nu am treaba cu medicina, nu vreau sa ajung neaparat in Elvetia, pur si simplu am apasat pe acest clip + vizionat pana la capat... pentru ca esti fermecatoare!
Bună, Irina! Am urmărit videoclipurile tale și mi-au oferit multă speranță. Mă aflu într-o situație pe care o consider destul de dificilă, având în vedere cerințele specializării pe care o urmez. Sunt licențiată în medicină dentară și am trecut examenul de rezidențiat național în România. În prezent, sunt în anul 4 de rezidențiat în chirurgie oro-maxilo-facială, însă îmi doresc foarte mult să plec în Elveția sau într-o altă țară în care simt că mă pot dezvolta la nivelul pe care mi-l doresc. Știu că această specializare necesită dubla licență, așa că am decis să finalizez și studiile de medicină generală înainte de a pleca. Totuși, acest lucru implică să renunț la actualul program de rezidențiat. Menționez că vorbesc limba italiană la nivel C1. Crezi că ar fi necesar să învăț și germana, având în vedere că specializarea mea nu este foarte răspândită și ar putea fi nevoie să aplic la un spital dintr-o zonă germanofonă? De asemenea, pot aplica în Elveția pentru rezidențiat, având în vedere că am parcurs deja o parte din acesta în România? Mulțumesc pentru inspirație!
@@marinamiches3801 bună! Cunosc persoane care fac rezidentiatul în partea italiana a Elveției, dar nu știu cât de răspândită e specializarea ta acolo. Dacă vrei sa iei termini acolo rezidentiatul, vei putea veni aici doar pe cât timp îți permite comisia din România. Dacă vrei sa începi rezidentiatul de la 0 aici, atunci nu contează ați ani ai făcut acolo. Germana e un avantaj. Bafta!
Interviul pentru job presupune si examen la patul pacientului? Anamneza,orientare catre un diagnostic,indicatii,tratament? Ori este doar o conversatie lejera?
Buna Irina. Ca si tehnician de radiologie si imagistica se poate lucra in Elvetia ? Am terminat la Iuliu Hatieganu 3 ani si de 1 an lucrez in acest domeniu fac explorarile imagistice raze ct si rmn. Momentan doar razele le stapanesc.
Salut! Da, in spitale sunt angajati multi care se ocupa doar de efectuarea radiografiilor, multi sunt asistenti ai medicilor si se ocupa de asta, dar fara limba nu se poate. Cautati pozitii de MPA pe radiologie.
Mulțumesc de informații. In cazul meu și altor colegi de ai mei, am absolvit facultatea în R. Moldova, am echivalat diploma de licență din RM în Romania, am efectuat rezidențiat în România, sunt medic specialist în România. Exista posibilitatea de a'mi fi echivalat diploma de licență din RM în Elveția, ma refer la echivalarea indirecta? din ce am citit pe site la mebeko e posibil dar e necesar de câteva condiții. Mersi anticipat.
Foarte folositor acest video! Ai putea,te rog,sa faci eventual un video in care sa explici putin mai bine despre cum putem ajunge sa facem practica despre care ai mentionat (Daca suntem in anul 3,4,5,6)?Trebuie trimise email-uri la mai multe clinici care sa ne aprobe practica? Putem fi assistant doctors in timpul practicii daca suntem in anul 5/6? Multumesc!
Bună ziua!Puteti face un video cu pasii pe care trebuie sa-i urmeze un medic specialist care a facut rezidențiatul in România si vrea sa se angajeze in Elveția. Mulțumesc frumos! Foarte folositoare videoclipurile!
Mulțumesc foarte mult pt inforrmații! Sunt puține informații concrete pe internet despre rezi în Elveția. Aș avea două întrebări: 1. Când aplici la un spital, aplici pe o specializare anume sau pur și simplu aplici iar dacă sunt interesați, îți comunică ei pe ce specializări ar avea nevoie de rezidenți. 2. Există undeva o listă completă cu spitalele din Elveția la care poți aplica? Mulțumesc!
Salut! Multumesc pentru comentariu. :) 1. Aplici pe specialitatea care te intereseaza, administratiile clinicilor sunt separate. 2. Nu, dar voi face un video cu mai multe informatii in aceasta privinta.
Ok. Aștept videoclipul. Mulțumesc! Sunt anul 6 însă nu m-am hotărât definitiv doar asupra unei singure specializări. Am câteva specializări care m-ar interesa. Cum trebuie procedat în acest caz? Trebuie trimis câte un email secretarei de pe toate secțiile din cadrul specializărilor care mă interesează? Ar fii aceasta un avantaj? Teoretic, a trimite CV-uri, sa zicem pentru 4 specealizari diferite, in consecinta de 4x mai multe emailuri decat daca as fii interesat doar de 1 singura specializare, ar insemna si de 4x mai multe sanse de a fii chemat la interviu?
Dacă îmi permiteți, aș mai avea 3 întrebări: 1. După încheierea rezidențiatului, se poate face și o a doua specializare? 2. În cazul în care cineva dorește să facă cercetare, există rezidențiat pt aceasta sau după terminarea unui anumit program de rezidențiat te poți supra-specializa în cercetare pe specializarea obținută? 3. Sunt specializări pe care e aproape imposibil să găsești loc sau fii acceptat ca emigrant?
Daca contractele de munca se fac pe cate 1 an, daca vrei sa faci un credit bancar, ti se acorda, avand in vedere ca nu ai contract pe per nedeterminata ca in Germania?
Nu contează pe cât ai contractul ci ce fel de permis de ședere ai, asta contează și depinde de durata contractului. E individual, nu tine de medicină întrebarea asta, întreabă la banca.
Buna! Ai putea te rog sa explici diferenta intre unterassistent si rezident? e posibil sa te angajezi direct rezident fara sa fi fost unterassistent? daca nu, cat timp ar trebui sa ramai unterassistent inainte de a fi rezident?\
Hey! Rezidentul e cu diploma în mână, el a finisat deja studiile, i se zice Assistenzarzt. Unterassistent e un fel de practicant, student, încă nu a finisat studiile de medicina. Da, poți fi rezident fără sa fi fost Unterassistent în Elveția.
Buna Irina! Multumim mult pentru videouri, foarte informative!! Eram curios daca ai idee, in cazul in care am facut deja cativa ani de rezidentiat in Romania, daca se pot echivala in Elvetia sau trebuie inceput rezidentiatul de la zero. De asemenea, aveti vreo informatie despre accesibilitate in partea francofona a tarii? Merci :)
Bună ziua Irina mă numesc Elena am studiile de asistentă medicală în Franța unde am locuit 14 ani. Unde aș putea lucra în Elveția în domeniul meu și dacă există spitale sau clinici care dau și locuința. Ce salar câștigă o asistentă medicală acolo ? Vă mulțumesc pentru răspunsuri. 🙂
Buna. Este o mare nevoie de asistente medicale aici. Slariul depinde de anii de experienta. Dar e atragator. Pentru mai multe detalii, consultati societati care ajuta asistentii medicali.
Buna stimata colega. Dar spune-le colegilor nostri mai tineri si de nivelul inimaginabil de rasism ce il vor suporta , venit mai ales din partea asistentilor ;) asta ai uitat sa mentionezi
nu am treaba cu medicina, nu vreau sa ajung neaparat in Elvetia, pur si simplu am apasat pe acest clip + vizionat pana la capat... pentru ca esti fermecatoare!
Mulțumesc!
Bună, Irina!
Am urmărit videoclipurile tale și mi-au oferit multă speranță. Mă aflu într-o situație pe care o consider destul de dificilă, având în vedere cerințele specializării pe care o urmez. Sunt licențiată în medicină dentară și am trecut examenul de rezidențiat național în România. În prezent, sunt în anul 4 de rezidențiat în chirurgie oro-maxilo-facială, însă îmi doresc foarte mult să plec în Elveția sau într-o altă țară în care simt că mă pot dezvolta la nivelul pe care mi-l doresc.
Știu că această specializare necesită dubla licență, așa că am decis să finalizez și studiile de medicină generală înainte de a pleca. Totuși, acest lucru implică să renunț la actualul program de rezidențiat. Menționez că vorbesc limba italiană la nivel C1. Crezi că ar fi necesar să învăț și germana, având în vedere că specializarea mea nu este foarte răspândită și ar putea fi nevoie să aplic la un spital dintr-o zonă germanofonă?
De asemenea, pot aplica în Elveția pentru rezidențiat, având în vedere că am parcurs deja o parte din acesta în România?
Mulțumesc pentru inspirație!
@@marinamiches3801 bună! Cunosc persoane care fac rezidentiatul în partea italiana a Elveției, dar nu știu cât de răspândită e specializarea ta acolo.
Dacă vrei sa iei termini acolo rezidentiatul, vei putea veni aici doar pe cât timp îți permite comisia din România. Dacă vrei sa începi rezidentiatul de la 0 aici, atunci nu contează ați ani ai făcut acolo.
Germana e un avantaj.
Bafta!
@ Mersi mult pentru răspuns😊
salutari! bravo tie... mult respect!
Mulțumesc mult! 😊
Irina as dori sa practic in Elvetia ca farmacist, problema e ca doar in cimitir pot fi integrat.
Sunt medic stomatolog in Franta, care este calitatea vietii in Elvetia in zona franceza? Stiu ca posturi nu sunt multe si viata acolo costa mult.
Caut medic stomatoolog roman în Elveția dacă ma poate ajuta cineva lasati mi un mesaj mulțumesc mult
Care este programul de lucru?
Cat castigi, si cu cat ramai dupa cheltuieli? - este un aspect foarte important!!!
Multumesc!
ua-cam.com/video/zVe9OtAIfS4/v-deo.html
Interviul pentru job presupune si examen la patul pacientului?
Anamneza,orientare catre un diagnostic,indicatii,tratament?
Ori este doar o conversatie lejera?
Hei, depinde foarte mult de cine e interviatorul.
Merci de raspuns :D
O alta intrebare...poti incepe sa aplici pentru joburi din momentul in care ai luat examenul de licenta ori se poate si inainte?
@@alinabaloi2441 ua-cam.com/video/zVe9OtAIfS4/v-deo.html
Buna Irina. Ca si tehnician de radiologie si imagistica se poate lucra in Elvetia ? Am terminat la Iuliu Hatieganu 3 ani si de 1 an lucrez in acest domeniu fac explorarile imagistice raze ct si rmn. Momentan doar razele le stapanesc.
Salut! Da, in spitale sunt angajati multi care se ocupa doar de efectuarea radiografiilor, multi sunt asistenti ai medicilor si se ocupa de asta, dar fara limba nu se poate. Cautati pozitii de MPA pe radiologie.
@@anniriann MPA ce inseamna? Limba germana nu?
Mulțumesc de informații.
In cazul meu și altor colegi de ai mei, am absolvit facultatea în R. Moldova, am echivalat diploma de licență din RM în Romania, am efectuat rezidențiat în România, sunt medic specialist în România. Exista posibilitatea de a'mi fi echivalat diploma de licență din RM în Elveția, ma refer la echivalarea indirecta? din ce am citit pe site la mebeko e posibil dar e necesar de câteva condiții. Mersi anticipat.
ua-cam.com/video/snRNvxl2m9c/v-deo.html
Foarte folositor acest video! Ai putea,te rog,sa faci eventual un video in care sa explici putin mai bine despre cum putem ajunge sa facem practica despre care ai mentionat (Daca suntem in anul 3,4,5,6)?Trebuie trimise email-uri la mai multe clinici care sa ne aprobe practica? Putem fi assistant doctors in timpul practicii daca suntem in anul 5/6?
Multumesc!
ua-cam.com/video/nVpYqioea_g/v-deo.html
Deci se poate merge doar cu franceza in cantoanele vorbitoare de limba franceza? Felicitari pentru video, foarte informativ!
Salut! Multumesc! Da, se poate merge doar cu franceza in cantoanele vorbitoare de limba franceza.
Bună ziua!Puteti face un video cu pasii pe care trebuie sa-i urmeze un medic specialist care a facut rezidențiatul in România si vrea sa se angajeze in Elveția.
Mulțumesc frumos!
Foarte folositoare videoclipurile!
Buna! Se poate aplica in timpul rezidentiatului si pentru o perioada mai mica - 3 luni? Trebuie urmat acelasi proces?
Mulțumesc foarte mult pt inforrmații! Sunt puține informații concrete pe internet despre rezi în Elveția. Aș avea două întrebări:
1. Când aplici la un spital, aplici pe o specializare anume sau pur și simplu aplici iar dacă sunt interesați, îți comunică ei pe ce specializări ar avea nevoie de rezidenți.
2. Există undeva o listă completă cu spitalele din Elveția la care poți aplica?
Mulțumesc!
Salut! Multumesc pentru comentariu. :)
1. Aplici pe specialitatea care te intereseaza, administratiile clinicilor sunt separate.
2. Nu, dar voi face un video cu mai multe informatii in aceasta privinta.
Ok. Aștept videoclipul. Mulțumesc!
Sunt anul 6 însă nu m-am hotărât definitiv doar asupra unei singure specializări. Am câteva specializări care m-ar interesa. Cum trebuie procedat în acest caz? Trebuie trimis câte un email secretarei de pe toate secțiile din cadrul specializărilor care mă interesează? Ar fii aceasta un avantaj? Teoretic, a trimite CV-uri, sa zicem pentru 4 specealizari diferite, in consecinta de 4x mai multe emailuri decat daca as fii interesat doar de 1 singura specializare, ar insemna si de 4x mai multe sanse de a fii chemat la interviu?
@@BodoAZS ua-cam.com/video/zVe9OtAIfS4/v-deo.html
@@BodoAZS da, deci aplica la cât mai multe locuri.
Dacă îmi permiteți, aș mai avea 3 întrebări:
1. După încheierea rezidențiatului, se poate face și o a doua specializare?
2. În cazul în care cineva dorește să facă cercetare, există rezidențiat pt aceasta sau după terminarea unui anumit program de rezidențiat te poți supra-specializa în cercetare pe specializarea obținută?
3. Sunt specializări pe care e aproape imposibil să găsești loc sau fii acceptat ca emigrant?
Daca contractele de munca se fac pe cate 1 an, daca vrei sa faci un credit bancar, ti se acorda, avand in vedere ca nu ai contract pe per nedeterminata ca in Germania?
Nu contează pe cât ai contractul ci ce fel de permis de ședere ai, asta contează și depinde de durata contractului. E individual, nu tine de medicină întrebarea asta, întreabă la banca.
Salut Irina, pe ce specialitate sti si in ce an? In ce oras locuiesti?
Qe oraș ?
Buna! Ai putea te rog sa explici diferenta intre unterassistent si rezident? e posibil sa te angajezi direct rezident fara sa fi fost unterassistent? daca nu, cat timp ar trebui sa ramai unterassistent inainte de a fi rezident?\
Hey! Rezidentul e cu diploma în mână, el a finisat deja studiile, i se zice Assistenzarzt. Unterassistent e un fel de practicant, student, încă nu a finisat studiile de medicina. Da, poți fi rezident fără sa fi fost Unterassistent în Elveția.
❤
Buna Irina! Multumim mult pentru videouri, foarte informative!! Eram curios daca ai idee, in cazul in care am facut deja cativa ani de rezidentiat in Romania, daca se pot echivala in Elvetia sau trebuie inceput rezidentiatul de la zero.
De asemenea, aveti vreo informatie despre accesibilitate in partea francofona a tarii?
Merci :)
Hey! Vezi răspunsul:
ua-cam.com/video/nVpYqioea_g/v-deo.htmlmin27s
Cum se intră în programele de rezidențiat ? Se da examen?
ua-cam.com/video/nVpYqioea_g/v-deo.html
Tot în Elveția ești?
Buna! Cunosti limba elvetiana? Ma poti ajuta contra cost cu asistarea telefonica (ca interpret, translator) la un consult la un medic din Zurich?
Nu exista limba "elvetiana". Sunt 3 limbi oficiale acolo, germana, franceza si romansh (retoromana).
Auzi Irina, dar de ce nu apari in registrul medicilor din Elvetia?😂
Buna! Am diploma de farmacist promotia 2019, as dorii sa nu mai profesez in tara ci in Elvetia , care sunt pasii, unde trebuie sa apelez pt acte?
Salut Alexandra!
Se poate face altă școală acolo
Buna! Se poate o adresa de email pentru Informații suplimentare? Multumesc!
Hey! Răspund aici la întrebări.
@@anniriann Am terminat facultatea in 2015 și nu profesez. In Elveția e o problema asta?
Can anyone add subtitles? Please?
The same content: ua-cam.com/video/urcJkeLYdOQ/v-deo.html
@@anniriann thank you
Anerkennung nu se poate obține înainte de a găsi post la o clinică anume?
Bună! Se cere sa arăți contractul de munca. Asa a fost acum câțiva ani, poate s-a mai schimbat ceva.
@@anniriann mulțumesc!
Bună ziua Irina mă numesc Elena am studiile de asistentă medicală în Franța unde am locuit 14 ani. Unde aș putea lucra în Elveția în domeniul meu și dacă există spitale sau clinici care dau și locuința. Ce salar câștigă o asistentă medicală acolo ? Vă mulțumesc pentru răspunsuri. 🙂
Buna. Este o mare nevoie de asistente medicale aici. Slariul depinde de anii de experienta. Dar e atragator. Pentru mai multe detalii, consultati societati care ajuta asistentii medicali.
Mai locuiesti in elvetia?
I don't understand the language :((
Now you can see it in English as well. ua-cam.com/video/q8qcGOdfmNQ/v-deo.html
Te pierzi puțin in detalii, in rest informațiile sunt utile. Câți Români sunt medici acolo ? Tu ce specialitate ai ? Cum este ?
Buna Eduard! Multumesc. Nu stiu cati romani sunt aici, dar celor ce suntem aici, ne e bine :)
Dar oare care variantă e mai avantajoasă:
Să studiezi direct acolo medicina sau aici în România și după aceea sa te muti ,desigur vorbiind limba
Depinde din ce punct de vedere sa fie mai avantajos. Acasă ești mai aproape de familie. Dacă studiezi aici, vei învață limba mai devreme so mai bine.
De la interviu, până la resuscitare cardio respiratorie,cusut fire chirurgicale 😂
Fa un videoclip cu situatia din Elvetia daca esti acolo. Cu lumea fara masca cu tot
Sunt necesari 3 ani de experiență în aceeași clinică ?
Salut. Nu înțeleg la ce situație te referi.
Moldoveancã !
Nustiu pare sa te cunosc sincer
Trăiască asistenții medicali din România, știu să facă și ce face un medic 😂
Da cel putin cei cu scoala veche .Acum cu scolile de asistenti ce au aparut ca coupercile dupa ploie.
In chirurgie, urgență
📞📞📞📞❤️❤️❤️
5000 franci un asistent medical generalist
Caut de lucru ingrijire batrini,am diploma cunosc limba ge.
Bună ziua! Aplicați direct la adresele căminelor de bătrâni sau la Spitex. Mult succes!
Retoromană, Rumantsch (nu retroromană 😉)
Merci mult pentru corectare!
@@anniriann Eu am terminat facultatea in Ro, in iulie. Inca nu am primi diploma, dar o sa urmeaza luna viitoare.. mai pot sa aplic ca unterassistent?
@@nicoladinardo139 doar dacă le aduci o adeverință de student. Dacă afla ca ai deja și diploma, nu ai dreptul sa te angajeze.
Buna stimata colega. Dar spune-le colegilor nostri mai tineri si de nivelul inimaginabil de rasism ce il vor suporta , venit mai ales din partea asistentilor ;) asta ai uitat sa mentionezi
@@OurSecretWorld24 nu am avut parte de asta. Dacă ai trecut prin asta, poți sa ne povestești te rugam?
@ ei nu ai avut. Pana acum toti cu care am vorbit au fost tratati rasist de asistentele psihopate de la Spitex ;)
@ dar de ce stergi mesajele? Cine te plateste sa minti?
@@OurSecretWorld24 ești amuzant. Nu șterg nici un mesaj. Ia-ți pastilele și cauta-le mai bine, nu mai ții minte unde ai comentat.
@ urat comportament. Esti sigur medic in elvetia? Ca mi-e ca nu te gasesc in medreg ;). Apropos, de cand ai problema asta cu egoul tau patologic?
Spital
Fac și gipsuri😂😂
Pun și parafa medicului 😂😂
@@sorinabandescu5639 da stim, numa medicina n-ai facut-o 🤣🤣🤣🤣
Ar fi bine sa mai inveti si romana
Să-ți fie rușine! Made in Romania....pana nu mânaci r.... , nu te simți bine, este!?