AUTOSTRADĂ DIN RO, GATA CU 10 LUNI MAI DEVREME?! - CASEBUNE.RO

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 20 чер 2020
  • #AUTOSTRADA #BRASOV #CRISTIAN
    Autostrada Râșnov - Cristian va fi gata cu 10 luni mai devreme. Dacă luna trecută, când am filmat noi, părea a fi gata în Decembrie, astăzi, ministrul transporturilor a anunțat luna Noiembrie. Adică vom putea merge cu 130 de kilometri pe oră încă din luna Noiembrie. Bucata de 6.7 kilometri face parte din autostrada București - Brașov care va trebui continuată de la Ploiești la Râșnov.
    Cand am vizitat noi șantierul lucrările erau în toi, constructorul se concentra pe traversarea DN 73 A Râșnov - Zărnești. Ghidul nostru a fost Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov. Pasajul trece peste o cale ferată și în același timp, peste drumul care face legătura între Zărnești și Râșnov. Drumarii au pregătit loc și pentru o a doua cale ferată, dar și pentru o posibilă electrificare pentru trenuri. Autostrada va avea două benzi pe sens plus o bandă de urgență și un spațiu de separație cu parapeți între cele două sensuri.
    Detalii și comentarii aici: casebune.ro/?p=5273
    Dă un like și urmărește-ne și pe:
    / casebune.ro
    / casebune.ro
    Imagine și montaj: Laurențiu Dumitrescu [Greger]
    / laur3ntiud

КОМЕНТАРІ • 42

  • @demik7455
    @demik7455 4 роки тому +49

    Ce m-aș bucura ca acest antreprenor nou sa fie român. Sa ne construim autostrăzile cu firme românești.

  • @alexandrup3152
    @alexandrup3152 3 роки тому +40

    Romanii au inventat autostrazile de 5-7 km :))) campioni la capitolul asta 🥇🏆

    • @specularverzide9972
      @specularverzide9972 Рік тому

      Pana in 2021 Romania facea autostrazi din fonduri proprii. Bani putini autostrazi scurte.
      Acum cand se fac pe bani de la EU o sa vina la pachet cu import de negri si indieni.
      Eu unul le prefer pe alea scurte, pe banii nostri.

  • @buchguy8301
    @buchguy8301 4 роки тому +30

    Romania is slowly becoming a robust modern country 👌these are great news

  • @Mrsufletel1
    @Mrsufletel1 4 роки тому +32

    FELICITARI ! Totusi un reportaj excelent, mi-a placut ca nu a fost doar filmare din drona , ci au fost explicatii ample la obiect. As fi vrut si niste date despre constructor . Sugerez sa faceti un reportaj si la centura Bacau la UMB firma serioasa romaneasca, care tot asa isi termina lucrarile mai repede.

  • @cosmin4125
    @cosmin4125 3 роки тому +6

    In Romania ar trebui construite( sau cel putin proiectate) numai autostrazi cu 3 benzi.

  • @simioncsm5042
    @simioncsm5042 4 роки тому +1

    Mult dorita si de mult asteptata. Sa ne fie de folos mult si bine 👍🏻

  • @ioanbota5270
    @ioanbota5270 4 роки тому +1

    Foarte bine bravo asa trebuie tot anainte

  • @numeral007
    @numeral007 4 роки тому +9

    Ne bucură astfel de realizări! Așteptăm cu interes deschiderea

  • @danielboian9004
    @danielboian9004 4 роки тому +3

    Felicitări,Iulian!
    Romania se schimbă.

  • @cristiancodrescu4532
    @cristiancodrescu4532 4 роки тому +21

    Foarte interesant acest material! Sfat: trebuie curatati senzorii de la camere :)))

  • @migucianu
    @migucianu 3 роки тому +6

    Pe cand si spre Modova?!

  • @blackeyes18ro
    @blackeyes18ro 4 роки тому +12

    Aștept un reportaj pentru centura Rădăuți care va fi prima centura ce formează un inel complet al unui municipiu (din RO) și care va fi gata peste 2-3 luni cu 1 an înainte de termen. Și dacă veniți până în Bucovina nu uitați să vă opriți și în Moldova la Bacău unde de asemenea sunt 16km de autostradă care fac parte din centura Bacău și A7 plus inca pe atât de drum de centura cu o banda pe sens ce vor fi gata cu un an înainte de termen( poate chiar mai devreme)

  • @BSabinB
    @BSabinB 4 роки тому +1

    Mulțumiri pentru reportaj!

  • @alimentarimanns6577
    @alimentarimanns6577 4 роки тому +6

    O veste bună. Poate așa or să se întoarcă toți Românașii Acasă și o sa muncească în România nu pe afară.

  • @danos995
    @danos995 4 роки тому +3

    👏👏👏

  • @euroco3562
    @euroco3562 4 роки тому +7

    Cit de simplu in Rominia pentru autostrada strada dreapta, nu trebuie tuneluri,pacat ca au perdut 30ani.

  • @andreirechin2613
    @andreirechin2613 4 роки тому +2

    Big like la reportaj

  • @cristigeorgescu4338
    @cristigeorgescu4338 4 роки тому +2

    Bravo Brașovul meu Cristi Georgescu.

  • @alexaxel6362
    @alexaxel6362 4 роки тому +2

    bun video de autostrada mai filmati mai multe loturi in constructie ca e fain cum se vad pe camera de aproape dar constructi de cai ferate mult succes

  • @ionelpoeana2674
    @ionelpoeana2674 4 роки тому +1

    Super

  • @samuililas6798
    @samuililas6798 3 роки тому

    Gata mai repede cu 10 luni?? Bravo. Speram sa nu țină "doar" 10 luni

  • @simi1391
    @simi1391 4 роки тому +3

    Nice👍🛣

  • @mesterulmitica3810
    @mesterulmitica3810 4 роки тому +5

    Eu va garantez ca in viitorul apropiat nu va fi suficient 2 benzi ,ar fi fost 3 ok.🤔

  • @petrupetru596
    @petrupetru596 4 роки тому +3

    Sa speram ca daca o termina mai repede,sa fie si de calitate !

  • @vladablev7108
    @vladablev7108 4 роки тому +7

    O intrebare pentru constructor de ce mai folosesc grinzi di beton armat pentru poduri ? Cand sunt mult durabile si sigure grinzile din fier . Si daca niste piloni de 12 m ii putem numi foarte inalti , oare cum putem numi pilonii autostradali aflati in Muntii Alpi ( Italia, Franta si Elvetia ) si Appennini (Italia) ? Mult succes in continuare !

  • @iliegheorgheliviugeorge2162
    @iliegheorgheliviugeorge2162 4 роки тому +2

    bv asa se face traba bv brasov

  • @alexeiseremet3579
    @alexeiseremet3579 4 роки тому +1

    Doamne ajută!

  • @randell78
    @randell78 4 роки тому +2

    Bravo👍, dar la cum bate vântul vara iarna o sa stea mai mult închisă...

  • @elenaliamusina4733
    @elenaliamusina4733 3 роки тому

    Fratilor deci se poate

  • @no1radu
    @no1radu 4 роки тому +7

    Haideți la oradea ca ii gata autostrada

  • @alexandruridiche8330
    @alexandruridiche8330 3 роки тому

    Felicitări pentru reportaj. Totuși, care ar fi raționamentul constructorului pentru un sens giratoriu cu un drum județean, în mijlocul acestui tronson de autostradă?

  • @vereseduard6585
    @vereseduard6585 4 роки тому +2

    Nu era mai bine sa de-a direct in centura Brașovului?

  • @tanasamagdalina680
    @tanasamagdalina680 4 роки тому +2

    cred ca pentru acea zona era necesar trei benzi pe fiecare sens plus cea de urgenta

  • @nervometalpentruplanseumas5238
    @nervometalpentruplanseumas5238 3 роки тому

    Faceti iesirile și intrarile pe benzi prin sensuri giratorii dar separat de autostrada ,pai merg 10 km și franez de la 130 km ca am sens giratoriu ?
    Nu mai proiectați caricaturi de drumuri.

  • @manioan7966
    @manioan7966 Рік тому

    Revin la 2 ani -ce ați mai realizat în continuare ? Sensurile giratorii sunt depășite.

  • @DumaxProject
    @DumaxProject 4 роки тому +1

    mai e de munca...

  • @user-hf5ss5yt2z
    @user-hf5ss5yt2z 4 роки тому +5

    Vantul asta... In ce hal ti s-a umflat camasa! :)))

  • @amministrazioneh.c.9027
    @amministrazioneh.c.9027 4 роки тому

    ..totusi nu am inteles cine e constructorul

  • @pirvoiualexandru5811
    @pirvoiualexandru5811 3 роки тому +2

    Cat ati luat sa faceti clipul asta?

  • @liviuoltean1500
    @liviuoltean1500 4 роки тому +1

    Poate fi adevărat?...

  • @adypiticu3814
    @adypiticu3814 3 роки тому

    Pt ce autostrazi ,daca ne bagati pe gat electricele care circula cu 100 km /h si au o anduranta de maxim150 km i pana la mare facem 3 zile