Părintele Ovidiu-Ciprian Marţiş: Priceasna „Drumul Crucii"

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 25 жов 2024
  • 20 iunie, un pas mai aproape de Dumnezeu
    Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie!
    .
    „Pe calea iubirii urcăm spre Dumnezeu." (Fericitul Augustin)
    .
    „Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii - şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur. " (Sfântul Ierarh Luca al Crimeei)
    ________
    Eu nu știu, Doamne - Traian Dorz:
    .
    „Eu nu știu, Doamne, unde încă
    îmi vei mai duce pașii mei,
    dar știu că Tu-mi vei fi oriunde
    lumina sfântă pentru ei.
    .
    Eu nu știu, Doamne, ce ispite
    vor mai veni în calea mea,
    dar știu că-n Tine biruință
    și ocrotire voi avea.
    .
    Eu nu știu, Doamne, de câți prieteni
    mai pot fi încă părăsit,
    dar știu că Tu vei fi cu mine
    Însoțitor nedespărțit.
    .
    Eu nu știu, Doamne, câte lacrimi
    au să mai plângă ochii mei,
    dar știu că Tu vei fi-alinare
    și mângâiere pentru ei.
    .
    Eu nu știu, Doamne, câte jertfe
    mai trebuie s-aduc din greu,
    dar știu că Tu-mi vei da putere
    să-mi sui deplin calvarul meu.
    .
    Eu nu știu, Doamne, câte rane
    voi mai primi de la ai mei,
    dar știu că Tu-mi vei da răbdare
    și rugăciune pentru ei.
    .
    Eu nu-mi știu, Doamne, viitorul,
    dar știu că el e-n mâna Ta;
    ajută-mi să nu uit aceasta
    ca liniștit să-Ți pot urma."
    ________
    „...Iată calea noastră. Te poticneşti, îndreptează-te. Ai căzut, ridică-te. Iar a deznădăjdui, niciodată nu este nevoie. Uneori este atât de greu, încât omul este gata să se lepede de viaţa vecinică, dacă ea se dobândeşte astfel. În schimb, când aceşti nori trec, atunci soarele, cumva, într-un chip deosebit străluceşte, iar omul se bucură atunci că a trecut prin dureri: „Veselitu-ne-am pentru zilele în carile ne-ai smerit, anii întru carii am văzut rele” (Arhimandritul Sofronie Saharov, din „Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu”)
    ________
    www.facebook.c...
    .
    Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
    ______________
    „În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei sale şi nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvintează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fireşte de el; pe care chiar necunoscuţii îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii merg şi depun mărturisirile lor cele mai tainice; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor şi ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în ascuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii; la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţimea sentimentelor, ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oameni; un om, în fine, care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti. Acest om este preotul." ( „Preotul - mângâietorul tuturor împovăraților", Alphonse de Lamartine)
    ________
    / picaturideiubire77

КОМЕНТАРІ • 671

  • @petruvasilemoldovan6472
    @petruvasilemoldovan6472 3 роки тому +3

    Doamne ajuta sa va dea Dumnezeu sănătate și fericire și bucurii și realizări și împliniri alături de cei dragi părintele Ovidiu Ciprian Martis

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333 Рік тому +3

    Mulțumesc din suflet !Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte Andrei pentru vocea minunată și frumoasă îmi place foarte mult să vă ascult mă face fericită !TE ADOR ATUNCI CÂND CÂNȚI TE AM IN SUFLET ȘI DIN INIMĂ ÎȚI SPUN CĂ TE IUBESC ȘI TE ASCULT MEREU MĂ BUCUR CĂ AI TIMP SĂ MĂ GÂNDESC LA TINE CUM SĂ FAC O ZI FRUMOASĂ CU TINE ÎMI PLACE MULT SA MA DUC LA UN DEIT !Noapte bună chip frumos și blând și sănătos te iubesc așa de mult timp ești un dulce ,te iubesc să știi că este acolo pentru tine și te ajută la bine și la rău asta iubire Domnule preot Andrei !Vise frumoase te visez frumos asa cum ești tu chip frumos și blând și sănătos te rog să mă ierți dacă greșesc cu ceva am spus să fim sinceri de la început de drum și nu vreau să te supăr niciodată să fii fericit și binecuvântat de Dumnezeu nostru Iisus Hristos în veci vecilor AMIN Amin!

  • @mariapupaza653
    @mariapupaza653 2 роки тому +1

    Doamne Iisuse iartă ne și ajută ne pe noi robii tăi Amin mulțumesc Doamne Amin !

  • @MariusClaudiumelencu
    @MariusClaudiumelencu 7 місяців тому +1

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluiește Ne Pe Noi Păcătoșii Amin Doamne Ajută La Toată Lumea Și La Copiii Noștri Și La Nepoțiii Noștri Amin

  • @-ruben--maya-official-bogd1184
    @-ruben--maya-official-bogd1184 7 місяців тому +1

    Domnul fie cu noi,iar în final cu Domnul lângă noi,ajungem la locul mult așteptat, la Împărătia de apoi! Dumnezeu să îi ierte pe cei dragi si pe Marius și Daniel! Să le fie țărana ușoara si nu vă vom uita niciodată,cu regret adânc în suflet !
    Părinte, sănatate multă pentru ce faceti si o rugăciune pentru noi, prinde mereu bine!
    Va multumim de tot!

  • @telefontelefon9895
    @telefontelefon9895 3 роки тому +1

    DOAMNE AJUTĂ PE TOATA LUMEA SĂ DUCEM CURGEA CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII ALĂTURI DE CEI DRAGI COSTANTIN IONEL ELENA CRISTINA ANDREI ÎMPREUNĂ CU FAMILIA LOR PENTRU SĂNĂTATE ȘI ERTARE DE PACATELE AMIN

  • @vioricaviorica3803
    @vioricaviorica3803 Рік тому +3

    Binecuvântat să fie Dumnezeu ! 🙏🙏🙏

  • @mariutadragan3345
    @mariutadragan3345 Рік тому +1

    Saru mina părinte mulțumim părinte pentru pricesna este divin.o seara bine cuvintata amin.

  • @antondorodici5966
    @antondorodici5966 5 років тому +37

    Am dat peste această minunăția dintr-o întâmplare , care a coincis cu nașterea nepoatei mele a primului copil în familia mea departe în Anglia, am și postat ca dedicație pentru fata mea care a stat în travaliu peste 30 de ore, și de atunci o reascult cred de cel puțin 30 de ori , și cred cu tărie că nu a fost o întâmplare că am dat peste acestă minunată priceasnă , iar mamele sunt mereu pe drumul crucii. Glasul lui Ovidiu Ciprian este divin.

    • @gheorghecurac4046
      @gheorghecurac4046 4 роки тому +1

      Poienile de sin munte rugecinea

    • @mariutadragan3345
      @mariutadragan3345 Рік тому

      Mulțumim pentru pricezna este divină mulțumim sf treime să vă ocrotească amin.mulțumim.

    • @mariomario5346
      @mariomario5346 Рік тому

      Sa fiți binecuvântat

    • @constantamandache9174
      @constantamandache9174 Рік тому

      ❤❤❤😢😢😢😢❤❤

    • @constantamandache9174
      @constantamandache9174 Рік тому

      Fiecare dintre noi avem de purtat o cruce, mai grea sau mai ușoară, toată viața, precum și a purtat o și Iisus pe drumul Golgotei. 😢😢😢

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333 Рік тому +3

    O seară binecuvântată cu Dumnezeu în gând !Mulțumesc Andrei ,să fii fericit și tot ce îți dorești !NOAPTE BUNĂ SI VISE PE GUSTUL TĂU !Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte Andrei pentru această priceasna minunată și sufletească cu mult drag de față?

    • @dariamihaela3333
      @dariamihaela3333 Рік тому +1

      O noapte binecuvântată de Dumnezeu cu iubire de la mine cu vise plăcute și de dor pentru mine să povestim mai multe din viața mea adevărată și frumoasă îmi este foarte dor de tine dar nu accept sa mă faci să sufăr nu are rost să ne rănim o iubire bazată pe încredere și te iubesc !

  • @georgetachelu8173
    @georgetachelu8173 3 роки тому +5

    Părinte binecuvâmtată este crucea pe care o duc dar mă bucur că la capătul ei o să ajung la ISUSĂ ROG CA ISUS HRISTOS SĂ MĂ IERTE ŞI SĂ MĂ PRIMEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI AMIN

  • @ilisoicostica704
    @ilisoicostica704 4 роки тому +3

    Am ascultat o de zeci de ori , frumoasă , minunată și adevărată .
    De obicei când luăm crucea și vrem să-i urmăm LUI HRISTOS , luăm numai o bucată din ea după cum credem noi și când Domnul ne dă toată crucea cum noi nu ne așteptăm ni se pare foarte grea , dar pe drumul crucii omul credincios simnte mereu o mângâiere și ajutorul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni și multmilostiv ❗❗❗🙏🙏🙏⛪✝️

  • @stanaene1779
    @stanaene1779 2 роки тому +6

    Fiecare avem o cruce ,mai grea sau mai ușoară ,numai Domnul știe când ne-o ia.Doamne ai grija de noi!

  • @herminadanci
    @herminadanci Рік тому +1

    O voce divina! Multa sanatate parinte, sa ne incantati mereu cu vocea dumneavoastra!💐

  • @elisabetapricop7324
    @elisabetapricop7324 3 роки тому +6

    Bine ești cuvintat Doamne Învață ne pe noi îndreptările Tale Amin

  • @mariatud2665
    @mariatud2665 4 роки тому +15

    Acest cântec bisericesc chiar se potriveste în zilele de astazi DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE PARINTE RUGATIVA SI PENTRU NOI OMENIREA POATE NUMAI PE DV CA PREOTI VA MAI AUDE CA PRIN DV IL CUNOSTEM MAI MULT PE DUMNEZEU SI TOTUL DESPRE CREDINTA AMIN 🤲🙏🙌🧚‍♂️🧚‍♀️🍀🌿🕊⛪💒🌠🌟🌞🌛🧨🦜🕊🦚🌲🍀☘🌾🌷🌼🌻🌺🥀🌹🏵💮🌸💐🌿👍🏻😭

  • @mariabucur1118
    @mariabucur1118 4 роки тому +4

    DoAmne ce voce sA va dea Dumnezeu sănătate și să ne rugam împreună pentru toate ce se întâmplă din cAuza banilor și a desfranilor doamne ajuta

  • @getixgeta4850
    @getixgeta4850 Рік тому +1

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE, AJUTĂ CRUCII NOASTRE !!! 💙🙏🌼😇

  • @veronicavaida3087
    @veronicavaida3087 2 роки тому +1

    Este o priceasna care iti mangaie sufletul si-ti intareste credinta.Slava Mantuitorului si Maicii Domnului !

  • @floricacorpas6374
    @floricacorpas6374 4 роки тому +1

    BUNUL DUMNEZEU SĂ NE ÎNVREDNICEASCĂ SĂ NE DUCEM CREA NOASTRĂ CU CREDINȚĂ PUTERNICĂ ȘI NĂDEZDEA ÎN BUNUL DUMNEZEU! BUNUL DUMNEZEU VĂ DĂRUIASCĂ PREACUVIOASE PĂRINTE SĂNĂTATE SUFLETEASCĂ ȘI TRUPEASCĂ ÎN FIECARE ZII A D-VOASTRĂ! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ ÎNCĂLZEASCĂ CU PUTEREA DUHULUI CEL SFÎNT ÎN FIECARE ZII A VIEȚII D-VOASTĂ! DOAMNE AJUTĂ! AMIN!

  • @ioanasasalovics1233
    @ioanasasalovics1233 3 роки тому +1

    Mulțumesc din suflet! Amin și Amin🌹🌷🙏🙏🙏

  • @bugnaronita5774
    @bugnaronita5774 4 роки тому +7

    Aceste pricesne ne liniștește sufletele noastre pline de păcate

    • @ioaniftinchi77
      @ioaniftinchi77 3 роки тому

      Așa este, Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne ierte pe noi păcătoșii . Doamne - Ajută !

  • @danielatanase3155
    @danielatanase3155 4 роки тому +4

    Mulțumim Domnului pentru toate Amin!

  • @costeldragomir328
    @costeldragomir328 2 роки тому +1

    Doamne ajuta sanatate multa si multumim mult foarte frumos amin amin amin

  • @anapoloboc1089
    @anapoloboc1089 4 роки тому +5

    Foarte frumos sa traiti parinte dumnezeu va lasat glasul acesta minunata sa ne dati puterea de a jnvingem toate necazurile c'è se abate asupra nostra doamne ajutane pe noi pacatosii Amin🇷🇴🌞

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому

    Doamne Iisuse Hristoase Fiiul lui Dumnezeu iarta-ne și ne miluiește AMIN 🙏🙏🙏

  • @floricaanton4787
    @floricaanton4787 4 роки тому

    Ovidiu Ciprian acest tanar Preot de voce nu mai spun ca este Dumnezeasca dar si har lasat de la Dumnezeu💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖

  • @marianamoise733
    @marianamoise733 6 років тому +5

    Drumul crucii a fost cea mai ingrozitoare suferinta ce ha putin indura cineva pe pamant
    Iisus Dumnezeu a suportat din dragoste ptr noi

  • @dafotolines.r.l.9066
    @dafotolines.r.l.9066 3 роки тому

    Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește ne,pe noi păcătoșii! Iartă ne, ajută ne cu Puterea Ta! Tuturor,Post ușor cu iertăciune, presărat cu fapte bune.post ușor,post sufletesc, cu folos duhovnicesc! Mulțumesc Sfinte Părinte, faceți ca sufletul să în vieze să se înalțe cât mai sus,la Domnul nostru Iisus Hristos!Amin

  • @elenavisoiu1638
    @elenavisoiu1638 4 роки тому +3

    Doamne ajuta sa ne traiti ani multi fericiti sa ne alinati durerile cu asa pricesne frumoase.

  • @manolefilote9963
    @manolefilote9963 3 роки тому +1

    Bunul Dumnezeu Iisus Hristos ajută Omul și Biserica Creștin Ortodoxă română.Amin.

  • @elisabetacurelaru732
    @elisabetacurelaru732 4 роки тому +8

    Multumim si DOAMNE ajuta ca ne alinati durerea cu aceste dinecuvantate cantari DOAMNE MILUESTE...!

    • @rodicaaxinti5108
      @rodicaaxinti5108 3 роки тому

      Sarut mana parinte,ne alinati sufletele cu asa voce frumoasa si cu aceste cuvinte divine.Dumnezeu sa va binecuvanteze.

  • @ileanamelian1286
    @ileanamelian1286 2 роки тому +2

    O voce Dumnezeiasca!🙏

  • @gheorghitadobra3005
    @gheorghitadobra3005 2 роки тому +1

    Foarte frumos interpretat sunteti un model pt mine cit de supărată asi fi reușesc să .mâ .liniștesc ascultând aceste pricesne vâ mulțumesc din suflet .doamne ajută .

  • @angelagradinariu7554
    @angelagradinariu7554 4 роки тому +1

    Mulțumesc frumos pentru pricesnele care mă ajută să mi duc crucea mai ușor

  • @anaeva2123
    @anaeva2123 Рік тому +1

    Slava Ție Doamne Slava Ție pentru toate.❤️🙏😇♥️✝️✝️✝️♥️☦️☦️☦️☦️♥️🛐♥️💐🕊️🕯️⛑️❤️

  • @ioanaoarga3801
    @ioanaoarga3801 3 роки тому +1

    Doamne ajuta părinte.......absolut superb ....fără cuvinte🥰

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +8

    Doamne, Iisuse Hristoase Fiiul lui Dumnezeu iarta-ne AMIN!🙏🙏🙏

  • @georgetachelu8173
    @georgetachelu8173 3 роки тому +2

    Nu pot să scriu că plâng drumul ăsta asa vrea să se termine pentru mine părinte ,părinte mie greu că e prea grea roagăte pentru mine să se termine drumul şi pentru mine AMIN

  • @andreilucian10
    @andreilucian10 4 роки тому +3

    Nu sunt cu biserica, de preoti nu mai zic, nu vreau sa fac alte pacate dar cantecul asta e....nu am cuvinte sa-l pot descrie, are o voce deosebita acest parinte.

  • @luminitaflorean4554
    @luminitaflorean4554 2 роки тому +4

    Bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate fericire dumnilorvoastre și familiei. 😇🥰

  • @anacopin6101
    @anacopin6101 4 роки тому +3

    Sa va ajute Domnul Dumnezeul nostru sa se facă ordine și disciplina pentru nepoțeii

  • @sorinburian6629
    @sorinburian6629 2 роки тому +1

    Doamne ajuta DL PARINTE as vrea sa imi puteneti un pomelni in Biserica Domnului nostru HRISTOS sa imi dea sanatate ptr ca sun un crestin fara ambele picioare amputate de 9 ani Doamne ajuta Amin.

  • @adrianapelmus8355
    @adrianapelmus8355 4 роки тому +2

    Dumnezeu să vă dea sanătate...!!!

  • @elisabetapricop7324
    @elisabetapricop7324 3 роки тому +5

    Fiți binecuvântat Sfinte Parinte ptr cuvintele frumoase

  • @kerekeslenuta3290
    @kerekeslenuta3290 3 роки тому +1

    Mulțumesc din suflet pentru această frumoasă priciasna ne mângâie sufletul Bunul Dumnezeu să vă de-a putere iar eu mulțumesc 💝🙏🙏🙏

  • @elenamadalinacornea8487
    @elenamadalinacornea8487 3 роки тому

    Dumnezeu sa ne ocrotească pe cei care credem în El.

  • @anapoloboc1089
    @anapoloboc1089 4 роки тому +5

    Sa traiti parinte aveti o voce minunata si mjngjietoare dumnezeu sa va dea m m sanatate si puterea dea cjnta🌞🇷🇴⭐

  • @ioanasasalovics1233
    @ioanasasalovics1233 2 роки тому +5

    Dumnezeu să vă binecuvinteze si răsplătească🤗💥❤👏

  • @valentinapantiru6463
    @valentinapantiru6463 4 роки тому +2

    Doamne Iisuse Hristoase miluiește mă pe mine păcătoasa roaba Ta 🙏✝️😥 Amin 🙏✝️😥

  • @costachegavril3653
    @costachegavril3653 3 роки тому +4

    IA DAT DOMNUL MULT HAR VOCEA LUI E TARE FRUMOASA VA MULTUMESC PARINTE.AMIN

  • @Jonny1966
    @Jonny1966 3 роки тому +3

    Wonderful Holy Song 💙❤️🌺🌺🌺🌺🌺🙏🙏🙏

  • @rodicadumitrascu7635
    @rodicadumitrascu7635 2 роки тому +1

    Nu mă mai satur să te ascult felicitări

  • @gabrielavintila1428
    @gabrielavintila1428 4 роки тому +10

    Imi alint viața inima și sufletul cu aceste procese Domnul sa va dea multa sanatate SFINTIATA

  • @elena90712
    @elena90712 2 роки тому +4

    Doamne ce voce minunată sărut mâna părinte cântați minunat!

  • @mariaenache700
    @mariaenache700 4 роки тому +6

    Mulțumesc din TOT sufletul pentru tot ce-mi liniștește inima.

    • @genacalin1265
      @genacalin1265 3 роки тому +1

      Doamne felicitări aveți o voce caldă, îmi liniștiți inima și sufletul, multă sănătate!

  • @ecaterinascarlat5339
    @ecaterinascarlat5339 4 роки тому

    Scumpul meu ingeras ce calatoresti pe acest pamant.Iti muktumesc din toata inimi si din tot sufletul meu eu pacatoasa a domnului .Pentru cantecele tale cele trei si ingeresti pe care mi le.ai cantat cu atata dragoste ibcat nu am cuvinte cum sa.ti multumesc ingeras scump al lui Iisus Hristos si al Maicutei domnului.Multumesc de mi de ori si dumnezeu sa fie vesnic langa si.sa.ti indrepte pasi si gandurike tale mereu spre cer cu ajutoare zilnice.Doamne ajuta.!.

  • @milicaababei1460
    @milicaababei1460 4 роки тому +2

    Slavă ție doamne slavă ție doamne ajută pe toată lumea şi îndreapto pe calea TA DOAMNE AMIN

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +3

    Doamne Ajuta, AMIN!🙏🙏🙏

  • @victoriabechera3332
    @victoriabechera3332 3 роки тому +2

    IISUSE MILUIESTENE SI NE MIMTUIESTE PE NOI TOȚI AMIN

  • @ionicadobre2492
    @ionicadobre2492 4 роки тому +3

    Doamne ajuta ne tuturor! Frumoasa cantare creștină!

  • @szafianrobert7756
    @szafianrobert7756 4 роки тому +4

    Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne fereasca de tot raul

  • @mihailajustina8777
    @mihailajustina8777 4 роки тому +3

    Divine cîntece ,voce divină, mulțumesc, multă sănătate, Doamne ajuta.

  • @valinewgreqh.9773
    @valinewgreqh.9773 4 роки тому +11

    Ce glas frumos și ce liniște sufletească trăsnite felicitări pentru așa frumoasa cintare adusă slava lui Dumnezeu fie Dumnezeu cu noi toți amin

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333 Рік тому +3

    Foarte frumoase mesaje ,mă bucur mult că am onoarea să mă numar și eu printre ele !Doamne ajută pe toată lumea și eu iubesc!

  • @lilianasurdu3886
    @lilianasurdu3886 4 роки тому +4

    Sārumîna Pārinte Dumnezeu sa va binecuvinteze familia aveti o voce de aur Drumul cruci numai cu ajutorul lui Dumnezeu Tatal Cel Ceresc putem trece peste ori ce Doamne ajuta pe toata lumea in vecii Amin

  • @rosumariarosu6442
    @rosumariarosu6442 2 роки тому +1

    Va mulțumim Parinte
    Seară binecuvintata

  • @mariapupaza653
    @mariapupaza653 3 роки тому +2

    Părinte Dumnezeu sa vă țină sănătos că să ne alini sufletele noastre mulțumesc Doamne ajuta Amin !

  • @valeriacanciu4668
    @valeriacanciu4668 3 роки тому +5

    Mulțumim Sfinte Părinte! Dumnezeu să fie cu noi toți! Să ne binecuvânteze pe toți cu ceea ce ne este de folos fiecăruia! Slavă Ție Dumnezeule!Amin!

  • @mihaelabudianu9496
    @mihaelabudianu9496 4 роки тому +7

    Doamne dai putere lui Ionel sa se vindece, sa iasă din coma, sa respire singur. Doamne dai multa putere să se vindece. Amin.

  • @marciganescu5080
    @marciganescu5080 3 роки тому +7

    O voce ingereasca !!!!! Să ne trăiți părinte mulți ani cu sănătate,să ne bucurați sufletele.Va mulțumim♥

  • @vioricastemate1898
    @vioricastemate1898 3 роки тому +6

    Sărut mâna părinte! Sunteti minunat ,aveți o voce de înger!! D-zeu să vă dea sănătate și să vă ocrotească,toată familia. Bucurii duhovnicesti!!!!

  • @mihaelamunteanu5011
    @mihaelamunteanu5011 6 років тому +7

    DOAMNE AJUTA FRUMOASA VOCE FRUMOS CANTEC DUMNEZEU SA RE BINECUVANTEZE

  • @elisabetapricop7324
    @elisabetapricop7324 3 роки тому

    Slavă Tatălui și Fiului și Sfintului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor amin

  • @mariavornicu4239
    @mariavornicu4239 2 роки тому +2

    Dumnezeu sa ne ierte și sa ne binecuvânteze.
    Multă sănătate și felicitări!

  • @liubapetcu1598
    @liubapetcu1598 3 роки тому +4

    Minunat este Dumnezeu! Doamne ajută!

  • @mioarapopa9500
    @mioarapopa9500 3 роки тому

    Doamne Isuse fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi

  • @anasturza888
    @anasturza888 4 роки тому +3

    Doamne iartă-mă Amin cu Doamne ajuta Amin🙏🙏🙏🙏🙏

  • @dariamihaela3333
    @dariamihaela3333 Рік тому +3

    Foarte frumoase colinde și pricesne vă mulțumesc tuturor!Sărbători fericite tuturor !

  • @mariailie8533
    @mariailie8533 3 роки тому +7

    BUNUL DUMNEZEU CERESC SĂ NE IERTE PĂCATELE NOASTRE ȘI SĂ NE AJUTE SĂ NE DUCEM DRUMUL CRUCII MAI USOR,🙏PĂRINTE SA FIȚI BINECUVINTAT ,DE DUMNEZEU,AMIN !🙏🙏🙏

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +2

    Doamne Ajuta și ne miluiește AMIN!🙏🙏🙏

  • @elenatrifan9014
    @elenatrifan9014 4 роки тому +1

    Ii mulțumesc Bunului Dumnezeu pt. Crucea ce mi a dat o, iar părintelui Ovidiu Ciprian Martie sa i dea sănătate și să i mărească Harul. Sărutam dreapta Părinte.Elena din Galați.

  • @zinaidamalus8814
    @zinaidamalus8814 2 роки тому +4

    O voce divina.Sarut mina parinte.Multumesc lui D-zeu ca mi-a dat posibilitatea sa va ascult.Sa va de-a domnul sanatate.
    Din Moldova de peste Prut.

  • @ciprianmagazin8648
    @ciprianmagazin8648 3 роки тому +2

    Dumnezeu ne da fiecaruia stit cit putem duce.Mare este Dumnezeu si binefacerile Lui.

  • @cameliapavel4744
    @cameliapavel4744 4 роки тому +4

    Foarte frumos .Ne unge la suflet .Amin.

  • @reluferaru1480
    @reluferaru1480 4 роки тому +2

    Dumnezeu sa te bine cuvinteze Îți doresc multa sănătate și fericire în viață relu feraeu sunt

  • @mariaeichstaedt3429
    @mariaeichstaedt3429 4 роки тому +4

    Sa vă de-a BUNUL DUMNEZEU LA TOATA LUMEA multă sănătate și fericire!

  • @victoriabechera3332
    @victoriabechera3332 3 роки тому +3

    Aveți o voce minunată PĂRINTE foarte frumos ascult cu multă bucurie aceste cîntece adevărate multă sănătate și spor la mîntuirea sufletului AMIN 🙏

  • @oritasimionescu8963
    @oritasimionescu8963 3 роки тому

    Multumrsc Isus sa fie cu noi

  • @yyyyyt8510
    @yyyyyt8510 2 дні тому

    Amin!
    Bogdaproste pentru aceasta priceasnă!
    Doamne, nu mă părăsi, nu ne părăsi, ridică ne Doamne, Slavă Ție Dumnezeul nostru!🙏🙏🙏😇❤️
    Binecuvântați!
    Elena

  • @gabrielabucse2301
    @gabrielabucse2301 3 роки тому +3

    O voce deosebita, sa trăiți parinte!

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +1

    Doamne, Iisuse Hristoase Fiiul lui Dumnezeu iarta-ne și ne miluiește AMIN 🙏🙏🙏!

  • @mihaibadale
    @mihaibadale 4 роки тому +20

    Sărut mâna Părinte!
    Bunul Dumnezeu și Măicuța Sfântă să vă ajute și să vă binecuvânteze!
    Doamne ajută!
    ❤💛💙

    • @elenadanila3356
      @elenadanila3356 2 роки тому

      Foarte frumos Dumnezeu Sava binecuvinteze parinte

    • @alinamihalache3286
      @alinamihalache3286 2 роки тому

      Jxkjfakikjgzkjkjgzjihzkkjhfzcnj ,khxjljzlljakzhfKxzkkgGkKzkkJHjzjg ,kNNhzjJzjkdKzkskgk

  • @anagusan11
    @anagusan11 3 роки тому +4

    Sa ne traiti multi,multi ,ani inainte.Domnul sa va pazeasca .

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +4

    SFÂNTĂ CRUCE, Ajuta și ne miluiește AMIN 🙏🙏🙏

  • @floricaanton4787
    @floricaanton4787 4 роки тому

    Nici nu știu pe ci.ne sa laud mâii tai au fost câte e religioase de mia mers la suflet care mai de care are voce de lăudat foarte duios bravo vouă preoți cu har, 💖💖💖💖💖💖💖

  • @mariusperju1327
    @mariusperju1327 4 роки тому +4

    FRUMOS glas părinte Dumnezeu sati dea putere sa poti incinta oameni Multumim

  • @dorinasavu9731
    @dorinasavu9731 4 роки тому +5

    Doamne Ajuta- ne,și ne iartă pe noi păcătoșii AMIN 🙏🙏🙏!

  • @georgetapopa2531
    @georgetapopa2531 4 роки тому +8

    Doamne Părinte ce frumos contați, Dumnezeu să vă aivă in pază și să vă binecuvinteze pe unde voti afla în tote zilele Amin🙏

  • @anacopin6101
    @anacopin6101 4 роки тому +2

    Minunat sunteți părinte cu vocea asta divina.