S-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci la Borlești

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 лис 2023
  • Ștefan Rubin Mihalca a fost toată viața legat de animale. Chiar și când a decis să plece în Noua Zeelandă, în anii 2000, a mers pentru a lucra la o fermă. Decizia avea să îi schimbe complet modul în care vede și face zootehnie. Întors în România, fermierul a investit alături de fratele său într-o fermă de vaci în care aplică și ce a învățat în străinătate.
    Ceea ce l-a impresionat în fermele de vaci din Noua Zeelandă a fost eficiența. Prin pășunat, exploatațiile de acolo sunt extrem de performante, iar o parte din tehnologia de creștere este de inspirație olandeză.
    Oportunitățile de a te dezvolta ca fermier în Noua Zeelandă erau numeroase, își amintește Rubin Mihalca. Acesta spune că sistemul de acolo îi încurajează pe cei care vor să cumpere animale și să facă agricultură.
    Marea șansă a fermelor din Noua Zeelandă se numește China, iar prețul competitiv îi ajută pe fermierii neozeelandezii să performeze pe această piață. Deși nu au în ferme producții spectaculoase, faptul că valorificarea laptelui este asigurată, este de mare ajutor.
    Dorul de casă a făcut ca familia Mihalca să se întoarcă în România. Prima a revenit soția, iar apoi și Rubin Mihalca a făcut pasul decisiv. Cu banii strânși printre străini a investit alături de fratele său în terenurile din Borlești pe care au înființat o fermă de familie.
    Cu o experiență de 37 de ani de muncă în agricultură, în zootehnie, fermierul Rubin Mihalca simte că și-a găsit liniștea. Este acasă și muncește împreună cu ai lui, cu familia care i-a fost sprijin chiar și când era la peste 17.000 de kilometri distanță. Mai mult, și-a găsit locul într-o comunitate de fermieri pe care îi unește dorința de a construi împreună pentru un viitor mai bun.
    --------
    Materialul a fost difuzat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.
  • Наука та технологія

КОМЕНТАРІ • 1

  • @ilincalactilincalact7259
    @ilincalactilincalact7259 7 місяців тому +3

    In ziua de astăzi o afacere super ok.este să-ți faci o linie de îmbuteliat apă deoarece laptele care este produs de fermieri are un preț mult mai mic ca și apa.O persoana consuma in medie zilnic 1 sau 2 pahare de lapte iar apa este consumata de o persoană 2 sau 3 litri/zi.