DEMASCAREA - documentar Fenomenul Pitesti

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 25 сер 2024
  • Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare - acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români în închisoarea Piteşti între 1949 şi 1951. Unică prin complexitatea şi caracterul ei macabru, acţiunea îmbina cele mai diverse şi violente metode de tortură fizică cu violentarea psihică şi obligarea victimelor de a se transforma în agresori. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una din cele mai inumane acţiuni represive din istoria recentă.
    Filmul se întemeiază pe îmbinarea relatărilor a 8 victime ale torturilor din închisoarea Piteşti, care povestesc etapele şi torturile prin care erau forţaţi să treacă, stările sufleteşti pe care le-au cunoscut, şi ne oferă consideraţiile lor despre scopul şi efectele acţiunii. Mărturii pline de emoţie, dure, dar lipsite de ură şi patimă. Cele 70 de minute de mărturii tulburătoare sunt împărţite în 11 capitole: „Scopul acţiunii Piteşti”, „Începutul: câştigarea încrederii”, „Declanşarea violenţelor”, „Etapele”, „Ţurcanu”, „Ororile”, „Blasfemiile”, „Disperarea”, „Speranţa”, „Încetarea acţiunii”, „Aveţi regrete?”.
    Regia: Nicolae Mărgineanu
    Scenariul: Alin Mureşan
    Imaginea: Andrei Lascu, Nicolae Mărgineanu
    Montaj: Nita Chivulescu
    Muzica: Petru Mărgineanu
    Anul producției: 2011

КОМЕНТАРІ • 132

  • @barakemil7095
    @barakemil7095 Місяць тому +17

    E foarte bine sa fie tradus si in engleza

    • @marianaradu4879
      @marianaradu4879 Місяць тому +1

      Subscriu!

    • @jdalidis
      @jdalidis Місяць тому

      Deloc! Vesticii au fost părtași la tragedia aceasta. De fapt ei au fost întemeietorii comunismului. Știau foarte bine ce se întâmplă în închisorile din România. Au întors capul.

    •  Місяць тому +2

      Este tradus, vom publica și subtitrat în viitorul apropiat.

  • @luciasorei4867
    @luciasorei4867 Місяць тому +11

    Dumnezeu sà Và Binecuvânteze, Vrednici de Pomenire Martiri! 🙏💒🙏Am fost prezentã la Lansarea Acestui Film, unde Dvs ati fost Prezenti, Mãrturisind aceste Grovàzii ale Trecutului! 🙏 Lacrimi si Recunostintà Pentru Dvs.🙏Amin 🙏

    • @combate112
      @combate112 Місяць тому +1

      Dumnezeu a fost/este e lipsa
      Brutalitatile facute de om (nu OM) arata ca divinitatea e indiferenta
      and strivesti o furmica (voit sau nu) nu-ti pui problema existentei acelei fiinte
      exact in acelasi raport (sau chiar mult mai rau) suntem noi pamantenii cu Divinitatea
      Rugile adresate Domnului, sunt prostii bisericesti
      Mult mai important este sa ai un comportament "omenesc"
      care sa nu necesite iertarea divinitatii

    • @constantin-alexandruvasili4195
      @constantin-alexandruvasili4195 25 днів тому

      @@combate112
      Distinsa persoana, fara curajul de a te prezenta cu numele adevarat!
      Daca ai avea rabdarea si capacitatea sufleteasca de a intelege cele expuse in acest documentar, dar ma ales in marturiile fostilor detinuti politici, cuprinse in zeci de lucrari, vei constata cu surprindere ca tocmai credinta totala in Acel Dumnezeu pe care Il negi si blasfemiezi, a fost atat motivul pentru care au indurat acele suplicii inimaginabile de inspiratie demonica, dar, si reazemul de nezdruncinat, care i-a ajutat pe o parte dintre acestia, sa scape vii si sanatosi mintal, iar din punct de vedere spiritual, au atins pragul sfinteniei!
      Aceia, pentru care a fost randuit sa isi sfarseasca viata acolo, sunt martiri si sfinti! Vezi ce inseamna Valeriu Gafencu pentru Memoria temnitelor comuniste si pentru cei care l-au cunoscut! Si e doar unul din pleiada de sfinti!
      Ar fi onorabil din partea Domniei-Tale, sa nu mai dai verdicte in probleme despre care nu ai habar!
      Iti doresc ca Dumnezeul pe care il negi, sa iti dea zile multe si sa iti deschida mintea si apoi, inima pentru a simti cata dragoste si grija poarta pentru noi, ratacitii si nerecunoscatorii!
      Gandul cel bun!
      Doamne ajuta!

  • @florisin7763
    @florisin7763 Місяць тому +7

    TINERII DIN ZIUA DE AZI,SA NU UITE,CA IN1989 AU MURIT OAMENI,MAI ALES TINERI,PENTRU LIBERTATE!!!ACESTI OAMENI PREZENTATI IN ACEST VLOG SI ALTII CA EI ,AU FOST CHINUITI,PENTRU INCEPEREA UNEI EPOCI IMPUSE CU FORTA,IAR CEI DIN 1989,AU MURIT PENTRU SFIRSITUL ACELEI EPOCI,CEL PUTIN ASA SE CREDEA ATUNCI!!!MULT RESPECT PENTRU TOTI ACESTI OAMENI SI TOTI CARE AU IN SUFLET BUNA CREDINTA,CARACTER ADEVARAT SI IUBIREA DE APROAPELE ,DE TARA SI NEAM!❤🙏

  • @R-N-57
    @R-N-57 Місяць тому +5

    Ce oameni frumoși și demni. Bunul Dumnezeu să vă îmbrățișeze pe toți în locul meu.
    Voi sunteți parte din EROII ROMÂNIEI!
    Ma închin în fața dumneavoastră.

  • @anoraspopa6030
    @anoraspopa6030 Місяць тому +6

    Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată !

  • @adinamedrea5303
    @adinamedrea5303 Місяць тому +7

    Multumesc pentru acest documentar.

  • @CarmenLucia-id7oj
    @CarmenLucia-id7oj Місяць тому +4

    Sunteti de apreciat pentru ca relatati cea fost . 😇✌

  • @marianaradu4879
    @marianaradu4879 Місяць тому +9

    Dumnezeu să vă mântuiască, sunteți eroi ai poporului român!

  •  Місяць тому +12

    În fața oamenilor acestora, nimeni nu poate sta altfel, decât în genunchi.

    • @marianaradu4879
      @marianaradu4879 Місяць тому +1

      Da, chiar noi să ne rugăm si pentru eroii în viață!

  • @francescamaria665
    @francescamaria665 Місяць тому +39

    Eu, fiind Argeseanca nascuta in anii 2000, nu stiu prea multe despre Experimentul Pitesti. De ce? Pentru ca nu ni se spune, in scolii nu se preda asemenea subiecte, decat foarte putin, vag si neclar. Noi invatam anii de zile ce au facut Vald Tepes, Cuza si Stefan cel Mare. Cand vine vorba de perioada Comunismului nu ni se arata toate fețele urate ale acestui regim. Ma bucur pentru documntarul Dumneavoastra si mult succes inainte. Totii tinerii din ziua de azi sa stie ce au indurat bunicii si strabunicii nostri, poate chiar si parintii.

    • @Luiza-Macrishroshu
      @Luiza-Macrishroshu Місяць тому

      Marea majoritate a informațiilor din școli este destul de inutilă și destul de probabil ar putea fi o strategie folosită de cei care potrivit informațiilor din cartea părintelui Paisie Aghioritul se pregătesc de mult timp pentru dictatura sionistă care va dura șapte ani. De curând am citit mai multe pagini din cartea ,, Ești ceea ce trăiești Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei" de Arhid. Adrian Sorin Mihalache ediția a II-a Editura Trinitas dar și aceste date ca și multe altele se caută să fie folosite tot pentru pregătirea dictaturii sioniste cum de curând pe canalul de UA-cam al doctorului Cezar a apărut o doamnă care se lăuda cu o psihoterapie integrativă dar eu am avut deja destul de multe probleme cauzate de soia modificată genetic despre care nu am știut și am consumat destul de mult atunci când am început să țin posturile și multe altele asemenea.

    • @vladnicu9052
      @vladnicu9052 Місяць тому +13

      Mulți dintre tortionarii de atunci, au acum copiii și nepoții la frâiele țării.

    •  Місяць тому +1

      Acum subiectul este la îndemâna oricui în muzeul nostru din Pitești, chiar în fosta închisoare - Memorialul Închisoarea Pitești. În școli vorbesc profesorii despre subiect și mulți elevi vizitează anual muzeul, din toată țara.

    • @gabrielamarin6984
      @gabrielamarin6984 Місяць тому +1

      Multi dintre acei care erau nascuti deja in acele vremuri,desi,poate ca banuiau cate ceva,stiau prea putine din cele petrecute acolo.😢
      Insa,marea majoritate a populatiei,era inspaimantata,terorizata!
      ADEVARUL,s-a aflat abia in anii de dupa asa-zisa revolutie din 1989,gratie tot fostilor detinuti politici,gratie acelor care au avut curajul sa scrie carti,care au avut curajul sa vorbeadca,pentru ca lucrurile au fost cu mult mai cumplite si umilitoare,decat se poate spune chiar si in carti,in filme ...
      Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei care nu mai sunt!
      Dumnezeu si Maica Domnului sa-i binecuvanteze si sa-i apere de tot raul si de toti acei care,inca mai sunt!
      CINSTE,ONOARE SI PROFUND RESPRCT,ACESTOR EROI AI NEAMULUI ROMANESC!❤❤❤

    • @PaulMotoGsxr
      @PaulMotoGsxr Місяць тому

      Nu se știe nimica și nu se vorbește despre ororile trecutului deoarece la putere sunt tot acei securiști comuniști sau urmași de ai lor . Nici o data într-un stat trădător și nemernic nu o sa se vb despre asa ceva .

  • @elenasuman5822
    @elenasuman5822 Місяць тому +24

    Greu de dat like, dar trebuie....pentru algoritmii youtube.

  • @gheorghitamarinei9754
    @gheorghitamarinei9754 Місяць тому +4

    Martirii nu mor niciodată.

    • @ionvinca7089
      @ionvinca7089 Місяць тому

      Ba mor, sunt uitați și disprețuiți. Vedeți pe undeva vreo urmă de respect? Simțiți că există vreun interes ca să fie cunoscuți acești oameni? Mai sunt unii care îi compătimesc, poate le-ar da și o bucată de pâine, dar câți ar fi în stare să lupte că ei? Să rabde că ei? Să spere că ei? Să viseze că ei? Să îndure că ei?
      Mai există vreo picătură de demnitate?

  • @padurarugeorge8734
    @padurarugeorge8734 Місяць тому +3

    bun material,felicitari! din pacate,in scoli se doreste ca copiii sa invete despre suferintele evreilor,nu despre ale romanilor. poate, intr-o zi, se va ajunge ca Romania sa fie condusa de romani ,iar lucrul acesta sa se schimbe......

    •  Місяць тому +2

      În școli sunt profesori foarte activi în ce privește istoria recentă, iar elevii sunt curioși. Sute de elevi vizitează anual Memorialul Închisoarea Pitești, iar noi dezvoltăm constant noi proiecte pentru tineri. Fiecare dintre noi trebuie să contribuie, să citească, să viziteze foste închisori, să se intereseze de proiecte pe subiect, să le susțină. Doar așa putem continua să ne dezvoltăm.

    • @alinaker808
      @alinaker808 Місяць тому

      Foarte puțini profesori activi din păcate, sora mea e generația 2002, premianta la medicina acum dar niciodată nu s-a vorbit în toți anii de școală despre acest subiect. A trebuit mereu sa cautam noi informații, asa și despre Fantana Alba și alte subiecte...

    • @_Amarin
      @_Amarin 28 днів тому

      Dom'le, dar ce incuiat fara empatie mai esti! Evreii nu tot oameni sunt? Si atrocitatile nazistilor, si cele ale comunistilor tot atrocitati sunt, nimeni nu e mai victima decat celalalt pe baza rasei sau natiei din care face parte. Si daca ai avea minime cunostinte istorice, ai sti ca exista si romani evrei care au trecut prin holocaust, impreuna cu tigani romani care au fost vizati de nazisti. Deci romanii au avut de suferit si din cauza nazistilor/fascistilor, si a comunistilor. Si inca ceva: doar pentru ca tu n-ai fost atent la ora de istorie, nu inseamna ca nu se invata la scoala despre lucrurile astea, deci deschide-ti mintea aia de gaina!

  • @aldumi9144
    @aldumi9144 Місяць тому +5

    E dureros sa auzi așa ceva, Doamne, daramite sa treci prin ce au trecut acești oameni...

  • @sandaionita3254
    @sandaionita3254 Місяць тому +13

    Dumnezeule, e dureros de privit....

    • @marianaradu4879
      @marianaradu4879 Місяць тому +1

      😢, mai ales de auzit și de înțeles, răutatea comunistă!

  • @Mariush23
    @Mariush23 Місяць тому +1

    Fericiti acesti oameni ca mare plata vor avea in Ceruri ! Acesti oameni vor fi linga tronul lui Dumnezeu si mare indrazneala vor avea in fata lui Dumnezeu! Viata asta ca o clipa trece si tot ce va ramane va fi Imparatia lui Dumnezeu! Noi uitam repede .dar Judecata lui Dumnezeu e dreapta! Fericiti,fericiti ,fericiti sunteti voi care ati rabdat pana la sfarsit ca Fii lui Dumnezeu va veti numi !. Razbunarea este a mea! ....asa.spune Dumnezeu....iar Dumnezeu e drept si noi credem din tot sufletul ca Judecata Lui e dreaptă! AMIN!

  • @XSTORIA
    @XSTORIA 23 дні тому

    Cinste, onoare și omagiu etern tuturor care au luptat pentru neatârnarea țării !! Regimul de opresiune practicat în comunism a fost cumplit. Atât de cumplit, încât oricine nu înţelegea să i se supună era suprimat. Elita românească a avut enorm de suferit. Se dorea anihilată cu orice preţ, această categorie fiind greu de convins să se alăture de bunăvoie şi cu supunere noului regim politic instaurat. Cei care au trecut prin malaxorul opresiunii comuniste, au suferit torturi greu de imaginat ce frizează demența umană, omorâți și îngropați în gropi comune, de regulă seara dupa ora 23:00 pentru a nu mai știi nimeni unde au fost îngropați! Comunismul în general a fost cumplit, a lăsat în urma lui peste 50 de MILIOANE de victime!

  • @silviumalene9273
    @silviumalene9273 Місяць тому +18

    Ar trebui sa se predea în scoli

    • @valykm3538
      @valykm3538 Місяць тому +3

      Aceiasi de atunci sunt la putere si acum. Se preda alta istorie in scoli...

    • @marianaradu4879
      @marianaradu4879 Місяць тому

      Subscriu!

    •  Місяць тому +2

      Unii profesori predau și aduc elevii la Memorialul Închisoarea Pitești, îi implică în proiecte. Sunt destui care se preocupă de acest subiect.

    • @ionvinca7089
      @ionvinca7089 Місяць тому

      Cine să mai predea și, mai ales, cui?

  • @eugentomoiaga3777
    @eugentomoiaga3777 Місяць тому +8

    Cutremurator .Respect pt verticalitatea d ,stra.Ar trebuii un proces pubic sa nu se mai repete in Istorie

    • @Rares.E
      @Rares.E Місяць тому

      Asta ar trebui să înțeleagă toți cei care au votat psdnl-aur-sos! Ăștia văd rusia un exemplu de urmat și mint continu și se dau mari patrioți!
      Sănătate!

    • @Luiza-Macrishroshu
      @Luiza-Macrishroshu Місяць тому

      Și înainte de răstignirea lui Hristos au fost prooroci omorâți în chinuri iar după răstignirea lui Hristos au fost foarte mulți mucenici despre viața și martirizarea cărora se poate citi din Proloagele în fiecare zi și din viețile sfinților.Un părinte din Ardeal a aflat înainte de a fi luat de securitate că crucea nu ține fără jertfă. Din cartea: ,, Ești ceea ce trăiești Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei" de Arhid. Adrian Sorin Mihalache ediția a II-a Editura Trinitas se poate înțelege că practicarea învățătorilor Bisericii ortodoxe reușește să refacă starea de sănătate a creierului și nu numai.

  • @danielsaraolu5343
    @danielsaraolu5343 Місяць тому +1

    Cate suferinte au indurat oamenii acestia si altii mii care nu incap in cateva ore de filme si de documentare ... Ramai mut . Te si miri cum de mai exista si nu au inebunit cu totii .

  •  Місяць тому +2

    Despre Închisoarea Pitești și despre victimele Fenomenului Pitești puteți afla mai multe pe pagina Memorialului Închisoarea Pitești, aici: www.inchisoareapitesti.org/%C3%AEnchisoarea-pite%C8%99ti

  • @maricicapricop6398
    @maricicapricop6398 Місяць тому +1

    😢😢😢😢❤❤❤❤😢😢😢😢

  • @Hans82-88
    @Hans82-88 21 день тому

    No Comment😢

  • @user-sz5ft8cs6e
    @user-sz5ft8cs6e 16 днів тому

    Need italian subtitles

  • @irinellungu8305
    @irinellungu8305 26 днів тому

    Iliescu știe?

  • @mayblue9711
    @mayblue9711 Місяць тому

    Citiți cartea-document "Întoarcerea la Hristos" a lui Ioan Ianolide. Veți afla multe despre atrocitățile de atunci.

  • @nicolanica9043
    @nicolanica9043 Місяць тому +1

    Asta inseamna sa nu fim uniti si in ziua de azi sunt dusmanii tarii intre noi care ne vineaza la alt nivel.Turcanu ala era 1 iar ei erau 10 il faceai bucati.Afost razbunarea Iudeo -Bolsevicilor.

    • @Luiza-Macrishroshu
      @Luiza-Macrishroshu Місяць тому

      Din cartea Maica Veronica de la Vladimirești se spune că la șaisprezece ani a vorbit la radio și i a avertizat pe români că dacă nu se vor pocăi va veni steaua roșie de la răsărit peste ei și după câteva luni ciobanul de la Maglavit a spus că românii nu s au pocăit. Și Sfânta Matrona a Moscovei a spus că popoarele care nu se vor pocăi vor dispărea.

  • @maneanicolae5450
    @maneanicolae5450 Місяць тому

    Bun reportajul, dar au fost scoase partile.cele.mai oribile pe.care acesti oameni le-au trait. Vezi povestea lor integrala aici pe YT

    • @mariabercaru7228
      @mariabercaru7228 Місяць тому

      Intr un fel bine Ca a scos partile alea sadice.
      Tatal meu a fost detinut politic si nu ne a povestit niciodata in amanunt c'è a patit.si Nici nu as fi putut duce sufleteste daca mi ar fi povestit.

    •  Місяць тому

      Acesta este documentarul în forma în care a fost gândit de realizatori. În același timp, nu s-a căutat oripilarea publicului, iar supraviețuitorii preferă, în general, să nu intre în detaliile care sunt foarte dureroase pentru ei, în primul rând. Detaliile despre ce a însemnat acțiunea violentă de la Pitești pot fi găsite în volumul lui Alin Mureșan, scenograf ul filmului și specialist pe Fenomenul Pitești. Cartea este publicată de noi, la Editura Manuscris: www.edituramanuscris.ro/cumpara/pitesti-cronica-unei-sinucideri-asistate-alin-muresan-212

  • @combate112
    @combate112 Місяць тому +2

    NU mai atribuiti animalelor
    comportatmentul aberant al omului
    Expresia: "comportament animalic"
    ma irita
    Omul face rau din placere, politic, religios, determinat social

    •  Місяць тому

      Se referă la instinctul de supraviețuire, în special. pentru că din acest motiv s-a ajuns la situații aberante, în unele instanțe.

    • @AlexAlex-tn4xd
      @AlexAlex-tn4xd Місяць тому +1

      O Doamne! Ce problemă ai dumneata!!

    • @combate112
      @combate112 Місяць тому

      @@AlexAlex-tn4xd Eu ?!
      (cand vezi ?! iaste retoric
      ca poate nu pricepi)
      mai degraba ce problema ai TU !
      intrebarea ta (retorica, voit sau nu)
      arata ca esti de acord cu brutalitatile
      adica placerea, politica, religia etc justifica brutalitatea\
      Lacramatia mea incearca sa desparta animalele de om
      sau poate imi explici ce iaste "comportament animalic"
      ei as loaza, yak !

    • @questroyal8650
      @questroyal8650 9 днів тому

      Da, ai dreptate..omul face din placere sau joc...Nietszche avea dreptate...omul este cel mai crud animal...in toate

  • @gheorghemuresan3621
    @gheorghemuresan3621 29 днів тому

    Toți torționarii după ce a căzut comunismu au fost premiați cu pensii frumoase și nimeni n-a făcut pușcărie nici pină azi

  • @teenagefrommars
    @teenagefrommars Місяць тому +4

    stai ca apar in curand nostalgicii dupa comunism sa ne explice noua ce mari roman a fost ceausescu

    • @costelalupoaicei5524
      @costelalupoaicei5524 Місяць тому

      Nu Ceausescu era vinovat de aceste atrocitati, Ceausescu a intrat a facut si el un an de puscarie si a condus Romania din 1965 -1989 ,securitatea cu influente rusesti a comis aceste atrocitati, Ceausescu habar nu avea ce se intampla, din contra el a dat niste gratieri din care multi detinuti politici au fost eliberati Ceausescu era prea redus mintal ca sa stie ce se intampla

    • @mihaicasalean
      @mihaicasalean Місяць тому

      Fenomenul Pitești s-a întâmplat între 1949 și 1952, cu peste 10 ani înainte ca Ceaușescu să urce la putere.

    •  Місяць тому

      Nicolae Ceausescu a facut mai multi ani de inchisoare inainte de ocupatia sovietica, alaturi de Gheorghiu Dej si spioni sovietici care mai tarziu vor deveni creatorii Securitatii. Tot Ceausescu a fost cel trimis in anii 50 in satele in care taranii refuzau sa-si cedeze proprietatile ca sa-i reduca la tacere prin violenta si tot in regimul Ceausescu au existat persoane asasinate, arestate sau condamnate politic, in jur de 2000, din cercetarile actuale. Deci Ceausescu stia foarte bine situatia din teren. Nu Ceausescu a gratiat detinutii politic, acest lucru se intampla in 1964.

    •  Місяць тому

      1949-1951

  • @xtasy28
    @xtasy28 Місяць тому +1

    Și uite că și aici se găsesc nostalgicii, cei care duc dorul vremurilor de atunci. Eu cred că majoritatea lor sunt urmași ai acelor bestii. Deși nu răspundem răului cu rău, mă apucă o sfântă dorință să îi găsesc pe cei care au făcut așa ceva, sau dacă sunt morți să îi dezgrop și să fac zaruri din oasele lor și să le donez pușcăriașilor actuali să joace barbut cu ei

    •  Місяць тому +1

      Nimeni nu merita sa fie maltratat, indiferent cine este si ce a facut. Reabilitarea da rezultate mai bune decat violenta. Tocmai acest lucru ne invata istoria.
      Rolul nostru este sa informam, sa educam si sa readucem in memoria colectiva constant aceste evenimente.

  • @Carmen-uq9qz
    @Carmen-uq9qz Місяць тому +6

    APOCALIPTIC ............ !!!!!!!!!!!!

  • @user-rb1ff1oq2k
    @user-rb1ff1oq2k Місяць тому

    Sa nu uitam in generale pe comunisti da.iar mai presus pe acei care au collaboratori cu iei

  • @user-tg5rt2hk4e
    @user-tg5rt2hk4e Місяць тому

    Minciuni! Nimic nu este adevărat!

    • @constantin-alexandruvasili4195
      @constantin-alexandruvasili4195 24 дні тому

      Dupa user nici Domnia Ta nu esti adevarat, adica nu existi! Ce argumente ai, in afara de propria infatuare?

  • @provincialaderomania5314
    @provincialaderomania5314 Місяць тому +1

    Totusi pentru care fapte concrete au fost acesti oameni inchisi si batuti? ...nici unul nu aminteste

    •  Місяць тому +5

      Pentru că nu au fost concrete, în multe cazuri. Deținuții politic sunt acele persoane condamnate pentru atitudine sau acțiune împotriva unui regim aflat la putere. În cazul de față, comunism. Din păcate, aceste persoane aveau parte de un proces cu rezultat dictat de Securitate, iar multe declarații erau date de reținuți prin abuz și tortură.

    • @tinumaftei7848
      @tinumaftei7848 Місяць тому

      Pentru aderența la o mișcare politică extrem de violentă, pentru participarea la violențe, agresiuni, jafuri și incendieri de case și prăvălii și chiar pentru participarea la asasinate.
      Nu este de mirare că au fost arat de violenți între ei, legionari vs. legionari.

    • @HexDoru
      @HexDoru Місяць тому

      Pentru nenumarate lucruri , in special pentru ca ei credeau in Dumnezeu iar asta era o forma de revolta si nu mai puteau fi controlati . Altii pentru ca erau intelectuali si tot asa . Cam tot ce era impotriva regimului comunist .
      Faptul ca niciunul nu aminteste e pentru a nu starni ura generatiilor viitoare pe acei oameni . Daca chiar te intereseaza cauta sfintii inchisorilor si ai sa gasesti extrem de multe relatari .

    • @BlazahDC
      @BlazahDC Місяць тому

      Unii pentru ca au fost legionari, altii pentru ca au opus rezistenta regimului comunist si altii degeaba

    • @Luiza-Macrishroshu
      @Luiza-Macrishroshu Місяць тому

      Un preot din a aflat înainte de a fi luat de securitate că crucea nu ține fără jertfă. În cartea Maica Veronica de la Vladimirești se spune că la șaisprezece ani a vorbit la radio și i a avertizat pe români că dacă nu se vor pocăi va veni steaua roșie de la răsărit peste ei și după câteva luni ciobanul de la Maglavit a spus că românii nu s au pocăit. Și gazda Sfintei Matrona a Moscovei a fost anchetată și lovită până când i s a dislocat maxilarul după care și a amintit că Sfânta îi spusese că Psalmul 90 este pentru protejarea de cel viclean și nu îl știa dar unul dintre deținuți îl cunoștea și după ce l a spus de mai multe ori anchetatorii au renunțat la anchete. În Proloagele și în Viețile sfinților sunt multe situații în care creștinii erau chinuiți pentru că erau creștini.

  • @SilverPendant
    @SilverPendant Місяць тому

    .

  • @alexrad9570
    @alexrad9570 Місяць тому

    Despre pogromurile legionare nimic? Mircea Vulcanescu si problema evreiasca? Hai sa nu fim ipocriti, totusi.

    • @cedeunmail
      @cedeunmail Місяць тому

      :)))

    •  Місяць тому

      Pentru ca acest documentar este despre Fenomenul Pitesti. In istoria recenta sunt mii de subiecte, pe noi ne preocupa acesta.

    • @alexrad9570
      @alexrad9570 Місяць тому

      Foarte bine, fiti unilaterali.

    • @constantin-alexandruvasili4195
      @constantin-alexandruvasili4195 24 дні тому

      @@alexrad9570Vorbiti din auzite! Puneti mana pe carte, lasati televizorul!

  • @Grig50
    @Grig50 Місяць тому

    Manipulare.

  • @AndreiDulceanu
    @AndreiDulceanu Місяць тому +1

    Animalele nu au perversitatea asta

    •  Місяць тому

      În situații limită, instinctele și nebunia depășesc pragurile oricărui normal.

    • @questroyal8650
      @questroyal8650 9 днів тому

      Omul este cel mai crud animal