Emisiune 13 - Gabriela Cristea "Ar trebui să își aleagă cu grijă partenerul cu care fac un copil".

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 22 сер 2024
  • Mami, crește-mă frumos! este locul unde învățăm să greșim cât mai puțin față de copiii noștri.
    Modul în care se vor dezvolta ca indivizi, colegi, iubiți sau părinți depinde decisiv de felul în care relaționăm cu ei, de când se nasc, până dincolo de vârsta adolescenței.
    Pentru a putea crește un copil echilibrat și sănătos emoțional, avem nevoie ca noi să fim cei de la care începe schimbarea. Nu este ușor, însă atunci când îți iubești copilul lupți cu felul tău de a fi, cu convingerile pe care le ai și începi să conștientizi rănile copilăriei, apoi sa le vindeci și, ulterior, vei sădi iubire, respect, înțelegere, vei știi să impui reguli stricte, dar cu blândețe, atât de necesare în educația copilului tău, vei obține cooperare și, cel mai important, copilul tău va deveni adultul care va știi să își gestioneze corect și sănătos propria viață.
    Alături de specialiști, vom dezbate toate situațiile problematice cu care ne confruntăm, de când venim pe lume, până la momentul în care devenim părinți. Această emisiune vine în întâmpinarea tuturor celor care au nevoie de sprijin pentru a înțelege mecansimele de vindecare ale traumelor din copilărie și modul în care este benefic să ne educăm pruncii.
    Vă aștept in fiecare seară de joi, la ora 20:00.
    Diana Bișinicu.

КОМЕНТАРІ • 44

  • @georgetaiancu5270
    @georgetaiancu5270 9 місяців тому +2

    Felicitări, Gabriela ești o mamă și o soție minunată,la fel și Tavi,un tătic și un soț minunat!!!!❤❤❤❤❤

  • @daria72b
    @daria72b Рік тому +3

    Un model de om care a fost autodidact si care a reusit in viața. Bravo ei.

  • @ghetuanastasia4343
    @ghetuanastasia4343 Рік тому +16

    Bravo , de aia si a renegat părinții. Părinți care I au dat o educație.

    • @fruitdemer201
      @fruitdemer201 2 місяці тому +2

      care educatie ca este foarte obraznica si lipsita de scrupule nici de inteligenta nu zbarnaie

  • @mariamarinescu6913
    @mariamarinescu6913 Рік тому +7

    Gabriela este o mamă și o soție minunată și o profesionistă;referitor la părinții ei e treaba ei personală

    • @aureliafilip3608
      @aureliafilip3608 4 місяці тому +2

      Profesionistă ...nu prea. Se vede clar, glume nesărate pe care le repetă de fiecare dată ..

    • @ghetuanastasia4343
      @ghetuanastasia4343 2 місяці тому +1

      Ea nu ține legătura cu nimeni din familia ei Ferească Dumnezeu .,de așa copil ca ea .

    • @ancarednic231
      @ancarednic231 21 день тому +1

      De unde ai dedus matale acest fapt?
      Eu as putea spune cum este ca prezentatoare.........PERICOL....este total lipsită de PROFESIONALISM. Dacă se comporta tot așa ca soție și mamă......🆘🤮

  • @adellag707
    @adellag707 Рік тому +19

    Asa cu dvs ati fi mutat muntii din loc in momentul cand fetita a fost apostrofata ca l-a muscat pe baietel, trebuie sa va ganditi ca si mama baietelului ar fi mutat muntii din loc in acel moment. Asa ca haideti sa nu mai privim lucururile numai dintr-o perspectiva, trebuie sa fim obiectivi si sa gandim corect pt ca voi sunteti cele care spuneti ca toti copiii trebuie sa fie crescuti frumos. A creste frumos inseamna a creste corect, iar a creste corect inseamna sa recunoastem si cand gresim si sa le atragem atentia copiilor cand gresesc. Intotdeauna parintii au impresia ca ce fac copiii lor e corect, chiar daca copiii sunt cei care reactioneaza gresit. Putina atentie ca va contraziceti in declaratii.

    • @oanamihaela8288
      @oanamihaela8288 4 дні тому +1

      Exact...ipocrizie maxima, doar copilul ei contează. Ce e mai grav, e faptul ca facea si acasa cu sora ei, iar ei nu au reusit să rezolve problema, a trebuit sa vina mama baietelului sa o "pună la punct".

  • @dananicolae6628
    @dananicolae6628 Рік тому +8

    Noroc ca are multa piele, sa poată încăpea cu toată modestia...

  • @nutzzinutzi5433
    @nutzzinutzi5433 Рік тому +25

    Nu știm noi ce a fost în familia Gabrielei... poate a fost ceva grav... Nu trebuie să judecăm... Este treaba ei... Mie îmi place Gabriela de când prezenta NORĂ , Mireasă, șamd... Îmi place fam. ei... Îmi place că știe să facă de toate, NU este o sclifosită deaia care nu știe să facă nimic în gospodărie... Are un serviciu, gătește de toate, treburile prin casă tot ea cu Tavi le fac... este frumoasă... Bravo Gabriela... Ai o familie frumoasă. Aveți grijă de voi..

    • @auroracraciunoiu6360
      @auroracraciunoiu6360 Рік тому +5

      Greșit .Muncește, dar este și ajutată, și știu ce spun Se lauda mult și are o aroganță și aere de superioritate ,deși nu are cu ce .

    • @mariaionescu9557
      @mariaionescu9557 Рік тому +1

      Părinții ei au abandonat-o la 18 ani. Așa a povestit " mama adoptivă". Pur și simplu nu au mai primit-o acasă.

    • @ghetuanastasia4343
      @ghetuanastasia4343 2 місяці тому +1

      @@mariaionescu9557 minciuni ,a fugit de acasă în urma unor certuri .Dat de aici și până la ați renega părinții este cale lunga .Mama ei a încercat de nenumărate ori sa se împace cu ea ,dar așa o femeie dușmănoasă nu am văzut.

    • @ancarednic231
      @ancarednic231 21 день тому +1

      Abandonată la 18 ani? .........la 18 ani cu sau fără părinți era majoră își putea liniștită croi viața încetul cu încetul. 💯😊​@@mariaionescu9557

  • @alina-dorinarimbu4401
    @alina-dorinarimbu4401 8 місяців тому +1

    Două Minunate🌟

  • @ioneliatoma3603
    @ioneliatoma3603 9 місяців тому +1

    🎉🎉🎉🎉🎉❤ Gabriela o doamna adevarata!

  • @valibotezatu7175
    @valibotezatu7175 8 місяців тому +1

    Sunteti doua frumoase ❤❤

  • @nicoletaopris3720
    @nicoletaopris3720 Рік тому +16

    Totul e o trauma in ziua de azi ...toti părinții se enervează frecvent, nu înseamnă ca au traume. Sigur ca violenta e condamnabila dar certurile, pedepsele (nu fizice), strigatul la copil sunt inevitabile in creșterea copiilor. Parentingul modern e prost înțeles si avem generații de copii ultrasensibili, care cred ca li se cuvine orice, nu simt rusine cand fac ceva urat, nu respectă, nu saluta etc. Dar au crescut cu carti terapeutice, nu cu cele clasice, ca-s traumatizante.

    • @fruitdemer201
      @fruitdemer201 2 місяці тому

      da ea nu face parenting face videoclipuri si cozonaci, normal ca fi-sa e agresiva pt ca nu ii da suficienta atentie, pai daca eram eu ii dadeam o mica bataie si in veci nu mai musca pe nimeni

  • @mirelamarcu4020
    @mirelamarcu4020 Рік тому +8

    😊😊 Foarte interesant podcastcul!

  • @mariaionescu9557
    @mariaionescu9557 Рік тому +2

    Felicitări! Multă baftă în continuare!

  • @carmennegoita6184
    @carmennegoita6184 Рік тому +1

    A avut o educatie frumoasa Gabi .Este o femeie extraordinara

  • @barney3804
    @barney3804 Рік тому +2

    Cum să-i spui gabrielei pe nume daca6 este nasa ta. Așa și trebuie să îi spui.

  • @serbanserbanescu8110
    @serbanserbanescu8110 10 місяців тому +1

    Iar ea cel mai bun exemplu ?!

  • @andraandra4700
    @andraandra4700 Рік тому

    Era bine si atunci,uite ca am trait cu educatie si suntem bine si la 30 40 de ani.intelegeam mai bine ce spuneau parintii,diferenta dintre adult copil si respect.Acu ii trimiti la dormitor,urla ca in jungla🤗.

  • @fruitdemer201
    @fruitdemer201 2 місяці тому

    nu este asa parintii tai te-au facut pe tine ca sa iti bati tu joc de ei, parintii mei m-au ignorat o viata intreaga, si copiii tai iti vor strica relatia deci nu familia nu este un lucru bun este un lucru care provoaca suferinta

  • @carmenismail3569
    @carmenismail3569 Рік тому +10

    Nu-ți mai bârfi părinți că te-a educat frumos !

  • @miruna6338
    @miruna6338 Рік тому +1

    Paula...

  • @elenadinescu5187
    @elenadinescu5187 Рік тому +10

    O detest. Un mare exemplu negativ.

    • @erzsebetszabo5792
      @erzsebetszabo5792 Рік тому

      🙄

    • @geaninadragan8218
      @geaninadragan8218 Рік тому +4

      Nu esti obligata sa te uiti schimba canalul!!!!

    • @zinamartinas4773
      @zinamartinas4773 Рік тому +2

      Când urăști pe cineva,te urăști pe tine din unele motive...un om bun are o gandire sănătoasă,nu bolnava.

    • @elenadinescu5187
      @elenadinescu5187 Рік тому +1

      @@zinamartinas4773 ai gândire bolnavă? Faci parte din aceeași categorie de specimene? Cum va adunați voi, cele care va asemuiti!

    • @monicadragan6837
      @monicadragan6837 9 місяців тому +1

      Oamenii au dreptul la puncte de vedere...nu rastalmaciti cuvintele că fiecare are simpatii și antipatii,e dreptul fiecăruia și e responsabil doar pentru sine .Nu putem place nici noi tuturor și nici nu e cazul,e valabil și reciproc 😊