Băăă cât mi-a încălzit inima povestea acestei doamne distinse! Transmite căldură și delicatețe, calități atât de rar întâlnite, nu este de mirare că a întâlnit un bărbat pe măsura ei. Sinceră să fiu nu știu ce ar fi de judecat, ci din contră, de invidiat! Îi doresc o viață plină de fericire și îi mulțumesc că a avut curajul să își spună povestea! Doamne, chiar mi-a făcut ziua mai bună!
O poveste foarte frumoasa. Ăsta a fost norocul ei. Chiar dacă a stat cu el pt bani sau nu , cred ca e imposibil sa rămâi cu o persoana 12 ani și sa nu dezvolți sentimente , dacă nu de iubire , atunci de atașament. Uneori te îndrăgostești și de sufletul omului , de mentalitatea pe care o are, nu neapărat de fizic. Ea s-a simțit iubita, protejată și răsfățată alături de el. El a făcut-o doamna. O femeie înflorește lângă un bărbat dacă e fericita, iar la ea s-a văzut asta.
Mă bucur enorm pentru aceşti ani de fericire pe care i-a trăit doamna. Până la urmă fiecare cu norocul lui. Am ajuns singurã într-o țară străină cu studiile, fără bursă, am muncit la negru, am făcut studii si aici, dar am fost mințită şi neapreciată nu de unul, dar de doi parteneri. Am înțeles că fiecare are un destin. În cazul meu, bărbații s-au temut de ,,inteligența" mea şi aveau frică să-i nu-i duc eu de nas. De fapt frustrările lor m-au distrus pe mine. Din păcate nu am avut norocul unui bărbat înțelept.
Exact, a fost tratată ca o regină de către un rege care îi era soț . A fost un om de foarte bună calitate , educat cu foarte mult bun simt și respect . Iar doamna Angela probabil că este o persoană bună cu multe calități pe care Dumnezeu a ajutat-o . Este de admirat că și-a spus povestea cu un scop nobil de ai scoate in evidentă meritele soțului ei . Este foarte frumos !!! …..🌹
Felicitări! Unul dintre cel mai frumos și profund monolog, mi-au dat lacrimile...Credeam că doar în filme, poate fi realitate așa o poveste frumoasă de viață. Respect pentru doamnă, că a fost recunoscătoare și a oferit probabil cel mai scump cadou, timpul, celui care a avut grijă să o facă Fericită! 💝
Și mie mi-a dat lacrimile, este cea mai interesanta istorie pe care a mai ascultat, bravo doamnei, și mult respect. Pină la inimă mi-a ajuns, Durerea ei sufletească și mă bucur pentru acel sentiment de lipsa a acestui om.
@@angelatirozzi1168 felicitari! Nu vad absolut nimic gresit in ceea ce ati facut, mai ales ca nu ati cerut nimic, ci vi s a oferit! Tocmai de asta vi s a oferit pt ca nu ati cerut! Foarte emotionanta povestea dvs, v am ascultat cu mare interes si DA, oamenii intotdeauna vor judeca din cauza lipsei de educatie, frustrari interioare personale samd, dar doar Dumnezeu stie cine suntem cu adevarat si doar parerea Lui conteaza! Bineinteles si a celor dragi, copiii in cazul dvs, se subintelege, care dupa cum spuneati l au primit imediat si au fost de acord tocmai pt bunatatea lui, simteau dragostea lui pt dvs si pt ei! Va imbratisez cu drag!
Mulțumesc mult mult stimată doamna. A fost cu adevărat un om de nota 10.De aia am simțit necesitatea să împart aciasta parte frumoasa din viață mea cu oamenii.Ceia ce a fost frumos in a doua căsnicie, a acoperit totul ce-i urit din prima. Va doresc succes în toate.
Nu mai au dreptul nimeni sa te judece, asta o fost soarta ta! Dumnezeu sa te ajute pe tine și copiii tăi, iar lui Mario care a făcut un asa gest în viața lui, cred ca domnul la așezat în rai, Dumnezeu să-l ierte! 🙏
Doamna nu este de judecat i-a oferit 12 ani de fericire unui om deosebit si de aceea merita sa fie si ea fericita,Dumnezeu a facut sa se intilneasca si sa i-si ofere unul altuia putina fericire si bunatate de care nu au avut parte din partea altora din familie.Respect ptr acesti oameni si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe acest om bun! iar doamnei ii doresc sa aiba parte de liniste sufleteasca si de o viata buna impreuna cu copii si nepotii ei.M-a impresionat f. mult acest monolog.
Impresionanta confesiunea Angelei. M-a impresionat sinceritatea ei (da, eu cred ca Angela a fost sincera in marturisiri), si ii intuiesc o delicatete aparte a sufletului. Poate nu a fost din partea ei o mare iubire fata de Mario dar, cu siguranta, a fost vorba de o deosebita admiratie fata de acest barbat langa care s-a simtit protejata, pretuita si iubita, s-a simtit ajutata in a evolua in viata. Toate acestea i-au creat un atasament deosebit fata de acest barbat pe care l-a respectat si caruia inca ii este recunoscatoare. Cred ca Angela poate fi fericita ca a cunoscut respectul si pretuirea omului de langa ea, poate fi impacata ca, la randul ei, i-a fost alaturi in ultima si poate cea mai grea etapa a vietii lui. Emotia cu care ea vorbeste despre el denota faptul ca s-au pretuit reciproc si s-au respectat. O felicit pe Angela ca a avut curajul sa-si deschida sufletul in fata noastra si ca pastreaza pioasa amintire si recunostinta omului care i-a oferit atat de multe clipe frumoase, care a ajutat-o sa-si depaseasca conditia modesta, omului de la care a invatat atat de multe lucruri, care i-a daruit linistea, caldura si protectia unui camin. Am citit cateva comentarii rautacioase ale celor care o acuza pe Angela de utilizarea catorva expresii usor inadecvate. Probabil ca aceste persoane atat de exigente sunt din Romania (ca si mine). Eu cred ca trebuie sa fim intelegatori cu fratii nostri care, in ciuda istoriei grele pe care au avut-o, si-au pastrat graiul cu toate arhaismele sale. Ii ascult cu placere pe moldovenii de pe celalalt mal al Prutului si imi sunt foarte dragi cu tot cu vocabularul lor arhaic, cu exprimarea lor molcoma si duioasa. Sa va fie bine, tuturor!
Mulțumesc mult stimată doamna, pentru apreciere. Vă sunt recunoscatoare pentru orișice cuvânt spus la adresa mea.Va doresc sănătate și tot binele din lume 💯❤💋
Și eu am trăit o poveste de dragoste așa .el era cetățean spaniol cu 35 de ani mai mare atunci decât mine ,o copila de 18ani!a fost prima mea iubire,una care m a marcat pentru totdeauna.gesturile unui bărbat adevărat cuceresc femeia,faptul ca te face sa te simți ca o printesa îl vezi cu alți ochii.nu mai vezi ridurile,parul cărunt ,vezi dragostea și atat.și mie îmi cad lacrimi când îmi amintesc cu drag de acest om!
@@elenaciobotaru4491 desigur, banii îi permit unui bărbat să se apropie de o femeie dar numai caracterul său o face să rămână. Un bărbat care vrea să își facă femeia fericita este generos indiferent de situația sa materială. Restul e doar invidie.
Am plâns alături de tine la sfârșit. O poveste de viață frumoasă, păcat ca la sfârșit el s-a dus în lumea celor drepți. Oricum v-a fi răsplătit în ceruri pentru tot ce a făcut pt Angela. Cei care judecă de rău pot sa le spun atât,, dragostea nu are vârsta iar comportamentul frumos a unei persoane te face să te îndrăgostești de ea,,. Femeile în general au nevoie să fie iubite și respectate. Multă sănătate Angela și mulțumim pt sinceritatea ta.
@@geaninavasile8151 Mulțumește-luiDzeu, ca ai avut norocul sa întâlnești un așa OM,care a făcut parte din destinul vieții tale,chiar dacă au fost numai 12 ani. Ori așa ceva vezi doar în vise și în povești.
@@geaninavasile8151 doamna, de ce trebuie sa judecam daca nu cunoastem acea persoana personal? Fiecare face ce vrea cu viata lui si nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni... Haideti sa nu mai fim asa rai.. Si daca a fost dama de companie cu ce va deranjeaza pe dumneavoastra? A mancat la masa dumneavoastra? A baut apa la dumneavoastra? Vreau si eu sa stiu cu ce v-a deranjat aceasta femeie?
Orice om merita sa fie fericit pe acest Pământ.Din păcate, nu toți au acest noroc.Daca la baza acestei relatii au stat respectul și sinceritatea, ce mai contează celelalte detalii!
@@ΠάολαΤύπου "Mai femeie" ii spuneti cui vreti Dvs, nu mie, va rog! Oamenii sunt plini de prejudecati.Pentru ce? Ca să complicam viata? Fiecare decide ce e mai bine pentru el, contrar parerilor si "mintilor intunecate".
@@ΠάολαΤύπου da diferența este nesemnificativa.chiar inexistenta atunci când un bărbat știe sa cucerească o femeie.el era unul adevărat care cu gesturile lui a cucerit o femeie tânăra !si a cucerit-o in așa fel încât toată viața ei va aspira la alt bărbat cel puțin la fel de bun ca el!!sigur nu va alege “pițipoii” din ziua de astăzi in proporție 90%!!care nu știu sa se poarte frumos cu femeia,care nu au nimic de oferit,poate doar de profitat.Frumusețea este trecătoare insa Frumusețea interioară este cea mai de preț .
Nu văd de ce ar trebui să judecăm.....este un destin venit de sus, o poveste scrisă care trebuia să se întâmple, indiferent de gura lumii, care doar știe să judece. Eu am ascultat cu plăcere istoria Angelei, este una de invidiat la prima vedere, dar fiecare își croiește norocul. Sunt sigură că numai omul singur duce responsabilitatea de norocul său. Și alegerea doamnei a fost să fie fericită, de aceea Universul i-a dat această șansă pe care nu a ratat-o. Bravo și mult succes în continuare.
Nu judec ,nu stiu cum as fi procedat eu ,depinde mult si de caracter,dar stiu una ,dupa caracterul meu eu nu as fi stat pe divan in timp ce el prepara,dar fiecare cum se simte,eu cred ca o poti face o data ,de doua ori ,te simti rau ,esti obosita ...dar nu o viata,vroiam sa zic femeile din Moldova sa nusi faca iluzii,dumneaei a avut un mare noroc in viata,dar sint putini norocosi ,in Italia in fiecare 72 de ore este omorata o femee de sot ,amant...eu sint de parerea ca si in Moldova sint barbati la fel de atenti,nu ar fi atit de bogati ,asta la sigur....
Bravo ca și-a ales sa fie fericita și nu sa uitat la gura lumii,sint sigura ca poate in fata nu ia spus nimeni nimic dar după spate a fost criticata și discutata de toate rudele,dar ea foarte bravo ca a ales sa fie lingă un bărbat care a iubito,și dacă ea a trăit atitea ani cu el nu cred ca e doar pentru bunurile materiale,dar după cum sa văzut la sfirsit de monolog ,a fost și dragoste cel puțin asta am vazut eu Succese la toti cei care critica
La inceput am fost sceptica, dar privind 70% din emisiune mi-am facut o parere pozitiva. Viata nu are prospect despre cum trebuie traita. O doamna frumoasa cu un pic de noroc
Mi-a plăcut mult acest monolog Cind persoanele împărtășesc viața lor cu atâta dragoste și bunătate având și durere în ea înseamnă că este un om cu mare valoare. Complimente
Atât de neordinar și atât de frumos! Ce mult înseamnă să-ți trăiești viața cum îți place ție și nu cum le place, le convine celor care nici măcar nu te cunosc. Mă bucur pentru dna Angela. Mulțumesc, Dorin, pentru ceea ce faci!
Daaaaaa. Mare dreptate ai doamna. Chiar daca omul cu care intri in pat este mai mare decit tatal tau? Ma bucur ca sinteti toate moderne. Cum sa nu......doar nu e nimic mai usor decit sa traiesti cu ideea ca esti femeie si poti totul. Doar sa munceasca nu pot anumite femei. E istoria multor femei.
Ce frumoasa este aceasta poveste de dragoste. Este 19 ani de diferenta intre mine si sotul meu. Mario era un om extraordinar. Imi pare bine ca bunul dumnezeu a adus pe el in viata ta. O sa va intilniti inca odata:)
Cei care ati comentat negativ: intelegeti ca asemenea situatii sunt exceptionale! Vorbele pot minti, dar emotiile nu! Ati vazut bine ca doamna isi stapanea cu greu lacrimile cand vorbea de sfarsitul sotului... Suferinta ei nu minte! Ei s-au iubit si apreciat! Da, nu e de dorit o poveste cu diferenta asa de mare de varsta, dar aici a fost o situatie deosebita! Tot respectul pentru doamna fiindca a avut grija de el pana la sfarsit!
@@angelatirozzi1168 Doamna Angela, Dorin Galben a spus foarte bine ca avem mai multe lectii de invatat din povestea dvs.! Asa este... cine are "ochi de vazut" si "inima de a intelege" bine, cine nu... e treaba lor... Adevarul este intre noi si Dumnezeu!
După acest monolog as fi vrut să o văd pe D-na Angela si la " Fără protocol". Lume, nu o judecați. Doamna a avut această șansă și a profitat de ea. A oferit copiilor si ei un viitor înstărit. Trebuia să stea Badantă câțiva ani ca să-si întoarcă datoriile,dar așa viata ia oferit o șansă de care a profitat și bine a făcut. Și ce dacă a fost materialista, e strict viata ei,nu e nimeni în măsură să o judece.Bravo d-ei ca a ajut curajul să-și povestească viața știind că va primi mult rahat din partea cetățenilor!
Doamnă....plecaciuni până la pământ...!! Și pentru că v-ați dezvăluit povestea de viață...și pentru că ați ținut să omagiați memoria acestui OM..!! Cu adevărat OM...!! Cu adevărat BĂRBAT...!!
S-a indragostit de mintea , maturitatea si inteligenta lui, felul cum o trata si o iubea in ciuda vârstei și aspectului fizic. Au trăit 12 ani pina moartea ia despărțit , oare nu e o dovada de dragoste adevarata mai moldovenilor ?sfirsitul m-a emoționat pina la lacrimi .
Pai scuzati ma,e normal sa se indragosteasca de toate astea,insa la voi la Moldvova nu gasiti asa mentalitate la barbatii moldoveni. Italianul ala a avut alt stil de viata educatie si tot ce vreti. In fine sunt multe de spus
Ce suflet ,deosebit de frumos. Așa ceva unul la un milion. Ce frumoasă poveste de iubire,,,Dumnezeu să binecuvinteze pe toate familiile cu pace, dragoste, înțelegere și dăruire de sine. Dumnezeu să se îndure de sufletul frumos și sincer acolo unde este.
Respectul reciproc este temelia familiei , nu are vırstă ! Viața trece şi este important ,să-i dăm tot respectu ! Respect acestei dDOAMNE de-o mare gentilețe !
Mulțumesc pentru doamna Angela că a ales să se împartă cu cei din jur cu aceasta istorie emoționantă! E atât de admirabil când în relație exista respect, mai ales când el se manifesta în detalii. Orice gest, indiferent de cât de mic nu ar fi, spune foarte multe despre om și ce simte el in raport cu noi. Și într-adevăr, pentru copii e importantă familia, dar un alt lucru nespus de important e fericirea părinților. Nu poate fi nimic mai împlinitor decât sa știi ca părinții sunt bine, ca se bucura de viața, ca sunt tratați cu iubire și la rândul lor, pot oferi dragoste celor din jur. Și îmi pare rău de pierderea soțului dumneaei. Sa se odihneasca în pace și sa îi fie țărâna ușoară…
Eu cred ca doamna este sincera, se vede asta ....chiar miau dat si lacrimile . Foarte frumoasa istorie❤ Admir doamna pentru curajul ei, si ii doresc tot binele din lume!!!⚘😘
Nu-i doriți doar ei "tot binele din lume" mai păstrează si pt. tine. Despre primul soț nimic de bine?, ca doar el ia dăruit doi copii minunati. Daca batrânul nu era bogat si darnic și spre final ar fi trebuit sa-l spele la fund câțiva ani, ar mai fi fost povestea așa de frumoasă și cu happy-end. Treziți-vă din mirajul materialismului. Dacă soțul ei s-ar fi cuplat cu o bătrână cu 25 (nu 50)de ani mai în vârstă, majoritatea a-ți fi privit si comentat situația cu dezgust cosiderând-l probabil un parazit. Din monologul stimatei nu reiese foarte mult inteligența batrânului cât aspectul material de care a beneficiat din plin și care a făcut-o fericită. Ce zic copii despre tatăl lor biologic, probabil îl dezaprobă că a trăit în sărăcie și nu a jucat si el la "loteria bătrânilor". Personal, nu condamn dar dezaprob așa atitudini. Fericirea se poate construi în familie (soț-soție-copii) nu primită "plocon" din munca altora. Monologul tău nu a clădit moral, ci a născut probabil în mintea multora ideea unei "oportunități fericite", distrugând în continuare familii întemeiate din iubire, distruse de mirajul banului. P. S. dacă bătrânul nu avea bani, nu te-ar fi încălzit cu nimic inteligența lui.
Angela. Sunteți o femeie tinara, frumoasa, curajoasă. Va doresc sa fiti fericită. Iar Mario sa se odihnească în pace. O istorie emoționantă si foarte deosebita de altele.
Eşti o femeie cu suflet bun , şi bunul Dumnezeu tea ajutat în tot, cei ce judeca sunt ignoranți şi invidioşi, aşa că nu trebuie să asculți părerea altuia!👍
O foarte frumoasa casnicie!Sunt impresionata de modul. In care si-a deschis sufletul pentru noi si trista pentru pierderea suferita de aceasta doamna!Este un exemplu de casnicie pe care unele dintre noi si-ar fi dorit sa o aiba.Ii doresc doamnei sa aiba o viata linistita cu sanatate si multumire sufleteasca !
Draga,am plans extraordinar de mult la final! O adevarata lectie de viata,o reala emotie,te-as mai fi ascultat inca 3 ore,cel putin,sunt fara de cuvinte! L-ai povestit foarte frumos,cu foarte multa dragoste si sinceritate,cu foarte multa caldura si se vede durerea si recunostinta nemarginita din partea ta!Am cunoscut azi prin prisma ecranului o fiinta minunata,aceea esti tu si un om deosebit,un barbat deosebit, cum poate la cine stie cati ani distanta se naste ,prin prisma modului in care l-ai povestit!
Bravoooo, d na a avut ce merita,sau a ți fi vrut să stea lîngă unul care s o faca nefericită? Bravo ei ,dragostea nu contează asa de mult cit respectul si linistea,apoi ne gîndim cit de mult a ajutat o material si plus cu pensia pe care a moșteni o, daca o viață muncești nu ai cum să ajungi la asa bani multi .Pastreaza l în memorie și roagă te pt el ,ca merită să fie linistit acolo în ceruri, un om cu asa suflet mare care știa să respecte nu cum avem noi acasă .Bravo Angela să nu ți pese ce spune lumea ,ai fost deșteaptă, ai ales binele să l trăiești,vîrsta nu contează, contează linistea pe care ți a dăruit o si linistea . Un exemplu pt multi
Super..o viata trăim! Numai noi decidem cum sa o trăim! Istoriile nu trebuie sa fie doar negative. Încă o data se demonstrează ca fiecare viata este individuala și doua istorii egale nu de vor găsi niciodată.
Da Domnule Galben aveți dreptate omul judeca după criteriile cu care a fost crescut,dar nu toti suntem la fel sau ne naștem la fel. Doamna a avut un noroc fantastic, și o felicit. Poate datorita Doamnei Domnul a mai trăit încă. Nu se știe de ce. Dar un singur lucru respect curajul Doamne de a povesti aceste lucruri. Doamne ajuta , Și felicitări pentru aceste emisiuni. Cu tot respectul 🙏🙏🙏🙏❤️🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩
O istorie emoționantă , cine este capabil să judece nu are ințelepciune . Mă bucur mult când timpul și împrejurările aduc două persoane pe același drum . Felicitări .
Am ascultat cu o mare placere acest monolog. Doamna Angela e o femeie foarte frumoasa in toate sensurile posibile ale cuvantului. Multumim ca ati hotarat sa va impartasiti cu noi cu aceasta frumoasa istorie ❤️
La începutul videoului..chiar te am judecat..dar am continuat să urmăresc monologul..sa vad ce se întâmplă (bănuiam)...dar după mi am schimbat părerea..poate la început nu l-ai iubit.sau chiar nu te interesa pers lui..ci mai mult scopul tau...Dar văzând ce fel de om este .te ai schimbat total ..Și chiar te a tratat că pe o Regina .. O frumoasa poveste de dragoste...Parcă ai fi fost Cenusareasa ...Ai luptat până ai obținut ceea ce ți ai dorit ..Bravoo!
Am fost foarte emoționată pana la lacrimi de istoria d-nei Angela, sunteți o femeie puternica și desteapta care ați meritat din plin dragostea și atenția soțului. Ati oferit o lecție de viata pentru femeile care au mai putin acest curaj. Păcat ca noi femeile înțelegem dar prea târziu uneori. Va mulțumesc pentru aceasta marturisire sincera din partea d-stre!! Sunteți de admirat!!
F frumoasa poveste de viata Respect Un pic ma regasesc si eu ..aici Am pe cineva cu 8 ani mai mare ,dar .este un om extraordinar Ms lui Dumnezeu ptr el❤️
Am ascultat integral monologul dar mi-a placut în mod special sfirșitul: decît să locuiești cu cineva de vîrsta ta și să fii umilită mai bine trăiești cu un bărbat matur dar fericită! Respect pentru alegerea dvs.
Foarte frumos si emoționant monolog,o doamna inteligentă,frumoasă cu o istorie de viață care ne-a impresionat foarte tare,putem doar sa-i mulțumim Angelei pentru lecția de viață care ne-a oferit-o prin prisma trairilor ei!!!!
Nu cred ca cineva ar putea judeca, parerea mea e ca fiecare merita o viață mai bună! M-ai arătat că viața poate fi altfel langa o persoana care cu adevarat te iubeste! Felicitări!
Bravo pentru curajul ei de a pleca într-o țară străină cu așa datorii pe atunci. Dar acesta a fost norocul doamnei. Mi-a plăcut acesta istorie de viață.
Am ascultat cu mare drag până la sfârșit această poveste din viața ta, sincer..... Am rămas plăcut impresionată..... Îți doresc multă sănătate ție și familiei tale, Om cu suflet frumos!!! 🥰🥰🥰
Aceasta femeie si-a iubit soțul. Are dreptate, nu are sens sa ai un soț de aceeași vârstă daca nu știe să te prețuiască și să te respecte, mai degrabă unul mai mare și cu capul pe umeri. Se vede că l-a iubit și că îi simte lipsa.
Unul mai mare….cu 50 de ani????Doamne ferește femeie,ca-i putea fi bunic!!!aici nu e vb de judecată ci de respectul de sine!!!Sunt totuși generații diferenta!Nu înțeleg ce felicita toată lumea!Sincer!
Da, felicitari Angela pentru curajul si libertatea de a impartasii viata ta si trăirile cu altii. In primul rind cine judecă , se judecă este " oglinda" fiercare om este respinsabil pentru cea ce face. Iar despre iubire " IUBIREA" nu are culoare, virsta, religie, sau naționalitatea. Nu stiu daca multi oamenii intekeg adevaratul cuvint iubire. Te ÎMBRĂȚIȘEZ Angela.
Angela,bravo ție, ești o femee deșteaptă, cu caracter și curajoasă. Multe persoane se folosesc de bunătatea altei persoane, crezând că vor avea folos, dar totul e rânduit de sus. D-zeu să-l ierte pe soțul tău, după cele povestite, chiar a fost un om de omenie. Nu te mai căi de ce nu ai făcut, capul sus și pieptul înainte, fii optimistă.
Bravo ca a avut curaj sa stea cu un bătrânel ea fiind in floarea vârstei și încă și au fost compatibili !!! Respect pentru ea ca nu și-a bătut joc de el dorind doar banii lui !!!
Multumesc mult d. Angela pentru ca ati povestit istoria dumneavoastra de viata....numai dumnezeu stie pentru ce vi sa dat sa treceti aceasta experienta frumoasa de viata ....poate de aceia ca nici nati visat la asa viata extraordinara .....si unuversul a hotarit sa va arate alta parte de moneta.... Succese mai departe !
Dorin mi-a plăcut mult interviul 💯.Admir femeile deștepte, la fel și în familia mea tatăl meu( moldovean) a fost mai mare cu 20 ani. În toate cuvintele acestei doamne o regăsesc pe mama mea, după moartea tatălui meu mama mereu îmi spune că ,, Așa bărbați ca tatăl meu nu mai sunt".
E adevărat Nadejda. Problema e că după ce rămânem fără ei,vine cel mai greu moment;SINGURĂTATE pentru că nu poți să accepți persoane ce nu merită, să stea alături de tine.
Bravo Angela! Mea făcut plăcere sa ascult monologul ista posietief . Așa cu dragoste ai povestit am simțit omul ista prin tine . Săi fie țarnă ușoară ! Așa o fost sa fie . Fiecare om are destinul sau . In adincul sufletului ari face mai multe femei așa ceva.
Frumoasele amintiri rămîn! Au fost reale și sincere...Angela mă bucur că în furtuna vieții s-a găsit un val mai liniștit să te scoată la țărm unde ai găsit atenție, gingășie și apreciere. El a găsit în tine golul de la fiica și tu ai găsit în el bărbatul care a umplut golul Fericirii! Un Ini-ian perfect! Vreau sa rămâi cu acele trăiri și amintiri,deci- nu te mai recăsători!
O viata avem.Ati trăit o relație speciala .o dragoste matura care v a hrănit sufletul.Un om.special care a fost norocul .soarta dumneavoastră. Superb !
Bravo , că aţi avut curajul să schimbaţi ceva in viaţa !!! Eu mă bucur pentru dumneavoastră , că aţi avut nişte ani fericiţi impreună cu un BĂRBAT INTERESANT ŞI DEŞTEPT !!!
Fiecare are dreptul să aleagă sa fie fericit,și să își trăiască viața așa cum consideră că e bine pentru sine,și nu cum cred alții,un monolog interesant!!!
Extraordinară poveste ! Am plâns de emoție tot timpul !bravo ei pt această istorie de viață, că a avut curajul să se afișeze cu acest bărbat deosebit ! Din păcate ,părinții mei ar reacționa fff prost dacă ar ști pe cine iubesc eu ....și cine mă face fericită.pt tatăl meu nu as mai fi fata lui , dacă eu m-aș duce cu soțul meu in Romania care este de vârsta tatălui meu.....8n Romania este o mentalitate fff proastă , învechită....ii interesează f mult ce spun vecinii ,le este rușine de ei....de aceea eu merg să- mi vizitez părinții fără soțul meu pt că ei nu îl acceptă pt că este mai in vârstă.eu nu renunț la el ,dar nu pot renunța nici la părinții pe care ii vad doar o dată pe an pt 2 săptămâni....și sunt așa între două fronturi ....psihic mă macină f mult
O sinceritate în toată splendoarea ei , a gândi tot ce spui e un aspect de curaj si responsabilitate Inpesionant si emotionant ,putine femei sant ca tine ,bravo frumoasa doamna
Esti o femee bravo. Nu te uita ce zice lumea, pentru ca tu esti o persoana care trebue sati aranjezi veata ,dar nu cineva sa tio decida. Trebue sa traesti cu acel om care te iubeste, te respecta si tu rasufle impreuna cu el, virsta nu conteaza!!!
Băăă cât mi-a încălzit inima povestea acestei doamne distinse! Transmite căldură și delicatețe, calități atât de rar întâlnite, nu este de mirare că a întâlnit un bărbat pe măsura ei. Sinceră să fiu nu știu ce ar fi de judecat, ci din contră, de invidiat!
Îi doresc o viață plină de fericire și îi mulțumesc că a avut curajul să își spună povestea! Doamne, chiar mi-a făcut ziua mai bună!
🤕😂😂😂😂😂
O femeie minunată! Iar soțul ei, un adevărat înțelept! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
O poveste foarte frumoasa. Ăsta a fost norocul ei. Chiar dacă a stat cu el pt bani sau nu , cred ca e imposibil sa rămâi cu o persoana 12 ani și sa nu dezvolți sentimente , dacă nu de iubire , atunci de atașament. Uneori te îndrăgostești și de sufletul omului , de mentalitatea pe care o are, nu neapărat de fizic. Ea s-a simțit iubita, protejată și răsfățată alături de el. El a făcut-o doamna. O femeie înflorește lângă un bărbat dacă e fericita, iar la ea s-a văzut asta.
Mă bucur enorm pentru aceşti ani de fericire pe care i-a trăit doamna. Până la urmă fiecare cu norocul lui. Am ajuns singurã într-o țară străină cu studiile, fără bursă, am muncit la negru, am făcut studii si aici, dar am fost mințită şi neapreciată nu de unul, dar de doi parteneri. Am înțeles că fiecare are un destin. În cazul meu, bărbații s-au temut de ,,inteligența" mea şi aveau frică să-i nu-i duc eu de nas. De fapt frustrările lor m-au distrus pe mine. Din păcate nu am avut norocul unui bărbat înțelept.
Exact, a fost tratată ca o regină de către un rege care îi era soț . A fost un om de foarte bună calitate , educat cu foarte mult bun simt și respect . Iar doamna Angela probabil că este o persoană bună cu multe calități pe care Dumnezeu a ajutat-o . Este de admirat că și-a spus povestea cu un scop nobil de ai scoate in evidentă meritele soțului ei . Este foarte frumos !!! …..🌹
Felicitări! Unul dintre cel mai frumos și profund monolog, mi-au dat lacrimile...Credeam că doar în filme, poate fi realitate așa o poveste frumoasă de viață. Respect pentru doamnă, că a fost recunoscătoare și a oferit probabil cel mai scump cadou, timpul, celui care a avut grijă să o facă Fericită! 💝
Mulțumesc din suflet pentru apreciere 💋❤💯
@@nolanargento3475 asta e părerea mea.
Și mie mi-a dat lacrimile, este cea mai interesanta istorie pe care a mai ascultat, bravo doamnei, și mult respect.
Pină la inimă mi-a ajuns,
Durerea ei sufletească și mă bucur pentru acel sentiment de lipsa a acestui om.
@@angelatirozzi1168 felicitari! Nu vad absolut nimic gresit in ceea ce ati facut, mai ales ca nu ati cerut nimic, ci vi s a oferit! Tocmai de asta vi s a oferit pt ca nu ati cerut! Foarte emotionanta povestea dvs, v am ascultat cu mare interes si DA, oamenii intotdeauna vor judeca din cauza lipsei de educatie, frustrari interioare personale samd, dar doar Dumnezeu stie cine suntem cu adevarat si doar parerea Lui conteaza! Bineinteles si a celor dragi, copiii in cazul dvs, se subintelege, care dupa cum spuneati l au primit imediat si au fost de acord tocmai pt bunatatea lui, simteau dragostea lui pt dvs si pt ei!
Va imbratisez cu drag!
Mulțumesc mult mult stimată doamna. A fost cu adevărat un om de nota 10.De aia am simțit necesitatea să împart aciasta parte frumoasa din viață mea cu oamenii.Ceia ce a fost frumos in a doua căsnicie, a acoperit totul ce-i urit din prima. Va doresc succes în toate.
Nu mai au dreptul nimeni sa te judece, asta o fost soarta ta! Dumnezeu sa te ajute pe tine și copiii tăi, iar lui Mario care a făcut un asa gest în viața lui, cred ca domnul la așezat în rai, Dumnezeu să-l ierte! 🙏
Doamna nu este de judecat i-a oferit 12 ani de fericire unui om deosebit si de aceea merita sa fie si ea fericita,Dumnezeu a facut sa se intilneasca si sa i-si ofere unul altuia putina fericire si bunatate de care nu au avut parte din partea altora din familie.Respect ptr acesti oameni si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe acest om bun! iar doamnei ii doresc sa aiba parte de liniste sufleteasca si de o viata buna impreuna cu copii si nepotii ei.M-a impresionat f. mult acest monolog.
Impresionanta confesiunea Angelei. M-a impresionat sinceritatea ei (da, eu cred ca Angela a fost sincera in marturisiri), si ii intuiesc o delicatete aparte a sufletului. Poate nu a fost din partea ei o mare iubire fata de Mario dar, cu siguranta, a fost vorba de o deosebita admiratie fata de acest barbat langa care s-a simtit protejata, pretuita si iubita, s-a simtit ajutata in a evolua in viata. Toate acestea i-au creat un atasament deosebit fata de acest barbat pe care l-a respectat si caruia inca ii este recunoscatoare. Cred ca Angela poate fi fericita ca a cunoscut respectul si pretuirea omului de langa ea, poate fi impacata ca, la randul ei, i-a fost alaturi in ultima si poate cea mai grea etapa a vietii lui. Emotia cu care ea vorbeste despre el denota faptul ca s-au pretuit reciproc si s-au respectat. O felicit pe Angela ca a avut curajul sa-si deschida sufletul in fata noastra si ca pastreaza pioasa amintire si recunostinta omului care i-a oferit atat de multe clipe frumoase, care a ajutat-o sa-si depaseasca conditia modesta, omului de la care a invatat atat de multe lucruri, care i-a daruit linistea, caldura si protectia unui camin. Am citit cateva comentarii rautacioase ale celor care o acuza pe Angela de utilizarea catorva expresii usor inadecvate. Probabil ca aceste persoane atat de exigente sunt din Romania (ca si mine). Eu cred ca trebuie sa fim intelegatori cu fratii nostri care, in ciuda istoriei grele pe care au avut-o, si-au pastrat graiul cu toate arhaismele sale. Ii ascult cu placere pe moldovenii de pe celalalt mal al Prutului si imi sunt foarte dragi cu tot cu vocabularul lor arhaic, cu exprimarea lor molcoma si duioasa. Sa va fie bine, tuturor!
Mulțumesc din suflet, pentru cuvintele calde❤💋
Mirela esti o persoana de nota 100.Mia placut intelepciunia ta.Sa fii sanatoasa.Pentru mine esti sora mia din Romania.
@@angelatirozzi1168 Felicitări pentru curajul de a ieși in public și a va face auzita experiența dumneavoastră.
Mulțumesc mult stimată doamna, pentru apreciere. Vă sunt recunoscatoare pentru orișice cuvânt spus la adresa mea.Va doresc sănătate și tot binele din lume 💯❤💋
Felicitări doamnă și jos pălăria ptr cuvintele spuse . De acord în totalitate cu D-na.Mirela Tutulan👍
Și eu am trăit o poveste de dragoste așa .el era cetățean spaniol cu 35 de ani mai mare atunci decât mine ,o copila de 18ani!a fost prima mea iubire,una care m a marcat pentru totdeauna.gesturile unui bărbat adevărat cuceresc femeia,faptul ca te face sa te simți ca o printesa îl vezi cu alți ochii.nu mai vezi ridurile,parul cărunt ,vezi dragostea și atat.și mie îmi cad lacrimi când îmi amintesc cu drag de acest om!
Denaro a stimulat iubirea, daca era sarac, modest.... Povestea nu exista!!!!
@@elenaciobotaru4491 desigur, banii îi permit unui bărbat să se apropie de o femeie dar numai caracterul său o face să rămână. Un bărbat care vrea să își facă femeia fericita este generos indiferent de situația sa materială.
Restul e doar invidie.
Ce s-a intamplat cu el ? Ai vorbit frumos de el.
Bravo pentru acest monolog. Frumos gest pentru memoria acelui Bărbat! Sănătate tuturor!
Am plâns alături de tine la sfârșit. O poveste de viață frumoasă, păcat ca la sfârșit el s-a dus în lumea celor drepți. Oricum v-a fi răsplătit în ceruri pentru tot ce a făcut pt Angela. Cei care judecă de rău pot sa le spun atât,, dragostea nu are vârsta iar comportamentul frumos a unei persoane te face să te îndrăgostești de ea,,. Femeile în general au nevoie să fie iubite și respectate. Multă sănătate Angela și mulțumim pt sinceritatea ta.
@@geaninavasile8151 Mulțumește-luiDzeu, ca ai avut norocul sa întâlnești un așa OM,care a făcut parte din destinul vieții tale,chiar dacă au fost numai 12 ani. Ori așa ceva vezi doar în vise și în povești.
@@geaninavasile8151 doamna, de ce trebuie sa judecam daca nu cunoastem acea persoana personal? Fiecare face ce vrea cu viata lui si nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni... Haideti sa nu mai fim asa rai.. Si daca a fost dama de companie cu ce va deranjeaza pe dumneavoastra? A mancat la masa dumneavoastra? A baut apa la dumneavoastra? Vreau si eu sa stiu cu ce v-a deranjat aceasta femeie?
Ca de obicei , am intrat sa văd doar despre ce se povestește …și m-am pierdut pana la capăt .
Ce interviu frumos ! Ce doamna frumoasa și inteligenta .
Mulțumesc mult ❤❤❤
Exact asa si eu!!..
Forte inteligentã.......s-a maritat cu unul cu 50 de ani mai mare.......daca se marita cu unul cu 60 de ani mai mare, era si mai inteligenta.....
@@mihaiganea2100 înspăimântător, nu mai contează nimic, fără rușine, cu bunicu.
Cum de găsiți numai moșnegi, cu bani.
O admir pentru sinceritate, cel mai dureros în această istorie e că a rămas fără pereche încă de tânără!
Dar astai viata. Măcar in acești 12 ani a trăit intens și a avut o viata romantica plină de emoții pozitive di dragoste.
Felicitări !!!O minunata poveste din viața unui "Mare OM " cu adevărat :cu respect,cu decenta,cu atitudine dar și cu iubire adevărat.Mi-a plăcut.
Foarte frumos spus “Banii sunt doar o sursa de existenta” dragostea se manifesta diferit!
Orice om merita sa fie fericit pe acest Pământ.Din păcate, nu toți au acest noroc.Daca la baza acestei relatii au stat respectul și sinceritatea, ce mai contează celelalte detalii!
@@ΠάολαΤύπου "Mai femeie" ii spuneti cui vreti Dvs, nu mie, va rog!
Oamenii sunt plini de prejudecati.Pentru ce? Ca să complicam viata? Fiecare decide ce e mai bine pentru el, contrar parerilor si "mintilor intunecate".
@@ΠάολαΤύπου da diferența este nesemnificativa.chiar inexistenta atunci când un bărbat știe sa cucerească o femeie.el era unul adevărat care cu gesturile lui a cucerit o femeie tânăra !si a cucerit-o in așa fel încât toată viața ei va aspira la alt bărbat cel puțin la fel de bun ca el!!sigur nu va alege “pițipoii” din ziua de astăzi in proporție 90%!!care nu știu sa se poarte frumos cu femeia,care nu au nimic de oferit,poate doar de profitat.Frumusețea este trecătoare insa Frumusețea interioară este cea mai de preț .
@@nicanorstrugaru7899 o cunosti personal?
@@nicanorstrugaru7899 te roade invidia rau de tot.
@@nicanorstrugaru7899 vai de capu tau cit poti fi invisios.nu te doare burta?ahahahahahahahah
Nu văd de ce ar trebui să judecăm.....este un destin venit de sus, o poveste scrisă care trebuia să se întâmple, indiferent de gura lumii, care doar știe să judece. Eu am ascultat cu plăcere istoria Angelei, este una de invidiat la prima vedere, dar fiecare își croiește norocul. Sunt sigură că numai omul singur duce responsabilitatea de norocul său. Și alegerea doamnei a fost să fie fericită, de aceea Universul i-a dat această șansă pe care nu a ratat-o. Bravo și mult succes în continuare.
Mulțumesc mult din suflet ❤
Ești o femeie minunata. Nu contează varsta.
Cred ca în această istorie emoționantă și sincera nu este nimic de judecat ❤️ Ma bucur mult pentru această doamnă că a fost tratată ca o regină.
❤❤❤❤💯
Nu judec ,nu stiu cum as fi procedat eu ,depinde mult si de caracter,dar stiu una ,dupa caracterul meu eu nu as fi stat pe divan in timp ce el prepara,dar fiecare cum se simte,eu cred ca o poti face o data ,de doua ori ,te simti rau ,esti obosita ...dar nu o viata,vroiam sa zic femeile din Moldova sa nusi faca iluzii,dumneaei a avut un mare noroc in viata,dar sint putini norocosi ,in Italia in fiecare 72 de ore este omorata o femee de sot ,amant...eu sint de parerea ca si in Moldova sint barbati la fel de atenti,nu ar fi atit de bogati ,asta la sigur....
Si ea a fost corecta si cinstită. Se vede ca a avut sentimente pentru soț. O doamna foarte realista.
🤑🤑🤑🤯🤯🤯
Все почти выходит замуж с выгодои нечего обсуждать
Bravo ca și-a ales sa fie fericita și nu sa uitat la gura lumii,sint sigura ca poate in fata nu ia spus nimeni nimic dar după spate a fost criticata și discutata de toate rudele,dar ea foarte bravo ca a ales sa fie lingă un bărbat care a iubito,și dacă ea a trăit atitea ani cu el nu cred ca e doar pentru bunurile materiale,dar după cum sa văzut la sfirsit de monolog ,a fost și dragoste cel puțin asta am vazut eu
Succese la toti cei care critica
La inceput am fost sceptica, dar privind 70% din emisiune mi-am facut o parere pozitiva.
Viata nu are prospect despre cum trebuie traita.
O doamna frumoasa cu un pic de noroc
Mi-a plăcut mult acest monolog
Cind persoanele împărtășesc viața lor cu atâta dragoste și bunătate având și durere în ea înseamnă că este un om cu mare valoare. Complimente
Atât de neordinar și atât de frumos!
Ce mult înseamnă să-ți trăiești viața cum îți place ție și nu cum le place, le convine celor care nici măcar nu te cunosc.
Mă bucur pentru dna Angela.
Mulțumesc, Dorin, pentru ceea ce faci!
Mulțumesc mult ❤
E frumos să trăiești lângă un om care te respectă și îți face viața frumoasă indiferent de vârstă. Respect și numai bine 🙏🙏🙏
Daaaaaa. Mare dreptate ai doamna. Chiar daca omul cu care intri in pat este mai mare decit tatal tau? Ma bucur ca sinteti toate moderne. Cum sa nu......doar nu e nimic mai usor decit sa traiesti cu ideea ca esti femeie si poti totul. Doar sa munceasca nu pot anumite femei. E istoria multor femei.
“12 ani,m-am simtit ca o reginã”Frumoase cuvinte! Tu ai meritat iar el te-a recompensat.Poartã-l in memoria ta,fiindcå meritå !Viata e o poveste!
Cine știe cum se poate de ajuns la această programa,sa povestești istoria vieții?
Normal că pe o regină ,ea fiind tânără
@@noobypro6776 Cîte femei tinere 18-20 ani ,in Moldova ,in fata sotului sint regine ??? Cîte ?
Pai banii isi spun cuvantul
@@luminitaserban9460 nu!sa fii bărbat contează!!!
Frumoasa poveste de dragoste,m a sensibilizat pana la lacrimi si adevărat că trupul îmbătrînește dar inima si spiritul raman tinere.
O frumoasã poveste de dragoste ❤
De ar exista mai multe istorii asemănătoare 🙏
Pace şi fericire tuturor 🌺
Am ascultat cu mare placere
istoria doamnei !!!
O lecție de viață ❤️
Ce frumoasa este aceasta poveste de dragoste. Este 19 ani de diferenta intre mine si sotul meu. Mario era un om extraordinar. Imi pare bine ca bunul dumnezeu a adus pe el in viata ta. O sa va intilniti inca odata:)
Cei care ati comentat negativ: intelegeti ca asemenea situatii sunt exceptionale! Vorbele pot minti, dar emotiile nu! Ati vazut bine ca doamna isi stapanea cu greu lacrimile cand vorbea de sfarsitul sotului... Suferinta ei nu minte! Ei s-au iubit si apreciat!
Da, nu e de dorit o poveste cu diferenta asa de mare de varsta, dar aici a fost o situatie deosebita!
Tot respectul pentru doamna fiindca a avut grija de el pana la sfarsit!
Cine a comentat negativ ,a făcut-o din invidie.
Mulțumesc mult din suflet pentru apreciere ❤💯💋
@@angelatirozzi1168 Doamna Angela, Dorin Galben a spus foarte bine ca avem mai multe lectii de invatat din povestea dvs.!
Asa este... cine are "ochi de vazut" si "inima de a intelege" bine, cine nu... e treaba lor...
Adevarul este intre noi si Dumnezeu!
@@sunberten1923 și eu sunt de acord cu d voastra👍
@@nicanorstrugaru7899 De unde stiti ca nu o face?
După acest monolog as fi vrut să o văd pe D-na Angela si la " Fără protocol". Lume, nu o judecați. Doamna a avut această șansă și a profitat de ea. A oferit copiilor si ei un viitor înstărit. Trebuia să stea Badantă câțiva ani ca să-si întoarcă datoriile,dar așa viata ia oferit o șansă de care a profitat și bine a făcut. Și ce dacă a fost materialista, e strict viata ei,nu e nimeni în măsură să o judece.Bravo d-ei ca a ajut curajul să-și povestească viața știind că va primi mult rahat din partea cetățenilor!
Foarte mult rahat din partea cetățenilor,aș spune eu.
Doamnă....plecaciuni până la pământ...!!
Și pentru că v-ați dezvăluit povestea de viață...și pentru că ați ținut să omagiați memoria acestui OM..!! Cu adevărat OM...!! Cu adevărat BĂRBAT...!!
S-a indragostit de mintea , maturitatea si inteligenta lui, felul cum o trata si o iubea in ciuda vârstei și aspectului fizic. Au trăit 12 ani pina moartea ia despărțit , oare nu e o dovada de dragoste adevarata mai moldovenilor ?sfirsitul m-a emoționat pina la lacrimi .
Pai scuzati ma,e normal sa se indragosteasca de toate astea,insa la voi la Moldvova nu gasiti asa mentalitate la barbatii moldoveni. Italianul ala a avut alt stil de viata educatie si tot ce vreti. In fine sunt multe de spus
Impresionant, tot respectul d-nei!
Sigur IUBIRE NECONDIȚIONATA.
FELICITARI ANGELA.
Sa îndrăgostit de banii lui si noi știm ce fac damele de
Companie
@@totoirin64 Din ce a povestit doamna nu reiese ceea ce dvs insinuati, și sunt sigura ca exista și excepții în cazul damelor de companie.
Ce suflet ,deosebit de frumos. Așa ceva unul la un milion. Ce frumoasă poveste de iubire,,,Dumnezeu să binecuvinteze pe toate familiile cu pace, dragoste, înțelegere și dăruire de sine. Dumnezeu să se îndure de sufletul frumos și sincer acolo unde este.
O Doamnă de nota 10 frumoasă, deșteaptă și foarte sinceră, felicitări și complimente! respect!
Respectul reciproc este temelia familiei , nu are vırstă ! Viața trece şi este important ,să-i dăm tot respectu !
Respect acestei dDOAMNE de-o mare gentilețe !
Frumos! Viata iti dăruiește tot ceea ce oferi, când ai inima curata. Fericirea ați cladit-o impreuna și ați respectat-o pana în ultima clipa a vieții.
Bravo Dorin, un interviu de nota 10 o femeie frumoasă și sincera
Браво Анжела мултэ сэнэтате ши сэ те аибэ домнул ын пазэ
Un monolog cu o doamna foarte sincera si curajoasa. Bravo!!!
Mulțumesc pentru doamna Angela că a ales să se împartă cu cei din jur cu aceasta istorie emoționantă! E atât de admirabil când în relație exista respect, mai ales când el se manifesta în detalii. Orice gest, indiferent de cât de mic nu ar fi, spune foarte multe despre om și ce simte el in raport cu noi. Și într-adevăr, pentru copii e importantă familia, dar un alt lucru nespus de important e fericirea părinților. Nu poate fi nimic mai împlinitor decât sa știi ca părinții sunt bine, ca se bucura de viața, ca sunt tratați cu iubire și la rândul lor, pot oferi dragoste celor din jur.
Și îmi pare rău de pierderea soțului dumneaei. Sa se odihneasca în pace și sa îi fie țărâna ușoară…
Am intrat pe 2 min sa vad sumarul si am vizionat pina la urma. Impresionanta si deosebita istorie de viata. O lectie pentru alte femei.
Eu cred ca doamna este sincera, se vede asta ....chiar miau dat si lacrimile . Foarte frumoasa istorie❤
Admir doamna pentru curajul ei, si ii doresc tot binele din lume!!!⚘😘
Mulțumesc mult din suflet ❤💯💋
Nu-i doriți doar ei "tot binele din lume" mai păstrează si pt. tine. Despre primul soț nimic de bine?, ca doar el ia dăruit doi copii minunati. Daca batrânul nu era bogat si darnic și spre final ar fi trebuit sa-l spele la fund câțiva ani, ar mai fi fost povestea așa de frumoasă și cu happy-end. Treziți-vă din mirajul materialismului. Dacă soțul ei s-ar fi cuplat cu o bătrână cu 25 (nu 50)de ani mai în vârstă, majoritatea a-ți fi privit si comentat situația cu dezgust cosiderând-l probabil un parazit. Din monologul stimatei nu reiese foarte mult inteligența batrânului cât aspectul material de care a beneficiat din plin și care a făcut-o fericită. Ce zic copii despre tatăl lor biologic, probabil îl dezaprobă că a trăit în sărăcie și nu a jucat si el la "loteria bătrânilor". Personal, nu condamn dar dezaprob așa atitudini. Fericirea se poate construi în familie (soț-soție-copii) nu primită "plocon" din munca altora. Monologul tău nu a clădit moral, ci a născut probabil în mintea multora ideea unei "oportunități fericite", distrugând în continuare familii întemeiate din iubire, distruse de mirajul banului. P. S. dacă bătrânul nu avea bani, nu te-ar fi încălzit cu nimic inteligența lui.
Angela. Sunteți o femeie tinara, frumoasa, curajoasă. Va doresc sa fiti fericită. Iar Mario sa se odihnească în pace. O istorie emoționantă si foarte deosebita de altele.
Mi-a plăcut.. interesanta poveste de viață.Se vede că Dna e sinceră.
Ai fost născută în cămașă
Felicitări! Și nu contează ce spune lumea! Mă bucur pentru tine!
Un om cu suflet mare.A ținut la el în pofida diferenței de virsta.Sa fiti sanatoasa ,doamna.Ati cunoscut cu adevărat fericirea
Bravo, pentru toate cuvintele frumoase si pentru curaj
Eşti o femeie cu suflet bun , şi bunul Dumnezeu tea ajutat în tot, cei ce judeca sunt ignoranți şi invidioşi, aşa că nu trebuie să asculți părerea altuia!👍
Felicitări pentru asa invitata sincera și deschisa ! Am urmărit cu interes ! Viata bate filmul !
Mulțumesc mult ❤💯💋
O foarte frumoasa casnicie!Sunt impresionata de modul. In care si-a deschis sufletul pentru noi si trista pentru pierderea suferita de aceasta doamna!Este un exemplu de casnicie pe care unele dintre noi si-ar fi dorit sa o aiba.Ii doresc doamnei sa aiba o viata linistita cu sanatate si multumire sufleteasca !
Draga,am plans extraordinar de mult la final! O adevarata lectie de viata,o reala emotie,te-as mai fi ascultat inca 3 ore,cel putin,sunt fara de cuvinte! L-ai povestit foarte frumos,cu foarte multa dragoste si sinceritate,cu foarte multa caldura si se vede durerea si recunostinta nemarginita din partea ta!Am cunoscut azi prin prisma ecranului o fiinta minunata,aceea esti tu si un om deosebit,un barbat deosebit, cum poate la cine stie cati ani distanta se naste ,prin prisma modului in care l-ai povestit!
Bravoooo, d na a avut ce merita,sau a ți fi vrut să stea lîngă unul care s o faca nefericită? Bravo ei ,dragostea nu contează asa de mult cit respectul si linistea,apoi ne gîndim cit de mult a ajutat o material si plus cu pensia pe care a moșteni o, daca o viață muncești nu ai cum să ajungi la asa bani multi .Pastreaza l în memorie și roagă te pt el ,ca merită să fie linistit acolo în ceruri, un om cu asa suflet mare care știa să respecte nu cum avem noi acasă .Bravo Angela să nu ți pese ce spune lumea ,ai fost deșteaptă, ai ales binele să l trăiești,vîrsta nu contează, contează linistea pe care ți a dăruit o si linistea . Un exemplu pt multi
Frumos monolog si ma bucur foarte mult pentru Angela pt faptul ca a cunoscut asa un Om !
Super..o viata trăim! Numai noi decidem cum sa o trăim! Istoriile nu trebuie sa fie doar negative. Încă o data se demonstrează ca fiecare viata este individuala și doua istorii egale nu de vor găsi niciodată.
Da Domnule Galben aveți dreptate omul judeca după criteriile cu care a fost crescut,dar nu toti suntem la fel sau ne naștem la fel. Doamna a avut un noroc fantastic, și o felicit. Poate datorita Doamnei Domnul a mai trăit încă. Nu se știe de ce. Dar un singur lucru respect curajul Doamne de a povesti aceste lucruri. Doamne ajuta
, Și felicitări pentru aceste emisiuni. Cu tot respectul 🙏🙏🙏🙏❤️🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩
O istorie emoționantă , cine este capabil să judece nu are ințelepciune . Mă bucur mult când timpul și împrejurările aduc două persoane pe același drum . Felicitări .
Am ascultat cu o mare placere acest monolog. Doamna Angela e o femeie foarte frumoasa in toate sensurile posibile ale cuvantului. Multumim ca ati hotarat sa va impartasiti cu noi cu aceasta frumoasa istorie ❤️
Un monolog înteresant si o doamnă cu o istorie superba .
La începutul videoului..chiar te am judecat..dar am continuat să urmăresc monologul..sa vad ce se întâmplă (bănuiam)...dar după mi am schimbat părerea..poate la început nu l-ai iubit.sau chiar nu te interesa pers lui..ci mai mult scopul tau...Dar văzând ce fel de om este .te ai schimbat total ..Și chiar te a tratat că pe o Regina ..
O frumoasa poveste de dragoste...Parcă ai fi fost Cenusareasa ...Ai luptat până ai obținut ceea ce ți ai dorit ..Bravoo!
Două suflete care s-au întâlnit la nivel energetic♥️♥️♥️si isi daruiesc iubire
Doamna se vede ca îl ai pe Dumnezeu ești foarte modesta si înțeleagă Dumnezeusa aibă grija de dumneata
Am fost foarte emoționată pana la lacrimi de istoria d-nei Angela, sunteți o femeie puternica și desteapta care ați meritat din plin dragostea și atenția soțului. Ati oferit o lecție de viata pentru femeile care au mai putin acest curaj. Păcat ca noi femeile înțelegem dar prea târziu uneori. Va mulțumesc pentru aceasta marturisire sincera din partea d-stre!! Sunteți de admirat!!
F frumoasa poveste de viata Respect Un pic ma regasesc si eu ..aici Am pe cineva cu 8 ani mai mare ,dar .este un om extraordinar Ms lui Dumnezeu ptr el❤️
Am ascultat integral monologul dar mi-a placut în mod special sfirșitul: decît să locuiești cu cineva de vîrsta ta și să fii umilită mai bine trăiești cu un bărbat matur dar fericită! Respect pentru alegerea dvs.
Nu e regulă generala ,ca daca e matur este bunatatea întruchipată,sunt batrani răi ca si cei tineri ...
Foarte frumos si emoționant monolog,o doamna inteligentă,frumoasă cu o istorie de viață care ne-a impresionat foarte tare,putem doar sa-i mulțumim Angelei pentru lecția de viață care ne-a oferit-o prin prisma trairilor ei!!!!
Nu cred ca cineva ar putea judeca, parerea mea e ca fiecare merita o viață mai bună! M-ai arătat că viața poate fi altfel langa o persoana care cu adevarat te iubeste! Felicitări!
Bravo pentru curajul ei de a pleca într-o țară străină cu așa datorii pe atunci. Dar acesta a fost norocul doamnei. Mi-a plăcut acesta istorie de viață.
Am ascultat cu mare drag până la sfârșit această poveste din viața ta, sincer..... Am rămas plăcut impresionată..... Îți doresc multă sănătate ție și familiei tale, Om cu suflet frumos!!! 🥰🥰🥰
Aceasta femeie si-a iubit soțul. Are dreptate, nu are sens sa ai un soț de aceeași vârstă daca nu știe să te prețuiască și să te respecte, mai degrabă unul mai mare și cu capul pe umeri. Se vede că l-a iubit și că îi simte lipsa.
Unul mai mare….cu 50 de ani????Doamne ferește femeie,ca-i putea fi bunic!!!aici nu e vb de judecată ci de respectul de sine!!!Sunt totuși generații diferenta!Nu înțeleg ce felicita toată lumea!Sincer!
Un monolog de nota 10!
Merită să priviți, foarte frumos, până la lacrimi😪❤️
Respectabilă doamna. Bravo că a știut să prețuiască norocul care i l-a dăruit viața.
Tack!
Frumoasa poveste de dragoste si de viata! Felicitari ca ai avut curaj!
Felicitări pentru alegerea, respectul și dragostea cu care ai facut un om fericit pe deplin.
Să ai o viață sănătoasă înainte.
Felicitări..și. eu.sunt..căsătorită. cu.un.italian..cu.16.ani.mai..mare.decat.mine.avem.13.ani.inpreuna.ne.respetamm.ne.iubim eu.lucrez.nu.este.asa.bogat.dar.suntem.fericiti.si.eu.vreau.sa.fîm multi.ani.inpreuna.felicitari.
Da, felicitari Angela pentru curajul si libertatea de a impartasii viata ta si trăirile cu altii. In primul rind cine judecă , se judecă este " oglinda" fiercare om este respinsabil pentru cea ce face. Iar despre iubire
" IUBIREA" nu are culoare, virsta, religie, sau naționalitatea. Nu stiu daca multi oamenii intekeg adevaratul cuvint iubire.
Te ÎMBRĂȚIȘEZ Angela.
Angela,bravo ție, ești o femee deșteaptă, cu caracter și curajoasă. Multe persoane se folosesc de bunătatea altei persoane, crezând că vor avea folos, dar totul e rânduit de sus. D-zeu să-l ierte pe soțul tău, după cele povestite, chiar a fost un om de omenie. Nu te mai căi de ce nu ai făcut, capul sus și pieptul înainte, fii optimistă.
Bravo ca a avut curaj sa stea cu un bătrânel ea fiind in floarea vârstei și încă și au fost compatibili !!! Respect pentru ea ca nu și-a bătut joc de el dorind doar banii lui !!!
Mulțumesc mult 💋😘
Aveți perfecta dreptate👍
Sunt încă la începutul interviului, dar pot spune deocamdată, cu admirație, ca doamna Angela este foarte frumoasa, are ceva aparte!
Mulțumesc mult ❤💯💋
O istorie foarte frumoasă...
Un monolog cit o suta de filme. Bravo, doamna este sincera si o persoana care merita aceasta dragoste .
Tot Respectul Doamna!!! Fii puternică😊🌞❤️
Multumesc mult d. Angela pentru ca ati povestit istoria dumneavoastra de viata....numai dumnezeu stie pentru ce vi sa dat sa treceti aceasta experienta frumoasa de viata ....poate de aceia ca nici nati visat la asa viata extraordinara .....si unuversul a hotarit sa va arate alta parte de moneta....
Succese mai departe !
Ma bucur că ați cunoscut plăcerea și dragistea vieții 💗
Felicitări!Tot respectul și admirația, sănătate multă și viață lungă, plină de bucurii 🤗🌹❤️
Dorin mi-a plăcut mult interviul 💯.Admir femeile deștepte, la fel și în familia mea tatăl meu( moldovean) a fost mai mare cu 20 ani. În toate cuvintele acestei doamne o regăsesc pe mama mea, după moartea tatălui meu mama mereu îmi spune că ,, Așa bărbați ca tatăl meu nu mai sunt".
E adevărat Nadejda. Problema e că după ce rămânem fără ei,vine cel mai greu moment;SINGURĂTATE pentru că nu poți să accepți persoane ce nu merită, să stea alături de tine.
@@angelatirozzi1168 asa este, numai a gasi un barbat mult mai bun ca cel din trect. Ceea ce e cam imposibl.
Bravo Angela! Mea făcut plăcere sa ascult monologul ista posietief . Așa cu dragoste ai povestit am simțit omul ista prin tine . Săi fie țarnă ușoară ! Așa o fost sa fie . Fiecare om are destinul sau . In adincul sufletului ari face mai multe femei așa ceva.
Mia plăcut mult acest monolog super
🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
@@aureliailie4289 🤣🤣🤣🤣🤣🤷♀️
Dumnezeu a vrut așa ca el să o ajute pe ea iar ea să aibă grije de el. Bravo așa oameni mai rar atit ea cât și el.Bravo.
Frumoasele amintiri rămîn! Au fost reale și sincere...Angela mă bucur că în furtuna vieții s-a găsit un val mai liniștit să te scoată la țărm unde ai găsit atenție, gingășie și apreciere. El a găsit în tine golul de la fiica și tu ai găsit în el bărbatul care a umplut golul Fericirii! Un Ini-ian perfect! Vreau sa rămâi cu acele trăiri și amintiri,deci- nu te mai recăsători!
Salut. Nu m-am recasatorit.Si nu credca degrabă aciasta se va întâmpla. Bărbați că Mario,nu prea sunt.O seară bună să aveți ❤💯💋
@@angelatirozzi1168 mai dire “mai”doamnă☺️ viața continuă.. buona vita!🙋🏻♀️
O viata avem.Ati trăit o relație speciala .o dragoste matura care v a hrănit sufletul.Un om.special care a fost norocul .soarta dumneavoastră. Superb !
Mia placut muuult.
Da doamne la toate femeele noastre un asa zis noroc in viata,ca merita muuult.
Sa va auda Dumnezeu. Toate femeile merită să fie iubite.💋❤💯
Ce istorie frumoasa, si emotionanta!!! Va felicit pentru anii care iati avut linga acest om minunat...
Ce frumos spus că a făcut istorie și lipește prezența.
Mă impresionat povestea doamnei, până la lacrimi! 😢 Povestea adevărată de dragoste!
Bravo , că aţi avut curajul să schimbaţi ceva in viaţa !!!
Eu mă bucur pentru dumneavoastră , că aţi avut nişte ani fericiţi impreună cu un BĂRBAT INTERESANT ŞI DEŞTEPT !!!
Fiecare are dreptul să aleagă sa fie fericit,și să își trăiască viața așa cum consideră că e bine pentru sine,și nu cum cred alții,un monolog interesant!!!
Extraordinară poveste !
Am plâns de emoție tot timpul !bravo ei pt această istorie de viață, că a avut curajul să se afișeze cu acest bărbat deosebit ! Din păcate ,părinții mei ar reacționa fff prost dacă ar ști pe cine iubesc eu ....și cine mă face fericită.pt tatăl meu nu as mai fi fata lui , dacă eu m-aș duce cu soțul meu in Romania care este de vârsta tatălui meu.....8n Romania este o mentalitate fff proastă , învechită....ii interesează f mult ce spun vecinii ,le este rușine de ei....de aceea eu merg să- mi vizitez părinții fără soțul meu pt că ei nu îl acceptă pt că este mai in vârstă.eu nu renunț la el ,dar nu pot renunța nici la părinții pe care ii vad doar o dată pe an pt 2 săptămâni....și sunt așa între două fronturi ....psihic mă macină f mult
Mi-a plăcut povestirea doamnei Angela,a fost norocoasă, bravo ei.
O sinceritate în toată splendoarea ei , a gândi tot ce spui e un aspect de curaj si responsabilitate Inpesionant si emotionant ,putine femei sant ca tine ,bravo frumoasa doamna
Toata stima pentru aceasta femeie.Respect.♥️🌹♥️
Esti o femee bravo. Nu te uita ce zice lumea, pentru ca tu esti o persoana care trebue sati aranjezi veata ,dar nu cineva sa tio decida. Trebue sa traesti cu acel om care te iubeste, te respecta si tu rasufle impreuna cu el, virsta nu conteaza!!!
Nu judecati si nu veti fi judecat.Angela este o femeie puternica si inteligenta .Va multumesc mult pentru istoria dumneavoastra !
💯💋❤💋❤❤❤