Acasă la Bob Rădulescu - MIRCEA BRAVO

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 гру 2020
  • Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.
  • Комедії

КОМЕНТАРІ • 950

  • @RoseN-CJ
    @RoseN-CJ 3 роки тому +240

    Fain om Bob, pai chiar e wonderful ...no doubt about this.

    • @jooana4617
      @jooana4617 3 роки тому

      “about that”, mai corect😉

  • @valermartincrisan9887
    @valermartincrisan9887 3 роки тому +397

    Am scris de mai multe ori ca omul asta e beton, acum schimb clasificarea: e beton armat!!!!

  • @criluci1515
    @criluci1515 3 роки тому +296

    Fain om! Cred că e prietenul pe care ți-l dorești să-l ai toată viața!

    • @crpdr507
      @crpdr507 3 роки тому +5

      Exact

    • @leoniedan4904
      @leoniedan4904 3 роки тому +5

      Daaa...asa este...cine zice ca romanii nu s oameni frumoși 👌💞🧚‍♀️....?!!!!!

    • @giriolano
      @giriolano 3 роки тому +3

      Adevărat!

    • @anaguran1234
      @anaguran1234 2 роки тому

      @@crpdr507 qq

    • @mittymitty4223
      @mittymitty4223 4 місяці тому

      La asta ma gandeam si eu

  • @mirelastirbu2336
    @mirelastirbu2336 3 роки тому +389

    Ce ma bucur să vad ca romanii noştri sunt patrioți, că iubesc arta!!! Mircea e înconjurat de oameni frumosi, oameni de la care tinerii pot învăța multe❤

  • @MK-xy7eo
    @MK-xy7eo 3 роки тому +194

    Ce căciulă de iarnă faină si-o tras Bob ❤😂

  • @hallaballa814
    @hallaballa814 3 роки тому +14

    Am copilarit cu Bobu in Iris. Copil fain. Ma bucur ca sa insurat din dragoste..parintii erau super vecini. Rip domnu Mihai. Foarte frumosi oameni si familie de familie. Oricand te primeau in casa.Hai la salcie bobule!

  • @andreibotezatu5632
    @andreibotezatu5632 3 роки тому +6

    Cluj! Alta țară în România. Alți oameni alta lume.

  • @deliasimandan2332
    @deliasimandan2332 3 роки тому +34

    Super actor...super om

  • @mihaelaborcea3800
    @mihaelaborcea3800 3 роки тому +14

    V-aș asculta ore întregi, răspândiți o energie pozitivă.E lucru mare să fii om.Respect!

  • @MihaelaV68
    @MihaelaV68 3 роки тому +24

    Bob , un om de toată isprava , in toate sensurile ...... are toate calitatile unui om , o plăcere sa-l asculti!

  • @stelalupu1535
    @stelalupu1535 3 роки тому +2

    MIRCEA BRAVO -NU STIU DACA TU ESTI ACTOR ,DAR ESI FOARTE BUN TALENTAT .ALATURI DE DOAMNA LENUTA JUCATI FOARTE BINE TEATRU SARBATORI FERICITE VA DORESC 😚😚🙏🙏🎅🎅💕💕💕💕👍👍👍👍

  • @inainteokok6844
    @inainteokok6844 3 роки тому +3

    Bob arati super esti plin de talent. Cred ca ai gasit deja o fata buna chiar meriti.

  • @vajdazsu
    @vajdazsu 3 роки тому +121

    În sfîrsit omul care se ascunde sub masca lui Haurențiu, și n-am avut nevoie de subtitrare. Foarte simpatic Bob, îl prefer pe el, și nu pe Haurențiu. Mi-a plăcut mult cum a vorbit de părinți, familie, și muncă. La fel ca și Cristi, este un om deosebit, mulțumesc pentru aceste videouri , aveți grijă toți 🥰

  • @ddd9803
    @ddd9803 3 роки тому +71

    Extraordinar personaj! Cu o poveste de viață frumoasa și un vibe deosebit! Superb video!

  • @EdiEdi-cu6im
    @EdiEdi-cu6im 3 роки тому +38

    Doamne... Iti ofera o stare de liniste acest om... Greu de descris... As fii ascultat si 2h ce spune.
    Mult succes in viitoarele proiecte

  • @violetaanelisebalu8220
    @violetaanelisebalu8220 3 роки тому +3

    Un OM FOARTE FAIN! NUMAI BINE ȘI SĂNĂTATE! FELICITĂRI HAURENTIU!!!!!!

  • @GEO_65
    @GEO_65 3 роки тому +41

    Nu știu ce să zic... să nu supăr echipa ta și nici pe tine MIRCEA, dar omu' ăsta e SUUUPEEER! *BOB EȘTI UN OM ADEVĂRAT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE!* 🤗👍👌

  • @rodicasandu5137
    @rodicasandu5137 3 роки тому +4

    Un om deosebit. La fel si casa, frumoasă.

  • @sebastiandobos4113
    @sebastiandobos4113 3 роки тому +2

    Bravo...om cu ambitie....

  • @amaliadietze4603
    @amaliadietze4603 3 роки тому +2

    Santeti minunati!

  • @Lovemusic856
    @Lovemusic856 3 роки тому +29

    Foarte simpatic Bob, cu mult bun simt, educat si inteligent! Am intalnit si eu in America un student ungur din Brasov, care lucra la un restaurant intr-o localitate la munte, unde am mers in concediu cu sotul meu, a fost primul roman care l-am intalnit in America pentru ca in zona unde locuiesc eu sunt foarte putini romani, abia am intalnit 2 la un moment dat. Da, America iti deschide ochii sa vezi ca se poate trai si altfel. Din pacate in Romania sunt foarte multi hapsani care profita de functiile lor pentru a jefui, astfel ca cei mai multi au o viata plina de neajunsuri, oricat si-ar rupe oasele cu munca.

  • @momlifeincluj
    @momlifeincluj 3 роки тому +100

    Ce persoana faina mi se pare Bob Radulescu. Imi imaginez cum l-as asculta vorbind despre experiente, asa ca un bunic. (Suna ciudat cum am spus :)) dar in imaginatia mea e misto scenariul)

  • @ovidiuhopirtean5159
    @ovidiuhopirtean5159 3 роки тому +5

    Nu exista care, sunt toate ! Mai ales ca de la Bob Radulescu am mai invatat multe povete frumoase !! E un om minunat si sper sa ramana tot asa !!

  • @mihaelaanghel446
    @mihaelaanghel446 2 роки тому +1

    Doamne!
    C'è frumoase sunt lampile vechi, cu gaz, dupa bordul semineului!
    Le ador!

  • @ileanatepes-onea7225
    @ileanatepes-onea7225 3 роки тому +7

    Ce băiat frumos,ce om frumos! Felicitări Bob! Să fi sănătos și fericit ,toată viața!

  • @alincirstescu2192
    @alincirstescu2192 3 роки тому +4

    il urmăresc de putin timp și pe Facebook, e un OM EXTRAORDINAR ,LA MULȚI ANI SĂNĂTOȘI!!

  • @florinlerahegedus4734
    @florinlerahegedus4734 2 роки тому +1

    Un om minunat !!!

  • @timo5283
    @timo5283 3 роки тому +2

    Un roman talentat dumnezeu säi dea sänätate si bucurie normal si lu mirciulicä 🙏🙏👍👌

  • @bogdanalexandru4243
    @bogdanalexandru4243 3 роки тому +7

    Bob are cea mai fain aura dintre toti colegii tai, imi face placere sa ma uit 👏

  • @martaboros524
    @martaboros524 3 роки тому +6

    Oameni de treabă!!! Să vă dea Dumnezeu sănătate!!

  • @pensiuneamagnolia1175
    @pensiuneamagnolia1175 2 роки тому +2

    Te iubesc Bob pentru felul tau de a fi ! pentru omul de valoare care esti !!! pentru talentul tau actoricesc !!!!

  • @elenanastac7487
    @elenanastac7487 3 роки тому +24

    Bob Bogdan Rădulescu, te am descoperit de vre un an! Si mi esti atat de drag! Sa ti dea Dumnezeu numai bine tie si familiei tale! Esti acel ceva care ma face sa sper ca noi ca națiune nu suntem pierduți! Numai bine!Iar pe Mircea la fel, tot,de vreun an il urmăresc! Tot binele si pentru el!

    • @valvlad09
      @valvlad09 Рік тому

      Suntem pierduti... cu cateva flori nu se face primavara!

  • @dinualexandru8448
    @dinualexandru8448 3 роки тому +3

    Superba personalitate a D-lui. Bob Radulescu! Felicitari!

  • @samuelpopute506
    @samuelpopute506 3 роки тому +70

    Am urmărit tot clipul cu drag 😍 . Oameni faini la Cluj acasă ! Mie dor de România !.

    • @Daniel-nr7sq
      @Daniel-nr7sq 3 роки тому +1

      Si mie..

    • @Crismand
      @Crismand 3 роки тому +4

      Pai intoarceti-va acasa, bro. Eu am facut-o de 3 ani si sunt extrem de fericit.

  • @moniroman3306
    @moniroman3306 3 роки тому +2

    Neața bună oameni faini Mult succes va urmaresc cu drag Salutari de la Baia Mare

  • @bachman69roland
    @bachman69roland 3 роки тому +9

    Este genial Bob. Aș putea să-l ascult ore întregi. Este un om foarte inteligent și un actor de excepție. Sunteți foarte tari. Succes in continuare.

  • @moruscatalina1272
    @moruscatalina1272 3 роки тому +7

    Un om frumos, o casa frumoasa, un video frumos 🤗🤗🤗

  • @vladmihesan7759
    @vladmihesan7759 3 роки тому +130

    Oameni faini! Asa dor mi-e de casa, de Cluj, mai ales când va aud vorbind! Servus băieți 😜

  • @marianacristinapopan7891
    @marianacristinapopan7891 3 роки тому +1

    Oricare clip cu ”Haurențiu” mi-a readus bunadispoziție,mereu.Mulțumesc!

  • @ghitafodor85fodor64
    @ghitafodor85fodor64 3 роки тому +4

    O mimune de om cu o capacitate mentala super si asta ne face sa deosebim pe fiecare in parte

  • @marilenaluca749
    @marilenaluca749 3 роки тому +4

    Bob, ești un superb de om! Pe lângă că ești frumos, ești și deștept,, Haurentiule"l

  • @beniaminrolea8891
    @beniaminrolea8891 3 роки тому +3

    Clipul preferat este cel cu ' sa nu uiți ușa deschisă să fugă calul la stăpân '.
    Ai dreptate, Idaho este super, chiar si vara.
    Salutări din Montréal!

  • @iris6372
    @iris6372 3 роки тому +3

    Ardeleni faini, câtă modestie! Oamenii deștepți sunt modești. Diaspora vă adoră!!! 🍀😇🙏👌☀️

  • @vladmihai306
    @vladmihai306 3 роки тому +7

    Unul din cele mai reusite clipuri...Bob e un om fain. Cu suflet fain.

  • @alexandrubirsan7642
    @alexandrubirsan7642 3 роки тому +4

    Un om minunat

  • @MytzaHandbalistu
    @MytzaHandbalistu 3 роки тому +63

    Doar eu credeam că Haurențiu e Haurențiu și nu Bob Rădulescu!?
    Felicitări maxime pentru cum își joacă rolul, așa ceva mai rar!!!

    • @denisaciaclan6581
      @denisaciaclan6581 3 роки тому +4

      O, si eu asa am crezut , chiar am comentat la un clip cu Haurentiu ca e tigan pe bune sau actor? Acum stiu

    • @danielstoicamusic
      @danielstoicamusic 3 роки тому +1

      Da, doar tu.

  • @catincamocean4027
    @catincamocean4027 3 роки тому +6

    Fiind mamă de tineri ,sunt de partea lor,ce-i cu initiative! Bravo copii, sunteti ok. Va urmăresc cu mult entuziasm ! La cît mai multe lucruri si idei bune!

  • @qrhad
    @qrhad 3 роки тому +2

    Eram sigur ca e asa Bob.Nu avea cum sa fie altfel.Putea sa aiba clipul si o ora si tot as mai fi stat.Un om bun !!

  • @domnitataeb3625
    @domnitataeb3625 3 роки тому +4

    Un om cu sufletul curat,te admit esti minunat❤❤❤

  • @cristinamiscolti1784
    @cristinamiscolti1784 3 роки тому +3

    Ma inclin in fata acestui om🙏

  • @auricajura4034
    @auricajura4034 2 роки тому +2

    Este un om extraordinar și în viata de toate zilele, observ, dar și atunci când îl interpretează pe Haurentiu!

  • @stelalupu1535
    @stelalupu1535 3 роки тому +1

    BOGDAN RADULESCU -SI MIRCEA BRAVO ,sintwti doi tineri destepti ,cu caracter si in cariera ta Bogdan esti un bun actor .Mult succes si sanatate .Sarbatori feeicite alaturi de cei dragi .😚😚🙏🙏🎅🎅💕💕💕💕👍👍👍👍

  • @mariusroman3799
    @mariusroman3799 3 роки тому +85

    Clipul "Vecinul vinde casa" este o capodopera!

  • @FlorinPop
    @FlorinPop 3 роки тому +3

    Bob e cel mai tare! Am avut placerea sa il intalnesc si a fost la fel de misto ca si in acest videoclip. 😁

  • @Lauren_ATL
    @Lauren_ATL 3 роки тому +5

    ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ Oameni cu suflet frumos... vă urmăresc cu drag din 🇺🇸 ...
    “ Învățăturile de la părinți - fundația pe care construiești “👍👍👍

  • @danielarbour9498
    @danielarbour9498 2 роки тому +1

    Ati fost si Sinteti Extraordinaire minunati 👍🏼👍🏼👍🏼🙏🇨🇦

  • @floripetrut5734
    @floripetrut5734 3 роки тому +13

    Fain OM! Cele mai tari clipuri sunt cele cu Haurentiu (Bob). Sunt pline de naturalețe și acest dar, putini oameni îl au. 👍

  • @soniadelia
    @soniadelia 3 роки тому +4

    Mircea, ar trebui sa faci un video cu povestea de viata a lui Bob, atat cat poate dezvalui, ca un om asa fain merita ascultat.

  • @matesionel8664
    @matesionel8664 3 роки тому +1

    Sunteti deosebiti tinetio tot așa Felicitări bravi Romini eu va admir și va iubesc

  • @marianovai7177
    @marianovai7177 3 роки тому +2

    Sunteti minunați , va admir mult!!!😘😘😘❤❤❤

  • @elenajulieta7441
    @elenajulieta7441 3 роки тому +4

    Arnold stie ce spune,chiar esti unul dintre cei mai minunati tineri!!!
    Multumim din suflet, draga Mircea,pentru placerea de a-l cunoaste mai bine pe "Haurentiu "!!Nu am un clip preferat,le-am vazut si revazut pe toate si leşin de râs de fiecare datã!!!Le ador pe toate!!!

  • @valentinlunganu6369
    @valentinlunganu6369 3 роки тому +10

    Tot respectul pt Haurentiu. Am fost si eu in SUA prin Work and Travel. Din pacate nu am avut experiente așa frumoase dar a fost ok. 🙂

  • @gheorghesaitis3264
    @gheorghesaitis3264 3 роки тому +1

    DOI oameni care infrumuseteaza ARDEALUL !

  • @elenaradu7888
    @elenaradu7888 3 роки тому +2

    Mirciulica si Bobulet,faini rau,sa ne traiti si sa ne inveseliti!!!

  • @lizis4710
    @lizis4710 3 роки тому +10

    WOW Bob you are amazing. Well done Mircea!

  • @silviatanase3267
    @silviatanase3267 2 роки тому +3

    Foarte frumos, o placere sa-l asculti si sa fii in compania unui asemenea om. Bravo Mircea pentru acest video si multumesc. Tot inainte cu sanatate si bucurie. Sinteti MINUNATI !!! ( Costel).

  • @lucianbadica8885
    @lucianbadica8885 2 роки тому +1

    Oamenii minunati suflete calde bv santeti bravo

  • @anabelapodac4236
    @anabelapodac4236 3 роки тому +1

    Respect.bravo.un om cu suflet.

  • @nicoletahorgs4896
    @nicoletahorgs4896 3 роки тому +4

    Bună seara! Am urmarit video clipul care mi-a plăcut foarte mult, dar cel mai mult mi-a plăcut și in acelasi timp m-a uimit Bob , care era atât de calm față de rolurile cu Haurentiu in care este mai agitat... . Toate filmulete cu Laurentiu sunt faine pt.ca isi interpretează bine rolul.
    Vă doresc in continuare ( Mircea, Bob și toată echipa ) mult succes in ceea ce faceți, sanatatea si bucurii.

  • @nitamihaita5675
    @nitamihaita5675 3 роки тому +3

    Mari oameni, mare caracter!

  • @davym8009
    @davym8009 3 роки тому +1

    Ești un om cu multa energie pozitivă lângă care uiti de probleme.mai rar ca tine omule

  • @arnoldschwarzenegger9153
    @arnoldschwarzenegger9153 3 роки тому +10

    Sunt mândru de tine Bob Rădulescu! Tine-o tot asa!

    • @GEO_65
      @GEO_65 3 роки тому

      *Interesant, cine se "ascunde" sub titulatura asta a avut mare inspirație să facă imediat canal **youtu.be.**.. Felicitări and "ține-o tot așa!"* 👍😂👌
      🙋‍♂️
      Poate chiar BOB 🤔 sau poate Mircea Popa 🤫. 🤭🤪😀

    • @arnoldschwarzenegger9153
      @arnoldschwarzenegger9153 3 роки тому +1

      @@GEO_65 Multumesc, te astept in Sun Valley, Idaho la mine la casa de vară să bem un ceai fierbinte!

    • @GEO_65
      @GEO_65 3 роки тому

      @@arnoldschwarzenegger9153 *...deabia aștept să se-'ncălzească, o să vin negreșit! Deocamdată te invit la mine, în Bucovina, cu colindu' "Fortza Arnold"!* 😎

    • @Alexandra-jn2nr
      @Alexandra-jn2nr 3 роки тому

      ...poza de la avatar 😂😂

    • @arnoldschwarzenegger9153
      @arnoldschwarzenegger9153 3 роки тому

      @@Alexandra-jn2nr Dezvoltă.

  • @bogdanobogeanu5758
    @bogdanobogeanu5758 3 роки тому +6

    Mircea, ai reusit cumva sa ai niste colaboratori si prieteni tare faini. Felicitari 😊😊

  • @shhdhdshshshdjdhshbsb2978
    @shhdhdshshshdjdhshbsb2978 3 роки тому +6

    Mie nu mi place personajul Haurentiu... dar mi a plăcut omul in sine Bob Rădulescu asa cum l am văzut în clipul asta transmite o stare frumosa omul... Doamne ajuta! Numai bine va doresc.

  • @dorinamuresan6488
    @dorinamuresan6488 3 роки тому +1

    Esti o persoana extraordinara no sa ajunga nimeni la valoarea d stra ,succes !!

  • @mariaisac9456
    @mariaisac9456 3 роки тому +1

    Cine se seamana....se aduna..
    !!Genii....!👏👏👏👏👏👏👏👏👏COMPLIMENTI!

  • @gabrielclosca2596
    @gabrielclosca2596 3 роки тому +4

    doi artisti super faini !! :))

  • @daniela7081
    @daniela7081 3 роки тому +12

    Mulțumim pentru această serie de videoclipuri în care vă cunoaștem mai bine, în care ne primiți în casele voastre. Toți din proiect sunteți oameni faini. Să aveți inspirație în continuare și țineți-o tot așa! 👏🤗

  • @ValentinNita
    @ValentinNita 3 роки тому +1

    Un om frumos si adevarat !

  • @toma-dorelrosca5331
    @toma-dorelrosca5331 3 роки тому +1

    Bolunzii mei de la Cluj.... Să vă binecuvinteze Dumnezeu, copii faini. Mulțumesc pentru că existați.

  • @adrianglogovetan5932
    @adrianglogovetan5932 3 роки тому +46

    În sfârșit! De când așteptam acest video! Foarte tare! 😸🤩

  • @mirceabravo
    @mirceabravo  3 роки тому +288

    Primul!

  • @ciprianchirita6365
    @ciprianchirita6365 3 роки тому +1

    Fain om!!! Calitate umana, carisma si talent actoricesc!

  • @nancyl.6904
    @nancyl.6904 3 роки тому +1

    Ce tare mi-a plăcut. Sunteți oameni faini, muncitori și cu caracter plăcut. Sa te vedem în cât mai multe clipuri Bob.

  • @MrUltrasilvanus
    @MrUltrasilvanus 3 роки тому +7

    Dupa ce ai fost la pe toti pe acasa, se vede de ce va iese munca, ca sunteti toti oameni faini! Asteptam urmatorul membru

  • @Ema-ew5bw
    @Ema-ew5bw 3 роки тому +14

    „La asta m-o ajutat nea' Mitică, mâncu-i sufletu' și mânuțele dumnealui!” mi-au dat lacrimile auzindu-l. Ce vorbe frumoase avem!

  • @florincernescu9510
    @florincernescu9510 3 роки тому +1

    Mircea Bravo , Haurentiu Bravo ! Salutari de linga Timisoara !

  • @AdydeAdy21
    @AdydeAdy21 3 роки тому

    Felicitări Mircea pt primul milion de abonați...The Best

  • @Artyom_Alekseyevich_2033
    @Artyom_Alekseyevich_2033 3 роки тому +49

    3:26 Bob cu apucături de Haurentiu

  • @paparudaruda656
    @paparudaruda656 3 роки тому +20

    Minunati oameni! Chiar si daca nu o spunea Arnold.
    Mi dor de Cluj 😌

  • @marianapanait2136
    @marianapanait2136 3 роки тому +1

    Sunt fan la tot ce faci Bob stiam eu ca sub masca pe care o porti in clipurile tale se ascunde un om valoros ..scolit si nu in ultimul rind foarte frumos ..felicitari si toata admiratia si respectul meu !!

  • @user-hr2ps5we8q
    @user-hr2ps5we8q 8 місяців тому

    Какие Вы талантливые актёры ! Браво !
    Vrem interviu cu sotia dv. care isi dorea rochie noua. Ce frumos vorbiti Dv. in filme sot si sotie. Cu respect mult mult.

  • @ionutdavidbuzle9577
    @ionutdavidbuzle9577 3 роки тому +4

    Oameni minunati!!!🤗🤗🤗

  • @marco25u
    @marco25u 3 роки тому +3

    ma oameni faini sunteti , sincer ma incalziti la inima cu clipurile voastre

  • @biv7870
    @biv7870 3 роки тому +1

    Un om extraordinar!

  • @Akilli3n
    @Akilli3n 3 роки тому +1

    Ce oameni geniali ai in jurul tau.

  • @monikamihaly4397
    @monikamihaly4397 3 роки тому +3

    2 persoane dragi sufletelor noastre. Sărbători fericite! 🤗

  • @bera6727
    @bera6727 3 роки тому +4

    Bravoooo baieti! Naturaletea va vine manusă!

  • @pasagerul57
    @pasagerul57 3 роки тому +1

    am savurat cu placere aceasta serie de vizite. buna idee! oameni foarte faini, in spatele personajelor. si talentati! Bravo!

  • @Cantemir1
    @Cantemir1 3 роки тому +1

    Asa de faini sunteti, oameni talentati! 👍👍👍👏🏆