Dumitru Farcas este un om cu har de la Domnul Dumnezeu pentru acest popor de oameni speciali din maramuresul istoric, osenii, care se trag din dacii liberi inca din timpurile lui Iisus Christosul; Esti minunat...
Mã consider un om norocos,cã şi eu trãiesc în aceastã perioadã în care a trãit şi marele maestru Dumitru Fãrcaş,pe care l-am vãzut la nenumãrate concerte,pe care le-a avut ìn Satu Mare!
Dumitru Fărcaș este un taragotist unicat, precum și sunetul taragotului, poate fi asemănat cu poetul fără pereche Mihai Eminescu, asemenea personaje nu se mai nasc poate nici la o sută de ani!❤
Har dumnezeiesc! Tezaur național! În 1970 în piața universității a cîntat la taragot pe vremea asta colindul "O ce veste minunată "! Iar cei prezenți au cântat în versuri! A fost un moment unic și înălțător! Era in 1970!
Sa ridica parul pe mine, cand aud asa melodii, care merg direct la suflet. Domnul sa te aiba in paza sa. (Am cunoscut personal acest mare artist al neamului romanesc).
Cerul este mai bogat cu 2 îngeri : Doamna Murarescu și Domnul Fărcaș. Bunul Dumnezeu să vă îmbrățișeze în locul meu și să vă odihnească în pace și lumină!
Am avut ocazia să-l cunosc și să-i strâng mâna acum zece ani cu ocazia unui eveniment, un om de o modestie rară și un talent despre care vor povesti mulți, hodinește în pace Maestre !
Să mă iertați, dar nu îi facem cinste așa cum s-ar potrivi la nivelul lui 😢! Dumnezeule, Dumnezeule, iartă-l și-l odihnește în pace! Maestre, acolo în puritatea ta, mai dă-ne unu ca tine fiindcă lipsa ta e mult prea dureroasă și lipsită de creație!
DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEREASCĂ MAESTRE DUMITRU FĂRCAȘ! 🙏 ȘI PE RAPSODUL POPULAR BĂNĂȚEAN PETRICĂ MOISE DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEREASCĂ! AU CÂNTAT ÎMPREUNĂ LA ÎNCEPUTURILE LOR ARTISTICE, MAI EXACT LA FINELE ANILOR "60 ȘI ÎNCEPUTURILE ANILOR "70, ATUNCI CÂND FOLCLORUL SE CÂNTA CURAT, AUTENTIC, ORIGINAL! SĂ-I POMENIM ȘI SĂ NU-I UITĂM NICIODATĂ PE ARTIȘTII NEAMULUI ROMÂNESC! VEȘNICĂ POMENIRE! ALEASĂ PREȚUIRE!
Minunat de frumos!Dumnezeu sa i ierte si sa i odihneasca in pace!doua valori inestimabile ale poporului roman,care vor dainui penteu totdeauna si ne vor incanta tot timpul,imi umplu sufletul de bucurie si nu pot exprima in cuvinte respectul meu pentru dansii.felicitari Arhiva TVR pentru faptul ca nu uitati astfel de oameni deosebiti.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi, pe Marele Maestru daca-mi este permis sa-l numesc asa, dar si pe neuitata Marioara Murarescu, pentrutot ce au facut pentru tara noastra si muzica ei populara. Multumesc din iinima draga "arhivaTVR" pentru postare.😘
WaW Din ❤ Și Adâncul Sufletului Vă Mulțumesc pentru această Filmare și postare Întotdeauna am Apreciat Marii Artiști ai folclorului Le Mulțumesc că au existat ❤ Dedicație Specială 👑 ❤Mele ❤ Noapte Bună și Liniștită Pe Mai Târziu!!! Oare? Sâmbătă 👉 6-Iul-"24😊😭😭 😮
De neuitat, suporterii virtuali sunt invitati sa organizeze evenimente omagiu In Memoriam si sa ne aduceti stiri sa le vedem si noi. Va aduc aminte ca si eu am crescut cu mamaliga si lapte acru din Grosi, cine nu crede este invitat sa faca vacantele de vara in Maramures si sa ia dovezile pe fata locului
cand muzica populara nu era comerciala (vezi Andra, Vladuta Lupau, nevasta lui Vasilica cterasu si altele, care nu mai au nimic cu datina strabuna, poarta straie populare amestecate cu silicoane, buze cu botox etc) ce vreau sa spun e ca muzica populara a mers im directia muzicii usoare dupa Revolutie (formatii care canta 1-2 melodii apoi dispar). Lasam deoparte ca cei deja consacrati nu mai lasa altora mai noi sa fie vazuti/apreciati
Dumitru Farcas este un om cu har de la Domnul Dumnezeu pentru acest popor de oameni speciali din maramuresul istoric, osenii, care se trag din dacii liberi inca din timpurile lui Iisus Christosul;
Esti minunat...
Dumnezeu să-l erte ,nu vom mai avea în veci așa ceva , așa ceva se naște la 1000 de ani
Mã consider un om norocos,cã şi eu trãiesc în aceastã perioadã în care a trãit şi marele maestru Dumitru Fãrcaş,pe care l-am vãzut la nenumãrate concerte,pe care le-a avut ìn Satu Mare!
Doamne Doamne iti multumesc frumos cá am avut ocazia sá ii cunosc..ai grijá de iei
Fárá cuvinte...e Romania..
Imi pare rau dar nu reusesc sa exprim in cuvinte ceea ce simt cu adevărat cind ascult asa un mare rapsod.DUMNEZEU sa te odihnească in pace.
Nici eu nu pot !!!...
Salutari din Statele Unite din acest roman-american de patru generatie, FRUMOS ❤❤❤❤ Odihneasca in pace si vesnica pomenire Maestrule Farcas! 🙏
MARE OM !!! al neamului asta .......
DUMNEZEU SA I ODIHNEASCA PE AMANDOI , PE MARELE MAESTRU ,DAR SI PE NEUITATA. MARIA. MURARESCU
Dumitru Fărcaș este un taragotist unicat, precum și sunetul taragotului, poate fi asemănat cu poetul fără pereche Mihai Eminescu, asemenea personaje nu se mai nasc poate nici la o sută de ani!❤
Har dumnezeiesc!
Tezaur național!
În 1970 în piața universității a cîntat la taragot pe vremea asta colindul "O ce veste minunată "!
Iar cei prezenți au cântat în versuri!
A fost un moment unic și înălțător!
Era in 1970!
Nu am cuvinte. Eate un geniu chiar nu mai este. Va trăi veșnic. 😊😅😢
Sa ridica parul pe mine, cand aud asa melodii, care merg direct la suflet. Domnul sa te aiba in paza sa. (Am cunoscut personal acest mare artist al neamului romanesc).
Cerul este mai bogat cu 2 îngeri : Doamna Murarescu și Domnul Fărcaș.
Bunul Dumnezeu să vă îmbrățișeze în locul meu și să vă odihnească în pace și lumină!
Și noi mai săraci făra ei !!!...
Nimeni dar nimeni în lume nu mânuieşte aşa taragotul c-a DumitruFãrcas,Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!
Onoare și mult respect .DUMNEZEU SA-l IERTE.
DUMNEZEU SAL ODIHNEASCA AN PACE OM CU SUFLET CURAT
Învață să tastezi corect în limba română..apoi postează.Așa este,mare maestru al nostru sa prăpădit însă toți mergem acolo.
Cel mai mare taragotist al tuturor timpurilor.Dumnezeu s-ãl odihneascã în pace!
Eu sãnt sãtmãrean şi la petreceri cântãm de foarte multe ori aceste cântece maramureşene şi o facem cu mare bucurie!
Am avut ocazia să-l cunosc și să-i strâng mâna acum zece ani cu ocazia unui eveniment, un om de o modestie rară și un talent despre care vor povesti mulți, hodinește în pace Maestre !
Să mă iertați, dar nu îi facem cinste așa cum s-ar potrivi la nivelul lui 😢! Dumnezeule, Dumnezeule, iartă-l și-l odihnește în pace! Maestre, acolo în puritatea ta, mai dă-ne unu ca tine fiindcă lipsa ta e mult prea dureroasă și lipsită de creație!
adevărat grăiești
Vezi ca nu e mort🎉🎉🎉wtf
@@dantubrea2556din pacate, este...
❤
Numa la 700 de ani se ase ceva 😊
❤Cel mai mare TARAGOTIST AL ROMÂNIEI, ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
Este si va fi unic.Nu se mai naște altul. Maestre, Odihnă veșnică!..
Maestre te simt pe muntzii tarii,te simt in gradinile taranilor si n primavara sufletului meu
😢dumnezeu sal odihneasca-n pace🙏
Doamne și Îndurate Bunule Dumnezeule iartai sufletul 😢😢😢ca asa om nu se mai naste
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Geniul taragotului!
Asta se cheamã muzicã popularã,nu ce-a ce se face acum.Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!
Taragotist de excepție !
Am cam uitat onoare si mult respect
Astăzi trebuia să-i spunem la mulți ani de sf dumitru , dar păcat ca nu mai este printre noi : maestre odihna vesnica si Dumnezeu sa aibă grijă!
Va rămâne nemuritor în sufletele noastre.
Onoare si mult respect valori peste veachuri si generatii
Dumnezeu sa ierte p Dumitru si Marioara!
DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEREASCĂ MAESTRE DUMITRU FĂRCAȘ! 🙏 ȘI PE RAPSODUL POPULAR BĂNĂȚEAN PETRICĂ MOISE DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEREASCĂ! AU CÂNTAT ÎMPREUNĂ LA ÎNCEPUTURILE LOR ARTISTICE, MAI EXACT LA FINELE ANILOR "60 ȘI ÎNCEPUTURILE ANILOR "70, ATUNCI CÂND FOLCLORUL SE CÂNTA CURAT, AUTENTIC, ORIGINAL! SĂ-I POMENIM ȘI SĂ NU-I UITĂM NICIODATĂ PE ARTIȘTII NEAMULUI ROMÂNESC!
VEȘNICĂ POMENIRE! ALEASĂ PREȚUIRE!
Minunat de frumos!Dumnezeu sa i ierte si sa i odihneasca in pace!doua valori inestimabile ale poporului roman,care vor dainui penteu totdeauna si ne vor incanta tot timpul,imi umplu sufletul de bucurie si nu pot exprima in cuvinte respectul meu pentru dansii.felicitari Arhiva TVR pentru faptul ca nu uitati astfel de oameni deosebiti.
da ceva frumos ....DUMITRU FARCAS ramane in cele vesnice ...MAESTU pentru mine ca roman plecat din tara ....🥲 multumesc TVR
Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi, pe Marele Maestru daca-mi este permis sa-l numesc asa, dar si pe neuitata Marioara Murarescu, pentrutot ce au facut pentru tara noastra si muzica ei populara.
Multumesc din iinima draga "arhivaTVR" pentru postare.😘
Adevăratele valori își au locul lor bine stabilit!❤
Un MAESTRU al Taragotului un adevărat DAC din Grosii MARAMURESULUI . D-zeu te odihnească în liniște MAESTRE
Pe lângã faptul cã a fost o excepție mondialã,eu am apreciat zâmbetul care ìntodeauna ìl caracteriza.Domnul sã-i dea odihnã veşnicã!
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și săi fie țărâna ușoară !
Lumină veșnică !!!
Dumnezeu sal ierte ! Un artist de excepție !👏👏👏
Citi trăiesc,pentru muzica și sa ne aline sufletul.,El .,El.!.
Superbe musique, très émouvante, merci
WaW Din ❤ Și Adâncul Sufletului Vă Mulțumesc pentru această Filmare și postare Întotdeauna am Apreciat Marii Artiști ai folclorului
Le Mulțumesc că au existat
❤ Dedicație Specială 👑 ❤Mele
❤ Noapte Bună și Liniștită
Pe Mai Târziu!!! Oare?
Sâmbătă 👉 6-Iul-"24😊😭😭 😮
Un tezaur al spiritualității populare românești
Dumnezeu sa_l ierte!!
Am avut ONOAREA de a-l cunoaste pe maestru si a da mana cu el ! A fost ceva ... WOW !!!!
O expresie-sinteza a complexității estetice a moral-spirituale a sufletului romanesc, veșnic..., in eternitatea ETERULUI!
Sa nu l uitați va rog pe maestrul Paraschiv Oprea
Un geniul al muzici rominesti dumnezeu sa il odicniasca in pace.
Onoare si mult respect doi oamenii modesti dar cu rezonata mare
Artisy cu sufletul plin de vibrații la cel mai înalt nivel!!!Dumnezeu sa l odihneasca
Minunat artist!
wonderful!
Câtă tristețe, câtă durere, câtă bucurie
Maestre mă închin
FERICIRE ascult....
OFFF❤❤❤❤❤Sincer,sunt.❤❤❤❤❤❤Mândra,capot,!Duce,mâii,departe,,,Cefratii,meii??Nu,știri,!Sa,aprecieze,,❤❤❤❤❤❤❤❤
Dumnezeu să-l odihnească în paratia cerului
De neuitat, suporterii virtuali sunt invitati sa organizeze evenimente omagiu In Memoriam si sa ne aduceti stiri sa le vedem si noi. Va aduc aminte ca si eu am crescut cu mamaliga si lapte acru din Grosi, cine nu crede este invitat sa faca vacantele de vara in Maramures si sa ia dovezile pe fata locului
Divin!🙏🏻😭
cand muzica populara nu era comerciala (vezi Andra, Vladuta Lupau, nevasta lui Vasilica cterasu si altele, care nu mai au nimic cu datina strabuna, poarta straie populare amestecate cu silicoane, buze cu botox etc) ce vreau sa spun e ca muzica populara a mers im directia muzicii usoare dupa Revolutie (formatii care canta 1-2 melodii apoi dispar). Lasam deoparte ca cei deja consacrati nu mai lasa altora mai noi sa fie vazuti/apreciati
Mare dreptate aveți! 😢
DAA ESTEADEVARAT CA ASA OM NU SEVA MAI NASTE .ODIHNA. SI. LUMINA VESNICA. MAESTRE
Superb
Doua somitatii onoare si mult repect
Pai omu traieste prin muzica,poetul prin versuri,scriitorul prin ce a scris.sensibilitatea notelor romanesti imi unge sufletul
El Dumitru Fărcaș ne poate unii!
Doi mostri doi abasadori a i romaniei si in trecut si in viitor respect un more model pentru generatiii
Odihnă vesnica,,,,,Mare Maestru,,,,,
NU O SA MAI AVEM ASEMENEA EMBLEMA AN TARA
Da ,domnule dar nu prea sunt folosiți sau afirmați.nu au bani sa și cumpere faima banul distruge . ASCULTATI UN ALT MOROSAN ION SASU.
Doua somitati cu mult respect o mareo onoare
O capodopera. Un geniu desavarsit.
hodina acolo unde esti ca multe suflete ai alinat chiar si dupa morte
In primul rand nu se va mai naște nici untaragotist că și Domnul și îndrăgitul globului Dumitru Fărcaș
ISTORIIA,MOTIIILOR,SUNT.,😂😂😂😂❤❤❤
❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Nu se va mai naște inca unul ca dl Farcas
Floricica de trifoi, ne-am nascut la maica doi.
E Banat.
Corect!
nu o sa existe niciodată așa personalitate
Asta melodie trebue ascultata în ciobănie nu manele cu dujmani vostri
👋👋👋👋👋🙏
❤👍
TATIANA,FORCOS.😂😂😂😂❤❤❤❤❤Tatăl,meu,Andros.Forcos❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Nu cred e muzica din Maramu, sint sigur ca e Banatul romanesc
Maramureșul meu care sunt nevoit sa nu stau acolo din cauza la sistem nevoit sa muncesc prin staraini
❤🌈
Sunt,născuții.!În,tara,și,au,uitat,???!
Egyiknem esik le a neve? Farkas? Ősi dák ... ja....
...
Jymy henrix faat aa got
Ăsta doarme ca acuma nu cîntă fericit e ăla care nu-l aude
Rău o cîntat și Fărcaș fericie de cine nu lo auzit🤣🤣🤣
Un tezaur al spiritualității populare românești