Lecție de șantaj în Guvernul României: cum se eliberează funcții pentru membrii de partid

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 19 кві 2021
  • Recorder a intrat în posesia unor înregistrări care arată cum mai mulți șefi de direcții silvice din întreaga țară au fost schimbați din funcție în urma unei campanii de șantaj coordonate de la vârful Ministerului Mediului.
    Din înregistrări rezultă că omul care a pus în practică această operațiune a fost secretarul de stat Gelu Puiu, care s-a lăudat în fața apropiaților că a schimbat peste 20 de directori din sistemul silvic prin aceeași metodă: amenințându-i cu controale care sigur vor descoperi o neregulă.
    Mai departe, Gelu Puiu îi raporta ministrului Costel Alexe, care se interesa dacă funcțiile din țară au fost eliberate.
    Este o nouă dovadă că politizarea instituțiilor publice continuă și este girată de la cel mai înalt nivel. Dar dincolo de asta, este și o lecție despre cum se transformă oamenii ajunși în funcții de putere. De la tonul vocii, care capătă niște inflexiuni pline de importanță, până la cinismul cu care ajung să schimbe destinele altor oameni.
    ----------------------
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine/​​ sau aici www.patreon.com/recorder
    Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
    site: www.recorder.ro​​
    pagina noastră de Facebook / ​​
    contul de Instagram / recorder.ro

КОМЕНТАРІ • 2,6 тис.

  • @RecorderRomania
    @RecorderRomania  3 роки тому +1279

    Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/35XjUEU. Sau direct prin opțiunea de membership disponibilă în UA-cam: ua-cam.com/channels/hDQ6nYN6XyRU-8IEgbym1g.htmljoin

    • @nothingbetter1034
      @nothingbetter1034 3 роки тому +8

      Fix the comment

    • @nihil_god
      @nihil_god 3 роки тому +69

      Top ! ar trebui sa faceti o echipa mai mare de jurnalisti si sa va lansati o emisiune pe tv sa vada si populatia mai batrana. Bafta!

    • @ph69jbl
      @ph69jbl 3 роки тому +86

      Donatia catre Recorder consider a fi cea mai buna cheltuiala a mea lunara

    • @petrerobert
      @petrerobert 3 роки тому +55

      Tocmai ce am devenit patron. Ma bucur sa particip macar financiar la munca voastra. "Aveti coaie!!!"

    • @Arvatinho
      @Arvatinho 3 роки тому +16

      Nu merge opțiunea de plata cu cardul, va rog remediați.

  • @minatostyle8949
    @minatostyle8949 3 роки тому +2316

    cand aud astia "buna ziua sunt Alex Nedea de la Recorder" le pica cerul in cap :)))))

    • @ardagii
      @ardagii 3 роки тому +25

      cred ca asa ajung sa-l blocheze in trafic si sa-i zica, buna sunt tiganul, bataia asta e cu dedicatie

    • @petrudanmandru9583
      @petrudanmandru9583 3 роки тому +43

      La acest salut, pur si simplu transpira rece toti! Bravo Recorder!

    • @liviuradu1790
      @liviuradu1790 3 роки тому +8

      Pai, de ce?
      Ca au capul gol.
      Incape tot cerul.

    • @taltuvla
      @taltuvla 3 роки тому +19

      Ar fi fost mai bine dacă auzea paralel ”bună ziua, sunt judecătorul cutare, aveți următoarele capete de acuzare..”. Am în vedere că specimene precum acesta utilizează măsuri neordinare de acțiuni. Și se ”asigură” cu mecanisme de apărare de ”rezervă”

    • @jxggxr_dxv
      @jxggxr_dxv 3 роки тому +34

      Mai bine sa auda un "Buna ziua! Ati facut x, y, z fapte si sunteti condamnat la 50 de ani de puscarie cu executare. Puscarie cu munca pentru a va asigura mancarea, nu din banii contribuabililor. Vi se confisca tot, bani, bunuri materiale etc pt a recupera prejudiciile."

  • @Whiteus
    @Whiteus 3 роки тому +1946

    "Buna ziua, sunt Alex Nedea de la Recorder"
    Gelu Puiu: *sweating*

    • @andreis8219
      @andreis8219 3 роки тому +17

      Puiu sa se frece cu Gelu , NU gelu sa frece puiu !!! 😂 nenorocita specie de om ..

    • @Tarcobu
      @Tarcobu 3 роки тому +18

      Nu s-a așteptat să fie "luat pe sus" ! Chiar sunt de neatins acești oameni ? ... Există un primar PNL pe o comună undeva în vestul țării care recurge la asemenea tehnici , în diverse situații , parcă sunt instruiți să facă toți la fel ... Chiar aș avea nevoie de o îndrumare , nu ii domeniul meu , dar m-aș implica !

    • @lupulsinguratic3486
      @lupulsinguratic3486 3 роки тому +4

      @@Tarcobu cred sigur ca faceti referire la fostul primar Marcel vela făceau cred ca este senator a fost ministrul de interne dar nu avea nici o cunoștiință in domeniu era numit politic fiind prieten cu mergelatul de Orban și Răzvan care acum este la UE copii de suflet ai pnl actualul primar Felix Borcean tot un avortoni al PNL rămas în funcție datorita lui vela fac angajări pe banda rulantă doar cei care simpatizează cu pnl sau apropiati nepotismele și pilele eu am o înregistrare audio cu acel doctor mult laudat Sing care spune casi permite sa înjure personalul lui de unde își permite nu stiu si mai sînt și doctorita de secție care este mina dreapta al acestui medic specialist păcat ca încurca medicina cu afacerile fiind mai preocupat cu avansul anumitor femei care au și apărut angajate în spital pe diferite fuctii

    • @georgetrandafirescu8240
      @georgetrandafirescu8240 3 роки тому +3

      hahahaha :))) bun tare!

    • @TraceurRobitza
      @TraceurRobitza 3 роки тому +1

      *heavy breathing*

  • @stefan.2833
    @stefan.2833 3 роки тому +631

    Not all heroes wear capes. Gelu Puiu si-a dat demisia la 3 ore dupa postarea materialului acesta. Aplauze Alex Nedea si echipa Recorder✌🙏

    • @alexalexandru73
      @alexalexandru73 3 роки тому +93

      Degeaba, dacă nu il ia DNA-ul. Si-a dat demisia si o sa fie numit pe altă funcție fără expunere în presă și o sa ia o cârcă de bani in continuare

    • @alinmuresan8374
      @alinmuresan8374 3 роки тому +22

      Vine alt rebut

    • @mazyny
      @mazyny 3 роки тому +19

      Și a dat demisia dar și a făcut treabă pt care a fost pus.

    • @Axel3481
      @Axel3481 3 роки тому +41

      Doar atat ? Mizerabilul ar trebui sa mai poata vedea lumina soarelui doar prin tevile de la calorifer. Trafic de influenta, abuz in serviciu, santaj si lista e mai lunga. E destul sa se poata alege. Cel mai bine i-ar sta insa concursul de infractiuni cu pedeapsa cumulata.

    • @gabyliviu4724
      @gabyliviu4724 3 роки тому +1

      @@alexalexandru73 până nu dispare secția specială care îi calcă pe ăștia de la DNA pe cap nici nu au ce să facă, stau pe burtă cuminți

  • @emanuel12345678901
    @emanuel12345678901 3 роки тому +91

    voi sunteți cam printre ultimii jurnaliști rămași în țara asta. ma bucur enorm când văd un reportaj de la voi.
    felicitări pentru aceste opere de artă.

    • @bluucryss9916
      @bluucryss9916 2 роки тому

      Ma surprinde ca mai sunt jurnalist Onești eu știam că toată presa e a lor

  • @juperrr
    @juperrr 3 роки тому +1415

    Le multumim oamenilor care au fost implicati cu forta in aceste mizerii, pentru curajul de a vorbi public despre ce fac acesti detinatori de putere ca si Costel Alexe, Gelu Puiu, etc., gunoaiele si scursurile societatii, care in fata iti vorbesc frumos si pe la spate desfasoara activitati de genul acesta. Multumim Recorder pentru acest reportaj, nu va opriti niciodata in a arata defectele clasei politice. Impreuna vom pune presiune si vom schimba paradigma clasei politice actuale. Treziti-va romani, din somnul cel de moarte !!!

    • @m.c.607
      @m.c.607 3 роки тому +45

      Vezi să nu se trezească românii..... poate acum de Paști să își umfle stomacurile cu miel și mici și după se culcă la loc

    • @B77SPD
      @B77SPD 3 роки тому +22

      Ce sa schimbi? Mulțumim într-adevăr pentru curajul de a vorbi public, dar cu ce folos, până la urmă? Lui Gabi Musteață i a fost desființat postul și a fost demis, Ovidiu Ianculescu a fost demis și el.Totul e degeaba daca nu se iau măsuri "de mai sus".

    • @Bonedripper
      @Bonedripper 3 роки тому +10

      @@B77SPD Cel mai bine pleci din Tara.

    • @danstoica2824
      @danstoica2824 3 роки тому +10

      Eu nu văd nici un om integru care merita să conducă să cedeze la o "amenințare" deși mi-a părut mai mult avertizare nici măcar șantaj dacă sunt atât de incompetenti.

    • @drs7416
      @drs7416 3 роки тому +3

      @@m.c.607 pai tu ce ai facut concret pana acuma?! Pun pariu ca si tu mananci si bei de paste!

  •  3 роки тому +976

    Hmm.. Alex Nedea? Alex Nedea de la Recorder... Cred ca am o sedinta la care trebuie sa ajung, cyaaaaaa

  • @Imaveryniceguy
    @Imaveryniceguy 3 роки тому +36

    Crima organizata in cea mai pura forma. N am stiut de Recorder pana acum, dar sunteti beton! Subscris.

  • @cosminanichita9861
    @cosminanichita9861 3 роки тому +17

    Felicitări Recorder! Dacă toți jurnaliștii ar fi ca voi, am mai avea o șansa!!!

    • @iulicadumbi2864
      @iulicadumbi2864 3 роки тому

      Nu-i vorba nu mai de jurnalisti, degeaba se fac investigatii daca noi restul imbratisam spaga, barfa si resemnarea.

  • @LeviElekes
    @LeviElekes 3 роки тому +1227

    Ar fi fost interesant să îi puneți înregistrarea când a cerut înregistrarea. 😃
    Mulțumim mult pentru reportaj!

    • @Astristul
      @Astristul 3 роки тому +53

      I-ar fi spart telefonul pe loc, sau, ar fi spus că e un trucaj. 🙂

    • @The1ace1
      @The1ace1 3 роки тому +2

      nu stiu daca are voie

    • @CristiJe
      @CristiJe 3 роки тому +8

      @@The1ace1 Nu are voie sa.i prezinte o inregistrare...dar,are voie sa o faca publica?!.

    • @The1ace1
      @The1ace1 3 роки тому +1

      @@CristiJe si asta-i corect, crezi ca nu le-a avut in telefon in momentul filmarii?

    • @taramulminunilor
      @taramulminunilor 3 роки тому +4

      @@vassille7784 ai dovezi? Mulți mai zic că sunt plătiți de PSD și nu știu ce. Dar nimeni nu aduce niște argumente valide susținute de dovezi clare.

  • @dorupopa
    @dorupopa 3 роки тому +821

    Top cuvinte pe care nu vrei sa le auzi:
    "Esti concediat."
    "Te-ai ingrasat."
    "Alex Nedea sunt, de la Recorder"

    • @snrnsjd
      @snrnsjd 3 роки тому +6

      😂👌👍

    • @kismangeee
      @kismangeee 3 роки тому +6

      La asta am ras in hohote 🤣

    • @LilianIS11
      @LilianIS11 2 роки тому +1

      Bună asta !😂😂😂😂

    • @AAlban777
      @AAlban777 Рік тому +3

      Puctul 3 e cel mai grav 🤣

  • @catalinbelteu9122
    @catalinbelteu9122 3 роки тому +28

    Ca persoană care am făcut parte din PNL îmi este scârbă de ce a ajuns acest partid și unde au dus țara toate partidele românești în ultimii 30 ani sunt plecat din țară de 5 ani și nu cred că mă voi mai întoarce vreodată dar mulțumesc Recorder pentru muncă voastră respect.

    • @florentinaangheliu4107
      @florentinaangheliu4107 2 роки тому +1

      @ Catalin Belteu...Ce face azi PNLul si USRul ,aliatul pnlistilor...nu a facut nici un partid atata rau, poporului roman.Psdul de care va tot legati voi...ca a facut si a dres...a fost si este copil mic si nepatat fata de golanii ,de derbedeii astia ,votati de tradatorii de romani din tara si diaspora.Mai mult rau nici ca acum, nici ca se putea!Mie imi este scarba de toti si pnlisti si usristi si de Johannis si de Orban si Catu de toti acesti dusmani ai romanilor@

    • @catalinbelteu9122
      @catalinbelteu9122 2 роки тому +7

      @@florentinaangheliu4107 Ma faci sa râd stimata pesedista hai sa nu intram in polemici politice că nu am chef, după 89 nu a fost PNL la putere când sa distrus totul în țară fabrici și uzine, PSD a fost 16 ani la guvernare după 89. După cum am zis mai bine încheie subiectul așa cum ziceți dumneavoastră un trădător de țară că mine care a votat cu ei, care a făcut armata crezând că încă se poate face ceva sunt de vina și unii și alți nu încercați să faceți din mesajul meu ceva fost antipnl că nu va merge viitorul următoarei generații depinde de toți.

    • @dumitrugal5125
      @dumitrugal5125 Рік тому

      E feștit ,sunt urmașii PCR-eului în cămeși galbene.

    • @omi685
      @omi685 Рік тому

      O țară democratică nu se construiește peste noapte, mai ales după 45 de ani de comunism!
      Schimbarea în bine durează pentru că lașii fug mâncând pământul în străinătate, iar ceilalți trăiesc într-o ignoranță completă.
      Și tu faci parte din problemă, ai preferat să fugi în loc să lupți. Iar lupta nu este ușoară.

    • @danpricop6670
      @danpricop6670 5 місяців тому

      dar de care partid nu ti'e scarbă?poate il votăm,hai,zi'ne si nouă macar unul.
      ...ti'o fi greu.

  • @AnalogicMindOfficial
    @AnalogicMindOfficial 3 роки тому +72

    În sfârșit ne mișcăm spre a dezbina acest cancer. Medici chirurgi: Echipa Recorder

    • @claudiaionescu1661
      @claudiaionescu1661 3 роки тому

      Peștele.... știți zicala. Durerea mare este că nu se curăță, nu are cine. 🤑🤑🤑

    • @calinflorintodut9774
      @calinflorintodut9774 2 роки тому +1

      N-ai cum schimba ceva daca nu te misti din fata calculatorului sa mergi sa faci un miting un protesc ceva. Cancerul e in tot corpul si tu doar il semnalizezi ? Asa vrei sa rezolvi ceva ?

    • @AnalogicMindOfficial
      @AnalogicMindOfficial 2 роки тому

      @@calinflorintodut9774 caută numele profilului meu să vezi că totuși am facut ceva... nu mă ascund in spatele unui calculator. 😔 M-am expus. Dar nimănui nu-i pasă

    • @calinflorintodut9774
      @calinflorintodut9774 2 роки тому +2

      @@AnalogicMindOfficial o sa ma uit dar vorbeam in general de roman ca nu face nimic decat comenteaza

    • @ionellacatusu3576
      @ionellacatusu3576 2 роки тому

      @@calinflorintodut9774 Bravo, ai spus un mare Adevar!

  • @dignitas1980
    @dignitas1980 3 роки тому +454

    "aduceti inregistrare, aduceti dovezi".... c-avem noi grija sa le ratacim. Pramatiile astea merita pusi in streang, public!

    • @roberttrisca8210
      @roberttrisca8210 3 роки тому +10

      si yo ma gandeam lafel, chiar i as dorii pe astia omorati.

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 3 роки тому +7

      ESTI PREA GENEROS GEORGE ! LA CAT SUNT DE GRASI,FIERTI IN ULEI,SA FIE CROCANTI !

    • @simonacasiana7179
      @simonacasiana7179 3 роки тому

      @@stefan-kl8iy :))

  • @Ai0n
    @Ai0n 3 роки тому +760

    Cand citea de pe prompter zici ca atunci a invatat sa citeasca

    • @ioanastavar
      @ioanastavar 3 роки тому +32

      Plot twist: chiar atunci a invatat :))

    • @raduvlase
      @raduvlase 3 роки тому +48

      Nici nu cred ca era prompter, ca n-ar sti cum sa-l foloseasca. Cred ca era un agarici care tinea niste cartoane scrise cu litere de tipar...

    • @radudebu
      @radudebu 3 роки тому +6

      Asta mi-a atras si mie atentia din prima....

    • @andreis8219
      @andreis8219 3 роки тому +9

      Stie sa vorbeasca doar șmecherește .. așa pe creierul lui si fara haită e blegu pulii ..

    • @publicnmy666
      @publicnmy666 3 роки тому +1

      e zici... si fiemea la 7 ani citeste ma bine

  • @dumitrualexandru2588
    @dumitrualexandru2588 3 роки тому +11

    Nea Gelu’, si a dat demisia imediat dupa ce a fost publicata aceasta ancheta. Bravo Recorder! La mai multi 🤗

  • @cristinamelcea7509
    @cristinamelcea7509 3 роки тому +2

    Sunteti exceptionali!!Ma bucur nespus ca am decis sa va sustin din putinul meu!

  • @LiGHTProductions
    @LiGHTProductions 3 роки тому +366

    "Bună ziua, sunt Alex Nedea de la Recorder" sau cum i se mai spune, din popor, infarct. 😬

  • @alexbvv
    @alexbvv 3 роки тому +107

    Potential de documentar pe netflix cu toate reportajele voastre, respect.

  • @tablamihai
    @tablamihai 3 роки тому +2

    Felicitari Recorder !!! Sunteti un fel de Robin Hood !
    Urmaresc cu drag ceea ce faceti si va sustin !

  • @MPX230
    @MPX230 28 днів тому +1

    Bravo RECORDER, sunteti foarte informati, i-ati depistat pe MINCINOSI PREFACUTI care au ajuns sa conduca institutii

  • @properfuct
    @properfuct 3 роки тому +86

    O mica sugestie pe partea de grafica: in cazul unei conversatii sa evidentiati care dintre interlocutori vorbeste. Acum au un border alb in jurul pozei lor; poate borderul sa se faca rosu, sau poate sa se mareasca un pic, ca niste pulsatii, cand vorbeste.

  • @musicmanic8586
    @musicmanic8586 3 роки тому +480

    Share share share dati cat mai mult share sa facem munca asta minunata cat mai vizibila ❤️

    • @andprilia
      @andprilia 3 роки тому +19

      poti da tu share cat vrei , ca raman niste anchete de teren si atat . NU mai votati pnl psd Aur

    • @luciangheorghe4010
      @luciangheorghe4010 3 роки тому +2

      Sunt atâția oameni mari, cu influenta pana și in online și nu e în stare unul sa zica doar uitați-vă la videoclipurile respective

    • @EternityWowStaff
      @EternityWowStaff 3 роки тому +4

      poti sa dai share cat vrei, nu o sa il intreaca pe Tzanca Uraganu

    • @transilvania5811
      @transilvania5811 3 роки тому

      @@EternityWowStaff din păcate

    • @gabrielciuca3972
      @gabrielciuca3972 3 роки тому +3

      @@andprilia , de acord , dar întreb și eu , u.s.r sau plus sunt buni ?

  • @ursu16codrutza
    @ursu16codrutza 3 роки тому +8

    E genial Recorder si Alex e pur si simplu admirabil

  • @magdaerikakotieschowetz9486
    @magdaerikakotieschowetz9486 3 роки тому +3

    Bravo ! Felicitäri pentru munca Dumneavoasträ ALEX NEDEA !

  • @parallax9882
    @parallax9882 3 роки тому +417

    Iti îngheață sângele în vene cand auzi Alex Nedea:))

    • @radunuta5915
      @radunuta5915 3 роки тому +15

      Daca esti mafiot din asta, clar

  • @Filip-zg3bu
    @Filip-zg3bu 3 роки тому +276

    Țin să vă anunț că secretarul cu pricina a fost demis....deci putem spune că a fost un reportaj de impact major asupra politicului...Felicitări Recorder

    • @mariusdan6147
      @mariusdan6147 3 роки тому +41

      Sa speram ca si raspunde penal, altfel peste 2 luni e pe alta functie buna. Oricum, e plina scena politica de oameni ca el, e foarte greu. Cine vine in locul lui, iar ii este dator cuiva...si tot asa continuam. Nu stiu cand o sa scapam.

    • @vasileflorintepei2348
      @vasileflorintepei2348 3 роки тому +19

      Ar fi bine de stiut pe ce post lau pus pe gunoiul āsta.
      Doar nu crezi cā acuma este somer.

    • @ferdinand8994
      @ferdinand8994 3 роки тому +11

      După ce și-a făcut treabă poate fi demis, a fost doar un pion PNL și mai sunt sute ca el.

    • @olfrm.
      @olfrm. 3 роки тому +6

      *toate astea s-au facut cu stirea celor de sus asa ca nu s-a schimbat nimic si nici nu o sa se schimbe vreo data*

    • @rageagaintstheNWO
      @rageagaintstheNWO 3 роки тому

      @@vasileflorintepei2348 Niciodata nu va scapam.

  • @elcoiote007
    @elcoiote007 3 роки тому +9

    Gelu Puiu mai e in libertate ….? 😳Asta e justiția in România ???Bravo Recorder 👏👏👏

  • @loreley5126
    @loreley5126 3 роки тому +3

    Faptul ca asta e locu 11 în trending imi da speranță. Felicitări recorder !

  • @lucmateo4543
    @lucmateo4543 3 роки тому +88

    Dragă domnule jurnalist , va rog din tot sufletul, când ii mai găsiți pe dragii noștri politicieni față-n față, nu le citiți ce au zis , APĂSAȚI PLAY PE INREGISTRARE să se audă nemernicii de ei sa vedem ce meclă o să schițeze... Respect pentru aceste materiale !

  • @adriancernat4372
    @adriancernat4372 3 роки тому +390

    Presimt ca si asta o sa sparga topurile de audienta. Bravo Recorder.

    • @BociortAdrianIoan
      @BociortAdrianIoan 3 роки тому +7

      Poate sparge, ca prostia nu o sparge.

    • @voikuvoics
      @voikuvoics 3 роки тому +3

      degeaba ca tot orbi ramanem

    • @WeezeL.
      @WeezeL. 3 роки тому

      Spargerea topurilor.....esti exact pesoana care vrea Circ si Paine de te-ai spart in topuri 31 de ani cat ai fost furat . DNA si DIICOT-ul ce sa mai zic ... vrem o tara ca-n afara ( buna gluma).

    • @HertzMihai
      @HertzMihai 3 роки тому +1

      Share sa ajunga pe 1 in trending

  • @AnaAna-zs3lt
    @AnaAna-zs3lt Місяць тому

    Un reportaj de groază, mulțumesc Recorder.

  • @AlexandruBadin
    @AlexandruBadin 3 роки тому +1

    Pana in prezent nu am decat cuvinte la adresa voastra. Sper sa ramaneti drepti si corecti mereu. Felicitari pentru tot !!!

  • @paulpop19
    @paulpop19 3 роки тому +203

    Imi pare rău că nu eram la curent cu situația domnului Bogdan Pop. Am fost la plantat de molizi cu dansul acum o luna și ne-a fost prezentat doar ca si un inginer Direcției Silvice Sălaj. M-ar fi bucurat sa îl întreb personal despre situația asta. Mulțumesc Recorder pentru încă un material de calitate 👏👏

    • @anonymusanonymu4588
      @anonymusanonymu4588 3 роки тому +8

      Sa ne bucuram de padurile din Salaj cat mai putem. O sa rada la sol tot ce o sa prinda handicapatii astea.

    • @robertr2142
      @robertr2142 Рік тому +2

      Trist este faptul ca Mihis Viorel este in continuare directorul executiv al Direcţiei Silvice Sălaj, in locul domnului Bogdan Pop care isi castigase functia prin munca. Se pare ca "problema de la Sălaj" a fost bine rezolvata de catre Gelu Puiu.

  • @sergiuupop
    @sergiuupop 3 роки тому +172

    Pentru toti cei care vreti sa dai share pe facebook, ca sa vada cat mai multa lume la ora 19-20 e cel mai bine. Eu unul categoric dau.

  • @Dadniel1st
    @Dadniel1st 3 роки тому +1

    Bravo pentru munca voastră.

  • @sorinbejan6419
    @sorinbejan6419 3 роки тому +2

    Cel mai mult ma distrează fanii aur și psd care distribuie mândrii reportajul, sa arate domnule la lume ce nenorociți sunt ăștia de la putere :)))
    Dacă aveți și voi prieteni de genul asta, recomandați-le tot repertoriul Recorder.
    Faceți o treaba extraordinara. Succes in continuare!

  • @marshal8790
    @marshal8790 3 роки тому +405

    Everybody's a gangsta until they hear "Buna ziua, sunt Alex Nedea de la Recorder".

    • @grav3ns3n
      @grav3ns3n 3 роки тому +3

      HAHAHAHAHA

    • @liviupreda3531
      @liviupreda3531 3 роки тому

      Mama,m ati spart cu prostia asta!terminati ma terminatilor!

  • @LiquidSens3
    @LiquidSens3 3 роки тому +457

    Sugestie, sa puneti numele interlocutorului in subtitrare pentru ca nu-i recunoastem dupa voce.

  • @artistu34
    @artistu34 3 роки тому +1

    Brava Nedea, brava Recorder! La mai mare caci sunt multi!

  • @cezarbarbu
    @cezarbarbu 3 роки тому +4

    Domnule Nedea, vă rugăm veniți și la UMF Iași. Vă vor fi recunoscători studenții!

  • @TheMarius91
    @TheMarius91 3 роки тому +292

    Aceeasi Marie, alta palarie !
    Si ne miram de ce pleaca valoriile din tara !
    Cand, majoritatea functiilor de conducere sunt ocupate de oameni care nu au nici o expertiza in domeniu.
    Trist. Se intampla fix pe dos decat ne descrie prim ministrul Citu !
    Probabil explicatia presedintelui, prim ministrului, lui Ludovic Orban, Rares Bogdan etc., va fi ca se investigheaza si ca de obicei nu se intampla nimic :(
    Felicitari RECORDER !!
    Toti ne dorim o schimbare !

    • @BociortAdrianIoan
      @BociortAdrianIoan 3 роки тому +5

      Cutu Relaxare, dat afara specialist virusolog, si a angajat pe fata lu vela, o nula de nota 2. O dancila. Si a pus/o in o functie pt aprobarile legate de viitoare ciordeli.
      Grup organizat, mafia.

    • @BociortAdrianIoan
      @BociortAdrianIoan 3 роки тому +6

      Io nu prea va inteleg la ce asteptati, dupa 30 de psd si pnl, sa fie altfel cu pnl si psd?
      Asa tembeli sunteti?

    • @paneas8879
      @paneas8879 3 роки тому +17

      Daca va doreati schimbare mergeati la vot! Si votati USRPlus. A fost o prezenta dezamagitoare. Vorbesc la modul general, romanii nu vor schimbare! Se complac in coruptie pentru ca si ei sunt niste hoti mai mici si mai prosti care fura cate un surub sau un sac de ciment de la locul de munca.
      PS: Daca dumneavoastra ati fost la vot, felicitari! E un mesaj general.

    • @BociortAdrianIoan
      @BociortAdrianIoan 3 роки тому +6

      @@paneas8879 suntem locu 1 la migratie, si nu se vrea vot online. Nu vrea pnl psd udmr si probabil cur.
      30% participare la vot. Bujetarii pensionarii si asistatii, firmele de partid, amante, familii... Rezultat logic 40% psd, 30% pnl... Si nelipsitu udmr.

    • @MsDiamandi
      @MsDiamandi 3 роки тому +5

      @@paneas8879 avem usr la guvernare acum,ne am convins si de ăștia....

  • @brutus1789
    @brutus1789 3 роки тому +70

    Va mulțumesc. Chiar ieri am donat pentru voi. Spor în tot ceea ce faceți. Printre putinii jurnaliști independenți.

  • @imdavid2533
    @imdavid2533 2 роки тому +1

    Bai câte calitate cât de frumos și bine detaliat totul ❤️❤️❤️ o plăcere sa te uiți

  • @paparudaruda656
    @paparudaruda656 3 роки тому +1

    E o mafie politica atat de profunda incat ne trebuie inca vreo 5 echipe Recorder ca sa scoata la lumina toate subiectele.
    Bravo personalor care au avut curajul sa iasa in fata si sa vorbeasca! Intr-adevar curajosi, care nu raspund pozitiv la amenintari si santaj.

  • @kostelbordel3475
    @kostelbordel3475 3 роки тому +64

    Reportaj de top ca la voi rar mai vezi!!!!

  • @eduard.mihai82
    @eduard.mihai82 3 роки тому +75

    Asa trebuie! Domnilor, daca v-au amenintat si v-au luat functiile, mergeti direct la Recorder. Ochi pentru ochi. PENTRU CE SA VA MAI FIE FRICA DACA DEJA V-AU DAT AFARA?? CORUPTIA SE DIZOLVA CU DOVEZI. LUATI ATITUDINE!

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 3 роки тому +1

      LE E FRICA C-O SA-I DEA INAUNTRU ! CE CREZI, AU FOST SFINTISORI ?

  • @ada841
    @ada841 Рік тому +1

    Vă mulțumim pentru aceste reportaje Recorder .
    Succes și mult curaj .

  • @mihaivale7170
    @mihaivale7170 3 роки тому +1

    Felicitari pentru investigatie si pentru video! O treaba foarte grea si foarte utila.
    O solutie ar fi sa ii "hartuim" si noi pe porcii astia care lucreaza la stat si distrug vietile altora: Cand ii vedem pe strada sa ii luam la intrebari, sa le atragem atentia ca nu fac bine, sa ne ridicam de la masa si sa plecam cand se aseaza ei, sa ii ignoram cand au nevoie de ajutor, etc.. trebuie ca societatea sa ii mustreze cumva pt ceea ce fac, iar societatea e compusa din apropiatii lui (colegi, prieteni, rude, familie). E nevoie de ceva mai multa implicare si atentie, dar si de tupeu (ce-o sa iti faca unchiu-tau (sau sora-ta etc) pt ca il injuri si ii spui ca nu face bine dupa ce l-ai auzit ca se lauda cu o porcarie?). Porcii astia au ajuns sa faca porcarii pentru ca noi restul am fost indiferenti iar cei afectati de ei au fost lasati singuri de noi sau nu au cerut ajutor (de multe ori terminati psihic, nu mai au puterea sa ceara).

  • @catalin5851
    @catalin5851 3 роки тому +111

    Material infinit la câta corupție este in țara. Bravo Recorder!🔝

  • @serghei505
    @serghei505 3 роки тому +141

    Trebe pus un pic la iohanis si Citzu pe facebook, ca sigur nu s-au "informat" sau nu l-i s-a comunicat.

    • @Havok0159
      @Havok0159 3 роки тому +20

      Citu e foarte bine informat, asa de bine informat incat si el aplica aceasi tactica cu corpul de control.

    • @raeleflambeur3276
      @raeleflambeur3276 3 роки тому +3

      Da sigur ... tu ai vazut ce ai scris, daca ar fi sa se faca panarama pe tema asta ar fi doar de ochii publicului.

    • @plique568
      @plique568 3 роки тому +5

      Se intoarce imediat Klaus din concediu si a zis ca va privi cu atentie si ingrijorare si aceasta speta dupa ce se va informa.

    • @plique568
      @plique568 3 роки тому +2

      e un caz izolat oricum nicidecum coruptie generalizata pnl/psd in toate institutiile

    • @andrei-cosmin.popa85
      @andrei-cosmin.popa85 3 роки тому

      Întrebarea cea mai mportantă este dacă dl Cîțu își vopsește părul

  • @MoGabbRomania
    @MoGabbRomania 3 роки тому +1

    o munca exceptional de bine facuta , aveti grija de voi baieti

  • @relusrmf1
    @relusrmf1 3 роки тому +2

    Respect Recorder și mai ales whistleblow-urilor!

  • @schimbaremasiva6221
    @schimbaremasiva6221 3 роки тому +45

    Încă un reportaj gigant! Din partea echipei de la recorder, respectul nostru îl aveți deja ... continuați tot asa 😎

  • @AlexandruTimus
    @AlexandruTimus 3 роки тому +49

    Felicitări. Reportajul a avut efect. Ati făcut să scăpăm de un "șef"

    • @ionutninu9370
      @ionutninu9370 3 роки тому +3

      Sunteti sigur ca ati scapat? Oare SRI'ul si politia lucreaza cu noi sau cu ei?

    • @nelu7591
      @nelu7591 2 роки тому

      Dragnea a fost condamnat 3 ani si jumatate pentru mult mai putin...

  • @polsmog
    @polsmog Рік тому

    se pare ca , din cauza asta oameni competenti si onesti , buni conducatori si profesionisti nu mai vor sa auda de posturi de la stat , pt ca stiu ce ii asteapta , si nu se regasesc acolo , ........... trist ........ bravo Recorder ........ continuati tot asa ;) ;) ;)

  • @aladinaladin4037
    @aladinaladin4037 3 роки тому +1

    Felicitări Recorder pentru ceea ce faceți!Jos pălăria in fața echipei voastre.

  • @stefanlaurentiu224
    @stefanlaurentiu224 3 роки тому +7

    cand am intrat pe video erau 5000 de vizulizari. Am dat refresh si acum sunt 14.000 . Bravo Recorder. Jos cu ei

  • @nicolaebuciuman2153
    @nicolaebuciuman2153 3 роки тому

    Mulțumim pentru reportaj.

  • @petrugeorgebaiku9878
    @petrugeorgebaiku9878 3 роки тому +2

    Respect recorder! De aceea donez

  • @robert31drg
    @robert31drg 3 роки тому +21

    Bravo Alex !!!
    Inca o lovitură notabilă pentru a elimina odata aceasta caracatiță care ne lasa fara pădurile noastre, ale copiilor nostri, ale nepoților....

  • @stancucatalin8223
    @stancucatalin8223 3 роки тому +67

    Au ieșit reporterii pe teren, presimt deja ceva bun. Succes recorder!

  • @TheSkorpyo4you
    @TheSkorpyo4you 3 роки тому +1

    Respect si succes in tot ceea ce faceti !

  • @danocomanici8296
    @danocomanici8296 3 роки тому +1

    Felicitări încă odată Echipa Recorder !! 💪

  • @liviubla
    @liviubla 3 роки тому +170

    Meamaaaa întâi la ape, apoi la păduri, cine știe pe unde se mai practica asta dar nu s-a aflat încă. Auzi "să-l înscăuneze". Ăștia ar trebui judecați pentru trădare

    • @LiGHTProductions
      @LiGHTProductions 3 роки тому +20

      ,,Înscăuneze" parcă rupt din Game of Thrones...

    • @andreis8219
      @andreis8219 3 роки тому +17

      Descălecatul din Sălaj 🙄

    • @alinam5092
      @alinam5092 3 роки тому +30

      Raspunsul este...peste tot. Peste tot se procedeaza exact ca in acest caz. Oricine cunoaste pe cineva angajat intr-o institutie publica poate confirma asta (de la o simpla gradinita/scoala, caci si acolo sunt nereguli mari, pana la primarii si ministere), peste tot predomina pilele lor, iar oamenii competenti sunt dati la o parte. Astept cu curiozitate momentul in care nu o sa mai ramana nici macar un angajat competent in aceste institutii, sa vedem cine o sa mai munceasca, caci momentan mai au 1-2 "prosti" care sa tina in spate toate pilele lor semi-analfabete.

    • @mgm6076
      @mgm6076 3 роки тому +6

      pai cred ca si la justitie ar fi cate ceva de cules...

    • @BibiBubuish
      @BibiBubuish 3 роки тому +5

      se practica peste tot, evident

  • @florinmoldavan3968
    @florinmoldavan3968 3 роки тому +48

    Incredibil! Acum știu de ce merg trenurile cu buștean non stop noaptea către extern. Incredibil, cine conduce țara asta!

  • @unaalta8376
    @unaalta8376 Рік тому

    Acum putem sa ne dam seama cu totii, ce fel de natura umana trebuie sa detina un "factor de decizie" din structurile statului, ca sa poata faca fata acestor confruntari ( cu media, justitie ..etc...corect depinde si de justitie si de fractiunile media) ... cu atata nonsalanta; imi vine greu sa cred ca o persoana cu educatie, cultura si competenta atat personala cat si profesionala, ar putea juca acest rol al nevinovatului atat de detasat. Ce om de bine s-ar pune voluntar, in astfel de situatie? Toate reportajele record scot la iveala ceasta trasatura umana... soriciul pe post de obraz, in grosimi infinite. Felicitari pt munca voastra Recorder!

  • @Srkiboy
    @Srkiboy 3 роки тому +1

    Sunteți cei mai buni! Felicitări pentru acest material!

  • @lucmateo4543
    @lucmateo4543 3 роки тому +540

    HAIDEȚI SĂ-I FACEM LUI IOHANNIS DIN NOU CUNOSCUTE CAZURILE DE GENUL, CA EL SĂRACUL " NU ȘTIE " ..
    SHARE SA AJUNGĂ SUS !

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 3 роки тому +31

      PAI JOIANIS E SEFUL MAFIEI ! AI INEBUNIT ?

    • @Fury-vc4cj
      @Fury-vc4cj 3 роки тому +13

      E la ski încă ! Nu vezi că nu își mai face apariția de când a executat PSD-ul? Acuma e fericit ! El și-a făcut treaba !

    • @sultan_life76
      @sultan_life76 3 роки тому +8

      O sa primim vesnicul si deja consacratul :GHINION!

    • @manolacheandrei2589
      @manolacheandrei2589 3 роки тому +7

      omul are SRI in subordine, asta stie tot! primeste informari zilnic

    • @3.14name
      @3.14name 3 роки тому +5

      Si ce poate sa facă ? :) el doar aproba legi

  • @TrdRz
    @TrdRz 3 роки тому +111

    Atât de mult tupeu, știe clar despre ce discuții este vorba . A făcut pe el de frică când a auzit cuvântul “Recorder”. O dădea la întors dar adevărul e dur și mereu iese la iveala!
    Îmi e Rușine mie cu astfel de oameni în funcțiile de conducere.

    • @unsingurBogdan
      @unsingurBogdan 3 роки тому +11

      Este una dintre calitățile pe care trebuie să le ai ca să ajungi la nivelul ăla. Tupeu cât cuprinde. Te prind ăia cu cuțitul în victimă dar tu minți pe nerăsuflate că de fapt este al altuia și tu doreai doar să-l scoți. Mințit, tupeu, cinism... face parte din manualul unuia ca Gelu Puiu. Lipsă totală de empatie cu orice și oricine.

  • @ionutleuca1587
    @ionutleuca1587 3 роки тому +3

    Acesta este motivul pentru care Romania nu mai este casa mea , numai hoti . La fiecare alegeri parlamentare/prezidentiale trebuie sa votam raul cel mai mic pentru ca politicienii sunt aceesi numai ca schimba partidul . Felicitari Recorder pentru efortul depus .

  • @ancamanu2246
    @ancamanu2246 3 роки тому +1

    Felicitari si mult succes in viitor! De materiale nu cred ca veti duce lipsa!

  • @RaulODB
    @RaulODB 3 роки тому +119

    Cu câtă nerușinare pot minții animalele ăstea. Felicitări Recorder și celor care au participat!

    • @camelia1501
      @camelia1501 3 роки тому +5

      Animale ? ce vina au bietele fiinte sa le compari cu niste nenorociti ordinari ? Spune.le cum doresti DAR nu animale te rog frumos . Multumesc

    • @yuriewatanabe2792
      @yuriewatanabe2792 3 роки тому +1

      Multe animale sint fiinte minunate, putin oameni indeplinesc conditiile de a fii considerate animale!

  • @Lil_Idiocracy
    @Lil_Idiocracy 3 роки тому +47

    Sunt aici să anunț veștile bune: Gelu Puiu și-a dat demisia.
    Să sperăm că sărăcește, nu că ajunge pe un post și mai bine plătit.
    Chapeau, Recorder! ❤

    • @albu98
      @albu98 3 роки тому +12

      Usurel.... Hai sa vedem ancheta penala. Hai sa vedem cu cine a colaborat si cat de mare e mafia din PNL pe zona asta. Abia apoi vestile vor fi bune.

    • @constantinpavaloiu1144
      @constantinpavaloiu1144 3 роки тому +7

      VEZI SA NU. A FACUT UN PAS IN SPATE SI DUPA CATEVA ZILE "CAND SE MAI LINISTESC APELE" TE MIRI PE CE POST IL PLANTEAZA.

    • @teo8966
      @teo8966 2 роки тому +1

      Nu cred că a renunțat la postul lui călduț. După cum minte....

  • @victormoto8121
    @victormoto8121 3 роки тому

    Doamne ajuta , ca cineva trage ca voi încă spera in țara asta !! Sincer am crezut ca îs Numa eu!! Bravoooo, continuați indiferent cât de greu va fi, dacă pot ajuta cu ceva oricând , orice ...

  • @pandelachegeorge4911
    @pandelachegeorge4911 3 роки тому +3

    Legile-s pentru noi,oamenii de rand!

  • @toni-rafa118
    @toni-rafa118 3 роки тому +63

    A trebuit sa vina Recorder ca sa ne dam cu adevarat seama de fata partidelor din Romania !

    • @iulyjock
      @iulyjock 3 роки тому +1

      poate data viitoare învățam să votam principii, nu partide

    • @justmeurban3973
      @justmeurban3973 3 роки тому +2

      Lasa ca noi știam dar nu erau dovezi,multumim recorder buna ziua DNA unde esti

  • @cata9938
    @cata9938 3 роки тому +81

    Nu am incredere niciodata in burtosi imbracati la costum.

    • @camelia1501
      @camelia1501 3 роки тому +4

      iliescu este slab si la costum.....

    • @hahahaaha7208
      @hahahaaha7208 3 роки тому

      Pacat ca 80% din barbatii din Romania sunt mici si burtosi...

    • @DarkAlan2
      @DarkAlan2 2 роки тому

      @@hahahaaha7208 Pacat ca 80% din femeile din Romania sunt grase, paroase, si cu sanii mici

  • @laurentiusararu8579
    @laurentiusararu8579 3 роки тому +6

    apreciez curajul vostru Recorder, cu atatea dovezi nu le face nimeni nimic ,atat de puternica este Mafia

  • @catalinamariutei883
    @catalinamariutei883 3 роки тому +1

    Ba ce mandru sunt de voi ca sunteti asa de tari! Ma faceti sa fiu mandru si ma motivati sa ma intorc acasa! ( Sunt plecat in strainatate din cauza acestor indivizi)

  • @istratealexandru5865
    @istratealexandru5865 3 роки тому +11

    Felicitari ptr curaj celor ce apar in filmulete Recorder 👏👏👏 Avem nevoie de cat mai multi ptr a scapa de mizeriile astea .....

  • @cristiancodrescu4532
    @cristiancodrescu4532 3 роки тому +52

    Chiar nu contează culoarea politică, toți vor să își pună prietenii și apropiații în funcții cat mai bune...trist rau daca nu se întâmplă ceva cu cazurile astea, pe parte penală...

  • @bogdandumitru4793
    @bogdandumitru4793 3 роки тому +1

    Felicitări ..respect ..jos..pălăria

  • @danydan1889
    @danydan1889 3 роки тому +1

    respect respect respect si jos palaria pentru Alex Nedea....

  • @justilie2386
    @justilie2386 3 роки тому +18

    Fain ca se vedea din vocea lui ca ii este frica ca s au aflat așa informații.

  • @paulmihaitimis7792
    @paulmihaitimis7792 3 роки тому +218

    "Pleacă-ai noştri, vin-ai noştri, noi rămânem tot ca proştii - “

    • @danstoica2824
      @danstoica2824 3 роки тому +2

      Asta ii într-adevăr buna👍 🤔 Cam așa se-ntampla.

    • @transilvania5811
      @transilvania5811 3 роки тому +2

      👍👍👍cam așa

    • @samdanmas
      @samdanmas 3 роки тому +4

      Daca vrem sa fim prosti, aia e

    • @petricabaraiac2879
      @petricabaraiac2879 3 роки тому +3

      Unica solutie este sa ne privatizam cat mai mult si sa platim cat mai puti ne taxe la stat!

    • @paulmihaitimis7792
      @paulmihaitimis7792 3 роки тому +5

      @@samdanmas din păcate degeaba vrem eu și tu dacă majoritatea mai bine sta la bere decât să meargă la vot sau își vând votul tot pe o bere 😔

  • @ioanatatarusanu9146
    @ioanatatarusanu9146 3 роки тому +1

    Tristul adevar din țara noastră.
    Și ne miram de ce tinerii absolvenți pleacă in alte tari. Facem facultate, masterat ca sa ajungem sa ne luptam cu așa ceva pe posturi. Trist...

  • @EduardUta
    @EduardUta 3 роки тому +4

    De fiecare data cand vad asa ceva am un gol in stomac, ce mizerii, jeguri de oameni!! Felicitari Recorder, inca o data, mingea e la fileu pentru adormitii din justitie&politie.

  • @dianaioana5584
    @dianaioana5584 3 роки тому +78

    Oare cât va mai continua așa în toate domeniile? Niste nemernici in frunte 😠

    • @bldbld1910
      @bldbld1910 3 роки тому +7

      pe. veci in romanica

    • @EternityWowStaff
      @EternityWowStaff 3 роки тому +9

      cat timp prostii voteaza aur pnl si psd

    • @valeriavale2484
      @valeriavale2484 3 роки тому +1

      @@EternityWowStaff ai uitat de usrplus si udmr.

    • @Pistols4
      @Pistols4 3 роки тому +1

      Minim inca 100 ani, sau 2-3 generatii, pana nu se schimba mentalitatea si educatia, tot asa va fi... pe furat, pe pile, pe santaj , etc

  • @atimeg9216
    @atimeg9216 3 роки тому +23

    Recorder 👏👏 Ar fi bine și pentru un filmulet despre istoria CFR de după 1990...

  • @mirceabodea1658
    @mirceabodea1658 3 роки тому

    Sunteti cei mai buni. Felicitari Alex prntru ceea ce faci. Te asteptam si pe la Comunele din Alba Iulia sa scuturi umpic Primarii ca unii au ajuns sa se creada Dumnezei

  • @RefugiuMental
    @RefugiuMental 3 роки тому

    Fantastic materialul 👏👏👏

  • @ardealul25
    @ardealul25 3 роки тому +22

    La toată echipa Recorder : Multă sănătate şi să continuați această muncă grea de a da pe față aceste murdării ale mafiei politice din România !

  • @backyardgreenery7577
    @backyardgreenery7577 3 роки тому +104

    "Gelu Puiu, secretarul de stat care s-a ocupat de aplicația împotriva tăierilor ilegale de pădure, și-a dat demisia" :)))))) that was fast

    • @cineva5404
      @cineva5404 3 роки тому +29

      dar aia pe care i-a pus in functii prin tara, si-au dat demisia?

    • @angelo.florescu
      @angelo.florescu 3 роки тому +13

      Din pacate schimbarea lui nu rezolva problema. Radacinile problemei sunt mult mai adanci.

    • @adrianparaschiv6656
      @adrianparaschiv6656 3 роки тому +12

      Exact, așa funcționează lucrurile in Romanica. Își dau demisia și au scăpat...nu.i mai trage nimeni la raspundere, apoi stă în umbră o perioadă până se liniștesc apele și gata, vine altul in locul lui care duce treaba la bun sfârșit..

    • @angelo.florescu
      @angelo.florescu 3 роки тому +10

      @@adrianparaschiv6656 da, nu este o problema de om, este o problema de sistem. Singura modalitate de progres, este educarea oamenilor. Culmea, acest domeniu mereu a fost neglijat pentru ca se doreste sa ramanem la fel.

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 3 роки тому +5

      LA CATE ZECI DE MILIOANE ARE,ISI PERMITE ! DE UNDE ATATIA BANI ?...DIN PADURE !

  • @sorinbarsan4869
    @sorinbarsan4869 2 роки тому

    Bună treabă 😂👍Succes si multe fapte pe ecran 👍

  • @gigiaxe1587
    @gigiaxe1587 3 роки тому

    Bravo,face-ti treaba buna.Felicitari Recorder.

  • @claudiavidican
    @claudiavidican 3 роки тому +47

    Felicitari domnului Nedea si echipei sale pentru eforturile sale si curajul in a da in vileag masinatiunile astea. Sper sa mance Gelu si tagma sa puscarie cat mai repede. Din pacate acest lucru nu se va intampla fara interventia publicului, deci sugerez fiecarui viewer sa dea like, share si sa lase cate un comentariu pentru a ajuta video-ul sa ajunga in trending. Felicitari inca o data! Sper ca o ajungem si noi intr-o zi cum a zis Iohannis, o Romanie normala.

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 3 роки тому

      DOCTORE,JOIANIS NUMA A ZIS CA NU-L DOARE GURA SI TU L-AI CREZUT ! DU-TE FA-TI O VIZITA LA UN PSIHOLOG ! NEAMTU TREBUIE DAT JOS ! E DUSMANUL ROMANIEI, A JURAT ! CUI ? LUI MERKEL,SCROAFA CU CURU MARE !

    • @tnnnk5972
      @tnnnk5972 3 роки тому +1

      Voievodul Gelu trebe înscăunat langa altii din celula! A demisona e ușor nene , e simplu ! Noi vrem pușcărie pt tine gelule !!!!!

  • @befabulous5609
    @befabulous5609 3 роки тому +13

    Recoder...fantastica echipa. Felicitari maxime!

  • @vipont7036
    @vipont7036 3 роки тому +5

    Hai pe locul #1 in tendinte.

  • @mirceablaga2523
    @mirceablaga2523 3 роки тому

    Super tare reportajul