Dogăritul sau ”vasaritul” pâinea moților de ieri- un meșteșug tot mai ”raruț”-Târsa-Avram Iancu

Nicu Beleiu, un moț cu o hârnicie, o modestie și o ospitalitate aparte. Este unul dintre ultimii meșteșugari dogari, care, așa cum se spune ”vasaresc”, încă.
I-am călcat pragul. De mult timp doream să-l văd în atelier. Doamne, parcă m-am întors în timp. Un om care și-a ținut familia din dăgărit, din ”vasarit”. Originile, după mamă sunt din Neagra, peste deal, din Hanașești.
Stăm de vorbă, la masă, trei generații. Cunoștințe multe, comune, mama sa colegă de școală generală cu mama mea. Oameni calzi, așezați, mai mare dragul cu ei. Nici nu știu cum zboară timpul.
Un atelier ”michiț”, cum s-ar spune la Târsa sau la Neagra.......Scaunul de lemn.....toate primite moștenire. Mezdrele, compas, tot ce ”tribă la vasarit”. Doamne, o nostalgie mă cuprinde. Parcă m-am întors în cohe, la bunicul. Făcea la fel, cu aceeași plăcere. Este un mod de viață. Trăirea este numai pentru cunoscători.
Se apucă de lucru. Povestim, povestim și....iarăși povestim. Nici nu știu cum trecu vremea. E aproape seară.......Mă despart de un om aparte, special, un triditor care medelează lemnul, un mare meșter, un artist!
Parcă ne-am cunoscut de o viață! Ce oameni fabuloși a avut Țara Moților! Un univers întreg a fost aici. Nicu Beleiu-Tederaș- o poveste din altă lume, o lume mai bună decît cea cu care suntem obișnuiți!