DUMINICA A 9-A DUPĂ RUSALII - UMBLAREA PE MARE (POTOLIREA FURTUNII) - VALURILE DUBIULUI

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 12 вер 2024
  • DIN ARHIVE
    Certitudinea este una dintre însușirile de bază ale credinței. În zilele noastre a fost detronată iar în locul ei a fost înscăunat dubiul sistematic, că doar suntem maturi, inteligenți și cartezieni.
    Ne rușinăm de adevărul simplu al credinței și simțim dorința compulsivă de a pune totul sub semnul întrebării.
    E adevărat că certitudinile pot fi de multe ori cel mai mare dușman al credinței, ca să-l citez pe Schopenhauer, am văzut cât sânge s-a vărsat în secolele trecute din pricina lor, fie că erau ale fascismului, fie că erau ale bolșevicilor. Dar, nu e de vină certitudinea, ci faptul că, folosind dubiul ca metodă de explorare a adevărului, ajungem să ne construim sisteme pornind de la considerațiuni subiective și experiențe personale, care se află la antipodul credinței.
    Astăzi Petru umblă pe ape și tot astăzi se scufundă. E răsplata credinței și pedeapsa îndoielii.
    Pentru că, alături de credință, nu există loc pentru îndoială. Nu e expresia unui fanatism, ci o constatare.
    Nu există cocktail mai fatal, otravă mai perfidă, amestec mai nefericit, mixtură mai ucigătoare decât combinația dintre spaimă și îndoială.
    Petru vrea să umble și el pe valurile mării cuprinsă de furtuni și, într-un elan hazardat, își începe bine rugăciunea: "Doamne, dacă ești Tu... " Bun punct de plecare! Nimic mai bun! Ba mai mult, îndoiala coexistă cu credința... Și, cel puțin pentru moment, calcă pe valuri asemenea Mântuitorului...
    Dar, iată că vântul vine și-i spulberă și dramul de încredere pe care îl mai are în Dumnezeu și în sine. Sufletul i se umple de spaimă și începe să se scufunde. Există o morală a întâmplării: încrederea și îndoiala nu pot face casă bună.
    Spaima aliată cu dubiul fac ravagii în sufletele noastre, distrugând tot ceea ce am reușit să clădim în viață. Dacă lăsăm îndoiala să-și facă loc in sufletele noastre, va deschide larg porțile și celorlalte păcate și, până la urmă, se va cuibări și spaima, frica servilă.
    Îndoiala este asemenea unui cancer care își împrăștie metastazele, hrănindu-se din ceea ce avem mai bun în noi...
    Duminica a noua după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii
    Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii
    Ap. I Corinteni III, 9-17; Ev. Matei XIV, 22-34
    Preot Sorin Seviciu 2022

КОМЕНТАРІ •