Puritatea gustului: apa de la câine. Pornografie nutrițională. Mihaela Bilic | Ceva Cu Reclame #24

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 23 вер 2023
  • Ceva Cu Reclame, episodul 24. O ediție efectiv mizerabilă, în care Pătraru ia în derâdere drama unei celebre ape minerale și se leagă de regina dietelor cu salam și cola. De fanteziile cu Teodosie nici nu mai amintim. Absolut regretabil. Ar trebui interzisă această emisiune!
    CCR #24.
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
    ~ bit.ly/Starea-Facebook
    ~ bit.ly/Starea-Instagram
    ~ bit.ly/Starea-Twitch
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsletter
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro
  • Розваги

КОМЕНТАРІ • 930

  • @rogercaloean4274
    @rogercaloean4274 4 місяці тому +28

    Un om corect , direct și cu mult curaj , sincer îți trebuie și mult curaj ca să vorbești despre aceste mizerii pentru că deranjează rău pe cei vinovați care vor să facă bani din chimicale cancerigene . Respect domnule Dragoș pentru efortul depus și aici mă refer că faceți munca altor instituții plătite ca să ne informeze despre aceste otrăvuri cu arome de bun gust.

    • @rebecaalexandru1177
      @rebecaalexandru1177 3 місяці тому +1

      Exact!!!în loc sa faca asta opc ul sau direcția de sănătate publica..o fac oamenii cu suflet curat, precum Dragoș P.

    • @ArdeleanculMuntean
      @ArdeleanculMuntean 3 місяці тому

      DEGEABA dacă Jignește CREDINCIOȘII.
      AICI ARATĂ CĂ ESTE TOT UN PRODUS CAPITALIST ANTI/RO.

  • @mariacristinamuntean7445
    @mariacristinamuntean7445 3 місяці тому +10

    Excepțional clip, spune niște adevăruri majore iar tonul dur este pe deplin justificat. Bravo!😊

  • @parascoviagijdian9826
    @parascoviagijdian9826 Місяць тому

    Un medic cu vocație și cu iubirea pentru popor e o mare placere sa te ascultam si sa luam in seama 🍀👍🥰salut din Italia 👏🍀❤️

  • @ioanapriu3992
    @ioanapriu3992 3 місяці тому +3

    Vai de capul ei ! Dracu o mai asculta vreodată! Sa fie trasa la răspundere! Felicitări Dragoș!

  • @biancapreda4898
    @biancapreda4898 8 місяців тому +242

    Mă bucur că ați discutat despre ce emite doamna Bilic. De mulți ani mi se tot strâmbă mintea când aud ce zice...e fomică mare!

    • @RoxanaEne-kl1fv
      @RoxanaEne-kl1fv 8 місяців тому +22

      În general, mi se pare că spune lucruri de bun simţ...

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 8 місяців тому +31

      ​@@RoxanaEne-kl1fvasta pentru că sunteți o bătrână încăpățânată să găsiți oameni care să vă aprobe un stil de viață pe care l-ați urmat pentru că din păcate nu aveați altă opțiune și ignorați total dovezile științifice

    • @andreipobega3010
      @andreipobega3010 8 місяців тому +2

      ​@@RoxanaEne-kl1fv❤❤❤❤

    • @andreipobega3010
      @andreipobega3010 8 місяців тому +2

      ​@@evergreen1326și 😊😊

    • @alinbarbu1721
      @alinbarbu1721 8 місяців тому +4

      @@evergreen1326 o exagerezi deja :))

  • @gheorghegalsan5743
    @gheorghegalsan5743 8 місяців тому +7

    TRÁIASCÁ STAREA NATIEI....BRAVO SI LA MAI MARE...CÁT VREA ...NU , "CÁT SE POATE"....URAAAAA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • @ancamariana1992
    @ancamariana1992 8 місяців тому +49

    De mult timp nu am mai râs cu așa pofta. Ești pe drumul cel bun.
    Tine-o tot așa!

  • @parascoviagijdian9826
    @parascoviagijdian9826 Місяць тому

    Grazie pentru modul simpatic cu care îmbogățești lecția preparata și argumentata la un nivel înalt🙏

  • @AliceSl
    @AliceSl 8 місяців тому +31

    Cât de tare a fost emisiunea asta!♥️♥️ Felicitări! Faceți o campanie de informare extraordinară!👏🏻

  • @OnLyR05
    @OnLyR05 8 місяців тому +96

    Felicitări pentru emisiune. Va rog din suflet nu renuntati la acesta emisiune!!! În sfârșit CCR are sens 🥳

    • @andreipobega3010
      @andreipobega3010 8 місяців тому +1

      😮😮

    • @claudiudavidoaia8685
      @claudiudavidoaia8685 8 місяців тому

      Cum adica "in sfarsit"?!

    • @OnLyR05
      @OnLyR05 8 місяців тому

      @@claudiudavidoaia8685 era o ironie la sensul corect al cuvântului...

  • @doinateodosescu7560
    @doinateodosescu7560 8 місяців тому +55

    Da ! E de bun simț și cu logică, tot ceea ce spuneți voi aici ! Sper să ajungă la cât mai mulți aceste
    informații și să se trezească mințile oamenilor !

  • @gelutufan1729
    @gelutufan1729 8 місяців тому +20

    Ține-o tot așa, Dragoș!🇷🇴👍🏻

  • @GeaninaPopa-oo1py
    @GeaninaPopa-oo1py 8 місяців тому +54

    Am și râs de câteva ori când vizionez această ediție. Foarte amuzant. 😁😆

  • @Zamolxess
    @Zamolxess 8 місяців тому +17

    Grea dependenta asta de zahar,de un an si jumatate ma chinui sa ma las si tot mai am rateuri.Ce aroma si dulceață au fructele acuma...sunt asa de dulci de cand nu mai consum zahăr!😊

    • @RoxanaEne-kl1fv
      @RoxanaEne-kl1fv 8 місяців тому +5

      V-a spus vreun medic să renunţaţi de tot la zahăr ? V-a spus şi că organismul are nevoie de dulce ? Probabil că v-a scăpat ideea de totul cu măsură.

    • @bogdan1213
      @bogdan1213 8 місяців тому

      @@RoxanaEne-kl1fv cine mai da 2 bani pe ce spun spagarii astia? pentru bani ar spune orice. sa nu uitam totusi de unde vin materialele din care medicii astia sunt invatati.

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 8 місяців тому +7

      ​@@RoxanaEne-kl1fvorganismul nu are nevoie de dulce. Mai educați-vă

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 8 місяців тому +1

      @@erinagray12 poți să calculeze caloriile carbohidrații grăsimile proteinele. Nu ne bazăm pe pofte, că nu suntem proști

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 8 місяців тому +2

      @@erinagray12 se vede că nu sunteți documentata real pe domeniu și știți doar niște mituri. V-ați uitat măcar la video Starea Nației - Ce ne spun poftele?

  • @manuelazainescu77
    @manuelazainescu77 8 місяців тому +53

    Bine ca a pus-o cineva la punct pe cucoană, sincer aveam impresia ca isi bate joc de noi ,de cate ori aparea la ProTv schimbam automat deoarece stiam ca urmează sa scoata pe gura multe perle.
    Felicitari Dragos!!!

    • @irinatanaselea7317
      @irinatanaselea7317 8 місяців тому +2

      Mars

    • @catalinrus6612
      @catalinrus6612 8 місяців тому

      ​@@irinatanaselea7317doamna Bilic nu va mai faceți conturi cu alte nume când vi se dă peste bot

    • @Pisulici
      @Pisulici 8 місяців тому +6

      ​@@irinatanaselea7317ai nevoie de o doză de șoricioacă? 😂

    • @alexandrucrisu1491
      @alexandrucrisu1491 8 місяців тому

      ​@@irinatanaselea7317Twix

  • @manuelasatnoianu1730
    @manuelasatnoianu1730 8 місяців тому +2

    Foarte tare emisiunea! Felicitări! ❤❤❤

  • @vasiledaniel5911
    @vasiledaniel5911 8 місяців тому +14

    Cea mai tare emisiune de la CCR de până acum!!!!👍👍👍

    • @marianaardelean4950
      @marianaardelean4950 8 місяців тому +1

      Ce înseamnă CCR?

    • @catalinrus6612
      @catalinrus6612 7 місяців тому

      ​@@marianaardelean4950CEVA CU RECLAME sau dacă vrei partea constituțională este Curtea Constituțioanală a României.

  • @cristianbudala703
    @cristianbudala703 8 місяців тому +6

    Foarte bun episodul, multumim! 👏

  • @ionelradubarbu6785
    @ionelradubarbu6785 8 місяців тому +8

    Felicitari pentru emisiune! Mulțumim!🎉

  • @cristianstanciu23
    @cristianstanciu23 8 місяців тому +5

    Foarte bun episodul de astăzi!👏👏👏

  • @nikipopescu3584
    @nikipopescu3584 8 місяців тому +3

    Tare,felicitari!

  • @valistanica2697
    @valistanica2697 8 місяців тому +5

    Pătrașcu președinte!!!🤣❤❤tot respectul Dragos , toate cele bune 🙏

  • @laurentiucostinel6326
    @laurentiucostinel6326 8 місяців тому +2

    Felicitari !

  • @karmen888
    @karmen888 8 місяців тому +6

    Un mare Respect pentru ce sunteți si faceți , e logic ca bună ziua totul, dar foarte putini sunt cei care își pun întrebări ce si cum!

  • @ionicaneaga2582
    @ionicaneaga2582 8 місяців тому +3

    Felicitări!
    Faină emisiunea!

  • @gela137
    @gela137 8 місяців тому +5

    ⭐⭐⭐⭐⭐ 🍀🍀🍀 pentru alti 💯 ani !!!

  • @user-ml4ou5cb3r
    @user-ml4ou5cb3r 8 місяців тому +3

    Bine punctat! Felicitari.

  • @mymama420
    @mymama420 8 місяців тому

    Multumim

  • @LC_Gamer2Be
    @LC_Gamer2Be 8 місяців тому +4

    Sunteti geniali!

  • @danmoroianu822
    @danmoroianu822 8 місяців тому +3

    super tare emisiunea!

  • @hava_r_na
    @hava_r_na 8 місяців тому +1

    Multumim!

  • @markusdumitru5921
    @markusdumitru5921 8 місяців тому +1

    Felicitari🏆

  • @panaitevasilica9074
    @panaitevasilica9074 8 місяців тому +4

    Felicitări pentru emisiune!

  • @urdeacristian44
    @urdeacristian44 8 місяців тому +3

    Mulțumim!

  • @AlexMarcau
    @AlexMarcau 8 місяців тому

    Felicitări!

  • @ionutradulianboangiu188
    @ionutradulianboangiu188 8 місяців тому +2

    Foarte frumos

  • @dorudragomir149
    @dorudragomir149 8 місяців тому +7

    Minunat acest material.Felicitari și succes în continuare.

  • @florinsirbut5097
    @florinsirbut5097 8 місяців тому +7

    Super tare acest episod și excelentă interpretarea.

  • @violetastefan2390
    @violetastefan2390 8 місяців тому +8

    Superbitate de emiusiune😂 …”enoriasii ca gheparzii”😂😂
    Sa ne ferim de apele cu zahar si medicii cu mezeluri ! 😂
    Amin! 😊

  • @mihaibaescu6293
    @mihaibaescu6293 8 місяців тому +6

    Felicitări, domnul Patraru.Multumim.

  • @crispoca
    @crispoca 8 місяців тому +2

    Dau o binecuvântare ❤

  • @georgedumitrucozma81
    @georgedumitrucozma81 8 місяців тому +2

    Foarte ,foarte tare.

  • @user-sp8vy8dx9r
    @user-sp8vy8dx9r 8 місяців тому +7

    Amuzant dar e de 😢😢😢😢😢🌹

  • @stelianaciobotaru4500
    @stelianaciobotaru4500 8 місяців тому +6

    Sănătate multa și vouă .
    Mulțumesc frumos pt emisiune ❤

  • @CANVASandLEADER
    @CANVASandLEADER 8 місяців тому +4

    Mult adevăr! Educația tradițională e sănătate pentru noi toți!

  • @laurlaurian
    @laurlaurian 8 місяців тому +38

    În sfârșit se ia cineva de "nutriționista" sufletului👍

    • @mtagraphic8300
      @mtagraphic8300 8 місяців тому

      De mult timp trebuia interzisa Mihaela Bilic, e otravitoare la propriu

    • @light.mmichael5367
      @light.mmichael5367 8 місяців тому +1

      Mai este un culturist care a făcut-o acum ceva vreme.

  • @eduardi.nandrea6048
    @eduardi.nandrea6048 8 місяців тому +2

    Ce sa zic, DA! Multumesc! ❤

  • @anonimulanonim399
    @anonimulanonim399 8 місяців тому +7

    Stimă și RESPECT pentru efortul depus ❤❤❤

  • @lee0067
    @lee0067 8 місяців тому +3

    S-a dat binecuvantarea. Doamne-ajuta!

  • @adda71206
    @adda71206 2 місяці тому +1

    Mă motivați foarte tare să mănânc sănătos. Urmăresc cu mult drag videoclipurile dvs. ❤

  • @stefaniamuresan1392
    @stefaniamuresan1392 8 місяців тому

    Felicitari

  • @irIn-cn8eb
    @irIn-cn8eb 8 місяців тому +11

    Superba interpretarea. Multumim pentru emisiune si subiectele alese.

  • @florinpasca2000
    @florinpasca2000 8 місяців тому +18

    Foarte fin umorul acestui domn ,bravos. Am totuşi o presupunere şi temere în acelaşi timp, anume că aprox 75% din români nu înțeleg despre ce e vorba. Tare faza cu pensionarii tip "gheparzi"😂
    Multă sănătate.

  • @doru-mihaimarinescu4877
    @doru-mihaimarinescu4877 8 місяців тому +1

    emisiune top ! felicitari

  • @marianbeta2108
    @marianbeta2108 8 місяців тому +1

    Super emisiune👍

  • @0belix91
    @0belix91 8 місяців тому +5

    Suuper emisiune.
    In legătură cu recomandarea de la min 18:40 sa ne facem noi pâine acasa..
    Cred că ar fi o idee buna daca am avea posibilitatea sa avem faina facuta din grâul nostru. Altfel nu rezolvăm nimic. Tatal meu a lucrat la o moară in județul Alba, si la fiecare sac de 40 de kilograme, se adăuga o lingurița de amelioratori. Cel mai probabil făina din comerț este fie "dezbrăcată" de orice.. fie "îmbrăcată" ca să ma exprim asa..
    Eu sunt in lucru cu cuptorul de țara.. as vrea sa imi fac eu acolo pâine pentru o săptămână.. cum mâncam la bunici.. chiar as vrea sa renunț la covrigi si burete pe post de franzela de la coțul blocului.

  • @petronelar8222
    @petronelar8222 8 місяців тому +27

    ❤️Ca de obicei o emisiune reușită. Despre reclama,, Ferma cu lei" ce ne puteți sune? Cred că o să iasă ceva frumos. Vă îmbrățișez cu drag!

  • @ionutdulcu1709
    @ionutdulcu1709 8 місяців тому +1

    Frumos!

  • @user-oe5tq5yy2y
    @user-oe5tq5yy2y 8 місяців тому

    Numai bine
    Sanatate

  • @koati5594
    @koati5594 5 місяців тому +4

    Cu mezeluri singura problema este ca sunt plin cu E-uri , daca sunt preparate de casa fara E-uri chiar sunt foarte sanatoase si atunci are dreptate doamna dr. Bilic ! Sunt pline de nutrienti esentiali pentru o viata sanatoasa si lunga !

    • @bucurvictor
      @bucurvictor 4 місяці тому +1

      La fel si painea, daca este de calitate, facuta de brutarii care controleaza calitatea ingredientelor, chiar nu era. Si cele mai importante, si in cazul painii, si in cazul mezelurilor, si in cazul tuturor alimentelor pana la urma, si ce a sustinut mereu si Bilic, sunt moderatia si echilibrul.

  • @cristiancarcalete9737
    @cristiancarcalete9737 8 місяців тому +6

    Nu am auzit de aceasta persoana , Mihaela Bilic. Nu mai am fb din 2019, dar îmi este foarte clar că nu am pierdut nimic important.
    Felicitări pentru material.

    • @barbieshante7620
      @barbieshante7620 3 місяці тому +1

      Oricum nu pe Facebook apărea, ca nici eu n-am fb. E plin PRO TV un de Mihaela Bilic și chiar și celalalte canale

  • @costineladrian8392
    @costineladrian8392 8 місяців тому

    Merci!

  • @cristianl1340
    @cristianl1340 8 місяців тому +1

    Felicitari 🎉❤

  • @Troesmis
    @Troesmis 8 місяців тому +8

    Și binecuvântat fii tuAlgortimul, a toate dădător și biruitor. Îţi mulţumim că ne eşti şi nouă Tata Bun, Iubitor şi Grabnic Ajutător!!!!

  • @mtagraphic8300
    @mtagraphic8300 8 місяців тому +14

    Felicitari si tot respectul pt ceea ce faci, Dragos🙏
    Sunt langa tine!

  • @mihaelachirita3338
    @mihaelachirita3338 8 місяців тому +1

    Bravo domle' 👏 👏 👏

  • @Mtd013
    @Mtd013 8 місяців тому

    Bravo!

  • @user-tu9jg5qw4e
    @user-tu9jg5qw4e 8 місяців тому +7

    Mare adevăr grăiţi! Ar fi interesant un interviu cu domnul doctor Virgiliu Stroescu!

  • @artizanal60
    @artizanal60 8 місяців тому +15

    Ador aceasta rubrica 😂❤

  • @stayhappy.
    @stayhappy. 8 місяців тому

    Super!

  • @dumitrucristiantoma7122
    @dumitrucristiantoma7122 8 місяців тому

    felicitari pentru emisiune!

  • @horgaflorina6145
    @horgaflorina6145 8 місяців тому +5

    Daca mai multe persoane ar promova sanatatea, ca tine Dragos, ar mai disparea din farmacii!

  • @radusansebes3517
    @radusansebes3517 8 місяців тому +3

    Doamna susține orice pentru prețul corect

  • @Mizukage1407
    @Mizukage1407 8 місяців тому

    Genial!!!!!!

  • @mariusgabrielciocarlan2447
    @mariusgabrielciocarlan2447 8 місяців тому +23

    Salut, Dragos m-ai uns pe suflet ca ai spus si de Bilic. Eu nu pot sa ii spun acestei persoane intitulatura de doctor. Nu stie nimic de alimentatie sanatoasa (macronutrienti, micronutrienti, etc). Ar trebui sa ii se dea cateva amenzi pentru ca promoveaza acest stil de alimentatie pentru oameni si in special copii.

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 8 місяців тому +2

      Nu înțeleg cum are Facebook și toate cele când este atâta de plină de dezinformare

  • @angelanovac269
    @angelanovac269 7 місяців тому +8

    Esti demenzial ,ai atata dreptate ,ca nici nu poti sa iti inchipui .Te ascult cu atata placere de cate ori ai o noua aparitie.Suntem norocosi ca mai sunt oameni ca tine ,stiu ca vrei sa deschizi ochii la multi intunecati ,dar tu mergi inainte asa ,ca mergi incet si sigur.Un salutare si da doamne mintea cea de pe urma la tot ponositul.

    • @marktwin9771
      @marktwin9771 3 місяці тому

      KBG , acolo trebuie sa ajungă toate persoanele care promovează otrava din produsele industriale !🎉😊

  • @ALventurEX
    @ALventurEX 8 місяців тому +1

    Excelent!

  • @ioancucu445
    @ioancucu445 8 місяців тому

    Buna emisiunea!

  • @MotoEasyIce
    @MotoEasyIce 8 місяців тому +179

    Chiar am incercat o aroma Aqua Carpatica, m-am lasat prins de reclama. E buna la gust dar nu o sa mai dau banii pe asa ceva :))))

    • @motrikun
      @motrikun 8 місяців тому +11

      Și eu. Știam deja ce conține dar am zis să o încerc și eu măcar o dată. Are gust bun, dar nu o să o mai cumpăr.

    • @adrianhrusca4067
      @adrianhrusca4067 8 місяців тому +35

      15 milioane care beau 1 data si deja au facut.un purcoi de bani.

    • @motrikun
      @motrikun 8 місяців тому

      @@adrianhrusca4067 Într-adevăr. Trist este faptul că unii consumă astfel de băuturi zilnic.

    • @MotoEasyIce
      @MotoEasyIce 8 місяців тому +1

      @@adrianhrusca4067 aveti dreptate, dar eu sunt multumit de mine, am foarte multi ani de cand m am descotorosit si eu si parintii mei de ele

    • @XTREAMER3850
      @XTREAMER3850 8 місяців тому +17

      Ăla e bullshit cu arome. E bună la gust, dar e bombă de zahăr

  • @ionuthuzmezan4390
    @ionuthuzmezan4390 8 місяців тому +4

    Eu de mai bine de peste un an și jumătate îmi fac acasă pâinea și va jur ca nu aș mai pune pâine din comerț în gură. Pe lângă faptul ca fac o economie de 75 % din cât cheltuiam înainte , o mănânc proaspătă și am redus cantitatea pe ce care o mâncăm înainte. Merită să încercați și cu siguranță nu o sa mai cumpărați.

  • @costelbarbu7370
    @costelbarbu7370 8 місяців тому +2

    Foarte tare emisiunea 😂😂

  • @dermalerprofipavel
    @dermalerprofipavel 8 місяців тому +1

    Esti cel mai tare!!💪

  • @CristianChirica609
    @CristianChirica609 7 місяців тому +3

    Un podcast de zece stele. Felicitari pt tot ce postati.❤❤❤

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 8 місяців тому +14

    Vă rog să trimiteți sesizări legate de Bilic la colegiul medicilor din România

  • @mariuseugenlupu968
    @mariuseugenlupu968 8 місяців тому

    Bun bun material ..am ras mult

  • @gibon800
    @gibon800 8 місяців тому

    Inca o data,felicitari si speram sa fim alaturi mult timp de acum incolo

  • @andreileonardtoma5927
    @andreileonardtoma5927 8 місяців тому +12

    ACESTA emisiune are mai multa informate, decat un manual de biologie de clasa a 8

  • @brianaterente5014
    @brianaterente5014 8 місяців тому +11

    Sper să nu renunțați la această emisiune! Trebuie trași la răspundere cei care promovează otrăvuri. Chiar dacă se întâmplă asta doar aici (momentan), în acest colț al internetului.

  • @alexedaniel8871
    @alexedaniel8871 8 місяців тому

    Bravo Dragos

  • @soc831
    @soc831 8 місяців тому

    La multi ani Starea Natiei, la multi ani Starea Sanatatii!

  • @Daniel-tj3yp
    @Daniel-tj3yp 8 місяців тому +10

    Singurul care are sange sa faca treaba asta.

  • @andyradu966
    @andyradu966 8 місяців тому +11

    In trecut am băut și eu apa cu arome ,de la Bucovina .Acum beau doar apa .Felicitări pentru emisiune !

    • @quan7umleap
      @quan7umleap 8 місяців тому

      Ar fi pacat sa fie tot bucovina, ca e plina de fluor...

    • @catalinrus6612
      @catalinrus6612 7 місяців тому +1

      ​@@quan7umleapfluor pentru dinți sănătoși ;)

  • @gigibungiu7451
    @gigibungiu7451 8 місяців тому +1

    Bravos

  • @ionutgabrielapostol7758
    @ionutgabrielapostol7758 8 місяців тому

    esti maxim. Felicitari. Jur ca nu am baut porcaria asta niciodată.

  • @genovevaman9393
    @genovevaman9393 8 місяців тому +6

    Felicitări pentru toate emisiunile. Mulțumesc frumos pentru informații și pentru că-mi faceți zilele mai frumoase și pline de chestii interesante dar și amuzante. Ce vă rog, uitați-vă și la ultima postare a stimatei așa zisă nutriționistă Bilic: carnea roșie este sănătoasă. Emisiunea Dvs și ultima ei postare m-au făcut să nu o mai urmăresc. Să aveți o zi frumoasă și la cât mai multe emisiuni la fel de interesante și stropite cu umor. Mult succes în toate. 🤗

  • @dannydanny9606
    @dannydanny9606 8 місяців тому +4

    Vă recomand și invitați pe Claudia Benea care atunci când vine vorba de apă are documentație și studii despre care vorbește !

  • @razvanescul
    @razvanescul 8 місяців тому

    Multumesc pentru rasete.....si traiasca algoritmul (asta nu baga mezeluri)

  • @user-vv6jt9ul6h
    @user-vv6jt9ul6h 2 місяці тому

    Adevarat ce spuneti .Multumesc.

  • @dragoszet
    @dragoszet 8 місяців тому +31

    Sa ramai mereu un 'tampit frumos' se vede ca ai mostenit ceva talent local de I.L.C :))) tine-o tot asa si poate o sa deschizi ochii a cat mai multora din cei care te urmaresc si sustin! Bafta si sa ne facem crucea cat mai mare ca si Dracu e Mare :))))

    • @lucicamitican9921
      @lucicamitican9921 8 місяців тому

      E greu sa "deschizi ochii multora"! Mai nou, in Romania, daca incerci să prezinți adevărul (cu probe, cu articole de lege) ești acuzat de manipulare, ești dat în judecată de autorități (mai ales de cei dintre "salvatorii României....că ei își permit, au avocați, au ....) pe motiv că ei vor pierde alegerile din 2024 din cauza ta!😂

    • @andreipobega3010
      @andreipobega3010 8 місяців тому +1

      😅😅😅

  • @gobebe
    @gobebe 8 місяців тому +4

    Și chiar îmi plăcea Aqua Carpatica.
    Și chiar îmi plăcea și doamna Bilic...

    • @barbieshante7620
      @barbieshante7620 3 місяці тому

      Îți plăcea Bilic fiindcă ea spune în general ceea ce vrei să auzi

    • @ooltimu
      @ooltimu Місяць тому

      E bine ca te-ai trezit, totusi