Radu Vancu - Premiul Curaj pentru pace, cooperare și anti fanatism

Omagiul este adus de cel care este dirjijor principal pe această scenă și pe scene din toate colțurile lumii. Este și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata. Maestrul Gabriel Bebeșelea, bunul meu prieten dar mai ales al lui Radu Vancu. Au crescut împreună pe aceeași stradă. Gabriel este la rândul său un curajos, prin muzică. Dirijează doar simfonii și alte lucrări cu mesaje profunde. Lucrăm împreună la un mare concert pe care ni-l dorim a avea loc pe granița României cu Ucraina unde lucrez alături de profesorul Marcel Mândrescu de la Suceava să înființăm Parcul Național al Păcii Bucovina. Maestrul Bebeșelea nu a putut ajunge la gală dar a transmis următorul text de laudatio:
”Cu toate că am locuit împreună pe aceeași stradă Rusciorului din cartierul Terezian al Sibiului și la un moment-dat am frecventat aceeași școală nr. 18, dar la diferență de aproximativ un deceniu, pe Radu Vancu l-am cunoscut mulți ani mai târziu, în fața Bisericii Evanghelice din Sibiu, locul în care aveau loc celebrele proteste „Vă vedem”.
Civismul lui Radu Vancu a fost întoteauna una dintre cele mai pregnante calități ale sale, dar cu ocazia „vă vedem”, rolul său de lider de opinie printre locuitorii cetății a fost resimțit de către toți fără excepție, ca un arc peste timp cu marii filosofi și oratori din agora ateniană. Nu întâmplător, în timpul celor 669 de zile de protest pașnic, întâlnirile care aveau loc în așa-numita zonă „liberă de corupție” și aveau scopul de a schimba idei despre libertate, se numeau „Agorele vă vedem din Sibiu”.
Și cred că tocmai iubirea pentru libertate a determinat o mare parte din creația lui Radu Vancu. Dacă în Transparența, primul său roman, devenit besteseller al târgurilor de carte, tema centrală este libertatea de a gândi și a lua la pas un Sibiu mitizat, ultimul său volum de poezie Kaddish, este un adevărat exercițiu despre libertatea de după moarte. Dar tot ca un arc peste timp, Radu continuând firul poeziei genialului Miklós Radnóti, ucis de către naziști în noiembrie 1944 și aruncat într-o groapă comună. Însă la fel cum soția sa, Fanny Gyarmati, a căutat cu înfrigurare mormântul poetului, descoperind în buzunarul de la piept carnețelul cu poezii, la fel și scrierile lui Radu Vancu, potențate de către deplina asumare a activismului său. iese la suprafață în căutarea libertății.
Ar fi foarte multe de spus despre Radu Vancu, dar orice cuvânt ar fi lipsit de candoarea setei sale pentru democrație, umbrit de tot ceea ce a scris, dar mai ales ceea ce a realizat pentru societate.
Cum în această gală este vorba despre curaj, cred că într-o epocă în care războiul este din nou prezent pe buzele tuturor, curajul poeților și scriitorilor este vital, pentru că aceștia au capacitatea de a articula și a propaga idealul păcii, trezind din sminteala spiralei violenței. Tocmai de aceea, doresc să închei ideea centrală din discursul lui Radu Vancu de la deschiderea Festivalului de Literatură de la Odesa, ținut acum trei luni la București, publicat inclusiv în El Pais, și anume necesitatea să „construim o umanitate ale cărei cuvinte să nu mai trădeze umanul”.