Rărire şi transplantare ZMEURĂ

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 19 кві 2021
  • RĂRIRE şi TRANSPLANTARE ZMEURĂ PRIMAVARA!
    În acest clip doresc să vă arăt cum am efectuat operaţiunile de rărire zmeură şi transplantare zmeură la mine din grădină.
    În toamna anului 2020 am cumpărat de la o pepinieră autorizată şi plantat trei soiuri: zmeură Glen Ample soi neremontant, zmeură Polka soi remontant şi zmeură Polonez soi remontant, iar în această primăvară, câţiva drajoni de zmeură care ar trebui să rodească anul viitor, au ieşit mult prea mult din rând, astfel că am intervenit în aşa fel încât lăstarii de zmeură să nu se răspândească în restul curţii.
    Acum am doi ani am rărit şi transplantat drajoni de zmeură Cayuga, iar aceştia s-au prins făra nicio problemă, astfel că am încercat în acest an şi cu cele trei soiuri de zmeură pe care le mai am.
    După ce se vor opri ploile din această perioadă, voi pune zmeura pe spalieri precum am pus şi butaşii de mur, astfel încât toţi drajonii de zmeură de anul doi, care sunt maturi şi vor rodi în acest an, să fie foarte bine aliniaţi pe rânduri.
    De asemenea, vă recomand să urmăriţi şi clipurile de mai jos, tot din categoria ZMEURĂ, iar dacă doriţi să fiţi în continuare la curent cu activităţile mele de mic femier urban, abonaţi-vă la acest canal de UA-cam!
    Tăieri la ZMEURĂ:
    • Tăieri la ZMEURĂ
    Plantare ZMEURĂ primăvara:
    • Plantare ZMEURĂ
    Zmeură Glen Ample, Polka şi Cayuga:
    • Zmeură Glen Ample, Pol...

КОМЕНТАРІ • 40

  • @miklosbihari575
    @miklosbihari575 2 роки тому +1

    Cel mult4,5lastari PE O tufa!!

  • @zopnkamanul6095
    @zopnkamanul6095 3 роки тому +1

    frumoase video-uri! Bravo si multa bafta

  • @madalinmugur1768
    @madalinmugur1768 3 роки тому +3

    Felicitari omule ! Totul organizat , arata super !asteptam acest vidio, ne inspiri ! Spor

  • @anazaga5408
    @anazaga5408 2 роки тому +1

    Frumos. Santeti de admirat. Felicitări.

  • @feliciadascal8659
    @feliciadascal8659 3 роки тому

    Apreciez sfaturile

  • @iondanciu6074
    @iondanciu6074 2 роки тому +1

    Sănătate!

  • @dorinagheorghe6686
    @dorinagheorghe6686 2 роки тому +1

    Felicitări spor la munaca

  • @sergiucugorj9162
    @sergiucugorj9162 3 роки тому +1

    👍👍🙋‍♂️

  • @olgutacatu9343
    @olgutacatu9343 3 роки тому

    Au in jur de 2 ani, acum 12 Iunie a.c. Sunt frumos dezvoltați, însă vreau sa ii scot și sa ii plantez in alta parte a grădinii. In ce luna a anului acesta ma sfătuiți sa ii replantez? In ce condiții? Apropo, zmeura numai primăvara o putem replanta( așa ca in clipul Dvs. ori se poate și toamna)? Dar capsunii( ai mei fructifica o singura data in an- Iunie acum) când ii pot replanta căci trebuie sa schimb locul ocupat de vreo 4-5 ani. Va mulțumesc foarte frumos! Va salut.

  • @olgutacatu9343
    @olgutacatu9343 3 роки тому

    Buna ziua, va rog, dacă aveți cunoștințe , sfătuiți-ma: am peste 20 puieți de diverși pomi fructiferi( unii au ieșit din sâmburi, semințe, alții probabil din rădăcina celor existenți deja Puieți de cires,visin, mar și prun

  • @vladuzz7
    @vladuzz7 3 роки тому +1

    la mine am avut multi ani o aglomerare de s-au intins la vecini, la mine au disparut si acum s-au intors iar acasa de la vecini :)) plus ca a reaparut in alta parte dupa ceva timp, a ramas radacina in pamant

  • @daniellascu280
    @daniellascu280 2 роки тому

    Salut. Poti sa-mi spui acum dupa 5 luni,daca s-au prins zmeurele ce le-ai pus inapoi in rând???

  • @florinneaga3192
    @florinneaga3192 2 роки тому

    Bună, am o întrebare, am plantat zmeura Polka in urma cu doi ani anul trecut nu am rărit, și am avut foarte mulți drajoni, dar cu fructe mici,mai mici decât în primul an,cum ar trebui sa o răresc, acum în primăvara, pana ce nu o tai la nivelul pământului, sau după ce o tai și cresc noii drajoni?

  • @PaulDanciu
    @PaulDanciu 2 роки тому +1

    Am plantat in toamna zmeur si mur dar nu observ pana acum lastarii iesiti.Oare inca e frig,cam cand apar primii lastari din radacini? 🤔

  • @cristiventer8354
    @cristiventer8354 Рік тому +1

    Lăstari de zmeur vindeți?

  • @cccccc3654
    @cccccc3654 Рік тому

    Cîti ani la rînd rezistă un lăstar de mur

  • @vasilemesaros7548

    ZMEURA DEOBICEI MERGE IN TOATE DIRECTIILE NU POTI SA I PUI LIMITA