Am crescut cu aceste cantari .Si azi cand le reascult traiesc acele clipe de acum 40 de ani😢Nu cred ca era vreun pocait sa nu ii fi cunoscut cantarile fr Nelu Gabor.Domnul l-a ridicat cu putere sa intareasca credinta poporului Sau de atunci si de acum. Multumim pt postare!!Fiti muult binecuvantati!!
Raveca Tritean in urma cu 21 de ani am ascultat mult cintarile lui fratele Nelu pentru ca am stat cu baiatu la spital dupa un accident grav o stat la aparate 1 luna la med 3 mi- o fost ft greu atnci ,dar multumesc domnului ca am trecut cu bine peste tot asa ca domnul sa te binecuvinteze cu pacea sa amin
Ce mare dz avem slăvit să fie numele lui cel mare și Sf ce frat minunat eu am domnu Isus sa va binecuvinteze și să va de-a putere la voi și la noi tot amin
1. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite Mă-ntreb eu oare când sunt pregătit /: Candela mea și mijlocul încins Sau nepăsarea, când ceasul m-a cuprins :/ 2. Mai e puțin și vremea-i pe sfârșite Și ne urâm de parcă n-am fi frați /: Trezește-ne Isuse, cât e vreme Să nu fim pe vecie condamnați :/ 3. O, eu Te rog, trezește-ne Tu astăzi Din nepăsare și din somn adânc /: Să nu rămânem suspinâd amarnic Privind la cei ce s-or 'nălța curând :/ 4. Spre cer albastru către veșnicie Unde copiii Tăi vor fi luați /: Scăpați pe veci de chinuri de robie De tot ce au fost aicea apăsați :| 5. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite Trezirea noastră este-n ultim ceas /: O lasă să curgă lacrima-mpăcării Cu Dumnezeu, cu Domnul tău, chiar azi :/ 6. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite Și lumea aceasta care e-nvrăjbită /: Va dispărea de sub mărețul soare Când Soarele vieții va apare :/
Frumos Nelule te ascult din copilărie foarte mult mi au plăcut cântările și acordeonul tău și întreg instrumental mai ales vocea ta de privighetoare fratele meu drag vei primi o mare răsplătite de la Domnul ca multe inimi ai mângâiat prin cântările cantate vocal și instrumental
Slăvit să fie domnu că ne scoate antaritura domnu Isus sa te binecuvinteze fete pe tine și toată casa ta domnu Isus sa va binecuvinteze pe tot care sunteți an lucrarea domnu lui Isus pe vi tinerii dar și pe noi care suntem mai an vârsta sa lucram cu toții cu darul care nu Lo ancredintam doamne da putere doamne da izbânda amin amin aleluia slava domnului amin amin
Domnu Isus sa va binecuvinteze cu putere pe tot și slăvit să fie duhul Domnului isus pune an mintea și gura dumnevoastră fraților cuvinte de putere de ancorare pentru că eu sunt singura an familie care lauda pe domnu e foarte grea anunțarea de aceia domnu Isus sa va antareasca pe voi și pe mine sa putem merge înainte amin amin
Cum interpreteaza cantarile crestine inegalabilul Nelu Gabor .....nimenea in lumea asta nu le canta !!!! Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa-ti dea putere si sanatate , ca si pe viitor pe noi crestinii sa ne bucuri cu noi cantari !!!!! 🇺🇦🇺🇦🇺🇦👍🏻👍🏻👍🏻🇲🇩🇲🇩🇲🇩
Doamne ce mare ești ce minunat ce Sf ce viteaz câtă mângâiere ne dai prin acești frat binecuvntat de tine doamne dale putere la ei și toată casa lor și la noi tot haleluia amin amin
Resurse Creștine Aproape sunt de cel mâhnit Autor: Nelu gabor | Album: album necunoscut | Tematica: Diverse Resursa adaugata de nutzy_neiconi in 21/09/2007 10/10Media 10 din 2 voturi I: Do minor 1. Aproape sunt de cel mâhnit, Cu inima înfrântă; /: Aproape sunt, să-nviorez O inimă zdrobită... :/ 2. Aproape sunt, în ceasul greu Ca să dau alinare /: Şi rana-s gata să o leg, Să simtă vindecare... :/ 3. În stare sunt ca să te scap; Încrede-te în Mine, /: Căci nicidecum n-am să te las; Voi fi, mereu cu tine! ... :/ 4. Priveşte cerul cât de 'nalt Şi nepătruns se pare... /: Dar totuşi, îndurarea Mea E mult cu mult mai mare... :/ 5. De ce te temi şi te-nspăimânţi, În clipe de-ncercare? /: Ţi-am spus că nu te voi lăsa Ca să te pierzi pe cale! ... :/ 6. Dar pân-atunci, să ţii mereu Privirea ridicată, /: Ca-n ceasul când ţi-o fi mai greu Salvarea se arată... :/
De la casete site-uri sticuri și net tot ascult Domnul sa te binecuvânteze frate Nelu
Am crescut cu aceste cantari .Si azi cand le reascult traiesc acele clipe de acum 40 de ani😢Nu cred ca era vreun pocait sa nu ii fi cunoscut cantarile fr Nelu Gabor.Domnul l-a ridicat cu putere sa intareasca credinta poporului Sau de atunci si de acum.
Multumim pt postare!!Fiti muult binecuvantati!!
Raveca Tritean in urma cu 21 de ani am ascultat mult cintarile lui fratele Nelu pentru ca am stat cu baiatu la spital dupa un accident grav o stat la aparate 1 luna la med 3 mi- o fost ft greu atnci ,dar multumesc domnului ca am trecut cu bine peste tot asa ca domnul sa te binecuvinteze cu pacea sa amin
DOMNUL ISUS sa va binecuvinteze si sa va intareasca mai departe cu mult har.
Ce mare dz avem slăvit să fie numele lui cel mare și Sf ce frat minunat eu am domnu Isus sa va binecuvinteze și să va de-a putere la voi și la noi tot amin
MULTUMESC DOAMNE ISUSE CA -AI MURIT PE CRUCEA DIN GOLGOTA PENTRU MINE PACATOSUL.AMIN
1. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite
Mă-ntreb eu oare când sunt pregătit
/: Candela mea și mijlocul încins
Sau nepăsarea, când ceasul m-a cuprins :/
2. Mai e puțin și vremea-i pe sfârșite
Și ne urâm de parcă n-am fi frați
/: Trezește-ne Isuse, cât e vreme
Să nu fim pe vecie condamnați :/
3. O, eu Te rog, trezește-ne Tu astăzi
Din nepăsare și din somn adânc
/: Să nu rămânem suspinâd amarnic
Privind la cei ce s-or 'nălța curând :/
4. Spre cer albastru către veșnicie
Unde copiii Tăi vor fi luați
/: Scăpați pe veci de chinuri de robie
De tot ce au fost aicea apăsați :|
5. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite
Trezirea noastră este-n ultim ceas
/: O lasă să curgă lacrima-mpăcării
Cu Dumnezeu, cu Domnul tău, chiar azi :/
6. Mai e puțin și timpu-i pe sfârșite
Și lumea aceasta care e-nvrăjbită
/: Va dispărea de sub mărețul soare
Când Soarele vieții va apare :/
Domnul ISUS să vă Facă Parte De Răpire Amin !
Frumos Nelule te ascult din copilărie foarte mult mi au plăcut cântările și acordeonul tău și întreg instrumental mai ales vocea ta de privighetoare fratele meu drag vei primi o mare răsplătite de la Domnul ca multe inimi ai mângâiat prin cântările cantate vocal și instrumental
Slăvit să fie domnu că ne scoate antaritura domnu Isus sa te binecuvinteze fete pe tine și toată casa ta domnu Isus sa va binecuvinteze pe tot care sunteți an lucrarea domnu lui Isus pe vi tinerii dar și pe noi care suntem mai an vârsta sa lucram cu toții cu darul care nu Lo ancredintam doamne da putere doamne da izbânda amin amin aleluia slava domnului amin amin
Domnu Isus sa va binecuvinteze cu putere pe tot și slăvit să fie duhul Domnului isus pune an mintea și gura dumnevoastră fraților cuvinte de putere de ancorare pentru că eu sunt singura an familie care lauda pe domnu e foarte grea anunțarea de aceia domnu Isus sa va antareasca pe voi și pe mine sa putem merge înainte amin amin
Domnu isus si dhu sfint sa te calauzeasca in tot locu si sa ne ajute sai facem voia toata viata🙏🙏👍❤
Cum interpreteaza cantarile crestine inegalabilul Nelu Gabor .....nimenea in lumea asta nu le canta !!!! Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa-ti dea putere si sanatate , ca si pe viitor pe noi crestinii sa ne bucuri cu noi cantari !!!!! 🇺🇦🇺🇦🇺🇦👍🏻👍🏻👍🏻🇲🇩🇲🇩🇲🇩
DOMNUL ISUS HRISTOS ** SĂ TE BINECUVINTEZE PE TINE , ȘI PE TOATĂ FAMILIA TA VEȘNIC !"
Fii binecuvantat
Le ascult cu mult drag si sunt melodioase.
bine zice fumos cîntă domnul să binecuvîntazä fraților
Doamne ce mare ești ce minunat ce Sf ce viteaz câtă mângâiere ne dai prin acești frat binecuvntat de tine doamne dale putere la ei și toată casa lor și la noi tot haleluia amin amin
SlavitSaFieDomnulIsusHristosAMIN
Amin domnu să te binecuvinteze
Pace amin
DUMNEZEU să te BINECUVÎNTEZE.!
Slava Domnului Isus! Super!
👍
💙💙💙💙
Resurse Creștine
Aproape sunt de cel mâhnit
Autor: Nelu gabor | Album: album necunoscut | Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nutzy_neiconi in 21/09/2007
10/10Media 10 din 2 voturi
I: Do minor
1. Aproape sunt de cel mâhnit,
Cu inima înfrântă;
/: Aproape sunt, să-nviorez
O inimă zdrobită... :/
2. Aproape sunt, în ceasul greu
Ca să dau alinare
/: Şi rana-s gata să o leg,
Să simtă vindecare... :/
3. În stare sunt ca să te scap;
Încrede-te în Mine,
/: Căci nicidecum n-am să te las;
Voi fi, mereu cu tine! ... :/
4. Priveşte cerul cât de 'nalt
Şi nepătruns se pare...
/: Dar totuşi, îndurarea Mea
E mult cu mult mai mare... :/
5. De ce te temi şi te-nspăimânţi,
În clipe de-ncercare?
/: Ţi-am spus că nu te voi lăsa
Ca să te pierzi pe cale! ... :/
6. Dar pân-atunci, să ţii mereu
Privirea ridicată,
/: Ca-n ceasul când ţi-o fi mai greu
Salvarea se arată... :/
O creație de sus sticuri