Povesti cu vlahi

#povesti #povestiri #vlahi #austria #burgenland #mircea #lupul #zapada #iarna #pastor #baiat #zana #femei #câini #vale #păduri #cristal #dusman #apa #lup #lumina #piatra #umbra #vlachos #story #österreich #montains #geschichte #bergen #balkan #mircea
• Minunea din Carpați
Poveștile prezentate sunt, una cu vlahi din munții Balcanici, o alta cu vlahii din munții Austriei si o a treia o poveste fantastică cu vlahi.
The stories presented are one with Vlachs from the Balkan mountains, another with Vlachs from the mountains of Austria and a third a fantastic story with Vlachs.
Bei den vorgestellten Geschichten handelt es sich um eine mit Walachen aus dem Balkangebirge, eine andere mit Walachen aus den Bergen Österreichs und eine dritte, eine fantastische Geschichte mit Walachen.
Într-un sat izolat din regiunea Burgenland, Austria, trăia un șef al ciobanilor vlahi, cunoscut sub numele de Mircea Lupu. Mircea nu era doar un simplu păstor; era un om cu o minte ageră, curajos, respectat atât de ai săi, cât și de locuitorii germani și croați din zonă. Legenda spune că într-o iarnă deosebit de grea, când munții erau acoperiți de o zăpadă , iar animalele au ramas blocate în adăposturi deoarece drumurile au devenit impracticabile, Mircea a devenit salvatorul comunității.
Totul a început când un boier austriac, proprietarul unei mari moșii din apropiere, a venit în sat să ceară ajutor. Munții îi capturaseră herghelia de cai de rasă, blocați într-o vale adâncă, din cauza unei avalanșe. Caii erau mândria și bogăția lui, iar dacă nu erau salvați, ar fi pierdut tot ce avea. Boierul a promis recompense generoase, dar niciun localnic nu a îndrăznit să se aventureze în vale, căci toți știau că o altă avalanșă putea oricând să se producă.
Mircea Lupu, însă, nu se temea de nimic. Împreună cu o mână de ciobani vlahi, s-a pregătit pentru o misiune dificilă. Au luat cu ei câinii de stână, bine antrenați, și au purtat haine groase de lână, pe care le-au împletit cu grijă femeile din sat. Vlahii aveau o legătură deosebită cu natura și cu munții; știau să asculte vântul și să citească semnele zăpezii, astfel încât să evite pericolele. Înarmați cu aceste cunoștințe, Mircea și oamenii lui au pornit.
Zăpada crăpa sub pașii lor, iar vântul şuiera prin văile munților. Când au ajuns la valea în care se aflau caii, Mircea a dat ordine precise. Câinii au fost trimiși să calmeze animalele speriate, iar ciobanii, folosind funii și forța lor bine cunoscută, au reușit să elibereze caii, unul câte unul, trăgându-i pe o potecă sigură. Tot satul a privit de departe, cu sufletul la gură, această încercare primejdioasă.
Când Mircea și ciobanii s-au întors, aducând herghelia întreagă și nevătămată, boierul austriac a fost atât de impresionat încât a propus să le ofere o bucată de pământ pentru a pășuna liber, fără taxe sau restricții.
O poveste fantastică despre un tânăr vlah.
Într-un timp demult uitat, când munții Austriei erau acoperiți de păduri bătrâne și învăluiți în ceață misterioasă, vlahii din acea regiune trăiau în pace cu natura și spiritele ascunse ale peșteri. Se spunea că acești oameni nu erau simpli ciobani, ci păstrătorii unor secrete vechi, moștenite din vremuri de legendă.
Unul dintre acești vlahi era un tânăr cioban pe nume Andrei, un băiat cu ochi albaștri ca apele de munte și o inimă plină de curaj. De mic fusese învățat de bunica lui, o femeie înțeleaptă, să respecte munții și să asculte poveștile pe care vântul le șoptea. Legenda spunea că adânc în inima munților, ascunsă într-o peșteră de cristal, se afla Comoara Străveche, o putere magică oferită vlahilor de însăși Zâna Munților, o ființă strălucitoare din lumină și piatră.
Se spunea că această comoară putea împlini orice dorință, dar cu un preț. Doar cei cu inima curată și care căutau comoara pentru binele altora puteau să se apropie de ea. Oricine o căuta din lăcomie era pierdut pentru totdeauna în adâncurile munților, transformat într-o piatră de râu sau într-un copac mut.
Într-o noapte de iarnă, când vântul purta cântări stranii, Andrei a avut un vis. Zâna Munților i-a apărut, strălucind ca o stea între crengile de brad, și i-a spus că un mare pericol amenință satele vlahe.
„Andrei,” a spus Zâna, „doar tu poți salva aceste meleaguri. Trebuie să găsești Comoara Străveche și să-i ceri să apere munții și pe locuitorii lor. Dar fii cu băgare de seamă, căci întunericul te va ispiti la fiecare pas.”
A doua zi, Andrei și-a luat toiagul ciobănesc și a plecat în adâncul munților, lăsându-și turma în grija fratelui mai mic. Pe drum, a întâlnit umbre care șopteau promisiuni: aur, bogăție, și putere fără margini. Dar tânărul cioban, cu inima sa neîntinată, a respins tentațiile, amintindu-și de nevoia sătenilor de căldură și lumină.
După zile de căutări, Andrei a ajuns în fața peșterii de cristal. Strălucirea ei îl orbea, iar ecoul vocii Zânei îl îndruma: „Gândește-te bine, tânăr Andrei. Care este dorința ta?”