Incercati sa opriti aerul condiționat cu cateva minute inainte de a ajunge la destinatie. In felul acesta sistemul de racire inclusiv tubulatura se incalzesc putin si umezeala din interior dispare. Umezeala favorizeaza dezvoltarea bacteriilor si implicit mirosul. Eu am descoperit întâmplător treaba asta si de atunci nu mai am probleme cu mirosurile.
Un video tare eficient nici prin cap nu îmi trecea să folosesc această tehnică aș fi tare curios să știu care a fost motivul celor care au dat dislike că în afară de schizofrenie nu văd alt motiv.
Iti raspunde un schizofrenic. Masinile au evacuarile de aer din hartie - carton presat, cu multe cute, se pune praf pe ele si nu se mai ia de acolo, nici cu peria de sarma. Praful acela daca il uzi si cu Chanel, tot o sa puta, iti spun asta din experienta. Eu am dus masina la un service care se ocupa cu asa ceva, i-au circulat prin tot sistemul de aer niste spuma de curatat si igenizat, care mirosea frumos, fapt care sa si intamplat vreo 3-4 zile si dupa aceea parfumul sa dus si a inceputa sa puta mai rau ca inainte de igenizare. Asa ca tu, foloseste sprei acesta si fii multumit tu neschizofrenicule. Ma miram unde gasesc astia prosti sa-si vanda produsele, acum nu mai ma mir.
Sorine, iti spune un frigotehnist de renume,,,,,, un frigotehnist cu firma si lucrari industriale multiple la activ printre care inclusiv CHILLERE de racire 330 Kw putere frigorifica ,,, Ai procedat corect putin mai departat spraiul din naintea ventilatorului, cam la 15,,,,,20 cm. distanta , dar nu este o negativitate decat o indicatie Bravo ! Dau like garantat !
salut. o igienizare cu ozon e mai buna, dar e mai scumpa. daca sti ca urmeaza sa pastrezi masina mai multi ani, se merita sa faci si igienizare cu ozon o data la 2 ani.
Anghel Dumitriu la igienizarea cu ozon ramane un miros de spital, greu de suportat. in schimb iti recomand un sprai de la wurth care este net superior celor din supermarketuri. bafta
Salut, dupa ce am vizionat clipul m-am mobilizat si mi-am curatat Golf 4 1.9TDI din 2000. Am mers mai departe si am demontat si consola de mijloc, am scos si climatronic-ul si am curatat dupa igienizarea cu ambele metode, fiecare piesa pe care am pus-o la loc. Chiar si sub capacul de deasupra filtrului era mucegai de diferite culori :(. Pe clapete de on/off air stanga dreapta si mjloc si pe palele ventilatorului am gasit mucegai negru. Merita facuta igienizarea 100% mai ales pentru masinile mai vechi si cu diferiti proprietari. Dupa ce am efectuat operatiunea pot confirma ca e o schimbare majora detectabila imediat, de la primul traseu cu masina. Cei cu probleme cu sinusurile vor constata imediat diferenta. :D P.S. Dureaza operatiunea cu demontare, curatare, igienizare, montare= RABDARE. Exista clipuri pentru orice asa ca spor la DYI.
Pentru a face o treaba si mai buna trebuia sa speli compartimentul motor, facut luna, dat jos ventilatorul si curatate lamelele ca se vad a fi pline cu praf depus, date jos gurile de aerisire si spalate si abia pe urma un spray dezinfectant de preferat unul cu spuma care expandeaza si intra peste tot. Si inainte de toate astea trebuia curatat interiorul (presul ala de jegos) si eventual daca ai OMV in oras merge si o ozonificare. Asta daca vrei sa faci o treaba completa. Altfel e frectie la picior de lemn.
Foarte interesant, am avut ce învăța bravo, felicitări ! Voi-am sa te întreb dacă aerul conditionat nu m-ai bagă căldură decat foarte putin trebuie sa schimb caloriferul s-au procedez cum ai făcut la mașina ta ?
Eu am avut probleme cu aerul rece , inaite se a baga freon am facut un test si aveam radiatorul îmbătrânit, adica scapă puțin cate puțin, a trebuit sa-l schimb. Fa o verificare nu e foarte scump!
Am folosit si eu un spray de acest fel, cu spuma, am ars calculatorul de abs la Audi A6 care vine fix sub acele tubulaturi. Folositi doar daca stiti ca nu se va scurge pe nicaieri spuma...
Salut, ma bucur ca te am gasit, multe lucruri interesante postate pe canalul tau, felicitari! Daca poti, spune mi te rog,seat ul meu nu baga aer la picioare, chiar si cand dau aeroterma la maxim,se simt mici adieri, trebuie demontat bordul? Posibil sa fie ceva rupt? Multumesc!
salut. sunt 2 variante. prima varianta ar fi sa verifici cablul care schimba directia aerului. trebuie sa demontezi consola centrala. sa ajungi la panoul alb cu cele 3 comutatoare de temperatura, viteza ventilatorului si zona in care bate aerul. in spatele acestui panou ai un cablu de otel prins de comutatorul de directie a aerului. cand invarti comutatorul, acesta trage/impinge cablul. cablul actioneaza o clapeta care se deschide si dirijeaza aerul intr-o anumita zona. cablul a scapat din clema lui si acum se misca doar partial. cablul defapt e alcatuit dintr-o camasa prinsa fixa cu o clema de panoul alb, iar sarma de otel care culizeaza prin camasa e prinsa de comutator. clema camasii probabil a iesit din suportul ei, iar sarma de otel nu mai culiseaza prin camasa pana in capat. daca nu e asta problema, incearca sa tragi/impingi cu mana mai mult de acel cablu, probabil clapeta nu se deschide pana in capat, poate trebuie recalibrata. a 2a varianta ar fi sa se strice clapeta care dirijeaza aerul. in cazul asta trebuie demontat tot bordul, deconectate furtunele caloriferului si conductele de freon. se scoate din bord cutia cu vaporizatorul, caloriferul si clapetele de aer si se verifica ce e defect acolo.
Iti super multumesc! Atunci cand voi avea doua zile libere, voi incerca sa vad ce rezolv, destul de enervant iarna sa nu ti intre pic de caldura la picoare. Multumesc si spor in continure, suntem numai ochi si urechi!
am folosit si eu metoda asta, acum cativa ani, la un vw bora. a functionat foarte ok, dar a cauzat o problema destul de neplacuta.am atins putin cu continutul strayului de elemente de plastic vopsite. sprayul meu luat din kaufland, a cauzat cojirea vopselei de pe gurile de ventilatie.
Mai nou va recomand OZONIFICAREA mașinii nu costă mult 10 lei 10 minute...după aia lăsată la aerisit...super fain miroase în ea ...zici ca i nouă 👍😁😁😁👍👍👍
Interesant. Dar fi atent cnd scoti mufa la airbag trebuie sa desfaci borna la baterie inainte ca este posibil sa ramana becul aprins in bord de la airbag. Am patit la un polo 9n si la un seat ibiza 6j ..
am folosit metoda cu sprayul tip bomba,rezultat zero.azi am încercat o alta metoda,am scos filtrul de polen,pe rama lui am fixat un prosopel pe care l-am îmbibat in clor,l-am pus pe poziție si am pornit ventilatia cam 5 min.in speranța ca vapori de clor vor neutraliza bacteriile,aștept zilele următoare sa vad ce rezutat da.ramân la ideea ca cea mai buna metoda este curatarea tubulaturii cu un somoiog
salut. metoda cu sprayul tip bomba nu prea omoara bacteriile. e mai mult pentru a lasa un miros mai placut in masina. daca vrei sa omori bacteriile, cel mai eficient e sa dai cu un spray puternic direct pe vaporizator.
+Sorin - DIY Mechanical Nerd Multumesc Sorin pt sfat .azi m-am apucat sa demontez bordul,eu am un model cordoba 2006,e mai complicat decât ce ai prezentat in clipul tau,vaporizatorul este mai ascuns,filtrul se afla sub torpedou,așa ca am renunțat si o sa merg la un service
Am patit-o nasol la un Renault megane 2, a intrat spuma in zona circuitelor si mi-a zapacit instalatia electrica care si a revenit dupa cateva zile cu greu: un geam din spate a ramas paralizat total de atunci, celalalt din spate si a revenit din senin dupa o saptamana. Cam riscanta operatiune
Cea mai proastă metodă, dacă aveți plastice rupte sau umblate soluția va curge peste circuite electrice și veți avea scurtcircuite, o frumusețe. Încercat! N-ai pe cine da vina, odată ce-o pățești.
Prostii vb - ala e un lichid ce se evapora in 5 min max, asa ca mai tai-o, si dak e vreun furtun spart e bine sa-l vezi deci baiatu a aratat video , excelent , bravo lui. Tie -1.
WoomaTaurusFucker, prietene, îți doresc să ai experiența mea... O zi bună. Vezi apoi cu cine te cerți, cu sau fără furtun spart... Pe instalație, desfă tu bordul și verifică.
am patit-o si eu la un Renault megane 2, a intrat spuma in zona circuitelor si mi-a zapacit instalatia electrica care si a revenit dupa cateva zile cu greu: un geam din spate a ramas paralizat total de atunci, celalalt din spate si a revenit din senin dupa o saptamana. Cam riscanta operatiune
Florin Matusa ai dreptate.am patit si eu cu spuma aia.a innebunit electrica cateva zile.cea mai buna metoda mi se pare cea cu spray.clima pornita pe recirculare,sprayul deschis pe consola,usile inchise si in 10 min e fresh.un spray la cateva luni si esti boss.
A functionat...FIX 2 zile. Am folosit si metoda cu spuma si cea "bomba" respectand exact instructiunile de pe tuburi. Acum m-i se pare ca miroase si mi puternic
Salut,mare grijă cum şi in ce cantitate dozați acele sprayuri care dupa parerea mea sunt ineficiente,pentru ca riscați sa aveți un mic incendiu o dată de la aerotermă şi a doua oara să ardeți casetofon navigație sau ce are fiecare in maşina lui sub grila de ventilație.
Salut Sorin !Ai scos cumva vre-o fereastra de aer din bord ?La mine nu mai lucreaza toate lamelele de reglaj pozitie suflare aer -sus-jos .Nu stiu de unde sa incep demontarea sa incerc sa le repar cumva ..!
La mine la Ibiza 6L cand pornesc incalzirea parbriz imi merge doar pe compresor, asta legat de ce ai zis tu sa fie mai mult de 0 grade, plus ca un frigotehnist mi-a recomandat sa pornesc si iarna compresorul ca sa nu crape garniturile si instalatia sa ramana etansa.
salut. din supermarket Auchan. mai gasesti si la magazine de piese auto si pe emag.ro. unele vin cu un suport de carton in care poti sa le asezi inclinate.
salut. daca dai direct pe vaporizator - cel cu lichid. sprayul cu spuma e mai mult pentru vent-uri, insa e periculos daca nu sunt etansate conductele, poate sa curga solutie de curatare pe fire sau alte module. oricum singura metoda eficienta e sa dai pe vaporizator, acolo sunt bacteriile.
@@Sorin_DIY_Mechanical_Nerd am dat cu spray cu spuma. si da ai dreptate mia curs solutie din tubulatura dupa ce spuna adevenit lichid sa scurs am vazut din gurile laterale (stanga-dreapta) dar sper ca cele centrale sa fi fost bn etansate ca altfel mia curs pe casetofon panu comanda. si acum mai sper k so fi uscat repede neafectand ceva fiind caldurike astea si in plus dupa ce am dat cu spray am dat drumu la aeroterma 15 min bagand aer cald de afara o fi ajutat la uscare . si in plus dupa am mers cu masina vreo 5 ore si cu aeroterma data drumu. dar stii tot mai vine un danf dala urat si am facut exact ca tine si filtru polen schimbat.
Salut! La mașina mea mirosul de la aerul condiționat e ok, dar când dau drumul la ventilație normala miroase foarte urat. Ce fel as putea rezolva aceasta problema? Menționez ca am făcut aceasta procedura și pe aer condiționat și pe ventilație simpla.
salut. inseamna ca ai ceva bacterii sau mucegai pe vaporizator. cea mai eficienta metoda e sa desfaci bordul, pana ajungi la vaporizator, sa il verifici. daca trebuie curatat, sa folosesti un detergent puternic.
salut. nu folosesc nimic special. am incercat diverse tipuri de carpe si solutii de curatare. cateodata sterg si cu servetele umede, am tot timpul in bord. volanul si schimbatorul sunt din piele si odata pe an le curat cu o solutie de intretinere piele auto.
salut. AUS a aparut inainte de AZD si BCB. toate 3 sunt asemanatoare si au cam aceeasi putere. insa AZD si BCB au cateva imbunatatiri. AUS are o bobina de inductie + fise, asta inseamna ca avansul este reglat mecanic de delcou. AZD si BCB au cate o bobina de inductie pe fiecare bujie. avantajul e ca, daca se arde o bobina, poti sa mai mergi in 3 cilindri pana la service sau intr-o parcare. si poti sa schimbi doar o bobina daca e nevoie. dezavantajul e ca 4 bobine de inductie sunt mai scumpe decat bobina de la AUS. AZD si BCB mai au unele modificari interne pentru a fi mai rezistente in timp. insa si AUS e un motor bun. daca este ingrijit si are consumabilele schimbate la timp, nu ar trebui sa ai probleme.
salut. asta se intampla de obicei cand se distruge garnitura de chiuloasa si se amesteca apa cu ulei. sa nu mai mergi cu masina pana nu o repari. trebuie sa dai jos distributia, capacul de chiuloasa, chiuloasa. sa schimbi toate garniturile, uleiul, lichidul de racire, posibil si pompa de apa. cu ocazia asta poti sa schimbi si distributia daca e veche si ai de gand sa mai tii masina. trebuie sa gasesti un mecanic/service bun pentru treaba asta. daca nu face reparatia perfect, la scurt timp o sa ai iar probleme.
Si înafara de operațiunea cu garniturile ,trebuie verificată si chiuloasa sa nu fie corodat aluminiu între orificiile de apă și cele de ulei,eventual planat chiuloasa la strungar
salut. mirosul de benzina nu ar trebui sa aiba legatura cu filtrele sau cu AC-ul. trebuie sa verifici sub capota de unde vine mirosul de benzina. e posibil sa rasufle si evacuarea pe sub masina.
I have a problem with the engine speed. My leon is the same 1.6 16v bsb coils with changed gasoline filter is changed my spark plugs are visible clean map sensor nee dirty. When the car warms up, the tachometer hand starts playing.Thank you from now on
Salut . ma confrunt cu o problema dupa ce am igienizat instalatia de AC folosind spray cu spuma : am asteptat 20 de minute sa se dizolve spuma apoi am pornit ventilatorul la maxim , insa nu se dizolvase toata spuma , drept urmare aceasta a fost suflata din grila de ventilatie pe geamul din dreapta fata .Eu nu am dat importanta acestui fapt , nu am sters geamul imediat , spuma s-a uscat iar geamul a ramas patat. A doua zi am vrut sa sterg geamul cu solutie de curat geamuri si nu se curata acele pete . Ce pot sa fac ? Exista o solutie de curatat geamuri mai buna sau trebuie sa inlocuiesc geamul ?
salut. cam ciudat acel spray... nu trebuie sa inlocuiesti geamul, cu siguranta exista o solutie. incearca cu o carpa mai aspra si cu spirt. daca tot nu se curata, incearca cu diluant sau acetona. daca tot nu se curata, mai cautam alte metode :D
Salut. Am un A4 b5 2000 nu mi se mai dezaburesc geamurile/parbrizul....ce problemă ar fi? (apa sta la 90', antigel nu lipsește, căldură bagă. daca deschid puțin geamurile se dezabureste bine, dacă închid geamurile nu se mai dezabureste)? Mulțumesc
salut. asa se comporta de obicei cand e recircularea aerului activa. verifica daca functioneaza clapeta de recirculare, sa nu fie cumva blocata pe inchis si sa nu lase sa intre aer de afara.
la mine miroase doar cand opresc compresorul si las sa bage aer, fie de afara fie dinauntru... cu ce as putea rezolva ? am folosit ozonificare si nu a disparut mirosul
Daca decuplezi butonul de ac compresorul se opreste, iar ventilatorul merge in continuare, exemplu iarna ,dai drumul la căldură doar din ventilator nu si din butonul de ac
Salut Sorin, am un Seat Leon identic cu al tau insa o problema de care nu am scapat pana acum, imi intra apa in habitaclu cand ploua , cam pe la toate usile cat si in zona pedalelor, te rog ai un sfat pt mine? Mersi frumos!
salut. cel mai probabil intra apa in usi pe la colturile chederelor exterioare de jos de la geamuri. cauciucul imbatraneste in timp si dea lungul anilor chederul s-a micsorat cu 2-3 mm, deajuns cat sa se scurga pe acolo apa de pe geam in usa. in partea de jos a usii sunt gauri de scurgere (printr-un alt cheder), care s-au infundat. se strange apa in usa, pana ajunge la prima imbinare. apoi apa curge pe acolo in interiorul masinii si se strange in podea. vezi clipul meu - Door lock removal - pentru mai multe detalii. sa zdruncini putin usile dupa ploaie, e posibil sa auzi apa in usa. trebuie sa cureti chederul de sub usa si sa desfunzi gaurile de scurgere.
salut. eu in general folosesc sprayuri Mannol si le cumpar de la magazine de piese auto. daca vrei ceva mai bun, cauta ceva produs de o firma cunoscuta, care se ocupa cu produse de curatenie si dezinfectare. de ex Loctite Hygiene de la Henkel ar trebui sa fie mai bun.
salut. pentru Seat Leon 1M trebuie o siguranta termica de 192°C, 250V, 10A. gasesti la magazine de electronice gen Adelaida sau Quintrix. sau poti comanda on-line. daca te referi la tot blocul de rezistente, are codul 1j0819022a
salut. trebuie sa dai jos galeria de admisie si sa demontezi toate anexele de pe ea, sa o poti curata bine. daca are multe depuneri, folosesti unul sau mai multe sprayuri de carburator apoi jet puternic de apa in mai multe randuri.
Nu am găsit până acum un tutorial in care să ne spună cum utilizăm spray-ulcu pulverizator! Mă refer la scoaterea filtrului și atunci când dăm pe recirculare prima dată dan pe cald și după aceea trebuie răcit! Nu știm care sunt timpi și pașii acestei proceduri!
Salut Sorin! Am si eu o problema la un Golf 4 1.6 16v.Pun contactul iar pe computer de bord scriu 2 erori: Wegfahrsperre aktiv si oldruck motor aus. Am intrat pe niste forumuri si spun CA e presiunea uleiului si imobilizarorul masinii.Adica dupa punerea contactului imi apare pâlpâind masini cu cheie si in incercarea de a porni motorul,esueaza,imi apare stop si martorul de ulei pe rosu.Nu stiu ce sa fac.pls help.Daca ai putea face un video pe tema asta e super CA nu stiu care e problema.Multumesc anticipat
salut. prima eroare de imobilizator apare de obicei cand masina nu recunoaste cheia si nu te lasa sa o pornesti. cheia de rezerva o mai ai sa o incerci? ar fi bine sa vorbesti cu cineva care se ocupa cu diagnoze auto, sa verifice si daca e nevoie sa adauge cheia din nou sa o recunoasca masina. e posibil sa fie si alta problema, dar asta e cea mai comuna. dupa ce rezolvi cu cheia, apoi vezi daca se mai aprinde si martorul de ulei.
salut. la picioare sunt mai inguste si curbate gurile de aer. poti sa incerci, dar nu cred ca intra de ajuns furtunasul. cea mai eficienta metoda e sa ajunga solutie de curatare direct pe vaporizator.
Hey Sorin,can you help me? I have Seat Leon 1.6 16v 2000 yr and my AC wont work when holding car in one place,in drive it works perfectly,what it can be?
hi. did you check the freon level? if the level is less then 60%, the AC system won't work properly. if the freon level is low and the engine is on idle, the compression in the AC system isn't enough. but when you accelerate the engine, the compression will get higher and it will work (but not efficient). or there could be a problem with the AC compressor. it's loosing pressure. but when you rev the engine, the compression is higher, enough for the AC system to work. you need to go to your local air conditioner service and do a pressure test.
Sorin - DIY Mechanical Nerd I forgot to say that the high reving in one place isnt enough (AC Wont work too for me...)Then from reving in one place or holding car in one place for some time, with turned on AC,car starts smoking under hood and get hot air,burning aroma-smell gets inside too.Last time i visited mechanic at 2013 and he said that all is good. Sorry for my bad english and thanks for reply! 😃
that's pretty bad. I suggest you stop using the AC until you fix the problem. the difference between standing with the engine revved up / and driving, is the air going through the AC radiator. the radiator may be clogged. or the radiator fan is not working. is the radiator fan spinning, when the car is standing with the AC on? about the smoke... I don't know where is it coming from. perhaps the AC compressor is heating to much, because the AC radiator is not efficient to cool down the system.
Sorin - DIY Mechanical Nerd Yeah, radiator fan working pretty well.. I dont know what to do,maybe to change AC radiator? Before few days i cleaned my AC with one spray and my AC Worked.. Car has been in one place for about 20 min and worked perfectly just how in ride.. Do you have email or something where i can contact you for my problem? Also thanks for video that you showed what to do if water leaks inside car. Sorry for bad english and greeting from Serbia! 😉
hi. you need to go to a mechanic to inspect the engine bay. this is not a common problem, so you need to inspect everything, to identify which part is smoking... I think the AC compressor is faulty, but without a visual confirmation, you can't start changing parts in the engine bay.
La mine de fiecare dacă când activez ac-ul, turațiile motorului se schimbă dar ventilatoarele nu pornesc și nici compresorul cu toate că am freon în ea. Știi care ar fi problema?
Daca incarc clina cu freon si ii face spalarea la clima nu e de ajuns sa inlature mirosul. Eu am miros doar cand merg cu, clima si apoi o opresc iar apoi cam 30 de secunde miroase de la clima. Sau unde pot sa gasesc acel sprei de curatare cu furtun. Raspunde te rog. Mulrumesc
salut. inseamna ca ai bacterii si mucegai in compartimentul vaporizatorului. cand pornesti clima, vaporizatorul ia umezeala din aer si hraneste bacteriile. apoi cand opresti compresorul, aerul trece cu umezeala de la bacterii si intra in cabina. in cazul tau trebuie verifici daca functioneaza scurgerea de la AC sub masina. e indicat sa desfaci bordul, sa sprayezi solutie direct pe vaporizator. sau cel putin sa dai cu spray in admisia/ventilatorul din bord, prin locul filtrului de aer de cabina. spray cu furtun gasesti la magazine de piese auto sau la hypermarket. cele la 10-15 lei sunt cam slabe, ar trebui sa iei unu mai bun.
Sorin - DIY Mechanical Nerd Extraordinar nici nu ma gandeam ce are de miroase asa neplacut. Multumesc pestru raspuns. Daca vrei nu poti sa imi scrii un numar de telefon sau adresa de facebook vreau sa te contactez sa te intreb in detalii cum sa fac toate procedurile mai bine. Multumesc
Cam la toate mașinile ventiletorul este in partea dreapta in spate la torpedou, dar nu la toate trebuie demontat pentru a igieniza acel pulverizator, la cele care au filtrul in habitaclu se poate ajunge direct fara a demonta ventilatorul!
salut. al meu e miller & reynolds climax igienizzante. e 15 lei in hypermarket sau la magazine de piese auto. dar iti recomand sa iei ceva mai bun. asta e cam slab :)
Da e foarte buna , chiar mai bun cred eu, am avut un Chevrolet Aveo , cu filtrul in habitaclu , demontam filtrul și pulverizam acolo pana umpleam , inclusiv pe acel pulverizator , fara a demonta ventilatorul, apoi in gurile de aerisire ca in film , dar si in cele din spate de sub scaun și in cele de unde își ia aerul din habitaclu . Spuma e mai buna, deoarece curată pana si țevile de ventilatie. Acum am un Passat și fac același lucru.
Nu e facuta corect in clip de aceea apar prbl electrice sau defectiuni. 1. Opresti motorul si clima 2. Scoti bornele bateriei 3. Scoti filtru de polen, bagi furtunul tot si golesti in acel loc tot. Nu se baga spuma in alta parte decat acolo. 4 .Astepti 30 minute timp in care spuma o sa curete dar o sa se si scurga jos sub masina 5. Pui borna, lasi inchis AC ul , pornesti motorul , dai pe ventilatie maxima si temperatura maxima. 6. Lasi sa functioneze 10minute asa 7. Montezi filtrul de aer
E mai usoara dar mai putin buna. E ca si cum te-ai da cu parfum sau cu antiperspirant cand esti transpirat. Adica acopera doar mirosul. Pe cand prima metoda elimina bacteriile si implicit mirosurile. Adica ca si cum te-ai spala inainte sa te dai cu parfum.
salut. nu mai tin minte ce sprayuri am folosit. insa singura metoda eficienta e sa dai cu solutie direct pe vaporizator. celalalte metode au efect doar temporar.
El este pozitionat sub acel pulverizator, se scurge condensul pe el , ca să îl gasesti ușor da drumul la aer conditionat pe rece și uită-te sub mașina va scurge apa, dacă nu înseamnă ca e infundat, apa va curge in mașină in partea dreapta la pasager, vei găsi mocheta uda!
Salut am si eu o problemă si poate ma ajuta cineva . Masina mea este lovita pe partea dreapta spate langa faruri si nu stiu cum as putea sa o indrept sau cel putin sa o repar cat de cat tinand cont ca are si o zgarietura serioasa unde este lovita daca puteti sa imi dati niste sfaturi va-ş fi recunoscator Multumesc
salut. daca sunt blocati, e mult de munca. trebuie sa dai jos consola centrala, tot bordul, apoi ai acces la compartimentul cu voleti. daca sunt voletii rupti, trebuie sa scoti tot compartimentul acela din bord. pentru asta cel mai probabil trebuie sa deconectezi si vaporizatorul+radiatorul din bord.
in sfarsit un filmulet clar, simplu si eficient! multumim
Incercati sa opriti aerul condiționat cu cateva minute inainte de a ajunge la destinatie. In felul acesta sistemul de racire inclusiv tubulatura se incalzesc putin si umezeala din interior dispare. Umezeala favorizeaza dezvoltarea bacteriilor si implicit mirosul. Eu am descoperit întâmplător treaba asta si de atunci nu mai am probleme cu mirosurile.
ma bucur ca mai sunt oameni care fac asemenea tutoriale .
Ai cele mai bune videouri de pe UA-cam. Cele mai profesionale și de calitate. Meriți tot respectul de la vizitatori
Un video tare eficient nici prin cap nu îmi trecea să folosesc această tehnică aș fi tare curios să știu care a fost motivul celor care au dat dislike că în afară de schizofrenie nu văd alt motiv.
Iti raspunde un schizofrenic. Masinile au evacuarile de aer din hartie - carton presat, cu multe cute, se pune praf pe ele si nu se mai ia de acolo, nici cu peria de sarma. Praful acela daca il uzi si cu Chanel, tot o sa puta, iti spun asta din experienta. Eu am dus masina la un service care se ocupa cu asa ceva, i-au circulat prin tot sistemul de aer niste spuma de curatat si igenizat, care mirosea frumos, fapt care sa si intamplat vreo 3-4 zile si dupa aceea parfumul sa dus si a inceputa sa puta mai rau ca inainte de igenizare. Asa ca tu, foloseste sprei acesta si fii multumit tu neschizofrenicule. Ma miram unde gasesc astia prosti sa-si vanda produsele, acum nu mai ma mir.
Bravo.Foarte profesionist.Ca de la o companie mare te-ai prezentat!Felicitari
Sorine, iti spune un frigotehnist de renume,,,,,, un frigotehnist cu firma si lucrari industriale multiple la activ printre care inclusiv CHILLERE de racire 330 Kw putere frigorifica ,,,
Ai procedat corect putin mai departat spraiul din naintea ventilatorului, cam la 15,,,,,20 cm. distanta , dar nu este o negativitate decat o indicatie
Bravo !
Dau like garantat !
Felicitări pentru tutorial! Ce zici de igienizarea cu ozon?
salut. o igienizare cu ozon e mai buna, dar e mai scumpa. daca sti ca urmeaza sa pastrezi masina mai multi ani, se merita sa faci si igienizare cu ozon o data la 2 ani.
Anghel Dumitriu la igienizarea cu ozon ramane un miros de spital, greu de suportat. in schimb iti recomand un sprai de la wurth care este net superior celor din supermarketuri. bafta
Am făcut eu igenizare cu ozon... Fix 2 săptămâni a ținut, după a revenit mirosul.
ChrisFix de Romania! :))
Mai bine zis SorinRepara
E foarte util,super. Am Seat Leon 1M dar nu stiam ce trebuie o igienizare generala pt sanatate. Multumesc mult pt tutorial dvs!
Multumesc foarte frumos. Foarte fain videourile o sa ma uit la mai multe, eu vreau sa invat mecanica si sunt foarte utile.
Merita un like!
Bravo! Jos pălăria!
Foarte tare ! Multumesc
Tot frunos de dimnezeu la tine SA vine multsumesc
Hello ! CHRISFIX here !
:))
Salut, dupa ce am vizionat clipul m-am mobilizat si mi-am curatat Golf 4 1.9TDI din 2000. Am mers mai departe si am demontat si consola de mijloc, am scos si climatronic-ul si am curatat dupa igienizarea cu ambele metode, fiecare piesa pe care am pus-o la loc. Chiar si sub capacul de deasupra filtrului era mucegai de diferite culori :(. Pe clapete de on/off air stanga dreapta si mjloc si pe palele ventilatorului am gasit mucegai negru. Merita facuta igienizarea 100% mai ales pentru masinile mai vechi si cu diferiti proprietari. Dupa ce am efectuat operatiunea pot confirma ca e o schimbare majora detectabila imediat, de la primul traseu cu masina. Cei cu probleme cu sinusurile vor constata imediat diferenta. :D P.S. Dureaza operatiunea cu demontare, curatare, igienizare, montare= RABDARE. Exista clipuri pentru orice asa ca spor la DYI.
Very good job my friend! Thanks!
You are the best man!!!!!!!!
😁😁😁😁😁😁😁😁😁
very good job Mr Sorin Bravo
Pentru a face o treaba si mai buna trebuia sa speli compartimentul motor, facut luna, dat jos ventilatorul si curatate lamelele ca se vad a fi pline cu praf depus, date jos gurile de aerisire si spalate si abia pe urma un spray dezinfectant de preferat unul cu spuma care expandeaza si intra peste tot. Si inainte de toate astea trebuia curatat interiorul (presul ala de jegos) si eventual daca ai OMV in oras merge si o ozonificare. Asta daca vrei sa faci o treaba completa. Altfel e frectie la picior de lemn.
bun clip ! multumesc mult asa am sa fac si eu
Foarte bun videoclipul
Bravo 👌
Eres un genio brother saludos desde mexico
Cum se monteaza supapa pe filtr de motrina
Cu săgeata spre radiator
@@ioanpadure8136 Da sageata de pe filtru trebuie sa fie spre fata masinii
Deci cu sageata spre radiator cum ai zis
Foarte interesant, am avut ce învăța bravo, felicitări ! Voi-am sa te întreb dacă aerul conditionat nu m-ai bagă căldură decat foarte putin trebuie sa schimb caloriferul s-au procedez cum ai făcut la mașina ta ?
Eu am avut probleme cu aerul rece , inaite se a baga freon am facut un test si aveam radiatorul îmbătrânit, adica scapă puțin cate puțin, a trebuit sa-l schimb. Fa o verificare nu e foarte scump!
Grija mare la spray cu spuma, mi-a decolorat bordul in zonele unde a mai sarit spuma.
Am folosit si eu un spray de acest fel, cu spuma, am ars calculatorul de abs la Audi A6 care vine fix sub acele tubulaturi.
Folositi doar daca stiti ca nu se va scurge pe nicaieri spuma...
Salut. Interesant....dar puteai sa scoti grilele, ptr a curata cu cirpa. Cea mai buna nebulizare este cu pulverizare de apa oxigenta,
Salut, ma bucur ca te am gasit, multe lucruri interesante postate pe canalul tau, felicitari!
Daca poti, spune mi te rog,seat ul meu nu baga aer la picioare, chiar si cand dau aeroterma la maxim,se simt mici adieri, trebuie demontat bordul? Posibil sa fie ceva rupt? Multumesc!
salut. sunt 2 variante. prima varianta ar fi sa verifici cablul care schimba directia aerului. trebuie sa demontezi consola centrala. sa ajungi la panoul alb cu cele 3 comutatoare de temperatura, viteza ventilatorului si zona in care bate aerul. in spatele acestui panou ai un cablu de otel prins de comutatorul de directie a aerului. cand invarti comutatorul, acesta trage/impinge cablul. cablul actioneaza o clapeta care se deschide si dirijeaza aerul intr-o anumita zona. cablul a scapat din clema lui si acum se misca doar partial. cablul defapt e alcatuit dintr-o camasa prinsa fixa cu o clema de panoul alb, iar sarma de otel care culizeaza prin camasa e prinsa de comutator. clema camasii probabil a iesit din suportul ei, iar sarma de otel nu mai culiseaza prin camasa pana in capat. daca nu e asta problema, incearca sa tragi/impingi cu mana mai mult de acel cablu, probabil clapeta nu se deschide pana in capat, poate trebuie recalibrata. a 2a varianta ar fi sa se strice clapeta care dirijeaza aerul. in cazul asta trebuie demontat tot bordul, deconectate furtunele caloriferului si conductele de freon. se scoate din bord cutia cu vaporizatorul, caloriferul si clapetele de aer si se verifica ce e defect acolo.
Iti super multumesc!
Atunci cand voi avea doua zile libere, voi incerca sa vad ce rezolv, destul de enervant iarna sa nu ti intre pic de caldura la picoare.
Multumesc si spor in continure, suntem numai ochi si urechi!
am folosit si eu metoda asta, acum cativa ani, la un vw bora. a functionat foarte ok, dar a cauzat o problema destul de neplacuta.am atins putin cu continutul strayului de elemente de plastic vopsite. sprayul meu luat din kaufland, a cauzat cojirea vopselei de pe gurile de ventilatie.
Dude Alex
Mai nou va recomand OZONIFICAREA mașinii nu costă mult 10 lei 10 minute...după aia lăsată la aerisit...super fain miroase în ea ...zici ca i nouă 👍😁😁😁👍👍👍
multumesc
Interesant. Dar fi atent cnd scoti mufa la airbag trebuie sa desfaci borna la baterie inainte ca este posibil sa ramana becul aprins in bord de la airbag. Am patit la un polo 9n si la un seat ibiza 6j ..
am folosit metoda cu sprayul tip bomba,rezultat zero.azi am încercat o alta metoda,am scos filtrul de polen,pe rama lui am fixat un prosopel pe care l-am îmbibat in clor,l-am pus pe poziție si am pornit ventilatia cam 5 min.in speranța ca vapori de clor vor neutraliza bacteriile,aștept zilele următoare sa vad ce rezutat da.ramân la ideea ca cea mai buna metoda este curatarea tubulaturii cu un somoiog
salut. metoda cu sprayul tip bomba nu prea omoara bacteriile. e mai mult pentru a lasa un miros mai placut in masina. daca vrei sa omori bacteriile, cel mai eficient e sa dai cu un spray puternic direct pe vaporizator.
+Sorin - DIY Mechanical Nerd Multumesc Sorin pt sfat .azi m-am apucat sa demontez bordul,eu am un model cordoba 2006,e mai complicat decât ce ai prezentat in clipul tau,vaporizatorul este mai ascuns,filtrul se afla sub torpedou,așa ca am renunțat si o sa merg la un service
Stan Mary
Am patit-o nasol la un Renault megane 2, a intrat spuma in zona circuitelor si mi-a zapacit instalatia electrica care si a revenit dupa cateva zile cu greu: un geam din spate a ramas paralizat total de atunci, celalalt din spate si a revenit din senin dupa o saptamana. Cam riscanta operatiune
Salut Sorin . Am un Leon identic. Ce spray sa folosesc??? Multumesc frumos.
Cea mai proastă metodă, dacă aveți plastice rupte sau umblate soluția va curge peste circuite electrice și veți avea scurtcircuite, o frumusețe. Încercat! N-ai pe cine da vina, odată ce-o pățești.
Prostii vb - ala e un lichid ce se evapora in 5 min max, asa ca mai tai-o, si dak e vreun furtun spart e bine sa-l vezi deci baiatu a aratat video , excelent , bravo lui. Tie -1.
WoomaTaurusFucker, prietene, îți doresc să ai experiența mea... O zi bună. Vezi apoi cu cine te cerți, cu sau fără furtun spart... Pe instalație, desfă tu bordul și verifică.
Florin Matusa 8l f dk
am patit-o si eu la un Renault megane 2, a intrat spuma in zona circuitelor si mi-a zapacit instalatia electrica care si a revenit dupa cateva zile cu greu: un geam din spate a ramas paralizat total de atunci, celalalt din spate si a revenit din senin dupa o saptamana. Cam riscanta operatiune
Florin Matusa ai dreptate.am patit si eu cu spuma aia.a innebunit electrica cateva zile.cea mai buna metoda mi se pare cea cu spray.clima pornita pe recirculare,sprayul deschis pe consola,usile inchise si in 10 min e fresh.un spray la cateva luni si esti boss.
A functionat...FIX 2 zile. Am folosit si metoda cu spuma si cea "bomba" respectand exact instructiunile de pe tuburi. Acum m-i se pare ca miroase si mi puternic
Salut,mare grijă cum şi in ce cantitate dozați acele sprayuri care dupa parerea mea sunt ineficiente,pentru ca riscați sa aveți un mic incendiu o dată de la aerotermă şi a doua oara să ardeți casetofon navigație sau ce are fiecare in maşina lui sub grila de ventilație.
Salut Sorin !Ai scos cumva vre-o fereastra de aer din bord ?La mine nu mai lucreaza toate lamelele de reglaj pozitie suflare aer -sus-jos .Nu stiu de unde sa incep demontarea sa incerc sa le repar cumva ..!
Se poate porni si sub 0C. Eu pornesc iarna AC pentru a dezaburi parbrizul mai repede.
Spray-ul cu spuma poate fi coroziv pentru circuitele electronice ,la mine sa aprins martorul de la airbag de cand am curatat cu un spray cu spuma !
ai ac si mergi cu geamul lasat si centura este de frumos :)) bv. pentru video!
Ai idee ce șuiera la anumite turații când ac ul e pornit?
La mine la Ibiza 6L cand pornesc incalzirea parbriz imi merge doar pe compresor, asta legat de ce ai zis tu sa fie mai mult de 0 grade, plus ca un frigotehnist mi-a recomandat sa pornesc si iarna compresorul ca sa nu crape garniturile si instalatia sa ramana etansa.
De unde ai luat acel spray (bomba)?
salut. din supermarket Auchan. mai gasesti si la magazine de piese auto si pe emag.ro. unele vin cu un suport de carton in care poti sa le asezi inclinate.
o sa fac si eu la seatul meu! 😉
bravo bien vu
salut care spray este mai bun cel cu spuma sau cel normal? ( fara spuma) ?
salut. daca dai direct pe vaporizator - cel cu lichid. sprayul cu spuma e mai mult pentru vent-uri, insa e periculos daca nu sunt etansate conductele, poate sa curga solutie de curatare pe fire sau alte module. oricum singura metoda eficienta e sa dai pe vaporizator, acolo sunt bacteriile.
@@Sorin_DIY_Mechanical_Nerd am dat cu spray cu spuma. si da ai dreptate mia curs solutie din tubulatura dupa ce spuna adevenit lichid sa scurs am vazut din gurile laterale (stanga-dreapta) dar sper ca cele centrale sa fi fost bn etansate ca altfel mia curs pe casetofon panu comanda. si acum mai sper k so fi uscat repede neafectand ceva fiind caldurike astea si in plus dupa ce am dat cu spray am dat drumu la aeroterma 15 min bagand aer cald de afara o fi ajutat la uscare . si in plus dupa am mers cu masina vreo 5 ore si cu aeroterma data drumu. dar stii tot mai vine un danf dala urat si am facut exact ca tine si filtru polen schimbat.
Salut am o problema cu masina .mi sa rupt joja de la baia de ulei si a ramas in baie 25-30de cm .afecteaza cu ceva ? ( joja din plastic )
Si pentru stepway?
Dacă nu am AC și recirculare pot folosi bomba sau cea cu furtun.
Salut! La mașina mea mirosul de la aerul condiționat e ok, dar când dau drumul la ventilație normala miroase foarte urat. Ce fel as putea rezolva aceasta problema? Menționez ca am făcut aceasta procedura și pe aer condiționat și pe ventilație simpla.
salut. inseamna ca ai ceva bacterii sau mucegai pe vaporizator. cea mai eficienta metoda e sa desfaci bordul, pana ajungi la vaporizator, sa il verifici. daca trebuie curatat, sa folosesti un detergent puternic.
Pentru curatarea bordului ce folosesti ?
salut. nu folosesc nimic special. am incercat diverse tipuri de carpe si solutii de curatare. cateodata sterg si cu servetele umede, am tot timpul in bord. volanul si schimbatorul sunt din piele si odata pe an le curat cu o solutie de intretinere piele auto.
Salut, poti sa imi spui te rog cum se numeste melodia care incepe la 0:45? Multumesc anticipat!
salut.
MK2 - Persian Bump.
Multumesc mult!
Salut o parere despre motorul de pe seat leon 1.6 16 v AUS
salut. AUS a aparut inainte de AZD si BCB. toate 3 sunt asemanatoare si au cam aceeasi putere. insa AZD si BCB au cateva imbunatatiri. AUS are o bobina de inductie + fise, asta inseamna ca avansul este reglat mecanic de delcou. AZD si BCB au cate o bobina de inductie pe fiecare bujie. avantajul e ca, daca se arde o bobina, poti sa mai mergi in 3 cilindri pana la service sau intr-o parcare. si poti sa schimbi doar o bobina daca e nevoie. dezavantajul e ca 4 bobine de inductie sunt mai scumpe decat bobina de la AUS. AZD si BCB mai au unele modificari interne pentru a fi mai rezistente in timp. insa si AUS e un motor bun. daca este ingrijit si are consumabilele schimbate la timp, nu ar trebui sa ai probleme.
Sorin - DIY Mechanical Nerd multumesc frumos
Ce spray ai folosit si unde-l pot gasi?
salut. nu mai stiu ce model de spray am folosit, l-am luat de la un magazin de piese auto.
Salut sorin!sti dece mia bagat ulei an antigel la un bmw? Te rog daca sti dami un raspuns carei cauza mersy
salut. asta se intampla de obicei cand se distruge garnitura de chiuloasa si se amesteca apa cu ulei. sa nu mai mergi cu masina pana nu o repari. trebuie sa dai jos distributia, capacul de chiuloasa, chiuloasa. sa schimbi toate garniturile, uleiul, lichidul de racire, posibil si pompa de apa. cu ocazia asta poti sa schimbi si distributia daca e veche si ai de gand sa mai tii masina. trebuie sa gasesti un mecanic/service bun pentru treaba asta. daca nu face reparatia perfect, la scurt timp o sa ai iar probleme.
Si înafara de operațiunea cu garniturile ,trebuie verificată si chiuloasa sa nu fie corodat aluminiu între orificiile de apă și cele de ulei,eventual planat chiuloasa la strungar
Si centura...... 👍
Asa pot scapa de mirosul de benzina? Fabia 1.4 Cand este AC miroase foarte rau a benzina, am schimbat filtrele dar degeaba.
salut. mirosul de benzina nu ar trebui sa aiba legatura cu filtrele sau cu AC-ul. trebuie sa verifici sub capota de unde vine mirosul de benzina. e posibil sa rasufle si evacuarea pe sub masina.
I have a problem with the engine speed. My leon is the same 1.6 16v bsb coils with changed gasoline filter is changed my spark plugs are visible clean map sensor nee dirty. When the car warms up, the tachometer hand starts playing.Thank you from now on
Salut . ma confrunt cu o problema dupa ce am igienizat instalatia de AC folosind spray cu spuma : am asteptat 20 de minute sa se dizolve spuma apoi am pornit ventilatorul la maxim , insa nu se dizolvase toata spuma , drept urmare aceasta a fost suflata din grila de ventilatie pe geamul din dreapta fata .Eu nu am dat importanta acestui fapt , nu am sters geamul imediat , spuma s-a uscat iar geamul a ramas patat. A doua zi am vrut sa sterg geamul cu solutie de curat geamuri si nu se curata acele pete . Ce pot sa fac ? Exista o solutie de curatat geamuri mai buna sau trebuie sa inlocuiesc geamul ?
salut. cam ciudat acel spray... nu trebuie sa inlocuiesti geamul, cu siguranta exista o solutie. incearca cu o carpa mai aspra si cu spirt. daca tot nu se curata, incearca cu diluant sau acetona. daca tot nu se curata, mai cautam alte metode :D
Salut. Am un A4 b5 2000 nu mi se mai dezaburesc geamurile/parbrizul....ce problemă ar fi? (apa sta la 90', antigel nu lipsește, căldură bagă. daca deschid puțin geamurile se dezabureste bine, dacă închid geamurile nu se mai dezabureste)? Mulțumesc
salut. asa se comporta de obicei cand e recircularea aerului activa. verifica daca functioneaza clapeta de recirculare, sa nu fie cumva blocata pe inchis si sa nu lase sa intre aer de afara.
Îmi recomandă cineva o soluție bună pentru igienizarea sistemului de aer condiționat, vă rog?
la mine miroase doar cand opresc compresorul si las sa bage aer, fie de afara fie dinauntru... cu ce as putea rezolva ? am folosit ozonificare si nu a disparut mirosul
ce trebuie facut daca cand pornesc a/c se aude un scartait deranjant?
Să oprim întâi compresorul și să lăsăm ventilatorul să mai meargă? Cum se oprește compresorul? Oprind motorul?
salut. butonul AC sau cu semnul de "fulg de zapada" porneste si opreste compresorul. e valabil si pentru AC si pentru clima.
Daca decuplezi butonul de ac compresorul se opreste, iar ventilatorul merge in continuare, exemplu iarna ,dai drumul la căldură doar din ventilator nu si din butonul de ac
Cum schimb luminile de la panoul de comanda unde pornesti clima nu mi se aprinde nici un bec acolo...ms mult
Ce genți sunt alea și de cât?
dotz brand hatch de 16"
Salut Sorin, am un Seat Leon identic cu al tau insa o problema de care nu am scapat pana acum, imi intra apa in habitaclu cand ploua , cam pe la toate usile cat si in zona pedalelor, te rog ai un sfat pt mine? Mersi frumos!
salut. cel mai probabil intra apa in usi pe la colturile chederelor exterioare de jos de la geamuri. cauciucul imbatraneste in timp si dea lungul anilor chederul s-a micsorat cu 2-3 mm, deajuns cat sa se scurga pe acolo apa de pe geam in usa. in partea de jos a usii sunt gauri de scurgere (printr-un alt cheder), care s-au infundat. se strange apa in usa, pana ajunge la prima imbinare. apoi apa curge pe acolo in interiorul masinii si se strange in podea. vezi clipul meu - Door lock removal - pentru mai multe detalii.
sa zdruncini putin usile dupa ploaie, e posibil sa auzi apa in usa. trebuie sa cureti chederul de sub usa si sa desfunzi gaurile de scurgere.
Multumesc frumos pentru raspuns Sorin!
Cum pot desface si eu bucată aia cu casetofon? As vrea sa scot casetofonul si spatiul acela gol de la o Skoda Fabia model 1.
imi poti spune ce solutii ai folosit mai exact?daca ai si link-uri la ele ar fi super!Ms
salut. eu in general folosesc sprayuri Mannol si le cumpar de la magazine de piese auto. daca vrei ceva mai bun, cauta ceva produs de o firma cunoscuta, care se ocupa cu produse de curatenie si dezinfectare. de ex Loctite Hygiene de la Henkel ar trebui sa fie mai bun.
ok,ms :)
Salut, am și eu problema cu treapta 4 la căldură. Îmi spui te rog de unde pot cumpăra rezistența și cum se numește? Mulțumesc.
salut. pentru Seat Leon 1M trebuie o siguranta termica de 192°C, 250V, 10A. gasesti la magazine de electronice gen Adelaida sau Quintrix. sau poti comanda on-line. daca te referi la tot blocul de rezistente, are codul 1j0819022a
Zici ca esti in reclama aia cu odorizantul de baie de acum cativa ani "Pfuuu ce urat miroase! " =]]]
Salut boss!spunem cu ce pot curata galeria la un bmw e 46 mi se pare cai din plastic mersy!
salut. trebuie sa dai jos galeria de admisie si sa demontezi toate anexele de pe ea, sa o poti curata bine. daca are multe depuneri, folosesti unul sau mai multe sprayuri de carburator apoi jet puternic de apa in mai multe randuri.
Mersy,am schimbat termoflotu si nu mai baga ulei an apa. Am pus soluti si am curatat instalatia si acu merge
salut. e bine ca ai scapat ieftin. daca aveai probleme cu garnitura de chiuloasa, te-ar fi costat mult mai mult.
Nu am găsit până acum un tutorial in care să ne spună cum utilizăm spray-ulcu pulverizator! Mă refer la scoaterea filtrului și atunci când dăm pe recirculare prima dată dan pe cald și după aceea trebuie răcit! Nu știm care sunt timpi și pașii acestei proceduri!
Salut Sorin! Am si eu o problema la un Golf 4 1.6 16v.Pun contactul iar pe computer de bord scriu 2 erori: Wegfahrsperre aktiv si oldruck motor aus. Am intrat pe niste forumuri si spun CA e presiunea uleiului si imobilizarorul masinii.Adica dupa punerea contactului imi apare pâlpâind masini cu cheie si in incercarea de a porni motorul,esueaza,imi apare stop si martorul de ulei pe rosu.Nu stiu ce sa fac.pls help.Daca ai putea face un video pe tema asta e super CA nu stiu care e problema.Multumesc anticipat
salut. prima eroare de imobilizator apare de obicei cand masina nu recunoaste cheia si nu te lasa sa o pornesti. cheia de rezerva o mai ai sa o incerci? ar fi bine sa vorbesti cu cineva care se ocupa cu diagnoze auto, sa verifice si daca e nevoie sa adauge cheia din nou sa o recunoasca masina. e posibil sa fie si alta problema, dar asta e cea mai comuna. dupa ce rezolvi cu cheia, apoi vezi daca se mai aprinde si martorul de ulei.
salutare.cu prima metoda de ce nu se face si la gurile de la picioare?
salut. la picioare sunt mai inguste si curbate gurile de aer. poti sa incerci, dar nu cred ca intra de ajuns furtunasul. cea mai eficienta metoda e sa ajunga solutie de curatare direct pe vaporizator.
👍
Hey Sorin,can you help me? I have Seat Leon 1.6 16v 2000 yr and my AC wont work when holding car in one place,in drive it works perfectly,what it can be?
hi. did you check the freon level? if the level is less then 60%, the AC system won't work properly. if the freon level is low and the engine is on idle, the compression in the AC system isn't enough. but when you accelerate the engine, the compression will get higher and it will work (but not efficient).
or there could be a problem with the AC compressor. it's loosing pressure. but when you rev the engine, the compression is higher, enough for the AC system to work.
you need to go to your local air conditioner service and do a pressure test.
Sorin - DIY Mechanical Nerd I forgot to say that the high reving in one place isnt enough (AC Wont work too for me...)Then from reving in one place or holding car in one place for some time, with turned on AC,car starts smoking under hood and get hot air,burning aroma-smell gets inside too.Last time i visited mechanic at 2013 and he said that all is good. Sorry for my bad english and thanks for reply! 😃
that's pretty bad. I suggest you stop using the AC until you fix the problem. the difference between standing with the engine revved up / and driving, is the air going through the AC radiator. the radiator may be clogged. or the radiator fan is not working. is the radiator fan spinning, when the car is standing with the AC on?
about the smoke... I don't know where is it coming from. perhaps the AC compressor is heating to much, because the AC radiator is not efficient to cool down the system.
Sorin - DIY Mechanical Nerd Yeah, radiator fan working pretty well.. I dont know what to do,maybe to change AC radiator? Before few days i cleaned my AC with one spray and my AC Worked.. Car has been in one place for about 20 min and worked perfectly just how in ride.. Do you have email or something where i can contact you for my problem? Also thanks for video that you showed what to do if water leaks inside car. Sorry for bad english and greeting from Serbia! 😉
hi. you need to go to a mechanic to inspect the engine bay. this is not a common problem, so you need to inspect everything, to identify which part is smoking... I think the AC compressor is faulty, but without a visual confirmation, you can't start changing parts in the engine bay.
gracie
Cum se numeste spray-ul? Cel lichid, nu cel cu spumă
La mine de fiecare dacă când activez ac-ul, turațiile motorului se schimbă dar ventilatoarele nu pornesc și nici compresorul cu toate că am freon în ea.
Știi care ar fi problema?
S-a stricat compresorul.
Daca incarc clina cu freon si ii face spalarea la clima nu e de ajuns sa inlature mirosul. Eu am miros doar cand merg cu, clima si apoi o opresc iar apoi cam 30 de secunde miroase de la clima. Sau unde pot sa gasesc acel sprei de curatare cu furtun. Raspunde te rog. Mulrumesc
salut. inseamna ca ai bacterii si mucegai in compartimentul vaporizatorului. cand pornesti clima, vaporizatorul ia umezeala din aer si hraneste bacteriile. apoi cand opresti compresorul, aerul trece cu umezeala de la bacterii si intra in cabina. in cazul tau trebuie verifici daca functioneaza scurgerea de la AC sub masina. e indicat sa desfaci bordul, sa sprayezi solutie direct pe vaporizator. sau cel putin sa dai cu spray in admisia/ventilatorul din bord, prin locul filtrului de aer de cabina.
spray cu furtun gasesti la magazine de piese auto sau la hypermarket. cele la 10-15 lei sunt cam slabe, ar trebui sa iei unu mai bun.
Sorin - DIY Mechanical Nerd Extraordinar nici nu ma gandeam ce are de miroase asa neplacut. Multumesc pestru raspuns. Daca vrei nu poti sa imi scrii un numar de telefon sau adresa de facebook vreau sa te contactez sa te intreb in detalii cum sa fac toate procedurile mai bine. Multumesc
lasa-mi un mesaj privat pe canalul meu, la about.
unde se afla ventilatorul din bord la un opel astra h 2004 1.7cdti?
Cam la toate mașinile ventiletorul este in partea dreapta in spate la torpedou, dar nu la toate trebuie demontat pentru a igieniza acel pulverizator, la cele care au filtrul in habitaclu se poate ajunge direct fara a demonta ventilatorul!
cum se numește spray-ul din a doua metodă și unde se găsește ?
salut. al meu e miller & reynolds climax igienizzante. e 15 lei in hypermarket sau la magazine de piese auto. dar iti recomand sa iei ceva mai bun. asta e cam slab :)
mulțumesc mult au fost de folos pentru mine indicațiile !!! MS
Sorin - DIY Mechanical Nerd alta recomandare??
Se numeste, filtru pt habitaclu.....
Hye i have seat leon 2003 and when i turn off the car the cluster make ana auto reset why? And the clock also reset why?
Nu stii unde se afla releu stergatoare seat leon 1M ?
A incercat cineva spray.ul cu spumă?functioneaza?
Da e foarte buna , chiar mai bun cred eu, am avut un Chevrolet Aveo , cu filtrul in habitaclu , demontam filtrul și pulverizam acolo pana umpleam , inclusiv pe acel pulverizator , fara a demonta ventilatorul, apoi in gurile de aerisire ca in film , dar si in cele din spate de sub scaun și in cele de unde își ia aerul din habitaclu . Spuma e mai buna, deoarece curată pana si țevile de ventilatie. Acum am un Passat și fac același lucru.
Salut, spune-mi te rog unde se afla furtunul de drenaj, este înfundat și nu îl găsesc, mersi
Daca l-ai găsit spune-mi și mie te rog unde este, nici eu nu dau de el. Și al meu este înfundat
I have this error can you fixit.
16825 EVAP EMISION CONTROLSYS INCORRECT FLOW.
Nu e facuta corect in clip de aceea apar prbl electrice sau defectiuni.
1. Opresti motorul si clima
2. Scoti bornele bateriei
3. Scoti filtru de polen, bagi furtunul tot si golesti in acel loc tot. Nu se baga spuma in alta parte decat acolo.
4 .Astepti 30 minute timp in care spuma o sa curete dar o sa se si scurga jos sub masina
5. Pui borna, lasi inchis AC ul , pornesti motorul , dai pe ventilatie maxima si temperatura maxima.
6. Lasi sa functioneze 10minute asa
7. Montezi filtrul de aer
Mie mi se pare mult mai usoara metoda 2
Like cine e de acord
E mai usoara dar mai putin buna. E ca si cum te-ai da cu parfum sau cu antiperspirant cand esti transpirat. Adica acopera doar mirosul. Pe cand prima metoda elimina bacteriile si implicit mirosurile. Adica ca si cum te-ai spala inainte sa te dai cu parfum.
buna cum se cheama spray ul folosit?
salut. nu mai tin minte ce sprayuri am folosit. insa singura metoda eficienta e sa dai cu solutie direct pe vaporizator. celalalte metode au efect doar temporar.
Eu nu găsesc furtunul de drenaj. Mi-ai putea explica mai precis unde se află?
El este pozitionat sub acel pulverizator, se scurge condensul pe el , ca să îl gasesti ușor da drumul la aer conditionat pe rece și uită-te sub mașina va scurge apa, dacă nu înseamnă ca e infundat, apa va curge in mașină in partea dreapta la pasager, vei găsi mocheta uda!
Salut am si eu o problemă si poate ma ajuta cineva .
Masina mea este lovita pe partea dreapta spate langa faruri si nu stiu cum as putea sa o indrept sau cel putin sa o repar cat de cat tinand cont ca are si o zgarietura serioasa unde este lovita daca puteti sa imi dati niste sfaturi va-ş fi recunoscator
Multumesc
la tinighigerie
Cum pot sa iau legătura cu tine pentru cateva întrebări ?
salut. lasa-mi un mesaj privat pe youtube. daca stiu, te ajut.
Am un audi a4 si am inteles ca am o problema cu voletii blocati si ca sa fie remediata problema tre sa dau tot bordul jos,asa este?😑va rog ajutati ma
salut. daca sunt blocati, e mult de munca. trebuie sa dai jos consola centrala, tot bordul, apoi ai acces la compartimentul cu voleti. daca sunt voletii rupti, trebuie sa scoti tot compartimentul acela din bord. pentru asta cel mai probabil trebuie sa deconectezi si vaporizatorul+radiatorul din bord.
Sorin - DIY Mechanical Nerd 8
Ok