Adrian Marlanu si tu ai dreptate, dar prefer un om care si a asumat sa plece sa lucreze la privat pentru a dezvălui ce se intampla. Într-adevăr era mai ok daca o făcea mai devreme, dar nu poti sa il acuzi ca "sugea" de la stat, poate omul chiar încerca să facă treaba. Dacă tu stii alte lucruri despre el pe care eu nu le stiu, poti sa le spui. Salut
Cauta numele pe tătuca goagăl înainte de a ține partea. Pe lângă alții (pe care ii știm) acest cetățean model cu numele de Tudor Biaciu a furat și el din banii statului. Și-a făcut treaba. Votat președinte. Îl vreau în conducere. /s just in case
stai usor firma familiei mele plateste in jur de 150-200k euro impozite si taxe pt ratatii astia. prosti suntem noi ca jucam cinsitit probabil ar fi raspunsul majoritati romanasilor
Nu e nimic de vorbit. Se știe foarte clar care e situația. O spune el, au spus-o multi alții înainte. Problema e de făcut. Daca avem șansa să se schimbe conducerea cu niste persoane decente, multi o sa zboare in secunda doi. Și conducerea se va schimba daca ieșim la vot și alegem pe altcineva. Și bineînțeles, daca renunțăm și noi să tot dam șpagă că sa fim băgați în seamă.
@@stefaniacorocea3303 mă repet. Lucrurile acestea sunt cunoscute. Nu e nimic nou. E valabil de pe vremea civilizațiilor antice. De pe vremea romanilor. Dacă citești macar o carte, afli explicații despre tot ce înseamnă politică, putere, bani, interese, samd. Corupție exista peste tot. Și la britanici și la americani, peste tot. Diferența sta in nivelul de educație și implicit cat de departe ai curajul sa mergi pentru interesul personal. La noi nu mai exista rușine. Politicienii sunt întrebați de ce au făcut ilegalitatea cutare și răspund cu nerușinare că de aia. Își permit fiindcă sistemul judiciar e controlat de ei. Așa cum spune și domnul din clip, e un clan. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea, direct sau indirect. Daca ieșim la vot și schimbam la fiecare mandat partidul care ne conduce, macar nu ajung sa se simtă stăpâni pe moșie. In orice caz, toate astea sunt discuții. Schimbarea se face nu doar prin plecarea lui Dragnea dau altcineva. Schimbarea trebuie sa o facem toți. Sa ne educam puțin, sa mai lăsăm tupeul de om prost și să realizăm faptul că împreună putem face mult mai mult. O sa tot așteptăm mult și bine schimbarea că ceilalți nu se schimba când vrem noi, însă noi ne putem schimba daca ne dorim cu adevărat. Asta cred că e de fapt reală problema a noastră. Nu politica, nu funcționarul de stat sau o persoană anume. Fiecare în parte are o mica sau mare contribuție în mersul rău al lucrurilor în țara asta, prin atitudine, prin lipsa de politețe, de educație, de respect pentru ceilalți, prin lipsa grijei față de copii și de a le oferi o educație sănătoasă, nu a le face toate mofturile, samd. E mult de vorbit, de asta am și spus că nu e de vorbit. E de făcut și atât.
@@vladmihai306 Un raspuns foarte bun.Sunt intru totul de acord cu tine,chiar daca eu am scris doar cateva vorbe...ma bucur cand intalnesc oameni ca tine,chiar si p net,daca nu fata-n fata...si cred in uzitatele vorbe ale lui Mahatma Gandhi despre schimbarea care incepe cu noi...si in ,,visul" lui Martin Luther King...si eu ,,am un vis" pt o comunitate pe care o vreau ,,ridicata"...Cred ca m-a luat putin valul,dar mi-a dat o stare de bine mesajul tau...si de speranta...si...na...la adapostul anonimatului,iti spun ca pana la varsta asta am citit cateva mii de carti...poate cel mai mult m-am regasit in Don Quijote,pt ca...visatorii au dus lumea inainte...
Te mai i-a cineva la privat dupa 10 ani de 'lucrat' la stat? Fara rautate, dar pe acelasi salar sau mai mare la privat e cam greu. Pe aceasi functie vorbesc, desigur...
Va multumesc pentru ca ne prezentati astfel de oameni! Romania are nevoie sa vada ca avem si oameni corecti si competenti in Administratia Publica. Recorder #1!
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Ca unul care a fost în aceeași situație cu el (tot șef serviciu, dar la un nivel mai mic), pot depune mărturie că e taman așa. Toate rapoartele făcute de mine către ordonatorul de credit despre angajări fictive au fost ignorate. Iar managerul instituției a luat 9.80 la evaluare în anul în care mi-am dat demisia, în loc de 10.00, ca până atunci. Și vorbim despre o instituție de rang județean! Trăim încă într-un sistem feudal, cu investituri de tip suzeran-vasal. La toate nivelurile! Vindecare nu există, mă tem.
Bogdan Ghiurco haha si eu am lucrat in administratia publica, e fix asa si mult mai rau. Si majoritatea sunt femei care lucreaza pt ca le e mai usor sa fie prostituate/amante pe sub birou si sa nu vina la serviciu, decat sa incerce sa munceasca. 90% dintre cei angajati la stat nu ar da nici cu matura intr-o companie privata, ca nu ar sti cum.
@@EQUANT_ De asta mă gândesc că instanța l-a condamnat pentru „găinăria” asta, când are el altele și mai și. Fiindcă e ceva generalizat la nivelul sistemului. Ca un cancer. Iar Dragnea e exponentul cel mai de vârf al bolii. Nu există directoraș (de muzeu, de bibliotecă, de spital) care să nu-și bage rudele, amantele, copiii prin funcții decorative.
@@calcanbogdan3951 De ce tot timpul trebuie sa presupunem ca un om ia spaga? Spune clar ca are 10000 ron salariu si sunt convins ca ori a putut sa stranga ori a putut sa se imprumute pe masura, avand cu ce sa plateasca. Haideti sa schimbam putin mentalitatea si sa plecam de la prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie
Truth serum pe naiba. Oamenii, in mare parte nu vor raul. Dar exact cum a zis, cata vreme e ca un clan, nu te poti impotrivi ca asmute cainii pe tine. Iar cei cu familii, responsabili de alti indivizi inafara de ei insisi, nu se expun singuri asa de nebuni. Totul trebuie organizat, ori prin planuri de tara sustinute de toate partidele. Ori prin manifestatii, revolutii si asa mai departe, unde indivizii se simt adapostiti de anonimatul oferit de grup. Am mai zis si cu alte ocazii, noi oamenilor, nu ne pasa cu adevarat de nimic altceva decat de noi insisi. Iar daca comfortul prorpiu este amenintat, putini sunt dispusi sa se sacrifice, chiar si intr-o forma putin usturatoare, pentru ceva comun mai bun. As vrea sa avem o mentalitate sociala ca in Danemarca, dar suntem prea lasi sa ne asumam riscul necesar ca sa impunem schimbarea asta in activitatile zilnice, simple si banale, pentru ca de fapt de acolo incepe tot. Picaturile care fac oceanul.
Romanii nu au coloana vertebrala....asta e problema .Nu pnl ul , nu psd ul ,nici extraterestrii , nici diavolulul , nici E.U.,nici rusii , nici americanii...Poporul de kkt ,care populeaza tara asta frumoasa ...inca
@@teodorugabriel2175 Timpul trece si totul se schimba. Daca nu contribui cu ceva spre acea schimbare asa cum o vrei, normal ca nu are cum sa se schimbe. Dar multi vor acum si repede. Problema este educatia. Oamenii nu stiu sa invete singuri, nu au dorinta de cunoastere. Sa te uiti, daca nu l-ai vazut deja, la clipul despre Valea Jiului. In particular partea cu brazilianul care subliniaza exact partea asta. Cum ca oamenii nu vad lucrurile pe termen lung. Chestiunea asta am intalnit-o si in alte clipuri ce tin mai mult de evolutie personala. Recunosc ca si eu am aceasta problema. Nu e simplu sa vezi in viitor, sa muncesti pentru un rezultat viitor si sa te abtii de la a-ti satisface placerea pe termen scurt. Asta e practic o delimitare intre oameni si animale. Iar numai educatia ne poate indruma spre o abordare bazata pe logica si mai putin spre una bazata pe instinct. Se poate face ceva numai daca stai acasa si impingi spre ce vrei. Numai nu te astepta sa vezi totul asa cum vrei. Si mai ales nu te astepta la o finalitate. Schimbarile astea dureaza mai mult decat o viata de om.
Somnorila , e frumos ce zici si chiar normal.Spui ca romanii nu sunt dornici sa invete....aici e buba!!...Orice om evolueaza , se transforma invatand din viata , de la altii...etc...cu alte cuvinte...se schimba in bine...Ti se pare tie ca romanii s au schimbat in ultimii 30 de ani ??...nu cred ! Aplaudacii din comunism exista si in prezent...si au existat si acum 100 si acum 300 de ani...lipsa coloanei vertebrale...asta e !!Si cu cat e omul mai prost si mai slugarnic , mai golit de inteligenta ...cu atat e mai mandru ,mai plin de el , mai agresiv , mai violent , mai aplaudac si lingau ...Si asta se vede peste tot pe unde te uiti...Romanul kokalar , tiganizat si crestin ...NU SE SCHIMBA...
Respect pentru ceea ce faceți..RECORDER ! Avem nevoie de cât mai mulți oameni open mind ! Concluzia acestui interviu : Lucrezi la privat ? PSD te talhăreste ca să achite salarii nesimțite. Apreciez sinceritatea acestui om..Viitorul suna bine ,dragi romani.😊
Nu talhareste nimeni privatul. Firmele privata fura cel mai mult statul roman. Ti se pare ca viitorul suna bine dupa ce ai ascultat interviul respectiv? Ai niste probleme observ
@@ozeki6 . Mă tem că nu ai înțeles ce vreau sa spun. Era o ironie, când am spus că viitorul suna bine. Mă refeream la salarizarea din mediul privat versus, salarizarea bugetarilor. Tu spui ca "privatul" talhăreste statul...Fals, bugetarii au devenit privilegiați acestui guvern. Ei, tot timpul vor mai mult, tot mai mult, salarii tot mai mari, vouchere de vacanță etc...În tot acest timp, sectorul privat se afundă, tot mai mult, în mocirla unor taxe și impozite împovărătoare.Tot respectul pentru profesioniștii adevărați din sectorul bugetar ( medicii eminenți, profesori etc) La capătul opus, oropsiții sortii..multi și prosti, așa sunt văzuți de guvernarea asta jalnica, care lucrează mare parte dintre ei, pe salariul minim pe economie. STATUL, este cel mai mare vinovat, care pune jugul, pe orice afacere privata. Pai, cum ar putea să întrețină, altfel, incompetenți, petarde și piloși de la stat? În concluzie, statul omoară sistemul privat ( care face bugetul acestei tari ) și care tine în spate "plimbaretii de hârtii", care sunt omniprezenti și plătiți regește. Și da " viitorul suna bine " !!!!
@@mariusciobanu8836 Spui foarte ok cu exceptia faptului ca avem cele mai mici taxe din Europa pt corporatii. Dupa ce ca taxele sunt infime, acestea fura mai mult decat pot fura politicienii nostri.
@@ozeki6nu te mai uita la Antena 3 ca asa mori prost. Dacă aveam cele mai mici taxe poți sa fii sigur ca toate facturile marilor corporații din Europa erau emise aici. Totuși grosul veniturilor lu' Apple, Facebook, Google, etc sunt raportate în Luxemburg, Irlanda, Cipru, etc. Imaginează-ți acum de ce iei un Uber din România și banii de pe card ți-i ia o firma din Olanda, exact ca aia au taxe mai avantajoase😎
@@CoherentDelivery , mai stim noi pe unul care avea o firma ce se numea HexiPharma si care s-a imbolnavit iremediabil de impact cu copacii de pe marginea soselei...
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Jurnalism împărățial " :)))) Alt prost, mai dă-i si bani, să pari si mai prost .Pun pariu că i-ai dat bani si lui Bot să susțină" cauze" mulți idioți sunteți pe planetă
Toti gresim, putini realizeaza lucrul aceasta si foarte putini recunosc. :) "Marea schimbare" pe care o tot asteptam de foarte mult timp este in mainile noastre :D
Da... si eu sunt unul dintre acei oameni cărora le este rusine sa spuna ca lucreaza la stat! Toti ne privesc intr un fel ciudat! Nu sunt si nu o sa fiu un om corupt! Sper ca totul pe viitor sa se schimbe...
@@andreeaungureanu3634 Te duci si dai examen. Apoi te duci si dai interviu. Interviul e eliminatoriu. 😊 Aa si la interviu intri doar dacă iei scrisul, sigur.
@@calcanbogdan3951.. trebuia sa apara si unul ca tine, care stie sa vada sub preș.. Mare adevar ai fi grait daca nu erai totusi atat de inveninat de partidele Romaniei, in care, stim cu totii ca fura banii contribuabililor. Daca are "afacere cu paine", bravo lui. Nu are vre-un partid politic in care fura.
@@calcanbogdan3951 nu știu ce afacere are , dar în primul rând a avut curajul sa dezvăluie un mic adevăr. Poate și el la rîdul său a luat mită dar cu siguranță Dacă Vom avea o justiție Bună le va rezolva pe toate că la carte , prin controale financiare și veniturile provenite din bani Câștigați și prin transparentă....
@@marianas.3680 nu doamna, dumneavoastra cati bani ati furat de la stat (romani) eu nici un leu, asta dupa ce a furat ani de zile vine acum si se da CURAJOS.
inițial am crezut că reportajele cu adevăruri flagrante de genul acestuia sunt benefice pentru îndreptarea situației în care țara se află acum dar îmi dau seama că ele nu ajută decât la obișnuirea populației cu acest tip de situații și implicit dezvoltarea unei obișnuințe de a accepta toate aceste nereguli. Cu cât vedem mai des astfel de nereguli cu atât ne obișnuim cu ele și acceptăm că oricum nimeni nu face nimic.
Foarte adevarat ceea ce spune. Asta este situatia bugetarilor, totul este bazat strict pe clientela politica cu pile si relatii. Reformarea pe criterii de performanta si reevaluarea tuturor functionarilor. Respect maxim si continuati cu dezvaluiri!!
Si ne intrebam de ce pleaca tinerii scoliti si capabili din aceasta tara...Cum ma sa iei 100 de mil si sa freci pla? Cand noi restul muncim 12 -13 ore pe zi uneori si weekendurile pt un amarat de 2500 de lei....unii dintre noi cu facultati .....si asta fiind un salariu bun ca majoritatea castiga 1399 de lei pe luna....Mai faceti copii in tara asta fratii mei...ca sa le dam astora alti sclavi pe care sa traga....EXTRAORDINAR...Felicitari pt acest interviu.
@@NukaEatsPepeni Presupun ca esti o frustrata de care dam la ghiseul de taxe si impozite...am sa spun asa: DIN BANII NOSTRI (VOI RESTU) sunteti platiti si frecati manganul toata ziua si tot nemultumiti sunteti...personal v-as tine pe minim pe economie 13 ore fara pauza...
@@elenabob4953 da... eu am ras cand a zis ca nu trec pe la munca (adica poate lucreaza remote sau ceva) dar pe buna? 70mil e beton man, sa ai atata, poate au ei ceva responsabilitate si nu ne dam noi seama
Scuza-ma dar inca astept raspunsul la intrebarea pe care ti-a pus-o Raluca. Nu toti functionarii publici iau banii astia si nu toti freaca menta. Iar cei ce freaca menta nu vor avea niciodata probleme. De suferit vor avea tot cei ce lucreaza la stat (care chiar lucreaza) si lucreaza pe maxim 2400 de lei. Majoritatea au ramas pe contract cu salariul din 2006-2008 pe contract si fac treaba a cate 2-3 oameni. Eu zic sa te calmezi si sa te informezi mai bine bine sa ii injuri pe toti.
Dacă nu te mustra constiinta pentru banii primiți.... si pe care nu-i meriți , nu te poți numi OM. nu ne trebuie test mai simplu. Ca cine nu vrea sa muncească nu trebuie nici sa mănânce. Acu ma întreb? Citi Romini vom raminea in tara. Ca evident restul prin constiinta..... dacă o au ..... vor pieri de foame. De vina nu sintem noi ....ei deoarece ., dacă au constiinta vor muri de foame. De vor viata vormunci si vor trai. Dar si ROMANIA VA INFLORI DIN NOU
Bună, de 2,3saptamani am tot văzut videoclip asta pe UA-cam dar am tottt amânat sa dau Play pana azi,. Dar azi am rămas marcat ca mai exista oameni atât de sinceri,.. Bravo pentru cei care la descoperit, și respect lui ca merita,..
Îți spun eu când se va opri tot când nu vom mai avea bani de salarii ,pensii din împrumuturi ,ca nu o să ne mai dea nimeni până nu plătești datoriile ! Si funcționării si cei cu pensii de sute de milioane de lei or să se uite în sacul gol ca ei banii or să-i cheltuiască ,! Si ziua de mâine or să si dea cu pumnii în cap ! Dacă ști ce să întâmplat în 1947 ( cred) când a venit stabilizarea de ia prins pe bogații noștrii cu saci de bani ,care nu mai valorau nici să cumperi o pâine !

Vreun an de zile, la insistentele familiei, am incercat sa intru si eu pe undeva pe la stat, ca na "nu vezi ce bine e? ca sunt salarii mari, progrma ok etc". Nu a existat concurs in care sa nu vad ceva in neregula. Toate erau aranjate sa intre pila care trebuie. Daca luai nota mare la scris, iti tranteau niste chestii la interviu de iti pica fata, lucruri pe care nu aveai de unde sa le stii. O data a fost un ditamai examen cu vreo 20 de oameni, am luat toti 3 in cap, unul singur a luat 10 fix. Alta data am vazut tipa care tinea interviul cum se pupa pe hol cu o concurenta, si chiar am tinut minte cum o cheama sa verific - ea a luat postul, bineinteles....
Trist, dar adevărat. ...lucrurile sunt știute. ...sunt greu de schimbat, dar avem speranta ca noul mediu politic ce se prefigureaza va avea puterea sa le schimbe...prin sustinerea noastra si prin atitudini si materiale transparente ca acesta...👍
Simpatic omu , vorbește transparent și fără rețineri, așa trebuie să fim toți, fără bășini și texte importate din engleză, bro , yo , cool guilty, etc. Asta este adevarata Sevă de român
Crunta Realitate, pe care noi o ignorăm și ne întrebăm apoi, de ce, lucrurile nu se mișcă. Acesta este un subiect TABU! Cei care vorbesc sunt scoși din sistem!
Inmatriculari auto (locul ala in care esti umilit, injurat etc): 90% din functionari sunt prieteni/copii/neveste de politai. Nu fac nimic toata ziua, sunt vesnic obositi si nervosi si au un salariu de nu-l pot duce.
@@horias86 e suficient sa aiba 1 leu pe luna si e cu 1 leu mai mult decat merita. Sau dupa tine, unul care-ti spune "mars afara ca-mi pierd timpul cu tine" merita salariu mare, nu?
Tin sa te contrazic, la inmatriculari nu ai timp nici sa bei un pahar de apa, treaba incontinuu minim 8 ore pe zi, sa nu mai spun de stresul si oboseala pshica Examenul de intrare la inmatriculari e unul foarte greu si nu intra oricine, pe langa asta, salariul nu este deloc mare, undeva la 3000 de lei, asta in comparatie cu munca mult prea solicitanta
@@maxmaxbuzau fiindca nu oricine nu este capabil sa promoveze examenul cand se scot posturi din sursa externa, daca multi ar vrea sa le ia locul.. pot incerca oricand prin concurs. Iar oamenii stau acolo pt 3000 de lei, o suma infima din punctul meu de vedere.. dar multi au familii si nu pot renunta la un loc de munca
Multumesc pentru curajul si sinceritatea ta. Toata tara are nevoie sa auda aceste lucruri. E cu adevarat strigator la cer cat de putregait e sistemul și cati viermi sunt hraniti de la țâța țării!
Maine va fi acnchetat, condamnat, amendat, samd 😂, din pacate cei ca el nu pot ajunge la conducerea unei institutii desi avem mare nevoie de asemenea persoane.
Din pacate nimeni nu vrea sa vada chestia asta. Si nu neaparat doar in afara bucurestiului. Si in ministerul apararii e la fel. Foarte multi nu au mai mult de 2500 de lei si fac treaba a 2 poate 3 oameni pentru ca nu sunt oameni. Iar unii angajati de la primarie veniti pe pile care nu fac aproape nimic iau de la 3000 de lei in sus.
Fenomenal de adevarat ! E belea omu ! Cu astfel de "functionari " doresc sa lucrez in sistem , sa imi faca placere sa fiu in fata lui la ghiseu (nu scarba cum am acum !) .
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Ba putem generaliza pentru ca cei care sunt eficiente, sunt exceptia, cantitate neglijabila si confírma regula, fapt reflectat de starea penibila a institutiilor publice in totalitatea lor ineficiente. Tu te poti mandri cat vrei tu cu munca pe care o faci si onorabilitatea pe care vrei sa ne convingi ca o ai insa pentru majoritatea romanilor care lucreaza la privar nu su Teri nimic mai mult decat niste paraziti plimbatori de hartii.
@@wilcas100 eu nu lucrez la stat, dar pot să îți confirm ca nu toți doar plimba niște hârtii. Aparent nu prea cunoști varietatea locurilor de muncă de la stat. Și nu era vorba de mândrie, era vorba de faptul că nu le este ușor nici acelor oameni sa muncească cât pentru doi sau chiar trei oameni. Păcat de mentalitatea asta de ură, pe care o întâlnesc tot mai mult la tineri. Ți-e ușor să vorbești când mami și tati sunt privatizati sau muncesc prin străinătate, dar nu e deloc corect să le porți ură unor oameni fără vină care nu vor decât să își întrețină familiile. Îți este ușor să îi judeci că rămân într -un sistem bolnav, dar tu nu ești în locul lor. Oricum, vorbesc degeaba fiindcă pentru tine un om care lucrează la stat doar plimbă niște hârtii, deci oricum vorbești fără să cunoști.
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
E tare simpatica atitudinea asta de sobolan care paraseste corabia cand se scufunda! Dupa 17 ani de traseism prin ministere/autoritati si sute de mii de lei incasati ne trezim ca avem constiinta!
@@VARUsmg Oricum, vreau sa te felicit! Scrii foarte spurcat pentru cei 12 ani ai tai! Tine-o tot asa ca nu mai e mult pana sa-i ajungi coleg lui Dragnea, idolul tau!
@@MegaAxOn spurcat...pai te iei in a-ti masura .ula cu mine si dupa tot eu am 12 ani..stai in 2 ca in penitenciar nu mai este de mine..vezi ce faci sa nu te duci tu ca mai am tovarasi prin tara!
pfailei... sunteți pregătiți de tot jegul din commenturi odată ce o să fie listat ăsta? mie îmi e milă deja de voi. și de el. dar deh, n-ar fi nici prima nici ultima oară. oricum, ca de fiecare dată - Recorder number 1. mulțumim pt tot ce faceți, oameni buni.
Omul la prima vedere vrea sa para cetateanul corect care brusc nu mai vrea 100 de milioane pe luna (desi au fost buni in ultimii 17 ani ) , nu vrea sa mai ia parte la manariile din sistem si brusc i s a facut rusine , dar in realitate este un infractor la costum , prins cu gaina in sac , care a luat haina turnatorului pe el pentru a mai reduce din pedeapsa care i se pregateste pentru cele citate mai jos: Citez "Seful Directiei Inspectii din cadrul Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), Tudor Biaciu, a fost retrogradat ca sef serviciu, dupa ce un control al Curtii de Conturi a scos la iveala faptul ca a decontat zeci de litri de benzina, pe care i-a folosit in interes personal. Tot Biaciu a fost prins ca si-a decontat integral cazarea la hotel de patru stele, chiar daca legislatia prevede ca la peste trei stele institutia achita doar 50% din contravaloare. Raportul Curtii de Conturi a ajuns si la DNA, unde Tudor Biaciu ar putea fi cercetat pentru "deturnarea de fonduri stranse pentru diverse scopuri caritabile" "
asta s-a documentat. restul de mii de litri s-au pierdut in negura actelor :)) stii cum e un control facut de stat? au gasit 2-3 lucruri, suficient pentru raport, nu ii mai intereseaza in amanunt, trec la controlul urmator.
Zeci de litri de benzina... diferenta de cazare... Asta a facut... Infractor... Ma lasi... Ha ha.. O spaga incepe de la cateva mii de euro pe autorizatie.. Si se termina cu un penthause... Pt un bloc mai mare... Pe bune omul spune nu putin... Din 2 in 2 sa nu supere... Nu stim noi de omv de romata... Sunt atatea multinaționale care lucreaza cu statul si primariile si care sug bani pt protectie si contracte... Ect... Am lucrat la o miltinationala unde toti oameni grei... Venisera din sistem... De partid si de siguranta... Sa supravegheze... Asta e doar varful.. Era unul din care e la federatie de forbal... Lua 2 mii euro pt ca era in consiliu... Uite asa...nu mai merge cu terapie... Trebuie amputatie...
Sau tocmai acuzațiile astea confirmă cele spuse de el. Nu a stat în banca lui, a vorbit mai mult decât trebuia și a venit controlul peste el. Hai să îți explic cum e cu decontarea cazării: legea prevede o sumă maximă care poate fi decontată si un număr maxim de stele ale hotelului (3 stele in cazul său). Cu alte cuvinte, chiar dacă ar găsi cazare mai ieftină la 4 stele, el tot la 3 stele ar trebui să se cazeze. E posibil ca legea sa se fi schimbat între timp.
Omul e curat. Mai curat decat colegii, in orice caz. De-asta are si curaj sa vorbeasca. Genul de om caruia ii cumperi ii faci cinste cu o bere , doua din placere si respect.
Dacă e adevărat ce spui, eu propun sa rămâi acolo unde ești și să încerci să mai convingi și pe alții să gândească la fel ca tine. Chiar avem nevoie de așa mentalitate și gândire in sistemul nostru.
Era amuzant dacă se făceau restructurări în funcție de merit, dar sa știi ca sunt dați afară oamenii care nu au pile și nu fac parte din partide politice, deci nu este nimic amuzant si nici un motiv de bucurie că oamenii rămân fără loc de muncă.
Baiat destept, de d-astia avem nevoie la conducere.
Are tupeu sa se ia cu ei.
Respect
Vrei in politica un om care a supt peste 15 ani de la sânul statului, tacand malc pt ca ii era foarte bine asa?
Adrian Marlanu si tu ai dreptate, dar prefer un om care si a asumat sa plece sa lucreze la privat pentru a dezvălui ce se intampla.
Într-adevăr era mai ok daca o făcea mai devreme, dar nu poti sa il acuzi ca "sugea" de la stat, poate omul chiar încerca să facă treaba.
Dacă tu stii alte lucruri despre el pe care eu nu le stiu, poti sa le spui.
Salut
@@adrianmarlanu1795 Hai taci ca si tu ai fi facut la fel. Singura solutie e o curatare din-asta totala in matze si modificarea corecta a legii.
Cauta numele pe tătuca goagăl înainte de a ține partea. Pe lângă alții (pe care ii știm) acest cetățean model cu numele de Tudor Biaciu a furat și el din banii statului.
Și-a făcut treaba. Votat președinte. Îl vreau în conducere. /s just in case
@@adrianmarlanu1795 omu pare destept si ca si facea treaba, de la stat sug aia care iau bani pe stat acasa
Am platit 66 de mii de lei taxe in 2017 ca sa se duca banii la oameni care nu vin la munca❤
stai usor firma familiei mele plateste in jur de 150-200k euro impozite si taxe pt ratatii astia. prosti suntem noi ca jucam cinsitit probabil ar fi raspunsul majoritati romanasilor
Păi nu ai știut, ai avut încredere și ai sperat că se va schimba ceva! Dar schimbările, ele durează!
Merita inca 10 minute sa mai vorbeasca
Nu e nimic de vorbit. Se știe foarte clar care e situația. O spune el, au spus-o multi alții înainte. Problema e de făcut. Daca avem șansa să se schimbe conducerea cu niste persoane decente, multi o sa zboare in secunda doi. Și conducerea se va schimba daca ieșim la vot și alegem pe altcineva. Și bineînțeles, daca renunțăm și noi să tot dam șpagă că sa fim băgați în seamă.
Puterea corupe.Sistemul corupe...cine nu se aliniaza-zboara...cine e prea corect-e exclus...
@@stefaniacorocea3303 mă repet. Lucrurile acestea sunt cunoscute. Nu e nimic nou. E valabil de pe vremea civilizațiilor antice. De pe vremea romanilor. Dacă citești macar o carte, afli explicații despre tot ce înseamnă politică, putere, bani, interese, samd. Corupție exista peste tot. Și la britanici și la americani, peste tot. Diferența sta in nivelul de educație și implicit cat de departe ai curajul sa mergi pentru interesul personal. La noi nu mai exista rușine. Politicienii sunt întrebați de ce au făcut ilegalitatea cutare și răspund cu nerușinare că de aia. Își permit fiindcă sistemul judiciar e controlat de ei. Așa cum spune și domnul din clip, e un clan. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea, direct sau indirect. Daca ieșim la vot și schimbam la fiecare mandat partidul care ne conduce, macar nu ajung sa se simtă stăpâni pe moșie.
In orice caz, toate astea sunt discuții. Schimbarea se face nu doar prin plecarea lui Dragnea dau altcineva. Schimbarea trebuie sa o facem toți. Sa ne educam puțin, sa mai lăsăm tupeul de om prost și să realizăm faptul că împreună putem face mult mai mult. O sa tot așteptăm mult și bine schimbarea că ceilalți nu se schimba când vrem noi, însă noi ne putem schimba daca ne dorim cu adevărat. Asta cred că e de fapt reală problema a noastră. Nu politica, nu funcționarul de stat sau o persoană anume. Fiecare în parte are o mica sau mare contribuție în mersul rău al lucrurilor în țara asta, prin atitudine, prin lipsa de politețe, de educație, de respect pentru ceilalți, prin lipsa grijei față de copii și de a le oferi o educație sănătoasă, nu a le face toate mofturile, samd. E mult de vorbit, de asta am și spus că nu e de vorbit. E de făcut și atât.
@@vladmihai306 Un raspuns foarte bun.Sunt intru totul de acord cu tine,chiar daca eu am scris doar cateva vorbe...ma bucur cand intalnesc oameni ca tine,chiar si p net,daca nu fata-n fata...si cred in uzitatele vorbe ale lui Mahatma Gandhi despre schimbarea care incepe cu noi...si in ,,visul" lui Martin Luther King...si eu ,,am un vis" pt o comunitate pe care o vreau ,,ridicata"...Cred ca m-a luat putin valul,dar mi-a dat o stare de bine mesajul tau...si de speranta...si...na...la adapostul anonimatului,iti spun ca pana la varsta asta am citit cateva mii de carti...poate cel mai mult m-am regasit in Don Quijote,pt ca...visatorii au dus lumea inainte...
Daca m-ai vorbea 10 minute.... 😂 sar jumatate din politicieni
Exact realitatea în care trăim cu toții, explicata în aproape 11 minute!!! Respect!!!
incredibilă mărturia lui Biaciu, maxim respect pentru tine, Tudore! Recorder...până-n pânzele albe, înainte!
Doamne asemenea oameni ne trebuie ,deștept, integru stăpân pe sine , bravo
Exact asa este la stat. Dar exact! Tocmai de aceea am parasit sistemul de 3 ani. Timp de 10 ani cat am lucrat in sistem s-a degradat vazand cu ochii.
Felicitari pentru pasul facut. Niciodata nu e prea tarziu. :)
Da cati ani aveai cand te-ai angajat , 12 ?
@@JohnDoe-fy4zj oooo dar mulțumesc.20 aveam.
Te mai i-a cineva la privat dupa 10 ani de 'lucrat' la stat? Fara rautate, dar pe acelasi salar sau mai mare la privat e cam greu. Pe aceasi functie vorbesc, desigur...
@@2FaceTube există job la privat si chiar mai bine plătit de cum eram la stat.
Un MARE RESPECT DOMNULE ptr tine.BRAVO
Va multumesc pentru ca ne prezentati astfel de oameni! Romania are nevoie sa vada ca avem si oameni corecti si competenti in Administratia Publica.
Recorder #1!
Frumos interviu , soluția e simplă
schimbarea incepe cu tine
Nu te plângi dacă taci și nu faci nimic
Felicitări ❤️
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII
SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI
ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI
Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Ca unul care a fost în aceeași situație cu el (tot șef serviciu, dar la un nivel mai mic), pot depune mărturie că e taman așa. Toate rapoartele făcute de mine către ordonatorul de credit despre angajări fictive au fost ignorate. Iar managerul instituției a luat 9.80 la evaluare în anul în care mi-am dat demisia, în loc de 10.00, ca până atunci. Și vorbim despre o instituție de rang județean! Trăim încă într-un sistem feudal, cu investituri de tip suzeran-vasal. La toate nivelurile! Vindecare nu există, mă tem.
Bogdan Ghiurco haha si eu am lucrat in administratia publica, e fix asa si mult mai rau. Si majoritatea sunt femei care lucreaza pt ca le e mai usor sa fie prostituate/amante pe sub birou si sa nu vina la serviciu, decat sa incerce sa munceasca. 90% dintre cei angajati la stat nu ar da nici cu matura intr-o companie privata, ca nu ar sti cum.
Pai ... DNA. Parca dragnea a intrat la parnaie fix pt angajari fictive, nu? Calea a fost pavata si pt restul, trebuie doar sa se vrea depune plangere.
@@EQUANT_ esti naiv.
@@stefancoban59 lasa-ma sa ghicesc: "oricum nu rezolvam nimic", "toti sunt la fel", "asa a fost mereu", "nu are rost sa...". Sunt pe aproape?
@@EQUANT_ De asta mă gândesc că instanța l-a condamnat pentru „găinăria” asta, când are el altele și mai și. Fiindcă e ceva generalizat la nivelul sistemului. Ca un cancer. Iar Dragnea e exponentul cel mai de vârf al bolii. Nu există directoraș (de muzeu, de bibliotecă, de spital) care să nu-și bage rudele, amantele, copiii prin funcții decorative.
Ce om deștept ! Felicitări Recorder va urmărim de peste hotare ! Numai bine !
Mișto gagiul..asa arata un om care se bazează pe abilitățile lui si nu depinde de o funcție.
Omul are o afacere cu paine sau ceva asemanator (din spagile luate atatia ani) si isi permite sa vorbeasca.
@@calcanbogdan3951 De ce tot timpul trebuie sa presupunem ca un om ia spaga? Spune clar ca are 10000 ron salariu si sunt convins ca ori a putut sa stranga ori a putut sa se imprumute pe masura, avand cu ce sa plateasca. Haideti sa schimbam putin mentalitatea si sa plecam de la prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie
@@gabbz4281 asa e de ce sa presupunem 0:44
@@gabbz4281 omul a şi recunoscut cã lua şpaga în miei 😂 ce nevinovãţie?!
@@mldlm aia e șpagă mă? Așa se face mereu.
Merita totul omul asta!!
Sa ajunga cat mai sus cu gândirea lui sinceră, bravo lui!!
Recorder - no. 1 - Acum au primit acces si la "truth serum" - primul lor set - sa vezi de aici incolo interviurile lor!! :))
Truth serum pe naiba. Oamenii, in mare parte nu vor raul. Dar exact cum a zis, cata vreme e ca un clan, nu te poti impotrivi ca asmute cainii pe tine. Iar cei cu familii, responsabili de alti indivizi inafara de ei insisi, nu se expun singuri asa de nebuni. Totul trebuie organizat, ori prin planuri de tara sustinute de toate partidele. Ori prin manifestatii, revolutii si asa mai departe, unde indivizii se simt adapostiti de anonimatul oferit de grup.
Am mai zis si cu alte ocazii, noi oamenilor, nu ne pasa cu adevarat de nimic altceva decat de noi insisi. Iar daca comfortul prorpiu este amenintat, putini sunt dispusi sa se sacrifice, chiar si intr-o forma putin usturatoare, pentru ceva comun mai bun. As vrea sa avem o mentalitate sociala ca in Danemarca, dar suntem prea lasi sa ne asumam riscul necesar ca sa impunem schimbarea asta in activitatile zilnice, simple si banale, pentru ca de fapt de acolo incepe tot. Picaturile care fac oceanul.
Romanii nu au coloana vertebrala....asta e problema .Nu pnl ul , nu psd ul ,nici extraterestrii , nici diavolulul , nici E.U.,nici rusii , nici americanii...Poporul de kkt ,care populeaza tara asta frumoasa ...inca
Somnorila , daca vrei schimbare...si cum nu poti schimba natia asta bolnava de aici...schimbi tara , alta varianta nu prea exista .
@@teodorugabriel2175 Timpul trece si totul se schimba. Daca nu contribui cu ceva spre acea schimbare asa cum o vrei, normal ca nu are cum sa se schimbe. Dar multi vor acum si repede.
Problema este educatia. Oamenii nu stiu sa invete singuri, nu au dorinta de cunoastere.
Sa te uiti, daca nu l-ai vazut deja, la clipul despre Valea Jiului. In particular partea cu brazilianul care subliniaza exact partea asta. Cum ca oamenii nu vad lucrurile pe termen lung.
Chestiunea asta am intalnit-o si in alte clipuri ce tin mai mult de evolutie personala. Recunosc ca si eu am aceasta problema.
Nu e simplu sa vezi in viitor, sa muncesti pentru un rezultat viitor si sa te abtii de la a-ti satisface placerea pe termen scurt.
Asta e practic o delimitare intre oameni si animale. Iar numai educatia ne poate indruma spre o abordare bazata pe logica si mai putin spre una bazata pe instinct.
Se poate face ceva numai daca stai acasa si impingi spre ce vrei. Numai nu te astepta sa vezi totul asa cum vrei. Si mai ales nu te astepta la o finalitate. Schimbarile astea dureaza mai mult decat o viata de om.
Somnorila , e frumos ce zici si chiar normal.Spui ca romanii nu sunt dornici sa invete....aici e buba!!...Orice om evolueaza , se transforma invatand din viata , de la altii...etc...cu alte cuvinte...se schimba in bine...Ti se pare tie ca romanii s au schimbat in ultimii 30 de ani ??...nu cred ! Aplaudacii din comunism exista si in prezent...si au existat si acum 100 si acum 300 de ani...lipsa coloanei vertebrale...asta e !!Si cu cat e omul mai prost si mai slugarnic , mai golit de inteligenta ...cu atat e mai mandru ,mai plin de el , mai agresiv , mai violent , mai aplaudac si lingau ...Si asta se vede peste tot pe unde te uiti...Romanul kokalar , tiganizat si crestin ...NU SE SCHIMBA...
Admirabilă Onestitatea și Curajul "Bugetarului X!" MULTE FELICITĂRI TUTUROR CELOR CARE AU ASEMENEA ATITUDINI 🎯👍🎯
Respect pentru ceea ce faceți..RECORDER ! Avem nevoie de cât mai mulți oameni open mind ! Concluzia acestui interviu : Lucrezi la privat ? PSD te talhăreste ca să achite salarii nesimțite. Apreciez sinceritatea acestui om..Viitorul suna bine ,dragi romani.😊
@@nemesioansorin românul uită repede. Uită - te la cum e ridicat in slăvi Boc la Cluj..
Nu talhareste nimeni privatul. Firmele privata fura cel mai mult statul roman. Ti se pare ca viitorul suna bine dupa ce ai ascultat interviul respectiv? Ai niste probleme observ
@@ozeki6 . Mă tem că nu ai înțeles ce vreau sa spun. Era o ironie, când am spus că viitorul suna bine. Mă refeream la salarizarea din mediul privat versus, salarizarea bugetarilor. Tu spui ca "privatul" talhăreste statul...Fals, bugetarii au devenit privilegiați acestui guvern. Ei, tot timpul vor mai mult, tot mai mult, salarii tot mai mari, vouchere de vacanță etc...În tot acest timp, sectorul privat se afundă, tot mai mult, în mocirla unor taxe și impozite împovărătoare.Tot respectul pentru profesioniștii adevărați din sectorul bugetar ( medicii eminenți, profesori etc) La capătul opus, oropsiții sortii..multi și prosti, așa sunt văzuți de guvernarea asta jalnica, care lucrează mare parte dintre ei, pe salariul minim pe economie. STATUL, este cel mai mare vinovat, care pune jugul, pe orice afacere privata. Pai, cum ar putea să întrețină, altfel, incompetenți, petarde și piloși de la stat? În concluzie, statul omoară sistemul privat ( care face bugetul acestei tari ) și care tine în spate "plimbaretii de hârtii", care sunt omniprezenti și plătiți regește. Și da " viitorul suna bine " !!!!
@@mariusciobanu8836 Spui foarte ok cu exceptia faptului ca avem cele mai mici taxe din Europa pt corporatii. Dupa ce ca taxele sunt infime, acestea fura mai mult decat pot fura politicienii nostri.
@@ozeki6nu te mai uita la Antena 3 ca asa mori prost. Dacă aveam cele mai mici taxe poți sa fii sigur ca toate facturile marilor corporații din Europa erau emise aici. Totuși grosul veniturilor lu' Apple, Facebook, Google, etc sunt raportate în Luxemburg, Irlanda, Cipru, etc. Imaginează-ți acum de ce iei un Uber din România și banii de pe card ți-i ia o firma din Olanda, exact ca aia au taxe mai avantajoase😎
Tot respectul pentru voi, echipa Recorder si pentru Domnul Biaciu !
Fără cuvinte...mai faceti si continuarea cu omul ăsta
daca mai respira :))
@@CoherentDelivery , mai stim noi pe unul care avea o firma ce se numea HexiPharma si care s-a imbolnavit iremediabil de impact cu copacii de pe marginea soselei...
Cand isi vinde averea si o donează trezoneriei statului român, nu?
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII
SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI
ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI
Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Bine că mai există jurnaliști precum cei de la Recorder, Starea Nației etc.! Respect! Mulți văd, sper să înțeleagă mulți!
Știam că sistemul public e un rahat, dar nici chiar așa.
Vă recomand și cartea "Angajat la stat", scrisă de Sorin Negruti.
Suntem mâncați cu totu' de patri(h)oți...
@Doru Popa clipul unde il pot vedea?
E mult mai grav!
@FirstEastern Perspective corect, lucrurile sunt cu mult mai grave
@@balboa7843 unde m-ai exact?Si eu sunt din Ialomita,Giurgeni
Mișto omul … inteligent ,sincer ,ușor ironic
Respect omule pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume! De asemenea, felicitari Recorder pentru material. Ca de obicei, la inaltime.
Da, adevărat, așa merg lucrurile peste tot, bv. Recorder
Jos palaria Recorder, ma bucur ca aia 5 dolari care ii dau catre voi la Patreon, mentin acest jurnalism impartial.
Au patroen? Link me, vreau sa ii sustin! :D
Edit: Am gasit :)
” jurnalism impartial.”, :))))))))))))
@@gratuitescu mergea mai bine 'biznisu' cu PSD? :(
Bine punctat.👍 @iulian207
Jurnalism împărățial " :)))) Alt prost, mai dă-i si bani, să pari si mai prost .Pun pariu că i-ai dat bani si lui Bot să susțină" cauze" mulți idioți sunteți pe planetă
Bravo omule! Ai un suflet de Roman,iubitor de tara si doritor de a schimba cv pt el.pt.famila lui👍 tot respectul
Cu Dumnezeu inainte si v om reusi
Deci mai vreau sa il mai aud pe băiatul ăsta! Super caracter si un gen de om .... maxim mai aduceți va rog frumos!
Un interviu extraordinar ceva dincolo de aparențe, bravo!
Vin Diesel ca funcționar public?
Parca mai mult un Bruce Willis balcanic de mana a sasea.
Aduce si cu Giani kirita un pic asa :))
Giani Kirita e urat cu draci
@@mephala7 parca e mata cheală...omu asta se pune in pericol si el si familia lui si tu dai comentarii aiurea...prostii dreacu
@Isaac Clarke să știi că și mie din prima mi s-a părut că e Vin Diesel. Eh și apropo, cretină-i mă-ta
Toti gresim, putini realizeaza lucrul aceasta si foarte putini recunosc. :) "Marea schimbare" pe care o tot asteptam de foarte mult timp este in mainile noastre :D
chiar te rog să faci ceva :)
Din pacate nu toata lumea realizeaza!
Da.
cum e cu schimbarea ?
Respect vouă ca ne arătați aceste lucruri dar adevarul ca m doare.
Dumnezeule mare... nu vreau să spun mai multe, dar asa este și unde prestez eu ‼️
Da... si eu sunt unul dintre acei oameni cărora le este rusine sa spuna ca lucreaza la stat! Toti ne privesc intr un fel ciudat! Nu sunt si nu o sa fiu un om corupt! Sper ca totul pe viitor sa se schimbe...
Ok cum ajung sa eu sa lucrez la stat?
@@andreeaungureanu3634 Te duci si dai examen. Apoi te duci si dai interviu. Interviul e eliminatoriu. 😊 Aa si la interviu intri doar dacă iei scrisul, sigur.
@@roxanaKeyJinkiTaeminMinho Nu cumva dacă mai ai cunoscuți mai ocupi vre-un post?))
Felicitări omului care se risca sa spună din culisele clanului ! Adevărat roman! Felicitări și respect !
Bugetarul kamikaze
Omul are o afacere cu paine sau ceva asemanator (din spagile luate atatia ani) si isi permite sa vorbeasca.
@@calcanbogdan3951 Macar are curajul si o face. Sunt altii ca el, cu afaceri si mai mari si tot nu spun nimic.
Calcan Bogdan Stai linistit ca nici cu salariu de 100 de milioane lunar nu ti-e greu sa-ti infiintezi o afacere..
@@calcanbogdan3951.. trebuia sa apara si unul ca tine, care stie sa vada sub preș.. Mare adevar ai fi grait daca nu erai totusi atat de inveninat de partidele Romaniei, in care, stim cu totii ca fura banii contribuabililor. Daca are "afacere cu paine", bravo lui. Nu are vre-un partid politic in care fura.
Kakamize
...... BRAVO pentru sinceritatea dezvaluirilor , trebuie facut URGENT ceva altfel Romania o sa dea faliment in felul asta .....
Domnule Tudor Bravo ai coloana vertebrala 👏👏👍 recorder felicitări , și vrem cât mai multe reportaje de genul.
Omul are o afacere cu paine sau ceva asemanator (din spagile luate atatia ani) si isi permite sa vorbeasca.
@@calcanbogdan3951 nu știu ce afacere are , dar în primul rând a avut curajul sa dezvăluie un mic adevăr. Poate și el la rîdul său a luat mită dar cu siguranță Dacă Vom avea o justiție Bună le va rezolva pe toate că la carte , prin controale financiare și veniturile provenite din bani Câștigați și prin transparentă....
@@tuanaerarslan81 un MIC adevar ? Nu va suparati da unde ati trait pana acum ? Toata lumea STIE de cacaturile astea!
@@calcanbogdan3951 Și TOATĂ LUMEA TACE. Deschide unul gura, sărim PE el nu-i sărim ÎN ajutor ci dăm cu kak. și ne simțim ca îngerii DREPTĂȚII.
@@marianas.3680 nu doamna, dumneavoastra cati bani ati furat de la stat (romani) eu nici un leu, asta dupa ce a furat ani de zile vine acum si se da CURAJOS.
Respect pt că ai avut curajul să vorbeşti adevărul
Esti roman si vrei sa te intorci in tara ? Esti roman si vrei sa pleci?Tudor biaciu- speaker motivational 🥇💣💣💣💣💣🤗🥇
Cel mai bun reportaj pana acum. Mare om. Ar trebui un follow up cu viata lui acum. Cred ca suntem curiosi cu totii.
Au dat dislike 198 de funcționari care merg pe burta și s-au panicat puțin :))
Curaj mult a avut omul asta. Din pacate lucrurile stau mai rau decat atat. Respect Recorder.
inițial am crezut că reportajele cu adevăruri flagrante de genul acestuia sunt benefice pentru îndreptarea situației în care țara se află acum dar îmi dau seama că ele nu ajută decât la obișnuirea populației cu acest tip de situații și implicit dezvoltarea unei obișnuințe de a accepta toate aceste nereguli. Cu cât vedem mai des astfel de nereguli cu atât ne obișnuim cu ele și acceptăm că oricum nimeni nu face nimic.
Buna observatie!
Off câtă dreptate ai.
Foarte adevarat ceea ce spune. Asta este situatia bugetarilor, totul este bazat strict pe clientela politica cu pile si relatii. Reformarea pe criterii de performanta si reevaluarea tuturor functionarilor. Respect maxim si continuati cu dezvaluiri!!
La fel e si in companii ca Transelectrica de exemplu
Bravo domnule,te felicit că ai pus punctul pe "i"!
Foarte tare interviul însă nu ajută cu nimic, totul va rămâne la fel, din ce în ce mai rău.
Si ne intrebam de ce pleaca tinerii scoliti si capabili din aceasta tara...Cum ma sa iei 100 de mil si sa freci pla? Cand noi restul muncim 12 -13 ore pe zi uneori si weekendurile pt un amarat de 2500 de lei....unii dintre noi cu facultati .....si asta fiind un salariu bun ca majoritatea castiga 1399 de lei pe luna....Mai faceti copii in tara asta fratii mei...ca sa le dam astora alti sclavi pe care sa traga....EXTRAORDINAR...Felicitari pt acest interviu.
Dar tu câți funcționari publici crezi că iau 100 de milioane? Nu mai puneți botul la toate prostiile, voi "restul".
@@NukaEatsPepeni Presupun ca esti o frustrata de care dam la ghiseul de taxe si impozite...am sa spun asa: DIN BANII NOSTRI (VOI RESTU) sunteti platiti si frecati manganul toata ziua si tot nemultumiti sunteti...personal v-as tine pe minim pe economie 13 ore fara pauza...
@@NukaEatsPepeni Nu 100 dar 65, 70mil sunt salarii mari chiar și în corporații iar ăștia au tupeul sa nu treacă nici pe la munca.
@@elenabob4953 da... eu am ras cand a zis ca nu trec pe la munca (adica poate lucreaza remote sau ceva) dar pe buna? 70mil e beton man, sa ai atata, poate au ei ceva responsabilitate si nu ne dam noi seama
Scuza-ma dar inca astept raspunsul la intrebarea pe care ti-a pus-o Raluca. Nu toti functionarii publici iau banii astia si nu toti freaca menta. Iar cei ce freaca menta nu vor avea niciodata probleme. De suferit vor avea tot cei ce lucreaza la stat (care chiar lucreaza) si lucreaza pe maxim 2400 de lei. Majoritatea au ramas pe contract cu salariul din 2006-2008 pe contract si fac treaba a cate 2-3 oameni. Eu zic sa te calmezi si sa te informezi mai bine bine sa ii injuri pe toti.
Bravo, domnule, ai tot respectul meu pentru curajul de care ai dat dovada, oferind acest interviu! Sunt multi ca tine, dar nu au curaj.
Foarte tare domnul acesta. Felicitari atat lui cat si voua Recorder.
Foarte tare ! Un bărbat cu coloană şi mentalitate. Felicitări ! A devoalat lucruri interesante.
Super interviul! Am ras maxim la sfarsit. Bravo!
Dacă nu te mustra constiinta pentru banii primiți.... si pe care nu-i meriți , nu te poți numi OM. nu ne trebuie test mai simplu. Ca cine nu vrea sa muncească nu trebuie nici sa mănânce. Acu ma întreb? Citi Romini vom raminea in tara. Ca evident restul prin constiinta..... dacă o au ..... vor pieri de foame. De vina nu sintem noi ....ei deoarece ., dacă au constiinta vor muri de foame. De vor viata vormunci si vor trai. Dar si ROMANIA VA INFLORI DIN NOU
Bună, de 2,3saptamani am tot văzut videoclip asta pe UA-cam dar am tottt amânat sa dau Play pana azi,. Dar azi am rămas marcat ca mai exista oameni atât de sinceri,.. Bravo pentru cei care la descoperit, și respect lui ca merita,..
Cele mai bune interviuri din Romania !
" suntem din ce in ce mai multi dar oameni tot mai putini ..... " jos palaria pentru astfel de omani si de mentalitate ... Respectele mele
Omul ăsta are gandire sănătoasă 👍❤️
Este la fel ca sistemul din care provine restul sânt vorbe ,în același timp descrie o situație reala din administrația publică
Îți spun eu când se va opri tot când nu vom mai avea bani de salarii ,pensii din împrumuturi ,ca nu o să ne mai dea nimeni până nu plătești datoriile ! Si funcționării si cei cu pensii de sute de milioane de lei or să se uite în sacul gol ca ei banii or să-i cheltuiască ,! Si ziua de mâine or să si dea cu pumnii în cap ! Dacă ști ce să întâmplat în 1947 ( cred) când a venit stabilizarea de ia prins pe bogații noștrii cu saci de bani ,care nu mai valorau nici să cumperi o pâine !
Bravo omule, toată stima , oameni ca tine trebuie să ne conducă! ☺
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII
SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI
ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI
Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Vreun an de zile, la insistentele familiei, am incercat sa intru si eu pe undeva pe la stat, ca na "nu vezi ce bine e? ca sunt salarii mari, progrma ok etc". Nu a existat concurs in care sa nu vad ceva in neregula. Toate erau aranjate sa intre pila care trebuie. Daca luai nota mare la scris, iti tranteau niste chestii la interviu de iti pica fata, lucruri pe care nu aveai de unde sa le stii. O data a fost un ditamai examen cu vreo 20 de oameni, am luat toti 3 in cap, unul singur a luat 10 fix. Alta data am vazut tipa care tinea interviul cum se pupa pe hol cu o concurenta, si chiar am tinut minte cum o cheama sa verific - ea a luat postul, bineinteles....
Trist, dar adevărat. ...lucrurile sunt știute. ...sunt greu de schimbat, dar avem speranta ca noul mediu politic ce se prefigureaza va avea puterea sa le schimbe...prin sustinerea noastra si prin atitudini si materiale transparente ca acesta...👍
Simpatic omu , vorbește transparent și fără rețineri, așa trebuie să fim toți, fără bășini și texte importate din engleză, bro , yo , cool guilty, etc. Asta este adevarata Sevă de român
Cel mai bun interviu vazut de mine. A meritat ficare secunda. Iesiti la vot.
Crunta Realitate, pe care noi o ignorăm și ne întrebăm apoi, de ce, lucrurile nu se mișcă. Acesta este un subiect TABU! Cei care vorbesc sunt scoși din sistem!
ua-cam.com/video/ChD26RBnS2k/v-deo.html
Tot respectul ptr acest domn...o descriere perfectă a sistemului corupt ce conduce România...de aceea ne pleacă valorile intelectuale din România...
Fantastic, apreciez curajul omului!
In sfarsit un om competent in Romania, Bravo .....!!!!! Meriti toata cinstea si tot respectu !!! Cu Stima Simon Dobra (Londra)
Inmatriculari auto (locul ala in care esti umilit, injurat etc): 90% din functionari sunt prieteni/copii/neveste de politai. Nu fac nimic toata ziua, sunt vesnic obositi si nervosi si au un salariu de nu-l pot duce.
Si cam cat crezi tu ca are unul salariu?
Da. Si firmele celor care ofera servicii de inmatriculare sunt neamuri cu politistii si functionarii de la inmatriculari auto.
@@horias86 e suficient sa aiba 1 leu pe luna si e cu 1 leu mai mult decat merita. Sau dupa tine, unul care-ti spune "mars afara ca-mi pierd timpul cu tine" merita salariu mare, nu?
Tin sa te contrazic, la inmatriculari nu ai timp nici sa bei un pahar de apa, treaba incontinuu minim 8 ore pe zi, sa nu mai spun de stresul si oboseala pshica
Examenul de intrare la inmatriculari e unul foarte greu si nu intra oricine, pe langa asta, salariul nu este deloc mare, undeva la 3000 de lei, asta in comparatie cu munca mult prea solicitanta
@@maxmaxbuzau fiindca nu oricine nu este capabil sa promoveze examenul cand se scot posturi din sursa externa, daca multi ar vrea sa le ia locul.. pot incerca oricand prin concurs.
Iar oamenii stau acolo pt 3000 de lei, o suma infima din punctul meu de vedere.. dar multi au familii si nu pot renunta la un loc de munca
Tare mi-ar plăcea sa mai aud de acest domn si de progresele sau schiopatarile “realizate” in slujba statului.
Brutal de adevărat.
Multumesc pentru curajul si sinceritatea ta.
Toata tara are nevoie sa auda aceste lucruri.
E cu adevarat strigator la cer cat de putregait e sistemul și cati viermi sunt hraniti de la țâța țării!
Maine va fi acnchetat, condamnat, amendat, samd 😂, din pacate cei ca el nu pot ajunge la conducerea unei institutii desi avem mare nevoie de asemenea persoane.
Tot respectul si jos palaria in fata ta pentru atitudine si sinceritate !
Tudor Biaciu has left the building
Purul și tristul adevăr. Confirm și împărtășesc...
El vorbeste de cei angajati la guvern,sunt salarii mari clar,insa cei care nu sunt din bucuresti au sub 2500 de lei,si 2,3 tin in spate 10 pilosi
Foarte adevărat.
Din pacate nimeni nu vrea sa vada chestia asta. Si nu neaparat doar in afara bucurestiului. Si in ministerul apararii e la fel. Foarte multi nu au mai mult de 2500 de lei si fac treaba a 2 poate 3 oameni pentru ca nu sunt oameni. Iar unii angajati de la primarie veniti pe pile care nu fac aproape nimic iau de la 3000 de lei in sus.
Hai că-mi dau lacrimile....
Mergi la privat tati dacă nu-ți convine. Dar nuuuu, ca la privat chiar se munceste.
@@cosminh3881 Tipica mentalitate de om prost. Felicitari.
Fenomenal de adevarat !
E belea omu !
Cu astfel de "functionari " doresc sa lucrez in sistem , sa imi faca placere sa fiu in fata lui la ghiseu (nu scarba cum am acum !) .
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII
SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI
ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI
Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
Sper să realizați acum că la stat există niște oameni care chiar muncesc, și sa evitați să ii mai băgați pe toți în aceeași oală.
Ba putem generaliza pentru ca cei care sunt eficiente, sunt exceptia, cantitate neglijabila si confírma regula, fapt reflectat de starea penibila a institutiilor publice in totalitatea lor ineficiente. Tu te poti mandri cat vrei tu cu munca pe care o faci si onorabilitatea pe care vrei sa ne convingi ca o ai insa pentru majoritatea romanilor care lucreaza la privar nu su Teri nimic mai mult decat niste paraziti plimbatori de hartii.
@@wilcas100 eu nu lucrez la stat, dar pot să îți confirm ca nu toți doar plimba niște hârtii. Aparent nu prea cunoști varietatea locurilor de muncă de la stat. Și nu era vorba de mândrie, era vorba de faptul că nu le este ușor nici acelor oameni sa muncească cât pentru doi sau chiar trei oameni.
Păcat de mentalitatea asta de ură, pe care o întâlnesc tot mai mult la tineri. Ți-e ușor să vorbești când mami și tati sunt privatizati sau muncesc prin străinătate, dar nu e deloc corect să le porți ură unor oameni fără vină care nu vor decât să își întrețină familiile. Îți este ușor să îi judeci că rămân într -un sistem bolnav, dar tu nu ești în locul lor. Oricum, vorbesc degeaba fiindcă pentru tine un om care lucrează la stat doar plimbă niște hârtii, deci oricum vorbești fără să cunoști.
@@wilcas100 a, apropo, sper că nu crezi că toți lucrătorii la stat din România câștigă 100 de milioane ca nenea din clip.
@@NukaEatsPepeni Cunosc oameni buni care au venit de la stat la privat. Dupa doar 6 luni s-au intors iar la stat, fiindca la privat n-au mai stat...
E LA MINTEA COCOSULUI CUM UN VANZATOR DE CARTELE LA METROU IA 70 DE MIL LEI VECHI SI GRUPA 1 DE MUNCA , BANI PENTRU CONCEDIU ETC MULTE BENEFICII
SI UN MINER IA 25-30 DE MIL LEI VECHI
ESTE MULTA HOTIE LA METROREX SI ANGAJARILE SUNT PE PILE SI SPAGI PENTRU CA FRECI MENTA PE BANI STATULUI
Dl.Radoi de la Metrou are turma de io care il aparara chiar daca a fost prins de DNA
pacat ca e atat de scurt! Ar merita invitat la toate emisiunile importante pentru a fi cat mai vizibil!
E tare simpatica atitudinea asta de sobolan care paraseste corabia cand se scufunda! Dupa 17 ani de traseism prin ministere/autoritati si sute de mii de lei incasati ne trezim ca avem constiinta!
@@VARUsmg Cred ca esti prea prost chiar si pentru internet!
@@VARUsmg Iti recomand sa bei antigel de 3 ori pe zi, inainte de mesele principale!
@@VARUsmg Oricum, vreau sa te felicit! Scrii foarte spurcat pentru cei 12 ani ai tai! Tine-o tot asa ca nu mai e mult pana sa-i ajungi coleg lui Dragnea, idolul tau!
@@MegaAxOn spurcat...pai te iei in a-ti masura .ula cu mine si dupa tot eu am 12 ani..stai in 2 ca in penitenciar nu mai este de mine..vezi ce faci sa nu te duci tu ca mai am tovarasi prin tara!
Ar trebui reportajele astea trimise la tv in strainatate. Sa nu mai vina miliardele
pfailei... sunteți pregătiți de tot jegul din commenturi odată ce o să fie listat ăsta?
mie îmi e milă deja de voi. și de el. dar deh, n-ar fi nici prima nici ultima oară.
oricum, ca de fiecare dată - Recorder number 1.
mulțumim pt tot ce faceți, oameni buni.
Bravo tată! Dintre puțini oameni care vor sa schimbe ceva și chiar dacă e 0,1% măcar a schimbat ceva
Omul la prima vedere vrea sa para cetateanul corect care brusc nu mai vrea 100 de milioane pe luna (desi au fost buni in ultimii 17 ani ) , nu vrea sa mai ia parte la manariile din sistem si brusc i s a facut rusine , dar in realitate este un infractor la costum , prins cu gaina in sac , care a luat haina turnatorului pe el pentru a mai reduce din pedeapsa care i se pregateste pentru cele citate mai jos:
Citez
"Seful Directiei Inspectii din cadrul Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), Tudor Biaciu, a fost retrogradat ca sef serviciu, dupa ce un control al Curtii de Conturi a scos la iveala faptul ca a decontat zeci de litri de benzina, pe care i-a folosit in interes personal.
Tot Biaciu a fost prins ca si-a decontat integral cazarea la hotel de patru stele, chiar daca legislatia prevede ca la peste trei stele institutia achita doar 50% din contravaloare.
Raportul Curtii de Conturi a ajuns si la DNA, unde Tudor Biaciu ar putea fi cercetat pentru "deturnarea de fonduri stranse pentru diverse scopuri caritabile" "
@olivia vales cat de limitat esti sa gandesti asa limitat. Orice e posibil. Aco o sa vedem
asta s-a documentat. restul de mii de litri s-au pierdut in negura actelor :)) stii cum e un control facut de stat? au gasit 2-3 lucruri, suficient pentru raport, nu ii mai intereseaza in amanunt, trec la controlul urmator.
Zeci de litri de benzina... diferenta de cazare... Asta a facut... Infractor... Ma lasi... Ha ha.. O spaga incepe de la cateva mii de euro pe autorizatie.. Si se termina cu un penthause... Pt un bloc mai mare... Pe bune omul spune nu putin... Din 2 in 2 sa nu supere... Nu stim noi de omv de romata... Sunt atatea multinaționale care lucreaza cu statul si primariile si care sug bani pt protectie si contracte... Ect... Am lucrat la o miltinationala unde toti oameni grei... Venisera din sistem... De partid si de siguranta... Sa supravegheze... Asta e doar varful.. Era unul din care e la federatie de forbal... Lua 2 mii euro pt ca era in consiliu... Uite asa...nu mai merge cu terapie... Trebuie amputatie...
@@danfilon3349 . Dupa logica ta Dragnea a intrat la puscarie total nevinovat.
Sau tocmai acuzațiile astea confirmă cele spuse de el. Nu a stat în banca lui, a vorbit mai mult decât trebuia și a venit controlul peste el.
Hai să îți explic cum e cu decontarea cazării: legea prevede o sumă maximă care poate fi decontată si un număr maxim de stele ale hotelului (3 stele in cazul său). Cu alte cuvinte, chiar dacă ar găsi cazare mai ieftină la 4 stele, el tot la 3 stele ar trebui să se cazeze. E posibil ca legea sa se fi schimbat între timp.
Un om care gandeste exact ca mine, mult adevar spune, bravo!
Tudor te rog să nu pleci
Este nevoie de oameni competenți
care sa slugareasca la incompetenti?
Ce te face sa crezi ca face parte din aceasta categorie?
Omul e curat. Mai curat decat colegii, in orice caz. De-asta are si curaj sa vorbeasca. Genul de om caruia ii cumperi ii faci cinste cu o bere , doua din placere si respect.
5 functionari publici au dat dislike :))
17 acum cand citesc comment-urile !!!
@@smrste 27 deja
42
55
64
Dacă e adevărat ce spui, eu propun sa rămâi acolo unde ești și să încerci să mai convingi și pe alții să gândească la fel ca tine. Chiar avem nevoie de așa mentalitate și gândire in sistemul nostru.
Acum asteptam si :Corporatistul X. O marturie sincera despre munca la privat.
Îți spun eu cum e : munca multa, bani putini. Și dacă nu îți convine, ți se spune : poți să pleci, vin 10 in locul tau
@@doreltimpa7955 aici e una din bube....mereu se gaseste cineva care sa accepte conditiile patronilor...e si vina voastra
Super tare. Sunteti cei mai buni! Sa ramaneti sanatosi si la cat mai multe!
Daca il cauti pe google pe el vei vedea ca a facut destule. Dar are dreptate si toti stiam asta.
Adevarat tot ce spuneti, felicitari pentru curaj !
Interesant și trist în același timp, ma gândesc că soluția e spray-ul de gandaci😂🐞🐛
Bravo! Cinste Omule pentru ceea ce ai spus, ești inegalabil!
Respect!
merita mai mult de 10 minute.felicitari.Respect
Genial! GENIAAAL!
Nota 10 pentru acest baiat si pt acest video! Romania ( o gluma).
M-aș uita o oră în continuu la tipul ăsta, nu te plictisește din subiectele pe care le abordează.
Si cam asa stau lucrurile .
Ultima solutiee , O Adevarata Revolutie
Hopaaaa..se deschide iar sezonul la bugerari!!! 😂😂😂
Era amuzant dacă se făceau restructurări în funcție de merit, dar sa știi ca sunt dați afară oamenii care nu au pile și nu fac parte din partide politice, deci nu este nimic amuzant si nici un motiv de bucurie că oamenii rămân fără loc de muncă.
Şi noi vrem să ne facem bine🤣. Respect pentru echipa Recorder. Bravo băieți!