4:00 Eu, unul, prefer să îndrept suprafața radiatorului înainte de instalare, deoarece multe nu au o planeitate foarte bună. Astept testarea cu TPA3116D2 original.
Nu m-am complicat cu radiatorul, pentru ca nu am nici sculele necesare. Vor mai fi cred inca 2 clipuri mai scurte cu acest kit. Unul fiind cu testare unui TPA original, cumparat de pe TME. Iar altul cu privire la filtrul de pe iesire. Gata, nu spun mai multe ca stric surpriza. :D
multumim de test. Am avut in trecut un amplificator stereo cu tpa, un canal avea ceva probleme de nou, ba mergea, ba nu mergea si scotea curent continu. La un moment dat a parut ca si-a revenit si a mers perfect csm un an apoi problema pe acel canal a revenit si l-am trimis la reciclat. Ca sunet se auzea frumos si destul de tare cu boxe de 40w la 8 ohm. Acum am altul similar dar nu e cu tpa, habar nu am ce integrat final are, dar e similar (integratul) ca dimensiuni, functioneaza ok, dar nu prea scoate multe inalte. Planuiesc sa il alimentez la 19v (unde din teste se auzea clar inclusiv la volum maxim....dar se cam incalzea. (wutzy audio parca e marca lui)
ar fi o idee sa pui un ic original sa vedem diferentele cat despre acest modul mi se pare ciudat ca pe iesirea de SW trebuia sa scoata mai mult decat pe cea stereo deoarece este in bridge (teoretic).....
Pe partea stereo sunt deja in punte. In mono sunt legate in punte si in paralel. Inca studiez modul acesta. Ca sa ajunga la puterea specificata trebuia sa testez pe 2 ohmi. Am omis din pacate.
Pe partea de bass trebuie 4ohm sau 2ohm pentru puterea maxima... acum 6 ani lam luat și eu și se audea și mai slab și mai prost decât un banal tda2030. Integratul sigur de fata sigur este ok. Pentru 100w subwoofer trebuie 2 ohm nu 8 ohm. Și e normal la 4 și 8 ohm sa fie puterea similara cu stereo. Pbtl are ca avantaj utilizarea de sarcina mai mica în ohm
4:00 Eu, unul, prefer să îndrept suprafața radiatorului înainte de instalare, deoarece multe nu au o planeitate foarte bună. Astept testarea cu TPA3116D2 original.
Nu m-am complicat cu radiatorul, pentru ca nu am nici sculele necesare. Vor mai fi cred inca 2 clipuri mai scurte cu acest kit. Unul fiind cu testare unui TPA original, cumparat de pe TME. Iar altul cu privire la filtrul de pe iesire. Gata, nu spun mai multe ca stric surpriza. :D
multumim de test. Am avut in trecut un amplificator stereo cu tpa, un canal avea ceva probleme de nou, ba mergea, ba nu mergea si scotea curent continu. La un moment dat a parut ca si-a revenit si a mers perfect csm un an apoi problema pe acel canal a revenit si l-am trimis la reciclat. Ca sunet se auzea frumos si destul de tare cu boxe de 40w la 8 ohm.
Acum am altul similar dar nu e cu tpa, habar nu am ce integrat final are, dar e similar (integratul) ca dimensiuni, functioneaza ok, dar nu prea scoate multe inalte. Planuiesc sa il alimentez la 19v (unde din teste se auzea clar inclusiv la volum maxim....dar se cam incalzea. (wutzy audio parca e marca lui)
❤❤❤
ar fi o idee sa pui un ic original sa vedem diferentele cat despre acest modul mi se pare ciudat ca pe iesirea de SW trebuia sa scoata mai mult decat pe cea stereo deoarece este in bridge (teoretic).....
Pe partea stereo sunt deja in punte. In mono sunt legate in punte si in paralel. Inca studiez modul acesta. Ca sa ajunga la puterea specificata trebuia sa testez pe 2 ohmi. Am omis din pacate.
Pe partea de bass trebuie 4ohm sau 2ohm pentru puterea maxima... acum 6 ani lam luat și eu și se audea și mai slab și mai prost decât un banal tda2030.
Integratul sigur de fata sigur este ok. Pentru 100w subwoofer trebuie 2 ohm nu 8 ohm. Și e normal la 4 și 8 ohm sa fie puterea similara cu stereo. Pbtl are ca avantaj utilizarea de sarcina mai mica în ohm
Adevarul e ca pe iesirea de subwoofer am uitat sa testez pe 2 ohmi.
@@FVEBlog fa un Ep. 2 cu el si reincearca si cu sarcina de 2 ohm..
@GeoBass-89 va fi in episodul 3 si testul pe subwoofer, cu sarcina de 2 ohmi. In episodul 2 am uitat. :)
Subwoferlu este cam slab adc gen subwoferlu știu că trebuia să fie mai tare din cate știu
Cred că am uitat să testez ieșirea subwoofer-ului pe impedanța de 2 ohmi. Numai asa, vom avea putere mai mare.