SUBCARPAŢI & Grupul Iza - Câte-s pe sub stele (Live @Casa_din_Vale)

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 14 чер 2022
  • „Câte-s pe sub stele”, o creație muzicală semnată de Subcarpați împreună cu Grupul Iza, închide cercul celor patru piese colaborative pe care ne-am dorit să le prindem, pentru posteritate, pe vinyl-ul „Folcloru-i Oxigen pentru un Popor Astmatic”, lansat la 10 ani de producție marca Subcarpați.
    Pe același drum, asumat de acum vreo decadă, de a descoperi și de a aduce sub lumină actuală măiestria unor artiști și grupuri care păstrează încă viu specificul muzical tradițional din zonele de care aparțin, am ajuns recent în Maramureș, acasă la Grupul IZA.
    Întâlnirea dintre Subcarpați și IZA s-a produs aproape organic, la început de 2019, atunci când Cristi Tache, colegul nostru, a avut inspirația de a invita grupul, ca o surpriză pentru MC Bean, la sala noastră de repetiții. Am cântat împreună, am povestit, am degustat Horincă și am petrecut timp cu veselie și multă voie bună.
    Sinergia naturală dintre noi a adus următorul pas logic din istoria comună, IZA fiind în 2019 invitații speciali ai trupei Subcarpați la Untold Festival, unde am performat împreună pe scena cea mare. Ușor-ușor, au început să se contureze liniile acustice ale viitoarei piese colaborative, inspirația pentru pre-producție pornind de la un cântec arhaic de drâmbă din repertoriul grupului muzical tradițional.
    Ne-am regăsit în 2020, iar la Cluj, unde prietenul nostru, Sani, ne-a găzduit la studio pentru înregistrări. Întâmplarea a făcut ca domnul Pop, membru al Grupului Iza, să fie nevoit să înregistreze de acasă, din propriul său „home studio” de la Breb, asistat prin telefon de Bean și AFO. A fost un experiment reușit, mulțumită iscusinței domnului Pop de a racorda sunetul arhaic la un sound foarte actual.
    În primăvara acestui an, în 2022, am avut onoarea de a fi invitați de către Florin și Roxana la @casa_din_vale din Breb, Maramureș, un complex tradițional superb restaurat, păstrând elemente din cultura locală, și amenajat în acord cu nevoile din contemporan. Am avut parte de o experiență „maramureșeană” completă, mulțumită lui Anne Marie și a echipei de la Mândrie Maramureșeană, care ne-au întâmpinat cu o masă tradițională bogată și horincă numai bună pentru degustat.
    Imersiunea noastră în universul din Breb, Maramureș, șederea la Casa din Vale, vizita la Casa Poetului și la biserica din sat, vizitele în atelierele meșterilor olar și sculptor și plimbările pe potecile pitorești care ascund poveștile celor care și-au lăsat puternic amprenta în aceste locuri idilice, ne-au întărit convingerea că interesul și dragostea noastră față de diversitatea culturală tradițională regăsită pe teritoriul României sunt cu mult rost.
    În ultima zi petrecută în Maramureș, am fost onorați să îi primim în vizită pe Dl. Iza Pop, pe Ioachim Fat și Grigore Chira, membrii Grupului IZA. Nu a durat mult și am și încins-o pentru un LIVE pe care vă invităm cu bucurie să îl vizionați cu prilejul lansării oficiale a piesei „Câte-s pe sub stele”. Mulțumiri și plecăciuni Grupului IZA pentru spiritul maramureșean pe care l-au potrivit cu măiestrie în context cu formula noastră muzicală.
    Suntem nemaipomenit de recunoscători și încântați de noii parteneri ai Centrului Cultural Subcarpați din Breb, pe care ne propunem să îi revizităm, pe cât posibil, an de an, și împreună cu care ne dorim să construim povești și propuneri noi de creație și educație pentru patrimoniu, capabile să preia elemente din trecut și să le aducă în atenția și în folosul oamenilor din prezent.
    Le mulțumim din suflet tuturor celor implicați pentru energie bună, sprijin și ospitalitate și încurajăm comunitatea să (re)descopere necontenit folclorul și cultura tradițională, atât de valoroase pentru identitatea și locul nostru pe harta culturală a lumii.
    La mai mare! Big UP!
    _______
    Muzică și Aranjament: Alexe Marius Andrei (Bean MC)
    Cameră, Editare si Colorizare: Radu Ungureanu (Baxi) și Cătălin Tomoiagă
    Echipament: Squad Rental
    Co-producător: AFO
    Subcarpați:
    Alexe Marius Andrei (Bean) - PAD și SFX Synth Novation
    Power pe Vinil - Synth Bass
    Radu Pieloiu - Tobe și SPD
    Vali Musat - Chitară
    Robert Manole - Inginer de Sunet (Rec)
    Cristi Bandrabur - Tehnic
    Hanu’:
    Calin Han - Drâmbă și Fluier
    Beniamin Ambărus - Dobă și Dans
    Matei Vasilescu - Țambal
    Grupul Iza:
    Ion Pop Iza - Voce și Drambă
    Ioachim Făt - Vioară
    Grigore Chira - Zongoră
    Înregistrările au avut loc la Casa din Vale, Breb, Maramureș.
    Mulțumim Florin și Roxana (Fam. Vale)!
    Big Up, Oana Costinaș si Mândrie Maramureșeană!
    Big Up, ‪@seelectronicstv‬!
    Pentru concerte: Cristi Tache - booking@subcarpati.com
    Urmărește-ne pe Instagram @subcarpati.oficial @centrulcultural.subcarpati
    Urmărește-ne pe Facebook / subcarpatiro

КОМЕНТАРІ • 1,2 тис.

  • @SubcarpatiRO2010
    @SubcarpatiRO2010  Рік тому +59

    Piesa "Până Când Nu Pier" anunță următorul album Subcarpați "Valea Voltului"
    Piesa aici : ua-cam.com/video/PqlEKFF4CFY/v-deo.html
    Ideea din spatele videoclipului este inspirată din cartea foto "1 an cu Subcarpați", de Manole Sava.
    Manu, autorul acestei cărți, a mers cu noi la concerte, prin studio, la sala de repetiții, și a surprins momente pe care abia așteptăm să le vedeți.
    Pe 1 Decembrie 2022, la Arenele Romane, în cadrul concertului tradițional Subcarpați, avem plăcerea să vă prezentăm în premieră piesa "Până Când Nu Pier" și proiectul "1 an cu Subcarpați".
    Evenimentul aici: www.iabilet.ro/bilete-sarbatoarea-subcarpati-2022-79027/?gclid=Cj0KCQiA1ZGcBhCoARIsAGQ0kkqWZCl4o-hmQ9OSONJ5SB73QfRQUdMbv779PIB83uI_A_8Ma5aqkcMaAnMlEALw_wcB
    Muzică: Subcarpați
    Video / Foto: Greenmind Studio, SuperSomething
    Oameni simpli care-și duc treaba la bun sfârșit. Până când nu pier.
    subcarpati.com/
    facebook.com/subcarpati/
    instagram.com/subcarpati_oficial/

    • @luciantanasa2224
      @luciantanasa2224 Рік тому +2

      Foarte tare proiectul vostru. Tineti-o tot așa sa ne mai cultivăm și noi!

    • @sarladp5039
      @sarladp5039 Рік тому

      Publicate în timpul melodiei, pe bune?

    • @danandreidascalu7637
      @danandreidascalu7637 Рік тому +1

      Dacă ești și extraterestru ,cu siguranță trebuie sa-ti placa piesa asta❤

  • @misi1979
    @misi1979 2 роки тому +1052

    Sa ma iertati de comentariu dar mi-e greu sa ma abtin. Sunt maghiar de nationalitate ,traiesc in Romania. Ador orice folclor de calitate ,autentic si ascult cu drag folclor romanesc de calitate, de la izvor. Nu exista molima mai mare pt romani decat manelele si tot ce promoveaza care sunt la polul opus cu acest folclor proaspat inca viu si cultivat de putinii oameni care nu s-au curvit de dragul banilor. Il cunosc pe Achim Fat, violonistul din grupul Iza, un artist modest si cu bun simt...Mult succes tuturor, atat Subcarpati cat si grupul Iza...mult succes,multe concerte!

    • @ebTbRO
      @ebTbRO 2 роки тому +70

      Salutare! Muzica nu tine cont de nationalitate, de aceea ma bucur cand vad ca oameni de diferite nationalitati aprecieaza arta celor de la Subcarpati. Pace ✌

    • @ritaella1
      @ritaella1 2 роки тому +7

      N am cuvinte!👏👏💞💞

    • @lauraadelamunteanu3137
      @lauraadelamunteanu3137 2 роки тому +7

      🤗🤗🤗

    • @rerspss
      @rerspss 2 роки тому +65

      Adevarat! Tiganizarea e nu doar in muzica, ci si in stilul de viata...

    • @petreus89
      @petreus89 2 роки тому +49

      Partea nepromovata din Romania este tocmai folclorul din Transilvania , cel autentic . Unde maghiarii au contribuit major și au un folclor foarte frumos . Bineînțeles țiganii la rândul lor și-au pus amprenta in tot ce înseamnă folclorul romanesc și cel al altor etnii . Demult doar țiganii cântau și erau considerați muzicanți profesioniști . Chiar și la folclorul din Maramureș .. multe linii melodice sunt luate din Transilvania . Asta putini văd . Astăzi vrem sa fie totul românesc .. din păcate Romania nu e doar română .
      Iar eu o spun din calitate de maramureșean , iubitor de folclor și tradiții .

  • @BAZARAP
    @BAZARAP 2 роки тому +755

    BĂI FRATE! La ce mă uit eu aici?!
    Doamne, PIELE DE GĂINĂ!!!
    O mână sus pentru cei care care au rămas fani SUBCARPAȚI din 2010 și până în prezent!
    Iubire unică!!!

  • @florinandronache4103
    @florinandronache4103 5 місяців тому +9

    Maghiar da folclorul e frumos pentru toti. Lasam la o parte ura si razboaiele di tre noi toti suntem oameni.

  • @user-dt9cw7dz6j
    @user-dt9cw7dz6j 4 місяці тому +18

    Браво 👏 from Russia 🇷🇺 with ❤️

  • @FatalBeats237
    @FatalBeats237 2 роки тому +292

    Dacă ne pierdem tradițiile, murim şi noi ca popor! Mulțumim că promovați tradițiile noastre româneşti .Tot respectul ✌👍🙏

  • @SebastianTaborszky-ys5po
    @SebastianTaborszky-ys5po 6 місяців тому +14

    Piesa este maiestrie adevarata. Am fost la scoala de muzica opt ani, nu am atins vioara de 35 de ani. Azi am scos-o si am jucat, cu lacrimi curgand pe obraz. Bravo fratilor, santeti nemuritori.

  • @cristianfrunza
    @cristianfrunza 2 роки тому +529

    Exceptional! 😎 Nu stiu daca sunt singurul, dar muzica voastra imi aduce aminte de cand eram mic copil, in vacanta, la tara si alergam pe camp in timp ce bunica mea prasea pamantul de dimineata pana seara si asculta folclor la radio. Frumoase timpuri, fara griji, mancam ce apucam si eram unul cu natura.

    • @mariustanase6778
      @mariustanase6778 2 роки тому

      si tu, caine, in loc sa ajuti femeia la sapa, iti vedeai de ale tale :)))

    • @dobieduart-christian3052
      @dobieduart-christian3052 2 роки тому +19

      Exact ce voiam sa scriu și eu! Nu am cuvinte…decât dor.

    • @leancacostea5059
      @leancacostea5059 2 роки тому +21

      Nu esti singur, suntem multi care traiesc aceleasi sentimente si spera ca timpul sa se intoarca de acolo de unde puritatea gindurilor si bunavointa domnea lumea.

    • @CatalinRosescu
      @CatalinRosescu 2 роки тому +6

      Si ai spus tot! Excepțional ✌️

    • @stanescuvictoria3749
      @stanescuvictoria3749 2 роки тому +7

      Cum naiba reușiți ? Dar mă bucur că o faceți. Îmi aduceți alinare sufletului prin a voastră muzică. Ține-vă Dumnezeu obiceiul !

  • @georgianpop3406
    @georgianpop3406 2 роки тому +56

    Când vine vorba de subcarpați, prima dată dai like și abea pe urmă asculți piesa 😍😍😍

    • @gheorghiubej
      @gheorghiubej 2 роки тому +3

      Aha, asa fac de v-o 7 ani :D

  • @SubcarpatiRO2010
    @SubcarpatiRO2010  2 роки тому +305

    Dragoste pentru comunitate! Multumim pentru mesaje!

    • @busuiocbusuioc6044
      @busuiocbusuioc6044 2 роки тому +5

      Dacie Glie Strabuna A Doua Gradina A Maici Domnului Lupilor Inblinziti De Apostolu Andrea Sa Bine Pazasca Mucenicul Lupu Primul Botezat in Vechiul continet 🐺Lupilor Dacilor Flacailor Vonicilor Sintei Vii ☦️Domnul Meu Isus Hristos Viu ☦️

    • @greenthumb5730
      @greenthumb5730 Рік тому +2

      SUPER TARE!!! Salutari din Arizona

    • @ovidiu9000
      @ovidiu9000 Рік тому +1

      Mulțumim si noi si va iubim maxim de mult pentru ceea ce promovați și ceea ce faceți voi in muzica românească, asta e adevarata muzică de calitate, nu porcăriile ce se cântă azi la radio si tv!

    • @zaharosu
      @zaharosu Рік тому +2

      Hai sus Maramuresu'!!

    • @catalinpetre3845
      @catalinpetre3845 Рік тому +3

      Va multumim ca inca tineti faclia sus pentru folclorul nostru. Respect!

  • @longinusvictorinus3683
    @longinusvictorinus3683 2 роки тому +47

    Mi-au căzut ceasurile de pe perete.La ce patrimoniu are poporul nostru nu avem nevoie de nimic altceva

  • @C.P.Z.
    @C.P.Z. 2 роки тому +274

    Am plans 10 minute... de bucurie, de emotie, de tristete... Tata era cel mai mare fan a grupului Iza. Iubea tot ce inseamna folclor. Cu o zi inainte de lansare sa implinit un an decand a plecat undeva sus... acum 2 ani i am facut cunostinta cu muzica Subcarpati si imi spunea mereu cat de mandru e ca tineretul a inteles ce comorii avem ascunse in radacinile noastre. Ultima noastra melodie ascultata impreuna a fost a grupului Iza, la care imi spunea ca poate pana pana moare o sa auda o reinterpretare asa "faina" ca muzica voastra... azi ati reusit si am simtit ca el rade si tropoteste acolo unde e . VA MULTUMESC.

    • @BogPuiu
      @BogPuiu 2 роки тому +2

      amin! love

    • @alexiapoker7107
      @alexiapoker7107 2 роки тому +1

      Lacrimi....

    • @cristianpintilie3392
      @cristianpintilie3392 2 роки тому +7

      Este omenește să Plângi...și apoi să te bucuri ..și iar să plângi...când auzi in cântece glasul STRĂBUNICILOR NOSTRI....CEI CARE NE-AU Lasat MOSTENIRE OMENIA

    • @pop.alexandru88
      @pop.alexandru88 Рік тому +5

      Nu ești singura! M-au trecut toate apele și toate vibrațiile! Este pur și simplu o capodoperă!

    • @mistersteve6705
      @mistersteve6705 Рік тому

      Me too

  • @RSnakee
    @RSnakee 2 роки тому +88

    I-am trimis asta mamei mele. M-a sunat plângând și spunând că e mândră de rădăcinile ei. Am plâs împreună fiindcă îmi este dor de casă (eu sunt în altă zonă din țară pentru facultate). Abia aștept să mă întorc la ea și la meleagurile moroșene.

    • @georgeb93
      @georgeb93 2 роки тому +2

      O să-ti revii si o să fie totul bine!

  • @aurelf3158
    @aurelf3158 2 роки тому +116

    Cum poate o melodie sa uneasca atatea suflete in spirit Romanesc .Nu vor reusii politicienii nici in 100 de ani ....

  • @Doweedovich
    @Doweedovich Рік тому +25

    Brilliant, your music is pure gold!!
    Much love from Middle East.

  • @DrZaephira
    @DrZaephira 2 роки тому +68

    Trăiesc in Italia de cand eram mica, nu as fi reușit să ascult muzică de acest fel, fără să trec prima prin voi, prin underground folclor. Ați dus tradiția noastră la tinerii din orașe, dar și la cei plecați, la mii si mii de km de acasa: acest proiect muzical este definitiv cel mai reușit de pe lume!
    Vă mulțumesc din partea mea ci și din partea italienilor care apreciază foarte mult muzica voastră și se întreabă de ce ei nu prețuiesc in aceas fel muzica din tradiția lor. 🙌🏻 ♥️

  • @roxanaouatu9666
    @roxanaouatu9666 9 місяців тому +12

    Dacă România noastră ar avea o inima,acesta ar fi sunetul bătăii ei !!!❤

  • @ivanorlan
    @ivanorlan 9 місяців тому +10

    nah say anything but this is the most soullifting thing I heard for a couple of years. I barely understand "по-под звёздами", but feel like I've been dancing to this whole my consious life

  • @snowboardinginmy40s
    @snowboardinginmy40s 2 роки тому +231

    Fără cuvinte. Mulțumim din suflet pentru promovarea neamului și folclorului românesc !!!

  • @CFS-nq7nc
    @CFS-nq7nc Рік тому +8

    Je hoeft niet per se een Roemeens staatsburger te zijn om van dit nummer te houden, want echte muziek kent geen grenzen. Het is een heel mooi lied en de gesproken taal van dit lied, dat is Roemeens, is heel mooi .Klinkt fantastisch .❤

    • @sebastiansuteu1829
      @sebastiansuteu1829 10 місяців тому

      Didnt the dutch hate us and you all think we are gyosies? I dont like Holland very much

    • @CFS-nq7nc
      @CFS-nq7nc 10 місяців тому +1

      @@sebastiansuteu1829 Let's get one thing straight my friend okay? Never judge a nation just by the simple fact that someone from that country, and here I mean the Netherlands since you mentioned to talk about it ....if an uneducated man or a man who has nothing but snobbery and hatred in his soul speaks badly about another nation in this case of Romania this does not mean that everyone in the Netherlands thinks the same. I love Romania, I love art, music, talent regardless of its origin I don't see colors, I don't have hatred in my soul just so u know. Every country has its rotten apple Holland is not perfect, Romania is not perfect, but who is perfect? No one in the world is perfect so don't take all the nonsense and all the idiots what they say in to your heart, life is too short my friend. Idiots are everywhere....Period

  • @kingwolf307
    @kingwolf307 2 роки тому +77

    Amazing🔥 , Greetings from Albania 🇦🇱

    • @gixmax
      @gixmax Рік тому +1

      Can you understand any of the lyrics?

    • @kingwolf307
      @kingwolf307 Рік тому +8

      @@gixmax Da ,eu inteleg un pic limba Romana 😅

  • @peppyzacat5179
    @peppyzacat5179 Рік тому +30

    This is sick! Whoever made this masterpiece is a genius!

  • @TaviMM947
    @TaviMM947 Рік тому +45

    Îs din Maramureș, efectiv m-au cuprins emoțiile ascultând această melodie live la Mândrie...Grupul Iza printre cei mai buni și printre ultimii care mai păstrează viu adevăratul folclor maramureșean. Excelentă alegere ați făcut Subcarpați!

  • @tatianacristea6908
    @tatianacristea6908 2 роки тому +85

    Trec fiori. Vă mulțumesc din numele românilor din Basarabia ❤️

    • @vladodobleja748
      @vladodobleja748 2 роки тому +7

      Limba și cultura noastră românească n-o să moară!!

    • @vladmariata484
      @vladmariata484 2 роки тому +7

      @@vladodobleja748 Niciodată fratele meu 🇹🇩🇲🇩🍷

    • @cameliaturda6472
      @cameliaturda6472 Рік тому +1

      ♥️💛💙

    • @dearomania8289
      @dearomania8289 Рік тому +2

      Chișinău și București,
      Două inimi Românești!
      Salutari din București, fraților! 💙💛❤

  • @aniasomko
    @aniasomko 2 роки тому +172

    I'm from Ukraine and I'm in love with your Romanian folklore!♥️ It reminds me our Carpathian vibes and folklore also, very similar sounds of traditional instruments! Hope to see your live performance soon 🙏

    • @lucianpop925
      @lucianpop925 Рік тому +11

      Slava Ukraini. 💪💪💪

    • @aniasomko
      @aniasomko Рік тому +6

      @@lucianpop925Thank you! 🇲🇩🇺🇦 Slava to Heroes!🙏♥️

    • @danutlupoae8515
      @danutlupoae8515 Рік тому +6

      It's not your Carpathian vibe. It's ours.

    • @lucianpop925
      @lucianpop925 Рік тому +4

      @@danutlupoae8515 Don't be so mean Bro.

    • @danutlupoae8515
      @danutlupoae8515 Рік тому +1

      Sorry. Forgive me, please. I'm very ashamed

  • @stein1990
    @stein1990 2 роки тому +238

    To bardzo piękne jak mieszacie tradycję z teraźniejszością. Brakuje mi tego w moim kraju. Kiedyś Surorile Osoianu, dziś Grupul Iza. Jesteście pięknym krajem i wspaniałymi ludźmi.
    Pozdrawiam z Polski

  • @adrian-madalinradu3234
    @adrian-madalinradu3234 2 роки тому +82

    Ador acest videoclip. De la sonorizare, locație și tot ce mai conține. Mulțumesc fiindcă țineți oxigenul muzical în viață, de mai bine de 10 ani.

  • @freeparadiselostbwg5542
    @freeparadiselostbwg5542 2 роки тому +21

    @SubcarpatiRO, awesome song , skal for that, 🍻even i 'm a metal music listener. Good morning my friends💪, from my viking blackheart 🖤 ⚔ , hope y are ok with yr loved ones👏 , Music is universal , that's the language who united us , here from Dracula's country 🧛♂ 🇷🇴 , wish you a great weekend ahead /Keep safe & stay strong 💪& dont forget my friends , music/love/ life/sorrow /death unite us , & music have no borders, just brothers, awesome post by this epic band from 🇷🇴, Multumim pentru promovarea neamului si folclorului romanesc.

  • @MariusAntohi-ct3yd
    @MariusAntohi-ct3yd Рік тому +11

    Da, melodii ca astea vreau sa vad ca reprezinta Romania la Eurovision!!!!..asta-i muzica romaneasca autentica!

  • @lisaakuahmusic
    @lisaakuahmusic 2 роки тому +45

    I'm absolutely blown away by this!!! 🤯 incredible!!!

  • @aspiirina6433
    @aspiirina6433 8 місяців тому +5

    I want to live in this videos with my family forever

  • @talita191
    @talita191 6 місяців тому +16

    Prečudovito...🤩🤩🤩😍😍😍😃😃😃👍👍👍...pomislila sem, kaj pa Slovenci vemo o vaši kulturi...o današnji glasbi..
    Polno emocij in življenja...
    Pozdrav iz Slovenije

  • @socialstoic2099
    @socialstoic2099 2 роки тому +47

    Beautiful music - sending love from Bosnia!

  • @ernesto9607
    @ernesto9607 2 роки тому +123

    inginer in olanda , de ieri pe santier in boxe melodia asta rasuna , si o sa mai rasune mult si bine de acum in colo . va salutam😍

    • @ion.robu.999
      @ion.robu.999 2 роки тому +3

      Spor la treaba, bro!

    • @ernesto9607
      @ernesto9607 Рік тому +1

      @@ion.robu.999 mersi la fel bro🤝

    • @calinsabau748
      @calinsabau748 Рік тому

      Le place olandezilor ?

    • @georgebogdan397
      @georgebogdan397 Рік тому +1

      trebuia sa zici ca esti inginer cocalare???

    • @ernesto9607
      @ernesto9607 Рік тому +3

      @@georgebogdan397 te a dat putin cu eroare cand ai citit inginer , sa vada lumea mai tinere ca nu s doar hotii in strainatae , si tot felul de oamenii sa nu mai spun cum . mai exista si persoane care isi respecta meseria , si se mandresc cu ea , daca te ai suparata asa tare cand ai auzit de inginer . nivelul tau de clasa sociala cred ca este mult sub mine

  • @anetoiu
    @anetoiu Рік тому +43

    Subcarpati e muzica ce a reusit sa faca o noua generatie sa de indragosteasca de folclorul nostru🇹🇩🇹🇩🇹🇩

  • @user-su5eb4bc4i
    @user-su5eb4bc4i 14 днів тому +1

    Grupul Iza e fabulos! Tot ce atinge se transformă în apă vie!
    F inspirați de la Subcarpați pentru ca s-au apropiat de ei. Felicitări!

  • @DJVAYO1
    @DJVAYO1 2 роки тому +28

    Vaiiiiii..
    Asta se numește capodopera muzicală .
    Bravo Subcarpați 👏♥️👏
    Mai mult decât un cântec. Este de fapt un mesaj . Cine dorește sa îl înțeleagă să-l înțeleagă . Cine nu, măcar sa aprecieze 👏👏👏
    Ma înclin 🙏

  • @user-pj1hy6uo5o
    @user-pj1hy6uo5o 6 місяців тому +9

    Minunat oameni buni, nu Avem cuvinte, Adevaratii nostri Daci, Romania noastra Sacra se Aud Strigatele Dacilor Nemuritori, 🙏🙏🙏

    • @kneegrow6238
      @kneegrow6238 6 місяців тому +1

      Sunteti mai multi, vasilica?

    • @trianonreed
      @trianonreed 3 місяці тому

      😂 ăștia se cred daci ... Delirează

  • @Ninzea1
    @Ninzea1 11 місяців тому +7

    Moldova aici ❤️‍🔥

  • @anamariabejan5668
    @anamariabejan5668 2 роки тому +27

    Din întâmplare dau peste această splendidă realizare muzicală și îmi zic că pare ieșită direct din sufletul românesc cel mai autentic. Că cine vrea să înțeleagă ceva din ce sunem noi pe lume, găsește un răspuns în aceast cântec răscolitor.

  • @skvomen7529
    @skvomen7529 2 роки тому +215

    Очень нравиться эта группа! Привет из Украины Киев

    • @cristianpintilie3392
      @cristianpintilie3392 2 роки тому +3

      God bless you!

    • @angelheart1989
      @angelheart1989 2 роки тому +7

      Slava Ukraini ! Geroem Slava ! 💙 💛

    • @anna-dianavikovaniuk1580
      @anna-dianavikovaniuk1580 2 роки тому +5

      Повністю погоджуюся. Чернівці:) просто топова група та екстракруті пісні🔥пробирає до самих кісток.

    • @shadowemy21
      @shadowemy21 2 роки тому +1

      Always welcome, brother!!! Stay strong

    • @VlassaTudor
      @VlassaTudor 2 роки тому +1

      Slava Ukraini. Слава Україні

  • @raduchiriacmacri1645
    @raduchiriacmacri1645 2 роки тому +52

    Scena dansului, ar trebui sa între în istorie .
    Epic.

  • @romansilver669
    @romansilver669 Рік тому +14

    Це дуже круто, коли так якісно популяризується культура!...
    І загалом, чуваки дуже круті!!!...
    Дякую за завжди цікавий, та якісний саунд!!!

  • @bogdanconstantin6759
    @bogdanconstantin6759 10 місяців тому +5

    Asa comentarii frumoase ce am reusit sa citesc aici pe aceasta superbă melodie ce m a tinut numai cu ochii umezi!
    Ma bucur cand văd ca etniile ce traiesc in tara Romanească se respectă si isi adreseaza cuvinte frumoase uni altora,sincere si cu un mesaj de pace!Asa e,toti suntem muncitori ai acestui pamant si trebui respectat de toti in egala masură!👏

  • @osi988
    @osi988 Рік тому +33

    Magic. This music might be a soundtrack for a dream.
    Greetings and best wishes from ukrainian fans of your culture!

    • @mateimrc
      @mateimrc Рік тому +2

      Only love from Romania!!

  • @laurentiusimion3452
    @laurentiusimion3452 2 роки тому +28

    Una dintre variantele melodiei de la minutul 6, pe viitor voi pune si cealalta varianta
    Foaie verde, maracine x2
    Pana codru' frunza'si tine
    Toti voinicii traiesc bine
    Toti voinicii traiesc bine ca bea' vin si mananca paine
    Iar cand codru frunza-si varsa
    Toti voinicii trag acasa
    La copii si la nevasta...
    ... si la mandruta frumoasa!
    Pai vara, vara, primavara
    Ia-mi zapada da p'afara
    S-o vaz pe mandruta iara
    Pai copilasii'n pielea goala
    Pai fete mari pe ulicioara
    Tot cosind la ilisoare
    Pai dar veni vara-n curand
    S-auz oile zbierand si ciobanii fluierand
    Pai fluierand oitelor
    De dorul mandrutelor.
    Ai... te jurai codre cu mine
    Te jurai codre cu mine
    Ca tii iarna frunza-n vine
    Ca tu tii iarna frunza maaa
    Pai verde ca primavara, verde ca primavara maaa
    Pai si-a venit Vinerea Mare,
    Te-ai palit codre pa' poale
    Pai codrule hai militele
    Cele verzi si subtirele
    Le-arunca vantu-n valcele x2

  • @carmencornelianastase1240
    @carmencornelianastase1240 2 роки тому +13

    Wow ! Supetb !
    Greetings from Pisa Italy!🍀🎶🌼🍀🐞🍀

  • @carmenturi
    @carmenturi 2 роки тому +47

    Ti se face pielea de gaina, incepi sa tremuri...se trezesc toate simturile! ❤️❤️ Cand incepe sa cante la vioara ti se pune un nod in gat! De mult nu am avut asemenea trairi ascultand muzica, multumesc Subcarpati!

    • @ovidiu9000
      @ovidiu9000 Рік тому +1

      Cand a inceput solistul sa cante ,mie mi-au dat lacrimile de emoție, am simțit ceva in mine pret de cateva minute, care m-a făcut să vibrez cu totul!

  • @donrhinehart8555
    @donrhinehart8555 2 роки тому +51

    As always, another great song.
    You guys are amazing!
    Enjoying from NJ (but visiting Azuga in a few weeks)

  • @dmytrodidyk
    @dmytrodidyk 2 роки тому +84

    Subcarpaţi! Your music is amazing! I love listening how you unite modern and folk sound into one masterpiece. Hope you'll visit Ukraine soon with the concert when the war will be over. 🇷🇴🇺🇦

    • @lucianpop925
      @lucianpop925 Рік тому +4

      Slava Ukraini 💪💪💪

    • @vladodobleja748
      @vladodobleja748 Рік тому

      Slava Ukrayni,gheroiam slava Ukraine will prevail over the Russian satanist army 💪 !

    • @vib_musica3676
      @vib_musica3676 Рік тому +6

      Keep strong! You will win.

    • @mateimrc
      @mateimrc Рік тому +2

      much love from Romania !!!

    • @SacaluBrasov
      @SacaluBrasov 24 дні тому

      hope you are ok. Slava Ukraini from Transylvania, Romania!

  • @dandalionmaslacak
    @dandalionmaslacak 2 роки тому +32

    Wow! Bravo.
    Va asteptam cu nerăbdare in Serbia.
    Big fan din Serbia

    • @vladodobleja748
      @vladodobleja748 2 роки тому

      Locuiesc în Drobeta Turnu-Severin,granița cu Kladovo Serbia,zdravo jidveli!

    • @mateimrc
      @mateimrc Рік тому

      @@vladodobleja748 Serbia este parte din cultura noastra si noi suntem parte din cultura Serbiei = one love , one life

  • @marianmanea6025
    @marianmanea6025 2 роки тому +38

    Doamneeee, asta-i tezaurul Romaniei!🥺❤️

  • @Loakvo
    @Loakvo Рік тому +11

    Am trait in UK cativa ani, cand eram intrebat de colegii englezi de ceva muzica buna romaneasca le bagam ceva fe la voi, chiar daca nu intelegeau nimic intelegeau frumusetea folclorului, ramaneau placut impresionati de ce asculta.

  • @dumitruserban4362
    @dumitruserban4362 2 роки тому +53

    Acest melanj dinte vechi și nou este extraordinar,este evoluție,transmutarea muzicii și tradiției de la o generație la alta ,bine lucrat,apreciez! 🙂👍❤️🇹🇩🔥

  • @user-kh9iw3uc2q
    @user-kh9iw3uc2q Рік тому +26

    Это магия, слушаю уже пол года, и наслаждаюсь. Благодарю за творчество и любовь к своей стране, народу.

  • @derluftekatze
    @derluftekatze 9 місяців тому +12

    так душевно, я аж расплакался, а я уже и студийную версию вторую неделю слушаю! ❤‍🔥

    • @derluftekatze
      @derluftekatze 8 місяців тому

      If there any lirics available by a chance? romana mea este foarte slaba, multumesc 😊

    • @andreeagurka4692
      @andreeagurka4692 7 місяців тому

      @@derluftekatze www.versuri.ro/artist/grupul-iza/

  • @claudiu8426
    @claudiu8426 2 роки тому +97

    Pe LUP mulţi câini îl latră,
    Dar puţini îl încolţesc!
    Iar noi toţi Românii sâ ţinem capul sus, zic!

    • @monstabitta
      @monstabitta Рік тому

      Noi, Românii, o să ținem capul sus!!! La fel va dorim și vouă!

    • @cprianflorin1099
      @cprianflorin1099 Рік тому +1

      Pana la capat😢

  • @cosminav2067
    @cosminav2067 Рік тому +5

    Thanks!

  • @danielradupop2012
    @danielradupop2012 2 роки тому +15

    Ai mei moroseni....Atunci cand muzica autentică sfidează granițele timpului si ajunge în era digitala, chiar daca îmbracă o haină nouă, trăirea rămâne, mesajul sfredelește auzul , ajunge in suflet, bătăile inimii se accelerează direct proporțional cu fiecare fărâmă de ritm si sentimentul apartenenței neamului strămoșesc renaște asemeni unei "Paseri Măiestre". Felicitari Subcarpați, grupul IZA pentru acest proiect de excepție!!!

  • @scorilo6779
    @scorilo6779 Рік тому +8

    La cat mai multe piese de genul asta fratilor ! Sa faceti cunostinta copiilor cu muzica ,versurile pieselor populare romanesti originiale .
    Dumnezeu sa va aibe in paza fratilor si la mai mare !

  • @vesalonmariana3573
    @vesalonmariana3573 2 роки тому +8

    Tinerilor din Ro, le e facuta o reeducatie muzicala prin Subcarpati…. Sper sa le intre la suflet si la minte valorile tarii noastre, e ceea ce ne diferentiaza de restul lumii, ce ne face autentici… si mai ales un omagiu, o recunostinta batranilor si stramosilor nostri prin perpetuarea folclorului , traditiilor . Ça sa stii cine esti TREBUIE sa stii de unde vii ! Ce fac acesti artisti ce promoveaza folclorul fac ceva Sacru pt Ro …. Doamne Ajuta ! La cat mai mult succès!

  • @ulala..
    @ulala.. Рік тому +22

    Ceea ce faceți cu muzica, meritați finanțare de la ministerul culturii jur.

    • @claudiupop2004
      @claudiupop2004 3 місяці тому

      Păcat ca nu se aud ciripit de păsări si sursur de apă,oricum BETON,așteptăm cu drag ceva asemănător modern,la zi cum se spune

    • @claudiupop2004
      @claudiupop2004 3 місяці тому

      Păcat ca nu se aude ciripit de păsări si sursur de apă,oricum BETON,așteptăm cu drag ceva asemănător modern,la zi cum se spune

  • @galyamelnik2256
    @galyamelnik2256 10 місяців тому +10

    Боже, як гарно 💜

  • @SacaluBrasov
    @SacaluBrasov 13 днів тому +1

    când a început să danseze....mi-au dat lacrimile. Sublim!

  • @axeli589
    @axeli589 2 роки тому +10

    rar când dau peste așa ceva... Cam odată la câțiva ani. Esență de suflet românesc dublu distilată !

  • @genesysasd6899
    @genesysasd6899 2 роки тому +23

    Doamne Dumnezeule, am avut piele de gaina 10 minute, ei bine, asta e peste arta, e cu totul aparte, multumim, ca ne dati ocazia sa va ascultam

  • @mirelghirca8452
    @mirelghirca8452 Рік тому +5

    Arta tata! Nici o cultura nu e mai spectaculoasă decât cea Românească! Și nu îmi poate schimba nimeni părerea!

    • @georgeb93
      @georgeb93 20 днів тому

      Ba există, poți căuta singur, să fii sănătos, sper!

  • @eugeniacujba5004
    @eugeniacujba5004 2 роки тому +6

    Extraordinar! Salutari din Moldova de peste Prut!

    • @videoclick2009
      @videoclick2009 2 роки тому

      De acord, exista un vibe special in piesele lor. Pot sa va recomand Via daca, daca preferati genul asta musical, cu suspans, conexiunea cu natura, obiceiuri strabune, etc

  • @cameliatamaian4714
    @cameliatamaian4714 Рік тому +12

    Am avut onoarea sa ascult aceasta opera de arta, Live! a fost o experienta Magica! Sa ne vedem la cat mai multe festivaluri !

  • @adrianpanait2819
    @adrianpanait2819 2 роки тому +18

    Ferească Dumnezeu !!! Fraților, nu putea sa fie mai autentic,bine bine de tot,piele de găină plus tot pachetul de emoții,FELICITARI SUBCARPAȚI !!!

  • @ionutrus9791
    @ionutrus9791 2 роки тому +41

    Ai numai cetera să-mi cânte, de multe-mi aduc aminte, și de bune și de rele și de câte-s pe sub stele.
    Mie jocu mi-o plăcut, și la târg de l- am văzut, l-am jucat când am putut. Mie jocu mi-a plăce și la târg de l-oi vide, l-oi juca când oi pute.
    Sări oaș sări sări, gardurile cele tri, pana la casa mândri, și de-acolo nicări.
    Am acasă cizme bune, numa o talpa de mi-a pune, și călcâiele amândouă, apoi or și cizme nouă.

  • @biancamuntean9589
    @biancamuntean9589 Рік тому +13

    Întotdeauna cand ii ascult mi se face pielea de gaina. La nunta mi-a cantat grupul Iza, am plans si atunci, plâng si acum! Oameni minunați. Felicitări pt ce faceți! 🤗

  • @mariusgaby
    @mariusgaby Рік тому +3

    Vocea Maramureșului istoric veșnic tânără și cu chef de viață împreună cu voi super tare și fain cum "zâcem" noi la maramu

  • @geruladacul8503
    @geruladacul8503 2 роки тому +11

    Ca de obicei se ridica parul pe mine când aud muzica voastră.. se adâncesc rădăcinile sufletului meu românesc, ne faceți cinste noua tuturor

  • @tentisgabriel3490
    @tentisgabriel3490 2 роки тому +6

    Dumnezo va-nboarde în Rai că bine unjeți inimile plecate în lumea largă departe de glia strămoșească !

  • @ionsebastian5945
    @ionsebastian5945 Рік тому +7

    România este a tuturor fraților indiferent de unde vin.💯

  • @solarpunk92
    @solarpunk92 Рік тому +5

    Greetings from Turkey. This is beautiful.

  • @attilasimon1310
    @attilasimon1310 2 роки тому +13

    Divinitate manifestată prin oameni și sunete, un trip complex cu un amalgam de sentimente, emoții și senzații. Muzică pt suflet, înălțător, piele de găină, lacrimi de fericire în ochi, avalanșă de iubire pură. Cuvintele sunt de prisos, Subcarpați și Grupul Iza se simte până în măduva oaselor!

  • @fokaresfok606
    @fokaresfok606 Рік тому +6

    Magie stramoșească zicea cineva aici... total de acord :) pionieri mioritici, alchimistii folclorului... rasclolitorii emotiilor... fan for life, inca de la inceputurile cu Șuie! Big up

  • @user-dh7ie6lz3k
    @user-dh7ie6lz3k Рік тому +12

    Шедевр. Спасибо❤

  • @popflorentina312
    @popflorentina312 Рік тому +8

    aici ne sunt adevaratele radacini si adevăruri ..Moșii si strămoșii trec prin sângele nostru. Mulțumesc pt această combinație intre trecut si prezent, intre nou si vechi, intre a fost este si va fi...Mulțumesc din toată inima pt ceea ce faceți.

  • @abcMW1989
    @abcMW1989 2 роки тому +3

    Românie, Românie, îmi umbli slobodă în suflet, oriunde m-aș fi aflând...

  • @AlbertoCasigi
    @AlbertoCasigi 2 роки тому +11

    Sublim ! Piele de gaina din UK 🇬🇧…Felicitari !

  •  2 роки тому +24

    Perfect. You reminded me on unknown, entropy that is somehow ordered... It's like something if I were in the field, working, forgetting that the danger approaches, being oblivious 'cause I only strive to have a simple life or just being alive, just vie... Big Todor with his todorci (somewhat cool solution) or... something mundane like... the current state of human affairs (the sheer stupidity of human kind that keeps destroying everything that's good). Thanks, dear Subcarpati, once again you made something miraculous and wonderful for me.

    • @vladodobleja748
      @vladodobleja748 2 роки тому +1

      I live in Drobeta Turnu-Severin,Romania on the border with Kladovo,Serbia we are brotherly nations and we have always married eachother,we have the same blood kus-kus!!

    •  Рік тому

      @@vladodobleja748 Exactly. Thank you.

  • @savaserban8835
    @savaserban8835 2 роки тому +6

    Mi’ar sângera palmele de la cat de mult v’as aplauda.
    Va multumesc.

  • @terrorC2H5OH
    @terrorC2H5OH 2 роки тому +18

    Красавцы. Норок из Черновцов.

    • @dariusEMPEROR
      @dariusEMPEROR 2 роки тому +3

      peace and love to Cernauti! Brother!

  • @robertscheidbauer5677
    @robertscheidbauer5677 8 місяців тому +5

    Excelent Minunat Extraordinar PERFECT !!!! ESENATA SPIRIRULUI ROMANESC !!! RESPECT !!!

  • @marianpopescu2593
    @marianpopescu2593 2 роки тому +23

    Mulțumim in numele românilor 👏🇷🇴❤️

  • @christinaberkley
    @christinaberkley 2 роки тому +107

    I left Romania when I was 6 ( 39 years ago), and the sounds coming through this piece make me teary. Love this music so much and helps me feel and stay connected to roots I barely know or understand. I'm curious if there are lyrics anywhere for the song. I'd love to understand what it's about.

    • @dorianagray7664
      @dorianagray7664 2 роки тому +18

      Hi, Christina. It's a bit difficult to listen to the singer as the music is a bit loud. All I could understand was: ' 'The fiddle to play
      Cause I remember
      All the good and bad things
      And everything under the stars'
      'Until the forest keeps its leaves
      All young men are doing well
      When the leaves are falling
      All young men want to go back home
      To their children and wives'.
      I don't know how well you know the Romanian folklore but a lot of songs are about the forest as people were sheltering in the forest during tough times and these young men he is singing about could be some rebels that were called 'haiduci' who were stealing from the rich and giving to the poor. (Robin Hood style :)) Usually, they were hiding in the forest.
      Take care.

    • @christinaberkley
      @christinaberkley 2 роки тому +6

      @@dorianagray7664 Oh, that's very kind of you. Thank you so much. That's great to know. I'll have to look up haiduci and learn a little about them.

    • @andrrey4ever
      @andrrey4ever Рік тому +1

      @@dorianagray7664 epic . I salute you!!!

    • @alfaromeo4444
      @alfaromeo4444 Рік тому +4

      Englezoaica.. there is no translation. literraly is not possible is not a song is so called @ Strigatura... a form of manifestation genuine for Morosani.. peolle from Maramures county.. Celtic Origin

    • @christinaberkley
      @christinaberkley Рік тому +2

      @@alfaromeo4444 oh wow. Thanks so much. I will definitely look that up. I didn’t know Celtic culture reached Romania. I’ve always been interested in indigenous influences although haven’t found where to learn about them. Much thanks :)

  • @casperVoV
    @casperVoV 2 роки тому +11

    absolutely magically...

  • @user-wf7dm8zr2j
    @user-wf7dm8zr2j 9 місяців тому +3

    Subcarpati - thank you very very much for your music. :) :)

  • @rus1137
    @rus1137 2 роки тому +36

    Экстракласс!!! Благодарю Субкарпаць! Браво! Иза -алмаз! Слезы из глаз..... Привет из Солнечной Молдавии!

    • @georgeb93
      @georgeb93 2 роки тому +1

      This is how romanians FEEL! i think so ;)

    • @cristianpintilie3392
      @cristianpintilie3392 2 роки тому +2

      Va iubim frații noștri Moldoveni!

    • @stelianpetran3501
      @stelianpetran3501 Рік тому +3

      Ancestral, deep into Romanian soul .

    • @rus1137
      @rus1137 Рік тому +1

      @@stelianpetran3501 exact d. Stelean!

  • @JohnSmith-gr3lf
    @JohnSmith-gr3lf Місяць тому +4

    Speechless !!

  • @sergiuradoi1928
    @sergiuradoi1928 Рік тому +8

    Genial subcarpati....! Continuati sa faceti muzica buna, sunteti foarte talentati si aveti clar in inima dragostea de muzica si dragostea de tara si folclor! Continuati sa promovati si noi talente din aria asta a noastra mostenesca, mult respect si sa stiti ca ceea ce faceti necesita talent, daruire, imaginatie etc. Pur si simplu imi transmiteti ca nici o alta trupa la momentul actual starea de bine, placerea de a mai fi roman care din pacate a cam disparut, amintiri din copilarie cu covrigul pe plita,, placerea reala de a fi copil cu datinile din trecut ... Nu trebuie sa ne uitam identitatea noastra chiar daca traim vremuri tulburi si hienele ne-au vandut tara la straini...Nu Romania e de cacat Ci coruptia din ea. Va doresc numai de bine, putere de munca si sa stiti ca sunt inca multi romani care va sustin cu placere atat din tara cat si de peste hotare!.

  • @serbanbodogan5589
    @serbanbodogan5589 Рік тому +10

    Bestiala compoziția. În armonie perfectă și integrare perfectă a trecutului cu prezentul. Felicitari!!

  • @lucadarvince
    @lucadarvince 2 роки тому +12

    Real sunteți o binecuvântare pentru ce înseamnă muzica românească ! Nu exista cuvinte care să exprime in de-ajuns Mulțumirea fața de voi! Sunteți excepționali 🤍

  • @constantaduca9431
    @constantaduca9431 2 роки тому +15

    Much love din Moldova 💙💛❤️

    • @vladodobleja748
      @vladodobleja748 Рік тому

      Un cântec istoric ne aduce aminte că frații în veci vor fi frați!

  • @thecarpathian
    @thecarpathian Рік тому +7

    Dumnezeu să vă țină sănătoși pentru o asemenea artă🐺❣️.Vă salut domnilor🇷🇴.

  • @laviniam7742
    @laviniam7742 Рік тому +4

    Plang de fiecare data când mă reîntorc la acest videoclip. ❤💛💙

  • @GeorgianaBejenaru
    @GeorgianaBejenaru Рік тому +6

    Doamne Dumnezeule,ce oameni uniți voi! Ce mișcare porniti! Ne înrădăcinați…❤