Impresiile mele după călătoria în SUA - MIRCEA BRAVO

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 7 лют 2019
  • Pentru chestii mai serioase (colaborări, promovări, booking, premii), aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.
  • Комедії

КОМЕНТАРІ • 530

  • @zambile80compas87
    @zambile80compas87 4 роки тому +17

    Traiesc in America de 16 ani. Am vazut video-ul lui Mircea si sincer ma asteptam ca rominii din state sa fie m sinceri cu voi cei de acasa in loc sa se laude cu American Dreamul lor. BS! Aveam 22 cind am ajuns in NYC si orasul mi-a fermecat mintea tinara si am decis sa ramin. Ne -am bucurat sa cunoastem comunitatea romina din Queens. Am fost dezamagita! Vor incerca sa te prosteasca ei cu ceva ca esti nou. Cei mai multi sunt tineri si necasatoriti. Este f greu sa ai o familie in NY. Se munceste mult, chiriile sunt scumpe, mizerie, poluare dar mincarea este calitativ m buna decit in alte orase pt ca in NY sunt cei mai multi emigranti si au standarde ridicate fiecare pt bucataria lor. Rominii sunt aroganti, unii muncesc mult si altii furau sau faceau tot felul de combinatii.
    Chiar si tinar te saturi de munca, de alergat si de distractii si vrei o familie. Atunci trebuie sa te muti in suburbie sau alt oras. Eu am stat 1 an in NY si apoi in Chicago unde este cam la fel, mare, scump si mai sarac, in special zona de Sud e dezastru. Rominii cu familie stau in suburbie unde este my safe, curat si affordable.
    Acum stau in Seattle si sunt aici de m mult de zece ani. Un oras mai mic si mult mai curat destul de scump. Am muncit mult si am o casa, o afacere si va spun din inima regret ca am plecat din Rominia. M-am gindit deseori la Rominia si cum tot ce suntem, tot ce stim, puterea noastra interioara, educatia primita si bunele maniere sunt puse in folosul unei tari care nu a investit in noi si oricum nu poate pretui o cultura europeana pt ca ei nu o au. Emugrantii muncesc cel mai greu aici. Tot ce este de valoare in America este venit din Europa pina si ei recunosc asta. Nu au maniere, educatia si cultura generala e jos, sunt individualisti si materialisti. Ce am vazut noi in filme sau la MTV in anii 90 este o imagine care ne-a influentat negativ nu numai pe noi dar intreaga lume.
    Din punct de vedere material eu sunt un success story dar personal nu ma consider. Cred ca putem sa ne intoarcem acasa si cu experienta avuta sa reconstruim tara pt a ne bucura de restul vietii si viitorul copiilor.
    Mergem la munca afara sa tragem tare sa ne facem casa mai mare ca a vecinului, masina mai misto, haine scumpe de firma, etc ca sa ne urasca vecinul.
    Comunismul ne-a invatat sa fim cei mai buni cu sacrificiul personal dar noi am devenit sclavii banilor si trend-urilor.

  • @george2pak
    @george2pak 5 років тому +6

    America pentru oameni cu character puternic si ambitious. Nu-i raiul pe pamant. Printre cele mai rele lucruri din SUA ii sa ajungi pe mana doctorilor sau avocatilor.

  • @ag.3820
    @ag.3820 5 років тому +37

    America e unica, are parti naspa bineinteles ca orice alta tara din lume dar nu poate fi comparata cu nimic dupa parerea mea. Am fost in New York, Vegas, LA, San Francisco dar am fost/trait si in orasele micute in desert in Arizona, Utah si ce mi-a placut cel mai mult la tara asta este diverstatea naturala de la oceane, parcuri naturale, deserturi, clima rece / calda gasesti absolut tot. Iti recomand partea de vest, acolo poti sa zici ca e chiar ca in filme, acele drumuri drepte cat vezi cu ochii, inconjurat de desert. Practic in America exista un loc / oras pentru fiecare tip de persoana, fiecare oras atrage un anumit tip de oameni, si fiecare oras este foarte diferit si are particularitatile lui.

    • @48acar19
      @48acar19 5 років тому +1

      Diversitate condensata intalnesti mai mult in Romania!

    • @AK-so8wg
      @AK-so8wg 4 роки тому +1

      Foarte bine zis. Nimic altceva de adăugat.

  • @Mike-ql4sz
    @Mike-ql4sz 5 років тому +7

    Ai surprins si sintetizat f bine realitatile de acolo. Felicitări! Imi plac si clipurile tale!

  • @mssmart42
    @mssmart42 5 років тому +6

    Am fost pana acuma de 2 ori in America pe o perioada de câte 3 luni și as spune exact aceleași chestii pe care le-ai spus și tu. 👍🏼

  • @PrezentareMachete64
    @PrezentareMachete64 5 років тому +7

    felicitari,ai reusit sa sintetizezi in cele 11 minute cam tot ce se poate spune despre SUA si cu un stil umoristic .tine-o tot asa!

  • @alexspata
    @alexspata 5 років тому

    multumim pentru ce faci, Mircea!

  • @oanesc9417
    @oanesc9417 5 років тому

    Ai perfecta dreptate Mircea.........sa auzim numai de bine.

  • @camikeb.p6923
    @camikeb.p6923 5 років тому +1

    Super fain ,Mircea , sa Mai faci ca Ne place

  • @europetravelinspiration1
    @europetravelinspiration1 5 років тому +2

    Ai perfecta dreptate!!

  • @monicaostasuc5655
    @monicaostasuc5655 4 роки тому +1

    Imi place ca esti super modest si povestesti foarte natural ce ai vazut

  • @cosmina1981
    @cosmina1981 5 років тому +11

    Ai un suflet tare frumos. Mi-esti drag de mor. Iti admir modestia si creativitatea. Eu am vizitat Coreea de Sud pentru o luna si mi-a parut locul ideal in care as putea trai. DAR, una e sa vizitezi so alta e sa locuiesti intr-o tara. Momentan locuiesc in Florida dincol drumu' de Miami. TVA-ul in FL tocmai a crescut de la 6 la 7%. Biblioteca publica e gratuita si imensa, in sensul ca avem acces la n-shpe materiale. Chiar povesteam zilele trecute unui copil de-al meu cum nici nu aveam voie in interiorul bibliotecii la facultate. Plaja e mentinuta si parcarea gratuita. E in sistem capitalist care bineinteles ca are lacune, dar cum puncta un domn mai sus, iti ofera sansele cele mari. SUA e taramul oportunitatilor. Te imbratisez cu drag si ar fi fain s-o aduci pe bunica aici, ca ne descrie ea America clar si limpede, da nu ne mai traba nici un video explicativ.

    • @viitorulsunabine
      @viitorulsunabine 5 років тому +3

      Coreea de Sud e varza. Sclavi si ei. Batranii n-au pensii si prefera sa fure ca sa fie arestati si sa stea la inchisoare ca sa nu stea pe strazi. www.telegraph.co.uk/news/2018/11/23/south-koreans-sending-prison/
      La fel si in Japonia
      www.bloomberg.com/news/features/2018-03-16/japan-s-prisons-are-a-haven-for-elderly-women
      Dar chestiile astea nu le vezi ca turist, cum nu vezi nici chestiile naspa din USA ca turist. Si nici cele din Romania, ca turist.

  • @MONICAANICA
    @MONICAANICA 5 років тому +1

    Adevarat 😘😍

  • @bogdanmateiduda7100
    @bogdanmateiduda7100 4 роки тому +15

    Parerea mea e ca sunt locuri foarte bune de locuit, spre exemplu eu locuiesc in Lubbok, Texas, de 5 ani si nu m-as muta nici macar altundeva in America pentru nimic:)

    • @BLUESKY-vl8bi
      @BLUESKY-vl8bi 4 роки тому

      Ajută-mă să vin și eu acolo. Am bani de drum .

    • @adytexas
      @adytexas 2 роки тому

      N-am crezut să fie români in Lubbock... eu sunt în Austin.

  • @beniaminrino2246
    @beniaminrino2246 5 років тому +125

    Am fost acum jumatate de an in SUA cu sotia si copiii in vizita. Prima data Miami si apoi NY. Si apoi acasa :)
    Concluzia:
    Miami nu m.a impresionat. Nu e ceea ce mi.am imaginat sau vazut in filme. Am trecut si pe langa hotelul SLS unde a filmat Ricky Martin. Din fata zimbru, din profil timbru. Mai departe. Cladiri vechi, joase si parca sunt tencuite noaptea. Hotelurile unele parca parca mai rasareau si dadeau bine. In rest, Lincoln Road e average, un fel de pietonal pana sa inceapa serialu de seara. Slabut. In schimb, plaja frumoasa, curata dar nisipul e mult mai fin si placut in Dubai. Chiar vorbeam cu sotia si am fost de aceeasi parere. Dubai nisip better than Miami nisip. Daca crezi ca supermarket.urile is ceva gen Auchan sau Kaufland, te inseli. Am numarat: 22 de raioane: 3 cu mancare, 7 cu dulciuri, 2 cu legume, 5 cu frigidere cu congelate respectiv gata preparate. Am vrut sa ne luam de mancare dar am esuat: NU poti fi roman in Miami!
    NY. Superb. Impresionant. M.as duce oricand sa.l revizitez. E ceva ce intr.adevar merge cu american dream. DAAAR mancarea e jale. Foarte scumpa. Tata, mama si 2 copii nu scapi fara 70$ pe zi ca turist. Cat despre magazine supermarket, in zona centrala de avenue.uri nu te iarta.
    Concluzia 2:
    Mi.am dorit sa ajung acasa. NU dau Europa pe America. Nici obligat fortat. Am ajuns la concluzia ca in America mergi sa vizitezi nu sa te muti!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  5 років тому +29

      Gândește-te că Sua are 250 de ani. Europa are ... are mult

    • @danvision5086
      @danvision5086 5 років тому +10

      Sint producator de filme documentare, cunosc USA ca pe buzunarele mele, mizeria din aceasta tara, in special in oraselele mici dar si in cartiere ca Bronx (New York), etc. este giganta, in total sint 54 de Milioane de oameni care traiesc ca in evul mediu, nu au nici macar asigurare medicala. Europa este super, mai ales Franta si Germania, locuiesc in ambele tarii de peste 30 de ani. Foarte curind confom tratatului de la Aachen dintre Franta si Germania din Januarie, vom avea parlamentul Franco-German, ideea este Statele Unite Europene cu doua capitale , administrativ Berlin si legidtlativ Paris. Care tari vor fi primite in aceata uniune, vom vedes cu timpul.

    • @dianachertes3424
      @dianachertes3424 5 років тому

      Se reorganizeaza Ue? Asta vor vestele galbene? Credeam ca toata revolta din Franta este din cauza pretului la carburanti dar vad ca nu se mai opresc. O tin intro revolta continua

    • @viitorulsunabine
      @viitorulsunabine 5 років тому +4

      @@mirceabravo N-are nici o importanta asta. UK, care e si ea in Europa, e o tara care calca pe urmele USA cu pasi repezi...

    • @Gabi-he6rw
      @Gabi-he6rw 5 років тому +9

      Daca o familie a reusit sa manance cu 70$/zi eu cred ca ii un pret bun. Acum depinde ce si de cate ori ati mancat. Cum zice si Mircea, gandeste-te ca acolo ii spuma, nu te astepta sa gasesti covrigi la 1 leu.

  • @LorandToth-NL
    @LorandToth-NL 5 років тому

    Exact cum ai spus tu! Dupa ce am fost in California cam 3 saptamani in vizita la familie, am ajuns la aceeasi concluzie. E foarte frumoasa si sunt enorm de multe obiective turistice. Dar nu mi-ar place sa locuiesc acolo. Tot mai mult imi place in Europa. Locuiesc de 20 de ani in Olanda, si nu as schimba asta cu nici o alta tara din cate am vizitat pana acum.
    Ca si turist, m-as duce sa vizitez America din nou cu mare drag.

  • @sebastyanpapp
    @sebastyanpapp 5 років тому

    Felicitări man. Bun clipul. Respect.
    Sunt de acord cu visu american, acolo e fain sa lucri, nu neapărat sa trăiești long term cu familia.

  • @davidneamtu7166
    @davidneamtu7166 5 років тому

    E foarte adevarat!

  • @tomaandreiRO
    @tomaandreiRO 5 років тому +111

    Parerea mea este ca:
    In America "You live to work"
    In Europa "You work to live"

    • @48acar19
      @48acar19 5 років тому +2

      CORECT

    • @razz.dragomir
      @razz.dragomir 5 років тому +6

      Deci automat Europa e mai buna. Sa speram că nu baga ăștia iarăși un război prin Europa că să reseteze lucurile un pic. Doamne Ferește.

    • @wind5100
      @wind5100 5 років тому +3

      @@razz.dragomir Tot Reptilienii americani daca pornesc conflicte.Oricum e stiut ca elita americana (din care fac parte si europeni)aasta urmaresc peste tot

    • @razz.dragomir
      @razz.dragomir 5 років тому

      Rămâne de văzut ce se va întâmpla...

    • @35Khai
      @35Khai 5 років тому +6

      Romania: " You work your brains out just to survive"

  • @WhatHappenedInThatPlace
    @WhatHappenedInThatPlace 4 роки тому +2

    Foarte bine punctat. Ai cam atins toate chestiunile. E o tara bună sa muncești, nu chiar potrivita pentru vacante. Excepție, face Hawaii, poate Florida, anumite locuri. Dar sunt multe locuri în lumea aceasta mai bune pentru vacante. Am avut ocazia sa vizitez anterior Australia. Zona Gold Coast (apropiere de Brisbane) e peste ceea ce oferă Florida. Ok, Hawaii, sunt insule în Pacific cu clima tropicala, e loc ideal pentru luna de miere, pentru cei ce le place sa îmbine muntele și marea. Los Angeles și San Francisco, dezamăgire completa, poate cu un mic plus pentru suburbii Hollywood și Santa Mónica. Daca vrei sa vezi clădiri în stil vechi american, mergi în Old Beach, aprox la 40 km de LA

  • @mikel1469
    @mikel1469 4 роки тому

    Ești grozav, îmi place realitatea ta

  • @vladsoare3149
    @vladsoare3149 5 років тому

    BRAVO!

  • @johnlupita93
    @johnlupita93 5 років тому

    Numai noi si boschetarii pe stradă!😆 doamne cum ai spus-o, respect pt video-uri!👌

  • @liaciba6388
    @liaciba6388 4 роки тому

    Buna Mircea!inpresiile tale despre America sint exact cum le ai prezentat locuiesc in America de 38 de ani in prima perioada am facut curatenie la apartamente de bogatasi in Florida dupa o lunga vreme de munca cineva imi curata mie casa asa cum spui te poti realiza bine in America dar pina ajungi realizat muncesti din greu poate chiar prea greu! Felicitari pentru prezentare!

  • @ioanamoraru67
    @ioanamoraru67 5 років тому

    Ce nebunatic esti..!😂🤣Esti super tare..!😍😘

  • @mogaliviu9056
    @mogaliviu9056 5 років тому

    tare!

  • @manuelacrintea1243
    @manuelacrintea1243 5 років тому +1

    Am un verisor in Sacramento, mai mare decat mine cu vreo 10 ani, si exact ca tine povestea si el sunt si parti bune si parti rele, uite ca sa poata sa isi ia un hanorac ....a mancat o saptamana aproape in fiecare zi numai fasole, apoi avea probleme cu gazele...de esapament!❤

  • @SorinMarfa
    @SorinMarfa 5 років тому

    E alt ceva sa vizitezi si e alt ceva sa locuiesti acolo !!

  • @razz.dragomir
    @razz.dragomir 5 років тому +4

    Un lucru important atunci când trăiești în America (care îți face praf viața): POTI FI CONCEDIAT PE LOC (CAM IN 3 SECUNDE) indiferent ce fel de job ai (job de birou, restaurante, servicii bancare, etc). Consecințele acestui aspect sunt extrem de grave în societatea americană. Complicată viața.

    • @hlsot569
      @hlsot569 5 років тому

      razvan dragomir exact!!! cu americanii nu te joci, SI va Mai da SI cu piciorul in butt 😁daca va prinde ca stati aici ilegal 😬 ( stati in Europa , aveti destule tari PE care sa le invadati Fara VIZA 🤓🤓🤓

    • @razz.dragomir
      @razz.dragomir 5 років тому +1

      @@hlsot569 pai eu sunt de acord că nu te joci însă ce se întâmplă aici e de multe ori bătaie de joc. Și una grande așa (adică angajatorii își bat joc de angajați într-un hal fara de hal, de te simți că negru pe plantație, pentru că nu există nici un fel de protecție. Și de aia sunt majoritatea pe pastile și nebuni deja).
      Dar mă rog... Când nu ai de ales - mai ales pentru cei care au plecat acuma 15-20-30 de ani - te mulțumești și cu chestiile nashpa din America.
      Cat despre Europa, in primul rand noi nu le invadam. Că dacă ar fi fost mai bine acasă stăteam toți acasă că ne-ar fi plăcut de o mie de ori mai mult decât să fim expati. Dar... C'est la vie.
      Cat despre cei ilegali in America grija cum vorbești că poate și tu ai fost la fel o dată...

    • @hlsot569
      @hlsot569 5 років тому

      razvan dragomir EU sunt CETATEAN AMERICAN , casatorita cu Tom Ennis ( American) concluzia :::: va rog bucurativa de Europa ( Paris , Madrid , Londra, Roma) nu Mai copiati PE americani !!! Copiatii PE italieni! Cu ei va asemanati😁

  • @MrArnoldIuliu
    @MrArnoldIuliu 5 років тому

    chiar nu stiu ce sa zic.. Pur si simplu nu stiu! Probabil din cauza ca noi suntem obișnuiți cu puțin! Salarii mici si cerințe mari!Din cate spui tu acolo cerințele sunt bine plătite!

  • @cristinastanica9711
    @cristinastanica9711 4 роки тому

    NYC e cel mai ‘nelocuibil’ oras. Eu stau in Boston si e superb. Prefer Coasta de Est si cat mai in Nord. Interesanta experienta ai avut, cu timpul te obisnuiesti cu AC si apa cu gheata ;)

  • @reludennis
    @reludennis 5 років тому +5

    Ca sa te muți intr o țară trebuie să iti placă acolo in primul rând..peisajele si oamenii..cultura. sunt de ani de zile pe lângă Boston și imi place aici . Ca sa te simti bine aici trebuie să ai studii sau o afacere ca sa iti permiți un trai mai bun și să ai timp pentru tine.pentru cei dim pătură de jos a societății viata e mai grea decât în Europa care are f multe protecții sociale . US e o țară imensă si extrem de frumoasă...in special zonele rurale parcurile naționale (ca si ROMÂNIA) orasele mari sunt aglomerate si calitatea vietii e mult mai scăzută. Nu poti sa iti faci dintr o vizită de o săptămână decât o impresie inițială despre o țară imensă cu o societate multiculturală și asa diversitate in toate domeniile. E ca si cand Rick Steves si Anthony Bourdain au vizitat Bucureștiul si au crezut ca aia e toata Romania...e total falsă impresia...
    Iti garantez ca daca vii inapoi de câteva ori ai sa afli tot mai multe si sa vezi locuri diverse...vei începe să dorești să ai si in Beclean sau Cj aceleași condiții...
    La protecție e simplu ai drept sa porti arma la tine...ma simt mai in siguranta cu arma la mine aici decât pe străzile din Ro cu mâinile goale.
    Mancare găsești de la cele mai sănătoase restaurante pentru vegani la cele mai tare specialități din toata lumea...si chiar iti permiți să le guști.
    Tehnologie..poti comanda sa ti vina peste noapte acasă ultimul răcnet de pe piața. Bani sa ai si chef de joacă.
    În orașe nu te sufoci de fumul gros de motor diesel ca in Cj.
    Per total calitatea vieții e mai ridicată aici decât în Europa după părerea mea.
    Mai putem dezbate mult pe tema asta...
    Mai sunt si economia si puterea militară nr 1 in lume etc...lideri in cercetare si tehnologie..inclusiv medicală..
    A...cu pasaportul american pot vizita vreo 198 de țări fara viza....
    Am avut un jet ski cu care pluteam pe râuri lacuri pe ocean...înot vara in ocean zilnic...am o plajă aproape de mine gratuita..pot merge si in iulie acolo si am spațiu imens doar pentru mine..nu e aglomerație...poti pescui cat dorești...poti iesi cu barca in larg sa vezi balene...foci.....rechini albi...poti sa turezi motorul v8 pe benzina pe autostrăzile fara sfârșit....ce sa spun...sunt si aspecte negative:costurile medicale sunt mari...soluția e să mănânci sănătos sa faci sport sa sa nu te accidentezi. Vara poti sta la munte in Colorado sau NH.....iarna in Arizona..Florida...Texas...
    Pot scrie un roman de 10 mii de pagini si doar sa scormonesc suprafața la cat de mare e tara asta....

    • @ilie123petcan9
      @ilie123petcan9 5 років тому +1

      Da.ti o palmaaa uita.te la cristian dascalu dupa 3 luni de new york si acelasi lucru l.a spus e ok pe tv dar real is sub orice critica!.

    • @reludennis
      @reludennis 5 років тому +3

      @@ilie123petcan9 Eu i am scris lui Dascălu de șobolanii de la metrou si calitatea vietii scăzută de acolo...el până atunci nu i vazuse...pe urmă a făcut video cu șobolanii din NY. Nu ti da cu parerea din auzite. Te duc in Cj la Pata Rit sa vezi cum traiesc oamenii aia si apoi sa ziceam ca Romania e groapă de gunoi si dezastru. E complet fals sa generalizezi...si e gresit. Si exprima te prietenos ca te dau pe mâna chinezilor ...

    • @alexcipriani6003
      @alexcipriani6003 5 років тому +1

      Ilie123 Petcan si Cristian Dascalu e autoritatea absoluta care decide pentru restul ce e bun si ce nu?

  • @mhtro5779
    @mhtro5779 5 років тому +4

    Salut din Bistrița-Năsăud! Fain clip ai făcut!

  • @constantinsimonstravelanda2800
    @constantinsimonstravelanda2800 5 років тому

    Locuiesc din 2002 in America si sunt de acord cu opinia lui Mircea ca nu e cel mai bun loc de trait. Ai anumite plusuri dar sunt si multe minusuri sau dezavantaje.

  • @justbelieve4609
    @justbelieve4609 3 роки тому +1

    ♥️🤗

  • @alexandrubota2055
    @alexandrubota2055 5 років тому +2

    Super video!

  • @winterswimmingpacurarugabr2323
    @winterswimmingpacurarugabr2323 5 років тому +9

    Cu trei joburi și in România o duci bine , dar mai bine stau eu in Danemarca la program full time de 37 de ore pe sâptāmanā cā am doar o viatā nu am douā . Âstia cu trei joburi aveți grijā ce asigurāri de sānātate aveți cā poate nici trei asigurāri de sānātate și toții banii care ia-ți strâns nu vā faceți bine 😉😉😉

    • @emilflorea8054
      @emilflorea8054 4 роки тому

      Corecttttt dar vor cistiga mult stres🎃🏥

  • @TeofilJonathan
    @TeofilJonathan 5 років тому +24

    de aceasi parere. Am locuit si lucrat aproape un an atat in SUA(Pennsylvania in apropiere de Philadelphia) cat si in Canada(Toronto). Din cele doua cea mai buna tara este : Germania :)). Si aici se poate lungi discutia legata de sistem de invatamant, sanatate, cost chiri, cost case, apropierea de Romania, etc. Degeaba faci 5000 $ si dai 2500 $ chiria sau rata la banca la o casa din carton(si ceva lemn) in care daca cineva umbla prin casa la etaj se aude pana in beci...

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  5 років тому +4

      Depinde ce îți dorești de la viață. Eu consider Germania prea exactă, prea rigidă.

    • @TeofilJonathan
      @TeofilJonathan 5 років тому +10

      @@mirceabravo da. Din anumite puncte de vedere este rigida. Sau cel putin asa se vede dinafara. Dupa ce traiesti aici un timp se mai schimba perspectiva. Dar oricum are si exactitatea asta avantajele ei. Iti dau un mic exemplu: lucrez ca si programator si la firma seful e foarte mult timp plecat. In Ro., cel putin din experienta mea sau ce am auzit pe la altii, romanii au o inclinatie spre a trage de timp "cand pisica nu e acasa" *(sa nu zic ca lenevesc). Aici, vad la colegii mei ca au "in sange" sa isi faca treaba cum trebuie chiar daca nu sunt supraveghati sau suntem intrebati ce facem o data la 2 saptamani. E putin alta mentalitate,educatie... Nu degeaba au reusit sa isi revina dupa 2 razboaie modiale pierdute amandoua si sa fie pe locul 3-4 in lume. Si ca tot vorbeam de SUA, economia lor e cam pe butuci(o mai ridica umpic IT-ul pe California) asa ca in viitor, la cate probleme interne au, cu greu au sa isi mentina locul 1. p.s. Varianta perfecta e sa locuiesti in RO cu salariul si conditiile din DE :)) . Dar deocamdata nu am gasit conditiile astea sa revin. Dar nu stim ce ne rezerva viitorul...

    • @TeofilJonathan
      @TeofilJonathan 5 років тому +8

      @JOE DOE bine zici ca daca iti permiti sau cu alte cuvinte de castigi macar $10.000 pe luna. Ma refeream la casa la $2500 nu un apartament de 2 camere. Si din cate stiu, cel putin in SUA, de ai casa din piatra\caramida te rupe la impozite si asigurari. Cand am fost eu in Toronto acum aproximativ 5 ani, era plin de chinezi ce cumparau toate casele ce erau la vanzare si preturile erau deja foarte sus avand in vedere ca Toronto se dezvolta doar inspre nord fiind lacul in sud. Si de ai locuit sau locuiesti si in prezent acolo sti si tu cum sunt de "goale" autostrazile cu 6 pana la 10 benzi pe sens cand vi sau te duci la lucru...Eu am locuit in Richmond Hill si pierdeam ceva ore numai pe drum. Tocmai asta e marea problema a Canadei sau SUA: Toata industria este concentrata in orasele mari si in rest poti sa uiti. Aici in Germania(cel putin BW/Hessen/Bayern) aproape in fiecare satuc gasesti ceva de lucru industria fiind mult mai raspandita. Plus zilele libere pe an platite: am inceput cu 27 de zile. Sunt multe firme care iti cresc in fiecare an cu o zi pana pe la 35 si scand orele de lucru pe la 36' saptamana. Ce sa mai zic de concedii maternale : Sotia 1-2 ani platiti, sotul 3 luni(in acelasi timp). Si legat de ce ziceai de Romania , nu te contrazic deloc. Oricum nu comparam SUA cu RO ci SUA\CA cu DE. Sora mea si-a luat apartament de 90 m2 aici in Germania cu 140.000 E. In RO acum e boom imobiliar si sunt niste preturi exagerate pana cad iar preturile si cei ce isi iau acum apartamente au sa ramana cu buza umflata. Oricum eu nu as locui in Bucuresti nici batut. Eu platesc aici in DE chiria mult mai putin decat as plati in Timisoara(nu mai zic fata de Bucuresti) si stau la 5-10 minute de lucru. In alta ordine de idei sa nu mai vorbim de scoli\colegii: cand termini un colegiu sau o facultate cat de cat ai deja datorii la banca de zeci de mii $ pe cand aici in Germania fratele meu face acum Ausbildung si este platit lunar cu 1100 E doar ca merge si invata. Si cand termina are asigurat 100% locul de munca in cadrul firmei. Multe ar mai fi de zis dar oricum fiecare este raspunzator de alegerile sale si liber sa locuiasca unde se simte el mai bine

    • @TeofilJonathan
      @TeofilJonathan 5 років тому +5

      @@reludennis intr-o oarecare masura ai si tu dreptate. Dar ce pot sa iti zic este ca aici in Germania nu am auzit sau vazut sa fie obligati copii cand incep ora de scoala sa cante imnul tarii cu mana pe inima asa cum am ASISTAT in America(si cum se practica si pe la noi pe vremea raposatului)... Si legat de libertate si de aia mai mincinosi sau mai putin mincinosi ar fi o problema care ar trebui mai mult aprofundata. Ca de exemplu masinile Diesel nemtesti de 2L polueaza mai mult decat alea americane cu motor de 4.5L sau 5L... p.s. Nemtii au si ei probleme lor si chiar multe!!! Oricum nu cred ca exista tara perfecta pe pamantul asta si da, sunt umpic roboti, dar niste roboti ce stiu sa faca macar un lucru FOARTE bine si nu ca ai nostrii compatrioti de se pricep la toate dar... . Ca si concluzie eu nu vreau sa intru in polemici cu nimeni. Am prezentat lucrurile din perspectiva mea si la ce concluzie am ajus eu pana la momentul actual si strict din experientele mele cu cei cu care am intrat in contact. Acceptam si alte puncte de vedere:)

    • @TeofilJonathan
      @TeofilJonathan 5 років тому +2

      @@reludennis :)) mi-a placut faza cu "romanii slugi la nemti". Sincer sa fiu cu tine, mai demult se intampla sa gandesc si eu asa si am mai auzit si la altii, dar am stat si am analizat umpic lucruri: Ce inseamna in ziua de azi a fi sluga? sau altfel spus de ce am fi noi romanii slugi la nemti? sau De ce romanii sunt mai degraba slugi la nemti si romanii din State NU sunt slugi la americani?! Daca prin "sluga la nemti" intelegi ca romanul munceste la neamt si la sfarsitul lunii primeste un salariu atunci, din pacate, ajung la concluzia ca identic se intampla si cu romanii din SUA sau chiar din Romania care sunt "slugi" la alti romani DAR cu un slariu mult mai mic, si in niste conditii mult mai proaste. Te referi ca in Germania suntem mai prost vazut de "nemtii rasisti"? mmm... iar trebuie sa te dezamagesc si sa iti zic ca nu e chiar asa. DA, avem un renume destul de prost prin TOATA Europa, 80% din vina noastra ca si popor si 20% pentru ca nu au avut si ei de cine se lua pana acum, dar acum au pe saracii turci sau emigratii noi veniti...Odata ce relationeaza cu tine si vede ca esti serios de treaba e cu totul altceva:) . Din experienta mea cu nemtii am concluzionat ca majoritatea nu generalizeaza punand eticheta pe toti care vin dintr-o tara. p.s. nemtii se uita cu frica la americani?! :)))) eu cat timp am fost in america am obervat ca americanii se uita cu admiratie la nemti... Am asitat de multe ori cand americanu' zicea la o cunostinta: "Oooo.... ti-ai luat Mercedes!!!" sau Audi,BMW, etc. cu o invidie vizibila. Si cu frica... de cand il aveti pe nenea Trump care zice una si a doua zi uita sau zice ca el nu a zis nimic... arata-mi tara care sa mai fie infricosata?! nici macar nento' Maduro din Venezuela...

  • @lorenicula2170
    @lorenicula2170 5 років тому +1

    Imi place,bravoo❤❤

  • @madcase3844
    @madcase3844 4 роки тому

    Achiesez concluziei tale si o promovez de fiecare data cand sunt intrebat in conditiile in care posed “buletin de Nueva York” ! Oameni mai fazi si atmosfere mai ipocrite nu mi-a fost dat sa intalnesc! Dac-ar disparea maine jur ca nu cred ca nu m-ar afecta in vreun fel! Misto de tot partea de New York! Bafta multa in continuare si spor la treaba! “Keep up the good work!” , cum ar zice “românu’” ... 👍🏼😉

  • @nush-jx5no
    @nush-jx5no 5 років тому

    Te-a mai tuns Mircea.Foarte frumos ești

  • @cipirodean
    @cipirodean 4 роки тому

    Traiesc in America de 14 ani,tot ce spui este adevarat...bravo

  • @CasianaCarmazan
    @CasianaCarmazan 5 років тому

    As fi vrut sa faci si un video in Los Angeles. Ceea ce nu stiam eu inainte sa ma mut in SUA este ca aici se lucreaza foarte mult (cum s-a vazut in clipul din New York)

  • @calinoiunicolaeionut5474
    @calinoiunicolaeionut5474 5 років тому

    Al treilea!

  •  5 років тому +6

    Daca este sa vorbim de America, trebuie sa vorbim mult :) Te asteptam iar la NY, ne-ar face mare placere sa stam de vorba.

  • @irinelsimon7120
    @irinelsimon7120 5 років тому +1

    dau like

  • @stoenescumelania2076
    @stoenescumelania2076 5 років тому

    Ai dreptate in tot ce ai zis,nu este doar parerea ta . Sunt foarte multi oameni cu aceeasi impresie ca si tine. E de la sine inteles ca stiu cum sa atraga prin simplul fapt ca arata la tv mai mult partea frumoasa a Americii cu zambetele alea prietenoase, lipsite de "prejudecati" , da sigur si dupa ce treci pe langa ei iti trag niste priviri dinalea aiurea. :))

  • @gabrielradu6687
    @gabrielradu6687 4 роки тому

    Mi-au plăcut filmuletele , totuși am și eu o intrebare: daca nu esti patron , inginer, director , designer , etc. , cum e traiul în sua avînd un job de duzină, cum ar fi : instalator , șofer, dulgher...sau chiar joburi fara mari calificări?

  • @pretttyone
    @pretttyone 4 роки тому +1

    come to Canada you wont be disappointed :)

  • @AndreiMelnicMYLAND
    @AndreiMelnicMYLAND 5 років тому +4

    Bravo Bravo

  • @mihaibradea6150
    @mihaibradea6150 5 років тому +2

    Respectele mele ,Mircea 😄 Videoul e genial , salutări de la un bistrițean

  • @Rusuke
    @Rusuke 5 років тому

    Uau

  • @CC-cf4zm
    @CC-cf4zm 4 роки тому

    Imi dau seama ca e prea tarziu de un comment, dar uite eu muncesc in America la compania Mar si aici si mamicele si taticii, chiar si la parintii adoptiv se bubura de 3+ luni de timp liber platit. Depinde de compania in care se munceste si daca esti full time sau partial

  • @AlexxDragos
    @AlexxDragos 5 років тому +3

    @Mircea Bravo...sediul CNN e in Atlanta :)

  • @sanduferi3225
    @sanduferi3225 5 років тому +3

    America e locul perfect pentru a-ti dezvolta propria afacere

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  5 років тому +1

      Și aici e o discuția. Pe orice domeniu există cel puțin 5 firme care vor să ia o cotă de piață. În România sunt multe domenii unde există monopol

    • @alexcipriani6003
      @alexcipriani6003 5 років тому +1

      MIRCEA BRAVO exact concurenta e mare mai ales cand esti intr-un domeniu cu low entry barrier...daca vrei sa fi al 1000 -lea restaurant clar ca o sa ai concurenta si asta e un lucru bun pentru consumator. In acelasi timp trebuie sa realizezi ca multe din companiilor existente astazi au inceput in US si au fost odata doar un grup de oamenii cu o viziune. Cel mai important lucru pe care il offera US e la categoria oportunitati...wtf esti pe UA-cam care e pe internet si folosesti un computer care are la baza tranzistor unde au fost create toate astea?

  • @andreilazar3700
    @andreilazar3700 5 років тому +1

    Da bunica ta

  • @CatalinaCaplescu
    @CatalinaCaplescu 5 років тому

    eu traiesc in Franta si sunt multumita, cand merg la spital ma simt foarte in siguranta si platesc foarte putin.

  • @sageata2002
    @sageata2002 5 років тому

    in florida am mancat la un steak house smecher, 3 coaste de porc (fara carne, doar oasele), o bere mica, 103 coco. cu tips, 120. noroc ca aveam ceva subway peste drum de hotel.
    si da, e un loc fain de vizitat (mie mi-o placut carolina de nord), da' sa locuiesc acolo... pas.

  • @madalinhaarp5197
    @madalinhaarp5197 5 років тому +1

    Respect mircea

  • @davidneamtu7166
    @davidneamtu7166 5 років тому

    Foarte tare! Good job!

  • @adriandrob7612
    @adriandrob7612 5 років тому +8

    Tot in Cluj e mai bine !

  • @itscrissy93
    @itscrissy93 5 років тому

    Te asteptam in Napa Valley-California.🙂

    • @virgil7782
      @virgil7782 5 років тому +1

      Unele din cele mai bune podgorii din lume sunt in Napa Valley

    • @AK-so8wg
      @AK-so8wg 4 роки тому

      Superb locul, sigur revenim intr o alta vacanța. Mircea - Vino și in Colorado, vei găsi “ Quality time” alături de familie. Ma amuza comentariile romanilor care au vizitat dar nu locuiesc aici. După ce am vizitat 47 de state, va spun garantat ca sigur va găsiți locul aici. Este o țara superba pentru fiecare și nu as da o pe nici o așa zisa “ țara europeană avansată”.

    • @BLUESKY-vl8bi
      @BLUESKY-vl8bi 4 роки тому

      @@AK-so8wg Ajută-mă să vin și eu acolo. Am bani de drum

  • @iosiforban8784
    @iosiforban8784 5 років тому

    Ooo, te-ai tuunnsss 😂😱

  • @calinoiunicolaeionut5474
    @calinoiunicolaeionut5474 5 років тому

    Ești tare!

  • @gogulamistou7333
    @gogulamistou7333 5 років тому +1

    al doilea

  • @npp909
    @npp909 5 років тому +1

    Eu sunt de 6 ani aici. Am cam văzut mult din Europa și îi departe de America părerea mea.

  • @madalinavancea1764
    @madalinavancea1764 5 років тому +1

    Super tare, Mircea! Am fost și eu vara asta in America și părerea mea e asemănătore. Visul american.. nu e chiar atât de “vis” și pozele de pe Instagram și Facebook nu sunt mereu relevante realității.

  • @olachus
    @olachus 5 років тому +62

    Mircea, dupa cum spuneam cu o alta ocazie, te astept in Houston, Texas. Daca vrei ca opinia ta despre USA sa fie una mai echilibrata si mai documentata, iti recomand sa vizitezi si alte orase: Chicago, L.A., Seattle, Houston, Cincinnati, Nashville, Charlotte.
    Doar dupa doua escale scurte si doar prin partile de Downtown ale oraselor vizitate de tine... parerea ta este una corecta. Insa nu completa.
    Mai hai o tura pe la noi cand poti. Mai ai multe de experimentat si de invatat despre viata in America. Mult succes! Faine clipuri!

    • @raul1313
      @raul1313 5 років тому +1

      Cosmin de cat timp locuiesti in America si unde locuiai inainte in Romania?

    • @banditausa
      @banditausa 5 років тому +3

      Exact...n-ai fost in Chicago=trebuie sa mai vizitezi o data America! Noi te așteptăm drag!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  5 років тому +3

      Mulțumesc mult. Pun pe bucket list.

    • @alexcipriani6003
      @alexcipriani6003 5 років тому +2

      Cosmin Siconi cred ca unei persoane iar trebui sa traiasca cativa ani in America sa isi dea seama care e treaba cu America...clar daca cineva vine cu mentalitarea din Romania nu o sa-i placa aici dar cu cat invata mai repede ca piata dicteaza cu atat mai bine pentru el. Imi amintesc de inceputurile mele si ce pareri aveam eu despre America, care e departe de a fi perfecta, nu exista perfect, dar are niste oportunitati imense si restudepinde de tine ca si individ

    • @gayanaavram538
      @gayanaavram538 5 років тому +3

      DA,AI PUNCTAT FOARTE BINE CAM TOATE DETALIILE....
      FELICITARI!
      Da,ca turist este varianta cea mai buna.
      Ca sa locuiesti aici,e o drama,trauma,sau cum vreti voi sa o definiti!
      Va spun din experienta celor 14 ani traiti aici!

  • @EliasBujorean
    @EliasBujorean 5 років тому +1

    Mirceeea.Ne poți spune te rog și cum a fost cu viza pt USA?Vara asta trebuie sa plec și eu si îmi este puțin teama de viza

  • @Lucian921
    @Lucian921 5 років тому +3

    Mircea, intradevar New York este un oraș cosmopolitan deosebit la fel si Miami dar totuși daca vrei cu adevăr sa cunoști si alta parte a visului american mergi in California.. plaje super in oricare timp al anului, mancare buna si distracție. Baftă !

  • @dariustrifan2972
    @dariustrifan2972 5 років тому +1

    Inimaa

  • @petrusimion
    @petrusimion 4 роки тому

    Ai intuit bine cu America. Se vede ca ai intuitie si cind observi laptop-ul HP pe birou. Daca aveai un Mac ... eram de alta parere :-)

  • @cptdd5637
    @cptdd5637 5 років тому +1

    Nouvelle York,New Amsterdam

  • @emigratingtoamerica3360
    @emigratingtoamerica3360 3 роки тому

    Buna Mircea, daca revi in USA cu interviuri pentu romani din strainatate, mi-ar placea sa impartasesc! Eu sunt in Hermosa Beach, C, din Timisoara. Salutari!

  • @toni1746
    @toni1746 4 роки тому

    Daca te intereseaza sa afli mai multe despre Public Relations poti sa-l citesti pe Edward Louis Bernays.

  • @Adivlog1982
    @Adivlog1982 5 років тому +1

    Corect, tot timpul vrem mai mult, tot timpul ne comparam cu altii. Like!

  • @berti6243
    @berti6243 5 років тому +17

    Mircea clipul e genial. Știi ca ți-am scris ca nu am fost de acord cu tine atunci, dar acum 100% sunt pe aceeași lungime de unda cu tine. Anul asta merg pentru a 3-a oară in SUA, motivul l-ai prezentat in video. Și recunosc ca acest video mi-a întărit niște decizii pentru viitor. Mulțumesc!

    • @chindearadu6919
      @chindearadu6919 5 років тому +4

      Am stat 3 luni jumate in State, cu W&T, si ce pot sa zic e ca te apuca “febra banilor” pt ca poti sa faci bani multi de la o zi la alta
      -viata e ieftina si iti permiti cam ce vrei( de aia lucrezi si mai mult, sa iti permiti si mai mult:)

    • @berti6243
      @berti6243 5 років тому

      Collin ai dreptate. Greșeală mea. Mulțumesc.

    • @dorudascal2170
      @dorudascal2170 5 років тому +1

      @@chindearadu6919 Cred ca ce zici tu e cam peste tot. Toti au febra banilor si cand vrei mai mult lucrezi m-ai mult :))) dar trebuie sa ai dorinta asta prima data!

    • @chindearadu6919
      @chindearadu6919 5 років тому +2

      @@dorudascal2170 asa e, ce am vrut sa evidentiez, poate nu am reusit destul de bine, e ca acolo, mult mai mult ca in RO munca isi merita banii, in Ro. nu se poate spune asta. Ca sa fiu mai concret cu banii din 2 sapt. de lucru in SUA mi-am luat MacBook, asta nu reusesti aici din munca fizica niciodata, oricat ai lucra :)

    • @dorudascal2170
      @dorudascal2170 5 років тому +1

      @@chindearadu6919 Ai mare dreptate!

  • @karinaweber5759
    @karinaweber5759 5 років тому

    Mircea ai fost de annul nou in piatra?

  • @leofishing.20
    @leofishing.20 5 років тому +2

    👍👍👍👍👍👍👍
    Încearcă, când dă căldura, poate mergi la pescuit (sugestie)...
    👍👍👍👍👍👍👍

  • @maximusfuscus
    @maximusfuscus 5 років тому +13

    Bine expus Mircea. Sunt insa aspecte importante pe care nu ai cum sa le onservi in timpul unei vizite, fie ea si de 6 luni-1 an. De acord cu concluzia ta insa as face altceva: as incerca sa aflu cati dintre romanii care au emigrat in state s-au intors in Romania. Atentie, nu in Europa occidentala, in Romania. Cred ca statistica asta spune ceva. Salutare din Canada care are multe similitudini (si diferente) cu SUA. Spor in ce faci, esti urmarit! Mergeti la vot frati romani.

    • @48acar19
      @48acar19 5 років тому

      Eu locuiesc de aproape 3 decenii in SUA si vreau sa vin inapoi in tara! Singuratatea ma omoara aici!

    • @maximusfuscus
      @maximusfuscus 5 років тому +1

      48acar19 - Este bine si asa insa sa fii pregatit. Si cu punga si cu stomacul. Am stat 5 luni in Cluj-Napoca. Este greu...ghiolbania este mare, meltenismul te plezneste la fiecare colt. Da nah...esti acasa.

    • @hlsot569
      @hlsot569 5 років тому

      48acar19 out out Out 👉 Romania ( needs you) se depopuleaza!!!!

    • @hlsot569
      @hlsot569 5 років тому

      maximusfuscus probabil Trump I a prins ca stau ilegal!!!! I can't wait to vote for Trump!!!!! Get back to Romania 👌 ( Romania se depopuleaza) Romania needs you AMERICA don't!!!

    • @justjust6069
      @justjust6069 5 років тому

      @@hlsot569 De ce are nevoie Romania de el ca sa mai fure saracia de Parlament salariul inca unu-i om ?

  • @marianabodea3709
    @marianabodea3709 5 років тому

    Buna Mircea, eu locuiesc in Canada , am vizitat de multe ori America dar am ajuns la concluzia ca sistemul de aici:locuri de munca , sistemul de sanatate , invatamint precum si securitatea cetateanului, ordinea publica, nu se pot compara cu sistemul din America, drept urmare f. multi cetateni americani au aplicat pentru Canada.

    • @viitorulsunabine
      @viitorulsunabine 5 років тому

      Shhhhhhhhhhh, nu mai zi bre la nimeni, sunt deja prea multi romani pe aici. FRATI ROMANI, MERGETI TOTI IN USA ! (sau si mai bine, stati acasa) In Canada e naspa, va zic eu, care traiesc aici de 12 ani si abia astept sa plec :D

  • @lmm222
    @lmm222 5 років тому +1

    Am locuit si muncit o perioada in SUA...in final m-am stabilit in Canada
    Ma simt mai ‘’acasa” aici...
    Dupa cativa ani de munca am ajuns sa am si sa castig mai mult decat mi-am propus la inceput
    Daca cineva mi-ar fi spus inainte sa plec din Romania cat stress si munca ma asteapta peste ocean, sigur n-as mai fi plecat
    Acum ma bucur ca n-am stiut, sunt bine , dar muncesc mult in continuare fiindca imi place ceea ce fac si sunt rasplatita pe masura..
    Nu m-as mai intoarce in Romania, am fost de cateva ori, parca nu imi mai gasesc locul ..multe s-au schimbat, oamenii sunt altfel, ..

  • @teogabriel1052
    @teogabriel1052 5 років тому

    Ai devenit serios

  • @danielasilvestru9786
    @danielasilvestru9786 5 років тому

    👍👌

  • @TothLucian
    @TothLucian 5 років тому

    Pe cind si pe W Coast...LA si Santa Monica, Santa Barbara , Hollywood ,Palm Springs, San Francisco, Orange County... unde la fel exista o comunitate mare de romani.

  • @whitehawk9606
    @whitehawk9606 4 роки тому

    Mergem pe jos doar noi și boschetarii 😆😆😆😍

  • @erikmartonos3734
    @erikmartonos3734 5 років тому

    Bine boss

  • @oursmartphone9065
    @oursmartphone9065 4 роки тому

    După 20 de ani de locuit în SUA văd că ai surprins faptul că sunt cheltuieli mari cu copiii aici, corect. Dar să ştii că nu trebuie să ai 3-4 servicii dacă ai o diplomă de aici, unul e suficient. Şcolile publice în unele zone (ex. San Jose, CA) sunt bine cotate, nu merg mulți la şcoli private, nu e nevoie. Cea mai mare descoperire a fost cele două niveluri de mâncare: o mâncare foarte ieftină, gustoasă şi accesibilă tuturor (pâine $1, hamburger $1, soda, cake) de care te îngraşi şi îmbolnăveşti după o vreme, şi mâncarea naturală din magazinele Whole Foods (pâine $6, cană supă $7) sau hamburger-ul de calitate din restaurante la $15+tip, pt care trebuie bani. Numai bine şi sper că mai vii în vizită!

  • @anonymusx8837
    @anonymusx8837 5 років тому

    In state sunt 2 variante ori esti bogat , ori sarac; unele state sunt dubioase si cu violenta, alte sunt ok. plus guvernul nu acopera mare lucru pt sanate.Canada e mult mai accesibila daca esti ok cu frigul, dar te poti ridica si construi o viata bunicica daca muncesti si te integrezi ...plus guvernul acopera multe la asig de sanatate .

  • @emanueludrea5888
    @emanueludrea5888 5 років тому

    Juu

  • @traitu2420
    @traitu2420 5 років тому

    Eu din ce am înțeles de la tine sunt servicii mai bine plătite dar trebuie in primul rand sa te ocupi de familie copii și toate costă nu mai rămân bani costă mult asigurarea de sănătate și școala plus bona

  • @Alexamericanu12
    @Alexamericanu12 5 років тому +1

    Salut booss

  • @raulnecula1177
    @raulnecula1177 5 років тому +1

    👍🏻

  • @vulturdenoapte9288
    @vulturdenoapte9288 5 років тому

    Mircea ai un like de la mine. Bravo, ai stil! 👍

  • @bananaproductions6724
    @bananaproductions6724 5 років тому

    esti tare😂👍

  • @sokanonost
    @sokanonost 5 років тому

    Vaaai si eu cand am fost la sora mea in Carolina de Sud, am cumparat o bicicleta, deoarece voiam sa merg la gym cu bicicleta in cele 5 saptamani cat am stat acolo. Doar eu si boschetarii eram pe bicicleta. Dupa vreo 2 saptamani am renuntat la bicicleta si o rugam pe sora mea sa ma duca cu masina, pentru ca eu nu conduc :)))) Eu locuiesc in Seul, capitala Coreei de Sud, care seamana mai degraba cu New York, iar aici poti trai toata viata fara masina deoarece transportul in comun este foarte eficient si ieftin.

  • @raulnecula1177
    @raulnecula1177 5 років тому

    Videoclipurile tale sunt interesante

  • @wickedwheels
    @wickedwheels 5 років тому +1

    Hai ca e bine. Nu vreau sa spun despre America pt. ca ma depaseste! Vreau doar sa iti spun ca apreciez video.ul! Asteptam de multa vreme sa te vad pe "tine"! Eram curios cum esti tu Mircea!
    Astept cu nerabdare alte video.uri dinastea spontane, prind bine la public!

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  5 років тому +1

      Mulțumesc mult. Comentariul tău m-a convins. O să mai fac un clip cu părerea mea personală. 🥰

    • @wickedwheels
      @wickedwheels 5 років тому

      @@mirceabravo fa fain! Astept cu drag sa te mai vad! Te prinde bine tipul asta de video. Stim cat te duce capul la "ninuni" si "comedii"! Acum e timpul sa o arzi pe dailly vloguri! Mult succes! ;) :)

  • @argumentv3074
    @argumentv3074 5 років тому +1

    Cred ca ai putea sa faci carieră ca pastor penticostal dude :)))

  • @dariaaa5485
    @dariaaa5485 5 років тому +1

    LIKE