Și apropo de cartofi timpurii, ai mei nu au înflorit. Dar, dacă producatorul zicea că sunt de 8 săptămâni, am început să scot după necesități. Am avut destui unii mai mari decât pumnul. Ceva soi olandez a fost, luat dintr-un magazin specializat. În schimb, cei târzii, au aproape 1 m înălțime 😅. Încă au flori și sunt verzi. Nu dau semne că vor să se usuce. Sunt în paie, cam 40 cm. Am pus din aceeași soiuri (timpuriu și târziu) câte o parcelă mică în iunie. Deocamdată arată foarte bine. Le-am dat magneziu suplimentar 😊. Vom vedea cum evoluează ❤
Bună seara. Eu am pus muștar alb după cartofi timpurii și deja are vreo 10 cm 😊. Am avut noric de ploi vara asta. După ce îl tai, sper să mai pot pune niște măzăriche cu ovăz între rândurile de muștar. Până se descompune rădăcina lui și până vine frigul, poate mai am o tură de siderate ❤
Buna dimineata!Multumim pentru toate sfaturile pe care ni le dati.Cartofii nostri nu mai au vrej(s-a uscat ) de aproximativ doua saptamani si vreau sa ii culeg in jur de 20 25 august,este ok?,daca ii las in pamant pana atunci edte bine sau nu?O zi binecuvantata sa aveti.❤
Buna seara ! Mulțumim frumos pentru sfaturile utile pe care ni le dați . O întrebare am și eu , Semințele de muștar alb sunt cele care se pun la murături ?
Mai as avea o întrebare, cartofii mei anul acesta n au avut colorado chiar m am bucurat dar n au inflorit. Nu cunosc ce soi sunt dar sunt buni. Încă n am îndrăznit sa scot din ei am zis sa mai aștept pina în septembrie ( oricum n am multi). Mulțumesc ❤
Bună ziua, cu ce putem fertiliza cartofii plantați în recipiente mobile? Anul acesta am experimentat cultivarea cartofilor în compost, dar nu am avut rezultate incurajatoare. Mulțumesc!
Bună. Cartofii mei nu sunt timpurii,dar vrejul deja s a uscat sau poate s a manat? Ii mai las în pământ sau iiscot? Am scos cateva cuiburi,dar nu par a toti ajunși la maturitate. Mulțumesc
Buna ziua, cartofii mei cei mai mari au fost mâncați de ceva animalut, sunt multe galerii prin stratul de cartofi sub mulci, chiar nu pot sa imi dau seama ce poate sa fie, ce ma sfătuiți în acest sens ?. Mulțumesc mult !!!
Din lipsa de spatiu eu nu pun cartofi , azi as dori sa va intreb daca aveti un clip special despre montarea plasei antigrindina sa-mi fac o idee nouă. O duminică placuta !💖💖💖🙏🙏🙏
Bună seara,am o nelămurire și nu știu cum sa procedez! Eu nu locuiesc unde am gradina și am primit de la o prietena citiva saci de iarba tăiată acum 3 zile😮care au stat în soare și precis a mucegait😢. O mai pot folosi ca mulci pe cărare sau pe straturi sau.. măcar la compost ? Mulțumesc mult ❤ pt răspuns
Mulțumesc frumos pentru videoclip și vă doresc sănătate
Mulțumesc pentru informații!❤🍀💚
Bună seara!Ești formidabilă!
Mulțumesc mult pentru sfaturi
Mulțumim frumos! ❤
Bună seara !Bravo !
Și apropo de cartofi timpurii, ai mei nu au înflorit. Dar, dacă producatorul zicea că sunt de 8 săptămâni, am început să scot după necesități. Am avut destui unii mai mari decât pumnul. Ceva soi olandez a fost, luat dintr-un magazin specializat. În schimb, cei târzii, au aproape 1 m înălțime 😅. Încă au flori și sunt verzi. Nu dau semne că vor să se usuce. Sunt în paie, cam 40 cm. Am pus din aceeași soiuri (timpuriu și târziu) câte o parcelă mică în iunie. Deocamdată arată foarte bine. Le-am dat magneziu suplimentar 😊. Vom vedea cum evoluează ❤
Bună seara. Eu am pus muștar alb după cartofi timpurii și deja are vreo 10 cm 😊. Am avut noric de ploi vara asta. După ce îl tai, sper să mai pot pune niște măzăriche cu ovăz între rândurile de muștar. Până se descompune rădăcina lui și până vine frigul, poate mai am o tură de siderate ❤
Buna dimineata!Multumim pentru toate sfaturile pe care ni le dati.Cartofii nostri nu mai au vrej(s-a uscat ) de aproximativ doua saptamani si vreau sa ii culeg in jur de 20 25 august,este ok?,daca ii las in pamant pana atunci edte bine sau nu?O zi binecuvantata sa aveti.❤
Bună dimineața. Dacă nu plouă, puteți să-i lăsați
Va multumesc frumos❤
Buna ziua doamna Olga.fasole pentru păstăi se mai poate semana acum si ce soi imi recomandati?. mulțumesc.
Bună ziua. Se mai poate. Căutați soiuri timpurii
Buna seara !
Mulțumim frumos pentru sfaturile utile pe care ni le dați .
O întrebare am și eu , Semințele de muștar alb sunt cele care se pun la murături ?
Bună seara. Da
Mai as avea o întrebare, cartofii mei anul acesta n au avut colorado chiar m am bucurat dar n au inflorit. Nu cunosc ce soi sunt dar sunt buni. Încă n am îndrăznit sa scot din ei am zis sa mai aștept pina în septembrie ( oricum n am multi). Mulțumesc ❤
Bună ziua dna Olga
Cartofi mei din grădină nu a înflorit , vă intreb dacă sînt buni de consum
Mulțumesc anticipat ❤
Bună ziua. Da, sunt buni
Am pus dovkecel la metru .S-a urcat intr-un copacel dar desi e foarte bogat ,nu are decat un dovkecel mare si unul mic .Restul florilor se usuca
Olga cit și cum se usuca ceapa? Răspunde mi te rog!
Bună ziua. O scoateți, o întindeți undeva la semiumbră timp de 2- 3 zile. Apoi o impletiți. Eu așa procedez
Multumesc @@secretelegradinarului
Bună ziua, cu ce putem fertiliza cartofii plantați în recipiente mobile? Anul acesta am experimentat cultivarea cartofilor în compost, dar nu am avut rezultate incurajatoare. Mulțumesc!
Bună ziua. Cartofii se pot fertiliza cu ciuoerci micorizante, cu cenușă sau cu ingrasaminte organo minerale speciale pentru cartofi
Cum se cheama florile galbene?
Rudbeckia
Bună. Cartofii mei nu sunt timpurii,dar vrejul deja s a uscat sau poate s a manat? Ii mai las în pământ sau iiscot? Am scos cateva cuiburi,dar nu par a toti ajunși la maturitate. Mulțumesc
Bună. Dacă s-au manat, nu e bine să- i lăsați prea mult in pământ. Boala se transmite la tuberculi.
Buna ziua, cartofii mei cei mai mari au fost mâncați de ceva animalut, sunt multe galerii prin stratul de cartofi sub mulci, chiar nu pot sa imi dau seama ce poate sa fie, ce ma sfătuiți în acest sens ?.
Mulțumesc mult !!!
Din lipsa de spatiu eu nu pun cartofi , azi as dori sa va intreb daca aveti un clip special despre montarea plasei antigrindina sa-mi fac o idee nouă.
O duminică placuta !💖💖💖🙏🙏🙏
Bună dimineața. Am despre plasa de umbrire. Vă las link-ul mai jos
ua-cam.com/video/Vi5PE_l5XfI/v-deo.html
@@secretelegradinarului mulțumesc!💖💖💖
Bună seara,am o nelămurire și nu știu cum sa procedez! Eu nu locuiesc unde am gradina și am primit de la o prietena citiva saci de iarba tăiată acum 3 zile😮care au stat în soare și precis a mucegait😢. O mai pot folosi ca mulci pe cărare sau pe straturi sau.. măcar la compost ? Mulțumesc mult ❤ pt răspuns
Bună ziua. Da, puteți folosi acea iarbă pe straturi. ( ca mulci)
@@secretelegradinarului mulțumesc din 💖