Ilie Puf - o legendă a columbofiliei românești (II)

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 4 жов 2024
  • Unul dintre veteranii columbofiliei românești, bucureșteanul Ilie Puf, acum în vârstă de 91 de ani, a debutat în acest sport în anul 1958, adică în urmă cu mai bine de șase decenii și jumătate. Zece ani mai târziu, din pricina serviciului, a fost nevoit să renunțe la pasiunea sa, pe care a reluat-o însă în anul 1984. Imediat după Revoluție, în contextul evenimentelor din Decembrie `89, s-a implicat activ în asociația înființată de către columbofilii din București, unde a îndeplinit mai multe funcții până în anul 2002. În această perioadă, a reprezentat România inclusiv la Federația Columbofilă Internațională, ceea ce i-a permis să ia contact cu numeroși crescători din Europa, dar și să aducă material genetic de valoare. Grație acestor păsări cu rădăcini în unele dintre cele mai reputate crescătorii ale acelei perioade, Ilie Puf a obținut numeroase rezultate excelente, devenind unul dintre cei mai cunoscuți columbofili români.
    În super-interviul acordat echipei racingpigeons.ro, campionul Ilie Puf vorbește pe larg despre cele mai importante momente din cariera sa impresionantă, dar și momente și întâmplări care, fără îndoială, au modelat sportul columbofil românesc de după 1989.

КОМЕНТАРІ • 8

  • @columbofiliadevarati-rosca2142
    @columbofiliadevarati-rosca2142 8 місяців тому +2

    O mare plăcere să-l ascultăm pe Nea Ilie.Felicitari Maestre👍🤝🙏

  • @carmenroman357
    @carmenroman357 8 місяців тому +1

    În anul 1978 v am arbitrat porumbeii la expozitia nationala. Super porumbei cu un penaj foarte bogat si mătas si făra defecte. De nota super.

  • @paullingurar5518
    @paullingurar5518 8 місяців тому

    Super om

  • @MariianIlinca
    @MariianIlinca 8 місяців тому

    Felicitări dl puf Ilie este adevărat sint probleme cu transtprtu porumbeilor si nu numai sănătate multă

  • @alex-ro8kf
    @alex-ro8kf 8 місяців тому

    Un om inteligent și mare Columbofil! Multă sănătate!

  • @alex-ro8kf
    @alex-ro8kf 8 місяців тому

    Mare Columbofil multă sănătate!

  • @rusuadrian5193
    @rusuadrian5193 8 місяців тому

    Super om !!!

  • @Porumbel46
    @Porumbel46 8 місяців тому

    Bună ziua, îmi puteți spune-mi mie unde îl pot găsii pe dl Puf?