.
Trist și greu este sa nu.mergem in Sf Biserica Dr nădăjduim că o să fie bine CU NOI ESTE DUMNEZEU AMIN.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui, miluieste-ne pe noi!