Din toţi preşedinţii care i-a avut Republica Moldova, la moment Preşedinta Maia Sandu răspunde şi poartă discursuri publice cel mai clar, la temă, fără ocolişuri şi filozofii. Personal apreciez această calitate. Nu înţeleg ce aşteptări au acei care comentează, reacţionează negativ la mesajele ei.
Așteptările lor Sunt : Cu orice preț că o dea jos ; și regimul vechi să binecuvinteze mai departe , în stilul Hoților și al Mafiei Ca și la Fratele mai Tare , din (orașul cel mai MARE )
Dna M. Sandu, vă mulțumim pentru tot lucrul care îl faceți pentru țara noastră Moldova ; și pentru poporul nostru ; care a fost 30 de ani mințit și furat de Comuniști și socialiști, și hoțul Șor care a furat Miliardul . Aveți foarte mult de luptat făcând curățenie în țară; și să eliberați țara de hoți și de FĂRĂDELEGI . VĂ SUSȚINEM în continuare, și suntem alături !
Dar de ce Lenut-o trec luni si ani de zile si dosarele nu-s finalizate -cum ar fi cazul Stoianoglu, doar show tv cu retineri la comanda si pe urma eliberati ?
@@ivancuciuc9591 Dle Cuciuc, Aceasta Încă o dată ne dă dovadă, că corupția la noi în Țară ața e de mare nu e posibil de rupt LANȚUL ACEST al hoților și al Mafiei care e organizată de ZECI DE ANI la noi și e pornită tot de Regimul rus, și întărită de ai noștri ca Voronin Comunisti, Dodon Socialistu, și acum hoții nu vreau să trăiască în o viață cinstită . lupta merge cu greu ; dar o'să meargă și mai departe . Privește ce dușmănie în jur sa stârnint, Contra Conducere ,și sunt gata să o dea jos; fiindcă ea se luptă . Noi cei care i-am votat trebuie în continuare să susținem Conducerea , că această curățenie în Țară Noi am Dorito , și vom FACE O PÎNĂ LA CAPĂT !
Se stie ca milutari rusi liber circula spre Tiraspol prin aeroportul Chisinau prezentind pasapoarte cu cet-nie Transnistreana. Mai adunati in securitate alde Dorin Recean.. RUSINE D-na Presedinte !!
Bravo D.Sandu.,miracole nu se poate face dar la moment este bine asa. Duce-ti o politica echilibrata,si la moment este foarte important Pace ✌️ in tarisoara aceasta.
Da miracole nu se poate face in trei ani ,dar ceva inafara de cheltuiele pentru samit se mai putea si pentru popor,nu numai sa ne falim cu ce nu avem,de ce nu ati povestit prin ce a trcut poporul anul tracut si cei asteapta iarna aceasta ca-ci daca la lemne pretul e 1600 metru cub si e nevoie pentru o casa cel putin de 10 metri cubi,ce sa mai vorbim de gaz si restul?
🔥🔥🔥Trebuie făcut audit şi expertiză în metodologia şi programul de învățămînt în şcoli ruse în Moldova. Pentru că eu am găsit tehnici de programare neiro-lingvistică şi chiar şi tehnici de ZOMBARE al copiilor. Asta e catastrofă. Urgent trebuie de oraganizat un grup de specialişti în domeniile date şi de făcut expertiză în tot ce se predă şi cum, în şcolile noastre, mai ales în şcoli ruse. URGENT!!!
@@Емельян_Обломов русская фашистская мразь применяет техники зомбирования, которые разработал ещё при Ленине учёный Павлов. Есть документы, директивы Павлова, методички, которые прилагались к программе образования во всех школах на территории всего совка и во всех русских школах в странах социалистического блока. Эти техники гипноза и зомбирования приводят к такой патологии, которую назвали ОЛИГОФРЕНИЯ, что является одной из разновидностей шизофрении. Это проявляется неприятием ничего чужого, культуры, языка, традиций, обычаев, привычек, убеждений и взглядов. В буквальном смысле всем русскоязычным очень трудно даются иностранные языки. Русскоязычные люди никогда не интегрируются в социум других народов. Любая попытка пересмотреть свои взгляды, воспринимается их психикой как предательство себя, что естественно отвергается. Это фактически зомби в прямом, самом апокалептическом смысле этого слова. С таким стадом можно делать всё что пожелает их лидер, вожак, "авторитет".
Singura Maia pe toti ne-a mintit -zombat la alegeri prezid-le cu banii lu Soros si vremuri bune numai p\u oamenii ei buni -si acum persista cenzura PAS mai dihai ca a lu Plaha !!
CЧитаю что ваше предложение должно быть написано в письменном виде и отправить хотя в 3 точки ОДНОВРЕМЕННО. Министерство образования Молдовы , Президенту страны М. САНДУ, и ПРЕДСЕДАТЕЛЮ Парламента дл. ГРОСУ! В Секретариате этих инстанции зарегистрировать и иметь копию . Не отправляйте почтой, может не дойти.
Bravo Maia Sandu! Noi n-am avut un așa președinte ,va dat Dumnezeu o intalepciune puternica ,asta Dumnezeu lucrează cu dumnevoastră rindunico ! Furnica mica duce carul mare in spinare bravo va iubim .Cue nu-i place ducase să trăiască undei place.
Acest Președinte pe bune și-a luat angajament să lucreze pentru poporul rep.Moldova nu ca precedenții kuliokari. Multă sănătate stimată,onorată Maia Sandu 🤗🤗🤗
Eu sunt un cetatean din Diaspora, din Europa mai exact, care v-a votat cu incredere, daca ar fi posibil mi-as dori votul inapoi, si vorbesc in numele familiei mele si rudelor mele. Cum v-ati vindut americanilor nu are nici o scuza, noi am vrut neutralitate, dar am fost inselati.
@@ninalia5752 Parerea despre fata mea nu am cerut-o nimanui, si daca o sa te uiti la canalul meu in XD, poate vezi mai bine, ca urmaresc mai multe canale englezesti, la cele rusesti prieteana ta a interzis accesul. Generally speaking, there’s no spark about you neither, would be better to mind your own business darling.
@@ninalia5752 Darling, nu iti mai fa atitea griji pentru mine, mai bine te-ai ruga pentru pacatele personale, suntem in Post, poate te lumineaza Dumnezeu.
@@danielghita3265 Și care e problema cu acest nume? Sunteți sigur că acesta este numele meu adevărat? Și dacă ar fi așa, care ar fi problema? A te numi Popescu, de exemplu, te face automat român adevărat?
Ajunge să plătească moldovenii gazul și Tiraspol a venit timpul să-și bată capul Tiraspolul ce nu vin bani de la Ciaica pentru fotbal o căzut vorota și terminat fotbalul portarul o aruncat mănușile și o fujit
Nici nu avem nevoie ,sa auzim ce ai vorbit ,fe-au ascultat cei din ansamblee si doar 1400 de cetateni din tara,atit de mult esti iubita,nu ca pe altii ascultati peste 700000 mii de cetateni ca Vucuci si tot e tara mica ,dar se vede diferenta,cit e de mare dragostea poporului. Ce sa insemne aceasta diferenta,cred ca-ti dai seama,ce face el pentru tara sa si ce-ai facut pentru tara noastra.?
Dar de ce despre cenzura instaurata de PAS nu vorbiti ? 2) De ce PAS face show cu arestari si incatusari cum ar fi cazul cu Stoianoglu si trece anul dar avem -nimic finalizat ? Daca nimic nu-i finalizat NU aveti dreptul se mediatizati cazul.
КРАСНАЯЯЯЯ ЖАРА ВЙКТАРА Я СПЕЦ ЗАКОН Я СПЕЦ КРАСНЫЙ БАЛЬШОЙ БОС АМЕРЙКАНЕЦ ВЙНЧЕСТЙР Ч НА КРЫШЭ В АМЕРЙКЙ КРАСНЫЙ ЗНАМЕНОСЕЦ ТАМ Й РЯДАМ НЙКАГО НЕБЫЛА НЙКАГДА М ТОЙ ЗДАНЙБЭ БЭ ЭЙ ЭЙ РЯДАМ НЙКАГО НЕБЫЛА ТАМ ЩЯМ ЗАМЕТЙ Я В КРАСНАМ АШ НА КРВШЭ ЗНАМЕНОСЕЦ ТАК МНЕ ВЙРНЕЙ ВЙДНА УЧЙТЫВАЯ ГЛАЗАМЙ УМОМ МЕСТНВХ ТАМ ЙЗ ТАГО ДОМА В АМЕРЙКЙ АНЙ ГЛЯДЯ НУ ЧТО С ТАКЙМ УРАВНЙМ БЕЗАПАСНАСТЙ С ТАКЙИ УРАВНЙМ НАВЫКАХ С ТАКЙИ УРАВНЙМ СЙКРЕТНАМТЙ ОН Ч ОН ВЫШЭ НАС УЧЙТЫВАЯ ЗДАНЙ ТАМ В АМЕРЙКЙ ОН ТО ЕСТЬ ОН НА КРЫШЭЙ УЧЙТЫВАЯ МАШТАБ ТАК В АМЕРЙКЙ ГЛЧДЧ ПАКАЗАЛЙ ВСЕМУ МЙРУ ТАИ ВСЕ ВЙДЯТ ЭТАГО В КРАСНЫЙ С ТАКЙМ УРАВНЙМ ЙНТЙЛЕКТА ВМЕ УМТАНОВЛЙНВЙ ЗАКОНАМТЙ ЙМ БЕЗУПРЕЧНЫЙ Й КАК ОН НА КРЫШЭ МНЕ ВЙДНЕЕЕЕ КУДА Й КАГДА Й ЧТО ВАЖНА ДЛЧ НАШАГО ГОСУДАРСТВА Я ВЙДУ ТУДА ГДЕ МАЛДАВСКЙ ВЙЛЙКАЯЯЯ ГАСУДАРСТВА БУДЕТ КАМАНДЫВАТЬ Я ТОЛЬКА СМАГУ ВАС ЗАЩЙЩЧТЬ Й БЫТЬ УВАЖАЙМЫМЙ НА МЙРАВОЙ АРЙНЙ БЫТЬ ЧЕЛАВЙКАИ УВАЖАЙМЫМ КАТОРЫЙ ЗНАЙТ СВАЮ ЙСТОРЙЮ БАСАРАБЙ ЗНАЙТ МАЛДАВСКЙ АЛФАВЙТ Й УВАЖЭНЙ Й ПАЧЕТ КРАСНАЯЯЯЧ ЖАРА ВЙКТАРА ЗАЕОНЙКА ЧКТ
MOLDOVENI, VOTATI MAIA SANDU,VOTATI VIITORUL EUROPEAN ❤❤❤❤❤MAIA
Bravo D.Presedinte,Moldova no avut si nu va avia asa Presedine.
Poporul simplu e de partea domniei sale a em nevoie de un președinte corect și sistem juridic corect jos mafiea sus Maia Sandu și poporul
La multi ani Doamna Presedinte , Succese ,Puteri, si multa rabdare pentru noi, Va multumim ca sunteti!!!
Bravo stimata doamna Presedinte Maia Sandu !!! !!! !!!
Din toţi preşedinţii care i-a avut Republica Moldova, la moment Preşedinta Maia Sandu răspunde şi poartă discursuri publice cel mai clar, la temă, fără ocolişuri şi filozofii. Personal apreciez această calitate.
Nu înţeleg ce aşteptări au acei care comentează, reacţionează negativ la mesajele ei.
Așteptările lor Sunt : Cu orice preț că o dea jos ; și regimul vechi să binecuvinteze mai departe , în stilul Hoților și al Mafiei Ca și la Fratele mai Tare , din (orașul cel mai MARE )
Dna M. Sandu, vă mulțumim pentru tot lucrul care îl faceți pentru țara noastră Moldova ; și pentru poporul nostru ; care a fost 30 de ani mințit și furat de Comuniști și socialiști, și hoțul Șor care a furat Miliardul . Aveți foarte mult de luptat făcând curățenie în țară; și să eliberați țara de hoți și de FĂRĂDELEGI . VĂ SUSȚINEM în continuare, și suntem alături !
Dar de ce Lenut-o trec luni si ani de zile si dosarele nu-s finalizate -cum ar fi cazul Stoianoglu, doar show tv cu retineri la comanda si pe urma eliberati ?
@@ivancuciuc9591 Dle Cuciuc, Aceasta Încă o dată ne dă dovadă, că corupția la noi în Țară ața e de mare nu e posibil de rupt LANȚUL ACEST al hoților și al Mafiei care e organizată de ZECI DE ANI la noi și e pornită tot de Regimul rus, și întărită de ai noștri ca Voronin Comunisti, Dodon Socialistu, și acum hoții nu vreau să trăiască în o viață cinstită . lupta merge cu greu ; dar o'să meargă și mai departe . Privește ce dușmănie în jur sa stârnint, Contra Conducere ,și sunt gata să o dea jos; fiindcă ea se luptă . Noi cei care i-am votat trebuie în continuare să susținem Conducerea , că această curățenie în Țară Noi am Dorito , și vom FACE O PÎNĂ LA CAPĂT !
Multumim pentru tot ce faceti pentru Repubblica Moldova sinteti mindria Moldovenilor Va iubim sintem cu dumevoastre dom President Maia Sandu Multumim
@@ГригорийЛунгу-ф5пCit de bine i-ai sis-o , mai bine nici ca se putea,de mult o merita. Bravo !!!!!!!
Este “slefuita” si bine “prelucrata”……….
Se stie ca milutari rusi liber circula spre Tiraspol prin aeroportul Chisinau prezentind pasapoarte cu cet-nie Transnistreana. Mai adunati in securitate alde Dorin Recean.. RUSINE D-na Presedinte !!
De cine ? Muriți când vede,ți că un Om ține cu Țărișoara lui !
@@veronicavargalui5056 si JeghaniSS tine cu tara lui.......aia care o fi, ca numai de Romania nu poate fi vorba dupa ce a......."esuat"
De acest presedinte putem spune numai cuvinte bune le merita politicieni luati eczemplu nu gandit numai la hotii
Нуць выры насул ын фундурь стрэине, ай грижэ де даторииле пе каре леай фэкут ши Ле май фачь ,чершетоаре.
Bravo D.Sandu.,miracole nu se poate face dar la moment este bine asa. Duce-ti o politica echilibrata,si la moment este foarte important Pace ✌️ in tarisoara aceasta.
Da miracole nu se poate face in trei ani ,dar ceva inafara de cheltuiele pentru samit se mai putea si pentru popor,nu numai sa ne falim cu ce nu avem,de ce nu ati povestit prin ce a trcut poporul anul tracut si cei asteapta iarna aceasta ca-ci daca la lemne pretul e 1600 metru cub si e nevoie pentru o casa cel putin de 10 metri cubi,ce sa mai vorbim de gaz si restul?
🔥🔥🔥Trebuie făcut audit şi expertiză în metodologia şi programul de învățămînt în şcoli ruse în Moldova. Pentru că eu am găsit tehnici de programare neiro-lingvistică şi chiar şi tehnici de ZOMBARE al copiilor. Asta e catastrofă. Urgent trebuie de oraganizat un grup de specialişti în domeniile date şi de făcut expertiză în tot ce se predă şi cum, în şcolile noastre, mai ales în şcoli ruse. URGENT!!!
🦠🤧😷 🐏🐑🐑 Согласен! Необходимо срочно остановить зомбирование масс! Срочно! 😂😂😂
@@Емельян_Обломов русская фашистская мразь применяет техники зомбирования, которые разработал ещё при Ленине учёный Павлов. Есть документы, директивы Павлова, методички, которые прилагались к программе образования во всех школах на территории всего совка и во всех русских школах в странах социалистического блока. Эти техники гипноза и зомбирования приводят к такой патологии, которую назвали ОЛИГОФРЕНИЯ, что является одной из разновидностей шизофрении. Это проявляется неприятием ничего чужого, культуры, языка, традиций, обычаев, привычек, убеждений и взглядов. В буквальном смысле всем русскоязычным очень трудно даются иностранные языки. Русскоязычные люди никогда не интегрируются в социум других народов. Любая попытка пересмотреть свои взгляды, воспринимается их психикой как предательство себя, что естественно отвергается. Это фактически зомби в прямом, самом апокалептическом смысле этого слова. С таким стадом можно делать всё что пожелает их лидер, вожак, "авторитет".
Singura Maia pe toti ne-a mintit -zombat la alegeri prezid-le cu banii lu Soros si vremuri bune numai p\u oamenii ei buni -si acum persista cenzura PAS mai dihai ca a lu Plaha !!
CЧитаю что ваше предложение должно быть написано в письменном виде и отправить хотя в 3 точки ОДНОВРЕМЕННО. Министерство образования Молдовы , Президенту страны М. САНДУ, и ПРЕДСЕДАТЕЛЮ Парламента дл. ГРОСУ! В Секретариате этих инстанции зарегистрировать и иметь копию . Не отправляйте почтой, может не дойти.
@@Lena-op7sp Tradatoare,vei primi rasplata binemeritata.
Bravo Maia Sandu! Noi n-am avut un așa președinte ,va dat Dumnezeu o intalepciune puternica ,asta Dumnezeu lucrează cu dumnevoastră rindunico ! Furnica mica duce carul mare in spinare bravo va iubim .Cue nu-i place ducase să trăiască undei place.
Vă mulțumim de cuvinte calde și mângâietoare ! Vă stimăm și vă iubim și noi; măcar că dușmanilor noștri nu le place .
Dusmanii vostri sunteti voi, ca-ci tradatorii ,tot tradatori ramin si nu cred , ca cineva va iubeste ,sa te feresti de cel ,ce poarta piatra la piept.
Bravo D- na Presedinta a RM Maia Sandu , poporul va sustine suntem alaturi de d-boastra , mult succes in continuare !!!!!!!
Bravo, avem nevoie de un astfel de conducător și în Romania
Extrem de frumos!
moldovan beauty .. 😍😍
singura si UNICA solutie este reUNIREA
🇲🇩🤝🇷🇴
in rest doar vorbe goale aruncate in vant..!
Si se va numi MOLDOVA MARE, sau ROMINIEA?
@@feederfishing9189
romania.
e mai simplu, nu trebuie sa complicam lucrurile..😉
@@dominicgregorio9913 So crezi tu
@@feederfishing9189
adica ..?
ai tu alta idee ?
@@dominicgregorio9913 Fiecare cu Tara sa, si la casa lui
Acest Președinte pe bune și-a luat angajament să lucreze pentru poporul rep.Moldova nu ca precedenții kuliokari.
Multă sănătate stimată,onorată Maia Sandu 🤗🤗🤗
Pro Maia Sandu. Slava Ukrajini !
Фурникуца ноастрэ !сунтем ку думнявоастрэ
Franc🧐
Bravo,bravoo o Esti din neam al neamului,din al meu neam.Si,,,,
Spuneti va rog daca faceti effort ca sa nu mai cumparam nimic de la Russia? Care e planul Moldovei pentru alternative de gaz si electricitate?
Дрова у Беларуси
Кум ши цериле еуропене вом резиста ну требуе сэй штержем опка лу мошу путин
Ce presedinta!!! Nu pot sa nu o admir!!
А сколько стоит Молдове любовь к Крыму Может майка Круче КАТЕРИНЫ Или эта девстница Гнола Турок из Крыма
Bravo ! Un Om cu suflet mare ! Bravo !
Cind merge vorba de suflet , nu cred,e orgolioasa ,mincinoasa, ipocrita, la fata injer dar sufletul e a lui iuda,va trada pe toti ca sa scape ea.
Dorim dreptate și mai putinihoti
Eu sunt un cetatean din Diaspora, din Europa mai exact, care v-a votat cu incredere, daca ar fi posibil mi-as dori votul inapoi, si vorbesc in numele familiei mele si rudelor mele. Cum v-ati vindut americanilor nu are nici o scuza, noi am vrut neutralitate, dar am fost inselati.
om care urmareste doar canale rusesti in subcriptions XD sad face
@@ninalia5752 Parerea despre fata mea nu am cerut-o nimanui, si daca o sa te uiti la canalul meu in XD, poate vezi mai bine, ca urmaresc mai multe canale englezesti, la cele rusesti prieteana ta a interzis accesul. Generally speaking, there’s no spark about you neither, would be better to mind your own business darling.
@@angelac1075 Bless your sweet heart, madam. Sa aveți o zi fără dezamăgiri mîne 😂.
@@ninalia5752 Darling, nu iti mai fa atitea griji pentru mine, mai bine te-ai ruga pentru pacatele personale, suntem in Post, poate te lumineaza Dumnezeu.
@@angelac1075 amin
💋. .. fără întroducere
Desteapta, frumoasa si harnicuta ca o albinuta
Vad ca Maia Sandu s-a pricopsit cu un usier. Ce fain!
Frumoasa femeie
Bravo stimata Doamna Președinte, va stimam și va iubim din România 🟦🟨🟥
Vă mulțumesc pentru că o apreciați pe președinta noastră, doamna Maia Sandu! Și noi, românii din Republica Moldova, iubim foarte mult Romania!
@@Pax_Romana_Caesar să fiți iubiți, sănătoși , noroc și multa santate🤝
@@petrisorgrosu9249 Vă mulțumim pentru aceste urări frumoase! La fel și dumneavoastră!
@@Pax_Romana_Caesar care români? Tu nu vezi ce nume ai?
@@danielghita3265 Și care e problema cu acest nume? Sunteți sigur că acesta este numele meu adevărat? Și dacă ar fi așa, care ar fi problema? A te numi Popescu, de exemplu, te face automat român adevărat?
.график полуфинала на чем. Мира 2022
Май бине ай фаче пентру молдовень украинений ау Цара лор
Sideti псина не гавкай на чужую теретори
... Și fără Wassermann
Даже злектричество взяла у язеленског дороже )дплаешьаид,что глупеньеая или ьак на самом деле
Principalul că nu-i razboi
Davaj, davaj!
Moia Malvina...
Вгарварде чему тебя учили? .делать все вминус Молдове?
Sunt convins că o place și o respecta pe Maia.
100 % că e adevărat !
😂😂😂😂😂 я плачу
👏👏👏
Facem космодром, сау кауфлэнд?
Turchish👍
Bun.Multsi.AnBunJiob.ok
Scotish😂
Путаник накренился и стремительно идёт ко дну.
И это Додон !
@@do4547 Priviți acest film: "Я ТЕБЕ НЕ ВЕРЮ"!
В войну лезешь сама аоживыэ людях думай,а за газом надо ехать а Россиюии шовлоить на прямю с Путиным и не юли переживаешю только за Уеоаину
Ajunge să plătească moldovenii gazul și Tiraspol a venit timpul să-și bată capul Tiraspolul ce nu vin bani de la Ciaica pentru fotbal o căzut vorota și terminat fotbalul portarul o aruncat mănușile și o fujit
Дискутаць с Германией толко для кредитов яПлпрошайка!
И коррупцию и делапркуратур все твояработаи корупция благодая тебе!
Одним словом врешьи ф
م
Nici nu avem nevoie ,sa auzim ce ai vorbit ,fe-au ascultat cei din ansamblee si doar 1400 de cetateni din tara,atit de mult esti iubita,nu ca pe altii ascultati peste 700000 mii de cetateni ca Vucuci si tot e tara mica ,dar se vede diferenta,cit e de mare dragostea poporului. Ce sa insemne aceasta diferenta,cred ca-ti dai seama,ce face el pentru tara sa si ce-ai facut pentru tara noastra.?
Gradinitsa de ,,,,,,,Copiii
Rux
T
Rusinesandu
Agentul
Mă ascultați
Agenta
Control caterincă🧐
Degeaba ați renovat vama? 🧐
Dar de ce despre cenzura instaurata de PAS nu vorbiti ? 2) De ce PAS face show cu arestari si incatusari cum ar fi cazul cu Stoianoglu si trece anul dar avem -nimic finalizat ? Daca nimic nu-i finalizat NU aveti dreptul se mediatizati cazul.
Eu cred cai bine sa se descopere toți hoți și va fi judecat și Stoionogo trebuie aduși hoții în țară la fata locului
Cum au furat așa și vor da totul innapoi sau înțeles ei singuri între ei să distrugă tara cu Gorbuntov
@@elenafrunze1760 ''мечтать не вредно''
@@ivancuciuc9591 Кто поддерживает воров, значит сам не честный!
Не презедент а пустой звук!) Уходи по добру по эдорову@
Propaganda rusă, încolțește!
Чистейшей воды рус.пропаганда.!!
SLAVA UCRAINEI, CARE LUPTA PENTRU LIBERTATEA SI DEMNITATEA ÎNTREGEI EUROPE, INCLUSIV A MOLDOVEI. 💙💙💙💛💛💛💛🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
😡
Жос минчиноасо
КРАСНАЯЯЯЯ ЖАРА ВЙКТАРА Я СПЕЦ ЗАКОН Я СПЕЦ КРАСНЫЙ БАЛЬШОЙ БОС АМЕРЙКАНЕЦ ВЙНЧЕСТЙР Ч НА КРЫШЭ В АМЕРЙКЙ КРАСНЫЙ ЗНАМЕНОСЕЦ ТАМ Й РЯДАМ НЙКАГО НЕБЫЛА НЙКАГДА М ТОЙ ЗДАНЙБЭ БЭ ЭЙ ЭЙ РЯДАМ НЙКАГО НЕБЫЛА ТАМ ЩЯМ ЗАМЕТЙ Я В КРАСНАМ АШ НА КРВШЭ ЗНАМЕНОСЕЦ ТАК МНЕ ВЙРНЕЙ ВЙДНА УЧЙТЫВАЯ ГЛАЗАМЙ УМОМ МЕСТНВХ ТАМ ЙЗ ТАГО ДОМА В АМЕРЙКЙ АНЙ ГЛЯДЯ НУ ЧТО С ТАКЙМ УРАВНЙМ БЕЗАПАСНАСТЙ С ТАКЙИ УРАВНЙМ НАВЫКАХ С ТАКЙИ УРАВНЙМ СЙКРЕТНАМТЙ ОН Ч ОН ВЫШЭ НАС УЧЙТЫВАЯ ЗДАНЙ ТАМ В АМЕРЙКЙ ОН ТО ЕСТЬ ОН НА КРЫШЭЙ УЧЙТЫВАЯ МАШТАБ ТАК В АМЕРЙКЙ ГЛЧДЧ ПАКАЗАЛЙ ВСЕМУ МЙРУ ТАИ ВСЕ ВЙДЯТ ЭТАГО В КРАСНЫЙ С ТАКЙМ УРАВНЙМ ЙНТЙЛЕКТА ВМЕ УМТАНОВЛЙНВЙ ЗАКОНАМТЙ ЙМ БЕЗУПРЕЧНЫЙ Й КАК ОН НА КРЫШЭ МНЕ ВЙДНЕЕЕЕ КУДА Й КАГДА Й ЧТО ВАЖНА ДЛЧ НАШАГО ГОСУДАРСТВА Я ВЙДУ ТУДА ГДЕ МАЛДАВСКЙ ВЙЛЙКАЯЯЯ ГАСУДАРСТВА БУДЕТ КАМАНДЫВАТЬ Я ТОЛЬКА СМАГУ ВАС ЗАЩЙЩЧТЬ Й БЫТЬ УВАЖАЙМЫМЙ НА МЙРАВОЙ АРЙНЙ БЫТЬ ЧЕЛАВЙКАИ УВАЖАЙМЫМ КАТОРЫЙ ЗНАЙТ СВАЮ ЙСТОРЙЮ БАСАРАБЙ ЗНАЙТ МАЛДАВСКЙ АЛФАВЙТ Й УВАЖЭНЙ Й ПАЧЕТ КРАСНАЯЯЯЧ ЖАРА ВЙКТАРА ЗАЕОНЙКА ЧКТ
Dar de ce nu a semnat Moldova sancțiunile împotriva MOSCALILOR ??????
Davaj, davaj!