Gânduri despre depresie și singurătate
Вставка
- Опубліковано 1 вер 2023
- Niște gânduri despre perioadele mele mai dificile...
---------------------------------------------------------------
💬 Alătură-te comunității ▶ / discord
☕ Cumpără-mi o cafea ▶ www.buymeacoffee.com/andreiva...
🔴 Asigură longevitatea proiectului ▶ / meditatii
🟡 Abonează-te la Newsletter ▶ podcastmeditatii.com/aboneaza
🔵 PayPal ▶ paypal.me/meditatii
🗳️ Devino membru ▶ / meditații
---------------------------------------------------------------
✉️ EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com
---------------------------------------------------------------
▶PODCAST INFO:
- Website: podcastmeditatii.com
- Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast...
- Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZ...
- RSS: / sounds.rss
▶DIALOGURI FILOSOFICE:
- Română: / dialoguri-pe-discord
- Engleză: • Dialoguri în engleză
▶TWITCH:
- LIVE: / meditatii
- Rezumate: / @meditatii_live
▶SOCIAL MEDIA:
- Instagram: / meditatii.podcast
- Facebook: / meditatii.podcast
- Goodreads: / avasilachi
- Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi
- Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii
---------------------------------------------------------------
Mulțumesc patronilor și membrilor pentru susținere! ❤️
Daniel Marcu, Dana Balaci, Valentin Balanuca, Kondor Maria Cristina, Andrei Bolocan, Gheorghe Eftodi, Mirela Bocu, Mihai Popa, Nicoleta Cerbadji, Diana Vieru, Daniela Iurcu, Nichita Ionicescu, Mihaela Baci, Mona Ardeleanu, GOLDEA ZORA, Serafim Ciobanu, Macovei Bianca Andreea, Veaceslav.
#depresie #singurătate #adolescență - Розваги
Iti multumesc enorm! Parca mi-ai pus o oglinda in fata. Clipul a picat la tanc! Am avut o oarecare perioada din aceasta in liceu dar a durat putin si nu se compara cu ceea ce traiesc de 1-2 ani. Simt ca traiesc intr-o bucla, intr-adevar si cand eram in scoala traiam intr-o bucla dar am observat ca dupa liceu faptul ca am pierdut anumiti oameni care tineau la mine si ma apreciau m-a afectat puternic pentru ca au fost niste oameni care m-au acceptat din prima asa cum sunt. Si eu m-am comparat recent cu personajul din ''Insemnari din subterana'' si stiu ca eram asa, stiu ca as fi facut multe din ce facea el si chiar am facut, acele joculete mintale, insa recitind acum capitolul acela in care personajul principal se imbratiseaza cu acea fata care venise la el (nu ii mai stiu exact numele) am observat ca eu in toti acesti ani m-am schimbat cate putin si nu as mai putea face aproape nimic din gesturile urate pe care le facea el. E foarte interesant ca e fix capitolul care m-a pastrat in domeniul livresc. Cand citeam cartea pentru prima data ma oprisem asa de nicaieri si ma intrebasem: Oare chiar asta sa fie drumul meu, drumul unui baiat care a gasit de putin timp literatura si filosofia, iar inainte de asta nu era nici pe departe printre primii din clasa ci din contra era numit ''clovnul'' clasei? Si atunci am spus: Ok, nu conteaza, hai sa mai citim putin si daca nu ma va mai captiva nimic o las balta. Si uite ca ajunsesem la acel capitol si in momentul in care am vazut ca personajele cad unul in bratele celuilalt am inceput sa plang si de atunci am ramas aici, ma rog, pana acum 2 ani. Cred ca intr-adevar e bine sa vorbesti cu ceilalti, insa cred ca trebuie sa te si conectezi putin cu ceilalti sau nu neaparat asta ci sa va ''intelegeti'' unul cu celalalt (nu iubi, nu uri, ci intelege). Din destul de multi prieteni numai unul singur a reusit sa imi mai ''lumineze'' calea, a intrat putin in domeniile de care sunt interesat, m-a calmat si ma reface putin cate putin sa gust din nou din ceea ce eram pasionat odata, insa chiar si asa mi-e foarte greu. Tin minte ca peste perioada din liceu am trecut cand am vazut o singuratate mai mare ca a mea (Ca o fântână adâncă e un singuratic. Uşor e să arunci o piatră-n ea; însă odată ajunsă în străfund, spuneţi-mi, cine-ar aduce-o îndărăt?), ca tot postase Bogdan Liviu citat din Cioran (daca citesc atat o fac cu speranta de a gasi o singuratate mai mare ca a mea). Ce mi-e foarte greu e ca nu mai iubesc de cativa ani, indiferent ca este o iubire pentru persoana iubita sau poate pentru un autor, o echipa de footbal, cum aveam in liceu si din cauza asta am devenit foarte rational si datorita acestui fapt imediat cum incep sa fac o miscare ratiunea imi spune: La ce bun sa mai citesti, ai citit deja jumatate din filosofie, ti-ai format deja gandirea ce ai vrut sa ti-o formezi, sau efectiv la ce bun ca mai citesti, pentru ce... si nu imi vine nicio ratiune; imi place sa conduc de exemplu si as vrea pe viitor sa lucrez intr-un mediu unde sa conduc si sa invat tehnica mai multor masini, dar de ce sa faci asta cand ai condus deja multe masini si te documentezi zilnic? Am intrat intr-o rutina in care nu mai gasesc scopuri sau le gasesc foarte greu, poate nu ma ajuta nici problemele de sanatate, nu stiu... Am incercat prin diferite impulsuri, sa ma incurajez gandindu-ma la oameni care chiar m-au incurajat candva in viata si au vazut ceva in mine ce eu nu am vazut, am incercat sa imi gasesc iarasi noi ''idoli'', sa ma gandesc si la oameni care o duc mai rau si la oameni care o duc mai bine si la cei care nu mai sunt printre noi... E un blocaj, nu mai e pasiunea din vremurile bune cand ma trezeam dimineata, imi faceam pachetelul si in acelasi timp ascultam Podcast-ul tau cu Immanuel Kant, toate erau pe repeat, parca le invatam, nu le invatam pentru nimeni, le invatam pentru mine, cu cat drag le ascultam, iar in drum spre scoala citeam din aplicatia mea, din libraria mea virtuala :))). Ma simteam special, de fapt asta si voiam, insa cu timpul am realizat ca vreau sa devin un om normal, iar acum imi dau seama ca oricat incerc nu o sa mai reusesc, ar fi fost o posibilitate daca as fi devenit din adolescenta mai extrovert desi nu cred... Simt ca nu sunt facut pentru lumea asta, cel putin asa cum e ea, desi in ultima vreme vad multe ''abateri de la tipar'' si ma bucura, atat de la sexul masculin cat si feminin. Sunt extrem de impiedicat si mereu cand nu sunt in stare sa fac ceva imi aduc aminte de povestioara cu Noica, cand Liiceanu a plecat din Paltinis lasandu-l sa prepare cafea iar el a fiert boabele intregi :)), totusi foarte dragut cum nereusind sa faca nimic le-a pus frumos deoparte ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. - Ce recomand, pentru ca ai zis de cei care chiar si atunci cand trec printr-o perioada mai grea, incearca sa porneasca ei conversatii, sa mai schimbe ei starea celorlalti. Si eu sunt genul acesta de om, pana la urma de asta eram numit bufonul clasei, insa am observat ca incetul cu incetul te ''mananca'' pe interior, mai ales cand vezi ca, o iei incet, frumos: discutii serioase, relevante - dai gres, nu merg; treci la glumitele tale nebune - nu merge nici asa; incerci sa intrii sub pielea lor - nici asa nu e ok) atunci cred ca e mai bine sa renunti, o sa te distruga mult mai tare. Ce e destul de dureros este sa te simti singur langa persoanele dragi si cum am patit-o, asta mi-a ridicat un semn de intrebare si asta imi dezvolta frica pentru ca mie imi ramane mereu un oarecare interes pentru oamenii la care am tinut si faptul ca devin destul de selectiv ca persoana imi dezvolta aceasta frica. Pe de alta parte e important sa fii singur, sa te dezvolti pe tine in primul si in primul rand si desi am intalnit si scursuri am gasit si oameni care sa fie catusi de putin alaturi de mine si asta mai imi da speranta. Viata are capitole pana la urma asa-i? Personal nu pot sa spun ca am avut norocul sa gasesc cautand sau necautand persoane sau diferite lucruri, pe foarte multe planuri am avut ghinion, norocul meu si singurul dar si indeajuns a fost sa traiesc intr-un mediu cat de cat ok si sunt recunoscator pentru asta si cred ca singurul lucru care imi ramane de facut este, atata timp cat mai sunt in viata sa incerc sa le mai fac un bine sau macar sa le redau un zambet pe buze persoanelor care chiar si-au dat interesul, care chiar au crezut in mine si care m-au respectat si inteles asa cum sunt, si daca nu ma mai apuc odata si odata de Critica si de Fenomenologie, macar din respect sa termin de citit toata opera lui Nietzsche. Cum trecem peste astfel de blocaje? Habar n-am, cred ca singurele optiuni sunt cele prezentate de Andrei in clip, insa, si acum vorbeste acel egoist din mine, aveti grija de voi si de sanatatea voastra in primul rand si (cu toate ca multi ma vor contrazice) aveti grija si de ce persoane aveti pe langa voi. Degeaba doar iesiti la un footbal sau la un KFC si schimbati 2-3 vorbe, ce am observat ca functioneaza cel putin din experienta mea, ca sa incerci macar sau ca sa il trezesti putin la viata pe prietenul tau trebuie sa il intrebi sau sa vorbesti cu el despre ceea ce iubeste si sa o faci cu patos, asa o sa observe ca tii la el. Vorba lu' Rappa: Vrei sa fii fericit in jurul oamenilor? Atunci pune pe primul plan fericirea lor. Aveti grija de voi, muscati viata, nu o pipaiti, tineti-va de filosofii care va invata sa va agatati de viata, nu sa fugiti de ea. Tu Andrei continua ceea ce faci, atata timp cat inca iubesti si esti entuziasmat sa faci asta, am observat ca si tu ai avut o perioada mai grea, indiferent de ce vei alege eu ma bucur ca te-am cunoscut atat pe tine cat si comunitatea ta si imi voi aminti mereu cu drag de diminetile in care ma trezeam mai repede doar sa imi iau ''doza'' de filosofie de la cel care m-a ambitionat mai mult decat insusi fostul meu profesor de filosofie. Razbim noi cumva la lumina!
"Am intrat intr-o rutina in care nu mai gasesc scopuri sau le gasesc foarte greu"
- Să știi că îți înțeleg sentimentul, mie tot îmi vine tot mai greu să simt asta sincer, că scopurile mele au sens, cumva câțiva ani în urmă aveam naivitatea necesară pentru a urma scopurile fără prea multe calcule raționale a "cum nu ne va reuși, sau cum nu se merită." Nu vreau să creez speranțe false în acest sens, probabil cu vârsta devine mai dificil să-mi justific scopurile egoiste, probabil e nevoie de ceva ce m-ar depăși pe mine, ceva ce m-ar scoate din capul meu. Nu am răspuns ce-i aia, dar sunt în căutare. Iar referitor la căutarea noilor idoli, cred că asta e problema. Idolii pentru asta și sunt idoli că eventual te vor dezamăgi, iar dacă ai depus mult efort în a te identifica cu ei, când te vei dezamăgi vei simți că va muri o parte din tine; și dacă tot repeți acest ciclu îți vei goli sufletul. Nu știu răspunsul, dar primul pas ar fi să analizezi de ce simți nevoia de a căuta idoli (Poate n-ai avut un tată exemplar în copilărie, sau era absent? La mine personal ăsta e cazul). Căutând mereu idoli te vei sustrage de la proria suferință pe un timp, dar tot vei evada de la sinele tău și-l tot vei îngropa undeva în subconștient. Ar trebui să te gândești la ce fel de persoană vrei să fii, și să vezi ce pași poți intreprinde (cât de mici n-ar fi) ca să te apropii de acel ideal. Altceva, sincer, nu știu ce să-ți spun în cazul dat. Te compătimesc, e o chestie dificilă pe care o învăț și eu constant.
"ma simteam special, de fapt asta si voiam, insa cu timpul am realizat ca vreau sa devin un om normal, iar acum imi dau seama ca oricat incerc nu o sa mai reusesc, ar fi fost o posibilitate daca as fi devenit din adolescenta mai extrovert desi nu cred..."
- Eu am avut o perioadă prin anii mei 23-25 când voiam conștient să fiu mai extrovertit, să mă forțez să fiu ceea ce nu sunt, și în retrospectivă probabil eram în cea mai deprimantă stare din viața mea, asta nu lucrează, vei face doar mai rău. Acceptă-ți introversiunea ta, e ceea ce ești, studiaz-o, încearcă să fii mai social, dar nu până a denatura starea ta, există o limită - noi introverții ne epuizăm bateria socială mai repede (+ depinde cu cine socializezi, dacă sunt oameni introvertiți ca tine îți va fi mult mai ușor).
"Simt ca nu sunt facut pentru lumea asta, cel putin asa cum e ea"
- E un sentiment familiar, să știi că nu ești singurul, probabil mulți dintre noi din comunitatea asta simțim ceva similar. Nu te izola, discută cu noi.. iar dacă tot merge vorba de discuții, vezi serverul nostru de Discord: discord.gg/meditatii - după vreo 2 ani am rămas doar cei mai introvertiți pe acolo :)))
"Si eu sunt genul acesta de om, pana la urma de asta eram numit bufonul clasei, insa am observat ca incetul cu incetul te ''mananca'' pe interior, mai ales cand vezi ca, o iei incet, frumos: discutii serioase, relevante - dai gres, nu merg; treci la glumitele tale nebune - nu merge nici asa; incerci sa intrii sub pielea lor - nici asa nu e ok) atunci cred ca e mai bine sa renunti, o sa te distruga mult mai tare. Ce e destul de dureros este sa te simti singur langa persoanele dragi si cum am patit-o, asta mi-a ridicat un semn de intrebare si asta imi dezvolta frica pentru ca mie imi ramane mereu un oarecare interes pentru oamenii la care am tinut si faptul ca devin destul de selectiv ca persoana imi dezvolta aceasta frica."
- Da, asta e foarte dureros... dar nu cred că trebuie să renunți. Există oameni care o să te înțeleagă, crede-mă, nu-ți pierde speranța. În același timp aceste experiențe dureroase te-au învățat cu ce fel de oameni nu te conectezi și care te fac să suferi; toți trecem prin această perioadă de filtrare socială, it sucks but it has to be this way, diferența e că oameni ca noi suntem mult mai sensibili la aceste dezamăgiri și lăsăm mâinile în jos mai ușor.
"Pe de alta parte e important sa fii singur, sa te dezvolti pe tine in primul si in primul rand si desi am intalnit si scursuri am gasit si oameni care sa fie catusi de putin alaturi de mine si asta mai imi da speranta."
- Așa e, Bogdan. Să știi că în toți anii ăștia eu pot număra prietenii adevărați doar pe o mână, dintre care comunic regulat doar cu vreo 2-3. Majoritatea îs cunoscuți și probabil asta e ceva normal în zilele noastre (dar nu înseamnă că e normal per general, timpurile noastre sunt destul de bizare ce ține de felul de a socializa. Din cauza abundenței trivializăm orice interacțiune și nu mai dedicăm timpul necesar pentru a dezvolta prietenii adevărate).
"ca sa il trezesti putin la viata pe prietenul tau trebuie sa il intrebi sau sa vorbesti cu el despre ceea ce iubeste si sa o faci cu patos, asa o sa observe ca tii la el"
- E un aspect, dar nu e totul. Adesea un om se simte înțeles când ești vulnerabil și îți împărtășești suferințele, astfel invitându-l să vorbească și el despre nenorocirile lui. Prieteniile se fac și în dificultăți, nu doar în momentele fericite.
"Tu Andrei continua ceea ce faci, atata timp cat inca iubesti si esti entuziasmat sa faci asta, am observat ca si tu ai avut o perioada mai grea, indiferent de ce vei alege eu ma bucur ca te-am cunoscut atat pe tine cat si comunitatea ta si imi voi aminti mereu cu drag de diminetile in care ma trezeam mai repede doar sa imi iau ''doza'' de filosofie de la cel care m-a ambitionat mai mult decat insusi fostul meu profesor de filosofie. Razbim noi cumva la lumina!"
- Mulțumesc, Bogdan! Să ai grijă și tu de tine. Ești încă tânăr, unele lucruri se rezolvă cu timpul, e nevoie de curaj și perseverență.
multumesc pt mesajul de apreciere bogdan (sound of music)❤
Vin la tine de fiecare dată pentru ajutor.
La multi ani !!! spor in ceea ce faci !!! felicitari !!!! keep on !!!
❗UA-cam are un bug în care șterge / închide comentarii, nu eu o fac :(
De ce ai vibe de loren loghin?
sublim! profund prezent în temă, explicat cu sufletul, a ajutat mult. mă înclin, mulțumesc.
Ok am intrat la mai putin de un minut dupa ce ai postat :)) genial. Salut!
Esti adorabil!
Incerci sa iti rezolvi singur problemele , snxietatea nu trebuie sa insemne insingurare, sa comunici cu lumea, .Citesti, sa lucrezi cu tine , meditatiile , metodele,, terapii psihiatrice, psihanaliza , introspectia , alunga energiile toxice , negative .#Incep sa ma accept asa cum sunt , armonia interioara iti ofera echilibru psihic stabil, descoperi la altii probleme mai crancene decat ale tale .#Respect, multumiri , Felicitari pentru insoritele tale documentarii , cand te ascult ma linistesc , vocea ta ma face mai echilibrata , macar de moment , admit ca sunt si altii depresivi , sa comunici , sa vorbesti cu cineva care sa te inteleaga .,.
Mulțumesc pentru aprecieri, doamna Constanța! Îmi îmbunătățiți și dvstră zilele când îmi mai scrieți comentarii de laudă :)))
In ultimul timp prefer să fiu singur decât inconjurat de persoane care mă fac depresiv. Toxicitatea oamenilor, trenduri ciudate, fuga după a avea, interesul pentru aparențe și profit ușor, vorbă multă despre nimic, starea de conflict și competiție permanentă, preocupările lumii pentru lucruri fără sens, m-au făcut să mă izolez.
Te înțeleg, am și eu așa perioade, chiar și la 30 de ani.
Uneori e nevoie de solitudine pentru a te conecta cu tine însuți mai bine, a înțelege ce gusturi ai, ce vrei de la viață. Problema e atunci când perioada asta se lungește ani la rând, chiar dacă ești o persoană singuratică, îți va fi greu - ai nevoie de cel puțin 1 prieten bun căruia să-i poți spune ce ai pe suflet; nu subestima această nevoie, nu o alegi. Vei fi mai bine, mai corect faci că nu te înconjori cu oameni care te fac depresiv, înseamnă că ai anumite principii și știi cât de cât cine ești. Ar fi fost mult mai rău să te pierzi în alții și să joci după așteptările lor, ca mai apoi să te trezești că nici nu știi cine ești. Uneori perioadele astea de singurătate și izolare sunt necesare pentru oameni mai sensibili. Îți doresc numai bine.
Eu te ascult mereu. M-ai ajutat foarte mult desi tu nu ai de unde sa stii lucrul asta. De foarte multe ori cand aveam probleme sau vreo stare neplacuta videourile tale au fost un adevarat refugiu pentru mine. Desi eu am 38 de ani uneori te vad si te ascult ca pe un frate mai mare☺️🤗🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Să știi că apreciez mult această confesiune, mă bucur că ți-am alinat zilele mai dificile :)
🤗🙏🏻🙏🏻🫡
foarte interesant, legat de subiectul clipului a fost odata efectuat un experiment la Harvard, de Vaillant, Waldinger, Schultz si Cohen pe 724 barbati, 268 dintre ei erau studenti la Harvard in anul II si detineau mult capital simbolic, uman (individual) si o stare socio-economica peste medie (parinti bogati cu posturi socio-profesionale inalte, cadre superioare), iar 456 proveneau din Boston, din familii paupere, traiau in locuinte insalubre, multi dintre ei erau de culoare. Acest experiment a fost desfasurat pana in anul 2015, moment in care dintre cei 724 barbati ramasesera in viata 60, in timpul experimentului longitudinal avusese loc si razboiul, multi dintre ei s-au dus in razboi, in fine. La finalul experimentului in 2015, s-a constatat ca fericirea celor 60 de supravietuitori depindea de un singur lucru, de relatiile cu familia si cu reteaua sociala, deci capitalul social aducea fericirea de fapt, nu banii, postura socio-profesionala in sine sau alte chestii care la inceputul experimentului promiteau fericire. Cat despre ceea ce ai spus despre oamenii buni, sunt de acord, pentru ca ma simt, m ai descris literalmente pe mine, eu sunt un tip care deschide relatiile sociale, care cere reciprocitate, care incepe o tranzactie sociala mereu, chiar si cand sunt suparat, daca nu mai ales atunci, daca sunt suparat ma duc sa vorbesc cu un prieten de al meu sau cu mai multi in parte, pe care i-am cunoscut din aceeasi pornire. Cand i-am cunoscut, i-am cunoscut la suparare. Sunt perfect convins ca relatiile sociale aduc fericire, este clar. Uneori totusi pot sa nu fiu de acord cu regulile jocului social, de exemplu poate ca nu mi place felul in care se poarta nuntile romanesti, poate ca nunta mea as vrea sa fie diferita, nunta mea vreau sa fie purtata intre 10 hai 20 de oameni cu indulgenta si nu vreau sa inchiriez un local, vreau sa facem drumetii prin paduri, sa facem picnic in timpul drumetiilor, un popas la fiecare drumetie si vreau ca nunta sa dureze o saptamana, sa fie un fel de excursie cu apropiatii si cu mireasa. In fine, nu sunt de acord cu inmormantarea mea intr un cimitir pietruit, vreau ca peste corpul meu mort sa se planteze un copac, atat si m-as bucura sa nu fiu singurul care adopta aceasta inmormantare, etc.
Foarte realist tot ce zici . Cred ca aceasta este varsta la care egoul si mentalul incepe sa pună ,, stăpânire ,, pe noi si sa se dezvolte .
E foarte interesant ca acest tipar este valabil la toată omenirea , varsta adolescenței . Se manifesta diferit dar există la toti. E varsta cand esti cel mai vulnerabil si maleabil ... crezi ca știi dar nu știi 😊
Tinerii din ziua de astăzi au acces la informații nelimitate care sa-i ajute , sant mult mai iubiți , cocoloșiti si au un confort incomparabil cu ce aveam noi/eu , in comunism ...si totuși sunt depresivi si deprimați .
Ar fi interesant de știut dacă acum 200 de ani adolescenții erau la fel de depresivi 😊
Kafka era anxios, depresiv și avea și o situație materială peste ceilalți și cu toate astea 🤷🏼♀️. Dacă conexiunea interumana profundă lipsește din viața ta poți avea toate averile ca tot mizerabil o sa trăiești din păcate.
@@MC-qv1xq ai dreptate , dar depinde de caracterul fiecărui om și modul în care îți găsești fericirea și împlinirea raportandu-te la relațiile interumane.
Pentru multe persoane echilibrate psihic și emoțional care sant conștiente de jocurile și tertipurile minții , solitudinea este o binecuvântare.
Relațiile interumane cu persoanele cu care rezonezi sant benefice atât timp cât nu devin o dependenta .
Mintea încearcă sa ne controleze și sa ne creeze tot felul de dorințe , de tipare comportamentale , de motive , de a reacționa intr-un fel sau altul .
Atât timp cât calul va controla vizitiul , călătoria va fi haotică și periculoasă.
Nu exista energie bună sau rea , există doar energie . Noi suntem cei care o transformam și ii dăm direcția .
Pot spune că am început dimineața frumos!
Îți mulțumesc că exiști și îți împarți gândurile cu noi!
Și videoul acesta mi-a dat puțin de gândit. Am impresia că acel tânăr de 17 ani a fost de fapt.. un viitor adult în care s-au zbătut și au urlat neliniștile virtuților.
mulțumesc, anonim :)))
Cred că de multe ori ne luam gândurile prea în serios, în adolescenta mi se părea că ceea ce experimentez sau simt eu este ceva ce alții nu experimentează sau este ceva greu de rezolvat iar mintea mea consolida mereu aceste gânduri până când am ajuns la o saturație și mi am zis că experiență directă este singura cale prin care pot obține claritate și o anumita doza de maturitate, este bine să te informezi dar poți cădea în capcana că știi, ceea ce este foarte periculos mai ales în timpul nostru, adevărul este că pot spune că știu doar ceea ce am trăit pe pielea mea, restul este doar informație fără experiență directă pe care am citit-o, auzit-o etc. O alta chestie care mă ajută este să nu diluez disconfortul, dacă ceva mă deranjează este absolut inevitabil să fugi sau să eviți, este ceva care se cere rezolvat, înțeles.
Corect, din starea de depresie si victimizare iesi prin socializare.
Sa ai luxul sa te poți plânge de ceva, contează mult! Oamenii cu destine mai puțin prietenoase se motivează pe sine dând vina pe circumstanțe ( dacă e clar ca asta a fost ) și nu pe ei înșiși iar atunci lucrurile devin mai ușoare.
Sa ai abilitatea sa asculti și sa faci un om sa aibe încredere in tine, sa își deschidă sufletul și el sa facă la fel,pentru tine ,cred ca asta e fericirea.
Prin stări de anxietate, depresie, disperare trecem toți, nu am întâlnit om sa nu fi trecut prin stările astea, nu suntem singuri in lume indiferent cât de singur te simți.
Pledez pentru autenticitate nu pentru pus de masca și dat înainte , autenticitate, colaborare și dat înainte toți impreuna, nimeni sa nu “rămână in urma “.
Aveți grija de voi 🌺
nici n-am ce adăuga, ai grijă de asemenea, Maria :)
🤗
''Un viitor adult în care s-au zbătut și au urlat neliniștile virtuților'' // ''Sunt singur Numai de asta sunt sigur Iar inima mea are filtru Să nu mă mai doară deloc'' / Satoshi❤💯👀
Frumos sa găsesc multe gânduri si comportament familiare. Îmblânzește un pic megalomania si face mai puțin singuratic.
❤️
O problema , o nelămurire despre reincarnare ...In filozofie e vorba de metempsihoza. Ce indrumari ai in acest sens ?#Numai bine in viața noastră , stariemotionale, activitate, o liniste in gândire , armonie interioara , echilibru psihic stabil, comunicări cu recunoștință....