Se vede pe el că vrea lucruri care nu îi sunt permise. Probabil a fost îngrădit de mic, mai ales că religia asta poate fi intimidantă. E evident că e traumatizat, dar se poate ca mai târziui să încerce din nou. Prima dată a scăpat de poliție (Beginner's luck), dar n-o să mai meargă așa. Felicitări pentru munca depusă și timpul investit în acest proiect!
acest om este produsul unor parinti mult prea stricti. chiar daca a gresit, vina lui se imparte cu parintii. sincer, nu cred ca are atractie catre minore, ci cred ca este atat de neadaptat incat nu pote purta o conversatie cu cineva de varsta lui sau pur si simplu ii e rusine. asa ca, incearca sa discute cu cele mai "crude", care inca nu au experienta de viata si pe care el le poate initia. foarte gresit, dar vina nu este a lui in totalitate. pariez ca nici nu are prieteni din cauza parintilor
Exact ce gândeam și eu. Omul e inadaptat social și disperat din vina părinților. Ce preot sa se facă el că nu găsește cu cine sa se căsătorească așa (decât cu cineva necopt). Cred că autocenzura asta excesiva mai ales în cadrul familiilor creștine duce la situații de genul posibil prădător daca copilul cumva nu scapă singur din lesa și se informează despre chestiile astea sexuale și se integrează singur social. E important să menții balanta intre daca nu tu ca părinte atunci copilul in spatele lor.
Atunci sa caute inadaptate social la fel ca el, ca sunt o grămadă 😄 e adevărat ca o parte din vina o poarta părinții, dar cealaltă parte din vina o are el! Își merita soarta de plângăcios.. Eu la fel am avut părinți stricți, dar la 22 de ani mi-am luat viata în mâini singur, m-am lăsat de facultate în anul 3 și am plecat în alta țară, acum am 26 si o duc bine, mi-am luat casa mea, prin munca.. fraieru asta o sa fie, cât trăiește masa, sub fusta ei.. Poate ca Justi l-a trezit un pic la realitate. Vrea sa fie preot în 2023😂😂 n-am pic de mila pt ăștia
@elmicutso647 Nu prea ajuta deloc faptul ca nu ai terminat facultate si ca ai casa ta in afara si muncesti, in discutia despre relatia parintilor foarte stricti cu copiii lor. Ce zice Laura si Rares e ca sunt multi parinti care isi tin din scurt copiii crezand ca asa vor fi usi de biserica. Evolutia e aceeasi. La o varsta, incep sa alerge hormonii prin tine si vei dori relatie amoroasa. Si aici intervine relatia cu parintii, care ar trebui, nu sa te ignore, crezand ca tu esti bine crescut si nu faci asa ceva, ci sa iti explice "Bai mama, e normal la 18,19 ani ai tai, sa iti alerge fluturii prin stomac si prin pantaloni, dar iesi cu fete de minim 18 ani, pentru ca nu e legal si moral sa ai relatii cu minore, incearca sa te protejezi daca ajungi la sex cu respectivele fete majore, daca nu iti mai place o fata , nu o trata ca pe o proasta ci spune-i ca nu mai simti nimic pentru ea si cauta alta". Etc. Chestiile astea eu zic ca ar ajuta si tanarul, dar si relatia parinte-copil. Si eu stiu ce e aia munca de mic, pentru ca am fost ghidat in directia asta, daca vrei sa fii respectat in viata si sa o duci bine, trebuie sa muncesti, sa inveti si sa iti cladesti un viitor demn, fara ilegalitati. Si aceasta conversatie mama-fiu / mama-fica / tata-fiu / tata-fica ajuta daca parintii inteleg ca e 2023, nu mai e ca pe timpul lor cand la 20 de ani ieseau prima data la o hora in sat si se indragosteau de o fata si aia era sotia, nu aveai cum sa mai schimbi ca te vorbea lumea.
Așa plângeam și eu la 14 ani când mi-a intrat mama pe telefon și mi-a văzut poza cu p*** si ma amenința că mă zice lu' tata. Acum am 23, nu s-au schimbat multe🤣
E foarte bine si de apreciat faptul ca nu stau doar in Bucuresti, ca sunt dispusi sa mearga si in alte orase/judete, si ca isi dau seama ca astfel de oameni exista peste tot prin tara.
Bravo Felicitari si mult succes incontinuare si sa ai o saptamana mai buna si o saptamana cu spor , doamne ajuta la toata lumea si mult respect pentru Alexandru de Berceni
Daaaa Justitiarule😂😂se vede Bucureștiul pe tine😂😂 Eu sunt din Jud.Dambovita,locuiesc aproape de Vălenii de Munte,din 2012 în Belgia,stabilita aici cu acte în regula job stabil și casa cumpărată, dar tot se vede România,DB pe mine și sunt mandra de asta. Îmi place ceea ce faci,te admir și te respect ptr asta,dar îmi displace atitudinea ta uneori. Dar ești om și nu poți sa fii perfect😂😂😂. Succes pe mai departe.
De ce trebuie să începi viața sexuală la 12 .13 ani.??? Acuma e curvarială câtă vrei ..tre să fi curat până la căsnicie biblia condamnă lucrurile astea ,de asta Dumnezeu îngăduie lucruri rele pe pământ din cauza la atâta curvăreală
Mereu tipul acesta a fost suspect, din toate punctele de vedere. Omul acesta cu foarte multe fete a vorbit din orașul acesta. Țin minte că aveam 14 ani și dadea follow tuturor fetelor din Valenii de Munte și le aborda pe Instagram. Felicitări Justi pentru că l-ai prins.
Salutare,doresc sa iti las acest comentariu deoarece iubesc contentul tau si vreau sa te incurajez sa cuntinui deoarece faci o treaba excelenta mult succes !!
intradevar faptul ca este indaptat nu poate lega conversatii cu cei de varsta lui , faptul ca nu are experienta il face sa vb cu fete mult mai mici , care considera ca are aceeasi exp ca si el , el simte ca are o varsta mult mai mare dar in interior se simte copil astfel exista disperarea de a face o familie conform varstei lui si sa sara peste anumite etape care nu le cunoaste
Cine dra..poarta tricouri ca al lui la prima întâlnire..😅Va imaginați ce boxeri ortodocși avea? Pline de cruci sa se vadă ca e un viitor preot.. Sincer cred ca ar trebui sa fi numărul 1 pe UA-cam și sa faci bani din asta.. În sfârșit un conținut care i-ar merita, te respect pentru ceea ce faci eu unul în cazul unora lăsăm fata sa se întâlnească cu ei și după ii făceam sa plângă pe bune pe toți.. Ne trebuie legi noi, astfel de indivizi ii prinzi tu dar trebuie și trași la răspundere ii lași în libertate și te trezești peste un timp ca a reușit sa o comita.. Multă m... La bolnavii ăștia și spor la a luaua în c.r respect justitiare
Saracul baiat este la fel de vinovat ca si părinții lui Se vede ca nu a vrut sa faca rau nimanui, insa lipsa de experiență si faptul ca părinții probabil au fost stricti au dus la incapacitatea lui pentru a incepe o discutie cu cineva potrivit varstei lui...
Imi pare rau pentru fratele lui mai mic, cu care am fost in generatie la liceu. Nici nu vreau sa mi imaginez cum intra in pamant de rusine cand vede si aude ce mizerii face frac-su mai mare. Din pacate este o cauza pierduta, de ani de zile vorbeste cu zeci de copile.
Nu prea cred ca era “mare mistocar”, dar daca era, era din cauza faptului ca in liceu toata lumea isi batea joc de el si poate ca la facultate ii era frica sa nu pateasca la fel si a ales sa fie el cel care face misto
cum plm sa i permiti lu asta sa faca mistouri eu nu inteleg? creca si daca dai o basina mai nervoasa asa tot il misti din loc dapai sa i scapi un dos de palma nu mai ramane nici kkt de analize..
Și apoi va mirați ca exista psihopati... Bullying asta face. Transforma copiii în monstri. Dar de fapt cei care își bat joc de ei sunt adevărații vinovați.
Acesta este rezultatul unor parinti stricti, care din cate se vede, nu l ai lasat sa gandeasca deloc de unul singur, mereu supravegheat de parinti (sunt sigur ca la teologie tot ei l au trimis). Am impresia ca baiatul are si niste probleme de natura psihiatrica dupa comportamentul pe care il are, mai ales cel din mesaje (are gandirea foarte inapoiata, nu a unuia de 24 de ani).
Tocmai din cauza faptului ca a fost si este tinut din scurt, a ajuns sa faca chestii de genul. Parintii, de cele mai multe ori, ajung sa fie principalii vinovati in astfel de situatii.
Merch disponibil: www.justitiaruldeberceni.ro
la balci cand merem?? :))))
😂😂😂😂😂😂
“mi-a zis ca-i mai mare” mi-o dat vibe de “ShE sAiD sHe WaS tWeLvE” 😭
"Are you here to meet a 13 year old girl?"😂
Se vede pe el că vrea lucruri care nu îi sunt permise. Probabil a fost îngrădit de mic, mai ales că religia asta poate fi intimidantă. E evident că e traumatizat, dar se poate ca mai târziui să încerce din nou. Prima dată a scăpat de poliție (Beginner's luck), dar n-o să mai meargă așa. Felicitări pentru munca depusă și timpul investit în acest proiect!
acest om este produsul unor parinti mult prea stricti. chiar daca a gresit, vina lui se imparte cu parintii. sincer, nu cred ca are atractie catre minore, ci cred ca este atat de neadaptat incat nu pote purta o conversatie cu cineva de varsta lui sau pur si simplu ii e rusine. asa ca, incearca sa discute cu cele mai "crude", care inca nu au experienta de viata si pe care el le poate initia. foarte gresit, dar vina nu este a lui in totalitate. pariez ca nici nu are prieteni din cauza parintilor
Exact ce gândeam și eu. Omul e inadaptat social și disperat din vina părinților. Ce preot sa se facă el că nu găsește cu cine sa se căsătorească așa (decât cu cineva necopt). Cred că autocenzura asta excesiva mai ales în cadrul familiilor creștine duce la situații de genul posibil prădător daca copilul cumva nu scapă singur din lesa și se informează despre chestiile astea sexuale și se integrează singur social. E important să menții balanta intre daca nu tu ca părinte atunci copilul in spatele lor.
Atunci sa caute inadaptate social la fel ca el, ca sunt o grămadă 😄 e adevărat ca o parte din vina o poarta părinții, dar cealaltă parte din vina o are el! Își merita soarta de plângăcios.. Eu la fel am avut părinți stricți, dar la 22 de ani mi-am luat viata în mâini singur, m-am lăsat de facultate în anul 3 și am plecat în alta țară, acum am 26 si o duc bine, mi-am luat casa mea, prin munca.. fraieru asta o sa fie, cât trăiește masa, sub fusta ei.. Poate ca Justi l-a trezit un pic la realitate. Vrea sa fie preot în 2023😂😂 n-am pic de mila pt ăștia
@elmicutso647 Nu prea ajuta deloc faptul ca nu ai terminat facultate si ca ai casa ta in afara si muncesti, in discutia despre relatia parintilor foarte stricti cu copiii lor. Ce zice Laura si Rares e ca sunt multi parinti care isi tin din scurt copiii crezand ca asa vor fi usi de biserica. Evolutia e aceeasi. La o varsta, incep sa alerge hormonii prin tine si vei dori relatie amoroasa. Si aici intervine relatia cu parintii, care ar trebui, nu sa te ignore, crezand ca tu esti bine crescut si nu faci asa ceva, ci sa iti explice "Bai mama, e normal la 18,19 ani ai tai, sa iti alerge fluturii prin stomac si prin pantaloni, dar iesi cu fete de minim 18 ani, pentru ca nu e legal si moral sa ai relatii cu minore, incearca sa te protejezi daca ajungi la sex cu respectivele fete majore, daca nu iti mai place o fata , nu o trata ca pe o proasta ci spune-i ca nu mai simti nimic pentru ea si cauta alta". Etc. Chestiile astea eu zic ca ar ajuta si tanarul, dar si relatia parinte-copil. Si eu stiu ce e aia munca de mic, pentru ca am fost ghidat in directia asta, daca vrei sa fii respectat in viata si sa o duci bine, trebuie sa muncesti, sa inveti si sa iti cladesti un viitor demn, fara ilegalitati. Si aceasta conversatie mama-fiu / mama-fica / tata-fiu / tata-fica ajuta daca parintii inteleg ca e 2023, nu mai e ca pe timpul lor cand la 20 de ani ieseau prima data la o hora in sat si se indragosteau de o fata si aia era sotia, nu aveai cum sa mai schimbi ca te vorbea lumea.
Ce bine ai descris situatia ❤....
Ai dreptate,dar a prins tupeu in prezența mamei, ceea ce mă face să cred că nu-i era frică
"Stați departe de Vălenii de Munte". Cel mai bun mod de a face reclamă acestui oraș legendar
Cine știe, știe...Valeni, looney bin...
ce tricou misto are "Daca nu intru pe FACEBOOK 2 zile la rand.. sunati la politie"
Încă puțin și scăpa. Era aproape de casă.
Asta e o lecție pentru toți. Nu trebuie să renunți atunci când simți că nu mai poți. Mai trage un pic 💪
a cedat psihic când și-a dat seama cât de prost e că i-a dat idee justițiarului să vină acasă la el, a izbucnit iar în plâns.
N-avea rezistenta boss. Ora de sport o petrecea in rugaciune.
Jenant, amuzant și greu de privit în același timp
Tot respectul din partea mea Justițiare! Ești un om cu suflet mare!
ala grasut e pe modul , uite mama sunt la tv :)) respect pentru munca depusa si pentru tot ceea ce faci.
Eu sunt din valenii de munte,așteptam cu nerăbdare clipul ✌🏻
IL stii pe pedofil?
Il stii pe prostul BMW care a oprit in mijlocul drumului?
Din vedere cred ca îl stiu
carei adresa?@@teqoo_
Fiul lui Pomohaci...față bisericească, lacrimi de crocodil și mai și aruncă vina asupra "Victimei"
Pai daca ea a vrut ceva serios🤣 Ma pune și tu emoticoane🤭🤭
Măcar ăsta nu este cu băieții ca pomohaciu😅😅😅😂😂😂😂😂
Nu prea... Pomohaci este analist...
Așa plângeam și eu la 14 ani când mi-a intrat mama pe telefon și mi-a văzut poza cu p*** si ma amenința că mă zice lu' tata. Acum am 23, nu s-au schimbat multe🤣
bruh
Bă bă bă
De ce ai face poza lui mititelu?
@@MacHineJXD doar el va știi
@@MacHineJXDVrea sa-si vadă evoluția
Nu plange ca ii pare rau, plange ca a fost prins.
plange ca e handicapat😂
Plansul lui imi aduce aminte de plansul lui Stan din Stan si Bran :))
Da … va repeta doar ca de data asta va avea grijă înainte să se mai întâlnească cu careva .
real
Nush cum nimeresti sa postezi de fiecare data cand sunt plictisit si n am ce face 😅❤respect pt tot efortu depus
E foarte bine si de apreciat faptul ca nu stau doar in Bucuresti, ca sunt dispusi sa mearga si in alte orase/judete, si ca isi dau seama ca astfel de oameni exista peste tot prin tara.
“El n a facut sex in viata lui” 😂😂😂😂
🤣🤣
😂😂😂😂😂
E trist nu de ras😢
😂😂😂😂
publi24 rezolva asta rapid.
Brooo, când îl prinzi pe unu dasta fix unde stau eu e un fel de dejavu dala nebun când îmi vad pe yt toate drumurile și casele cunoscute 😅😂
"N-a facut sex in viata lui" :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
se intelege
Ce vibe de Scooby Doo m-a luat când l-ați fugărit cu mașina :))
😂😂😂😂😂
“N a făcut sex in viața lui” 💀💀💀 “Îl duci la doctor” bro… n avem nici un viitor
Bravo Felicitari si mult succes incontinuare si sa ai o saptamana mai buna si o saptamana cu spor , doamne ajuta la toata lumea si mult respect pentru Alexandru de Berceni
Daaaa Justitiarule😂😂se vede Bucureștiul pe tine😂😂
Eu sunt din Jud.Dambovita,locuiesc aproape de Vălenii de Munte,din 2012 în Belgia,stabilita aici cu acte în regula job stabil și casa cumpărată, dar tot se vede România,DB pe mine și sunt mandra de asta.
Îmi place ceea ce faci,te admir și te respect ptr asta,dar îmi displace atitudinea ta uneori.
Dar ești om și nu poți sa fii perfect😂😂😂.
Succes pe mai departe.
ma cac pe belgia ta
reacția lui mă sa a fct tot 😂😂😂
“nu a făcut sex în viața lui”
Daa , am murit😂😂😂puteți să l duceți si la doctor 🤣🤣
Așa mamă nu ți mai trebuie dușmani 😂😂😂
am murit=)))))))))))))))))))))))))
De ce trebuie să începi viața sexuală la 12 .13 ani.???
Acuma e curvarială câtă vrei ..tre să fi curat până la căsnicie biblia condamnă lucrurile astea ,de asta Dumnezeu îngăduie lucruri rele pe pământ din cauza la atâta curvăreală
Doamneeeee ce mama !!!!! Il tine din scurt la 22 de ani. Saracul tinar are nevoie de ajutor dar nu al mamei 😢😢😢
Mereu tipul acesta a fost suspect, din toate punctele de vedere. Omul acesta cu foarte multe fete a vorbit din orașul acesta. Țin minte că aveam 14 ani și dadea follow tuturor fetelor din Valenii de Munte și le aborda pe Instagram. Felicitări Justi pentru că l-ai prins.
si tot e virgin? ce trist
@@athensxv88 🤣
Are probleme mentale, il cunosc...😢
Salutare,doresc sa iti las acest comentariu deoarece iubesc contentul tau si vreau sa te incurajez sa cuntinui deoarece faci o treaba excelenta mult succes !!
Un proiect bun. Educație în societate. 👍👍👍👍
Mulțumim ca ai scos mai înainte episodul ❤❤❤
Respect echipa,succes in continuare.O tara intreaga cunoaste interventia voastra.
''Lasa ma pe mine mami sa vb'' - O mama ce vorbeste pentru copilul ei de 24 DE ANI
Asa sunt copiii crescuți cu părinți stricți
O mama e o mama si ii va spune "mami" copilului său până va închide ochii!
asta chiar nu e ciudat, mamele asa vorbesc cu copiii lor si cand sunt maturi
Are probleme mintale. Il cunosc personal
Ce bătaie a luat asta ....😂😂😂 de la maica-sa 😂....asta e sărac cu duhul
"daca nu intru pe facebook 2 zile la rand sunati la politie" =))))))))))))))))))))))
"Nu a FaCuT SeX iN vIaTa Lui" - epica
intradevar faptul ca este indaptat nu poate lega conversatii cu cei de varsta lui , faptul ca nu are experienta il face sa vb cu fete mult mai mici , care considera ca are aceeasi exp ca si el , el simte ca are o varsta mult mai mare dar in interior se simte copil astfel exista disperarea de a face o familie conform varstei lui si sa sara peste anumite etape care nu le cunoaste
Respect pentru munca depusa. Tara asta are mare nevoie de oameni ca tine. Politia si statul Roman sunt o rusine.
21:39 cu asa mama nu iti mai trebuie dusmani
Ești cel mai tare Justi respect
Când ma gândesc ca m am jucat football in 2016 cu omul asta.... ( Sunt din Valeni )
Respect pt mama lui și nu trebuie mers pana asa departe.!!
Cine dra..poarta tricouri ca al lui la prima întâlnire..😅Va imaginați ce boxeri ortodocși avea? Pline de cruci sa se vadă ca e un viitor preot.. Sincer cred ca ar trebui sa fi numărul 1 pe UA-cam și sa faci bani din asta.. În sfârșit un conținut care i-ar merita, te respect pentru ceea ce faci eu unul în cazul unora lăsăm fata sa se întâlnească cu ei și după ii făceam sa plângă pe bune pe toți.. Ne trebuie legi noi, astfel de indivizi ii prinzi tu dar trebuie și trași la răspundere ii lași în libertate și te trezești peste un timp ca a reușit sa o comita.. Multă m... La bolnavii ăștia și spor la a luaua în c.r respect justitiare
Nu prea e de ras, e clar ca are niste probleme. Daca razi de un om bolnav e clar ca esti putin cam prost.
Saracul baiat este la fel de vinovat ca si părinții lui
Se vede ca nu a vrut sa faca rau nimanui, insa lipsa de experiență si faptul ca părinții probabil au fost stricti au dus la incapacitatea lui pentru a incepe o discutie cu cineva potrivit varstei lui...
imi este mila de el sincer
Mila tine pana esti tu victima. Sau rudele, prietenii, familia ta.
*doar nu o sa merg pe increderea unui viitor preot* =))
Tu sti ce profunda e rugaciunea dupa un joint? 😂😂😂
@@stefanbosancu877 ești ironic în sensul rău al cuvântului nici nu poți glumi cu asa ceva decât dacă ești chiar devil
Punct
Cel mai sincer GM
Imi pare rau pentru fratele lui mai mic, cu care am fost in generatie la liceu. Nici nu vreau sa mi imaginez cum intra in pamant de rusine cand vede si aude ce mizerii face frac-su mai mare. Din pacate este o cauza pierduta, de ani de zile vorbeste cu zeci de copile.
facts
Îmi e coleg la facultate, acum vorbește aparent cu majore. Însă părea ceva ciudat despre el .
@@crazyvideo3417 Bro needs help
La facultatea era mare miștocar și nesimțit... ,acum plânge precum o fetiță... . Mai are și spate...
Nu prea cred ca era “mare mistocar”, dar daca era, era din cauza faptului ca in liceu toata lumea isi batea joc de el si poate ca la facultate ii era frica sa nu pateasca la fel si a ales sa fie el cel care face misto
cum plm sa i permiti lu asta sa faca mistouri eu nu inteleg? creca si daca dai o basina mai nervoasa asa tot il misti din loc dapai sa i scapi un dos de palma nu mai ramane nici kkt de analize..
Il cunoștii
Și apoi va mirați ca exista psihopati... Bullying asta face. Transforma copiii în monstri. Dar de fapt cei care își bat joc de ei sunt adevărații vinovați.
Bravo Justi mergem încet încet spre 100
Nu mi a plăcut atitudinea mamei, băiatul are probleme iar ea i le normalizează
Yep maicasa era cel putin neutra fatza de predofilie prob chiar era pro si l-a incurajat spre asta.
Bine zis..
Cred că și tu ai mamă și în orice caz nu ar vrea sa te scoată nebun în fata lumii chiar dac ești
E normal
Doamne oamnei aștea 😓 si eu am avut o problema dasta
Da când aveam 14 ani
Cel mai bun episod din ultima perioada
vreau și eu emoticoanele,se poate?🥲
Cel mai inocent din toată seria
Mi-e dor de vechiul eu înainte să văd videoclipul ăsta 😂
Nu știu dacă să râd sau să plâng..
Same
Un "mare" om spunea odată: "Fain esti copile" --Pomohaci Gura de Aur..ăsta o fi unul din moștenitorii lui😂
Big up! Justitiaru da si meditatii la domiciliu mai nou haha ! Cheers !
Mult noroc în continuare!❤
Episodul de azi pe scurt "ce pot sa fac acuma😢😢😢"
Mult succes în carieră 🫶🏻😽
Azi vizionam clipuri mai vechi și acum poc clip nou. Big up?! ❤❤❤
Mila nu este pentru bărbați. Este pentru băieței. Așa că lăsați mila deoparte, băieți sensibili.
Corect
Are probleme, gândește ca un copil
"daca asta a facut ceva..., puteti sa il duceti la doctor" 😂😂😂😂😂 mooor😂😂😂😂
O doamna care te cunoaște și din ce am văzut doamna a fost înțelegătoare .
Bună treabă justițiarulee♥️♥️💪
,,El nu a facut s€x in viata lui” 😂😂😂
am asteptat ep asta decand lam vzt pe tiktok
stau si langa valeni de munte
Cu așa mamă nu mai ai nevoie de dușmani 😂😂
justitiaru din valeni
Cea mai buna notificare ❤
Paritinti vinovati. o merserie care necesita sa fie casatorit dar el nu stie sa relationeze cu o femeie din cauza strictetii!
Respect justiare faci o treaba super te salut de la Ploiești ❤❤❤❤
Asa plangeam eu cand tata se ridica la mine 😂😢
😂😂😂
respect pentru munca depusa si noptile nedormite!
nici vorba "fă ce zice popa, nu ce face popa" nu mai e valabilă:))
Era invers oricum 😂😂😂
Din fericire nu e popa si nici nu cred ca va fi vreodata... Daca faci teologia nu inseamna ca esti preot
Maică - sa a fost top ``n-a făcut sex în viata lui"😂😂😂😂
"Mergem si la doctor" ...ce sa vada doctorul ....excesul de laba? :D
=))))))@@DaggTXS
I-a dat la temelie :))
@@DaggTXS 😂
Cum drq vede doctorul dacă un bărbat e virgin?!?!Wtf?!?
Acesta este rezultatul unor parinti stricti, care din cate se vede, nu l ai lasat sa gandeasca deloc de unul singur, mereu supravegheat de parinti (sunt sigur ca la teologie tot ei l au trimis). Am impresia ca baiatul are si niste probleme de natura psihiatrica dupa comportamentul pe care il are, mai ales cel din mesaje (are gandirea foarte inapoiata, nu a unuia de 24 de ani).
Interesant, in studentie incep cu fetite si dupa absolvire inseamna ca au voie cu baietei.
Dupa ce a intrat in casa , sa vezi ce s a împrietenit cu, cureaua 😂😂😂
Interesant episodul, pe ploaia asta
Bravo justitiare ești senzațional ești bestial ești super mega tare
hai noroc bossule💪🏻
Te mai asteptam la Valeni ca ai de unde alege cu cine faci urmatorul clip 👍😂
Am murit la "nu a făcut $ex niciodată" 🤣🤣🤣
Bai lesin de ras cu conversatiile astea ma nene😂😂😂😂😂😂
Ooooooo, ai inceput să faci și deplasări?😂😂😂😂 Felicitări oricum!!!
Foarte bine ați procedat!
Bravo 👏👏👏
perfect, am la ce sa ma uit cand mananc
Ii primul pe care îl aud ca plânge.🤣 Dar vinovatul e vinovat orice ar fi. În cazuri de genul nu merita sa ai milă.
Respect Justitiarul💪
Episodul de azi pe scurt
Buna!
Prădătorul tace si alearga...
Prădătorul plange fals...
Prădătorul nu mai plange si e tare in gură🤣🤣
😂😂😂😂😅
illuminati: be carefoul
Cea mai tare serie❤
A zis justitiaru pe live ca in weekend are treaba cu asta, iar nu e cuminte 😅
Părinții îi țin partea, totul cu da da da! A prins aripioare...
Părerea mea este că aici este si vina părinților prea stricți, e doar părerea mea că dacă ești prea strict cu copilul îl distrugi psihic
Da, o sa-l ajute foarte mult ca ai lui sa fie mai stricti decat sunt acum, ca uite ce bine i-a prins pana acum...
ce dilaiiii ))))) la cat mai multi,sunteti top!!!
Pomohaci 2 😂😂😂,le bag o bătaie la astia de fiecare dată când ii vad 😂
Te pup copile😂😂😂😂😂
"Il duceti la doctor daca ăsta a facut sex vreodata" 😂😂😂
E si amuzant si trist în același timp
Tocmai din cauza faptului ca a fost si este tinut din scurt, a ajuns sa faca chestii de genul. Parintii, de cele mai multe ori, ajung sa fie principalii vinovati in astfel de situatii.
Da ai mare dreptate!!!
Binee i ai facut te iubescccc
Ia uite unde dau de tineee, ce ai fa cu el ca e bolnav mental fără mistoo
"...il duceti la doctor. Daca asta a facut sex in viata lui..." 😂😂😂😂😂
SI DOCTORUL SA CHEME ASISTENTELE SA VADA DACA INTRA PULA IN PIZDA 😂😂😂