Când copilașul meu avea cancer, ma rugam la Dumnezeu, ca dacă mi-l ia, măcar sa nu sufere, sa nu chinuie in urlete cu săptămânile, la fel ca ceilalți copii care mureau în spital 😭😭😭😭😭 și totuși Dumnezeu mi-a arătat moartea în vis, și cum a dat-o deoparte cu mâna, mi-a vorbit 😭😭😭😭... Și copilul meu este în viata, sănătos și creste ca un brad, după 3 ani de suferința 😭😭😭😭😭 of Doamne.... 😢😢😢😢
Nu am avut niciodata parte de un comentariu atat de precis in privinta drumului sufletului muribundului.Consider comentariul stiintific impresionant si realist. LAUDAT SA FIE ISUS SI MARIA.
Părinte,este greu când te desparți de cel cu care ai împărțit și bine și greul,o viață de om,aproape... sa va păzească Dumnezeu de necazuri, sunteți ales pentru această misiune!
Vorbiți coerent , cu o dicție perfectă ,tonul vocii este liniștitor dar. exprimă sigurantă și documentare sigură ,fără a fi incisiv ,sunteți un bun orator și cred și un excelent preot .Sunt bine venite cuvintele de invătătură deoarece indoială și clătinarea noastră în credintă ,sovăiala este la ordinea zilei .După mitropolitul Daniel pe care îl ascult de ani de zile la marile sărbători cum își expune cuvântul de invătătură inegalabil ,v-am descoperit pe D-stră și vă voi audia cu multă atenție ,pentru că fiecare cuvânt de invătătură este un semnal de trezire la realitatea existenței noastre .Binecuvantări de la Dumnezeu pentru D-stră.
Sint convinsa că așa este,simt acest cuvinte care le ați spus de cînd mi a murit copilita mea de 24 ani de cancer, Sint convinsa că acolo sus este minunat pt ea!Și vreau să știe că o iubesc enorm!
Parintele Dima un adevarat preot,cu intelegere corecta si un fel aparte de de a explica.O minune de om si preot .Ce mult ne dorim astfel de preoti: culti,credinciosi,cu capacitate de intelegere a lucrurilor subtile.Om minunat sa ai parte numai de bine.
Slavă Domnului că existați și mai există sfinți părinți de la care avem ce învăța în drumul nostru spre pocăință și mîntuire, Dumnezeu sa vă binecuvânteze sfinte părinte ,mulțumiri cu recunoștință pentru tot ceea ce faceți pentru noi păcătoșii! Doamne ajuta 🙏🙏🙏
Daca vom crede cu adevarat,ca exista Dumnezeu,si viata vesnica,n-am mai pacatui.Sau ,credem,dar zicem:Las ca Dumnezeu ma iarta,este bun si iubitor.Asa este,dar sa nu abuzam de bunatatea Lui,dupa aceea sa ne intrebam,ce am facut?Amin!Doamne ajuta!Sarut-am dreapta Parinte.
Cititi biblia sfinta scriptura, IEREMIA CAP. 17 cu versetele 5 ,6 , 7 Asa vorbeste domnul: Blestemat sa fie omul care se încrede în om , care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venit fericirea ; locuiește în locurile arese ale pustiei, într-un pamînt Sărat și fără locuitori. Binecuvintat să fie omul care se încrede în domnul și a cărui nădejde este în domnul ! 😊
Interesant,! Din ce știu și intuiesc ,e aproape așa cum preotul susține cu argumentele lui. Așa, în lăcașuri de cult creștine și nu numai , trebuie să se procedeze , să fie luminate, lămurite problemele ce frământă pe creștini și nu numai.Sincer , de așa explicații, mă bucur. Ele vor schimba mentalități, fapte individuale și în colectivități, atitudini samd . Felicitări!❤
Ati spus ca trebuie sa te rogi pt sufletul mortului .Daca n ai cine sa se roage care i vina ta ? Dece sunt diferite virste .sunt copii nevinovat care mor .fara pacate ....enigma ...
Doamne.... 🙏... Ce frumos discurs... Un om deosebit este părintele.... Chiar dumnealui a trecut de curând printr o mare cumpănă cu fetita Ecaterina.... Fiind foarte bolnava... Dumnezeu sa i ajute sa se vindece, pentru as i bucura minunatii părinți...
Frumos spus. Sustin 🙏🏻moartea trebuie sa te faca sa te gandesti ca timpul pe care l-ai asteptat in vederea lui Isus s-a sfarsit , si nu ca ne despartim de lumea pamanteasca..caci toti vom fi langa Domnul daca acesta va voii. Amin
@@getabradea3478 Acest @Adrian Danciu este un hulitor al lui Hristos, le scrie credincioșilor - sa îi scrie lui în privat, ca îi ajută el sa ia legătura cu Părintele Nicolae. În fapt, Adrian Danciu este chiar hulitor de Hristos. Atenție!
@@getabradea3478 - dacă nu ar exista răul,nu am conștientiza binele ! Dacă nu am greși, nu avem cum să învățăm ! Dacă nu ar fi noapte nu am ști de existența zilei ! Dacă nu ar fi boala,nu am ști ca există sănătate ! Dacă nu ar exista păcatele, nu am cunoaște onoarea ! Cu alte cuvinte Dacă ar există doar binele,nu ar mai exista schimburi de opinii ! Deci însăși viața, este lăsată cu bune și cu rele !
Suntem mulți care știm asemenea lucruri, deobicei cei adevărat credincioși primesc semne anticipație divine, totul este să știi să le decekezi în duh. Slăvită să fie slava lui Dumnezeu!
Am avut marea bucurie și privilegiu de al vedea pe bunicul meu sau sufletul lui și da în primele 40 zile după moarte. Am dormit în patul în care el dormea în viata și când a întrat în momentul acela de plecare pana a-l lua la spital. Era trecut de 12 noaptea, nu ma lua somnu și nu înțelegeam de ce iar la un moment am văzut ca un nor deasupra mea iar în acel dor era chipul lui ce zâmbea, se uita spre mine iar după spre fereastra. Dat fiind ca aveam doar 9 ani am simțit teama și mi-am tras pătură pe cap și am adormit. Dimineața îmi amintesc bine ca apa se evaporase. Doamne ajuta, multe sunt căile tale. Sănătate multa.
Doresc din tot sufletul ca toți cei plecați în Eternitate să își găsească pacea și liniștea. Și Ei sunt Ingerii noștri Păzitori care ne ocrotesc și ne ajută în clipele noastre de neputință, debusolare, frustrare, nedreptate. RIP pentru toți cei pe care i-am pierdut.
Mulțumesc părinte pentru sfaturile frumoase Credința ln Dumnezeu mă face m-ai puternică Viața pe pământ nu-i ușoară e o luptă Doamne ajutâne să fim sănătoși și pace pe pământ 🙏
Doamne ajuta părinte!!Este foarte adevărat ce spuneți,eu nu i-am dat morfină tatălui meu a stat așa cu dureri,durerea lui am avut-o eu in sufletul meu a trecut un an de la moartea tatălui și încă văd imaginea lui câtă suferință a avut și era foarte speriat m-am rugat într-una lîngă el,am chemat pe părintele nostru duhovinic după 5 ore de suferință,in acest timp el nu sa mai putut ridica din pat doar se uita cu ochii speriat.Dupa ce a venit părintele la numai 20 de minute el și-a dat sufletul😭😭😭
Doamnă eu am auzit că oamenii înainte de moarte nu mai simt nici-o durere fiindcă DUMNEZEU a prevăzut ca corpul uman să secrete nu știu ce substanță din aia care e ca un calmant și astfel să nu mai avem dureri când murim chiar și dacă suferim de cancer sau altă boală. Poate greșesc, poate nu o fi așa, dar eu așa simt și așa am citit undeva. Și nu trebuie să ne fie frică de moarte, fiindcă moartea e ceva natural. Singurul lucru mai rău este că ne gândim că e posibil să nu ne mai întâlnim NICIODATĂ cu cei dragi din lumea asta, și asta este într-adevăr cam trist. Dar pe un muribund trebuie să îl încurajăm și nu să îl speriem.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Asa a fost și cu bunica mea.Cateva ore se uita într-un punct anume. Ma auzea si îi curgeau lacrimile. Nu a putut sa moară până nu am ieșit de la ea😢😢,dupa ce a venit preotul si i-a citit,la câteva ore a murit😢😢😢. Si acum o vad în fața mea dupa 3 ani,nu ai cum sa uiți asa ceva
Parinte ,un adevarat promotor si psiholog a celor ce au pierdut pe cineva drag. Eu am plans si m-am rugat cand sotul meu era pe patul de moarte. Am rugat-o pe Maica Domnului sa-i usureze suferinta si i-am incredintat sufletul lui in mainile ei.Ma uitam la corpul ce suferea si plangeam si in acelai timp impreunam mainile si ma rugam uitandu-ma in sus unde speram ca ma mai vede........Multumesc parinte pentru divulgarile crestine si pline de spiritualitate!Dumnezeu sa ne dea putere la toti cei ce trecem prin asemenea momente.
Eu,sunt credincioasa ,dar în felul meu,nu ma duc la biserica des,dR în orice secunda sunt dor cu Dumnezeu. Felicitări,îmi pare bine ca mai sunt duhovnici cu adevărat curați în suflet,și credincioși.!
Slavă lui Dumnezeu și -i mulțumesc că încă mai există preoți ca dumneavoastră care ne dau speranță, liniște și pace în suflet foarte explicit,logic și obiectiv și nu ne înveninează sufletul cu tot felul de aberații... Accept orice religie dar consider că creștinismul este regina lor,deoarece Domnul Isus Hristos a adus dragoste, milă, iertare și îndurare, slăvit să fie Dumnezeu acum și -n veci de veci, amin .🙏🔥🙏
Părinte, Dumnezeu știe sa pună talantul la omul potrivit. Am un singur fiu absolvent de teologie. Și în seminar și facultate se învață atât de mult. Și se modelează vocea atât de frumos. Dar recunosc, pe dumneavoastră va ascult cu multa admirație. Și asta pentru ca talantul dvs este special. De ce aveți un talant atât de special, adică în acest caz darul de a spune, lucruri despre Dumnezeu atat de clar și frumos? Cu siguranță știe cel de sus de ce cuiva ia pus un pic mai mult, pentru ca a meritat mai mult. Și a face oamenii sa te asculte cu admirație este un dar. Sa fiți sănătos și sa ne bucurați cât mai mult. Doamne ajuta.
PERFECT ADEVARAT!! Am citit multe carti de cazuistica a celor care au avut moarte clinica.Durerea dispare,invaliditatea, constiinta ramane nealterata a constiintei de sine, se vad la o varsta mai inferioara de la momentul mortii, cam pe la 30 ani . Asa este , nou plangem dupa ei isr ei urla sa i auzim ca inca exista, insa degeaba, trimit semne, degeaba.exceptionala aceasta explicatie, n am mai auzit o din partea unui parinte...multumesc din suflet pentru ADEVAR si pentru ca ati inteles sensul sacrificiului Domnului nostru Isus, ca moartea face parte din viața. Si ca sufletul omului va teai vesnic sub alta forma, in corp de lumina, energie
Va exprimati atat de frumos si corect,este o incantare sa va ascult, mereu mi a fost teama de moarte, dar mai ales de necunoscut, acum , incep sa cred faptul ca exista viata dupa “ moarte “ dar in cu totul alta forma! Dzeu sa ne ajute pe toti !🙏🙏🙏
De ce să vă fie frică de moarte ? Atâta timp cât nu ați făcut fapte rele și v-ați privit semenii cu iubire, cum spune în Biblie, nu are de ce să vă fie frică de moarte. Doar celor care fac păcate trebuie să le fie frică de moarte. Cei care nu țin cont de porunca "să îți iubești aproapele ca pe tine însuți", și umblă cu prostii și înșelăciuni, mai ales comercianții.
Eu inteleg perfect ce zice parintele aici, el ofera o speranta oamenilor, pentru ca noi toti avem nevoie de asta in aceasta viata. In realitate nimeni nu stie ce se intampla dupa moarte, nu s-a intors nimeni sa spuna daca exista sau nu viata dupa moarte. Sunt foarte multi oameni pe pamant care nu cred in Dumnezeu, cred in alte entitati, iar din spusele parintelui doar cei care cred in Dumnezeu vor avea viata vesnica si linistita dupa moarte. Eu cred ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii si nu face nicio diferenta intre ei, singura diferenta o facem noi cand alegem drumul pe care il urmam in viata, daca alegem calea raului sau cea a binelui si chiar alegem calea indiferentei sau ignorantei tot nu este calea cea dreapta. Dumnezeu ii iubeste pe toti si alaturi de el are nevoie de oameni drepti, curati. Drept in viata nu inseamna doar sa crezi in Dumnezeu, ci sa urmezi un drum corect, cinstit prin care sa nu faci rau altora si nici tie, iar asta inseamna inteligenta, desteptaciune, invatatura. Tot timpul sa evoluezi, sa nu te lasi doborat, tot ii arati lui Dumnezeu cat de folositor esti tu in aceasta lume, nu e suficient sa te rogi in fiecare zi si in rest sa nu faci nimic. Lui Dumnezeu ii arati ca-l iubesti prin actiunile pe care le faci si prin rugaciune ii multumesti pentru puterea pe care ti-o da ca sa continui cu lucrul bun pe care il faci, rugaciunea e multumire fata de Dumnezeu.
Va multumim Părinte pentru Lumînarea mintii noastre ....Dumnezeu sa ne BINECUVINTEZE ...t Doamne Iartane și Miluiestene pe noi ....D zeu sa va dea Sănătate PARINTE ...va multumim pentru tot ..Amin ....
Atat de clar,de bine explicat parinte!Va multumesc din suflet,pt aceasta expunere,atat de pe intelesul tuturor!Ar trebui sa fiti si profesor de teologie....explicati atat de bine!👍👍👍🙏🙏🙏🙏🤗🤗🤗
HRISTOS A INVIAT, ce lamurire clara da acest Preot, este o placere sal asculti,iti da o energie pozitiva, sarut mana Parinte, si multa sanatate sa va dea Bunul Dumnezeu.
Hristos s-a Înălțat!Vorbiți atât de clar și frumos încât, nu pot să nu vă ascult chiar dacă ar dura ore !Cred ca predica spusă de sfinția voastră nu te plictisește și aștepți cu nerăbdare să o asculți!Dumnezeu Tatăl a făcut o minune cu fiica dumneavoastră un copil frumos și inteligent !Nu știu cănd ajung în București dar sper ca va veni ziua aceea ,pentrucă sigur o sa va caut !Am.suferit o pierdere mare ,aceea fiind o fiica perfecta la doar 18 ani și recent soțul după o boala cumplită!Dumnezeu să ne ajute !
Mulțumiri,mă bucur că totul este explicat in detaliu și cu argumente,de-ar fii fost orele de religie așa,cu siguranță mi-aș fii îndreptat mai devreme atenția spre cele duhovnicești!
Daca e asa bine dupa ce moare omu,de ce are frica de moare? Nu ar fi mai bine sa murim cu toti asa scapam de viata asta grea, e numai un china,multi sunt ca nu au ce manca,unde sta si nici ce inbraca!!! Dupa toate astea cand mergi la biserica trebuie sa dai bani,mereu,mereu nani,potez,cununie si inmormantare!!! De ce preoti nu fac pomana ei au dreptul numai sa primeasca? La inmormantari tot ceea ce primeste ar trebui sa o dea saracilor! Dar nu o fac!!! Cand moare un preot care nu sa mai satura de luat,unde ajunge? Nu sunt Putini!
Mulțumim mult, părinte pentru luminarea duhovnicească, personal, cred cu tărie toate cele spuse de dumneavoastră și bineînțeles avem dovada acestui aspect in Sf Scriptura prin bogatul cel nemilostiv, care era perfect conștient de situația în care se afla. Mulțumim pt toate emisiunile in care explicați f clar cat de importanta este viața pe pământ, însoțită de faptele cele bune!
Explicati-mi si mie ,va rog , pilda cu bogatul cel nemilostiv . ? Pt edificarea mea ,,vreau sa stiu ce vrea sa ne invete Domnul Hristos prin aceasta pilda ? Va multumesc anticipat !
Mulțumesc Sfințite Părinte Nicolae Dima! Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu multă sănătate SI dragoste de Dumnezeu! Cuvinte înălțătoare Într-un cuvînt Sfint Bunul Dumnezeu!
Ce bine! In sfarsit, un reprezentant al BOR ofera un ghid de calitate, corect, exprimat pe intelesul nostru cu ceea ce un crestin trebuie sa stie, sa inteleaga, sa practice. Multumim parinte pt sinteza si pt efort!
Va rog sa va rugați fraților și surorilor pentru Filaret Gheorghe ,dragul meu bunic care a murit miercurea trecută . Mulțumesc celor bine doritori ,Dumnezeu sa ne miluiasca !
Să vă binecuvânteze Sfânta Treime,cu daruri minunate,că aveți suflet curat și înțelepciune! Când eram adolescentă,am avut o viziune dar nu din aceea "mi s-a părut"...ci un fapt real,când eu învățam pentru admitere la facultate. Ascultam muzica in surdină,când am auzit pași în sală. Am rămas nemișcată ascultând sa văd ce se întâmplă. La un moment dat pașii s-au apropiat de ușa camerei in care eu învățam.Era seara in jur de ora 20,dar fiind iarna era întuneric și o liniște lină. Când am simțit că a mișcat cleanța am ridicat privirea ,dar aveam inima care îmi bubuia. Mama era cu mine in camera ,ațipise lucrând cu cârligele niste ciorapi. Prin mica fereastră încadrată în ușa țărănească din lemn, am văzut chipul bunicii mele care avea aproximativ 6 sau 8 săptămâni de când murise. Mă privea și zâmbea. Dar când a apăsat cleanța sa intre în camera eu am urlat de spaima și am inceput să tremur,bâlbâind ceva neînțeles. Mama s-a trezit înspăimântată și nu știa ce mi s-a întâmplat.Abia am reușit să îmi revin spunandu-i mamei că a venit bunica. Nu înțeleg de ce am fost atât de înspăimântată .Am povestit duhovnicului meu și am observat că nu credea . Probabil se gândea la schizofrenie... Atunci am înțeles că nu multi duhovnici au darul de a înțelege. Peste aproximativ 10-12 ani, am văzut un înger. Doar eu, nimeni din casa nu l-a observat,fiindcă toți erau preocupați de sărbătorile de iarna.Acum ceva vreme un personaj pe care nu îl cunosc ,a venit aici,până lângă camera mea,dar când eu am ieșit din cameră nu mai era nimeni. Tot ce am avut șansa să văd sunt ființe eterice, nu sunt din carne și oase. Când soțul meu a trecut dincolo, în ziua înmormântării l-am văzut însoțit. Nu era singur. Iar la ieșirea sufletului unei mătuși ,fiindcă eu i-am ținut lumânarea, am văzut momentul in care îngerii erau lângă ea. Atunci am închis ochii și rosteam rugăciune...nu am mai simtit teama aceea nejustificată. Nu știu dacă am făcut bine că am spus toate aceste lucruri,dar acestea sunt doar câteva dintre cele văzute. Dumnezeu este singurul care ne cunoaște și care ne permite anumite daruri. Doamne ajută Sfinte părinte, îngerii să ne păzească in fiecare zi!!
Ne putem ruga Lui Dumnezeu doar prin Adevăr prin care se dezvoltă o relație de dragoste și aceasta pe baza inițiativei și descoperiri de Sine a Lui Dumnezeu și nu pe baza sentimentelor noastre pervertite de păcat. Tot ce trebuie să știm este conținut în SF. SCRIPTURĂ. --Revelația Scrisă a Lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu ne descoperă lupta dintre bine și rău, dintre Adevăr și minciună și despre amăgirile cu care lucrează cel rău-satana-.Despre ce spuneți dvs. cu siguranță sunt,,duhuri de draci "despre care ne avertizează Domnul Isus Hristos. Rugați-vă sincer și personal Domnului Isus Hristos și dacă aveți dragoste de Adevăr, El care este Adevărul, care este Viu, vă va descoperi. Condiția: sinceritatea-.Citiți vă rog Ioan 7,17 și 1Tesalonicieni 4,v16 (acum cei morți sunt morți până la revenirea Domnului Isus Hristos--nu există suflete vii ; doar în amăgirea lui satana. ).Repet :doar dacă iubiți Adevărul. Altfel....2 Tesalonicieni cap.2 v9,10 , 11 , și 13. Rugați-vă doar Lui Dumnezeu. Să dobândiți adevarata pace care vine doar de la Dumnezeu prin Adevăr. Doamne-ajută.
Domnul părinte Domnul să vă binecuvinteze Mă bucur de aceste învățături de aceste vorbe de aceste cuvinte frumoase care le știu și le tot vreau să le aud în permanență cu dragoste și stimă că numele Domnului Iisus Hristos Domnul să vă binecuvinteze Doamne fii cu noi în orice clipă până în ceasul morții
Mulțumim pentru aceasta expunere. Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea și sufletul . Am rămas fără cuvinte și ochii în lacrimi. Va doresc multa sănătate și tot binele din lume .
Foarte placuta prezentarea trecerii dincolo, în special al înțelegerii importantei sufletului și al conștiinței. Explicație ușor de înțeles și de acceptat, daca se poate spune astfel. Multumim
Ma bucur enorm ca ati mentionat faptul ca "judecata de apoi" nu se face de catre o fiinta suprema sau divina, ci prin prisma constiintei fiecărei persoane care trece in nefiinta. Asa cum si in viata fizica, ar trebui sa facem bine pentru noi insine, nu pentru a demonstra celor din jur ca suntem buni si ajutatori ai semenilor nostri.
Părinte vă mulțumim pentru toate învățăturile pe care ni le dați! Sunt necesare nouă păcătoșii! Dumnezeu să vă dea sănătate și binecuvinteze! Doamne ajuta! AMIN 🙏🤗💖
Ce spune acest popa eu nu cred ,omul dupa ce moare va ajunge la cel ce da viata care la rindul lui va trimite sufletul sa se reincarneze in alta vietate tot pe acest pamant si in continuare va fi reincarnat atit cit a lasat dumnezeu pe pamint rase diferite si viata vesnica in care si biblia aminteste acesta e rezultatul ce ar face dumnezeu cu atitea suflete pe linga el .
@@patamarinica5102 credeti in reincarnare sau in ceea ce ne invata Sfanta Scriptura ,cu privire la PLANUL de MANTUIRE a lui Dumnezeu , la rascumpararea si salvarea neamului omenesc decazut ? ?
@@liviuvaidean826 domnul Liviu in scriptura se aminteste de viata vesnica aceasta viata vesnica se poate realiza prin reincarnare in toate vietuitoarele care exista pe pamint in apele pamantului .
@@patamarinica5102 Multumesc pt sinceritatea de a va prezenta punctual de verderere ,adica ,ce credeti dv.despre vesnicie ! Sunt curios sa stiu ,unde ati gasit sa scrie in Scriptura despre viata vesnica , vesnicie ,care sa sustina aceasta ,, filozofie “, privind reincarnarea? Vreau sa va asigur ca ,la un studiu atent al Sfintelor Scripturi si cu rugaciune catre Dumnezeu ,pt.a intelege mesajul Scripturii ,adica ce vrea Dumnezeu sa ne transmita noua oamenilor ,prin aceasta CARTE ,asa cum o numim noi ,Sfanta Scriptura ,va asigur ca ,veti descoperi ,nu numai ca viata vesnica,vesnicie ,NU ESTE REINCARNARE ,( adica un ciclu al vietii perpetu unde cei care mor,vor lua diferite forme si trupuri, chiar si de animale ,insecte e.t.c.) In Scriptura veti descoperi Planul de mantuire a lui Dumnezeu ,pt salvarea neamului omenesc ,decazut. Veti descoperii frumusetea caractrrului lui Dumnezeu care ne-a iubit ,si Domnul Hristos a murit pt reabilitatea neamului omenesc cazut in pacat ,si repunerea omului salvat prin jertfa lui Hristos ,la starea slăbită pe care au avut-o părinții noștri ,Adam și Eva. Păcatul in cele din urma va fi eradicat din univers ,și pt cei mântuiți va începe veșnicia in slava și glorie împreuna cu Hristos . Va provoc la studiul Scripturii ! Numai bine va doresc !
Când copilașul meu avea cancer, ma rugam la Dumnezeu, ca dacă mi-l ia, măcar sa nu sufere, sa nu chinuie in urlete cu săptămânile, la fel ca ceilalți copii care mureau în spital 😭😭😭😭😭 și totuși Dumnezeu mi-a arătat moartea în vis, și cum a dat-o deoparte cu mâna, mi-a vorbit 😭😭😭😭... Și copilul meu este în viata, sănătos și creste ca un brad, după 3 ani de suferința 😭😭😭😭😭 of Doamne.... 😢😢😢😢
Mare este Dumnezeu 🙏🙏🙏🙏😢
Mare este Bunul Dumnezeu si puterea SA🙏🙏🙏 Amin
Domnul sa va binecuvanteze!
Doamne ajuta !
" Credinta ta te, a vindecat"... HRISTOS A INVIAT ! ❤️
Nu am avut niciodata parte de un comentariu atat de precis in privinta drumului sufletului muribundului.Consider comentariul stiintific impresionant si realist. LAUDAT SA FIE ISUS SI MARIA.
Să trăiți părinte în armonie, sănătate și ajutor de la Dumnezeu! 🙏🌿🎼
Părinte,este greu când te desparți de cel cu care ai împărțit și bine și greul,o viață de om,aproape... sa va păzească Dumnezeu de necazuri, sunteți ales pentru această misiune!
Părinte, v as asculta zi și noapte INTELIGENTA RAR ÎNTÂLNITĂ DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE AMIN👏👏👏
Amin!👏👏👏👏👏
Vorbiți coerent , cu o dicție perfectă ,tonul vocii este liniștitor dar. exprimă sigurantă și documentare sigură ,fără a fi incisiv ,sunteți un bun orator și cred și un excelent preot .Sunt bine venite cuvintele de invătătură deoarece indoială și clătinarea noastră în credintă ,sovăiala este la ordinea zilei .După mitropolitul Daniel pe care îl ascult de ani de zile la marile sărbători cum își expune cuvântul de invătătură inegalabil ,v-am descoperit pe D-stră și vă voi audia cu multă atenție ,pentru că fiecare cuvânt de invătătură este un semnal de trezire la realitatea existenței noastre .Binecuvantări de la Dumnezeu pentru D-stră.
MULTUMESC FRUMOS PARINTE! FELICITARI PTR.SUFLETUL SI GRAIUL DV.STRA BINECUVINTAT! I MI PLACE MULT SA VA ASCULT. DOAMNE MILUIESTE NE PE NOI! AMIN!
Dumnezeului nostru Slavă!
Dumnezeu lucrează prin oameni!
Amin! Domnul sa va binecuvânteze pe toți cei care vad acest mesaj
Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine.🙏❤️
Doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajută la fel vă doresc și la dușmanii noștri. Amin+++
😮
Sint convinsa că așa este,simt acest cuvinte care le ați spus de cînd mi a murit copilita mea de 24 ani de cancer, Sint convinsa că acolo sus este minunat pt ea!Și vreau să știe că o iubesc enorm!
😢😢😢
😢😢😢😢😢
Adevarat
Mulțumesc din suflet pentru trezirea spirituală .Simt o mare pace sufletească Vă iubesc Nu am cuvinte Sînteți o adevărată binecuvântate.
Feicitari parinte ptr aceste cuvinte sa va dea dumnezeu sanatate sa outeti sa ne mai comunicati asemenea cuvinte..Amin 😢😢
Parintele Dima un adevarat preot,cu intelegere corecta si un fel aparte de de a explica.O minune de om si preot .Ce mult ne dorim astfel de preoti: culti,credinciosi,cu capacitate de intelegere a lucrurilor subtile.Om minunat sa ai parte numai de bine.
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!
Slavă Domnului că existați și mai există sfinți părinți de la care avem ce învăța în drumul nostru spre pocăință și mîntuire, Dumnezeu sa vă binecuvânteze sfinte părinte ,mulțumiri cu recunoștință pentru tot ceea ce faceți pentru noi păcătoșii! Doamne ajuta 🙏🙏🙏
Daca vom crede cu adevarat,ca exista Dumnezeu,si viata vesnica,n-am mai pacatui.Sau ,credem,dar zicem:Las ca Dumnezeu ma iarta,este bun si iubitor.Asa este,dar sa nu abuzam de bunatatea Lui,dupa aceea sa ne intrebam,ce am facut?Amin!Doamne ajuta!Sarut-am dreapta Parinte.
Sfinți trebuie să fim noi sa ne SFINTIM VIATA ÎN FIECARE ZI
Cititi biblia sfinta scriptura, IEREMIA CAP. 17 cu versetele 5 ,6 , 7 Asa vorbeste domnul: Blestemat sa fie omul care se încrede în om , care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venit fericirea ; locuiește în locurile arese ale pustiei, într-un pamînt Sărat și fără locuitori. Binecuvintat să fie omul care se încrede în domnul și a cărui nădejde este în domnul ! 😊
@@elenadinu3442😊
Mulțumesc frumos părinte pentru aceste minunate cuvinte.Acum sper să devin alt om,mai bun mai înțelept.
Ore în şir sa va ascult nu ma voi plictisi niciodata .. SLAVA LUI DUMNEZEU pentru toate ❤️
❤❤❤ Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiestene pe noi păcătoșii vă mulțumesc părinte pentru povatuire amin
Prinfapte.bune.nu
Se.ajunge.im
Rai.ci.prin.iertarea
Păcatelor.prin.
Sângele.lui.isus
Pocainta
Sa va bine cuvintele pentru acest mesaj să fie sufletele la ceru amărâții care a plecat dintre moi. Dar care se sinucig ce face sufletul 🙏🙏🙏
Interesant,! Din ce știu și intuiesc ,e aproape așa cum preotul susține cu argumentele lui. Așa, în lăcașuri de cult creștine și nu numai , trebuie să se procedeze , să fie luminate, lămurite problemele ce frământă pe creștini și nu numai.Sincer , de așa explicații, mă bucur. Ele vor schimba mentalități, fapte individuale și în colectivități, atitudini samd . Felicitări!❤
Foarte frumos aveti dreptate. Multumim lui dumnezeu ca ne invatati.Slava tie doamne!❤
Este bine de știut. Doamne ajută. Luminează-ne doamne mintea nouă păcătoșilor AMIN
Foarte interesant.Dumnezeu sa i ierte pe cei adormiti si sa aiba grija de sufletul lor.🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Dumnezeu ne iartă cât suntem în viață. Când am murit s-a închis harul în dreptul nostru.
Si daca n ai rude si pe nimeni ?????
Ati spus ca trebuie sa te rogi pt sufletul mortului .Daca n ai cine sa se roage care i vina ta ? Dece sunt diferite virste .sunt copii nevinovat care mor .fara pacate ....enigma ...
@@irinaevacovaci2564 pe mine ma va ierta ca am enevat peste 10 persone?
@@Paul-fz6kodoar 10 persoane?? Înca e de bine 😂
Sănătate părinte!Putere să vă dea Dumnezeu să treceți peste greaua încercare!
Doamne.... 🙏... Ce frumos discurs... Un om deosebit este părintele.... Chiar dumnealui a trecut de curând printr o mare cumpănă cu fetita Ecaterina.... Fiind foarte bolnava... Dumnezeu sa i ajute sa se vindece, pentru as i bucura minunatii părinți...
🙏🙏🙏
❤❤❤❤❤❤
Parinte Domnul sa va binecuvinteze!Multa sanatate ptr fetita dvs.Ecaterina!Amin!❤🙏💥💥💥🙏💚
Frumos spus. Sustin 🙏🏻moartea trebuie sa te faca sa te gandesti ca timpul pe care l-ai asteptat in vederea lui Isus s-a sfarsit , si nu ca ne despartim de lumea pamanteasca..caci toti vom fi langa Domnul daca acesta va voii. Amin
Doamne Iisuse mare este puterea.ta ajută-ne Doamne Iisuse si ne miluiește Amin
Foarte frumos, Părinte Nicolae!
Direct la suflet!
Să trăiți și să ne too...t vorbiți.
Doamne-ajută!
@@getabradea3478 Acest @Adrian Danciu este un hulitor al lui Hristos, le scrie credincioșilor - sa îi scrie lui în privat, ca îi ajută el sa ia legătura cu Părintele Nicolae. În fapt, Adrian Danciu este chiar hulitor de Hristos. Atenție!
@@getabradea3478 isus ,născut din Pamela.🤕🤦.
@@getabradea3478 - dacă nu ar exista răul,nu am conștientiza binele ! Dacă nu am greși, nu avem cum să învățăm ! Dacă nu ar fi noapte nu am ști de existența zilei ! Dacă nu ar fi boala,nu am ști ca există sănătate ! Dacă nu ar exista păcatele, nu am cunoaște onoarea ! Cu alte cuvinte Dacă ar există doar binele,nu ar mai exista schimburi de opinii ! Deci însăși viața, este lăsată cu bune și cu rele !
Suntem mulți care știm asemenea lucruri, deobicei cei adevărat credincioși primesc semne anticipație divine, totul este să știi să le decekezi în duh.
Slăvită să fie slava lui Dumnezeu!
Am avut marea bucurie și privilegiu de al vedea pe bunicul meu sau sufletul lui și da în primele 40 zile după moarte. Am dormit în patul în care el dormea în viata și când a întrat în momentul acela de plecare pana a-l lua la spital. Era trecut de 12 noaptea, nu ma lua somnu și nu înțelegeam de ce iar la un moment am văzut ca un nor deasupra mea iar în acel dor era chipul lui ce zâmbea, se uita spre mine iar după spre fereastra. Dat fiind ca aveam doar 9 ani am simțit teama și mi-am tras pătură pe cap și am adormit. Dimineața îmi amintesc bine ca apa se evaporase. Doamne ajuta, multe sunt căile tale. Sănătate multa.
Foarte Frumos Atii Vrb Dumnezeu Sa Va Bine Cuvinteze Doamne Ajuta .!!
Super tare, mulțumesc mult pentru iluminare, părinte! Doamne ajuta tuturor
Mulțumim părinte pt toate învățăturile!🙏
Doresc din tot sufletul ca toți cei plecați în Eternitate să își găsească pacea și liniștea. Și Ei sunt Ingerii noștri Păzitori care ne ocrotesc și ne ajută în clipele noastre de neputință, debusolare, frustrare, nedreptate. RIP pentru toți cei pe care i-am pierdut.
Amin
Deci oameni care mor ne ocrotesc 😂 dece mai faceți curățenie la mormînt dacă pleacă în eternitate? ia gândiți-vă! 😊
Ia-ți biblia și citițio citește eclasiastul pag. 669
@@zizigaman3543 la mine in biblia mea crestin ortodox Ecclesiastul este la pag 718
Citesți-o
Multumim frumos părinte pentru aceste mărturii! Dumnezeu sa ne ierte pe noi pacatosii! Amin!🙏🙏🙏
Mulțumesc părinte pentru sfaturile frumoase Credința ln Dumnezeu mă face m-ai puternică Viața pe pământ nu-i ușoară e o luptă Doamne ajutâne să fim sănătoși și pace pe pământ 🙏
Doamne ajuta părinte!!Este foarte adevărat ce spuneți,eu nu i-am dat morfină tatălui meu a stat așa cu dureri,durerea lui am avut-o eu in sufletul meu a trecut un an de la moartea tatălui și încă văd imaginea lui câtă suferință a avut și era foarte speriat m-am rugat într-una lîngă el,am chemat pe părintele nostru duhovinic după 5 ore de suferință,in acest timp el nu sa mai putut ridica din pat doar se uita cu ochii speriat.Dupa ce a venit părintele la numai 20 de minute el și-a dat sufletul😭😭😭
Doamnă eu am auzit că oamenii înainte de moarte nu mai simt nici-o durere fiindcă DUMNEZEU a prevăzut ca corpul uman să secrete nu știu ce substanță din aia care e ca un calmant și astfel să nu mai avem dureri când murim chiar și dacă suferim de cancer sau altă boală.
Poate greșesc, poate nu o fi așa, dar eu așa simt și așa am citit undeva.
Și nu trebuie să ne fie frică de moarte, fiindcă moartea e ceva natural.
Singurul lucru mai rău este că ne gândim că e posibil să nu ne mai întâlnim NICIODATĂ cu cei dragi din lumea asta, și asta este într-adevăr cam trist.
Dar pe un muribund trebuie să îl încurajăm și nu să îl speriem.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Asa a fost și cu bunica mea.Cateva ore se uita într-un punct anume. Ma auzea si îi curgeau lacrimile. Nu a putut sa moară până nu am ieșit de la ea😢😢,dupa ce a venit preotul si i-a citit,la câteva ore a murit😢😢😢.
Si acum o vad în fața mea dupa 3 ani,nu ai cum sa uiți asa ceva
💯🙏🙏🙏
😢😢😢@@ramonaalesia6155
Clar, concis, la obiect, aproape matematic, cu o voce de radio. E o plăcere să vă ascult...
Doamne ajută!Nu ma satur ascultandu-va!Dumnezeu să vă binecuvanteze !
Mulțumim părinte! DOAMNE AJUTĂ-NE !!!
Parinte ,un adevarat promotor si psiholog a celor ce au pierdut pe cineva drag. Eu am plans si m-am rugat cand sotul meu era pe patul de moarte. Am rugat-o pe Maica Domnului sa-i usureze suferinta si i-am incredintat sufletul lui in mainile ei.Ma uitam la corpul ce suferea si plangeam si in acelai timp impreunam mainile si ma rugam uitandu-ma in sus unde speram ca ma mai vede........Multumesc parinte pentru divulgarile crestine si pline de spiritualitate!Dumnezeu sa ne dea putere la toti cei ce trecem prin asemenea momente.
F impresionanta marturire.
Cum va simtiti azi ?
Întotdeauna a fost ,și este o mare placere sa va ascultam învățăturile deosebite spuse de dumneavoastră.
Sărut mâna Părinte . Va mulțumim pentru toate Învățăturile foarte clar explicate , pe întelesul tuturor. Doamne ajuta . Amin. 🙏
FOARTE CORECT PĂRINTE NICOLAE VĂ MULȚUMESC!💥👍👍👍💥❤🤗
Eu,sunt credincioasa ,dar în felul meu,nu ma duc la biserica des,dR în orice secunda sunt dor cu Dumnezeu. Felicitări,îmi pare bine ca mai sunt duhovnici cu adevărat curați în suflet,și credincioși.!
Pace, Doamne ajută!
Da,preot pt.mileniul trei.Dragostea Lui Hristos sa fie cu noi toți,amin.
Slavă lui Dumnezeu și -i mulțumesc că încă mai există preoți ca dumneavoastră care ne dau speranță, liniște și pace în suflet foarte explicit,logic și obiectiv și nu ne înveninează sufletul cu tot felul de aberații... Accept orice religie dar consider că creștinismul este regina lor,deoarece Domnul Isus Hristos a adus dragoste, milă, iertare și îndurare, slăvit să fie Dumnezeu acum și -n veci de veci, amin .🙏🔥🙏
Părinte, Dumnezeu știe sa pună talantul la omul potrivit. Am un singur fiu absolvent de teologie. Și în seminar și facultate se învață atât de mult. Și se modelează vocea atât de frumos. Dar recunosc, pe dumneavoastră va ascult cu multa admirație. Și asta pentru ca talantul dvs este special. De ce aveți un talant atât de special, adică în acest caz darul de a spune, lucruri despre Dumnezeu atat de clar și frumos? Cu siguranță știe cel de sus de ce cuiva ia pus un pic mai mult, pentru ca a meritat mai mult. Și a face oamenii sa te asculte cu admirație este un dar. Sa fiți sănătos și sa ne bucurați cât mai mult. Doamne ajuta.
Multumesc,parinte! Aveam mare nevoie de speranta....
DOAMNE AJUTĂNE AȘA SA FIE ADEVĂRAT AMIN
Multumim parinte Dima,pentru inteleptele cuvinte despre sufletele trecute dincolo.Bunul Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace!
Extraordinară expunere!Mulțumesc,Parinte!
Doamne ajuta!🙏🙏
Vă mulțumim părinte pentru toate învățăturile care ni le-ați dat!
Doamne ai grije de sufletul parintilor si bunicilor me.i!
Mulțumesc frumos pentru această explicație sărut dreapta părinte Doamne ajută
Parinte, sunteti minunat.
Atat de clar!
PERFECT ADEVARAT!! Am citit multe carti de cazuistica a celor care au avut moarte clinica.Durerea dispare,invaliditatea, constiinta ramane nealterata a constiintei de sine, se vad la o varsta mai inferioara de la momentul mortii, cam pe la 30 ani . Asa este , nou plangem dupa ei isr ei urla sa i auzim ca inca exista, insa degeaba, trimit semne, degeaba.exceptionala aceasta explicatie, n am mai auzit o din partea unui parinte...multumesc din suflet pentru ADEVAR si pentru ca ati inteles sensul sacrificiului Domnului nostru Isus, ca moartea face parte din viața. Si ca sufletul omului va teai vesnic sub alta forma, in corp de lumina, energie
Va exprimati atat de frumos si corect,este o incantare sa va ascult, mereu mi a fost teama de moarte, dar mai ales de necunoscut, acum , incep sa cred faptul ca exista viata dupa “ moarte “ dar in cu totul alta forma! Dzeu sa ne ajute pe toti !🙏🙏🙏
De ce să vă fie frică de moarte ?
Atâta timp cât nu ați făcut fapte rele și v-ați privit semenii cu iubire, cum spune în Biblie, nu are de ce să vă fie frică de moarte.
Doar celor care fac păcate trebuie să le fie frică de moarte. Cei care nu țin cont de porunca "să îți iubești aproapele ca pe tine însuți", și umblă cu prostii și înșelăciuni, mai ales comercianții.
SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE ,! AMIN ! 🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤️⚘️
BUNA SEARA PARINTE BINECUVANTARI SI PACE ...MULTUMESC MARINTE 🙏🏻
Excepțional documentar!!! Să vă de-a Domnul Dumnezeu multa sănătate !!!
Maicuta Domnului sa va ocroteasca alatuti de Scumpa familie ❤
Părinte Doamne ajuta. Mi-a plăcut cum ați ținut această predică despre suflet. Doamne ajuta și multă sănătate vă doresc ❤❤❤
Sa traiti Parinte, Dumnezeu sa va binecuvinteze pentru Sfintele si adevarate cuvinte. Amin!
Eu inteleg perfect ce zice parintele aici, el ofera o speranta oamenilor, pentru ca noi toti avem nevoie de asta in aceasta viata. In realitate nimeni nu stie ce se intampla dupa moarte, nu s-a intors nimeni sa spuna daca exista sau nu viata dupa moarte. Sunt foarte multi oameni pe pamant care nu cred in Dumnezeu, cred in alte entitati, iar din spusele parintelui doar cei care cred in Dumnezeu vor avea viata vesnica si linistita dupa moarte. Eu cred ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii si nu face nicio diferenta intre ei, singura diferenta o facem noi cand alegem drumul pe care il urmam in viata, daca alegem calea raului sau cea a binelui si chiar alegem calea indiferentei sau ignorantei tot nu este calea cea dreapta. Dumnezeu ii iubeste pe toti si alaturi de el are nevoie de oameni drepti, curati. Drept in viata nu inseamna doar sa crezi in Dumnezeu, ci sa urmezi un drum corect, cinstit prin care sa nu faci rau altora si nici tie, iar asta inseamna inteligenta, desteptaciune, invatatura. Tot timpul sa evoluezi, sa nu te lasi doborat, tot ii arati lui Dumnezeu cat de folositor esti tu in aceasta lume, nu e suficient sa te rogi in fiecare zi si in rest sa nu faci nimic. Lui Dumnezeu ii arati ca-l iubesti prin actiunile pe care le faci si prin rugaciune ii multumesti pentru puterea pe care ti-o da ca sa continui cu lucrul bun pe care il faci, rugaciunea e multumire fata de Dumnezeu.
Iisus s-a intors din morți si a zis ce sa faci ca sa dobandesti viata vesnica. Nu ai nevoie de nici o alta dovada.
@@22popica Mare adevăr.
Am avut moarte clinică. Acolo lîngă Sfînta Treime este acasă. Acolo este realitatea. Aici venim să învățăm școală iubirii, dacă vrem.
Îmi place tot ce ați scris...Adevăr.
Foarte. frumos. explicat .Dumnezeu este iubire spune Evanghelia .
Va multumim Părinte pentru Lumînarea mintii noastre ....Dumnezeu sa ne BINECUVINTEZE ...t Doamne Iartane și Miluiestene pe noi ....D zeu sa va dea Sănătate PARINTE ...va multumim pentru tot ..Amin ....
Sunt coplesita!!!
Le mulțumesc parinților mei răposați pentru tot și că exist si mă rog de Bunul Dumnezeu sa le mântuiască sufletele lor păcătoase!
Te ibesc ca e xisti si ti pasa de noi😢 5z, hs
Atat de clar,de bine explicat parinte!Va multumesc din suflet,pt aceasta expunere,atat de pe intelesul tuturor!Ar trebui sa fiti si profesor de teologie....explicati atat de bine!👍👍👍🙏🙏🙏🙏🤗🤗🤗
@Adrian Danciu Multumesc frumos... o seara buna!
DUMNEZEU sa va binecuvinteze și să va răsplătească osteneala,drag părinte.
Mulțumesc și mulțumim pentru tot.
DOAMNE Ajuta.
HRISTOS A INVIAT, ce lamurire clara da acest Preot, este o placere sal asculti,iti da o energie pozitiva, sarut mana Parinte, si multa sanatate sa va dea Bunul Dumnezeu.
Doamne Ajuta Amin 🙏❤️🙏
Multumesc frumos părinte Nicolae domne ajută amin
Hristos s-a Înălțat!Vorbiți atât de clar și frumos încât, nu pot să nu vă ascult chiar dacă ar dura ore !Cred ca predica spusă de sfinția voastră nu te plictisește și aștepți cu nerăbdare să o asculți!Dumnezeu Tatăl a făcut o minune cu fiica dumneavoastră un copil frumos și inteligent !Nu știu cănd ajung în București dar sper ca va veni ziua aceea ,pentrucă sigur o sa va caut !Am.suferit o pierdere mare ,aceea fiind o fiica perfecta la doar 18 ani și recent soțul după o boala cumplită!Dumnezeu să ne ajute !
Doamne miluieste-ne pe noi păcătoșii Amin!
Mulțumesc cu recunoștință părinte!
Sa ne ajute Dumnezeu să ne întâlnim în veșnicie!
In sfirsit un preot curat lipsit de obiceiuri,traditii si naravuri.Felicitari parinte,sinteti o exceptie .
da, este extraordinar pentru ziua de azi. O excepție care confirmă regula.
Sunteți extradinar de explicit va iubesc și va divinzez numai bine va doresc
Vasilelascar, cum puteți comite neghiobia de a scrie că tradițiile pot sta în aceeași oală cu năravurile (adică viciile) ?
Nu ai dreptul sa judeci pe nimeni mai ales pe preoți.
Doamne artă păcatele mele, Doamne ajuta tuturor amin Mulțumesc pt tot și va ascult cu mare bucurie,sănătate va doresc
Mulțumim Părinte pentru învățăturile care ne dați eu cred în viața de apoi
Doamne cât de frumos a vorbit ! Doamne ajută tuturor!
Sfinte Dumnezeule Sfinte tare Sfinte fără de moarte miluiește-ne pe noi păcătoși și robii tăi în vecii vecilor amin amin amin 😢😢😢
Mulțumiri,mă bucur că totul este explicat in detaliu și cu argumente,de-ar fii fost orele de religie așa,cu siguranță mi-aș fii îndreptat mai devreme atenția spre cele duhovnicești!
Daca e asa bine dupa ce moare omu,de ce are frica de moare?
Nu ar fi mai bine sa murim cu toti asa scapam de viata asta grea, e numai un china,multi sunt ca nu au ce manca,unde sta si nici ce inbraca!!! Dupa toate astea cand mergi la biserica trebuie sa dai bani,mereu,mereu nani,potez,cununie si inmormantare!!!
De ce preoti nu fac pomana ei au dreptul numai sa primeasca?
La inmormantari tot ceea ce primeste ar trebui sa o dea saracilor! Dar nu o fac!!!
Cand moare un preot care nu sa mai satura de luat,unde ajunge?
Nu sunt Putini!
Mulțumim mult, părinte pentru luminarea duhovnicească, personal, cred cu tărie toate cele spuse de dumneavoastră și bineînțeles avem dovada acestui aspect in Sf Scriptura prin bogatul cel nemilostiv, care era perfect conștient de situația în care se afla. Mulțumim pt toate emisiunile in care explicați f clar cat de importanta este viața pe pământ, însoțită de faptele cele bune!
Explicati-mi si mie ,va rog , pilda cu bogatul cel nemilostiv . ? Pt edificarea mea ,,vreau sa stiu ce vrea sa ne invete Domnul Hristos prin aceasta pilda ? Va multumesc anticipat !
Mulțumesc Sfințite Părinte Nicolae Dima!
Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu multă sănătate SI dragoste de Dumnezeu!
Cuvinte înălțătoare Într-un cuvînt Sfint Bunul Dumnezeu!
Ce bine! In sfarsit, un reprezentant al BOR ofera un ghid de calitate, corect, exprimat pe intelesul nostru cu ceea ce un crestin trebuie sa stie, sa inteleaga, sa practice. Multumim parinte pt sinteza si pt efort!
Foarte adevarat, printe !
Slavit sa fie Domnul Dumnezeul Nostru in Veci Amin
Va rog sa va rugați fraților și surorilor pentru Filaret Gheorghe ,dragul meu bunic care a murit miercurea trecută . Mulțumesc celor bine doritori ,Dumnezeu sa ne miluiasca !
Da părinte ați mulțumesc pentru cuvântul de an vatat ura Dumnezeu să vă ajute și să vă dea sănătate
Să vă binecuvânteze Sfânta Treime,cu daruri minunate,că aveți suflet curat și înțelepciune! Când eram adolescentă,am avut o viziune dar nu din aceea "mi s-a părut"...ci un fapt real,când eu învățam pentru admitere la facultate. Ascultam muzica in surdină,când am auzit pași în sală. Am rămas nemișcată ascultând sa văd ce se întâmplă. La un moment dat pașii s-au apropiat de ușa camerei in care eu învățam.Era seara in jur de ora 20,dar fiind iarna era întuneric și o liniște lină. Când am simțit că a mișcat cleanța am ridicat privirea ,dar aveam inima care îmi bubuia. Mama era cu mine in camera ,ațipise lucrând cu cârligele niste ciorapi. Prin mica fereastră încadrată în ușa țărănească din lemn, am văzut chipul bunicii mele care avea aproximativ 6 sau 8 săptămâni de când murise. Mă privea și zâmbea. Dar când a apăsat cleanța sa intre în camera eu am urlat de spaima și am inceput să tremur,bâlbâind ceva neînțeles. Mama s-a trezit înspăimântată și nu știa ce mi s-a întâmplat.Abia am reușit să îmi revin spunandu-i mamei că a venit bunica. Nu înțeleg de ce am fost atât de înspăimântată .Am povestit duhovnicului meu și am observat că nu credea . Probabil se gândea la schizofrenie... Atunci am înțeles că nu multi duhovnici au darul de a înțelege.
Peste aproximativ 10-12 ani, am văzut un înger. Doar eu, nimeni din casa nu l-a observat,fiindcă toți erau preocupați de sărbătorile de iarna.Acum ceva vreme un personaj pe care nu îl cunosc ,a venit aici,până lângă camera mea,dar când eu am ieșit din cameră nu mai era nimeni. Tot ce am avut șansa să văd sunt ființe eterice, nu sunt din carne și oase. Când soțul meu a trecut dincolo, în ziua înmormântării l-am văzut însoțit. Nu era singur. Iar la ieșirea sufletului unei mătuși ,fiindcă eu i-am ținut lumânarea, am văzut momentul in care îngerii erau lângă ea. Atunci am închis ochii și rosteam rugăciune...nu am mai simtit teama aceea nejustificată. Nu știu dacă am făcut bine că am spus toate aceste lucruri,dar acestea sunt doar câteva dintre cele văzute. Dumnezeu este singurul care ne cunoaște și care ne permite anumite daruri. Doamne ajută Sfinte părinte, îngerii să ne păzească in fiecare zi!!
Da ,este adevarat ca anumite persoane apar , chiar iti vorbesc !
Și eu cred.Ce religie ai? dacă nu te superi🙋
@@marianasociu2038 Dacă pe mine mă întrebați ,eu prin naștere,apoi botezată , sunt crestin-ortodoxa.
Mulțumesc frumos parinte. Cred si stiu ca nimeni nu moară. Dumnezeu să ne ajute pe toți!
Doamne ajuta Ca' sintem inca pacatosi si gresim Mereu iartane Amin 🙏❤️❤️
Doamne ajuta pe toata lumea!
Sa ne rugam lui Dumnezeu❤🙏🙏
Ne putem ruga Lui Dumnezeu doar prin Adevăr prin care se dezvoltă o relație de dragoste și aceasta pe baza inițiativei și descoperiri de Sine a Lui Dumnezeu și nu pe baza sentimentelor noastre pervertite de păcat. Tot ce trebuie să știm este conținut în SF. SCRIPTURĂ. --Revelația Scrisă a Lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu ne descoperă lupta dintre bine și rău, dintre Adevăr și minciună și despre amăgirile cu care lucrează cel rău-satana-.Despre ce spuneți dvs. cu siguranță sunt,,duhuri de draci "despre care ne avertizează Domnul Isus Hristos. Rugați-vă sincer și personal Domnului Isus Hristos și dacă aveți dragoste de Adevăr, El care este Adevărul, care este Viu, vă va descoperi. Condiția: sinceritatea-.Citiți vă rog Ioan 7,17 și 1Tesalonicieni 4,v16 (acum cei morți sunt morți până la revenirea Domnului Isus Hristos--nu există suflete vii ; doar în amăgirea lui satana. ).Repet :doar dacă iubiți Adevărul. Altfel....2 Tesalonicieni cap.2 v9,10 , 11 , și 13. Rugați-vă doar Lui Dumnezeu. Să dobândiți adevarata pace care vine doar de la Dumnezeu prin Adevăr. Doamne-ajută.
@@ioanmaghiar2760 exact..CREZUL...ri iaràsi va sà vinà.sà judece viii si mortii...pànà atunci vom "dormi"
@@ioanmaghiar2760 Doamne ajuta🙏🙏
Domnul părinte Domnul să vă binecuvinteze Mă bucur de aceste învățături de aceste vorbe de aceste cuvinte frumoase care le știu și le tot vreau să le aud în permanență cu dragoste și stimă că numele Domnului Iisus Hristos Domnul să vă binecuvinteze Doamne fii cu noi în orice clipă până în ceasul morții
.
,
Mulțumesc, Părinte! Am avut nevoie de aceasta . Plâng!
Sărut mâna, Părinte! BUNUL DUMNEZEU să vă binecuvânteze!
Mulțumim pentru aceasta expunere. Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea și sufletul . Am rămas fără cuvinte și ochii în lacrimi. Va doresc multa sănătate și tot binele din lume .
Și ce poate face hristos ăla al vostru.
Foarte interesant. O binecuvîntată explicație pe înțelesul tuturor.Vă multumim Părinte.Multă sănătate.Paște Luminat!
Foarte placuta prezentarea trecerii dincolo, în special al înțelegerii importantei sufletului și al conștiinței. Explicație ușor de înțeles și de acceptat, daca se poate spune astfel. Multumim
Multa sănătate! Mulțumim pentru sfaturi!
Interesant!Dumnezeu sa-i odihnească în pace pe cei adormiți!
Multumim,Parinte,pentru invataturile si pretioasele sfaturi,pe care ni le dati, Slavit sa fie Dumnezeu!!!Doamne ajută, si ne iarta pacatele!!!🙏🙏🙏
Un preot ADEVĂRAT! 🙏❤️
Minunata , deosebita și clara aceasta expunere !
Mulțumesc mult !
Mulțumesc .
Părinte ,frumos și înțelept ne ați explicat.eu cred cu tărie ,și înțeleg.
Hristos a
Înălțat.
Amin.
DOAMNE IARTANE și ajută-ne sa ne putem îndrepta greșelile și ajută-ne sa ne rugăm pentru cei adormiți.AMIN dumitra❤❤❤❤❤❤
Dupa ce omul moare nu mai putem sa ne rugam prntru el. Nu scrie nicaeri in biblie ce spuneti.cititi biblia si cereti-va iertare de la Dumnezeu
Iartă-ne Doamne că la scoala am chiulit
Mulțumesc părinte pentru toate sfaturile și explicațiile date pe înțelesul nostru.
Ma bucur enorm ca ati mentionat faptul ca "judecata de apoi" nu se face de catre o fiinta suprema sau divina, ci prin prisma constiintei fiecărei persoane care trece in nefiinta.
Asa cum si in viata fizica, ar trebui sa facem bine pentru noi insine, nu pentru a demonstra celor din jur ca suntem buni si ajutatori ai semenilor nostri.
Părinte vă mulțumim pentru toate învățăturile pe care ni le dați!
Sunt necesare nouă păcătoșii!
Dumnezeu să vă dea sănătate și binecuvinteze!
Doamne ajuta!
AMIN 🙏🤗💖
Ce spune acest popa eu nu cred ,omul dupa ce moare va ajunge la cel ce da viata care la rindul lui va trimite sufletul sa se reincarneze in alta vietate tot pe acest pamant si in continuare va fi reincarnat atit cit a lasat dumnezeu pe pamint rase diferite si viata vesnica in care si biblia aminteste acesta e rezultatul ce ar face dumnezeu cu atitea suflete pe linga el .
@@patamarinica5102 credeti in reincarnare sau in ceea ce ne invata Sfanta Scriptura ,cu privire la PLANUL de MANTUIRE a lui Dumnezeu , la rascumpararea si salvarea neamului omenesc decazut ?
?
@@liviuvaidean826 domnul Liviu in scriptura se aminteste de viata vesnica aceasta viata vesnica se poate realiza prin reincarnare in toate vietuitoarele care exista pe pamint in apele pamantului .
@@patamarinica5102 Multumesc pt sinceritatea de a va prezenta punctual de verderere ,adica ,ce credeti dv.despre vesnicie ! Sunt curios sa stiu ,unde ati gasit sa scrie in Scriptura despre viata vesnica , vesnicie ,care sa sustina aceasta ,, filozofie “, privind reincarnarea? Vreau sa va asigur ca ,la un studiu atent al Sfintelor Scripturi si cu rugaciune catre Dumnezeu ,pt.a intelege mesajul Scripturii ,adica ce vrea Dumnezeu sa ne transmita noua oamenilor ,prin aceasta CARTE ,asa cum o numim noi ,Sfanta Scriptura ,va asigur ca ,veti descoperi ,nu numai ca viata vesnica,vesnicie ,NU ESTE REINCARNARE ,( adica un ciclu al vietii perpetu unde cei care mor,vor lua diferite forme si trupuri, chiar si de animale ,insecte e.t.c.) In Scriptura veti descoperi Planul de mantuire a lui Dumnezeu ,pt salvarea neamului omenesc ,decazut. Veti descoperii frumusetea caractrrului lui Dumnezeu care ne-a iubit ,si Domnul Hristos a murit pt reabilitatea neamului omenesc cazut in pacat ,si repunerea omului salvat prin jertfa lui Hristos ,la starea slăbită pe care au avut-o părinții noștri ,Adam și Eva. Păcatul in cele din urma va fi eradicat din univers ,și pt cei mântuiți va începe veșnicia in slava și glorie împreuna cu Hristos . Va provoc la studiul Scripturii ! Numai bine va doresc !
asterisc : punctul de vedere ; reabilitarea neamului omenesc decazut ; In aceea stare slavita
Mulțumiri cu respect, Părinte !!! Am crezut și cred în viața de după moarte.
Sănătate și binecuvântări divine PĂRINTE!