" Oradea donează o pâine " un proiect social deosebit

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 15 жов 2024
  • Am stat de vorba cu unul dintre voluntari: Șipoș Lăcrimioara.
    Împreună, putem crea un lanț de solidaritate și empatie în comunitatea orădeană.
    Proiectul „Oradea donează o pâine” se rezumă la două categorii de oameni: cei care din puținul lor doresc să ofere o pâine aducând-o în punctele de distribuție și aceia care au o necesitate oprindu-se a-și lua o pâine din cutia amplasată în aceste puncte.
    Suntem o mișcare a câtorva cetățeni a acestui oraș, persoane fizice, scopul nostru fiind de a oferi minimul existențial, o pâine, în mod gratuit unei persoane care în momentul respectiv chiar are nevoie de ea. Persoanele care pot beneficia nu aparțin anumitor pături sociale, etnii, religie, vârstă, etc.
    Grupul de inițiativă așadar, este format exclusiv din oameni simpli, uniți doar cu intenția de a ajuta. Nu suntem un ONG, nu aparținem nici unui cult religios sau coloratură politică, nu suntem sponsorizați de nimeni.
    Punctele de distribuire sunt vizibile în afișul acestei ediții: Piața Rogerius, Piața Decebal, Oradea Plaza, Bisericuță (Nufărul) iar al cincilea punct mobil, Bulevardul Decebal (vis a vis de Biserica Emanuel).
    Ne dorim ca acest proiect să continue și să aibă o ritmicitate lunară pentru a putea ajuta cât mai mulți oameni, familii, copii, azile de bătrâni, centre de copii, oameni cu nevoi speciale, etc. În acest sens invităm în continuare populația orădeană să ofere în măsura posibilității acest minim existențial, o pâine, celor aflați cu adevărat în nevoie.
    Reamintim că se poate ajuta cu pâine/proiect însă totul organizat, toți aceia care doresc se pot implica și voluntari cu cât suntem mai mulți cu atât mai bine, implicarea contează.
    Orice ajutor indiferent care ar fi el, este bine venit și îl așteptăm la adresa oradeadoneazaopaine@yahoo.com , puteți să ne scrieți pe pagina de facebook / oradeadoneazaopaine sau puteți să ne sunați la numărul de telefon 0733633508.
    Ai nevoie de acest minim existențial sau dorești să te implici ca VOLUNTAR? Noi te așteptăm.
    Vă mulțumim anticipat pentru generozitatea și implicarea voastră! Să facem momente memorabile prin acte de bunătate și compasiune!

КОМЕНТАРІ •