Cei de alături trebuiau să asculte cu sfintenie poiezia nu să vorbească fiecare cu fiecare . Măcar un pic de respect pentru aceste versuri adevărate care spun adevărul despre viața care o ducem .
@@marianechita3570 aceea erau satanele, pentru a disturba atenția,de la cuvintele pline de iubire, pace ☮️ pace și înțelepciunea lor, să nu se trezească Romania și poporul român, să stea adormit, așa cum a fost 35 de ani,dar ei nu știu, că anul acesta 2024 este anul trezirii spirituale și morale, naționale, și doborârea hidrei,ce a înconjurat Romania și poporul român, este anul distrugerii din rădăcini,a sataniștilor și trădătorilor de neam și țară ☮️💝💓🤺🦂🆘👏🐺🇷🇴💯🥀🤗🤗🙏🇹🇩💞🌹♥️🥰🌞🌞🌞🌞🌞🌞 Dumnezeu este iubire pace și lumină, nu ură, dușmănie, război și întuneric,l.El a fost și este alături, de Romania și poporul român,un popor atât de râvnit de toți cei care au trecut hotarul țării noastre, de au venit în țara noastră,au cerut pământ și apă,dar cu toții cum veniră, se făcură toți o apă și un pământ,. Căci tot ce mișcă în țara asta,răul ramul, mie prieten numai mie, iară ție dușman este, fără a prinde chiar de veste, căci căci iubirea de moșie, este o armură de ce nu poate fi străpunsă, este iubirea de Dumnezeu și credința noastră nestrămutată, în Dumnezeu și în fiul său iubit, Isus Hristos, Regele Regilor, Împăratul Împăraților, Domnul Domnilor, doctorul fără de arginți,care a vindecat și vindecă în continuare,orice inimă curată și blândă, așa cum este și poporul român,un popor bun și blând,iubit de Dumnezeu, apărat dea lungul timpului,noi rămânând aici, pentru veșnicie, căci românul este sărac material,dar bogat în iubirea de Dumnezeu și de aproapele său, însă de multe ori,cei pe care,noi iam primit în țara și în casa noastră,au fost ca un șarpe veninos,ce se încolăcea în jurul nostru, precum o hidră,dar a venit ziua și timpul libertății și eliberării poporului român,de sataniștii și trădătorii de neam și țară 🌞🥰🌹💞🇹🇩🙏🥀🥀💯🇷🇴🐺👏🆘🦂🤺💝☮️🐎☮️💯🇷🇴🐺🐺👏🆘🆘💓🥀🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞💯💯
Ce să zic... Jos Pălăria, mulțumesc pentru curajul de a spune adevărul mai ales acum cu riscul vieții.Radu Pietreanu ,un om incredibil de normal cu o inteligență superioară,printre primii adevărați comedianți din România... și acum după atâția ani mă bucur să îl urmăresc cu aceași plăcere și emoție ca la inceput...sper ca lumea să înțeleagă "măcar" mesajul lui Radu...dar din păcate,uitandu-mā in jurul lui Radu,lumea are altă treabă,alte discursuri..."Mult Mai Importante Ca Discursul Lui Radu de Trezirea Românilor....deci..schimbarea trebuie să vină prima oară de la noi...nu să așteptăm un Cavaler Pe Cal Alb care coboară din Cer... ăștia sunt 90 la sută din Români.. părerea mea ,și a altor 10 % din păcate... Vă mulțumesc domnule Pietreanu... mulțumesc de video domnule Vasile
Cat de adevarate versuri si atat de frumos si patriotic recitate de dl. Radu Pietreanu!!! Felicitari si Multumim foarte mult!!! La Multi Ani, România și Români!!Dumnezeu sa fie cu noi, românii!!!
Cei care sunt de față sunt puțin inculți, această poiezie trebuie ascultată ca tatăl nostru in biserică, este suferinta acestui popor, respect pentru dl Petreanu, la mulți ani.
Ăsta e un pamflet (căutați în dex) Eu am luat-o ca instigare la violență... ceea ce nu e ok.. Dar am văzut un comment... ..și așa am învățat și eu ce e un pamflet
Tot respectul meu , Sunteți un adevărat român ! Dumnezeu v,a ocrotit ,i,ați simțit prezența Acum aveți misiunea sa va alăturați românilor și stramosilor noștrii Dumnezeu sa va ocroteasca ptr curajul care nu,ldati! Doamneee, am trăit sa,mi vad adevărații mei românii curajoși Voi sunteți ,,Oastea lui Dumnezeu!!! Va iubesc ! Calin Georgescu Presedinte!
Nu cred c-ai înțeles mare lucru din cele spuse de Pietreanu, doamnă .. omul., n-are a face nimic cu propaganda !------- expune-n versuri o stare a națiunii române ingenunchiate,..și cheamă la trezirea conștiinței naționale/ dacă această sintagmă îți spune ceva...!.@@viorica9153
Acest pamflet exraordinar rostit de d-l Radu Pietreanu mi-a mers la suflet ar trebui constientizat de toti romanii si recitat cit mai des.Superb natie română
Ăsta e un pamflet. Nu știam nici eu, acum m-am luminat văzând un comment. Trebuie mai întâi să înțelegem ce e un pamflet ca să nu ne dăm în cap ca chiorii; apoi poate merge în toată țara, sunt total de acord.
DOAMNE !!! am vărsat multe lacrimi fără să mă pot opri când am ascultat aceste versuri cît adevăra cuprind . Cu siguranță nu sunt singura care simte respect și recunoștință eroii și martirii neamului și ură și dispreț " conducătorii " de acum . DOAMNE !!!!! TE rog auzi TU aceste cuvinte și ne scapă și ne apără de acești trădători și asupriți de NEAM și ȚARĂ că numai TU singur mai ai această PUTERE!!!!!!! DOAMNE BUNULE și DREPTULE ai milă și îndurare de poporul TĂU care a ajuns la capătul puterilor !!!
Nici că se putea să aud ceva mai frumos , BRAVO , bunul Dumnezeu să lumineze pe cât mai mulți ROMÂNI și ție Radu Pietreanu să ți ajute Dumnezeu oriunde te oi afla , ptr.aceasta frumoasă interpretare , felicitări multe și tot binele.
Felicitari, domnule Pietreanu, pentru aceste minunate versuri ! Acest mesaj ar trebui distribuit, cu speranta ca, poate va reusi sa trezeasca la realitate, acea parte a poporului roman, cazut in melancolia actualei puteri. Votati schimbarea!
Bravo, frumoase și adevărate versuri, amintesc de stilul direct al lui Adrian Păunescu! Continuă să scrii, pentru că ele nu sunt doar versuri, ci și bună lecție de istorie și atitudine patriotică.
Noi toți suntem "eroii" ! Astăzi e ziua "curățeniei" si votul e "biciul fierbinte" ! Să-l folosim cum se cuvine români ! Vă doresc tuturor ca de azi înainte să ne meargă numai bine ! La multi ani România !
Sa votam pe cei care l-au susținut și susțin pe dl. Georgescu, partidul oamenilor tineri POT Trăiască România, LA MULȚI ANI mai buni cu multă bunătate!!!❤ La multi ani TUTUROR romanilor!!!♥️💛💙
@@Mnezo666Călin Georgescu este al României! ❤️🇷🇴❤️ Frate nu mai arunca cu propagandă, asta este ideea partidelor politice să ne dezbine ca servicile să ne controleze, ca străinii să exploateze săraca țară bogată România, poporul să părăsească vatra în căutarea pâini din străinătate făcută din grâne românești! Trezește-te frate, trezește-te române !
Capul sus dragi români,mândri,demni că avem o istorie cu EROI dârzi,o țară mult prea frumoasă și bogată să o mai lăsăm pe mâna lor.Azi eu îndemn la UNIRE,să dăm mână cu mână cei cu inima română 💙💛❤️LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR,LA MULȚI ANI ROMÂNIA
Bravo Radu PietreanuAdevar mare ai spus.Am ochii in lacrimi de aici din UK,fiindca ceea ce ai spus este adevarat si ma doare,suferinta tarii mele,fiindca este si suferinta mea. Romania noastra, merita o soarta mai buna.Suntem un Popor Binecuvantat.Doamne Ajuta Romania.❤
Să fii sănătos și asa cum bănuiam ,esti un om de ispravă ,un adevărat român ! SPERĂM ,SPERĂM dar nu stiu daca mai apucam ,daca avem cu cine ! Doar bunul Dumnezeu sa ne mai ajute!
Cei de alături trebuiau să asculte cu sfintenie poiezia nu să vorbească fiecare cu fiecare . Măcar un pic de respect pentru aceste versuri adevărate care spun adevărul despre viața care o ducem .
@@marianechita3570 aceea erau satanele, pentru a disturba atenția,de la cuvintele pline de iubire, pace ☮️ pace și înțelepciunea lor, să nu se trezească Romania și poporul român, să stea adormit, așa cum a fost 35 de ani,dar ei nu știu, că anul acesta 2024 este anul trezirii spirituale și morale, naționale, și doborârea hidrei,ce a înconjurat Romania și poporul român, este anul distrugerii din rădăcini,a sataniștilor și trădătorilor de neam și țară ☮️💝💓🤺🦂🆘👏🐺🇷🇴💯🥀🤗🤗🙏🇹🇩💞🌹♥️🥰🌞🌞🌞🌞🌞🌞 Dumnezeu este iubire pace și lumină, nu ură, dușmănie, război și întuneric,l.El a fost și este alături, de Romania și poporul român,un popor atât de râvnit de toți cei care au trecut hotarul țării noastre, de au venit în țara noastră,au cerut pământ și apă,dar cu toții cum veniră, se făcură toți o apă și un pământ,. Căci tot ce mișcă în țara asta,răul ramul, mie prieten numai mie, iară ție dușman este, fără a prinde chiar de veste, căci căci iubirea de moșie, este o armură de ce nu poate fi străpunsă, este iubirea de Dumnezeu și credința noastră nestrămutată, în Dumnezeu și în fiul său iubit, Isus Hristos, Regele Regilor, Împăratul Împăraților, Domnul Domnilor, doctorul fără de arginți,care a vindecat și vindecă în continuare,orice inimă curată și blândă, așa cum este și poporul român,un popor bun și blând,iubit de Dumnezeu, apărat dea lungul timpului,noi rămânând aici, pentru veșnicie, căci românul este sărac material,dar bogat în iubirea de Dumnezeu și de aproapele său, însă de multe ori,cei pe care,noi iam primit în țara și în casa noastră,au fost ca un șarpe veninos,ce se încolăcea în jurul nostru, precum o hidră,dar a venit ziua și timpul libertății și eliberării poporului român,de sataniștii și trădătorii de neam și țară 🌞🥰🌹💞🇹🇩🙏🥀🥀💯🇷🇴🐺👏🆘🦂🤺💝☮️🐎☮️💯🇷🇴🐺🐺👏🆘🆘💓🥀🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞🌞💯💯
Probabil printre ei erau și cei descriși în poezia asta.
Corect bravo.
❤❤❤
@@timeearadler6710 👍
RADU PIETRARU UN OM DEOSEBIT . MULȚUMIM MAESTRE EXCELENT !DOAMNE AJUTĂ !
Superb!
Nu-l cheamă "Radu Pietrarul".
@@bogdancurea3830 🤣🤣
Doamne,a mers la suflet aceasta poezie.Cit adevar graiti,domnul meu.Ascultati fraților și treziți-vă. LA MULTI ANI ROMINIA.
Domnule Pietreanu, vă mulțumesc din tot sufletul meu!!! RESPECT MAXIM!!!!👍👏🙏💯🤗💝🙋♀️
Vorbe foarte adevărate,o super poezie despre adevăr! Felicit Omul acesta și pe toți cetățenii care sunt în asentimentul meu!
Excelent MAESTRE !
La mulți ani ROMÂNIA !
La mulți ani ROMÂNI !
Tot respectul! Adevărat! Felicitări! Minunate versuri! LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
Ce să zic... Jos Pălăria, mulțumesc pentru curajul de a spune adevărul mai ales acum cu riscul vieții.Radu Pietreanu ,un om incredibil de normal cu o inteligență superioară,printre primii adevărați comedianți din România... și acum după atâția ani mă bucur să îl urmăresc cu aceași plăcere și emoție ca la inceput...sper ca lumea să înțeleagă "măcar" mesajul lui Radu...dar din păcate,uitandu-mā in jurul lui Radu,lumea are altă treabă,alte discursuri..."Mult Mai Importante Ca Discursul Lui Radu de Trezirea Românilor....deci..schimbarea trebuie să vină prima oară de la noi...nu să așteptăm un Cavaler Pe Cal Alb care coboară din Cer... ăștia sunt 90 la sută din Români.. părerea mea ,și a altor 10 % din păcate... Vă mulțumesc domnule Pietreanu... mulțumesc de video domnule Vasile
"Cu riscul vieții"? 😰 Trist. 😢😔
@@SamanthaLoneWolf17 păi in ziua de azi...cine spune ce nu trebuie..cine trezește lumea... deranjează...in general...o searā bună
Ăsta e un pamflet... m-a învățat și pe mine un comment.
Nu mai luați totul ca atare...
..multumesc
Ce să zic....FENOMENAL...! Mult ,mult respect pentru acest OM ,bunul Dumnezeu să-l aibă în pază, că, bine le-a mai zis !👍👏❤
Bravo Radu Pietreanu,ai spus-o tot ce îl doare, pe poporul român și Romania.
Eu glumesc ce credeți că numai el 😂😂😂😂
Se vede foarte bine că pe români nu-i interesează!! Nu îl ascultă nimeni, toți își văd de discuțiile lor, râd...
Bravo!!!!
ACEASTA POEZIE A FOST DE FAPT O RUGACIUNE !DOAMNE PRIMESTE O !
Respect RADU PIETREANU
Cat de adevarate versuri si atat de frumos si patriotic recitate de dl. Radu Pietreanu!!! Felicitari si Multumim foarte mult!!! La Multi Ani, România și Români!!Dumnezeu sa fie cu noi, românii!!!
Cei care sunt de față sunt puțin inculți, această poiezie trebuie ascultată ca tatăl nostru in biserică, este suferinta acestui popor, respect pentru dl Petreanu, la mulți ani.
Mulțumim, Doamne, ca ne-ai mai lăsat câteva voci care sa strige durerea surda, mută, a acestui neam! Câteva voci curajoase!
Doamne-ajută!
Ăsta e un pamflet (căutați în dex)
Eu am luat-o ca instigare la violență... ceea ce nu e ok..
Dar am văzut un comment...
..și așa am învățat și eu ce e un pamflet
Ești o valoare națională !!! 👍👍👍🙏🙏🙏
Tot respectul meu , Sunteți un adevărat român ! Dumnezeu v,a ocrotit ,i,ați simțit prezența Acum aveți misiunea sa va alăturați românilor și stramosilor noștrii Dumnezeu sa va ocroteasca ptr curajul care nu,ldati! Doamneee, am trăit sa,mi vad adevărații mei românii curajoși Voi sunteți ,,Oastea lui Dumnezeu!!! Va iubesc ! Calin Georgescu Presedinte!
Foarte frumos și adevărat, felicitări
Cita diferența intre artisti ! Bravo Radu Petreanu
Am votat deja parlamentare în UK și pe 8voyez Călin Georgescu
M a emotionat pîna la lacrimi .Acesta este Radu Pietreanu un patriot înascut 👏👏👏🙏
Care face propagandă pentru Femeia fără neuroni ! 😅
Un artist spune ce i se spune să spună ! 😢
@@viorica9153nu ai înțeles nimic
Nu cred c-ai înțeles mare lucru din cele spuse de Pietreanu, doamnă .. omul., n-are a face nimic cu propaganda !------- expune-n versuri o stare a națiunii române ingenunchiate,..și cheamă la trezirea conștiinței naționale/ dacă această sintagmă îți spune ceva...!.@@viorica9153
@@viorica9153gresit::: politicienii spun doar ce le este ingaduit, Pietreanu este un vertical!
Acest pamflet exraordinar rostit de d-l Radu Pietreanu mi-a mers la suflet ar trebui constientizat de toti romanii si recitat cit mai des.Superb natie română
Hehe, nu știam ce e un pamflet...
..mai luminat puțin, mersi.
Am crezut că e doar instigare la violență 😂...
Ce să zic... jos pălăria
Mulțumesc, chiar e interesant ☝️
Excepțional, înălțător, Radu! ♥️🇷🇴 Să facă ocolul țării mesajul tău, să trezească în fiecare suflet conștiința de român ! 🙏🏻
cum si cine sa se treaeaza, kiar nu auziti ca cei din jur rid, se casca si nici nul aud, nici nul iau in seama.
@@DjOnxXx518 Cu parere de rau,dar si tu esti mentionat in poezie (vezi cum ai scris ) raspunsul tau e devastator!😪😪
@@ExiSTEIN Obosnui )) 😎
Ăsta e un pamflet.
Nu știam nici eu, acum m-am luminat văzând un comment.
Trebuie mai întâi să înțelegem ce e un pamflet ca să nu ne dăm în cap ca chiorii; apoi poate merge în toată țara, sunt total de acord.
@@DjOnxXx518 Nu intereseaza .Recitare de exceptie , realitate in poezie ca si in viata sociala . ❤🎉❤
Un mesaj demn, real, care ar trebui sa-l auda cat mai multi romani !Bine ca mai exista artisti demni in Romania 💌🇷🇴
Excelenta prezentare, felicitări Dle!!!! O adevărată lectie de istorie.... Intr un monolog magistral !!!! BRAVOOO!!!!! 🇷🇴🇷🇴🇷🇴🙏
Doamne mai sint încă oameni adevărați și cu frica de Tine❤
❤ Domnul sa te binecuvinteze
DOAMNE !!! am vărsat multe lacrimi fără să mă pot opri când am ascultat aceste versuri cît adevăra cuprind . Cu siguranță nu sunt singura care simte respect și recunoștință eroii și martirii neamului și ură și dispreț " conducătorii " de acum . DOAMNE !!!!! TE rog auzi TU aceste cuvinte și ne scapă și ne apără de acești trădători și asupriți de NEAM și ȚARĂ că numai TU singur mai ai această PUTERE!!!!!!! DOAMNE BUNULE și DREPTULE ai milă și îndurare de poporul TĂU care a ajuns la capătul puterilor !!!
Poezie de valoare eminesciană! RESPECT!❤
Nici că se putea să aud ceva mai frumos , BRAVO , bunul Dumnezeu să lumineze pe cât mai mulți ROMÂNI și ție Radu Pietreanu să ți ajute Dumnezeu oriunde te oi afla , ptr.aceasta frumoasă interpretare , felicitări multe și tot binele.
Dumnezeu sa binecuvinteze Romania și pe tot neamul Romãnesc
Să fii binecuvântat în fiecare zi a vieții, suflet de român!Doamne ajută!
Felicitari, domnule Pietreanu, pentru aceste minunate versuri !
Acest mesaj ar trebui distribuit, cu speranta ca, poate va reusi sa trezeasca la realitate, acea parte a poporului roman, cazut in melancolia actualei puteri.
Votati schimbarea!
Absolut genial. Felicitari ❤. La multi ani Romania.
Foarte frumos si ADEVARAT! Mulțumim!!!! ❤
Mulțumesc pentru o lecție frumoasă de istorie.
RADULE ,esti al nostru al poporului ROMAN cu tot sufletul tau de ROMAN curat si patriot . DUMNEZEU sa ni te tie sanatos !
Ce este un pamflet 🤔
Un adevărat imn al României! Bravo, bravo este pentru trezirea inteligentei românești ! Mergeți la vot si schimbați partidele !
Foarte frumoasă poezia bravo Radu Pietreanu 👏👏👏
Bravo, frumoase și adevărate versuri, amintesc de stilul direct al lui Adrian Păunescu!
Continuă să scrii, pentru că ele nu sunt doar versuri, ci și bună lecție de istorie și atitudine patriotică.
Bravooo domnule Radu!! Nu mai e nimic de zis!!😢 Bunul Dumnezeu să binecuvinteze România Dodoloață!!
Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul român!
Felicitări pentru mesajul pertinent și înălțător!❤
RESPECT domnule Pietreanu! Sănătate și speranță!
Bravo EROU ROMÂN, ai spus adevărul.
Respect, mare dreptate ai!❤❤❤❤
România trezește-te!❤❤❤❤❤❤
Felicitări Radu!!!❤❤❤
Ce mesaj plin de adevar,si de speranta...multumim....bravooo Maiestre....sanatate la toti
F frumoase versuri Radule iar interpretarea ta este incredibila . Multumesc
La multi ani Romania!
La multi ani România!
La multi ani România!
❤❤❤❤
Cat de adevarat.. eminescian, chiar, in cel mai bun sens al cuvantului. Super-placut surprins. Braaavo!!!,
Frumos , frumos , frumos. Felicitari.
Super versuri, excelentă interpretare 😊❤🎉
Pamflet?
La multi ani,romani de pretutindeni!
!
Felicitări, Radu Pietreanu😢
Tot respectul meu pentru aceste vorbe adevărate
Domnule Radu de copil am ris va-am ascultat și va voi asculta ,cit adevărat
DOAMNE ce frumos și cât adevăr.La multi ani România
Noi toți suntem "eroii" ! Astăzi e ziua "curățeniei" si votul e "biciul fierbinte" !
Să-l folosim cum se cuvine români !
Vă doresc tuturor ca de azi înainte să ne meargă numai bine !
La multi ani România !
Sa votam pe cei care l-au susținut și susțin pe dl. Georgescu, partidul oamenilor tineri POT
Trăiască România, LA MULȚI ANI mai buni cu multă bunătate!!!❤ La multi ani TUTUROR romanilor!!!♥️💛💙
@@rodicagaurean9429 n-ai înțeles nimic, călin e a lu putin.
@@Mnezo666
Tu ai înțeles 666
@@Mnezo666Călin Georgescu este al României! ❤️🇷🇴❤️
Frate nu mai arunca cu propagandă, asta este ideea partidelor politice să ne dezbine ca servicile să ne controleze, ca străinii să exploateze săraca țară bogată România, poporul să părăsească vatra în căutarea pâini din străinătate făcută din grâne românești!
Trezește-te frate, trezește-te române !
Bravo, felicitări!❤
La mulți ani, România!🎉
Super, mesaj! Mă bucur că nu te-ai vândut , domn' Vasile, ca ceilalți influencers. Jos pălăria!
Și eu mă bucur... dar e un pamflet..
..vezi ce e un pamflet pentru a înțelege mesajul corect
Sa fii binecuvantat.
Prin versurile astea,ai Racorit sufletele adevăraților ROMANI! BVVVVV!!!!❤
Multa sanatate ❤ Doamne ajuta
Extraordinar. Foarte bine zis D-l Pietreanu. Traiasca Romania Mare.
Frumos cuvint.Sa fii binecuvantat de Domnul.
Bravo , Radu! Incep sa vina inapoi eroii. Tu esti o dovada in acest sens.
Respect maxim domnule Petreanu !
LA MULȚI ANI!ROMÂNIA ȘI ROMANI, RESPECT, RADU
Sinteti MARE domnule draga, sinteti genial 👏👏👏👏👏👏💪💪💪💪💪👍👍👍👍👍❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Trist dar adevărat!
Capul sus dragi români,mândri,demni că avem o istorie cu EROI dârzi,o țară mult prea frumoasă și bogată să o mai lăsăm pe mâna lor.Azi eu îndemn la UNIRE,să dăm mână cu mână cei cu inima română 💙💛❤️LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR,LA MULȚI ANI ROMÂNIA
FELICITARI !!!!❤ TOATA STIMA SI CONSIDERATIA RADU PIETREANU !!! ❤JOS PALARIA !
Bravo Radu PietreanuAdevar mare ai spus.Am ochii in lacrimi de aici din UK,fiindca ceea ce ai spus este adevarat si ma doare,suferinta tarii mele,fiindca este si suferinta mea. Romania noastra, merita o soarta mai buna.Suntem un Popor Binecuvantat.Doamne Ajuta Romania.❤
Să fii sănătos și asa cum bănuiam ,esti un om de ispravă ,un adevărat român !
SPERĂM ,SPERĂM dar nu stiu daca mai apucam ,daca avem cu cine !
Doar bunul Dumnezeu sa ne mai ajute!
LA MULTI ANI ROMANIA !
LA MULTI ANI FRUMOȘI ROMANI !
BRAVO ! BRAVO ! BRAVO !
AȘA ARATĂ UN ADEVĂRAT ROMAN ! ❤
Doamne trimite îngerii Tăi să curețe Romania de ticăloși.Bravo om mare cu inimă de brav român.La mulți ani! Maestre La mult ani! România
Bravo ❤❤❤
Om deștept bravo
Asta este doar pentru Români adevărați
La mulți ani Români ❤❤❤
🇹🇩La multi ani Romania🇹🇩Felicitari👏👏Radu Pietreanu👍👍La multi ani tuturor ROMANILOR de pretutindeni🇹🇩Salutari din 🇪🇦
Va mulțumim pentru aceasta minunata poezie! RESPECT!
Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și putere domnule Pietranu ,
Bravoo, domnule Radu. Un român adevărat ❤❤❤
RESPECT ❤🇷🇴
Bravo ! Tot respectul maestre !
Sincer l-am ascultat cu lacrimi în ochi și în suflet ,sper să reușim dragi români să fim iarăși demni de neamul nostru
Sănătate și felicitări !
Doamne ajuta ca aceste .versuri atat de miscatoare,sa atinga inimile romanilor de pretutindeni.Multumim Radu Pietreanu la multi ani cu sanatate.
Extraordinar !!!👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👍👍👍👍👍👍
La mulți ani Români de e pretutindeni...❤🇹🇩🇹🇩🇹🇩
Respect!!!
Bravo Radu!
Foarte frumos din partea voastra, a vedetelor , ca sprijiniti tara in aceste momente critice!
Bravo felicitări La multi ani Romania la multi ani tuturor Românilor adevărați
Magistral, Radu Pietreanu! Păcat, că indivizii, ăia, din cadru, nu știu să asculte și să mai învețe câte ceva...!😢👏👏👏
Ne,ai racorit!Esti genial!!Felicitari!!Ai spus tooooot!❤
Felicitări! Doamne ajuta-ne! Cît de adevărat! Istoria noastră este sfântă! ✝️✝️✝️✝️✝️✝️🇷🇴🇷🇴🇷🇴✝️✝️✝️✝️🌠🌠🌠🌠🌠
Doamne cat de frumos si adevarat sanatate!
Ascultați oamenii și treziti-va!! bravo Radu Pietreanu!❤
Bravoooooo!!!
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Felicitări și tot respectul, un om deosebit și un poet adevărat.
TREZESTE - TE ROMANIA !!!! ❤
RESPECT...❤
Respect și felicitări pentru aseste minunate versuri! Da, sa nu ne uitam EROII,,,!🌹😘♥️🌺🥰🍀💥💒💐💐
Foarte frumos! Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Un om cu Har de la Dumnezeu 🙏Respect 👏👏👏🤝
FELICITĀRI, PERFECT ADEVĀRAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!..TOT RESPECTUL APRECIEREA SI CONSIDERATIA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
BRAVOO, PIETREANU!!