Șoșoacă: Vuvuzeaua lui Putin în Parlamentul UE. Noi legături cu Rusia, susținută de trolii Moscovei
Вставка
- Опубліковано 9 лют 2025
- Malin Bot, jurnalist independent: Poți susține și tu, direct, activitatea mea pe Patreon, aici: / malinbot
Vuvuzeaua dictaturii lui Vladimir Putin, Diana Șoșoacă, a reușit să producă un moment grotesc în Parlamentul European care a fost relatat de toate televiziunile de știri din Europa și nu numai. Comportamentul delirant, îmbrăcămintea bizară și nebuniile urlate în sala de plen, dar și alt circ făcut pe holuri au fost asociate cu imaginea României.
Dar dincolo de ceea ce pare o ieșire a unei persoane cu probleme la mansardă, în spatele balamucului făcut de Șoșoacă pare a se afla ceva mult mai pervers. Șoșoacă a acționat ca o vuvuzea a dictaturii criminalului de război Vladimir Putin, răcnind narațiunile Moscovei împotriva Ucrainei și alte punctaje cu care Kremlinul produce manipulări și divizări în toate statele europene.
De la ”colegul de bancă” din plenul Parlamentului UE, până la un nou colaborator apropiat la Dianei Șoșoacă, totul o leagă de interesele directe ale Moscovei și de grupări din SIE rusofile.
Filiera descoperită astăzi merge până la relicva Theodor Meleșcanu, fost șef SIE și ministru de externe care mergea la Budapesta, să se întâlnească cu Viktor Orban, după o vizită de stat a dictatorului Vladimir Putin în Ungaria. Iată detaliile.
Mai jos sunt paginile de pe rețele sociale unde poți să afli mai multe despre mine și să îmi urmărești activitatea. Poți afla totul despre activitatea mea jurnalistica, aici: malinbot.wordp...
Sunt și pe
Instagram: / malinbotziarist
Twitter: / botmalin
Mă găsești pe Facebook, aici:
/ malin.bot
/ malinbotpublic
Aici poți afla detalii despre cărțile pe care le-am scris: humanitas.ro/a...
Mulți dintre cei care aud numele meu cunosc activitatea mea recentă, puțini știu povestea mea, de la început până astăzi. De aceea astăzi am scris acest mic capitol al unei cariere profesionale de 26 de ani în care am ajuns să cunosc ”industria” aceasta de pe toate palierele.
Tocmai această experiență completă cu presa românească actuală m-a făcut să devin independent și să lupt pentru a deschide acest drum nou fără precedent: jurnalismul total liber, susținut direct de public.
Sunt aici pentru a spune ceea ce cred și ceea ce îmi dictează conștiința, nu pentru a face cuiva pe plac. Vă sunt mult mai util atunci când vă contrazic convingerile și vă pun pe gânduri, decât atunci când vă confirm ceva ce știți deja.
Am parcurs toate treptele meseriei, de la simplu reporter al unei televiziuni și ziarului local din Reșița, TV TerraSat și ziarul Timpul, până la redactor-șef și realizator de emisiuni, la București.
Povestea completă este aici: / malin-bot-liber-38153293
#SemperFI #Diaspora #NextLevel #insist #rezist #exist #NeamTrezit #NeamUnit
Malin Bot, jurnalist independent: Poți susține și tu, direct, activitatea mea pe Patreon, aici: www.patreon.com/malinbot
Vuvuzeaua dictaturii lui Vladimir Putin, Diana Șoșoacă, a reușit să producă un moment grotesc în Parlamentul European care a fost relatat de toate televiziunile de știri din Europa și nu numai. Comportamentul delirant, îmbrăcămintea bizară și nebuniile urlate în sala de plen, dar și alt circ făcut pe holuri au fost asociate cu imaginea României.
Dar dincolo de ceea ce pare o ieșire a unei persoane cu probleme la mansardă, în spatele balamucului făcut de Șoșoacă pare a se afla ceva mult mai pervers. Șoșoacă a acționat ca o vuvuzea a dictaturii criminalului de război Vladimir Putin, răcnind narațiunile Moscovei împotriva Ucrainei și alte punctaje cu care Kremlinul produce manipulări și divizări în toate statele europene.
De la ”colegul de bancă” din plenul Parlamentului UE, până la un nou colaborator apropiat la Dianei Șoșoacă, totul o leagă de interesele directe ale Moscovei și de grupări din SIE rusofile.
Filiera descoperită astăzi merge până la relicva Theodor Meleșcanu, fost șef SIE și ministru de externe care mergea la Budapesta, să se întâlnească cu Viktor Orban, după o vizită de stat a dictatorului Vladimir Putin în Ungaria. Iată detaliile.
*SOSoaca va trece pe la ambasada Rusei sa isi ia solda.*
*Colegul de banca a fost dat afara din AfD pentru ca a spus ca nu toti SSistii erau criminali.*
*SOSoaca stie perfect ce face, Urlatoarea recita exact ce i se da de la ambasada Rusiei.*
@@MalinBot din 3-4 postari aici, a ramas doar 1!
@@adrianiancu5692 salut Adrian😘 si SLAVA UKRAINII!🇺🇦🇺🇦🇺🇦🇺🇦🇺🇦
Thanks!
Mulțumesc frumos pentru susținere.
Buna dimineata Malin, Diana sanatate, si respect!!❤🍨
Cred ca a fost prima dată când s-a întâmplat așa ceva în parlamentul european. Toți parlamentarii erau oripilați de circul ei
Somnul romanului mai puternic dect democratia
Asta este tristul adevar... Romanii nu isi "bat capul" cu politica, nu se informeaza corect...Am vazut asta inclusiv la oameni care nu sunt analfabeti functionali.
Mă bucur Malin,ca prin spusele tale îmi sunt confirmate presupunerile privind faptul ca tot ce se-ntampla rău României,în proporție covârșitoare,au ca izvor de producție Rusia putinista și ideologia lor,înainte de a fi apărut și eu pe pământ,ca element uman care-și iubește țara! Și sunt,crede-mă,din ce în ce mai mult de sută!
Sănătate dragule și reușită!!!❤
Da, dar au găsit teren fertil în prea mulți din compatrioții noștri!!
@@jpf9518 Se baga sume enorme in spalarea creierului prin propaganda rusofila...Combinat cu analfabetismul...Ghiciti cine castiga? Răul...
@@jpf9518 Jpf,nici calul nu vrea hamul,dar cu insistenta se obișnuiește,devenind instinct! Dar românii au minte,deci ar trebui să gândească… ?!🤔🍀👋🏻
Salutare Mălin!
In mai puțin de 100 de ani am trecut de la Nicolae Titulescu la Șoșoacă!
Respect Mălin!
Bună seara Mălin și Diana !
Ma tot întreb eu, când va fi adus în tara Ghiță si băgat la pușcărie? Cate servicii mai trebuie destructurate ca să fie și Ghiță pus la dispoziția justiției?
Salut Malin!
Salutare domnule Malin
Dihania in actiune.
De azi înainte suntem 168k 🥳
Respect!👍✊
Scroafa IA 2 salaries si de la nemtzi si de la rushi. Porkotina are multi sustinatoari shoshokari😊
Bună seara, Malin și tuturor românilor care nu și-au pierdut speranța!Semper fidelis.Sper sa fie evacuată in fiecare zi in care poluează atmosfera din Parlamentul european
Eu as face cu discursul ei de la microfon, dacă va mai avea ocazia , fix ce face ea cand vorbesc altii...să vorbească toți cei peste 500 de europarlamentari in acelasi timp cu ea , fiecare pe ce are el in cap in momentul ăla...
Domnule nu mai au nici simțul măsurii, să stea liniștiți la vârstele pe care le au,parcă vor lua ceva cu ei dincolo, parcă sunt născuți pt a face rau
Bunadimineata tuturor..🤔
In Sfarsit ,,,👍👍👍👍👍👍👍👍
Dumnezeu să te audă și să o trimită la un binevenit tratament!
@@EmilApostol-c4wsosoaca tu esti??
@@EmilApostol-c4w Vezi ca nu stii sa scrii normal. Ai dat cu gramatica de pamant, cum fac multi sosoacari.
Este nevoie de un tratament a confundat parlamentul european cu cel din Romania unde se jignesc și se bat iată că a fost scoasă afară frumușel și cred că nu o să mai aibă șansa să intre an sală o să privească la televizor .
Multumim pentru munca dumneavoastra de a realiza o informare cat mai corecta si obiectiva, care multora din lipsa de timp, etc., doresc dar nu reusesc sa se informeze cum trebuie. Seara buna.
???
Mă tem că prin acest circ și a căstigat mai mulți susținători.Am o întrebare,de ce ciolacu îl are consilier pe ponta(onorific)?
Putinism
Dupa mine sunt in scadere.
Exemplu București, cred că toate țările spun Bucharest
👍👋👋👋
❤
Minutul 4:30 din video. Daca faceam in parlamentul romaniei la fel si ii ofeream de la inceput sosoacai acest tratament..... caraghiosi nu mai eram acum ca tara.
@@dianavlad2632ce sa vindut,nu mai repetati cuvintele patroanei sosoaca.
@@valeriadobrin9755 Probabil că trăiești izolata într-un sătuc părăsit, de ai o asemenea întrebare. Felicitări, nu te mai enervezi zilnic ca
noi de prostiile guvernanților noștri.
@@andreeapascu-s6i cu padurile sunt de acord dar cu fabrici si uzine terminati....nu erau rentabile de pe timpul epocii de aur,stiti cite produse au ajuns la gunoi dupa 90*daca nu ati trait pe atunci nu aveti de unde sti.Fabrici si uzine nerentabile,ramase in urma din punct de vedere technology.
@@andreeapascu-s6i mai terminati,cu padurile sunt de acord,cu fabrici si uzine nerentabile de pe timpul epocii de aur,stiu ce spun,aveti habar cite produse au ajuns la gunoi dupa 90???Din punct de vedere technology erau moarte.
@@lentamintal sper ca acest comentariu ramine.
O prietenă mi-a trimis un link prin care Monica Tatoiu o desființa pe Ursula Von Der Leyen
Nu pot încă să îmi exprim o părere despre Ursula Von Der Leyen, dar Monica Tatoiu, nu e în măsură să își dea cu părerea despre ea.
Am încercat să caut linkuri prin care să demonstrez că Monica Tatoiu e o jigodie, și nu prea am reușit.
Se pare că a plătit pe cineva să dezindexeze din Google toate articolole care o incrimineză.
Am reușit să o lămuresc șa pe jumătate, argumentând că un om onest nu merge la RTV și Antena 3.
Mi-aș dori când ai timp să pomenești despre acele de vitejie ale Monicăi Tatoiu.
Se pare că românii sunt cam uituci.
Mălin stai liniștit dacă mai face de două ori același teatru nu o să mai intre în parlamentul european și o să i taie și din bănuț așa că stai liniștit fii un pic mai optimist
Doamne ajuta!!!🙏🙏🙏Sa ai gura aurita!!🍨🥰
Eu cred că dacă se ating de salariul de parlamentar, va înceta. Oamenii ăștia fac mizerii numai pt bani!
Suntem o țară de babuini!Babuinii sunt net majoritari; a se vedea rezultatele votului.
suntem o colonie plină de pupători de buci mafiote
Salutări, toate cele bune.
Bine spus Soso Babuina...😂
Vă urmăresc de câțiva ani și pot să vă spun că tot ceea ce ați spus că se va întâmpla, s-a întâmplat, din nefericire.
În toată lumea să vede circu ei
DA MALIN SOSOACA TOATE INFORMATILE LE ARE DE LA SORA EI DIN RUSIA CARE ESTE APROPIATA DE PUTIN❤
Buna dimineata!!👍👍🍨
bună dl Mălin bună tuturor
Respect Maline!
Ma bucur ca ai zis de colegul de banca al sosoacai. Urma sa las comentariu, dar mi-ai luat-o in video inainte :))) multumesc.
TOȚI TRADATORII,VOR PLĂTI! (mai de vreme sau mai tarziu)😅
LINGĂII DE DOSURI MAFIOTE , VOR PLĂTI
Salut Malin.
Respect Mălin 🎉🎉🎉
Bună dimineața.
O rusine pt Tara noastra 😢😢😢
Semper fidelis ❤️
Malin e așa de periculoasa situația asta. Eu mă tot gândesc dacă le iese combinația ăstora, cu Trump cu Geoană, și Simion și Șoșoacă au un rol în toată chestia asta, imposibil sa nu fie așa . E apocaliptică situația, și văd românii care nu au nici o treabă cu realitatea, hai ca habauicii ăștia, nu ai ce să le ceri, dar măcar sa se găsească o modalitate ca cineva să îi atragă la vot pe cei care nu votează,, absenteiștii ''. Maline e catastrofala situația dacă combinația Asta Trump Geoană se adeverește, catastrofala. Nu e vorba de 4 ani, dar e așa de pusă la punct că o să reziste mult . Dacă nu se face ceva acum, la alegerile astea è grav rău de tot
vreau infractoarea Ursula (șefa celei mai mari organizații criminale de pe planetă) vreau Biden (mafia USA) vreau război (că doar asta vrea și mafia USA UE ) vreau pandemie , vaccinuri și restricții . cine nu o suge când e scoasă de pe căcat e rasist și e împotriva valorilor democrației e Putinist
Salutare
👍👍👍👋🚛
De ce să fie virală știrea cu Nicu Ștefănuță ales vicepreședinte al Parlarmentului European, când o avem pe Șoșoacă, anti-PR-ul României pe mapamond? ps: ai un nume ușor de pronunțat, când eram la cursul de jurnalism de la Londra numele rusești erau cele mai complicate :))
Am si eu o intrebare, retorica, cine poate sa voteze un asemenea personaj.
Cine ii poate gasi scuze, ar fi o alta intrebare.
A reusit sa ii puna in situatii jenante de europarlamentarii romani.
@@Maya5308sictir sosoaca!!
Cine votează asemenea specimen doamne ai milă .
M-am întrebat și eu, apoi am văzut "#Fete proaste" și m-am lămurit. Cu cât e mai mare ignoranta cu atît ești tentat sa votezi mahalagioaica asta isterică.
like.
S a vazut si la alegeri ce nivel de cultura are acest popor.Banuiesc ca noi de la maimuta in sus nu prea am evoluat.Cum vreti ca acest popor sa mearga in sus.Mai rau ne trebuie.Sta alegem asta avem.Tov Iohanis,nu l intereseaza ce poate sa faca asemenea elemente infata lumii.Cum sa ne priveasca occidentul cu ochi buni.Pe unde mergem ne facem de ras.
Toată stima și respectul d-le Mălin un adevărat jurnalist....✌👍👍👍
Bună seara si toate cele bune
👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
Placăle celor care au votat- o!
Bună seara Mălin! Bună seara tuturor! VOTĂM USR.! 🤝🏻🇪🇺🇺🇦🇲🇩🇷🇴🇺🇲
Bună dimineața 🙋🖐️♥️
@@marian.saracin votati prostituția ca nu este deajuns chiar și asa ajungând la tronul lui * DUMNEZEU * cu pedofilia pina la stele, vai de mama voastră ce a făcut sistemul vostru din aceasta tara de vinduti ptr. arginti satanici în frunte cu presa vinduta pina în măduva oaselor !!!
SALUT,RESPECT.
A propos de pronunție, asta depinde și de școlarizare și de talent. Unii pot pronunța orice, alții nu.
@@jpf9518 Dacă școlarizarea scoate astfel de specimene pe piața românească ne-am dus de râpă cu toții doamne ai milă .
Salut Mălin
Foarte interesant materialul în special detaliile despre metodele subversive prin care sunt urmărite anumite scopuri de către dictatura din Moscova. Pe de o parte au acțiuni la suprafață prin actori din rândul extremiștilor iar pe de altă parte folosesc corupția în subteran cum este cazul acelui personaj de pe lângă PE care este acum anchetat. Devine tot mai evident că nu doar anumite state ca Austria și Ungaria sunt obiectul corupției dirijate de la Moscova ci mai toate statele europene importante.
Era nevoie de multi si bine facuti !😅😅😅😅😅😅😅
Soso stie f bine ce face.In tara i-a crescut cota printr-o ai ei.In toamna vrea sa intre in parlamentul României Asta scopul ei
Tulburare de personalitate, ar fi un diagnostic corect
Agent al haosului în interesul Rusiei, aș zice eu.
Cred că joacă teatru pe modelul Vadim Tudor pentru a ne face intenționat de rușine și pentru a arăta hăbăucilor cum că ar fi patrioată 🤮
Ăla care da diagnosticul bun va lua premiul NOBEL😂😂😂
@@Maya5308Mario nu te doare mina?
Mult succes in tot ce faci pentru o informare corectă ...❤
Malin. Ai. Perfecta. Dreptate. Mie. Forte. Rușine. Sper. Ca. Specimenul. Nu. Va. Fi. Primita. Nici. La. P0arta. Parlamentul. Eu
Bună dimineața. Dihania Sosoaca are probleme de tipul tulburării de personalitate de tip narcisic. Asta s-a văzut din comportamentul ei cu soțul ei în filmarile făcute de ea. Îl umilea în public, țipa la el. Asta este ea. Pe acest fond ea și-a găsit jobul perfect în slujba lui Putin. Ca ea nu mai este nimeni. Ea poate și cum spunea ea: bravo mie! Din păcate nu există tratament pentru astfel de tulburări. Un specialist vă poate spune mult mai multe. În țară atât ieșirile ei in parlament cât și spectacolele făcute în pandemie i-au fost trecute cu vederea, în loc să fie sancționată de lege. Doar legea aplicată o mai poate potoli. Cât timp va zburda liberă este un pericol pentru noi toți.
Buna seara! Primul!
#SemperFidelis
Tot respectul Mălin 👍 foarte bine punctat 👍 mulțumim 👍
DA MALINE ASA ESTE AI ZIS BINE CA VA FI ASA AI AVUT DRAPTATE❤❤
Într-adevăr, așa se înțelegea "freedom de ospiciu", să fie liberă să meargă la ospiciu", nu o ține nimeni. Putlerista intenționa să creeze haos, dezordine.
👍😘
Eu cred ca FSB, noul KGB, a găsit în Sosoaca profilul perfect; ea faceexactce are în fisa postului, eu nu vad decât diferenta de epoca, între ea și Ana Pauker, amândouă sunt în stare sa își distrugă familia(vai și ea e cu icoane)de dragul unei himere😢
Sosoaca tu esti??@@Maya5308
In curând o va da afară de la Bruxelles. O vom avea din nou aici.
Bună seara !
Da așa este .icoanele nu au nici o treabă în politică.este fenomenal ce-a ce a făcut .
Te rog frumos Maline,sa vii pana la mine in America,sa vezi pe viu viata de aici.Respect pentru ce faci.Sunt gata sa-ti platesc biletul atat tie,cat si Dianei si sa va ofer gazduire cat doriti de mult.
3👍
Da, domnul Malin, dar poate nu merita nebuna sa i-i facem publicitate gratuita și sa ii punem numele in titlu🤔
Zic și eu.....😬
Tot pe rețelele sociale am văzut ca fraza dumneavoastră precum ca "da, dar macar ea si-a asumat prietenia cu puțin și rusia" a prins la habauci și e folisita drept argument pentru a inchide gura celor care o critica
Eu una am decis sa nu i-i mai pronunt numele: exista atât de multe apelative cu care putem sa o numim și sa fie înțeles de toată lumea la cine ne referim
🤔🙄😬
Dihania e cel mai potrivit
Dihania !
Madam Șoșon
Mare adevăr aveți în legătură cu Șoșoacă 🙈😓😡
Si daca am votat USR si schimba aia votul in sectiea de votare ce rost are?! In lista finala a aparut 0 voturi USR. Numai PSDNL. Si asa au facut in toata tara.
Sa vedeti voi cum schimba tactica sosoaca ...pentru ca simpte ca pierde teren....dezmat disperat va fi pe capul ei...trebuie sa plateasca tot raul care ne face
O nebună de legat
E acuma “delegat”
Dacă zic că sunt creștin voi fi asociat cu Șoșoaca nebună,doamne ferește!😂
În timpul cuvântării lui Von der Leyen s-a auzit un urlet; s-ă fi fost al Dianei Ș.? Nearătată, ignorată, tare mă tem că va face subiectul unui item, iar mai mulți vor fi arătați cu degetul.
Salutare !❤
BUNA SEARA MALIN O SEARA BUNA❤❤❤
Face de ras românii, face de ras România!
@@mioaraniculescu3026 Ei îi pasà cà face de rîs România.
Ea e sîrboaicà, sîrbii ne uràsc pe noi cu cea mai crîncenà urà
Sosocarii haos in Leeds!
"Fatala coincidenta"!
Asta suntem si cu asta defilam!
Salutare Mălin ❤️
A făcut balamuc și va mai face. Mereu. Cum a făcut și în România. Cu orice ocazie
Bună Mălin...!👍😥
Salut Mălin, felicitări pentru 168k urmăritori. Mergem la vot masiv și votăm ELENA-LASCONI PREȘEDINTE! 🇺🇸🇪🇺🇷🇴🇺🇦🇲🇩
mama draq cu icoana în mână
Respect 👍
Cu cât mai tare face scandal Diana Șoșoacă, cu atât mai disperat e Kremlinul.
Cu alte cuvinte ar fi îngrijorător dacă se calmează.
Cum de nu s-a activat și Lazarus.Sau el rămâne AS-ul din mânecă?
Sorry, dar eu am avut treaba cu babuini. La o gradina zooligica erau dupa gratii, in conditzii care imitau natura, se leganau intr-o anvelopa legata pe o franghie, erau recunoscatori pentru alunele ce le-am dat ( atat era voie conform afisului postat pe cusca.)
Eu n-am vazut/ auzit nimic sho -shocant **de la aceste minunate creaturi.
**Neologismul ad-hoc nu-mi apartzine, l-am luat de la un comentator, scuze ca nu i-am retzinut numele
SALUTARE DL MALIN BOT 👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻🎩❤️SALUTARE TUTUROR DIN COMUNITATE ❤️