TEXT: Refren: Tu fă duș, eu te-aștept Așternuturi murdare Nu-i motelul perfect N-are loc de parcare N-avem timp de încet Mâine-n zori e plecarea Tu mă lași să încerc Cum e dragostea mare Strofa 1: În tine sunt toate femeile Și Eva și Mona și Marylin Te pup și pe masă las cheile Descuie și intră și fă-mă plin Romanțe îmi cântă privirea ta Atingerea-mi spune povești O lume așteaptă doar vinerea Atât de duminică ești 140 la oră, ploaia vrea să ne oprească Noi străbatem kilometri, toată lumea e a noastră Lasă-mi mâna pe genunchii tăi să fiu mai calm Nu-mi imaginez eu câtă libertate am libertate am Refren. Strofa 2: Ești depravată și mă tem că poa' să-mi placă În mine nu-i un animal, e o fermă-ntreagă De două zile te văd numai dezbrăcată Noi doi și-un weekend ca să te descopăr toată Te văd, parcă-i acum, afară-i luna mai Nu cred să fii chirurg, dar cu privirile mă tai Abia de mă adun, crezând c-o să mai stai Lumina-i în amurg, dar tu în fața mea răsai Am șaișpe ani din nou Trupe metal pe tricou Vocea ta în cap ecou Amintirile în slow
Eu ma simt exact ca atunci cind ascultam Carlas Dreams prin 2010... cuvinte cu sens, emotii profunde, vocea in stilul meu, personalitatea lui tare nice, per general transmiti asa un VIBE FAIN! Keep the good job... :)
Unul dintre interpretii mei preferati din R.Moldova🤗😊Orice piesa imi ajunge la suflet si o ascult pe repeat de mii si mii de ori.Satoshi e un geniu al muzicii❤Cele mai tari texte!
Chiar este o operă de artă! După aproape un an mai descopăr anumite detalii.. spre exemplu, la minutul 2:00 se vede că fata este însărcinată, ceea ce probabil foarte putini au observat
ÎNTREBARE RETORICĂ Ai zis că prin muzică vrei să ajuți oameni... Ei bine, cum mă mai vindec de muzica și versurile tale? Da! Sceptică la început dar am zis, totuși, să ascult câteva melodii. Și ce?! Cum mai scap de ele? Simplu... Addiction! 👏🎧
Wăi brat! Cât di frumoasâ îi decența... un clip de dragoste, de amor, dar decent brat! Decent, fără vulgaritate! Atâta mi-aș dori să nu fii prins vreodată, să fii forțat să faci ceva ce nu-ți place. Am nădejde în voi, moldovenii! Respect!
În fiecare dimineață când plec spre munca te aud în căști și apoi seara când vin tot tu ești în căști, cel mai mult ascult piesa "singur"ma alini pe suflet,te pup,tot o moldoveanca de a ta același suflet !❤
Versuri feerice. Beat pe potrivă. Videoclip ca la carte. Nu mă așteptam la ceva mai puțin de la tine. Mulțumesc că împarți capodoperele cu noi. Keep on keeping on. Mă mândresc să spun că am așa compatriot. 🔥🔥🔥
Mai băiete atingi fiecare firicel al sufletului 🎉 odată te-am auzi intimplator și de atunci ești nr. Unu in playlist inebunesti și liniștești tot odată ❤ succese rupi tot
Satoshi, eu sunt convins ca stii ca esti un Artist cu valoare si ca popularitatea ta in timp va fi tot mai mare si mai mare (BTC). Ascult continutul tau cu sufletul ❤
Ai rascolit in mine niste sentimente care erau de mult apuse si ingropate... Respect si sper sa auzim de tine din ce in ce mai mult. Respect si one love. Peace
Piesa foarte buna. Doar ca greu se gaseste! Am ascultat-o la radio, si greu am gasit-o pe net. Spuneti la cei de la radio sa zica macar ca e Satoshi!!!
Salut Vlad eu te umaresc de un an si miau placut atat de mult piesele tale incat am inceput si eu sa le cint si nu stiu daca o sa ma intelegi dar am o voce la fel ca ata si 😅ma bucur ca team cunoscut vreau sa vin la concert la tine foarte tare!!
❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥 Te pup și pe masă las cheile Descuie și intră și fă-mă plin ❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥 O lume așteaptă doar vinerea Atât de duminică ești
TEXT:
Refren:
Tu fă duș, eu te-aștept
Așternuturi murdare
Nu-i motelul perfect
N-are loc de parcare
N-avem timp de încet
Mâine-n zori e plecarea
Tu mă lași să încerc
Cum e dragostea mare
Strofa 1:
În tine sunt toate femeile
Și Eva și Mona și Marylin
Te pup și pe masă las cheile
Descuie și intră și fă-mă plin
Romanțe îmi cântă privirea ta
Atingerea-mi spune povești
O lume așteaptă doar vinerea
Atât de duminică ești
140 la oră, ploaia vrea să ne oprească
Noi străbatem kilometri, toată lumea e a noastră
Lasă-mi mâna pe genunchii tăi să fiu mai calm
Nu-mi imaginez eu câtă libertate am libertate am
Refren.
Strofa 2:
Ești depravată și mă tem că poa' să-mi placă
În mine nu-i un animal, e o fermă-ntreagă
De două zile te văd numai dezbrăcată
Noi doi și-un weekend ca să te descopăr toată
Te văd, parcă-i acum, afară-i luna mai
Nu cred să fii chirurg, dar cu privirile mă tai
Abia de mă adun, crezând c-o să mai stai
Lumina-i în amurg, dar tu în fața mea răsai
Am șaișpe ani din nou
Trupe metal pe tricou
Vocea ta în cap ecou
Amintirile în slow
🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥
🔥
Cât de fain esti ❤ felicitari . ^^
Piesa super! Încerc sa înțeleg acordurile: F#.M, E, ?, ?
Fm si E deodata le-am înțeles, dar celelalte două habar nam. please help!
Satoshi te iubesc de la Cosmin
O lume așteaptă doar vinerea, atât de duminică ești - cât de sublim, poetic. Cuvintele transmit o vibrație cum rar am mai auzit, tot respectul meu!
Eu ma simt exact ca atunci cind ascultam Carlas Dreams prin 2010... cuvinte cu sens, emotii profunde, vocea in stilul meu, personalitatea lui tare nice, per general transmiti asa un VIBE FAIN! Keep the good job... :)
Ăsta e cel mai frumos compliment ❤️
❤️❤️❤️❤️ Cu fiecare piesă eu mă conving că locul tău e în topurile muzicale românești! ❤️❤️❤️
Unul dintre interpretii mei preferati din R.Moldova🤗😊Orice piesa imi ajunge la suflet si o ascult pe repeat de mii si mii de ori.Satoshi e un geniu al muzicii❤Cele mai tari texte!
E tare bun
La piesă n-am întrebări, încă una care am s-o cânt la volan, dar videoul e altceva, adevărată operă de artă. Mersi Vlad că ne bucuri cu așa bunătăți.
😊😅😅
Chiar este o operă de artă! După aproape un an mai descopăr anumite detalii.. spre exemplu, la minutul 2:00 se vede că fata este însărcinată, ceea ce probabil foarte putini au observat
Pur si simplu ador piesa.....
Astept cu nerabdare si videoclipul la piesa Semne
ÎNTREBARE RETORICĂ
Ai zis că prin muzică vrei să ajuți oameni... Ei bine, cum mă mai vindec de muzica și versurile tale?
Da! Sceptică la început dar am zis, totuși, să ascult câteva melodii. Și ce?! Cum mai scap de ele?
Simplu... Addiction! 👏🎧
Wăi brat! Cât di frumoasâ îi decența... un clip de dragoste, de amor, dar decent brat! Decent, fără vulgaritate! Atâta mi-aș dori să nu fii prins vreodată, să fii forțat să faci ceva ce nu-ți place. Am nădejde în voi, moldovenii! Respect!
Хорошее исполнение, что то есть в этом Молдавском исполнителе, успехов тебе! 👍
Continuă în versuri să scrii,amintirile în care ne regăsim fiecare.
Succes și te susțin .
Nu îl mai comparați cu Carlas, nu văd identicități semnificative, Vlad are stilul lui, versurile lui, cosmosul lui. Mă bucur că te-am descoperti!
Mi-a făcut mintea să trezească noi emoții din amintiri..Mersi mult pentru clip și muzica asta fenomenală)
În fiecare dimineață când plec spre munca te aud în căști și apoi seara când vin tot tu ești în căști, cel mai mult ascult piesa "singur"ma alini pe suflet,te pup,tot o moldoveanca de a ta același suflet !❤
Muzica ta este aer proaspat pentru mine. Multumesc pentru ea!
Absolut minunat!
Bravo băieți a ieșit o super treabă, imagine-sunet e ce trebuie!
Povestea a fost spusă bine!
Bravo Satoshi!!👍💪🇲🇩🔥
Versuri feerice. Beat pe potrivă. Videoclip ca la carte. Nu mă așteptam la ceva mai puțin de la tine. Mulțumesc că împarți capodoperele cu noi.
Keep on keeping on. Mă mândresc să spun că am așa compatriot. 🔥🔥🔥
Hai că merge
Eu cred ca ne-ai întors pe toți la șaișpw ani 🔥
Plin de fiori 🔥 🔥 🔥
Mai băiete atingi fiecare firicel al sufletului 🎉 odată te-am auzi intimplator și de atunci ești nr. Unu in playlist inebunesti și liniștești tot odată ❤ succese rupi tot
Felicitari! Super piesa!✌👏👏
Asa de cool sa reascult aceste piese ❤
Patanu are viitor frumos, e urmatorul dupa Carlas 👌
Te depășești cu fiecare cantec
Ei sunt 2
De aseară imi cinta in cap,klasss bravo 🎉
Felicitări,un videoclip pătrunzator și o piesa minunată.
Succese în continuare și cît mai multă inspirație pentru a crea ceva frumos .
Yee ❤
Versuri bune și fața fetei la fel ❤️
Foarte tare 🔥🔥🔥 butonul replay violat la maxim 💚💚💚
Bravo tata meu , suni original maxim si esti haos , bafta in continuare ! 😁
Ce frumooos , vindecă rănile ❤🩹
Cel mai tare cântec de dragoste
Foarte frumos , hrana pentru suflet ! Felicitări bratan!!!
Piele de găină 🤩🤩🤩🤩🤩
M-am indragostit de piesa asta
abia aștept să ajung acasă și s-o ascult ❤️
o da,așteptam piesă nouă,Carla's mersi am ce asculta deja în căști❤
Atât de viu, atât de frumos!🌻🤍
Bravo . Foarte frumoasa muzica !
Satoshi, eu sunt convins ca stii ca esti un Artist cu valoare si ca popularitatea ta in timp va fi tot mai mare si mai mare (BTC). Ascult continutul tau cu sufletul ❤
Felicitari,Vlad. Fix piesa potrivita sa las saptamana aceasta in spate si sa ma las dusa de muzica. :)
Excelent! 🔥👏
Asa senzatie ca trebuia sa apara Rihanna si sa cinte refrenu❤
Fără cuvinte... doar emoții...
Mândră🤗💙 mulțumesc 🙏
Massively underrated
Este atât de frumos, succes!!!
Ești genial, băiatule!
Buuuun!❤
Versuri, refren, clip TOP
Afara luna mai🎉
ADORRRRRR
Vedem o vedeta in devenire ❤️
Pe repeat
Super buna piesa👍
Te-am descoperit datorita Urbanist si tare ma bucur. Esti minunat! O sa ajungi mare!!
Superb!!!
GENIAL💞💞
Arta 🔥🔥🔥
Perfet text!!!!
Super melodie!!!
Genial!!!👏👏👏
Bravo👏🏼 frumoasă lucrare!
Acorduri 🙏🙏
Ai rascolit in mine niste sentimente care erau de mult apuse si ingropate... Respect si sper sa auzim de tine din ce in ce mai mult. Respect si one love. Peace
superb omule, god damn ce arta faci
Piesa foarte buna. Doar ca greu se gaseste! Am ascultat-o la radio, si greu am gasit-o pe net. Spuneti la cei de la radio sa zica macar ca e Satoshi!!!
Eu o ascult pe SoundCloud, e gratis❤
Gj!
Cumaniok, clipu' îi topcic! 🤟
Ooo, cumanioc, dapăi dacă ai pus un Maserati-două deam totul e la nivel
Esti arta! ❤
E adorabil în tot ceea ce face
Superb❤
Mă mândresc!💪
Ești extraordinar! 🥰
это просто безумие🥰🥰🥰
Schimbă alfabetul Valeria,vei simți dragostea
❤❤
😍😍
Круто чувак. Как всегда красава!
Crutoi ca nimeni altul
Bravo Vlad 🥳
Superrbbbb!!!!🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍😍
Tipul asta o sa fie mai mare decât Carlas dreams... 💪
✨️Impecabil✨️
ei nu știu, mie mi-a plăcut roku ista !
E o piesă de roacări mai spălați, așa
Tu ,fă duș ,eu paștet 😌
Top
Sublim! Damn ! ❤️
🔥🔥🔥
Topcik SATOSHI! 🔥🔥🔥
Классная 🔥🖤
🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥 🔥
Bravo
Respect bro
GJ!
Salut Vlad eu te umaresc de un an si miau placut atat de mult piesele tale incat am inceput si eu sa le cint si nu stiu daca o sa ma intelegi dar am o voce la fel ca ata si 😅ma bucur ca team cunoscut vreau sa vin la concert la tine foarte tare!!
🔥
✌️✌️✌️✌️👍👍👍
👍👍👍🍾🥂🥰
❤️
❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥
Te pup și pe masă las cheile
Descuie și intră și fă-mă plin
❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥❤🔥
O lume așteaptă doar vinerea
Atât de duminică ești
De unde ieșiți?
Ești al dracu' de bun:))
De acum îmi voi da drumul pe piesa asta #faraofensa