Refluxul gastroesofagian. Soluții de tratament pentru un grup de manifestări la nivelul stomacului

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 5 тра 2021
  • Refluxul gastroesofagian este un grup de manifestări, ce pot fi cauzate de mai multe boli. Din punctul de vedere al simptomelor este vorba de situația în care conținutul stomacului refluează către esofag ți apoi către gât.
    În stomac se află suc gastric care arde, iar senzația de arsură este principalul simptom al refluxului gastroesofagian. Aceasta se simte de cele mai multe ori în spatele sternului, în partea de jos. În stomac se găsesc și alimente, iar un alt fenomen este cel de regurgitație, senzația că mâncarea vine înapoi pe gât. Bila mai poate reflua din stomac din cauza sucului biliar, care poate urca și poate cauza gustul amar.
    Dr. Eugen Crăciun, medic primar gastroenterologie în cadrul Hyperclinicii MedLife Grivița și Life Memorial Hospital București, spune că simptomele se pot trata, iar majoritatea pacienților fac acest lucru, dar din cauza faptului că arsurile sunt principalul simptom, este nevoie de un inhibator al acestora. Spune că medicamentele eficiente pentru refluxul care se manifestă prin arsuri sunt cele inhibitoare de pompă de protoni, dar nu sunt recomandate pe termen lung. Din cauza faptului că reduc producția de acid a stomacului, pot duce la modificarea absorbției unor elemente nutriționale sau medicamente pe care le administrează pacientul.
    Un pacient care ia inhibitoare pe termen lung se poate confrunta cu malabsorbția fierului, a calciului și a altor elemente. Pentru ca boala de reflux să fie tratată corespunzător, trebuie să se descopere cauza refluxului. Cea ai frecventă cauză a refluxului gastroesofagian este mecanică, ce presupune proasta funcționare a sfincterului, care permite trecerea conținutului stomacului, cu acid, aer, alimente, în esofag și apare refluxul. Hernia hiatală este principala cauză mecanică a refluxului gastroesofagian.
    Herniile hiatale pot fi mici și medii și care pot produce o inflamație a esofagului, numite esofagită de reflux. Atunci când esofagita de reflux este de un grad mai sever, este nevoie de o corecție a herniei. Tratarea continuă cu medicamente inhibitoare de aciditate nu produce efecte.
    Dr. Eugen Crăciun spune că operație de hernie hiatală se face laparoscopică și este simplă, dacă se realizează de un medic specialist. A doua cauză de reflux este gastrita, care cu cât este mai severă, cu atât stomacului îi va fi mai greu își efectueze principala funcție, de măcinare a alimentelor și de dizolvare cu ajutorul acidului gastric.
    Hernia hiatală și gastrita sunt, în mod normal, două afecțiuni care se potențează reciproc, dar gradul de reflux crește în cazul în care sunt ambele prezente în organism.
    Crăciun Eugeniu, medic primar gstroenterologie - www.medlife.ro/medic-craciun-...
    Specialitate - www.medlife.ro/gastroenterologie
  • Наука та технологія

КОМЕНТАРІ • 57

  • @iaiaiaia1998
    @iaiaiaia1998 Рік тому +2

    Va mulțumesc ptr frumoasa explicație..!!
    Va îmbrățișez cu sufletul

  • @tiberiussss1
    @tiberiussss1 Рік тому +3

    Super explicatie felicitarri

  • @rozicapetrariu9003
    @rozicapetrariu9003 3 роки тому +2

    Va mulțumim pentru sfat

  • @user-ec1ng7rf6x
    @user-ec1ng7rf6x 9 місяців тому

    Interesant, și pe înțelesul tuturor, felicitări...

  • @doinitadorneanu747
    @doinitadorneanu747 2 роки тому +3

    Va mulțumim mult. Din Germania vă urmărim .

  • @marianicu5595
    @marianicu5595 Рік тому

    Mulțumim Domnului pentru recomandări
    Dumnezeu să vă răsplătească cu toate Darurile Cerești și pământești
    Hristos a Înviat 😅

  • @vioricahotu7512
    @vioricahotu7512 Рік тому +1

    Felicitari pentru explicatia pe intelesul tuturor.

  • @romeomusciac3583
    @romeomusciac3583 2 роки тому

    frumos lamureste

  • @mariacozma2685
    @mariacozma2685 Рік тому

    Multumim dpmnule doctot!

  • @fulopmihaela4291
    @fulopmihaela4291 3 роки тому +1

    Va multumesc poate aveti un sfat

  • @vasistoina6802
    @vasistoina6802 2 роки тому

    Pt gastrita cronica faceți un video va rog

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому +1

      Bună ziua, Vasi Stoina,
      Vă mulțumim pentru interesul acordat și pentru sugestie. Vom pregăti curând și un material pentru gastrita cronică.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @emiliahanganu3370
    @emiliahanganu3370 2 роки тому +2

    Eu numai regurgitez mâncare ci ma balonez și regurgitez aer care uneori este din ecxces. Colecistul scos. Va mulțumesc pentru un sfat !

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому +2

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

    • @user-yg3mx8df7g
      @user-yg3mx8df7g 5 місяців тому

      Bun​@@MedLifeRomania

  • @tanasedragota4322
    @tanasedragota4322 Рік тому +1

    Din tot ce ati explicat sa dumneavoastra domn doctor din pacate le am pe ambele gastrta dar si hernie daca ma ti putea ajuta cu un sfat am facut de două ori gastroscopie dar mar ajuta mult un tratament de la dumneavoastra daca se poate

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @tanasedragota4322
    @tanasedragota4322 Рік тому

    Buna ziua

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @cristinamaria7496
    @cristinamaria7496 2 роки тому +1

    Bună ziua! Am 19 ani si de ceva timp încoace mă confrunt cu un disconfort la înghițire, tot ce mănânc, de fiecare data mi se întoarce înapoi, de obicei consum foarte multă apă pentru a înghiți

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому +1

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @danaguinea8861
    @danaguinea8861 2 роки тому +1

    Domnul doctor fiica mea are 20 ani și ii vine sa râgâie după masa ce sa facă v as întreba și pt mine pt gura Amara și uscata ce sa fac v a mulțumesc și v a urmăresc cu interes

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @fulopmihaela4291
    @fulopmihaela4291 3 роки тому

    Buna seara ma numesc Fulop Mihaela am 53 de si problema mea este ca imi vine apa n gura multa am un disconfort la stomac aproape de la tot ce manic citeodata noaptea imi vinen git parca oțet

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  3 роки тому

      Bună ziua, Fulop Mihaela,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021.9646 și colegii noștri vă vor oferi informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @elenateodoru616
    @elenateodoru616 Рік тому +2

    Mucusul pe care îl am în piept și pe care greu îl pot elimina, e posibil sa fie din cauza refluxului gastric?

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому +1

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul specialist. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @melintemarius-ilie8767
    @melintemarius-ilie8767 Рік тому

    Am reflux numai aer (aerofagie) cum se tratează am fost și la medic specialist

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize, în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @vladpyrotehnika4505
    @vladpyrotehnika4505 2 роки тому

    Să îmi spună că rog frumos și mie cineva dc mă doare tare rău în capul pieptului și simt că nu mai am aer...plus de asta eu înainte nu prea mâncam...să fi făcut o scădere de calciu

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому +1

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

    • @iliecomsa398
      @iliecomsa398 Рік тому +1

      Salutare. Ai găsit care a fost problema.. un tratament ceva.. de 4 zile mă confunt și eu cu problema aceasta !

  • @ionitaalexandru6024
    @ionitaalexandru6024 Рік тому +1

    De ceva timp scuip cred că e de la stomac ce pot sa fac am fost și la medic

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul specialist. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @anutamady5598
    @anutamady5598 2 роки тому

    Bună seara mă numesc opreanu Anamaria și am 36 ani. Și am aces probleme am fost și la medic și mea recomanda tratament cu Rabeprazol sodic și după ce îl iau simnt un nod în gat și după îmi vine să vărs este normal? Eu am făcut și operație de colecist.

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому +1

      Bună ziua, Anuta Mady,
      Pentru informații medicale, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021.9646 și colegii noștri vă vor oferi informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @danaabouatie394
    @danaabouatie394 Рік тому

    Acum de 1an și 2 luni sufer de gastrită cronica . Heliycobacter negativ. Regim strict. Am fost bine dar de 2 luni a revenit boala

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul specialist. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, puteți apela numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @elenaparausanu8745
    @elenaparausanu8745 10 місяців тому

    Cum tratam gastrita, multumesc

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  10 місяців тому

      Bună ziua,
      Pentru informații legate de diagnostic și tratament, vă rugăm să contactați medicul specialist.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize, în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @danaabouatie394
    @danaabouatie394 Рік тому +1

    Bn dimineață dnm Dr. Am 43 de ani și am suferit de foarte multe boli cu medicamentație multa. Am și 8 operații în timp de 5 ani cu 2 rahianestezie și 6 totale. Iau aptenter de 12 ani pt trombofilie descoperită la vârsta de 31 ani

  • @davidavid3028
    @davidavid3028 Рік тому +1

    Cine.stie.cu.sa.numeste.doctoru.asta.ma.ajuta.cineva.vorog

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Materialul video îl are protagonist pe dr. Eugen Crăciun, medic primar gastroenterologie.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @dumitrageana5141
    @dumitrageana5141 2 роки тому

    Buna dimineața mă numesc Geana Dumitram 62 de ani nu pot minca stu tot tinpul in balonata

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому

      Bună ziua, Dumitra Geana,
      Pentru informații legate de tratament, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife. Pentru programări, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021.9646 și colegii noștri vă vor oferi informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

    • @dumitrageana5141
      @dumitrageana5141 2 роки тому

      @@MedLifeRomania nu am medic să-și vrea și eu să fac un consult sunt din Brăila unde este la noi la braila

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому

      Bună ziua, @@dumitrageana5141,
      Lista unităților MedLife o puteți accesa aici: www.medlife.ro/locatii
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021.9646, iar colegii noștri vă vor ajuta cu orice informație necesară.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

    • @savumaria9888
      @savumaria9888 Рік тому

      Sunt Savu Maria din Tirgoviste avem și noi clinica Polimed Med llife dacă se poate vă întreb să fac programare la Tigovistea sau București mă confrunt cu reflux mare de mucoasă o esofagului tot timpul trebuie să-mi reglez vocea din gît că nu mai pot vorbi sau înghiți cu multe gaze și rigiiala după fiecare masă am mare grijă ce maniinc dar indiferent ce maniinc apare disconfortul la gît esofag cu deranj mare ,vă rog din suflet ce mă învățați să fac fiți binecuvântați aștept un răspuns doamne ajuta 🙏

  • @rodicaprigoreanu6669
    @rodicaprigoreanu6669 5 місяців тому

    Eu am luat medicamente pentru reflux și nu m a ajutat cel mai important cred că este regimul

  • @nicolaiorlovschi4364
    @nicolaiorlovschi4364 25 днів тому

    Cum se numește medicul?
    Numele familia ?

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  22 дні тому

      Bună ziua,
      Numele doctorului din acest material video este Eugen Crăciun, medic primar gastroenterologie. Pentru mai multe detalii legate de medici, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @deliacaprioara9964
    @deliacaprioara9964 Рік тому

    Cum pot sa va contatez

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  Рік тому

      Bună ziua,
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, vă rugăm să apelați numărul de Call Center 021 9646, iar colegii noștri vă vor oferi toate informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife

  • @didinafarcas5706
    @didinafarcas5706 2 роки тому

    Da dom doctor dar la 70 de ani se mai operează multumiesc pentru sfaturi.

    • @MedLifeRomania
      @MedLifeRomania  2 роки тому

      Bună ziua, Didina Farcas,
      Pentru informații medicale, vă rugăm să contactați medicul curant. În cazul în care nu aveți un medic, vă recomandăm să vă programați la unul dintre medicii din rețeaua MedLife.
      Pentru mai multe detalii legate de programări, medici și analize în cadrul oricărei unități MedLife, apelați numărul de Call Center 021.9646 și colegii noștri vă vor oferi informațiile necesare.
      Toate cele bune,
      Echipa MedLife