M-a impresionat foarte mult cartea lui. Sunt nascuta in 1978 si stiu ce inseamnau cozile, foamea, frigul, minciuna si Europa Libera(desi intelegeam destul de putin idelogic vorbind la varsta aceea). Zilele din timpul revolutiei au avut o energie pe care si acum mi-o amintesc. Citind cartea am simtit o nesfarsita compasiune pentru Nadia, pentru lipsurile ei si o nesfarsita admiratie pentru modestia ei. Dupa mine au citit-o si cei din familie, parintii, care au indurat si ei comunismul.Le-a placut teribil! Multumim, Stejarel Olaru, pentru munca de documentare!
1:06:00 Caz concret, fiindcă am fost martoră în persoană la acest lucru: pe vremea când locuiam în Baia Mare, gimnasta Rodica Dunca din lotul național, se numea de fapt Kőszegi și era nepoata unui coleg de liceu de-al meu care avea un frate cu mult mai în vârstă, tatăl gimnastei. Erau unguri get beget și Rodicăi i se schimbase numele complet; până și în zi de azi în Wikipedia e trecută greșit în sensul că se spune că o cheamă Rodica Dunca și ULTERIOR s-a numit Kőszegi, dând de înțeles că s-ar fi căsătorit cu cineva cu acest nume. De fapt pe mama ei o chemase Dunca înainte de căsătorie. Informația este total greșită, fata s-a născut cu acest nume și dacă nu mă înșel nici nu o chema de fapt Rodica, ci Erzsebet (Elisabeta) sau Terezia sau așa ceva, un nume de botez maghiar. L-am cunoscut pe tatăl ei personal, era prieten cu un coleg de birou pe care îl vizita uneori la serviciu și mi-a spus că au acceptat să facă compromisul pentru că nu voiau să distrugă cariera fetei, fiindcă era foarte pasionată de gimnastică și își dorea să ajungă campioană olimpică, ceea ce s-a și întâmplat. A fost și campioană europeană dar și campioană mondială Rodika Kőszegi 😀
Minunat podcast, aproape la fel de bun ca cel de acum 2 duminici cu domnul Vasile Buga pe care l-am absorbit ascultându-l. Am prins doar o scurtă parte din copilărie în comunism și mi-ar plăcea să știu mult mai multe despre regimul din epoca ceaușista, să aflu relatări din prima mână. La mai multe podcast uri cu așa invitați. Bravo 👏👏👏
Mi-am facut o mica colectie cu carti despre perioada ceausista. A fost un regim foarte interesant, ma atrag detaliile. Reguli dure, dovezi ca Ceausescu era orgolios, lacom, departe de patriot, dar totusi niste domenii erau mai bune atunci. Calitatea invatamantului, a educatiei, o intrece pe cea din prezent. La inceput, in anii 90, totul era destul de bine. Cum trece timpul, fiind democrati, ar trebui sa ne modernizam, insa o luam din ce in ce mai in jos
Nadia Comaneci a fost o gimnasta determinată , foarte ambițioasă, talentata, muncitoare altfel nu avem cum sa obțină toate aceste rezultate remarcabile în gimnastica românească din perioada comunistă.
Felicitări domnule George Buhnici și domnului istoric Stejarel 0laru este foarte interesant podcast dumneavoastră. Mai ales noi cetățenii tinerii care nu am apucat să trăim în vremurile regimului comunist nu avem de unde să aflăm toate aceste informații și dezvăluiri interesante ne cunoscute de marele public din România mai ales de tineri cetățenii romani sub 35 de ani care nu au trăit în perioada comunista.
Vă mulțumesc pentru emisiune!!!!......am citit cartea(Nadia și Securitatea)....multă recunoștință autorului-domnul Stejărel Olaru,realizatorului emisiunii-George Buhnici și jurnalistului independent- Mălin Bot care mi-a recomandat cartea acum circa 2 ani.Sănătate,numai bine,rău la nimeni!!!
Am cartea. Am citit-o... Cum s-au comportat unii din cei din jurul Nadiei, antrenori Karolyi, preşedintele federaţiei de gimnastică etc., este cel puţin revoltător, incalificabil! Tot respectul pentru dl. Olaru! Iar Nadia ... este o DOAMNĂ! Toată admiraţia şi tot respectul! Mă înclin!
George, nota 10 pentru ultimele IGDLCC-uri! Ai chemat niște oameni extraordinari care chiar au avut ceva de spus. Am o singura rugăminte. Eu ascult de obicei podcasturile tale in mașina. Dacia mea Duster deși este full-option, nu e antifonata chiar atât de bine așa ca pe autostrada trebuie sa ascult podcastul destul de tare. Problema este ca unii dintre invitații tai vorbesc uneori mai incet sau mai departe de microfon (domnul Patrascanu sau domnul Olaru). Cred ca pentru a-i auzi corect in momentele respective ar trebui sa fie liniște perfecta in jurul meu, ceea ce din motive evidente nu este. Ați putea așadar sa faceți o post-procesare a sunetului astfel încât acesta sa fie liniar chiar și in situațiile in care invitații nu stau chiar drepți in fata microfonului?😂
Dacă rămânem blocați doar la Nadia" nu e bine..păi toată România ar fii ales sau ar alege AMERICA ÎN ORICE MOMENT..ASTA CU DOMNE CĂ AMERICANII NE FAC NE DREG NE NU MAI ȘTIU CE ESTE DOAR DE FAȚADĂ CHIAR ȘI CEL MAI COMUNIST ROMÂN CU SÂNGE DE COMUNIST AR ALEGE AMERICA CE DREQ.. AȘA SUNTEM NOI CA NEAM *DOMNE ERA MAI BINE PE TIMPU LUI NEA"NICU * ERA PE DREQ DESPRE CE VORBIM..
George ! Te rog mult, reglează microfonul invitatului, este al doi-lea Podcast pe care îl aud si îl înțeleg cu greu din cauza distantei pe care o are invitatul fata de microfon. Ori schimbi microfonul ca este prea direcțional ori esti puțin mai atent la distanta pe care o are fata de microfon. Băieții tai in loc sa stea cu ochii pe camere, poate își pun si niște casti pentru a auzi ce captează microfoanele… In fine ai prins ideea. Mulțumesc mult ! Este absolut enervant sa auzi in valuri.
Felicitări pentru material ! BRAVOOOO ! Oare de ce nu găsim aceste informații în cărțile de istorie ?? De ce nu le auzim la TELEVIZIINILE MAFIEI MEDIA ??
În cărțile de istorie găsim doar istoria pozitiva, de multe ori foarte cosmetizata și chiar mincinoasa. Atâta timp cât tara este condusa de foști securiști și un politic ce a avut parte la borcanul de miere e și normal sa nu vedem asta in cărțile de istorie. Televiziunile sunt preocupate de alte subiecte și de propagarea prostiei. Soluția este sa nu ne indobitocim cu televizorul și sa renunțăm definitiv la acesta
30:02 George, ai spus că nu reușim în democrație să facem ceva pentru copii, plecând de jos. Eu îți recomand să te duci în Roman, județul Neamț. Un orășel mai mic decât Oneștiul. Să iei legătura cu Antrenorul Emerit și totodată coordonatorul clubului de Arte Marțiale ,,Bao Roman ". Numele acestuia este Cristea Mihai. Povestea acestui om și al clubului, îți poate da un material de cel puțin 2 ore. Pe urmă, poți să-mi mulțumești. 😁😁
Era groaznic în perioada comunista pentru că cetățenii nu aveam intimitate, viața personală, libertate. Drepturile oamenilor erau încalcăte în mod constant.
Si cele despre trecut sunt interesante. Doar asa tinerii pot afla adevarul despre intamplari care au cauzat schimbari importante sau actiuni care au alcatuit prezentul, poate chiar de care prezentul inca depinde. Eu aveam impresia ca Nadia a fugit tocmai in SUA din cauza ca vroia lux. Doar citind aceasta carte am aflat ce viata groaznica avea aici. Dictatorii, in loc sa o admire, sa fie mandri ca era iubita peste tot, o invidiau si nu o ajutau cu nimic. Frumos era doar la suprafata
George, despre ce vorbim... vis-a-vis de infrastructură și numai. Mă numesc Popa Florin sunt profesor de gimnastică la CSS Brașovia. De 9 ani mă" lupt cu sistemul" și am reușit să avem cel mai frumos proiect pentru gimnastică din Romania. Din păcate nu putem intra în ea. Este o poveste lungă...
Școală Românească de gimnastica a fost idea Profesoarei SIMIONESCU nu a lui Bella. Școlile cu program special de gimnastica. au fost infintate în toate orașele din România.
sunteul e prost din cauza invitatului, care ba se indeparteaza ba se apropie de microfon, nu are treaba cu sonorizarea, este problema asta si la alti invitati..trebuie microfonul ala pozitionat mai spre ei ca este prea indepartat
Am citit cartea ,dar din păcate s-a folosit de numele Nadia pentru că se vorbeste in carte numai de Bela Karoli si abia in ultimul capitolul 7 au inceput cu mai multe detali despre fuga acesteia in rest numai de antrenor
La min. 1:48:38 , mama mea avea salariu de 5000 de lei in ultima perioada al anilor 80, ea muncind la fabrica de perdele Pascani, normal ca nu toti angajatii de acolo primeau acest salariu, ea primea mai mult pentru ca era intr-o sectie mai speciala, adica se muncea doar pentru export.
Tot eu spun ca, tatal meu fiind croitor de meserie, castiga cam 1800/2000 pe luna si era unul bun in Pascani, dar si asa , avea mai multe avantaje decat mama, adica : iti fac un pantalon, o haina, un costum, tu imi dai carne, portocale, incaltaminte, etc. Deci cam astea erau avantajele, asa se descurcau oamenii pe timpul comunismului, dar stiu ca unii au dus o viata grea, pentru ca nu toata lumea beneficia de unele avantaje.
Interesant pt.necunascatori dar hai sa fim seriosi daca si Nadia a fost dizidenta sau a fost deranjată de sistem inseamna ca jignim pe Ogaranu si restul care au luptat in munti dar na au fost legionari si nu mai avem voie sa vorbim
O preocupare constanta despre problemele trecutului si asa zisa, acuzare sau judecare in opinia publica a acestora, un asa zis proces de acuzare public din care lumea se presupune ca are glanda dreptatii facute, stimulata. Totusi eu sunt de parere ca aceste probleme reale ale trecutului mascheaza de fapt, neinceperea urmaririi penale si punerea sub acuzatie a ultimului, si cel mai mare comunist care ar avea ceva de platit atat si din fostul sistem, dar si din acesta.Un personaj caruia multi romani i-au dorit numai ani multi nu, dar el i-a avut pe toti si aparent, inca ii are, inca e nestingherit si asa o sa fie...Eu i-am auzit pe toti vorbinde despre problemele doamnei Comaneci, insa foarte putin spre deloc pe dansa..Totusi banuiesc ca aveti cu siguranta acordul dansei, deci stie despre tratarea acestor subiecte si probabil evident, este si de acord..O fi pe bani toata treaba, o fi pe gratis..cine stie?! Si nu uitati, daca vreti sere, se rezolvA. Da, asta e o fraza ca nuca in perete precum e reclama la serelecodlea in interiorul unui reportaj despre drame...
De ce Karoli in Americ 9:16 a care a creeat un imperio a folisit aceleasi metode asupra gimnastelor i sa permis si acolo In America aceiasi dictatura este di acum.In Anerica edte afevarata dictaura
De ce vorbiți tâmpenii!!??? Un vecin de-al meu, sas, sau etnie germana, profesor universitar cu cărți scrise de matematica, a plecat din Brașov cu fiica lui la o conferință în Germania Federala în anii 80 și a rămas acolo... Casa în care a locuit, a fost luata de primăria Brașov, în care, s-a instalat Primarul Brașovului. Care, văzând ca eu trăiesc într-o casă mult mai mare, ne-a trimis pe cap MILIȚIA, ca să vadă de ce noi avem asa o casă de mare Am demonstrat cu acte! A venit revoluția din 88 și primarul oltean, a fugit din Brașov ca un ȘOBOLAN!!! ÎN OLTENIA LUI!!!
Statul cerea sume de bani pt evreii care doreau sa plece, pentru a si recupera banii pe care statul i a cheltuit cu instruirea lor! Scoala era gratis pentru cei ce voiau sa urmeze o facultate dar asta nu inseamna ca ea nu costa statul! F bine a procedat! Si acum sunt facultati , cum ar fi cele din domeniul armatei cred, care te obliga in cazul in care renunti sa profesezi, sa dau banii aferenti scolarizarii, inapoi statului!
Toți absolvenții de facultate returnau cheltuielile de școlarizare în perioada de 3 ani de stagiatura. Banii primiți pentru evrei și nemti erau parte dintr-o afacere rușinoasă
faceti reclama sa faca parte din interviu ca o faceti intr-un mod enervant ca la TV cand se intrerupe momentul pt publicitate si imi vine sa pun mana pe telecomanda. Sunteti mai inovativi de atat.
Ai 54 de ani.... Când Nadia COMANECI în 1976 era campioana la gimnastică... Esti născut în 1970...deci nu mai spune nimic despre Nadia!!! Și TU!!! DACĂ TOT INVESTIGUEZI ÎN ARHIVE ... DE CE NU IEI LEGĂTURA CU CEI, CARE CUM SUNT EU, SA VORBEȘTI CU EI??? EU TRĂIESC, SUNT TRĂDĂTOR DE PATRIE, FOST CADRU MILITAR DIN M.AP.N DIN REVOLUȚIA BRAȘOV 15.NOV 1987.SI NU AM NICI UN DREPT!!! NICI NU AM CARNET DE REVOLUȚIONAR DIN DEC. 89 UNDE ÎN BRAȘOV AM STAT PE STRADA ZI ȘI NOAPTE TIMP DE 3 ZILE.... ȘI AM O PENSIE LA 66 DE ANI, DE 1200 LEI PE LUNĂ .... ASA CĂ NU MAI MÂNCAȚI RAHAT!!! VA LAS ȘI NR. MEU 0754434092
Socialismul are si aspecte pozitive precum democratia, egalitatea de drepturi si sanse, egalitatea in fata legii. Partea negativa care a dat chix de-a lungul istoriei a fost socialismul economic care presupune colectivizare si exclude proprietatea privata iar cum omul este un animal cu puternic instinct teritorial implicit punerea in practica a acestei utopii egalitare a facut mai mult rau decat bine deoarece interzice niste drepturi fundamentale de care are nevoia fiinta umana. In plus socialismul economic distruge meritocratia si astfel progresul economic este foarte mult incetinit iar utopia economic socialista se transforma inevitabil in dictatura unor elite bogate care conduc o mare masa de saraci. De partea cealalta si capitalismul are bug-urile sale si anume turbo-capitalismul care prinde tot mai multe radacini in occident si care derapeaza de la orice valori morale, astfel valori precum cele de la revolutia franceza: libertate, egalitate, fraternitate sunt aruncate pe apa sambetei si se instaureaza dictatura banului si a elitelor superbogate la fel ca in dictatura comunista - pentru aceste elite nu mai exista egalitate in fata legii, isi fac legea dupa bunul plac prin lobby si sponsorizari asupra legiuitorilor iar daca cineva incearca sa aplice o lege care nu le convine asupra lor acestia se eludeaza prin fenomenul de coruptie care este prezent mai mult sau mai putin in orice societate capitalista. Acesti neo-liberali extremisti trambiteaza idei precum stat minimal si libertate economica absoluta fara nici un fel de reglementare politica democratica, reprezinta un pericol la fel de mare precum socialismul economic- comunismul in care toti suntem egali in saracie si furam de la stat adica de la noi insine. Pe langa utopia socialist-economica care a tinut intr-un ev mediu societatea, partea de stanga de astazi derapeaza si cu idei precum pollyticaly correct care cenzureaza puternic libertatea de exprimare de ajungem sa scoatem cuvinte din dictionar precum negru, mama sau prost. Echilibrul e la mijloc si sper ca noile societati moderne care se contureaza in acest mileniu sa gaseasca solutia optima si sa ia doar ce e bun/util din vechile sisteme socio-economice iar ce e rau/contraproductiv sa arunce la cos si sa vina cu idei noi precum economie circulara de tip ecologic si stil de viata sanatos care sa fie implementate la nivel de sistem socio-economic si politic.
George, fa un podcast si cu cei de la asa zisul institut Wiesel din Romania, invita l pe Soroş ,subiectul ONG urilor sponsorizate de acesta !! Ai 3 teme !!
Nadia stie despre acest podcat ?? Si daca stie despre acesta , Care este parerea ei ?? Din toate filmarile ei pe youtube , reiese contrar la ceea ce se afirma aici !! Cum explicati aceasta ???
realizeaza si tu o performanta similara, in orice domeniu, ca sa "mananci" si tu o viata... inca ceva: "mananca" de pe munca sau banii tai ? tu, prin comentariul asta ticalos, nu ai facut decat sa mananci insa mananci rahat (si nu din ala turcesc)
@@ionutgroza6318 Dacă ție ți se pare normal sa te retragi la 19 ani și apoi să devii un fel de "moaște" plimbate pe la tot felul de evenimente ca sa aibă românii motiv de mândrie. Uite, Hagi a fost fotbalist bun și apoi a devenit un antrenor bun, Nadia este doar un idol fals care a avut norocul să prindă ultimul 10.
M-a impresionat foarte mult cartea lui. Sunt nascuta in 1978 si stiu ce inseamnau cozile, foamea, frigul, minciuna si Europa Libera(desi intelegeam destul de putin idelogic vorbind la varsta aceea). Zilele din timpul revolutiei au avut o energie pe care si acum mi-o amintesc. Citind cartea am simtit o nesfarsita compasiune pentru Nadia, pentru lipsurile ei si o nesfarsita admiratie pentru modestia ei. Dupa mine au citit-o si cei din familie, parintii, care au indurat si ei comunismul.Le-a placut teribil! Multumim, Stejarel Olaru, pentru munca de documentare!
Modestia marilor oameni. La Nadia ma refer. Am cunoscut-o în copilarie❤
Felicitări pentru emisiune e ok.❤🎉
M-a zguduit episodul acesta chiar dacă n-am trăit nicio secundă în comunism și am doar 22 de ani!
1:06:00 Caz concret, fiindcă am fost martoră în persoană la acest lucru: pe vremea când locuiam în Baia Mare, gimnasta Rodica Dunca din lotul național, se numea de fapt Kőszegi și era nepoata unui coleg de liceu de-al meu care avea un frate cu mult mai în vârstă, tatăl gimnastei.
Erau unguri get beget și Rodicăi i se schimbase numele complet; până și în zi de azi în Wikipedia e trecută greșit în sensul că se spune că o cheamă Rodica Dunca și ULTERIOR s-a numit Kőszegi, dând de înțeles că s-ar fi căsătorit cu cineva cu acest nume.
De fapt pe mama ei o chemase Dunca înainte de căsătorie.
Informația este total greșită, fata s-a născut cu acest nume și dacă nu mă înșel nici nu o chema de fapt Rodica, ci Erzsebet (Elisabeta) sau Terezia sau așa ceva, un nume de botez maghiar.
L-am cunoscut pe tatăl ei personal, era prieten cu un coleg de birou pe care îl vizita uneori la serviciu și mi-a spus că au acceptat să facă compromisul pentru că nu voiau să distrugă cariera fetei, fiindcă era foarte pasionată de gimnastică și își dorea să ajungă campioană olimpică, ceea ce s-a și întâmplat.
A fost și campioană europeană dar și campioană mondială Rodika Kőszegi 😀
Minunat podcast, aproape la fel de bun ca cel de acum 2 duminici cu domnul Vasile Buga pe care l-am absorbit ascultându-l.
Am prins doar o scurtă parte din copilărie în comunism și mi-ar plăcea să știu mult mai multe despre regimul din epoca ceaușista, să aflu relatări din prima mână.
La mai multe podcast uri cu așa invitați.
Bravo 👏👏👏
Mi-am facut o mica colectie cu carti despre perioada ceausista. A fost un regim foarte interesant, ma atrag detaliile. Reguli dure, dovezi ca Ceausescu era orgolios, lacom, departe de patriot, dar totusi niste domenii erau mai bune atunci. Calitatea invatamantului, a educatiei, o intrece pe cea din prezent. La inceput, in anii 90, totul era destul de bine. Cum trece timpul, fiind democrati, ar trebui sa ne modernizam, insa o luam din ce in ce mai in jos
Toate modelele de succes sunt bine venite, sigur inspiră și încurajează! Felicitări pentru carte și pentru interviu.
Nadia Comaneci a fost o gimnasta determinată , foarte ambițioasă, talentata, muncitoare altfel nu avem cum sa obțină toate aceste rezultate remarcabile în gimnastica românească din perioada comunistă.
Tot respectul pentru munca Nadiei Comăneci. Performanta se face mari sacrificii, iar sportivii români nu erau plătiți pentru efortul lor.
Bravo , frumos !
Sper data viitoare sa îl inviți și pe Mădălin Hodor !
Felicitări domnule George Buhnici și domnului istoric Stejarel 0laru este foarte interesant podcast dumneavoastră. Mai ales noi cetățenii tinerii care nu am apucat să trăim în vremurile regimului comunist nu avem de unde să aflăm toate aceste informații și dezvăluiri interesante ne cunoscute de marele public din România mai ales de tineri cetățenii romani sub 35 de ani care nu au trăit în perioada comunista.
Vă mulțumesc pentru emisiune!!!!......am citit cartea(Nadia și Securitatea)....multă recunoștință autorului-domnul Stejărel Olaru,realizatorului emisiunii-George Buhnici și jurnalistului independent- Mălin Bot care mi-a recomandat cartea acum circa 2 ani.Sănătate,numai bine,rău la nimeni!!!
Am cartea. Am citit-o... Cum s-au comportat unii din cei din jurul Nadiei, antrenori Karolyi, preşedintele federaţiei de gimnastică etc., este cel puţin revoltător, incalificabil! Tot respectul pentru dl. Olaru! Iar Nadia ... este o DOAMNĂ! Toată admiraţia şi tot respectul! Mă înclin!
Multumim! 👏👏
Salutare. Am comandat cartea in limba Franceză! Semnat un diasporean. Foarte bun podcastul. Felicitările mele!
George, nota 10 pentru ultimele IGDLCC-uri! Ai chemat niște oameni extraordinari care chiar au avut ceva de spus. Am o singura rugăminte. Eu ascult de obicei podcasturile tale in mașina. Dacia mea Duster deși este full-option, nu e antifonata chiar atât de bine așa ca pe autostrada trebuie sa ascult podcastul destul de tare. Problema este ca unii dintre invitații tai vorbesc uneori mai incet sau mai departe de microfon (domnul Patrascanu sau domnul Olaru). Cred ca pentru a-i auzi corect in momentele respective ar trebui sa fie liniște perfecta in jurul meu, ceea ce din motive evidente nu este.
Ați putea așadar sa faceți o post-procesare a sunetului astfel încât acesta sa fie liniar chiar și in situațiile in care invitații nu stau chiar drepți in fata microfonului?😂
Salut. Facem multe feluri de procesare și căutăm mereu soluții. Cred că ii voi convinge pe invitați sa stea mai aproape.
Foarte bun podcast dar volumul invitatului lada de dorit. Sugerez un test sound inainte de inregistrare.
Interesant podcast ✌👌
Felicitări Stejărel Olaru !!
Nadia a fost și Este Cel mai Mare Sportiv Român 🙏🙏
Faptul că Nadia a ales, și încă alege, America spune multe despre România.
Dacă rămânem blocați doar la Nadia" nu e bine..păi toată România ar fii ales sau ar alege AMERICA ÎN ORICE MOMENT..ASTA CU DOMNE CĂ AMERICANII NE FAC NE DREG NE NU MAI ȘTIU CE ESTE DOAR DE FAȚADĂ CHIAR ȘI CEL MAI COMUNIST ROMÂN CU SÂNGE DE COMUNIST AR ALEGE AMERICA CE DREQ..
AȘA SUNTEM NOI CA NEAM *DOMNE ERA MAI BINE PE TIMPU LUI NEA"NICU *
ERA PE DREQ DESPRE CE VORBIM..
Pai… e simplu! Romania inca este condusa de securisti, iar ea s-a saturat pana peste cap de securisti!
Da, o alegere personala
Și subiectiva
@@Potra5717O alegere binevenita
George !
Te rog mult, reglează microfonul invitatului, este al doi-lea Podcast pe care îl aud si îl înțeleg cu greu din cauza distantei pe care o are invitatul fata de microfon.
Ori schimbi microfonul ca este prea direcțional ori esti puțin mai atent la distanta pe care o are fata de microfon.
Băieții tai in loc sa stea cu ochii pe camere, poate își pun si niște casti pentru a auzi ce captează microfoanele…
In fine ai prins ideea.
Mulțumesc mult !
Este absolut enervant sa auzi in valuri.
Credeam că doar eu am probleme cu sonorul. Așa este foarte mult bas pe voce și se aude când tare când încet.
Aveti o problema cu microfonul domnului Stejărel. Fluctueaza volumul la voce.
Felicitări pentru material ! BRAVOOOO ! Oare de ce nu găsim aceste informații în cărțile de istorie ?? De ce nu le auzim la TELEVIZIINILE MAFIEI MEDIA ??
În cărțile de istorie găsim doar istoria pozitiva, de multe ori foarte cosmetizata și chiar mincinoasa. Atâta timp cât tara este condusa de foști securiști și un politic ce a avut parte la borcanul de miere e și normal sa nu vedem asta in cărțile de istorie.
Televiziunile sunt preocupate de alte subiecte și de propagarea prostiei. Soluția este sa nu ne indobitocim cu televizorul și sa renunțăm definitiv la acesta
emisiunile domnului Stejarel Olaru"40 de ani de comunism" exista oare undeva pe you tube?
Foarte interesant. Multumesc!🙏
Poate îl aduceți și pe doctorul in matematica Dan Dezideriu Farcaș.
30:02
George, ai spus că nu reușim în democrație să facem ceva pentru copii, plecând de jos.
Eu îți recomand să te duci în Roman, județul Neamț. Un orășel mai mic decât Oneștiul.
Să iei legătura cu Antrenorul Emerit și totodată coordonatorul clubului de Arte Marțiale ,,Bao Roman ".
Numele acestuia este Cristea Mihai.
Povestea acestui om și al clubului, îți poate da un material de cel puțin 2 ore.
Pe urmă, poți să-mi mulțumești. 😁😁
Era groaznic în perioada comunista pentru că cetățenii nu aveam intimitate, viața personală, libertate. Drepturile oamenilor erau încalcăte în mod constant.
Buna dimineață oamenii fainii
Mulțumesc George ca reusestisa ne arati asemenea adevaruri
Multumesc !❤
Tot despre trecut, tot nostalgii...tinerii ii lasam la o parte ca nu ei sunt viitorul..in fine, motivul pt. care inca nu platesc pt acest IGDLCC
Si cele despre trecut sunt interesante. Doar asa tinerii pot afla adevarul despre intamplari care au cauzat schimbari importante sau actiuni care au alcatuit prezentul, poate chiar de care prezentul inca depinde. Eu aveam impresia ca Nadia a fugit tocmai in SUA din cauza ca vroia lux. Doar citind aceasta carte am aflat ce viata groaznica avea aici. Dictatorii, in loc sa o admire, sa fie mandri ca era iubita peste tot, o invidiau si nu o ajutau cu nimic. Frumos era doar la suprafata
Iar noi ROMÂNII DECE NU ȘTIAM DE ACESTE ABUZURI DIN PARTEA LUI BELLA SI MARTA ?
Dar despre perioada asta de 35 de ani pierduți cind o să aflăm?
Ce tot vorbiti de epoca aia.Acum se intampla la fel si mai rau
Antrenori violenti,censura mm ai rau ca avea vreme.
Pe mine nu ma controlat nimeni pe vremea lui Ceausescu si nu am avut nici o suferinta si Nici controllale .acum sant mai multe controale
Plâng și Plâng, pentru Nadia...!
George, despre ce vorbim... vis-a-vis de infrastructură și numai.
Mă numesc Popa Florin sunt profesor de gimnastică la CSS Brașovia. De 9 ani mă" lupt cu sistemul" și am reușit să avem cel mai frumos proiect pentru gimnastică din Romania. Din păcate nu putem intra în ea. Este o poveste lungă...
Daca Japonia,S.U.A sau Rusia ar fi avut O Nadia...
ar fi facut-o Erou Național!❤🇷🇴🥇🎓💐😢🌍
Microfonul invitatului are iar probleme; greu de ascultat.
Școală Românească de gimnastica a fost idea Profesoarei SIMIONESCU nu a lui Bella. Școlile cu program special de gimnastica. au fost infintate în toate orașele din România.
Evreii se uita spre alte lucruri! In primul rand sa nu munceasca ci sa stmuleze munca asa a gasit-o si pe Nadia Comanici!
Iar aveți probleme cu microfonul invitatului. Of!
Nu poti schimba foaia domnule caci tot ei sint la butoane
sunteul e prost din cauza invitatului, care ba se indeparteaza ba se apropie de microfon, nu are treaba cu sonorizarea, este problema asta si la alti invitati..trebuie microfonul ala pozitionat mai spre ei ca este prea indepartat
Am citit cartea ,dar din păcate s-a folosit de numele Nadia pentru că se vorbeste in carte numai de Bela Karoli si abia in ultimul capitolul 7 au inceput cu mai multe detali despre fuga acesteia in rest numai de antrenor
Nota 2 stai jos
@@alexandrupuiu4740 du-te la vaci puiule
🤷♀️pentru ce îmi dai nota 2 ? că am citit o carte și mi-am dat o părere ?🤦♀️🤦♀️🤦♀️🤷♀️🤷♀️🤷♀️
@@miamia8952 E părerea lui. Accept-o ca atare... Nefondată!
Cand apare podcastul cu Jordan Peterson?
Nadia a fost .este si va ramine o legenda.
"Béla Károlyi a fost recrutat de securitate, dar a fost abandonat repede." lol. Funny guy.
Cred că cuplul Bela Karoly și Marta Karoly erau bine motivați dacă tratau fetele cu atâta exigență
La min. 1:48:38 , mama mea avea salariu de 5000 de lei in ultima perioada al anilor 80, ea muncind la fabrica de perdele Pascani, normal ca nu toti angajatii de acolo primeau acest salariu, ea primea mai mult pentru ca era intr-o sectie mai speciala, adica se muncea doar pentru export.
Tot eu spun ca, tatal meu fiind croitor de meserie, castiga cam 1800/2000 pe luna si era unul bun in Pascani, dar si asa , avea mai multe avantaje decat mama, adica : iti fac un pantalon, o haina, un costum, tu imi dai carne, portocale, incaltaminte, etc. Deci cam astea erau avantajele, asa se descurcau oamenii pe timpul comunismului, dar stiu ca unii au dus o viata grea, pentru ca nu toata lumea beneficia de unele avantaje.
😊👍
Occidentalii citind astfel de carti inteleg mai bine raul comunist si se mobilizeaza luptand...
Occidentul este in mare pare socialist. Comunistii occidentali sunt pregatiti sa se instaleze in forta.
Nu-i intereseaza decat daca sunt impinsi de media.
Gimnastele României, copii fără copilărie.
Interesant pt.necunascatori dar hai sa fim seriosi daca si Nadia a fost dizidenta sau a fost deranjată de sistem inseamna ca jignim pe Ogaranu si restul care au luptat in munti dar na au fost legionari si nu mai avem voie sa vorbim
Relatii bune cu Israel???😂😂😂Au luat bani grei pentru fiecare persoana vinduta
Aceeași mizerie de sunet la invitat...
Dați microfonul mai aproape de invitați și spuneți-le dinainte despre acest aspect...
Si abuzurile care sant azi de ce nimeni nu vorbeste.ve tot criticati Acea epoca acum este mai rau
Dă-mi niște exemple mai grave
Like & Comment
Comportamentele umane ale unor securiști față de gimnaste te fac să te gândești la filmul „Viețile altora”.
Stiam precis ca a fost copiat modelul sovietic de Karoly
Nu se aude bine.
O preocupare constanta despre problemele trecutului si asa zisa, acuzare sau judecare in opinia publica a acestora, un asa zis proces de acuzare public din care lumea se presupune ca are glanda dreptatii facute, stimulata. Totusi eu sunt de parere ca aceste probleme reale ale trecutului mascheaza de fapt, neinceperea urmaririi penale si punerea sub acuzatie a ultimului, si cel mai mare comunist care ar avea ceva de platit atat si din fostul sistem, dar si din acesta.Un personaj caruia multi romani i-au dorit numai ani multi nu, dar el i-a avut pe toti si aparent, inca ii are, inca e nestingherit si asa o sa fie...Eu i-am auzit pe toti vorbinde despre problemele doamnei Comaneci, insa foarte putin spre deloc pe dansa..Totusi banuiesc ca aveti cu siguranta acordul dansei, deci stie despre tratarea acestor subiecte si probabil evident, este si de acord..O fi pe bani toata treaba, o fi pe gratis..cine stie?! Si nu uitati, daca vreti sere, se rezolvA. Da, asta e o fraza ca nuca in perete precum e reclama la serelecodlea in interiorul unui reportaj despre drame...
Greu de urmărit din cauza sunetului in valuri.
Oare ce țară își distruge valorile ??
România!
De ce Karoli in Americ 9:16 a care a creeat un imperio a folisit aceleasi metode asupra gimnastelor i sa permis si acolo
In America aceiasi dictatura este di acum.In Anerica edte afevarata dictaura
Haide George cu toata echipa si familia in UK ca sa aveti o viata mai liniștită 🙏❤️🤝
Și fostul președinte al României Ion Iliescu considera o virtute umana de bază să fii ''sărac și cinstit"
De ce vorbiți tâmpenii!!??? Un vecin de-al meu, sas, sau etnie germana, profesor universitar cu cărți scrise de matematica, a plecat din Brașov cu fiica lui la o conferință în Germania Federala în anii 80 și a rămas acolo... Casa în care a locuit, a fost luata de primăria Brașov, în care, s-a instalat Primarul Brașovului. Care, văzând ca eu trăiesc într-o casă mult mai mare, ne-a trimis pe cap MILIȚIA, ca să vadă de ce noi avem asa o casă de mare Am demonstrat cu acte! A venit revoluția din 88 și primarul oltean, a fugit din Brașov ca un ȘOBOLAN!!! ÎN OLTENIA LUI!!!
Voi sunteți români?
WoW 😳
Mi s-a făcut pielea de găină.
Statul cerea sume de bani pt evreii care doreau sa plece, pentru a si recupera banii pe care statul i a cheltuit cu instruirea lor! Scoala era gratis pentru cei ce voiau sa urmeze o facultate dar asta nu inseamna ca ea nu costa statul! F bine a procedat! Si acum sunt facultati , cum ar fi cele din domeniul armatei cred, care te obliga in cazul in care renunti sa profesezi, sa dau banii aferenti scolarizarii, inapoi statului!
oamenii nu se vand,punct
Toți absolvenții de facultate returnau cheltuielile de școlarizare în perioada de 3 ani de stagiatura. Banii primiți pentru evrei și nemti erau parte dintr-o afacere rușinoasă
faceti reclama sa faca parte din interviu ca o faceti intr-un mod enervant ca la TV cand se intrerupe momentul pt publicitate si imi vine sa pun mana pe telecomanda.
Sunteti mai inovativi de atat.
De ceoare
Nadia tace...
Se aude foarte bine astia care nu aud aveti probleme voi .
Ai 54 de ani.... Când Nadia COMANECI în 1976 era campioana la gimnastică... Esti născut în 1970...deci nu mai spune nimic despre Nadia!!! Și TU!!! DACĂ TOT INVESTIGUEZI ÎN ARHIVE
... DE CE NU IEI LEGĂTURA CU CEI, CARE CUM SUNT EU, SA VORBEȘTI CU EI??? EU TRĂIESC, SUNT TRĂDĂTOR DE PATRIE, FOST CADRU MILITAR DIN M.AP.N DIN REVOLUȚIA BRAȘOV 15.NOV
1987.SI NU AM NICI UN DREPT!!! NICI NU AM CARNET DE REVOLUȚIONAR DIN DEC. 89 UNDE ÎN BRAȘOV AM STAT PE STRADA ZI ȘI NOAPTE TIMP DE 3 ZILE.... ȘI AM O PENSIE LA 66 DE ANI, DE 1200 LEI PE LUNĂ
.... ASA CĂ NU MAI MÂNCAȚI RAHAT!!! VA LAS ȘI NR. MEU 0754434092
👏
Onesti? centru? scuze dar eu stiu de Deva, intradevar Nadia e din Onesti, insa centrul era la Deva
Este specificat spre final faptul ca centrul de gimnastica fost initial la Onesti dar a fost mutat la Deva mai tarziu.
Acum este unul la Onesti construit de Nadia, mi se pare că îi poartă numele.
ce enervante-s reclamele voastre...
cat de bine ne e acuma si cat de bine ne merge oare adca asa multi pleaca din tara? nu stiu dar coruptia asta nui mult mai buna...
Pe cine intereseaza ca era ungur? (( Numai pe nationatsti)(asai buhcinici?))
Socialismul are si aspecte pozitive precum democratia, egalitatea de drepturi si sanse, egalitatea in fata legii. Partea negativa care a dat chix de-a lungul istoriei a fost socialismul economic care presupune colectivizare si exclude proprietatea privata iar cum omul este un animal cu puternic instinct teritorial implicit punerea in practica a acestei utopii egalitare a facut mai mult rau decat bine deoarece interzice niste drepturi fundamentale de care are nevoia fiinta umana. In plus socialismul economic distruge meritocratia si astfel progresul economic este foarte mult incetinit iar utopia economic socialista se transforma inevitabil in dictatura unor elite bogate care conduc o mare masa de saraci. De partea cealalta si capitalismul are bug-urile sale si anume turbo-capitalismul care prinde tot mai multe radacini in occident si care derapeaza de la orice valori morale, astfel valori precum cele de la revolutia franceza: libertate, egalitate, fraternitate sunt aruncate pe apa sambetei si se instaureaza dictatura banului si a elitelor superbogate la fel ca in dictatura comunista - pentru aceste elite nu mai exista egalitate in fata legii, isi fac legea dupa bunul plac prin lobby si sponsorizari asupra legiuitorilor iar daca cineva incearca sa aplice o lege care nu le convine asupra lor acestia se eludeaza prin fenomenul de coruptie care este prezent mai mult sau mai putin in orice societate capitalista. Acesti neo-liberali extremisti trambiteaza idei precum stat minimal si libertate economica absoluta fara nici un fel de reglementare politica democratica, reprezinta un pericol la fel de mare precum socialismul economic- comunismul in care toti suntem egali in saracie si furam de la stat adica de la noi insine. Pe langa utopia socialist-economica care a tinut intr-un ev mediu societatea, partea de stanga de astazi derapeaza si cu idei precum pollyticaly correct care cenzureaza puternic libertatea de exprimare de ajungem sa scoatem cuvinte din dictionar precum negru, mama sau prost. Echilibrul e la mijloc si sper ca noile societati moderne care se contureaza in acest mileniu sa gaseasca solutia optima si sa ia doar ce e bun/util din vechile sisteme socio-economice iar ce e rau/contraproductiv sa arunce la cos si sa vina cu idei noi precum economie circulara de tip ecologic si stil de viata sanatos care sa fie implementate la nivel de sistem socio-economic si politic.
George, fa un podcast si cu cei de la asa zisul institut Wiesel din Romania, invita l pe Soroş ,subiectul ONG urilor sponsorizate de acesta !! Ai 3 teme !!
Nadia stie despre acest podcat ?? Si daca stie despre acesta , Care este parerea ei ?? Din toate filmarile ei pe youtube , reiese contrar la ceea ce se afirma aici !! Cum explicati aceasta ???
Mănâncă Nadia de o viață din faima aia de acum 50 de ani.
Pai e cineva…
Mâncăm noi din succesul ei.
realizeaza si tu o performanta similara, in orice domeniu, ca sa "mananci" si tu o viata...
inca ceva: "mananca" de pe munca sau banii tai ?
tu, prin comentariul asta ticalos, nu ai facut decat sa mananci insa mananci rahat (si nu din ala turcesc)

Esti invidios?