eu miam luat de incepator audi a4 b6 1.8 turbo dar am bagat ceva bani sa il readuc la viata pret acvhizitie 8500 de lei pret investitie totala iti spun in privat daca vrei
Ar fi drăguț daca ai putea face și pentru cei care au trecut de perioada de începător cu mașini până în 4000 tot așa pentru tranzit sau mers prin oraș. Mulțumesc anticipat!!
Raspunde-mi si mie te rog frumos ce motorizare îmi recomanzi pentru ford fiesta 2009-2010 sunt fiabile sunt bune de ceva vreau sa-mi achizitionez un asfel de model si as vrea sa stiu ce parere ai ?
@@Max-qk2iy analfabetismul in cazul tau se manifesta plenar: atat social , cat si punctual. Fii (da, "fii") linistit, totusi: sunt multi ca tine. Impreuna reprezentati o forta.
Una dintre masinile pe care le-as mai fi pus este una pe care chiar o am in familie, Ford Fiesta MK5 2005. Motorizarea este 1.3 benzina, piese accesibile, preturi de intretinere mici, iar probleme cu motorul nu au fost in toti acesti ani. Este dotata simplu: ABS, aer conditionat, este hatchback, deci pentru oras este mai mult decat suficient.
Seat cordoba este echivalent cu Skoda fabia, Volkswagen Polo și seat cordoba e un ibiza doar ca sedan sau break. Seat Leon /toledo e concurent pentru golf, Octavia
Au fost două platforme: una pe care s-au făcut Vw Golf IV, Skoda Octavia, Seat Leon sau Toledo ( Leon berlină ) și o altă platformă cu Vw Polo, Skoda Fabia și Seat Ibiza sau Cordoba ( Ibiza berlină ).
Cu fordul te sustin, de 5 ani parintii mei au un ford focus( a fost al surorii mele si acum il tin eu,sunt incepator). In 5 ani singurul lucru care a trebuit schimbat a fost distributia, masina are in prezent 240 de mii de kilometri, pretul de achizitie a fost de 1700 de euro.
@@manutzz1 ai si servo si aer conditionat. Sa te duca din A in B in oras si imprejurimi, nu ai nevoie de un mega confort. Si oricum la o cordoba/accent/corsa, ai calitate asemanatoare.
Eu am un Megane II, an fabricație 2007, 1.9 dCi, 96 kW, dotări premium. Sunt primul proprietar in România, adus din Germania. Sunt foarte mulțumit de mașină însă o vând ca să îmi cumpăr o mașină cu cutie automată.
5:30 Am un seat Ibiza 1.4tdi si chiar ma intrebam de ce tremura masina cand plec. Multumesc ca ai pomenit, m-am mai linistit stiind ca nu trebuie sa pun nu stiu ce amortizoare sau ca motorul e defect in vreun fel.
Salutare! Te urmăresc încă de la început. Felicitări pt conținut! Îți recomand să faci un videoclip cu mașini automate de buget cu cutie automată (3000-6000 euro). Cred că ar fi de interes pt o categorie destul de larga de persoane. Spor in continuare!
Am avut un Ford Mondeo mk3 2.0 tdci, luat cu 2000 euro, an 2005, nu am avut probleme grave cu ea intr-un an. Am făcut accident cu ea și am luat tot Ford Mondeo mk3, motor de 2.2 Tdci, 155 cp. De ce? Pentru că: Stabilitate, confort (am racire si incalzire in scaune), consum mic in afara orasului (nu recomand pentru oras), piese relativ ieftine, arata foarte bine, are dotări suficiente, sunet bun, se conduce genial de bine... E mașina șoferului, simți când o conduci și te bagă în scaun când o calci. Recomand verificare foarte bună înainte de achiziție, au probleme cu ambreiajul, pompa de motorina, injectoatele și turbina dacă mașina a fost condusă prost, dar dacă ai grijă de ea, are și ea grijă de tine. Personal recomand.
Un unchi a cumparat din Germania un ford focus 1.4 2008 cu 2800euro, dar e boboc, a facut intr-un an si umpic 20k km si a schimbat doar uleiul...... si are si ceva dotari.
As fi adaugat renault megane 2. E o masina cu o intretinere ieftina, o poti lua la un pret de 2000-2500 euro, fiabila si cel mai important, eu personal, nu am vazut niciuna cu rugina.
@@edissan2131 am passat ul asta de 9 ani și singura problema mai mare ce am avut o a fost înfundarea unui injector și la km ce îi are (300k) nu da vreun semn de oboseala
@@Dani82. Pai nu asta aștepți de la o mașină ? Sa fie cat mai trainică, sa ai spațiu și să nu fie o caricatura de 80 cai unde daca se urca 5 in ea sa nu ți urce un deal
Am de 1 an un Ford Fiesta 1.3 benzina 2003, nu am băgat niciun leu în ea și funcționează perfect! 1300 euro am dat pe el, este exact ce îți trebuie în oraș și naveta la serviciu
Eu aș fi văzut în top și Renault Clio, simple. Sunt destul de ieftine, motoare trainice și simple, revizia este low cost, piesele la fel, mașini destul de închegate și practice 😁
Corect. Dar megane urile pe la 2000 de euro sunt puțin loterie și cu km mulți, de regulă lovite, fără AC, mai ales dacă vrei pe benzină. În jur de 3000 ar fi bugetul, de asta am și spus clio, se încadrează mai bine în buget 😁
Eu am si acum o Mazda Lantis ,de 14 ani...avea 6 ani cind am luat-o deci acum are 23 de ani si 135k .Grande macchina, acum dupa 22 de ani au aparut doua trei probleme dar masina e o bijuterie mecanic di electric ,si e o aparitie rara pe strazi ,si culmea ,nu-si tradeaza anii arata tot bine si are o linie si acum actuala
Salutare… pentru naveta eu am cumparat un renault clio 2 facelift din 2002 cu motor 1.2 8v… fffoarte simpla… il am de 1 an dar in afara de schimb de ulei, filtre… si un set de curea de alternator (curea, intizator) care era 130lei cu tot cu manopera continental… nimic nu am investit in ea… nici odata nu ma lasat pe drum si am bagat in ea peste 15000km si am cumparat-o cu 700 euro… fara rugina!!! De la primul proprietar de nou! Va recomand daca primdeti un clio in stare buna chiar merita pentru naveta!
Clio nu se merita! Este excepțională la dotări, rezistenta, siguranță dar te rupe la service. Am platit acum multi ani 2500 la înlocuirea distributiei. Am vandut-o practic gratis deși mi-a părut rău de ea. Înlocuirea distributiei la Smart fortwo 0.7 a fost acum doar 1800 lei.
Am un Polo 1.4 benzină de 7 ani, l-am luat cu 1500 de € , încă merge bine - cel mai mult am băgat în ea 150 de euro o dată - bucși, rulmenti... kit de ambreiaj, schimburile cam la timp. Clima, geamuri electrice, închidere centralizata. Perfecta de tăvaleală.
Eu am avut răbdare, am tot căutat o mașină pentru începători ok, mi-am luat un Seat ibiza din 2008 cu 34.200km (reali, verificați), a fost luata în anul 2019 cu (3000€) și pana în prezent nu am băgat nici măcar un leu în ea. (de 2 ani de zile acum fiind 2022, să zicem 3 ani) Motor 1.2 aspirat, pentru oraș mai mult, este ceea ce trebuie, deși are 70 de cai, fuge cum trebuie. 😂
Clar VW Bora 2.0 8v benzina. Lumea fuge de ele pt că "consuma mult" dar în realitate ai exact același consum cu 1.6, doar că 2.0 este mult mai fiabil, nu consuma ulei și ai și 10 cai in plus. Am văzut pe la 1800-2300 euro în stare chiar decentă. Este la limita bugetului dar ai loc destul, e sigura și un motor ce foarte rar se strica. Am văzut și cu 400000 ce mergeau ok. Cea mai mare idioțenie la Bora e sa iei 1.6 sau 1.4 benzină
La Bora caroseria este grea și motoarele de 1.4 și 1.6 sunt subdimensionate mai ales că sunt aspirate. Sunt sigur că în anumite condiții consumul este mai mare ca la 2.0
@@nicolabucur4601 motorul de 2.0 8v este în opinia mea cel mai fiabil și bun motor pe benzina făcut de VW vreodată. E mega simplu și rezistent, e de la euro 1 până la euro 4 depinde de an, că a fost și pe Golf 3 dar cu alt catalizator și alta admisie. Pe piata US a fost și euro 5 sau 6 pe Jetta până în 2016, mare păcat că nu a fost și în EU.
Seat cordoba 1,4benzina, motor perfect. Foarte fiabila. Benzina, filtre si ulei fara alte piese. Dupa cordoba a mai aparut doar Exeo dar este altceva si la alti banuti.
Pentru tavaleala am luat acum doi ani ford fiesta din 2003, motor 1.3 benzina, 4 cilindri. Varianta cu putini cai (65), dar pentru oras e perfecta. 1500€ cu 165.000 km. Mai spatioasa si mai bine facuta decat corsa sau polo la aceiasi bani.
Mult mai bun decât Polo de 1.2 benzină. Eu am avut un Fiesta de 1.25 cu 4 cilindri pe benzină am făcut 164000 km in care nu am avut nici o problemă. Super încântat !
La 2000e poti sa sari deja pe un Ford Focus 2006-2007 1.6 benzina sau diesel(desi nu recomand 1.6tdci),poti sa iti iei o Bora la 1000-1500e,poti sa iti iei un LOGAN 2009 chiar (cea mai ieftina masina de intretinut care tine cu casa) poti sa iti iei foarte multe,ideea e ca tu arati preturile pe Germania,mai pune 500e la preturile de acolo sa o aduci acasa,inca 300e sa o inscrii(asigurare,rar,taxe,numere rosii,nr negre)
eu as merge pe fiat punto 2 facelist 1.3 multijet la benzina 1.2 nus asa multumit pentru ca consuma foarte mult pt ce stie sa faca pe oras si e puturoasa rau. cuplu destul de bunicel pentru cat cantareste masina ca si consum eu am reusit sa ii fac un consum MAXIM de4.2 si Minim 3.9 pe oras facand delivery
Are sora-mea o Nubira 1.6 benzina + gpl din 2003 , tanc, a dat 2 000 ron pe ea, a mai bagat inca pe atat, dar e indistructibila . Pret la piese, cred ca doar la Tico sunt mai ieftine.
Am honda civic VIII de 1.4i, fac navetă dus întors cam 80 km aproximativ, consumul de benzină e 5,4/5,5. Se merită un disesel la km ăștia, având în vedere întreținerea mai scumpă la diesel? Eu cred că balanța înclină spre diesel la acești km, dar vroiam un raspuns de la un profesionist.😁
Mercedes a class w 168 ideala pentru naveta consum mic singura problema este motoru inghesuit in 3 ani de cand o am ulei si filtre da si benzina fuul !
Audi A4 2001 1,9 AJM de 116 CP FL are peste 340.000 km .... făcuți de mine in 2 ani peste peste 120.000 , tras de ea pe toate coclaurile, băgat botul in apă de a tras apă în motor , i-am scos bujiile, am dat la automat de a scos apa afară, a pornit după aceea fără probleme , în afara de kitul de brațe, distribuție cauciucuri, consumabile ulei plăcute frână mărunțișuri care le faci la orice mașină n-am băgat un leu cumpărată cu 1200 de Euro în 2019 , consum sub 7 garantat foarte mulțumit de ea încă merge sărăcuța deșii a patimit multe
Recomand Seat Leon 1.9 Tdi , ASV codul motor . Am intrat în posesia unui model în 2017 , 6 ani aproape mai târziu nu îmi vine să îl vând, din contră, posibil să îl recondiționez integral, nu prea am avut grijă de el .. deși totuși as avea nevoie de una ceva mai spațioasă , de asta am ajuns aici , caut inspirație 🫣🙋🏻♂️ Poți să îmi recomanzi ceva model ? Preferabil Skoda , Vw , Seat ... Aș prefera să rămân la unul din aceste modele dintr-un motiv bizar poate , dar nu mi-aș schimba mecanicul , lucrez de 13 ani de zile cu același mecanic și nu repară altceva 🫣 mai repară BMV , însă nu sunt fan . Te salut , numai bine .
as dori sa-mi iau si eu un leon, prima generatie, in loc de un golf 4, desi sunt mare fan vw, mai ales de golfuri in general. din cate am vazut, leon-ul (care pana la urma e get-beget golf, mai putin design-ul) ofera cam aceleasi lucruri la bani mai putini. ai noroc cu asz-ul, cel mai reusit 1.9, dar cum e 1.6 mpi? (nu fsi ca e durere). as prefera, fiind student si avand impozit mai mare, ca am carnetul doar de 4 ani, un 1.6 benzina, sa-l frec stanga-dreapta in oras. interiorul e ok?
Eu personal as fi pus si Volkswagen Golf 4 Variant ( break ) ...1.6 MPI (bezina pentru cine nu stie ) nu este un motor asa de rau, are putere ( 105 cp) si este numai bun ca naveta sau carat chestii fiind o masina mare si practica, il detin de ceva timp si is foarte multumit de el, am dat 1100 de euro si am mai bagat 800 euro ( curea distributie, brate, bucse, bujii, curatare egr si clapeta acceleratie si inca ceva), masina buna la bani putini ...doar ca mananca benzina pot spune.. :))
Am mers o săptămână cu un Vw Polo,credeam că merg cu un mini tractoraș,bine sonorizarea e 0 la Polo după parerea mea.Mai bine îți iei un un 1.9 sdi ,decât un un 1.4 tdi in 3 pistoane.
Eu am luat un hyundai accent 2007 1.5 crdi (110 cp) 70000 km (primul proprietar, verificat rar) cu 8500 de lei (nu e perfectă, dar îmi fac treaba cu ea - important pentru mine e că nu are rugină) :) ieri a făcut mașina 80000 km (în noiembrie împlinește un an de când o am). Dacă n-ar fi avut atât de puțini km și nu ar fi fost primul proprietar, n-aș fi avut curaj să iau un diesel. Voiam un logan 1.6 16 valve
La 2500-2700 as lua un BMW seria 3 e46 facelift 2.0d 150 de cai putere. Ai spus in cateva clipuri ca motorul ala e tanc, motoarele sunt foarte rezistente dar parca sa zic ca ai spus ceva de cplapetele de admisie, nu sunt sigur. Eu mi-as lua BMW ul asta pentru motorul fiabil, de consum nu stiu ce sa zic, aspectul este placut. Acum nu stiu daca gasesc ceva bun si intretinut la banii astia, stiu ca ma poti ajuta tu in situatia asta.
ce zici de astra G, 2007, luata de nou, si car cu ea, de rup, m-a lasat Duba Ford, si batrana mea duce,.. fara probleme, benzina 1,4 , 16v, masina clasicca, cea mai ieftina la intretinere,. ai uitat sa spui,..
Dacă vreți mașina de naveta care sa țină cu buzunarul, eu zic sa luați un tico cu gpl. Nu e scumpa nici la achiziție, nici la întreținere. Dacă vreți comfort, dotări, putere, lux, etc (toate la aceeași masina) luați din gama premium. Iar pt toți ceilalți exista o gamă foarte mare de opțiuni ....oricum ar fi eu as alege benzina....bineînțeles cu gpl 😀
Ford Focus 1.6 benzina aspirată normal, 2004. Funcționează perfect, ITP iese la noxe. ..mai dețin și altă mașină dar aceasta nu se încadrează în acest topic, fiind un Dodge Charger 1969, V8 5.7. e perfect funcțională, înscrisă pe auto istorice.
Fabia e un wv polo/ seat cordoba, bora e un golf/ octavia 1/ seat leon/ seat toledo. Eu am bora 1.9tdi axr break, merge perfect... Sunt interesat daca pot sa ii ridic garda la sol cumva... Gropile sunt exagerate...
Nu imi vine sa cred ca nu ai inclus un CLIO aici. Atat benzina, cat si diesel, 1.5 dci, motorul K9K cu euro 3 e cunoscut ca fiind fiabil si extrem, dar extrem de economic.
Daca spuneai ca la inceput o masina de genul o mai tii 1 an doi sau trei, daca montezi GPL nu iti scoti nici investitia. care mai este economia in cazul de fata? la 1500 de euro poti lua un b5 facelift foarte intretinut din 2001 si masina aia tine inca 10 ani, te asigur.
Si Mercedes A Class 1998-2004 se incadreaza dupa parerea mea in acest top. Ce parere ai de acest model pe benzina, 1.4 /1.6 aspirat natural ; distributie pe lant ; tractiune fata
Nu dau cu" heit "dar cred ca nu ști cum bate motoru de corsa. Și matiziu tău sincer cât consuma?!... Și seat ul pe benzina consuma ulei de de rupe, mpi si multe dar nu vreau sa îți stric dispoziția.
Link-uri utile și parteneri:
- carVertical - www.carvertical.com/ro/?a=YT1&b=5d986644&voucher=99vehicles
- GHID A-Z Pentru cumpărarea mașinii SH - ua-cam.com/video/p8uTz55vNcI/v-deo.html
- Recondiționare TURBO - 0739 065 065 (cod 99Vehicles pentru reducere)
- Recondiționare INJECTOARE - 0740 623 432
- Curățare DPF - 0720 099 118 (cod 99Vehicles pentru reducere)
- OBD Carista - www.99vehicles.ro/diagnoza/adaptor-obd-carista.html
- Magazin 99VEHICLES - 99vehicles.ro
- RCA / CASCO / Asigurări - ritter.ro/rca-99vehicles
- eBook Gratuit Tehnic pe blog - blog.99vehicles.ro/
Salut, spune-mi te rog, o părere despre motorul de pe Ford Mondeo, 2015, 1.5 diesel econetic, 120CP!
eu miam luat de incepator audi a4 b6 1.8 turbo dar am bagat ceva bani sa il readuc la viata pret acvhizitie 8500 de lei pret investitie totala iti spun in privat daca vrei
Ar fi drăguț daca ai putea face și pentru cei care au trecut de perioada de începător cu mașini până în 4000 tot așa pentru tranzit sau mers prin oraș. Mulțumesc anticipat!!
Raspunde-mi si mie te rog frumos ce motorizare îmi recomanzi pentru ford fiesta 2009-2010 sunt fiabile sunt bune de ceva vreau sa-mi achizitionez un asfel de model si as vrea sa stiu ce parere ai ?
Am o Toyota Yaris din 2004, cumpărată acum 5 ani cu 1800 euro. Și acum merge perfect. E pe benzina, motor de 1,3 pe lanț.
si e fain sa fi homosexual?
@@Max-qk2iy dacă știi limba română, probabil ca e fain...
@@ioanvedinas671 da ce limba crezi ca vorbesc?
@@Max-qk2iy o corcitură. ,,Să fii" se scrie cu doi ,,i''.
@@Max-qk2iy analfabetismul in cazul tau se manifesta plenar: atat social , cat si punctual. Fii (da, "fii") linistit, totusi: sunt multi ca tine. Impreuna reprezentati o forta.
Una dintre masinile pe care le-as mai fi pus este una pe care chiar o am in familie, Ford Fiesta MK5 2005. Motorizarea este 1.3 benzina, piese accesibile, preturi de intretinere mici, iar probleme cu motorul nu au fost in toti acesti ani. Este dotata simplu: ABS, aer conditionat, este hatchback, deci pentru oras este mai mult decat suficient.
Seat cordoba este echivalent cu Skoda fabia, Volkswagen Polo și seat cordoba e un ibiza doar ca sedan sau break. Seat Leon /toledo e concurent pentru golf, Octavia
Ce sa faci,a încurcat borcanele maestru
Au fost două platforme: una pe care s-au făcut Vw Golf IV, Skoda Octavia, Seat Leon sau Toledo ( Leon berlină ) și o altă platformă cu Vw Polo, Skoda Fabia și Seat Ibiza sau Cordoba ( Ibiza berlină ).
Care e cea mai buna motorizare la seat leon?
Intre un Seat Leon si un VW Golf 5+ ce recomanzi?
@@postman1 motorizarea ce a mai bună e cea care nu bagi bani,deci depinde in ce stare o iei,că degeaba teoretic e buna daca practic pica a doua zi.
Ai uitat Astra G cu motorizare de 1.6 (16v), crede-mă ca e tot la bugetul ala și oferă multe pentru anul ei.
un alt top masini 5000e automate ? ar fi foarte fain daca ai mai face unul :D
Cu fordul te sustin, de 5 ani parintii mei au un ford focus( a fost al surorii mele si acum il tin eu,sunt incepator). In 5 ani singurul lucru care a trebuit schimbat a fost distributia, masina are in prezent 240 de mii de kilometri, pretul de achizitie a fost de 1700 de euro.
La 2000E gasesti logan 1.4. Intretinere mai ieftina si mecanica mai simpla ca acolo greu gasesti.
Dacă n-ar fi așa ruginoase chiar ar fi o opțiune de vis la bani de ăștia..
În afară de rugină, daca vrei ceva confort... Nu ai nici o șansă la Logan . Plus ca nu ai nici macar servo 😂
@@manutzz1 cunoști vreun E46 "luxos" bun rău ?
@@manutzz1 Are servo direcție hidraulica.
@@manutzz1 ai si servo si aer conditionat. Sa te duca din A in B in oras si imprejurimi, nu ai nevoie de un mega confort. Si oricum la o cordoba/accent/corsa, ai calitate asemanatoare.
Nu Sandero/Clio/Logan ? hmmm... la 2000 de euro e cea mai buna alegere. Si gasesti inclusiv din 2009-2010. Piese foarte ieftine pe toate gardurile.
ford focus 2001 mk1 break 1,4 benzina este o masina foarte buna cu care iti faci treaba si care nu iti creeaza probleme
Eu am un Megane II, an fabricație 2007, 1.9 dCi, 96 kW, dotări premium.
Sunt primul proprietar in România, adus din Germania.
Sunt foarte mulțumit de mașină însă o vând ca să îmi cumpăr o mașină cu cutie automată.
Logan pana in 2012. E perfect pt un top de genu :)
Sincer, eu sunt multumit de loganul meu 1.4mpi, nu consuma si nici nu ma costa mult la intretinere.
5:30 Am un seat Ibiza 1.4tdi si chiar ma intrebam de ce tremura masina cand plec. Multumesc ca ai pomenit, m-am mai linistit stiind ca nu trebuie sa pun nu stiu ce amortizoare sau ca motorul e defect in vreun fel.
Salutare! Te urmăresc încă de la început. Felicitări pt conținut! Îți recomand să faci un videoclip cu mașini automate de buget cu cutie automată (3000-6000 euro). Cred că ar fi de interes pt o categorie destul de larga de persoane. Spor in continuare!
Volvo V40 2013 6000€
Am avut un Ford Mondeo mk3 2.0 tdci, luat cu 2000 euro, an 2005, nu am avut probleme grave cu ea intr-un an. Am făcut accident cu ea și am luat tot Ford Mondeo mk3, motor de 2.2 Tdci, 155 cp. De ce? Pentru că: Stabilitate, confort (am racire si incalzire in scaune), consum mic in afara orasului (nu recomand pentru oras), piese relativ ieftine, arata foarte bine, are dotări suficiente, sunet bun, se conduce genial de bine... E mașina șoferului, simți când o conduci și te bagă în scaun când o calci. Recomand verificare foarte bună înainte de achiziție, au probleme cu ambreiajul, pompa de motorina, injectoatele și turbina dacă mașina a fost condusă prost, dar dacă ai grijă de ea, are și ea grijă de tine. Personal recomand.
Eu am gasit la 2100 prima masina acum 3-4 ani. Passat b5 1.9 AVF si a fost perfect de inceput 😅 fara prea multe probleme si practica.
1.9 tdi ALH! Aproape în fiecare săptămână ma plimb cu ea prin țară, și nu am nicio problemă!
Un unchi a cumparat din Germania un ford focus 1.4 2008 cu 2800euro, dar e boboc, a facut intr-un an si umpic 20k km si a schimbat doar uleiul...... si are si ceva dotari.
As fi adaugat renault megane 2. E o masina cu o intretinere ieftina, o poti lua la un pret de 2000-2500 euro, fiabila si cel mai important, eu personal, nu am vazut niciuna cu rugina.
Un passat b5.5 mi se pare varianta ideala la 2000 euro 1,9 131 cai
- spatiu berechet
- poți cara și o remorca cu tine
- piese la dezmembrări
- fiabila
Omu nostru ne recomanda Hyundai accent, las o
@@edissan2131 am passat ul asta de 9 ani și singura problema mai mare ce am avut o a fost înfundarea unui injector și la km ce îi are (300k) nu da vreun semn de oboseala
@@edissan2131 ce are accent?
Robert, ăla e tanc frate
@@Dani82. Pai nu asta aștepți de la o mașină ? Sa fie cat mai trainică, sa ai spațiu și să nu fie o caricatura de 80 cai unde daca se urca 5 in ea sa nu ți urce un deal
Am de 1 an un Ford Fiesta 1.3 benzina 2003, nu am băgat niciun leu în ea și funcționează perfect!
1300 euro am dat pe el, este exact ce îți trebuie în oraș și naveta la serviciu
nah,e ford,cand le spui de ford unora parca le dai in cap
am si eu,stiu cum e
Eu aș fi văzut în top și Renault Clio, simple. Sunt destul de ieftine, motoare trainice și simple, revizia este low cost, piesele la fel, mașini destul de închegate și practice 😁
Renault Megane, Scenic.... cunosc masini de genul cu peste 600.000 km neumblat in motor
Corect. Dar megane urile pe la 2000 de euro sunt puțin loterie și cu km mulți, de regulă lovite, fără AC, mai ales dacă vrei pe benzină. În jur de 3000 ar fi bugetul, de asta am și spus clio, se încadrează mai bine în buget 😁
Eu am si acum o Mazda Lantis ,de 14 ani...avea 6 ani cind am luat-o deci acum are 23 de ani si 135k .Grande macchina, acum dupa 22 de ani au aparut doua trei probleme dar masina e o bijuterie mecanic di electric ,si e o aparitie rara pe strazi ,si culmea ,nu-si tradeaza anii arata tot bine si are o linie si acum actuala
Da dar cand te gandesti ca s-au dublat preturile la asigurarile RCA...nu-mi vine sa cred! Cum sa se dubleze? Dar chiar au voie sa faca ce vrea?
Renault grand scenic pina în 2003 ce părere ai. Am nevoie de ea pentru tara ex. sa duc motocultor la schimb ulei un sac de griu porumb etc...
Un video cu top 5 masini cu cutie automata , benzinare :)) de oras, la un buget asemanator!
Salutare… pentru naveta eu am cumparat un renault clio 2 facelift din 2002 cu motor 1.2 8v… fffoarte simpla… il am de 1 an dar in afara de schimb de ulei, filtre… si un set de curea de alternator (curea, intizator) care era 130lei cu tot cu manopera continental… nimic nu am investit in ea… nici odata nu ma lasat pe drum si am bagat in ea peste 15000km si am cumparat-o cu 700 euro… fara rugina!!! De la primul proprietar de nou! Va recomand daca primdeti un clio in stare buna chiar merita pentru naveta!
Clio nu se merita! Este excepțională la dotări, rezistenta, siguranță dar te rupe la service. Am platit acum multi ani 2500 la înlocuirea distributiei. Am vandut-o practic gratis deși mi-a părut rău de ea. Înlocuirea distributiei la Smart fortwo 0.7 a fost acum doar 1800 lei.
Am un Polo 1.4 benzină de 7 ani, l-am luat cu 1500 de € , încă merge bine - cel mai mult am băgat în ea 150 de euro o dată - bucși, rulmenti... kit de ambreiaj, schimburile cam la timp.
Clima, geamuri electrice, închidere centralizata.
Perfecta de tăvaleală.
Recomand Renault Megane 2 hatchback
Eu mi-am luat un Chevrolet Lacetti 1.4 cu 2000€. Cu 400 lei e 11 luni de asigurare(pe numele bunicii de 70 ani) . Deja lux.
Sunt super clipurile cu topuri de masini! As vrea sa vad un top cu masini ieftine pentru pasionati sau parerea despre miata nb 😅
Misto clipul, sa mai faci
De când ai zis de Hyundai Accent, am știut că o să spui și de Seat Cordoba. Ai mai pomenit de ele într-un clip mai vechi. :)
Eu am avut răbdare, am tot căutat o mașină pentru începători ok, mi-am luat un Seat ibiza din 2008 cu 34.200km (reali, verificați), a fost luata în anul 2019 cu (3000€) și pana în prezent nu am băgat nici măcar un leu în ea. (de 2 ani de zile acum fiind 2022, să zicem 3 ani)
Motor 1.2 aspirat, pentru oraș mai mult, este ceea ce trebuie, deși are 70 de cai, fuge cum trebuie. 😂
Clar VW Bora 2.0 8v benzina. Lumea fuge de ele pt că "consuma mult" dar în realitate ai exact același consum cu 1.6, doar că 2.0 este mult mai fiabil, nu consuma ulei și ai și 10 cai in plus. Am văzut pe la 1800-2300 euro în stare chiar decentă. Este la limita bugetului dar ai loc destul, e sigura și un motor ce foarte rar se strica. Am văzut și cu 400000 ce mergeau ok. Cea mai mare idioțenie la Bora e sa iei 1.6 sau 1.4 benzină
La Bora caroseria este grea și motoarele de 1.4 și 1.6 sunt subdimensionate mai ales că sunt aspirate. Sunt sigur că în anumite condiții consumul este mai mare ca la 2.0
@@nicolabucur4601 motorul de 2.0 8v este în opinia mea cel mai fiabil și bun motor pe benzina făcut de VW vreodată. E mega simplu și rezistent, e de la euro 1 până la euro 4 depinde de an, că a fost și pe Golf 3 dar cu alt catalizator și alta admisie. Pe piata US a fost și euro 5 sau 6 pe Jetta până în 2016, mare păcat că nu a fost și în EU.
Care e diferența dintre Seat Leon Cupra și Seat Leon Fr?
Seat cordoba 1,4benzina, motor perfect. Foarte fiabila. Benzina, filtre si ulei fara alte piese. Dupa cordoba a mai aparut doar Exeo dar este altceva si la alti banuti.
Fa un video în care ne prezinți părerea ta despre marca DAEWOO!!!!!!
Salut! Un Ford fiesta 2011 -2012 cum ție se pare?
Am luat opelu zafira cu 2000.
1.6i, 2001
Inca isi face treaba de 4 ani de cand o am
Hyunday Sonata modele pana in 2012, ai putea prezenta ceva despre ?
Pentru tavaleala am luat acum doi ani ford fiesta din 2003, motor 1.3 benzina, 4 cilindri. Varianta cu putini cai (65), dar pentru oras e perfecta. 1500€ cu 165.000 km. Mai spatioasa si mai bine facuta decat corsa sau polo la aceiasi bani.
Mult mai bun decât Polo de 1.2 benzină. Eu am avut un Fiesta de 1.25 cu 4 cilindri pe benzină am făcut 164000 km in care nu am avut nici o problemă. Super încântat !
Urat cu spume spatele, mi a placut asta )))))
Razvane, tu agreezi cutiile automate....însă de ce nu spui că atunci când se strică, este mult mai grav decât la cutiile manuale ?
Salut, ce parere ai de corsa d a14xer ? Merita ?
La 2000e poti sa sari deja pe un Ford Focus 2006-2007 1.6 benzina sau diesel(desi nu recomand 1.6tdci),poti sa iti iei o Bora la 1000-1500e,poti sa iti iei un LOGAN 2009 chiar (cea mai ieftina masina de intretinut care tine cu casa) poti sa iti iei foarte multe,ideea e ca tu arati preturile pe Germania,mai pune 500e la preturile de acolo sa o aduci acasa,inca 300e sa o inscrii(asigurare,rar,taxe,numere rosii,nr negre)
Ce părere aveți de noul Korando. De ce nu se vorbește despre el, deranjează?
eu as merge pe fiat punto 2 facelist 1.3 multijet la benzina 1.2 nus asa multumit pentru ca consuma foarte mult pt ce stie sa faca pe oras si e puturoasa rau. cuplu destul de bunicel pentru cat cantareste masina ca si consum eu am reusit sa ii fac un consum MAXIM de4.2 si Minim 3.9 pe oras facand delivery
Salut. Ce părere ai de Škoda Fabia 1.6 tdi din 2012? Respect pentru ce faci!! Succes în continuare!
Nu e fiabil
@@ovidiumatei729 E foarte fiabil dacă ai grijă de el. Orice mașină e fiabilă dacă o întreții.
@@officialtruemedia sunt unele care nici dacă ai grijă de ele nu sunt fiabile
Teribil, mai bine uitate la un golf 6 1.4 122 cai.
@@costi2596 nici 1.4 de pe Vw nu fiabil dacă era de Renault , ăla e fiabil
Salut am găsit un subaru impreza 2010 diesel cu 2500 euro ce părere ai ?
Pana vine impozitul și după 😂😂👍
Are sora-mea o Nubira 1.6 benzina + gpl din 2003 , tanc, a dat 2 000 ron pe ea, a mai bagat inca pe atat, dar e indistructibila . Pret la piese, cred ca doar la Tico sunt mai ieftine.
O luat bunicu acuma 2 ani o solenza cu 800 euro țiplă.Inca merge și pana in ziua de azi
Am seat leon 1.6 16v cod aus si am facut o greșeală mare cand am achiziționat-o
Salut ! Am și eu o întrebare , ce Motor e cel mai fiabil pentru un ford fiesta ?
Ce parere ai despre audi a4 b5?
Am honda civic VIII de 1.4i, fac navetă dus întors cam 80 km aproximativ, consumul de benzină e 5,4/5,5. Se merită un disesel la km ăștia, având în vedere întreținerea mai scumpă la diesel? Eu cred că balanța înclină spre diesel la acești km, dar vroiam un raspuns de la un profesionist.😁
Am avut Ford focus mk1 1,8benzina
Tragea de rupea, benzina din rezervor
Mercedes a class w 168 ideala pentru naveta consum mic singura problema este motoru inghesuit in 3 ani de cand o am ulei si filtre da si benzina fuul !
Audi A4 2001 1,9 AJM de 116 CP FL are peste 340.000 km .... făcuți de mine in 2 ani peste peste 120.000 , tras de ea pe toate coclaurile, băgat botul in apă de a tras apă în motor , i-am scos bujiile, am dat la automat de a scos apa afară, a pornit după aceea fără probleme , în afara de kitul de brațe, distribuție cauciucuri, consumabile ulei plăcute frână mărunțișuri care le faci la orice mașină n-am băgat un leu cumpărată cu 1200 de Euro în 2019 , consum sub 7 garantat foarte mulțumit de ea încă merge sărăcuța deșii a patimit multe
Dar despre "bătrânul" Ford Ka?... Nu este economică?
Recomand Seat Leon 1.9 Tdi , ASV codul motor . Am intrat în posesia unui model în 2017 , 6 ani aproape mai târziu nu îmi vine să îl vând, din contră, posibil să îl recondiționez integral, nu prea am avut grijă de el .. deși totuși as avea nevoie de una ceva mai spațioasă , de asta am ajuns aici , caut inspirație 🫣🙋🏻♂️
Poți să îmi recomanzi ceva model ? Preferabil Skoda , Vw , Seat ... Aș prefera să rămân la unul din aceste modele dintr-un motiv bizar poate , dar nu mi-aș schimba mecanicul , lucrez de 13 ani de zile cu același mecanic și nu repară altceva 🫣 mai repară BMV , însă nu sunt fan . Te salut , numai bine .
as dori sa-mi iau si eu un leon, prima generatie, in loc de un golf 4, desi sunt mare fan vw, mai ales de golfuri in general. din cate am vazut, leon-ul (care pana la urma e get-beget golf, mai putin design-ul) ofera cam aceleasi lucruri la bani mai putini. ai noroc cu asz-ul, cel mai reusit 1.9, dar cum e 1.6 mpi? (nu fsi ca e durere). as prefera, fiind student si avand impozit mai mare, ca am carnetul doar de 4 ani, un 1.6 benzina, sa-l frec stanga-dreapta in oras. interiorul e ok?
Eu personal as fi pus si Volkswagen Golf 4 Variant ( break ) ...1.6 MPI (bezina pentru cine nu stie ) nu este un motor asa de rau, are putere ( 105 cp) si este numai bun ca naveta sau carat chestii fiind o masina mare si practica, il detin de ceva timp si is foarte multumit de el, am dat 1100 de euro si am mai bagat 800 euro ( curea distributie, brate, bucse, bujii, curatare egr si clapeta acceleratie si inca ceva), masina buna la bani putini ...doar ca mananca benzina pot spune.. :))
Imi place cămaşa ..e identică cu a mea 😆❤
Skoda Fabia?
Peugeot 207 1.6 turbo,ce ulei îmi recomanzi?
Daca n-ai pus bmw aici o sa pierzi subscriberi :))
Hmmm... Ești cocalar?
😂😂😂👍🏽
Este bună instalația de hidrogen pe un autoturism?
Ba ce lovitura ai maa... Cu hidrogenu de unde le scoți?!
Nici mie nu-mi place motorul de 1.4 TDI dar aș vrea să știu pe ce mașină l-ai condus ultima dată când ai avut de-a face cu el .
Am mers o săptămână cu un Vw Polo,credeam că merg cu un mini tractoraș,bine sonorizarea e 0 la Polo după parerea mea.Mai bine îți iei un un 1.9 sdi ,decât un un 1.4 tdi in 3 pistoane.
Eu am luat un hyundai accent 2007 1.5 crdi (110 cp) 70000 km (primul proprietar, verificat rar) cu 8500 de lei (nu e perfectă, dar îmi fac treaba cu ea - important pentru mine e că nu are rugină) :) ieri a făcut mașina 80000 km (în noiembrie împlinește un an de când o am). Dacă n-ar fi avut atât de puțini km și nu ar fi fost primul proprietar, n-aș fi avut curaj să iau un diesel. Voiam un logan 1.6 16 valve
Hallo ce arati tu acolo sunt masini de pe mobile, asa ca mai pune un minim de 500 euro +
La 2500-2700 as lua un BMW seria 3 e46 facelift 2.0d 150 de cai putere. Ai spus in cateva clipuri ca motorul ala e tanc, motoarele sunt foarte rezistente dar parca sa zic ca ai spus ceva de cplapetele de admisie, nu sunt sigur. Eu mi-as lua BMW ul asta pentru motorul fiabil, de consum nu stiu ce sa zic, aspectul este placut. Acum nu stiu daca gasesc ceva bun si intretinut la banii astia, stiu ca ma poti ajuta tu in situatia asta.
Exista kituri de anulare a clapetelor, cica scade puterea cu vreo 10-12 CP dar merita decat sa iti cada motorul pt ca intra vreo clapeta in admisie
Vw bora? 1.9 alh sau AXR?
ce zici de astra G, 2007, luata de nou, si car cu ea, de rup, m-a lasat Duba Ford, si batrana mea duce,.. fara probleme, benzina 1,4 , 16v, masina clasicca, cea mai ieftina la intretinere,. ai uitat sa spui,..
Mai pot sa adaug Honda civic VII EP 2 motor vtec 1. 6 cc benzina aspirat 110 cp
da daca am 1.90 m inaltme cum pot intra intr un matiz????
Dacă vreți mașina de naveta care sa țină cu buzunarul, eu zic sa luați un tico cu gpl. Nu e scumpa nici la achiziție, nici la întreținere. Dacă vreți comfort, dotări, putere, lux, etc (toate la aceeași masina) luați din gama premium. Iar pt toți ceilalți exista o gamă foarte mare de opțiuni ....oricum ar fi eu as alege benzina....bineînțeles cu gpl 😀
Aș vrea o mașină sub 2000 euro aș merge pe mina ta ce recomanzi
Ford Focus 1.6 benzina aspirată normal, 2004.
Funcționează perfect, ITP iese la noxe.
..mai dețin și altă mașină dar aceasta nu se încadrează în acest topic, fiind un Dodge Charger 1969, V8 5.7. e perfect funcțională, înscrisă pe auto istorice.
Audi ala din anunt, cat costa?
SEAT ALHAMBRA mi se pare excelent 👍
Salut Răzvan, oare ce cutie de viteze e buna pt Mercedes-Benz e220 ?
Ce părere ai despre VW Bora 1.9 ALH sau 4x4?
nu iti trebuie 4x4, doar iti adauga cheltuieli in plus, parerea mea e ca de banii aia extra, te orientezi catre calitate extra la anvelope
Salutare , stie careva daca din 2022 se aplica taxa auto pana la 900lei pentru mașinile mai vechi de 15 ani?
Salut, Răzvan! Exista BMW seria 3 2.0 diesel fara turbina?
nu. Nici alea foarte vechi nu cred ca sunt fara.
@@99vehicles_AiDaune Ok, mulțumesc!
Mazda 3 zic eu pe diesel nu-i bun ?
Și skoda fabia 1/vw bora?
De ce nu?
Fabia e un wv polo/ seat cordoba, bora e un golf/ octavia 1/ seat leon/ seat toledo. Eu am bora 1.9tdi axr break, merge perfect... Sunt interesat daca pot sa ii ridic garda la sol cumva... Gropile sunt exagerate...
Nu imi vine sa cred ca nu ai inclus un CLIO aici. Atat benzina, cat si diesel, 1.5 dci, motorul K9K cu euro 3 e cunoscut ca fiind fiabil si extrem, dar extrem de economic.
Ce parere ai de Chevrolet aveo 1.4gpl pt prima masina?
Eu am de 1,2, luat de noua. Daca ar fi sa mai iau alta, tot pe asta as lua-o.
Daca spuneai ca la inceput o masina de genul o mai tii 1 an doi sau trei, daca montezi GPL nu iti scoti nici investitia. care mai este economia in cazul de fata? la 1500 de euro poti lua un b5 facelift foarte intretinut din 2001 si masina aia tine inca 10 ani, te asigur.
Nu inteleg de ce te uiti pe mobile, ca mai dai 500 de euro sa o aduci si nici nu iti mai face nimeni rar.ul la ia...
Si asigurarea la ele cat costa?
Si Mercedes A Class 1998-2004 se incadreaza dupa parerea mea in acest top. Ce parere ai de acest model pe benzina, 1.4 /1.6 aspirat natural ; distributie pe lant ; tractiune fata
Scump întreținere nu sunt fiabile
Seat leon 1.6 TSI 16v 2001 ( 105 cp ) este iarasi o masina buna , ieftina de intretinut si cu potential de tuning mare ! Costa sub 2000 de euro.
Un pejo 407 1.6/2.0 diesel la 2500 200km se merită adică sunt bune?
De Skoda fabia 1 combi de 1.9 tdi cod axr fara dpf an 2006 ce poti zice?este fiabila?
M-ai dezamăgit ma așteptăm pe locul 1 sa fie dacia logan 1.4 2008
toate concurează cu golf da de golf dc nu a zis :))?